CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Trădătorii domnului Cuza


 

 

 

Alexandru Ioan Cuza a intrat in istoria Romaniei ca domnitorul care a pus bazele statului roman modern – insa stilul sau autoritar a dus la neintelegeri aprige cu clasa politica romaneasca.

Dupa sapte ani de domnie, Alexandru Ioan Cuza a cazut victima „Monstruoasei Coalitii” a liberalilor si conservatorilor.

Mai multi militari care ii jura­sera credinta domnitorului si-au calcat cuvantul si au participat la actiunea de detronare.

Insa mai inainte de aceasta ultima tradare, Alexandru Ioan Cuza fusese tradat in repetate randuri de omul sau de incredere, Dimitrie A. Sturdza – care avea sa ajunga prim-ministru al Romaniei.

Redam in randurile ce urmeaza povestea tradarilor lui Dimitrie A. Sturdza, asa cum este reflectata in volumul „Cuza Voda. Romania”, editat la inceputul acestui an de istoricul Stelian Neagoe.

 

Principele Alexandru Ioan Cuza

Prima tradare.

In 1909, sotia domnitorului, Elena Cuza, implinea 83 de ani. Cum se implinea jumatate de secol de la Unirea Principatelor, sotia domnitorului a fost vizitata de Vespasian Pella, care a consemnat amintirile doamnei referitoare la tradatorul Dimitrie A. Sturdza:

„Maria Sa Cuza avea de secretar al sau pe Mitita Sturdza, var primar cu mine, caci mama mea era sora buna cu tatal lui Sturdza. Prin 1863, Cuza, rugat de mine, permite revolutionarilor poloni sa treaca prin tara arme si munitii pentru o mare revolutie ce o preparau polonii.

Mitita Sturdza afla acest secret si gaseste cu cale sa-l divulge dupa cum mai facuse si alte acte de asemenea masura.

Si atunci sotul meu, intr-un moment de mare indignare l-a luat de gulerul hainei si l-a azvarlit pe scarile palatului… De atunci a incetat de a mai fi secretarul Domnitorului… dar tot de atunci s-a nascut si acea ura neimpacata pe care i-a purtat-o lui Cuza voda si dupa moarte.

De aceea, la detronare, varul meu Mitita Sturdza a avut rolul sau in conspiratiune si din tot ce l-a preocupat mai mult au fost corespondenta si actele Domnitorului Cuza, pe care in noaptea detronarii s-a grabit sa i le sustraga.

Desigur ca in cutiile biroului lui Sturdza pe care s-a telegrafiat acum de la Paris ca sa i le sigileze, se vor fi gasind si o parte din actele barbatului meu”.

 

 

 

 

Doamna Elena Cuza

 

 

 

A doua tradare.

Subiectul detronarii lui Alexandru Ioan Cuza a ramas unul fierbinte pana in secolul al XX-lea – in mare parte si datorita faptului ca tradatorul D.A. Sturdza era inca activ in viata politica a Romaniei.

Astfel, in anul 1903 ziarul bucurestean „Tara” publica un articol sub titlul „Tradarea lui Sturdza fata de Cuza”, din care redam principalele pasaje in randurile urmatoare.

„Imparatul Napoleon al III–lea avea o simpatie deosebita pentru Cuza, de cand cu lagarul de la Furceni (Prahova) si gandindu-se cum ar putea sa-l mareasca in fata romanilor ii trimite o scrisoare printr-un curier special, in care ii scrie:

<<Strange oricata armata ai si concentreaz-o in cateva puncte pe malul Dunarii, apoi proclama independenta tarii, caci eu voi sili pe Turcia sa primeasca pe aceasta ca fapt implinit>>.

Bucuros de o asemenea veste, Domnitorul a avut funesta ideea de a o comunica si secretarului sau particular de atunci, nimeni altul decat Dimitrie A. Sturdza.

Acesta, in intelegere cu Ion Ghica, fostul Bey de Samos, s-a grabit sa instiinteze consulii englez, austriac si prusian de uluitoarea tentativa napoleoniana.

Pe data a fost alarmata presa occidentala, spre penibila impresie a imparatului Frantei.

Drept urmare telegrama laconica a lui Napoleon al III-lea catre Cuza voda: <<O tara care are asemenea tradatori nu merita independenta>>. Telegrama era insotita de extrase din presa engleza ce publicase textul scrisorii lui Napoleon catre Cuza.

Indignarea lui Cuza voda n-a mai avut margini, a asteptat cu nerabdare sosirea necredinciosului secretar particular de la palat si intampinandu-l in capatul de sus al scarilor din interiorul edificiului domnesc iesean din strada Lapusneanu i-a aplicat corectia meritata: <<Miselule, ceea ce publica ziarele engleze, le-au cunoscut Napoleon, eu si cu tine: cine este tradatorul intre noi?>> si fara sa mai astepte un raspuns il palmui pe Dimitrie A. Sturdza, dandu-i un picior in spate care il facu sa se rostogoleasca pe scara palatului.

Dupa ce furia ii trecu, Cuza voda isi dete seama ce trebuia sa faca si trimise sa prinda si sa aresteze pe D. A. Sturdza.

Insa in zadar il cautara prin toate partile caci tradatorul intelesese situatia sa critica, fugise la Giurgiu si de acolo trecu Dunarea in Turcia pe care o servise in detrimentul patriei si natiunii romane”.

Hotul de documente Tot ziarul „Tara” publica, tot in 1903 o alta investigatie referitoare la relatia Sturdza – Cuza; de data aceasta fiind vorba de documentele sustrase de catre fostul secretar:

„Este stabilit astazi ca domnul D. A. Sturdza e acela care a sustras documentele ramase in palat in urma abdicarii domnului Cuza. Ramane de stabilit in ce conditii D. A. Sturdza a sustras aceste documente ale fostului sau protector si ce a voit sa faca cu ele.

Dupa cercetari minutioase si ajutati si de intamplare, am reusit sa dam peste sentinela postata in cabinetul unde se aflau aceste hartii pretioase in ziua cand au fost sustrase de catre Sturdza”.

Martorul principal in 1903 era un soldat din garda civila care a fost prezent la evenimente: „Paream foarte mirat de ce m-a postat sa pazesc acea incapere, cand capitanul meu vazandu-mi nedumerirea imi zise:

<<Te-am postat aici, fiindca acest loc cere un pazitor destept. Sa nu lasi pe nimeni sa se apropie de acest dulap si aceasta casa de fier si daca o voi cineva sa se apropie, sa tragi intr-insul daca nu va voi sa se retraga la somatiile dumitale>>.

Abia postat acolo vazui trecand pe generalul Haralambie si apoi pe Golescu.

Locotenentii Domnesti, care veneau sa vada daca mobilele ce mi s-au incredintat spre paza erau in buna stare. (…) Dupa o jumatate de ora a venit si Dimitrie Sturdza care incerca sa se apropie de dulapul de nuc.

Eu insa l-am somat sa se departeze si dansul se supuse la somatia mea. Putin mai tarziu, domnul Sturdza patrunse in acea camera insotit fiind de colonelul meu Serurie care mi-a dat ordin sa ies de acolo si sa raman de paza la usa, nelasand pe nimeni sa intre in acea camera.

Capitanul meu, Nita Radovici, veni atunci spre mine intrebandu-ma de ce mi-am parasit postul? I-am explicat cele intamplate si atunci dansul imi zice:

<<A venit intai la mine Sturdza cerandu-mi sa-l las sa umble in dulapul ala, dar l-am refuzat. Atunci se vede ca domnul Sturdza s-a dus la colonelul Serurie. Treaba lor, eu mi-am facut datoria>>.

Nu trecu mult si domnul Sturdza iese din acea camera insotit de Serurie si tinand sub brat un voluminos pachet de hartii.

Domnul Sturdza care parea foarte radios, ajungand in dreptul scarii stranse mana lui Serurie si crezand ca nu inteleg ii zise pe frantuzeste:

<<Iti multumesc, ai facut un serviciu cauzei noastre>>”.

D.A. Sturdza avea sa moara in 1914 – ultimii sapte ani din viata petrecandu-i in ospicii.

Fiul sau, colonelul Alexandru Sturdza avea sa tradeze trecand la nemti in anul 1917 cu planurile de lupta ale armatei romane. Loialitatea lui Cuza Dupa detronare, Alexandru Ioan Cuza avea sa primeasca in 1868 propunerea de a se reintoarce pe tronul Romaniei – propunere venita din partea Frantei si pe care avea s-o refuze spunand ca nu isi doreste sa se reintoarca in Romania cu sprijinul unei puteri straine.

La momemntul detronarii „Monstruoasa Coalitie” a lansat o ampla campanie de dezinformare prin presa in care sustinea ca domnitorul Cuza intentioneaza sa se alieze cu Rusia.

D.A. Sturdza avea sa sustina mai apoi ca detine acte – dintre cele furate din cabinetul lui Cuza – care probeaza aceasta acuzatie, insa nu a publicat niciodata aceste presupuse dovezi. In orice caz, campania de dezinformare avea sa-si atinga tinta si sa blocheze relatia lui Cuza cu imparatul Napoleon al III-lea.

Diplomatia franceza avea sa-si dea seama de greseala abia doi ani mai tarziu, cand ducele de Grammont, ambasadorul francez, avea sa poarte urmatorul dialog cu principele detronat Cuza, dialog reprodus in volumul editat de istoricul Stelian Neagoe amintit mai sus:

„D: Ei bine ne-am saturat de Carol, este destul.

P: Pentru ce?

D: Ei, dar este cat se poate de prusac. Si-a uitat toate angajamentele, cele luate de familia sa, de doamna Cornu.

Alianta cu imparatul, ministrii sai sunt in relatii supravegheate cu Rusia. Delicateturi de ambele parti – evident pe fond de autoaparare. Se joaca (indescifrabil), ce credeti?

P: Ca rusii se folosesc de acei oameni si se vor servi pana cand vor fi castigat ceea ce este de castigat si ca-i vor abandona atunci cand nu le vor mai fi de vreun folos. Dar acest lucru nu mi se pare la fel de grav ca faptul ca dumneavoastra pareti a va teme. Incearca sa se pacaleasca unii pe altii.

D: Da. Rapoarte alarmante. Bratianu vrea sa rastoarne pe Carol si sa proclame republica.

P: Credeti ca tara ii va urma?

D: Nu stiu ce sa cred. Va marturisesc ca sunt foarte stanjenit. Mai inainte politica din Principate se facea la Constantinopol si la Paris. Acum este deplasat.

Se face la Viena, de cand suntem in alianta cu Austria pe problemele Orientului. Sau nu mai sunt eu la curent cu aceste chestiuni. Primesc rapoarte contradictorii de la Bucuresti, Iasi si v-as fi recunoscator sa va stiu parerea.

P: Permiteti-mi domnule duce sa vorbim in termeni academici si sa vorbim despre lucruri mai agreabile. Situatia politica din Romania este un subiect care nu ma atrage. Sunt jenat. Dumneavoastra sunteti ambasador; eu sunt un principe detronat.

Vedeti domnule ambasador, vreti cumva sa ma faceti principe al hazardului; ati venit sa-mi faceti niste propuneri?

D: Dar principe fiti incredintat ca noi nu am fost niciodata ostili persoanei dumneavoastra, noi am fost dezolati si nu am fi uimiti deloc daca v-ati relua locul. Numai dumneavoastra puteti restabili ordinea. Nimeni nu mai are influenta in afara de dumneavoastra.

P: Sunteti sigur ca interesele franceze nu ar avea nimic de pierdut?

D: Da.

P: In acest timp la Paris m-au considerat implicat in amenintarile dinspre Rusia.

D: Ah, s-au facut prostii; da, am crezut-o; ne-am lasat inselati.

P: Dar permiteti-mi sa va spun ceva: orice s-ar intampla, nu voi consimti niciodata a intra in Romania printr-o interventie straina, cu ajutorul Frantei, tot atat de putin ca si cu cel al Rusiei. Nu as vrea sa ajung altfel decat prin tara.

D: Cu dumneavoastra principe, suntem siguri ca influenta rusa nu va ajunge sa predomine in Romania.

P: Intre timp, am fost luat drept rus la Paris.

D: Acum stim adevarul, dar am fost prost informati, am facut si prostii.”

Alexandru Ioan Cuza fusese trădat în repetate rânduri de omul său de încredere, Dimitrie A. Sturdza – care avea să ajungă prim-ministru,dar si  de unii ofiteri cu rang inalt aflati in fruntea ostirii.

 

La 14 ani de la producerea evenimentului, gazetarul Mihai Eminescu, în spiritu-i caracteristic, scria în presa vremii că respectiva conspiraţie „n-ar fi izbutit nicicând dacă o seamă de naturi criminale, care spre ruşinea ţării şi a oştirii, făceau parte din puterea armată, n-ar fi ridicat cu laşitate mâna lor nelegiuită contra Domnului ţării”.

A fost vorba, printre alţii, de maiorul Dimitrie Leca, şeful gărzii palatului domnesc şi de colonelul Nicolae Haralambie, comandantul artileriei.

Lista întocmită de Nicolae Iorga mai cuprindea pe coloneii: D.Creţulescu, Berindei, I.Călinescu, Gheorghiu, căpitanii: Mălinescu, Lipoianu, Handoca, Costiescu, Camdiano-Popescu, Constantin Pilat. Fiecare dintre aceştia fuseseră atraşi de gruparea liberală condusă de Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti, formată în jurul „Societăţii Progesului” şi au primit, pentru ajutorul dat loviturii de palat răsplată pe măsură.

Ion. C. Bratianu

Într-adevăr, pentru continuarea programului stabilit prin Convenţia de la Paris din 1858 de marile puteri şi speculând nemulţumirile tot mai mari, generate de guvernarea „camarilei domneşti”, în iunie 1865, 8 importanţi lideri politici (Gr. Brâncoveanu, I.C. Brătianu, C. Brăiloiu, D. Ghica, I. Ghica, C.A. Rosetti, Gh. Ştirbey, A. Panu) semnează actul secret de constituire a ceea ce avea să se denumească de unii „monstruoasa coaliţie”.

În esenţă semnatarii se legau, sub cuvânt de onoare, să aducă, în caz de vacanţă a tronului, un principe străin dintr-una din familiile domnitoare din Occident, aşa cum se stabilise iniţial, prin alegerile din 1857, decizia Divanurilor ad-hoc din 1858 şi Adunarea de la Iaşi din 5 ianuarie 1859. Evenimentele sunt îndeobşte cunoscute: la 11 februarie 1866, ora 400 dimineaţa, după o noapte nedormită, pierdută la jocul de cărţi şi de dragoste cu Maria Obrenovici, Cuza este trezit din somn de ofiţerul de gardă, urmat de 3 căpitani şi câţiva civili şi obligat să semneze actul de abdicare:

„Noi, Alexandru Ioan Cuza, conform dorinţei naţiunii întregi şi a angajamentului ce am luat la suirea mea pe tron, depun astăzi, 11/23 februarie 1866, cârma Guvernului în mâinile unei Locotenenţe Domneşti şi a unui Minister ales de popor”.

C.A. Rosetti. Ce n-au putut politicienii, a făcut femeia

La 1866, la numai 31 de ani colonelul Nicolae Haralambie era comandantul regimentului de artilerie al garnizoanei Bucureşti. Fusese avansat în grad şi numit în funcţie de Domnitorul Al.I.Cuza, care manifesta mare simpatie pentru el, ca un om provenit dintr-o familie de oameni simpli, considerat a fi de caracter şi care a promovat în carieră prin merite personale şi capacitate profesională.

Cu o săptămână înainte de noaptea fatidică de 11 februarie Cuza văzându-l pe Haralambie că e trist, abătut l-a întrebat care este motivul; i-a răspunsul polcovnicului că lipsa banilor, care îl face să nu-şi poată nici scoate hainele cele noi de la croitor, galant, Domnitorul bătăndu-l pe umăr şi râzând ia oferit banii necesari. Este astfel lesne de înţeles de ce atunci când conjuraţii i-au propus să intre în complot, Haralambie a respins cu energie propunerea, conştiinţa datoriei ostăşeşti şi a recunoştinţei umane împiedicându-l de la orice compromis.

Dar implicarea comandantului artileriei în răsturnarea lui Cuza era absolut necesară, lăsarea lui la o parte şi posibila ripostă a militarilor săi putând zădărnici acţiunea.

Faţă de această situaţie, aparent fără ieşire, complotiştii au recurs la o altă strategemă, bazată pe exploatarea slăbiciunilor omeneşti, invocată adesea în istorie.

S-a aflat că N.Haralambie avea o puternică pasiune pentru o doamnă din aristocraţia bucureşteană, aparţinătoare însă a unei familii de orientare politică liberală. C.Bacalcaşa o numeşte enigmatic doamna C.

Ea fu însărcinată ca, apelând la farmecele şi abuzând de pasiunea amoroasă a colonelului să-l determine pe acesta să iasă din pasivitate şi să treacă de partea „monstruoasei coaliţii”.

Aşa că, ceea ce nu au putut face oamenii politici, a făcut misterioasa C. şi astfel comandantul artileriei a intrat în conspiraţie. Aşadar, dragostea a învins orice conştiinţă a datoriei şi recunoştinţei!

Şi aceasta în condiţiile în care Domnitorul continua să creadă în loialitatea şi  Dimitrie A. Sturdza

 

  D.A. Sturdza avea sa moara in 1914 – ultimii sapte ani din viata petrecandu-i in ospicii. Fiul sau, colonelul Alexandru Sturdza avea sa tradeze trecand la nemti in anul 1917 cu planurile de lupta ale armatei romane.

 

 

Loialitatea lui Cuza

 

Dupa detronare, Alexandru Ioan Cuza avea sa primeasca in 1868 propunerea de a se reintoarce pe tronul Romaniei – propunere venita din partea Frantei si pe care avea s-o refuze spunand ca nu isi doreste sa se reintoarca in Romania cu sprijinul unei puteri straine.

La momemntul detronarii “Monstruoasa Coalitie” a lansat o ampla campanie de dezinformare prin presa in care sustinea ca domnitorul Cuza intentioneaza sa se alieze cu Rusia. D.A. Sturdza avea sa sustina mai apoi ca detine acte – dintre cele furate din cabinetul lui Cuza – care probeaza aceasta acuzatie, insa nu a publicat niciodata aceste presupuse dovezi.

In orice caz, campania de dezinformare avea sa-si atinga tinta si sa blocheze relatia lui Cuza cu imparatul Napoleon al III-lea. Diplomatia franceza avea sa-si dea seama de greseala abia doi ani mai tarziu, cand ducele de Grammont, ambasadorul francez, avea sa poarte urmatorul dialog cu principele detronat Cuza, dialog reprodus in volumul editat de istoricul Stelian Neagoe:

“Ducele: Ei bine ne-am saturat de Carol, este destul.

Cuza: Pentru ce?

Ducele: Ei, dar este cat se poate de prusac. Si-a uitat toate angajamentele, cele luate de familia sa, de doamna Cornu. Alianta cu imparatul, ministrii sai sunt in relatii supravegheate cu Rusia.

Delicateturi de ambele parti – evident pe fond de autoaparare. Se joaca (indescifrabil), ce credeti?

Cuza: Ca rusii se folosesc de acei oameni si se vor servi pana cand vor fi castigat ceea ce este de castigat si ca-i vor abandona atunci cand nu le vor mai fi de vreun folos. Dar acest lucru nu mi se pare la fel de grav ca faptul ca dumneavoastra pareti a va teme. Incearca sa se pacaleasca unii pe altii.

Ducele: Da. Rapoarte alarmante. Bratianu vrea sa rastoarne pe Carol si sa proclame republica.

Cuza: Credeti ca tara ii va urma?

Ducele: Nu stiu ce sa cred. Va marturisesc ca sunt foarte stanjenit. Mai inainte politica din Principate se facea la Constantinopol si la Paris. Acum este deplasat.

Se face la Viena, de cand suntem in alianta cu Austria pe problemele Orientului. Sau nu mai sunt eu la curent cu aceste chestiuni. Primesc rapoarte contradictorii de la Bucuresti, Iasi si v-as fi recunoscator sa va stiu parerea.

Cuza: Permiteti-mi domnule duce sa vorbim in termeni academici si sa vorbim despre lucruri mai agreabile. Situatia politica din Romania este un subiect care nu ma atrage.

Sunt jenat. Dumneavoastra sunteti ambasador; eu sunt un principe detronat. Vedeti domnule ambasador, vreti cumva sa ma faceti principe al hazardului; ati venit sa-mi faceti niste propuneri?

Ducele: Dar principe fiti incredintat ca noi nu am fost niciodata ostili persoanei dumneavoastra, noi am fost dezolati si nu am fi uimiti deloc daca v-ati relua locul. Numai dumneavoastra puteti restabili ordinea. Nimeni nu mai are influenta in afara de dumneavoastra.

Cuza: Sunteti sigur ca interesele franceze nu ar avea nimic de pierdut?

Ducele: Da.

Cuza: In acest timp la Paris m-au considerat implicat in amenintarile dinspre Rusia.

Ducele: Ah, s-au facut prostii; da, am crezut-o; ne-am lasat inselati.

Cuza: Dar permiteti-mi sa va spun ceva: orice s-ar intampla, nu voi consimti niciodata a intra in Romania printr-o interventie straina, cu ajutorul Frantei, tot atat de putin ca si cu cel al Rusiei. Nu as vrea sa ajung altfel decat prin tara.

Ducele: Cu dumneavoastra principe, suntem siguri ca influenta rusa nu va ajunge sa predomine in Romania.

Cuza: Intre timp, am fost luat drept rus la Paris.

Ducele: Acum stim adevarul, dar am fost prost informati, am facut si prostii.”

Ca peste tot în lume, înalta trădare (hiclenirea sau hainia Domnului ţării) şi complotul de înaltă trădare au fost considerate crime şi pedepsite dintotdeauna, începând cu „Legea ţării” şi până la codurile penale moderne prin pedeapsa capitală.

Totuşi, folosirea trădării în scopuri politice a condus adesea la impunitate şi chiar la considerarea autorilor săi, ieşiţi învingători, drept eroi naţionali. (Vezi decembrie 1989 )

Iar butada lui Napoleon „iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători” a rămas şi ea, în toate cazurile, valabilă…

Surse: istoria-romanilor.com/cine-a-tradat-pe-cuza;  stirea.wordpress.com; lumea sub lupă.ro

03/07/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

6 comentarii »

  1. Iar acreditați jumătăți de azdevăruri, aberații. Colonelul mic boiernaș de țară Al. I. Cuza a devenit domnitor prin voința masoneriei, al cărei membru notabil era, după ce Alecsandri și alți arisytocrați români refuzaseră oferta. Condițiile pe care le-a acceptat Cuza, înainte de înscăunare, au privit plecarea de pe tron în clipa în care masoneria decidea că a devenit toxic pentru România. Ceea ce s-a și întâmplat. Că a făcut câteva lucruri bune, în primii ani, este adevărat. Apoi, însă… Mai era și foarte bolnav, iar unicul loc unde i se alinau durerile era Ems, unde a și plecat, la tratament.

    Comentariu de Viorica Bălteanu | 03/07/2016 | Răspunde

    • Ce spui d-ta aici e istorie contrafacuta,bazata pe minciuni si fapte neverificate.Nu am vreme acum sa insist asupra acestui subiect, dar promit ca voi lamuri maine punct cu punct aspectele legate de acest erou al istoriei noastre, care a facut atat de mult pentru modernizarea acestei tari si care nu merita sa fie denigrat.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 03/07/2016 | Răspunde

      • Sunteți un diletant penibil! Ceea ce am scris este o foarte succintă sinteză a concluziilor prezentate de reputați profesioniști din România și din afara sa, în studii ample, temeinice, după ani mulți de cercetări în arhive, biblioteci. Încetați cu mistificările! Istoria trebuie cunoscută CUM A FOST realmente, nu cum ne-ar fi plăcut nouă să fi fost. Creeați legende rizibile pentru orice on serios, care prind la semianalfabeți și sunt luate în tărbacă de Lucian Boia&Comp, spre a se acredita părerea că ar exista foarte mulți cetățeni români cu mintea rătăcită, lesne manipulabili. Ei bine, NU SUNT MULȚI nătărăii care cred orice gulgută otrăvită. Dar aveți aceleași surse de finanțare, cumva?

        Comentariu de Viorica Bălteanu | 03/07/2016

      • Bine ar fi sa afli ca obrazniciile si lipsa de politete, nu tin loc de argumente intr-o discutie in contradictoriu.
        Se pare ca esti convinsa ca ar exista „diletanti penibili”… Sa tragem concluzia ca ar putea fi si diletanti nepenibili? :))

        De asemenea, invatam de la d-ta si o noua conjugare in limba romana a verbului „a crea”, care, potrivit spuselor d-tale, la persoana a doua plural s-ar scrie in loc de „voi creați” – „voi creeați”.

        Cat despre nazdravaniile pe care le scrii in legatura cu o istorie deja cunoscuta in amanunt, iti marturisesc ca am ezitat sa-ti mai raspund, considerand ca pierd timpul.
        Daca acum o fac, este pentru ca nu poate decat sa te ajute cunoasterea istoriei adevarate a tarii si poporului tau.

        1. D-ta afirmi ca principele Cuza era,citez: „un mic boiernaș de țară si a devenit domnitor prin voința masoneriei, al cărei membru notabil era, după ce Alecsandri și alți arisytocrați români refuzaseră oferta”.
        Mai intai, ar trebui sa afli ca in 1856, reprezentanţii celor şapte puteri garante (Franţa, Rusia, Prusia, Piemontul, Imperiul Otoman, Austria şi Anglia) au decis constituirea în 1857 a unor divane (adunări ad-hoc)in Moldova si Valahia, pentru consultarea românilor.
        Punctele comune decise la Iaşi şi Bucureşti în Adunările ad-hoc au fost: unirea, prinţ străin, adunare unde să se regăsească toate categoriile sociale, guvern modern responsabil.
        Ulterior, prin Convenţia de la Paris din august 1858 s-a aprobat o organizare modernă a Principatelor Române, dar nu s-a acceptat nici unirea, nici aducerea unui prinţ străin la tron.
        In ceea ce priveste prevederile electorale, pentru accesul şi dreptul de a fi ales în Adunarea electivă s-a introdus un cens foarte ridicat.
        Titlurile boieresti fusese desfiinţate, iar pentru a avea drept de vot,trebuia să fii doar instarit.

        Alexandru Ioan Cuza a fost ales, tocmai pentru că nu voia să fie ales, iar in concepţia electorilor trebuia adus un principe străin.
        Cuza fiind dezinteresat, a fost apreciat ca potrivit să renunţe la tron în momentul potrivit. După avere era un om aşezat.

        Asupra lui Cuza, consensul electorilor moldoveni a fost unanim, insa muntenii nu s-au înţeles deloc. Însăşi tabăra conservatorilor era scindată de opţiuni diferite. Împrejurul clădirii din Dealul Mitropoliei unde dezbăteau electorii munteni se adunaseră circa 40000 de oameni. O mulţime imensă pentru acea vreme. Sub presiunea mulţimii care aştepta rezultatul, a apărut şi soluţia de consens între electorii munteni – dubla alegere a moldoveanului Alexandru Ioan Cuza, iar inţelegerea aceea a ieşit din necesitatea de a fi evitat un război civil.

        Povestea rolului francmasoneriei în alegerea din 24 ianuarie seamana cu povestea cu cocoşul roşu.
        Teza d-tale si a altora, conform careia că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Principatelor Române pentru ca era mason, nu ţine.
        Întâi pentru că la Bucureşti, loja masonica era franţuzească, alcătuită din componenţi ai Consulatului Franţei la Bucureşti, profesori şi negustori francezi… nu erau români în ea.
        Cuza n-a făcut parte niciodată din acealojă. Mai târziu,loja «Steaua Dunării» s-a transformat în «Înţelepţii din Heliopolis» şi i-a strâns pe toţi oponenţii lui Cuza care au pregătit răsturnarea lui Cuza.
        Sa vorbesti de o lojă de masoni care-şi răstoarnă un frate… e ciudat, nu-i asa ?

        La Paris, unde sunt arhivele a 400 de loji masonice, istoricul Dan Berindei i-a găsit pe Rosetti, pe Brătianu, pe mulţi dintre paşoptişti. Pe Cuza, nu.

        Mai mult,Alexandru Ioan Cuza era în conflict cu masoneria. Unele surse pomenesc de faptul că a ordonat incendierea templului (lojei) ,,Înțelepții din Heliopolis”, care ii reunea pe oponentii sai.

        Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, „componenţa lojii Înţelepţii din Heliopolis, care aduna lideri liberali radicali şi moderaţi şi lideri conservatori, precum şi cei mai importanţi bancheri evrei implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat, Hilel Monoah, Sabatay Halfon şi Jacques Cohen, ar fi reprezentat nucleul de influenţă al montruoasei coaliţii.”

        Între domnitor și masoneria ostilă, hotărâtă sa aduca un prinț străin (pe baza unor hotărâri luate de divanele ad-hoc din 1857), a existat un război surd, dar de amploare.
        Masonii anticuziști (în special I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Nicolae Golescu), au început a căuta în Franța și țările vecine un prinț, pentru a-și atinge scopurile, pentru extinderea corupției și averilor lor.
        Ce a urmat, cred ca stii. Daca nu, iti voi spune tot eu.

        2. D-ta decretezi cu privire la Cuza ca : ” a făcut câteva lucruri bune, în primii ani, este adevărat. Apoi, însă…”.

        Hmmm… Cateva lucruri bune ?

        Ia sa vedem noi care erau acele „cateva lucruri bune”? …

        -secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863). O mare parte din proprietăţile funciare ce aparţineau Bisericii (in special calugarilor greci), au fost trecute în proprietatea ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul ţării.
        -La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, şi va iniţia o nouă Constituţie mai 1864 ( sub numele de „Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris” şi o nouă lege electorală.
        – Legea electorală menţine votul cenzitar, dar cu un cens mai scăzut, ceea ce duce la creşterea numărului de alegători.
        -Prin “legea instrucţiunii publice” de la 1864, proclama obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.

        – În planul justiţiei, au luat fiinţă următoarele instanţe judecătoreşti: judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi sau Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţă de recurs. Se pun bazele unui cod civil si a Codului Penal.

        -Prima universitate din ţară ia naştere în 1860, la Iaşi şi va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din Bucureşti, din 1864. Tot la Bucureşti va fi înfiinţată şi Şcoala Naţională de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman. De asemenea, o şcoală de medicină veterinară va fi inaugurată.Se va înfiinţa şi Şcoala Superioară de Ştiinţe şi Şcoala Superioară de Litere, punând bazele Universităţii de Stat din Bucureşti. Prin ajutorul acestor noi instituţii de învăţământ, se va trece de la ortografia chirilică la cea latină.
        – In timpul lui Cuza va luă fiinţă, în mod oficial, Armata Naţională Română.Tot atunci s-a înfiinţat şi Ministerul de Război și Arsenalul Armatei şi s-au pus bazele învăţământului militar.Cuza aînfiinţatGarda Naţională, aflată sub comanda sa.

        – Se adopta o reformă modernă în ceea ce priveşte fiscalitatea. Tot atunci se organizeaza şi serviciul vamal, la fel şi cursul monetar.

        – Infiinţarea unei linii de telegraf ce asigura legătura directă cu Rusia.

        – Prin legea rurală din august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au primit pământ, iar aproximativ 60.000 de alţi ţărani au primit teren pentru casă şi grădină. Prin această reformă agrară ce lua sfârşit în anul următor, s-a desfiinţat orice urmă de feudalism, fapt ce a dat naştere unei perioade de început a dezvoltării capitaliste româneşti.

        -Tot in 1864, se promulgau legi ce priveau organizarea administraţiei, iar judeţele şi comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar.
        Astfel, mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi un judeţ. În fruntea administraţiei judeţene era numit un prefect, în timp ce în fruntea unei plase un subprefect. Primarii conduceau comunele.
        – În perioada 1859-1862 au fost luate măsuri pentru realizarea deplină a unirii celor două Principate:

        capitala a fost stabilită la Bucureşti; au fost unificate guvernele şi adunările legislative la 24 ianuarie 1862; s-au unificat armata, vămile, poşta şi telegraful; stemă comună; s-a realizat un curs monetar unic.

        Realizarile au fost mult mai numeroase…

        Concluzie: Domnia lui Al.I.Cuza a însemnat intemeierea statului român modern, iar măsurile pe care acesta le-a întreprins au condus la dezvoltarea principalelor instituţii ale statului.

        Din cate vedem, d-ta nu ai aflat inca de insemnatatea cruciala a domniei principelui Cuza in fundamentarea Romaniei Moderne si te lansezi in fel de fel de presupuneri aiuristice, fara legatura cu adevarul istoric.

        Comentariu de cersipamantromanesc | 04/07/2016

  2. V-am permis a mă tutui? Vă lipsește educația de bază, Dv. neștiind, nici la etatea majoratului că – numai după ce doamna ori domnișoara căreia vă adresați și-a dat consimțămîntul – respectiva persoană poate fi tutuită. Mai învățați gramatică, inclusiv conjugarea verbului A CREA! Da există DILETANȚI NEPENIBILI, ei fiind copii, adolescenți cu bun simț, așadar încă scuzabili în nepriceperea lor. Studiați mai profund istoria românilor, superficialitatea Dv. în interpretarea datelor istoriei fiind uriașă, de neiertat!

    Comentariu de Viorica Bălteanu | 04/07/2016 | Răspunde

    • Constat ca d-ta ai dificultati cu conjugarea verbului „a crea” în limba română.

      Verba volant, scripta manent!

      In data de 03-07 la ora 21:41, nesocotind gramatica frumoasei noastre limbi, ai scris cu manuta matale „creeați legende”.
      Cu toate acestea insiști, faci din nou aceasi greșeală astazi, sustinand in continuare ca altii gresesc, nu d-ta….

      N-am ce sa va fac, conjugarea verbului „a crea” în limba română este la timpul prezent una singura :

      eu creez
      tu creezi
      el/ea creează
      noi creăm
      voi creați
      ei/ele creează.

      In ceea ce priveste istoria, insultele pe care dumneata le aduci memoriei marelui domn Alexandru Ioan Cuza nu au nici o scuza, nici macar aceea a ignorantei, atata vreme cat persisti in sustinerea acelorasi teorii stupide, in loc sa pui mana pe carte.

      Cat despre asa zisul „diletantism nepenibil”, probabil ca acesta este un ideal pentru dumneata, numai ca atunci cand te adresezi astfel, nu poti avea pretentia sa ti se raspunda cu deferență.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 04/07/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: