CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Surprizele „necunoscutei ruse”


„Necunoscuta rusă” și surprizele sale

 

„Necunoscuta rusă” și surprizele sale

 

Spectaculoasele evoluții din arena relațiilor internaționale, manifestate în această toamnă a anului 2015, au bulversat cancelarile diplomatice occidentale, respectiv ale țărilor membre NATO și UE, relevând faptul că „necunoscuta rusă” rămâne la fel de tainică și, de ce nu, imposibil de descifrat.

Intervenția militară a Federației Ruse în războiul civil din Siria, de partea forțelor guvernamentale și a președintelui Bashar al-Assad, într-o alianță militară de neimaginat până acum, cu Iranul, China și Irakul, a surprins opinia publică internațională și a născut valuri de comentarii.

„serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe” – Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin avea să declare că, totuși, „serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe”.

O ironie fină legată de incapacitatea comunității de intelligence a SUA de-a percepe și anticipa, pe de-a întregul, planurile strategice ale Kremlinului și ale aliaților săi, precum și posibilele evoluții tactice din zona conflictului sirian, fără a mai vorbi despre secretele Kremlinului.

Pe măsură ce evoluțiile militare din zonă și neînțelegerile ruso-americane se amplificau, comunitatea de intelligence americană a fost supusă criticilor, împreună cu administrația Obama, deși președintele Barack Obama a încercat să pareze acest eșec strategic, cu implicații geopolitice majore, și a afirmat că intervenția Rusiei în conflictul din Siria este o dovadă a faptului că Vladimir Putin este disperat pentru că pierde din mână puterea de la Moscova.

 

 

 

Foto: Dr. Evelyn N. Farkas-Deputy Assistant Secretary of Defense for Russia/Ukraine/Eurasia

Și totuși, Evelyn Farkas, oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului, însărcinată cu monitorizarea relațiilor militare cu Rusia și Ucraina, și-a anunțat demisia și părăsirea postului de asistent adjunct al secretarului Apărării pentru Rusia, Ucraina și Eurasia, după ce a lucrat pentru Pentagon vreme de cinci ani.

O demisie generatoare de numeroase întrebări: vinovat de serviciu, criză de comunicare și armonizare cu strategiile Casei Albe sau eșec major de analiză strategică?

„Farkas a consiliat trei secretari ai apărării cu privire la politica Rusiei, oferind consultanță în ceea ce privește modul în care ar trebui să răspundă SUA la acțiunile agresive ale Rusiei; a fost implicată în asigurarea unui ajutor în valoare de 244 milioane de dolari pentru Ucraina”, a declarat un oficial al Pentagonului în legătură cu demisia și activitatea lui Evelyn Farkas.

Reamintim faptul că președintele Barack Obama l-a forțat pe fostul secretar al Apărării Chuck Hagel să se retragă, după ce acesta a făcut apel ca SUA să dea un răspuns mai puternic în legătură cu acțiunile Federației Ruse în Ucraina.

Totodată, comandantul suprem al Forțelor Aliate ale NATO din Europa (SACEUR), generalul Philip M. Breedlove, a avertizat asupra faptului că prezența militară rusească în Siria reprezintă de fapt realizarea unei alte componente dintr-o rețea complexă de sisteme de apărare creată de către Federația Rusă din perspectiva jocurilor sale geopolitice și intereselor sale strategice.

„În condițiile în care încep să apară în Siria sisteme de apărare aeriană foarte capabile, suntem puțin îngrijorați în privința unei alte zone A2/AD ce este creată în estul Mediteranei”, a declarat generalul Breedlove cu ocazia unui expozeu la German Marshall Fund.

A2/AD (anti-access/area denial) este o combinație de sisteme, precum baterii de rachete sol-aer și rachete anti-navă, dislocate pentru a împiedica forțele inamice să pătrundă sau să traverseze o anumită zonă – pe uscat, aerian sau maritim.

În conformitate cu cele afirmate de principalul lider militar al NATO, crearea unei așa zise „umbrele” de tip A2/AD în Siria ar ridica la trei numărul acestor tipuri de zone care există în jurul Europei: prima „umbrelă”, și cea mai veche, este în regiunea baltică, unde baza maritimă rusească din Kaliningrad are capabilități antiaeriene semnificative, în timp ce a doua „umbrelă” acoperă Marea Neagră.

„Rusia a dezvoltat o puternică capabilitate A2/AD în Marea Neagră. În esență, rachetele lor de croazieră [anti-navă] pot acoperi întreaga Mare Neagră, iar rachetele lor de apărare antiaeriană au raze de acțiune care acoperă între 40 și 50% din Marea Neagră”, a declarat generalul Philip M. Breedlove la sfârșitul lui septembrie 2015.

 

 

 

https://natiadinurma.wordpress.com/2014/04/18/marea-neagra-a-rusiei/marea-neagra-si-rusia-de-max-ciudin/

Realizarea de către Federația Rusă a acestor zone A2/AD (anti-access/area denial) în zona Mării Baltice, a Mării Negre și în Estul Mării Mediterane, ar putea provoca dificultăți majore pentru Forța de Reacție Rapidă a NATO (NRF) care ar fi obligată să se deplaseze în zonele respective.

În septembrie 2014, la Summitul NATO din Țara Galilor s-a decis să se creeze Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) în cadrul NFR și care va avea capacitatea de a fi dislocată în 48 de ore pentru a răspunde provocărilor care pot apărea pentru interesele strategice și de securitate ale NATO.

VJTF va avea valoarea unei brigăzi din trupele terestre (circa 5.000 de militari), sprijinită de elemente corespunzătoare din forțele aeriene, cele de marină și speciale.

 

 

RU_UKR_navies

Conducerea și componența VJTF va fi asigurată prin rotație, pe baze anuale, de către Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie, urmând ca această forță să devină complet operațională până la Summitul NATO de la Varșovia din 8 – 9 iunie 2016.

Și, totuși…generalul Philip M. Breedlove insistă pentru stabilirea unor responsabilități clare privind activarea VJTF, respectiv existența posibilității de a avea autoritatea pentru a ordona o activare informală a VJTF, în anticiparea unei decizii a Consiliului Nord-Atlantic.

Experții militari apreciază că va fi destul de dificil să se ajungă la timpul de reacție dorit în cazul dislocării VJTF, respectiv două – trei zile, precum și faptul că prepoziționarea echipamentelor și sistemul de pregătire al trupelor NATO se vor confrunta cu limite practice.

Totodată, NATO are nevoie să știe care este, în mod real, capacitatea de luptă a NFR. Dintr-o astfel de perspectivă, ar trebui să gândim și să înțelegem efortul politic și, cu precădere, cel militar al Federației Ruse de a crea cele trei zone A2/AD în condițiile în care se simte încercuită și trebuie să preîntâmpine orice posibilitate în acest sens.

 

 

John M. Richardson - admiral in the United States Navy and the current Chief of Naval Operations

John M. Richardson – admiral in the United States Navy and the current Chief of Naval Operations

Totodată, noul comandant-șef al US Navy, amiralul John M. Richardson, a declarat pentru Financial Times că US Navy reevaluează dacă își va întări prezența în Europa și în Oceanul Pacific, ca urmare a faptului că „forța submarinelor lor (ale rușilor – n. n.) și a navelor de război este mai mare ca niciodată în ultimele două decenii”.

Amiralul Viktor V. Cirkov, comandantul Forțelor Navale ale Federației Ruse, a declarat recent că patrularea submarinelor ruse a crescut cu 50% din 2013, ceea ce a alarmat autoritățile americane care se tem de faptul că submarinele ruse supraveghează cablurile de telecomunicații instalate pe fundul marin al Atlanticului.

O activitate pe care amiralul John M. Richardson o consideră ca fiind „foarte preocupantă”, „o amenințare contra altui sistem mondial, sistemul de informații, care este legat de prosperitate, legat de securitate”.

Într-o intervenție la o reuniune militară de la Veneția, în fața staff-ului de rang înalt al forțelor navale europene, amiralul John M Richardson, șeful US Navy, a subliniat faptul că modernizarea marinei de război a Federației  Rusiei, precum și alte„amenințări” din partea Moscovei, constituie un motiv pentru revizuirea strategiei navale a NATO.

În opinia înaltului lider militar american, Forțele Navale ale Federației Ruse au realizat progrese semnificative, rapiditatea operațională a atins niveluri fără precedent în ultimul deceniu, iar „competențele au crescut și Moscova nu va ezita să exercite o coerciție militară”.

Amiralul John M. Richardson a punctat:

„Multe lucruri s-au schimbat o dată cu amenințarea rusă, cu criza migrației și dezvoltarea sistemelor informatice și a venit vremea revizuirii strategiei navale a NATO și pentru a analiza dacă ea este adecvată problemelor actuale cu care suntem confruntați”.

 

 

Admiral James G. Stavridis

Amiral  James G. Stavridis

În contextul îngrijorărilor staff-ului US Navy, amiralul (r) James G. Stavridis, fost comandant al SACEUR, l-a criticat pe președintele Barack Obama pentru decizia de a retrage o navă de luptă americană din Golful Persic.

Pe 30 iulie 2015, US Navy a anunțat că portavionul USS Theodore Roosevelt va părăsi Golful Persic în toamnă, pentru două luni, astfel încât va fi pentru prima dată din 2007 când Pentagonul nu va dispune de nicio navă de luptă în regiune.

Portavionul USS Theodore Roosevelt a lansat lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupului jihadist Statul Islamic în Irak și Siria începând cu 2014.

„Avem 11 portavioane nucleare active în prezent în marina SUA. Îmi vine greu să înțeleg de ce nu poate o flotă de o asemenea dimensiune să păstreze în permanență un portavion în regiuni periculoase, precum Golful Persic. Deja am redus bugetul apărării…cu aproximativ 30% în ultimii 10 ani și încă ne aflăm în război. (…) Ne-am implicat activ pe mai multe continente în operațiuni de luptă reale. Nu ar trebui să reducem drastic nivelul trupelor noastre”, a susținut amiralul (r) James G. Stavridis. Referindu-se la criza din Ucraina, amiralul (r) James G. Stavridis a declarat:

„Trebuie să…le arătăm (rușilor – n. n.) că acela nu este un comportament potrivit pentru secolul 21”.

 

 

 

Jean-Claude Juncker - Luxembourgish politician who has been President of the European Commission, the executive branch of the European Union, since 2014

Jean-Claude Juncker – preşedinte al Comisiei Europene din 2014

Într-o astfel de atmosferă politică și militară extrem de încordată, a survenit…surpriza lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

„Știu din conversațiile mele cu (președintele rus Vladimir) Putin că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (președintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională.

Ce înseamnă acest lucru? Nu poți să vorbești despre Rusia așa. (…) Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent. Rusia trebuie tratată ca un egal”, a declarat Jean-Claude Juncker într-o conferință de presă desfășurată în orașul german Passau, pe 8 octombrie 2015, citat fiind de site-ul The Local.se.

„Trebuie să facem eforturi către o relație practică cu Rusia. Nu este sexi, dar așa trebuie să facem, nu putem continua așa”, a declarat, citat de BBC, șeful Comisiei Europene care a insistat asupra faptului că relația dintre UE și Federația Rusă nu poate să fie dictată, la Bruxelles, de către cei din Washington.

 

 

 

Evgheni M. Primakov și Vladimir Putin

Evgheni M. Primakov și Vladimir Putin

O astfel de declarație ne-a readus în memorie cele declarate cândva, în 1996, de către academicianului Evgheni M. Primakov, directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), respectiv:

„Mulți au prezis că dezideologizarea Serviciului de Informații Externe, în condițiile actuale, ne va priva de colaborarea unor surse străine de informații. S-a dovedit fals. Acum nu mai vorbim despre baza ideologică a obținerii colaborărilor străine. Dar continuă să acționeze interesarea politică a multor oameni în cooperarea cu serviciile noastre secrete, care sunt acum rusești, și nu sovietice. Au un cuvânt de spus și preocuparea de a nu se crea o lume «unipolară», și amenințarea unor revizuiri de granițe europene postbelice, și înțelegerea rolului Rusiei ca factor de stabilitate în Europa și în lume. Așa încât dezideologizarea serviciilor de informații  nici nu le-a lichidat, nici nu le-a afectat statutul de cel mai important instrument al politicii ruse”.

 

 

Adm. William Crowe Jr

Amiral William Crowe Jr.

În ceea ce privește comunitatea de intelligence a SUA și principalul ei adversar de ieri, din timpul Războiului Rece, și de azi, respectiv SVR&FSB&GRU, trebuie menționat faptul că istoricii și mass-media de peste Ocean au consemnat și eșecuri usturătoare, extrem de dureroase, atât la nivel operativ dar și în ceea ce privește analiza strategică, prognoza.

Amiralul William James Crowe Jr., președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State-Majore (1985 – 1989), referindu-se la rapoartele CIA despre evenimentele din spațiul sovietic pentru perioada 1985 – 1989, declara:

„Vorbeau despre Uniunea Sovietică ca și cum nu ar fi citit niciodată ziarele, cu atât mai puțin rapoartele serviciilor de spionaj”.

 

 

Robert D. Blackwill

Robert D. Blackwill

Ambasadorul Robert D. Blackwill, specialistul Consiliului Național de Securitate (NSC) al SUA pentru afacerile sovietice și europene între 1989 și 1990, mărturisea că disprețul pentru analizele CIA era cvasigeneral în acea perioadă.

„Agenția încă producea grămezi de analize pe care nu le citeam niciodată. În cei doi ani, nu am citit nicio estimare națională. Nici măcar una. Iar cu excepția lui Gates (Robert – n. n.), nu cred că mai era cineva la NSC care să facă asta”, mărturisea Robert D. Blackwill.

Milt Bearden, șeful Diviziei Sovietice a Serviciului Clandestin al CIA, avea să privească mut de uimire transmisia CNN ce înfățișa căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989.

CIA a editat, în cooperare cu Center for the Study of Intelligence din Washington, în anii 1999 și 2001, două volume care conțineau documente declasificate ale CIA privind analizele despre URSS din ultima perioadă a Războiului Rece.

Primul volum (At Cold War’s End) a fost editat de către istoricul Benjamin B. Fischer, iar cel de-al doilea (CIA’s Analysis of the Soviet Union 1947 – 1991) de către istoricii Gerald K. Haines și Robert E. Leggett.

Volumele cuprind o serie de National Intelligence Estimates (NIE) și National and Special National Intelligence Estimates (SNIE) cu privire la evoluția URSS și sunt așezate, în ordine cronologică, însă „cu o logică demonstrativă – consemnează istoricul Catherine Durandin –, evident refăcută a posteriori, vizibilă în alegerea și organizarea documentelor”.

Miza era obținerea calificativului „Good Job” pentru CIA din partea opiniei publice interne și internaționale.

Într-un recent interviu acordat revistei The National Interest, fostul secretar de stat Henry Kissinger menționa cu referire la politica externă a administrației Obama, implicit a SUA:

„Nu ar trebui să ne implicăm în conflicte internaționale, dacă la începutul lor nu putem să descriem o finalitate clară și dacă nu suntem dispuși să susținem efortul necesar pentru a atinge acel obiectiv”.

Fostul înalt diplomat american consideră că SUA ar trebui să țină cont de faptul că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu poate fi redus la o simplă formulă de aplicare a principiilor care au funcționat în Europa Occidentală, nu atât de aproape de Stalingrad și Moscova.

Referindu-se la întâlnirea cu președintele Federației Ruse, din 2013, Henry Kissinger va declara că problema ucraineană era văzută, la Moscova, ca fiind una de natură economică și care urma să fie gestionată prin intermediul tarifelor și prin prețul petrolului.

Henry Kissinger

„Prima greșeală ține de comportamentul neglijent al Uniunii Europene. Ei nu au înțeles implicațiile propriilor condiționalități. Politica internă ucraineană a făcut imposibil pentru Ianukovici să accepte termenii UE și să fie reales sau pentru Rusia să îi perceapă exclusiv într-o cheie economică. Astfel că președintele ucrainean a respins termenii UE. Europenii s-au panicat și Putin a devenit mult prea încrezător. El a văzut blocajul ca pe o mare oportunitate de a implementa imediat ceea ce era obiectivul său cu bătaie lungă.

Astfel, a oferit 15 miliarde de dolari pentru a atrage Ucraina în propria sa Uniune Eurasiatică. În toate acestea, America a rămas pasivă. Nu a existat o discuție politică semnificativă cu Rusia sau UE despre ceea ce era în desfășurare.

Fiecare dintre părți a acționat rațional pe baza percepției eronate despre celălalt, în timp ce Ucraina a plonjat în revoluția Maidanului chiar în mijlocul proiectului pentru care Putin lucrase timp de 10 ani pentru a pune în valoare statutul Rusiei. Fără îndoială că Moscova a privit aceste evoluții ca și cum Vestul folosea ceea ce era considerat un festival rusesc pentru a muta Ucraina în afara orbitei rusești.

În acel moment, Putin a început să se comporte ca un țar rus – exact ca țarul Nicolae I în urmă cu un secol. Nu îi scuz metodele, doar le plasez în context”, mărturisește Henry Kissinger.

Consider că această percepție a evenimentelor este mai mult decât tulburătoare, însă și adevărată!

În timp ce generalul Philip M. Breedlove susține, în cadrul forumului Reagan National Defense, necesitatea ca Pentagonul să trimită mai multe brigăzi americane pe continentul european, prin rotație, și să amplifice exercițiile militare în mai multe țări europene, pregătindu-se să contracareze o potențială interferență rusească în cazul izbucnirii unui război între cele două părți, Henry Kissinger consideră că, totuși, „dacă tratăm Rusia în mod serios ca o putere globală, atunci dintr-o fază timpurie trebuie să determinăm dacă preocupările lor pot fi reconciliate cu necesitățile noastre”. Reputatul analist al relațiilor internaționale susține ideea unei discuții, în spatele ușilor închise și nu numai, privind posibilitatea unei grupări cu statut nonmilitar pe teritoriul dintre Federația Rusă și frontierele existente ale NATO.

Și, totuși…comandantul SACEUR, generalul Philip M. Breedlove consideră că o cooperare cu Federația Rusă în privința Siriei înseamnă că Occidentul a acceptat, ca un fapt împlinit, operațiunea de anexare a Peninsulei Crimeea de către Moscova, precum și suportul acordat de către Moscova pentru forțele separatiste din Donețk și Lugansk.

În cursul lunii octombrie 2015, SUA a trimis la o bază NATO din Estonia câteva zeci de piese de echipament militar, inclusiv patru tancuri M1A2 Abrams, zece vehicule blindate Bradley și aparatură pentru suport operațional. Echipamentele au fost livrate pe cale ferată din Letonia și sunt destinate soldaților din Divizia 3 Infanterie a SUA.

 

 

 

Divizia_3_Infanterie_a_SUA

Army-M1A2-Abrams

US_Army

În perioada Războiului Rece, liniile de bază ale strategiei NATO (concepția „stăvilirii” este identică cu concepția strategică și geopolitică a „anacondei”), dar și ale altor blocuri politico-economice îndreptate spre stăvilirea URSS, respectiv ASEAN, ANZUS, CENTO, au reprezentat dezvoltarea directă a tezelor principale ale amiralului Alfred Mahan.

Victoria de la 9 mai 1945, de pe fronturile europene, urmată de capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, au permis Statelor Unite să-și pună în aplicare ideile privind cucerirea și dominarea celui de-al treilea cerc geopolitic, prin intermediul „Planului Marshall” și al NATO.

Zbigniew Brzezinski aprecia, în lucrarea Marea tablă de șah (1997) că scopul geopolitic central al SUA îl reprezintă consolidarea, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, a capului de pod stabilit pe continentul eurasiatic, respectiv Europa unită, astfel încât această Europă, în curs de lărgire, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea în Eurasia a noii ordini internaționale concepute în Biroul Oval de la Casa Albă.

Extinderea NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și eforturile care se fac pentru securizarea „Rimland”-ului, respectiv regiunea de margine sau „bordura maritimă” a Eurasiei, relevă faptul că bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc geopolitic al lumii se află în plină desfășurare.

Liderii de la Moscova au depus și depun, la acest început de secol XXI, eforturi teribile pentru păstrarea, cu orice preț, a potențialului strategic al Federației Ruse, la nivel intercontinental, respectiv să rămână „o superputere”, chiar dacă într-o variantă redusă, micșorată, acceptând o serie de compromisuri politice, geopolitice, economice și teritoriale, și fiind convinși că orice concesie teritorială făcută astăzi va fi revizuită mâine în folosul rușilor.

În contextul evenimentelor petrecute în spațiul URSS în toamna anului 1991, respectiv pregătirile pentru referendumul din 1 decembrie 1991 privind aprobarea independenței Ucrainei, Mihail S. Gorbaciov avertiza:

„Dacă Ucraina părăsește Uniunea, Crimeea va insista asupra anulării alipirii sale la Ucraina, din 1954, și va cere întoarcerea la Rusia. Dar dacă Ucraina rămâne în noua Uniune a statelor suverane, atunci Crimeea nu va avea obiecții în privința apartenenței sale la Ucraina”.

În perioada campaniei electorale din 1996 din Federația Rusă, candidatul Mihail S. Gorbaciov va fi însoțit pe parcursul vizitei electorale din Sankt-Petersburg de către Vladimir V. Putin, președinte al Comitetului pentru Relații Externe și consilier al primarului din Sankt-Petersburg, care va dovedi „mult tact, o ospitalitate sinceră, o înțelegere subtilă a problemelor orașului și nu numai ale orașului…”.

Atentatul terorist de la Paris din 13 noiembrie 2015 a relevat fragilitatea unei mari puteri europene, precum și a comunității sale de intelligence, faptul că UE se clatină sub loviturile unui adversar extrem de crud și nemilos, în speță terorismul internațional de factură islamică, precum și a valului de imigranți, și a evidențiat necesitatea unei noi solidarități euro-atlantice…căreia Federația Rusă i-a „oferit” o mână de ajutor în Orientul Mijlociu.

Un Orient Mijlociu în care planurile conservatorilor de la „Project for the New American Century” au eșuat. Concluzionând asupra evoluției relațiilor internaționale din acest început de secol XXI, precum și al vulnerabilităților anumitor construcții geopolitice, Henry Kissinger mărturisea:

„Istoria ne arată acest ciudat fenomen că o țară care a avut enorme probleme de-a lungul frontierelor sale a reprezentat totodată și salvarea ultimă a echilibrului – împotriva mongolilor, împotriva francezilor, împotriva germanilor. Așadar, putem să urmărim simultan obiectivul de a conserva o Ucraină liberă, dar și o Rusie suficient de puternică pentru conservarea echilibrului?”.

 

„Necunoscuta rusă” și surprizele sale…pe care le poate oferi comunității internaționale rămân la fel de nepătruns pentru această comunitate extrem de divizată și, uneori, extrem de superficială în a înțelege semnificația unor atitudini și fapte, precum și de-a prevedea consecința anumitor decizii politico-militare și economice. În ciuda situației extrem de grele din toamna anului 1941, când armatele Reich-ului german asaltau Moscova, Stalin l-a chemat la ordin, în cursul zilei de 12 octombrie 1941, pe viitorul rezident al NKVD la Washington, Vasili Zarubin, alias Zubilin, înainte de plecarea acestuia în Statele Unite, pentru a-i cere să pună la punct un sistem eficient „nu numai pentru monitorizarea evenimentelor, ci și pentru a fi în stare să le influențeze prin intermediul prietenilor URSS”.

ISTORIA are constantele și…(ne) surprizele sale!

 

05/07/2016 - Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: