Anexarea Basarabiei la Rusia si consecintele acesteia pe termen lung in relatiile României cu Imperiul sovietic

Harta Principatelor Române si a Basarabiei, dupa 1812 

Pană în 1812, numele de „Basarabia” desemna o mică parte din teritoriul Moldovei amplasate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, numită aşa de voievozii moldavi timpurii din cauză că acestea au fost preluate anterior de la voievozii Ţării Româneşti care la începuturi erau conduşi de dinastia Basarabilor.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, va urma o intensă politică de rusificare şi de colonizare rusă şi ucrainiană.

Moldovenii din Bararabia Ţaristă (Basarabia) sunt opriţi în a învăţa limba lor maternă, opriţi a se ruga lui Dumnezeu româneşte: şcoala şi biserica din Basarabia Ţaristă (1812-1917) devenind parghiile cu ajutorul cărora guvernul rus nădăjduia să rusifice populaţia românească bastinasă.

Nici o carte, nici un ziar românesc nu avea  voie să treacă Prutul, în nici o şcoală nu era permis sa se învete româneşte, în nici o bibliotecă nu se tolerau cartile românesti.

Chiar în 1895, poliţia rusă a sechestrat de la mocanii transilvăneni  „Visul Maichii Domnului„, pe „Arghir Crăişoru” etc, oprindu-i de a citi chiar şi aceste cărticele.

Cu ajutorul şcolii, Imperiul Rus a reuşit să rusifice aproape in totalitate  pătura cultă a romanilor din Basarabia.

Cu ajutorul bisericii,ocupantii rusi nădăjduiau să rusifice şi populaţia rurală.

A  trecut peste un secol de dominaţie ţaristă şi apoi aproape 50 ani de dominaţie sovietică, dar pană in vremurile noastre ţăranul român de dincolo de Prut nu vorbeşte altă limbă decît cea românească si  nu se roagă lui Dumnezeu decît în limba părinţilor şi bunicilor săi.

 

 

 

Basarabia Ţaristă, cronologie

 

 

 

       

 

Stema Basarabiei, aşa cum a fost stabilită iniţial sub stăpânirea ţaristă (cca. 1815, 1817)

 

 

 

Varianta adoptată în 1826	Varianta adoptată în 1878	Stema R.D. Moldoveneşti	Stema RSS Moldoveneşti
Stema Republicii  Moldova

 

 

 

 

 

               1806 (22 noiembrie)  –  Începe războiul ruso-turc din 1806-1812, război putrat în întregime pe  treritoriile principatelor româneşti;

• 1807  (7 iulie)  –  Se încheie Pacea de la Tilist între Franţa şi Imperiul Rus prin care ruşii se obligă să-şi retragă trupele din Ţara Românească şi Moldova, fapt care aşa şi nu a avut loc;

• 1808 (31 mai) – Imperiul Rus încheie un tratat separat cu Imperiul Austriac, fără Franţa, prin care principatele româneşti trebuiau reunificate şi conduse ulterior de fratele Împăratului austriac care urma să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei;

• 1808 – Imperiul Rus prea conducerea administrativă în Moldova şi Ţara Românească;

• 1810 – Prozorovski divizează principatele româneşti în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia. Se încearcă schimbul teritorial Oltenia pe Bucovina la propunerea Imperiului Rus, dar Austria refuză oferta;

• 1811 (7 aprilie) – Imperiul Rus reia ofensiva în principate, de data aceasta în frunte cu generalul Kutuzov;

• 1811 (2 octombrie) – Ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia. Imediat după aceasta încep tratativele de pace între Imperiul Rus şi cel Otoman;

• 1812 (16 mai)  –  Pacea ruso-turcă de la Bucureşti, prin care Imperiul Rus intră în posesia teritoriului cuprins între r.Prut şi r.Nistru ce aparţinea anterior Principatului Moldova aflat pînă în acest an sub suzeranitate otomană;

• 1812 (23 iulie)  –  Ţarul crează guvernămîntul provizoriu în Basarabia Ţaristă;

• 1812 (2 august)  –  Ţarul acordă Basarabiei un regim autonom „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei”;

• 1812 (7 august)  –  Bătrînul boier moldovean Scarlat Sturdza este numit primul Guvernator civil al Basarabiei ţariste în subordinea lui Kutuzov;

• 1813 (2 februarie)  –  Ţarul atribuie guvernămîntului două departamente (ministere);

• 1813 (21 august)  –  Este înfiinţată Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului;

• 1816  –  Se adoptă noul regulament administrativ bicameral. Se înfiinţează 8 judeţe: Hotin, Orhei, Soroca, Iaşi, Tighina, Codreni, Ismail şi Greceni;

• 1818 (29 aprilie)  –  A fost promulgată Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o adevărată constituţie, promulgată în română şi rusă);

• 1818  –  Oraşul Chişinau devine capitala Basarabiei Ţariste;

• 1824  –  Limba rusă este impusă ca limbă de comunicare în toate relaţiile oficiale din Basarabia (Legea în special viza judecătoriile unde pînă atunci se folosea exclusiv limba română);

• 1824  –  Este desfiinţată pecetea românească a Judecătoriei politiceşti a oblastiei Basarabia;

• 1826 (25 octombrie)  –  Semnarea Convenţiei ruso-otomane de la Akkerman (Cetatea Alba)

• 1828  –  Ruşii încep un nou război ruso-turc sub pretextul că turcii primă pe sîrbi, români şi moldoveni, iar ţarul e apărătorul oprimaţilor. Războiul sfîrşeşte în 1829;

• 1828  –  Se abrogă integral Aşezămîntul din 1818, desfiinţînd toate libertăţile, privilegiile şi autonomia Basarabiei Ţariste;

• 1828 (29 februarie)  –  Prin regulamentul ţarului rus, executat de guvernatorul Voronţov („Regulamentul Voronţov”) se legifera lipsirea de autonomie a Basarabiei Ţariste şi anume înlocuirea Consiliului Suprem cu un Consiliu provincial (Oblatnoi sovet) , care urma să se întrunească doar de ori pe an şi să discute doar chestiuni economice şi de aprovizionare. Din sfat erau excluşi deputaţii nobilimii;

• 1828  –  Începînd cu acest an toate şcolile noi deschise în Basarabia Ţaristă erau exclusiv cu predare în limba rusă;

• 1832  –  Este înfiinţată Biblioteca obştească din Chişinău;

• 1842 (octombrie)  –  La cererea mai multor petiţionari limba română a fost totuşi reintrodusă în şcoli, dar în anii 70 ai secolului XIX limba română va fi exclusă complet şi definitiv din şcoală;

• 1856  –  În cadrul Congresului de Pace de la Paris, marile puteri hotarăsc retrocedarea sudului Basarabiei Ţariste (Basarabiei istorice), către Principatul Moldova;

• 1860  –  Boierul Cristi cerea guvernatorului Basarabiei autorizare pentru o tipografie cu litere latine dar fără succes;

• 1865 (ianuarie)  –  din initiativa episcopului Melchisedec al Dunarii de Jos, se realizează unirea bisericii Basarabiei cu cea a vechii Moldove, noul sediu fiind stabilit la Ismail;

• 1877 (3 ianuarie)  –  Imperiul Rus şi Imperiul Austro-Ungar încheie o convenţie secretă, prin care Imperiul Rus urma să reintre în posesia sudului Basarabiei Ţariste (Basarabiei istorice) (judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad);

• 1878  –  Sudul Basarabiei revine Imperiul Rus, conform hotarârii Congresului de la Berlin;

• 1883  –  un grup de boieri cerea admiterea limbii române măcar ca limbă de lucru la adunările zemstviale şi ale dvorenilor din ţinut dar fără nici un rezultat;

• 1906 (1 decembrie)  –  În urma solicitarii clerului basarabean, limba româna este acceptată ca obiect de studiu la Seminarul de Teologie de la Chişinău;

• 1917 (octombrie-noiembrie)  –  Se desfaşoară la Chişinau Congresul Ostăşesc, ce proclamă autonomia Basarabiei;

• 1917 (noiembrie-decembrie)  –  Sfatul Ţării proclamă Republica Democrată Moldovenească.

• 24 ianuarie/6 februarie 1918 — Chișinău. Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează, în unanimitate, independența Republicii Democratice Moldovenești fata de Rusia.

• Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu de Miniștri, sub președinția lui Daniel Ciugureanu. „(…) Ne proclamăm, în unire cu voința poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor” — se spune în proclamația Sfatului Țării.

• 3/ 16 martie 1918 —Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune în care se spune „Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituțional și sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice”.

• 27 martie/9 aprilie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul — ministru Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare !

• 9/22 aprilie 1918 —Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, și contrasemnat de Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri.

• 14/27 octombrie 1918 —Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

• 15/28 noiembrie 1918 —Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

• 18/31 decembrie 1918 —Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.

• 29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 — Decret-lege prin care se stabilește că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățenești și vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară și sunt sau n-au fost supuși unui stat străin.

 

 

 
Problema Basarabiei in relatiile cu  Imperiul sovietic, dupa Marea Unire din 1918

 

 

 

 Relaţiile diplomatice sovieto-române au fost întrerupte între anii 1918-1934, principalul motiv fiind problema Basarabiei .

O altă cauză a fost refuzul Rusiei de a retroceda „tezaurul românesc”, trimis în decembrie 1916 spre păstrare în Rusia.

Aici trebuie să subliniem că „problema tezaurului” era în strânsă legătură cu „problema Basarabiei”: sovieticii au refuzat să-l restituie, considerându-l o compensaţie parţială pentru „anexarea” Basarabiei de către România.

Uniunea Sovietică a încercat pe toate căile diplomatice (Conferinţa de la Viena, 28 martie-2 aprilie 1924) şi subversive („răscoala” de la Tatar Bunar, 13-18 septembrie 1924) – să recupereze Basarabia.

Mijloacele acţiunii subversive erau spionajul, terorismul, propaganda, executate atât de serviciile speciale sovietice cât şi de agentura comunistă din România.

S-au executat mii de acţiuni, inclusiv atentate. Este necesar să subliniem că tentative pentru recuperarea Basarabiei au întreprins nu doar ruşii bolşevici dar şi ruşii albgardişti-monarhişti (vezi cazul „răscoalei” de la Hotin, ianuarie 1919).[1]

Un produs al „problemei Basarabiei” este şi actuala „problemă transnistreană”.

La 12 octombrie 1924, în urma acţiunilor eşuate de reocupare a Basarabiei, conducerea U.R.S.S. a decis crearea în stânga Nistrului a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cu capitala la Balta.

 

Basarabia si R.S.S.A Moldoveneasca (1924-1940)

 

 

 

Harta Romaniei Mari si RSS Autonome Moldovenesti, „creatia” Diversionista  sovietica de la rasarit de Nistru

 

 

 

Rolul nou-createi entităţi era de a facilita propagarea ideii comuniste în Basarabia, în România şi în restul Europei.

De asemenea, denumirea de „moldovenească” avea menirea să creeze un pol, care să atragă nu doar Basarabia ci şi restul teritoriilor moldoveneşti (având în vedere că, în decembrie 1923, Partidul Comunist din România a primit „sarcină imediată […] de a lupta pentru autodeterminare, până la despărţirea unor provincii din România”[2]).

După 22 de ani de viaţă în cadrul României Mari, soarta Basarabiei a fost decisă de Pactul Molotov-Ribbentrop (23 august 1939). Documentul a fost pus în aplicare punct cu punct, începând cu 1 septembrie 1939 (declanşându-se cel de-al Doilea Război Mondial), şi a vizat soarta Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României.

U.R.S.S. a abordat categoric „problema Basarabiei” imediat după capitularea surprinzătoare a Franţei (25 iunie 1940).

La 26 iunie 1940 i-a înaintat guvernului de la Bucureşti o „notă ultimativă” în care se spunea că:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei – Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”.

Din această „notă” putem să conchidem că „problema nordului Bucovinei” derivă din „problema Basarabiei”, având în vedere că sovieticii solicitau să li se cedeze şi nordul Bucovinei, care „ar putea reprezenta, de fapt, numai într-o măsură neînsemnată un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi cauzate U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”.[3] 

La 28 iunie 1940 a urmat cel de-al doilea ultimatum sovietic, care nu era decât un plan de retragerea a autorităţilor româneşti şi introducerea celei sovietice în teritoriile Basarabiei şi a nordului Bucovinei.[4]

Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice, dar şi de absurdele „reforme” de tip sovietic.

Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială. Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române – primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori – şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor – preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.

După 28 iunie 1940 conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.[5]

În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.), prin unirea („reuniunea” (sic!), potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale), Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.[6] 

Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei (precum şi a R.S.S. Lituaniene, şi a nordului Bucovinei în cadrul R.S.S. Ucrainene) în componenţa U.R.S.S.[7]

Proclamarea R.S.S.Moldovenesti  s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele.

Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km²) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M, din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei.

În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită „regiunea Cernăuţi”.

 

 

 

 

Nou creata R.S.S.Moldoveneasca dupa cotropirea Basarabiei, avea o suprafaţă de 33,7 mii km² şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.[8]

Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre.

Pentru R.S.S.M, ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud – cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, – cu România.[9]

În luna iunie 1941, la aproape un an de la ocuparea din iunie 1940, a avut loc prima operaţiune de deportare a basarabenilor şi bucovinenilor în Siberia şi Kazahstan: în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (orele 02.30), cu doar nouă zile înaintea declanşării Războiului sovieto-german (22 iunie 1941), au fost deportate în regiunile Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, în republicile Kazahă şi Komi, – potrivit datelor din 14 iunie 1941 ale N.K.V.D.-ului – 29.839 de persoane din „R.S.S. Moldovenească şi regiunile Cernăuţi şi Ismail ale R.S.S. Ucraineşti”[10] (din care 22.648 de oameni erau din R.S.S. Moldovenească).[11]

În data de 22 iunie 1941, România atacă, alături de Germania, Uniunea Sovietică, având drept obiectiv eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub ocupaţia sovietică. Acest lucru reuşeşte până în 26 iulie 1941.

Însă, după trei ani de administraţie românească a acestor teritorii, din cauza înfrângerilor militare suferite de România (şi aliatul ei principal, Germania), în anul 1944 nordul Bucovinei şi Basarabia au fost reanexate de către U.R.S.S.

A fost restabilită R.S.S. Moldovenească şi a fost reluat procesul de rusificare, reprimare, deportare, colonizare şi comunizare.

În anul 1949, la 6 iulie a fost executată o nouă operaţiune (sub numele de cod „Iug” – „Sud”) de deportare în Siberia, a persoanelor considerate periculoase pentru regim – în total 35.050 de persoane (9.745 de bărbaţi, 13.924 de femei şi 11.381 de copii).[12]

O acţiune similară de deportare (operaţiunea „Sever” – din limba rusă „Nord”) a avut loc în data de 1 aprilie 1951, când au fost deportaţi din teritoriul R.S.S.Moldovenesti în Siberia, „participanţii activi ai sectei antisovietice a iehoviştilor şi familiile lor” – în total 2.617 de persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii).[13]

În timp de 11 ani (1940-1951), din R.S.S. Moldovenească s-au efectuat trei deportări pe scară largă şi zeci de arestări şi deportări locale. Astfel, la începutul anilor ’50, în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S. se aflau peste 60.000 de deportaţi din R.S.S. Moldovenească.[14]

După proclamarea independenţei Republicii Moldova (27 august 1991), „problema Basarabiei” a rămas valabilă, fiind o luptă a adevărului istoric cu aspiraţiile imperialiste ruseşti.

Promovarea adevărului istoric este considerat un soi de naţionalism şi chiar expansionism.

Pentru a-şi menţine intact controlul asupra acestui teritoriu, Federaţia Rusă a reactivat „arma transnistreană”, care şi-a îndeplinit misiunea în perioada interbelică şi continuă să şi-o îndeplinească şi în prezent.

Relaţiile ruso-române continuă să fie deteriorate, ca şi în perioada interbelică, iar problema principală este aceiaşi – Basarabia/Republica Moldova.

Într-un studiu, despre viziunile Federaţiei Ruse faţă de România, am arătat pe larg cauzele degradării relaţiilor româno-ruse subliniind faptul că, în ultimul timp, se atestă o campanie înverşunată a Federaţiei Ruse împotriva Chişinăului şi a Bucureştiului.[15]

 În acest context, ultima acţiune este numirea la 21 martie 2012 a vicepremierului pentru coordonarea industriei militare, Dmitri Rogozin, în calitatea de „reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria”.[16] 

Nu a fost o numire întâmplătoare, având în vedere că Rogozin a fost ambasador al Rusiei pe lângă N.A.T.O. şi a venit cu declaraţii extrem de dure la adresa României şi a S.U.A. legate de amplasarea scutului antirachetă la Deveselu. Potrivit analiştilor politici, Rogozin a fost numit în această funcţie, în vederea pregătirii terenului pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia.

Interesant este că preşedintele rus Dmitrii Medvedev l-a numit pe Rogozin şi în funcţia de copreşedinte al Comisiei Interparlamentare de Cooperare Economică moldo-rusă.[17]

Aşadar, consecinţele anexării Basarabiei de acum 200 de ani în urmă sunt multiple, complexe şi cu un impact de lungă durată.

Sunt două secole în care anexarea Basarabiei a menţinut tensionate relaţiilor ruso-române (într-o măsură mai mare sau mai mică chiar şi în perioada comunistă) şi a generat alte grave probleme (şi ele, cu consecinţe importante), cum ar fi „problema transnistreană”, „problema teritoriilor şi a minorităţii româneşti” din Ucraina, „problema tezaurului românesc” evacuat în Rusia.

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/22/crearea-republicii-autonome-sovietice-socialiste-moldovenesti-o-diversiune-impotriva-poporului-si-a-statului-roman-2/

BIBLIOGRAFIE (surse) :

 

http://jurnalul-manipularii.blogspot.ro/2013/09/consecintele-anexarii-basarabiei.html

http://www.morarup.narod.ru/Basarabia_1812-2012.htm

---

[1] Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia (1918-1991), p.

[2] Vladimir Alexe, România secretă. Ed. „Elit”, 2004, pp. 24-25.

[3] Ion Şişcanu, Raptul Basarabiei. 1940. Ed. „Ago – Dacia”, Chişinău, 1993, p. 29.

[4] Ibidem, pp. 44-45.

[5] Anatol Petrencu, Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944. Ed. „Lyceum”, Chişinău, 1997, p. 68.

[6] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941),în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999, p. 29.

[7]http://hronos.km.ru/sobyt/1940prut.html

[8]http://hronos.km.ru/sobyt/1940prut.html; Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999, pp. 32-33. Problema retrocedării acestor teritorii R.S.S. Moldoveneşti, s-a pus în nenumărate rânduri de către locuitorii şi autorităţile R.S.S. Moldoveneşti în faţa organelor de partid şi de stat ale U.R.S.S., însă demersurile nu s-au soldat cu nici un rezultat.

[9] Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), pp. 32-33.

[10] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг. Изд. „Терра-Terra”. Москва, 1994, p. 165.

[11] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941), p. 31.

[12] В. И. Царанов, Операция «Юг». (О судьбе зажиточного крестьянства Молдавии). Кишинёв, 1998, pp. 46-47, 62.

[13] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг., pp. 634-635; Idem,Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР 40-50 гг. Изд. „Моментул”, Кишинэу, pp. 360-362.

[14] Elena Postică, Rezistenţa antisovietică în Basarabia. 1944-1950. Întreprinderea editorial-poligrafică „Ştiinţa”, Chişinău, 1997, pp. 43-44.

[15]http://www.morarup.narod.ru/Viziuni_rusesti.htm

[16]Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью»,http://kremlin.ru/acts/1482

[17]Misiunea lui Rogozin: să pregătească terenul pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia, http://www.adevarul.ro/international/rusia/Misiunea_lui_Rogozin-