CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un interviu realizat de Europa Liberă. Ce crede un etnic rus de peste Prut despre reunirea R. Moldova cu România?

 

Republica Moldova a devenit stat independent pe rămăşiţele Uniunii Sovietice. Cei care au crezut în acest stat au semnat Declaraţia de Independenţă, dar pentru consolidarea acestei ţări a trebuit un efort continuu, sugerează Victor Grebenşcicov, originar din Siberia, dar stabilit în Republica Moldova de mai mult timp, știind bine limba română.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Domnul Grebenşcicov a fost consilier prezidenţial, iar aproape 20 de ani a fost membru al Partidului Popular Creştin Democrat, scrie Valentina Ursu pentru www.europalibera.org, preluat de Romanian Global News.

Victor Grebenșcicov: „Atunci, în 1991, când Pactul Molotov-Ribbentrop a fost oficial condamnat de autorităţile Uniunii Sovietice, majoritatea victimelor acestui pact, am în vedere Estonia, Letonia şi Lituania, au lichidat consecinţele lui, restabilindu-şi independenţa.

În cazul Republicii Moldova, lichidarea consecinţelor acestui pact era reunirea cu România, însă Moldova nu a făcut acest lucru logic, din punct de vedere politic, dar a pornit o aventură politică, care putea să aibă şi succes, dar implica şi multe riscuri, independenţa.

Și noi ştim cu toţii că acest teritoriu, Basarabia istorică, niciodată nu a fost independent. A fost prima încercare de a crea un stat subiect al dreptului internaţional pe acest teritoriu.”

Europa Liberă: Se pare că marile puteri nu au dat undă verde pentru această unificare a Basarabiei cu România şi chiar nici autorităţile de la Bucureşti nu erau pregătite la acel moment, aşa zic istoricii.

Victor Grebenșcicov: „Dar nici în ’89-’90 unele dintre marile puteri nu erau încântate de o eventuală reunificare a Germaniei, însă poporul german, insistând, a obligat marile puteri să recunoască voinţa lor politică.”

Europa Liberă: Ce s-a făcut bine şi ce s-a făcut cu stângul pe parcursul acestei independenţe a Republicii Moldova?

Victor Grebenșcicov: „Dacă comparăm situaţia de atunci şi de acum, noi vedem că limba română se simte cu mult mai bine acum în această ţară, că învăţământul în limba română se dezvoltă, s-a afirmat la toate nivelurile, că Republica Moldova e recunoscută, există acum ca un subiect al dreptului internaţional.

Dar cele mai mari riscuri erau în economie. Şi dacă adăugăm că unii parteneri estici promovau o politică de discriminare economică, ceea ce, bineînţeles, a dus la mari probleme.”

Europa Liberă: Cine erau aceşti parteneri estici?

Victor Grebenșcicov: „Bineînţeles, Rusia care a folosit pârghiile economice pentru a-şi rezolva problemele politice şi nu numai faţă de Moldova. În aceeaşi situaţie a fost şi Georgia, uneori şi alte ţări. Aţi întrebat ce a fost bine? Am reuşit să rezolvăm problema găgăuză, de exemplu.”

Europa Liberă: Dar cuvântul „separatism” nu a dispărut. Pentru că atât timp cât există conflictul transnistrean nesoluţionat şi pe o parte a Nistrului, şi pe cealaltă parte încă se mai foloseşte această noţiune de separatişti.

Victor Grebenșcicov: „Formaţiunea statală nerecunoscută în partea estică a Republicii Moldova este separatistă, putem căuta numai sinonime, secesionişti ori altceva. Şi eu nu văd rezolvarea acestei probleme imediat, cu toate că şi în această privinţă Republica Moldova a obţinut un anumit succes pentru că, spre deosebire de Abhazia, Osetia de Sud, Rusia nu a recunoscut autoproclamata republică moldovenească nistreană, ceea ce, de fapt, e o mare problemă pentru această formaţiune separatistă.

Pe de o parte, fiecare cetăţean al Republicii Moldova trebuie să tindă ca ţara să fie unificată. Pe de altă parte, noi trebuie să vedem absolut clar că în această autoproclamată republică exista şi acum există într-un grad şi mai mare populaţie din punct de vedere mintal, educaţional foarte diferită de cea din partea dreaptă a Nistrului.

Şi, în caz de reunificare, situaţia politică s-ar schimba simţitor. Acum la noi situaţia deseori e 50 la 50, dar timp de mai multe decenii Republica Moldova, în caz dacă s-ar respecta toate normele democratice, s-ar înclina puternic în direcţia Estului. Iată această situaţie trebuie să o conştientizăm cum este ea.”

Europa Liberă: Acest vector al politicii externe a fost mereu în detrimentul viitorului Republicii Moldova? Pentru că mai toate guvernele care s-au perindat pendulau mai mult către Est, alteori mai mult către Vest. Cât de mult acest factor geopolitic a fost pus în joc şi chiar a decis soarta Republicii Moldova?

Victor Grebenșcicov: „Intenţia de a fi prieten cu toţi pentru o ţară mică e logică, dar într-o anumită măsură e naivă, pentru că în actuala lume trebuie să găseşti parteneri de nădejde. Eu am fost foarte impresionat de comportamentul preşedintei Letoniei, când dumneaei a plâns în momentul când ţara a fost acceptată în NATO, pentru că ea a înţeles că Letonia are parteneri de nădejde şi această ţară a scăpat de multe griji. Moldova, încercând să aibă prieteni peste tot, nu are aceşti parteneri, nu are aliaţi puternici. Şi având în vedere că unele puteri regionale nu au renunţat la tendinţele lor uneori revanşarde ori de altă natură, această naivitate politică are consecinţe negative.”

Europa Liberă: Vă referiţi la factorul rusesc.

Victor Grebenșcicov: „Da. În actualele condiţii acesta este factorul rusesc. Cândva pot apărea şi alţi factori.”

Europa Liberă: Domnule Grebenșcicov, dumneavoastră sunteţi etnic rus.

Victor Grebenșcicov: „Aşa este.”

Europa Liberă: Minorităţile au jucat şi ele un rol pe parcursul acestui pătrar de independenţă a Republicii Moldova. Cei care observă evoluţiile din ţară spun că niciodată nu au reuşit să identifice o idee comună pentru care s-ar implica, ar lupta şi ar câştiga cu această idee. De ce e mai degrabă dezbinare decât unirea forţelor?

Victor Grebenșcicov: „Ideea comună ar fi îmbunătăţirea situaţiei economice.”

Europa Liberă: Despre minorităţi se zice că la alegeri ar susţine partidele pro-ruse, pro-estice.

Victor Grebenșcicov: „Da. Dar nu trebuie să vorbim în numele tuturor minorităţilor. Puteaţi să vă închipuiţi în anul 1991 că vor umbla mii de oameni şi vor striga cu un pronunţat accent rusesc „Moldova”? Dar acum strigă „Moldovă”. Însemnă că minorităţile preferă să trăiască în Moldova în prezent. În afară de aceasta, una e atitudinea unui etnic rus, alta a unui ucrainean, mai ales în virtutea evenimentelor care au loc în ultimii ani. Şi sunt oameni foarte diferiţi. Eu am fost nu demult la Bender şi de mine s-a apropiat un ucrainean şi a spus: „Faceţi ceva ca noi să ne unim odată’.”

Europa Liberă: Cele două maluri ale Nistrului?

Victor Grebenșcicov: „Da. Sunt mulţi oameni care judecă logic. În afară de aceasta, mulţi businessmeni ar dori să fie şi o Moldovă unită, şi posibilităţi de a face afaceri în Uniunea Europeană ş.a.m.d. Situaţia s-a schimbat mult. Și tânăra generaţie cunoaşte destul de bine alte limbi, poate pleca, poate să se dezvolte, să se afirme în Occident şi în ţară. Din acest punct de vedere, eu consider că cei 25 de ani nu au fost pierduţi.”

Europa Liberă: Viitorul Republicii Moldova cum vreţi să fie? Ce trebuie și cum trebuie să se implice cetăţeanul ca să aibă încredere în ziua de mâine şi să creadă în acest viitor?

Victor Grebenșcicov: „Ceea ce putea să facă Moldova atunci, în 1991, în condiţii mai complicate decât cele existente azi, ar fi o soluţie pentru Republica Moldova. Deci, reunificarea cu România ar oferi integrarea în Uniunea Europeană, în NATO cu toate consecinţele benefice, securitatea.”

Europa Liberă: Dar cum ar proceda în cazul acesta Tiraspolul, Comratul?

Victor Grebenșcicov: „Este o problemă foarte complicată. Într-adevăr există riscuri ca aceste teritorii, în special Transnistria, să nu recunoască o eventuală unire. Şi, bineînţeles, vorbind despre unire, noi trebuie să calculăm foarte bine fiecare pas, ca să nu fie repetate greşelile din trecut şi ca o eventuală reunificare naţională să fie recunoscută de toată lumea, de toţi cetăţenii acestei ţări şi să aducă beneficii reale.”

Europa Liberă: Dacă unele minorităţi nu au reuşit să se integreze pe deplin în societatea moldavă, credeţi că într-o societate românească ar fi mai uşor?

Victor Grebenșcicov: „În societatea românească s-ar integra într-un an toate minorităţile, pentru că, mai întâi, ar exista un stimulent foarte mare de a învăţa limba română. Şi să nu credeţi că minorităţile sunt atât de lipsite de capacităţi ca să nu înveţe o limbă. Şi în afară de aceasta, ar fi o altă atitudine a populaţiei majoritare. Pentru că acum majoritarii deseori folosesc limba rusă, în loc să folosească limba maternă. Și, bineînţeles, aceasta descurajează minoritarii să înveţe ceva, pentru că ei ştiu că în orice moment vor fi ascultaţi şi vor putea să-şi expună gândurile în limba maternă.”

Europa Liberă: Ţinând cont de ceea ce se întâmplă în regiune, dar mai luând în calcul şi prezenţa armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova din estul ţării, lucrurile nu s-ar complica şi mai mult?

Victor Grebenșcicov: „Exemplul Germaniei reunificate ne-a arătat că până şi problemele militare pot fi rezolvate. Contingentul militar din Transnistria este cu mult mai mic decât cel care a fost în Republica Democrată Germană şi cu toate acestea el a fost retras din Germania. Deci, problema aceasta poate fi rezolvată, dar dacă poporul vrea. Dacă poporul nu va dori acest lucru, bineînţeles, nici marile puteri, nimeni nu va rezolva aceste probleme, mai ales că aici este foarte puternic prezentă mass-media din Rusia, care are o atitudine respectivă faţă de multe probleme şi e foarte important ca să apară şi mai multe mijloace de informare în masă independente.

Şi vreau să spun că postul dumneavoastră de radio este un bun exemplu în acest sens. Şi atunci oamenii vor putea să-şi creeze o impresie corectă, obiectivă. Pentru că, dacă această dominare a unei puteri mediatice se va menţine, vor fi consecinţe negative. La noi, de exemplu, multă lume în ce priveşte relaţiile ruso-ucrainene este de partea Rusiei necondiţionat, pentru că aud numai punctul de vedere al Rusiei despre aceste relaţii.”

Europa Liberă: Cu ce comparaţi Republica Moldova? Cu ce o asemănaţi? Cu ce se identifică statul acesta ajuns la 25 de ani de independenţă?

Victor Grebenșcicov: „Deocamdată Republica Moldova este o ţară coruptă, dependentă, care în multe privinţe seamănă cu unele ţări latino-americane din secolul 20.”

Europa Liberă: Victor Grebenșcicov, ca cetăţean al Republicii Moldova, se mândreşte cu acest stat?

Victor Grebenșcicov: „În fond, da. Şi vreau ca oamenii de aici să trăiască demn, pentru că merită o viaţă mai bună.”

Europa Liberă: V-aţi gândit vreodată să vă întoarceţi în Rusia, ţara dumneavoastră natală?

Victor Grebenșcicov: „Nu. Pentru că aici eu am şi familie, şi m-am integrat în această societate. Şi cred că o reintegrare nouă ar fi mai puţin fericită.”

Europa Liberă: Dar pentru ce iubiţi bucata aceasta de pământ?

Victor Grebenșcicov: „A fost prima mea dragoste şi ea nu se uită. Sunt fidel acestui sentiment până acum.”

Europa Liberă: În următorii 25 de ani, cum ar putea şi ar trebui să arate Republica Moldova?

Victor Grebenșcicov: „Ea trebuie să ajungă la un nivel de dezvoltare înalt, pentru că este o ţară europeană şi oamenii trebuie să trăiască aici bine, cu demnitate, pentru că sunt harnici, sunt binevoitori şi nu merită acele neplăceri prin care sunt sortiţi să treacă în aceste zile. Când numărul politicienilor buni va depăşi cota critică, atunci situaţia se va îmbunătăţi.”

 

27/06/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Eroi ai neamului romanesc aproape uitati – Ecaterina Titi Gâță

 

 

 

 

https://danielvla.files.wordpress.com/2013/05/image-2008-03-3-2489575-46-titi-gata.jpg

 

 

 

  Ecaterina Titi Gâță s-a născut la Sibiu, în jurul anului 1924. Avea un corp cu ţinută atletică, o ţinută dreaptă, părul blond, faţa ovală, ochi mari şi verzi.

Îi plăcea sa îmbrace o bluză albă cu model naţional pe piept.

Urmează clasele primare şi secundare la Sibiu, apoi se mută în Bucureşti împreună cu mama sa şi cu fratele.

În anul 1938 Carol II-lea instaurează dictatura regală, şi porneşte o adevarată vânătoare de legionari, întemniţând şi asasinând zeci de lideri ai mişcării amintite dar şi alţi opozanţi ai regimului.
În acest context se deschid o serie de lagăre în cadrul unor mânăstiri: Tismana, Dragomirna, Suzana, Sadaclia, fie în foste unităţi militare sau instituţii ale statului – Vaslui, Miercurea Ciuc.

Un rol important l-a avut Patriarhul Miron Cristea, la acea data şi Prim-ministru, care desfiinţeaza astfel vieţuirea respectivelor mânăstiri şi opreşte totodată activitatea liturgică.
Astfel, părintele BOR (acelaşi care înainte de 1918 spunea că va crăpa capul cu cârja episcopală primului soldat regăţean care va trece Carpaţii pentru eliberarea Ardealului) le-a luat-o cu mult înainte comuniştilor şi lui Nicolae Ceauşescu în desfiinţarea de mânăstiri şi prigonirea călugarilor.
Ecaterina Gâță este arestată în decembrie 1938 şi ajunge în lagărul de femei de la Sadaclia, din Basarabia, împreună cu alte femei printre care şi prinţesa Ioana Cantacuzino.

 

 

 

 

 

https://danielvla.files.wordpress.com/2013/05/image-2008-03-3-2489637-46-lagarul-sadaclia.jpg

 

 

 

 

Lagărul era amenajat în incinta Schitului Sadaclia; locul călugarilor fiind luat aşadar de deţinuţi.

La Sadaclia se aflau întemniţate numai fete, asupra cărora regimul carlist făcea presiuni constante pentru obţinerea desolidarizării de Mişcare şi intrarea în organizaţiile recent create de Carol al II-lea.

Fetele îi respingeau însă pe anchetatori cu hotarare: “Nici o declaraţie, nici un compromis”.
Au fost eliberate abia în primavara anului 1940.

O data cu instaurarea Statului Naţional Legionar, revine la Bucureşti; se inscrie la facultate şi a început organizarea cetăţuilor, din a căror conducere făcea parte.

După lovitura de stat a generalului Antonescu urmează o nouă prigoană.

A trecut graniţa clandestin, de două, ori mergând la camarazii aflaţi în exil, dar a treia tentativă avea să însemne şi arestarea.

Atacată chiar de călăuza pe care o plătise să o treacă graniţa şi care a încercat să o violeze, Titi s-a apărat luptându-se cu călăuza până când acesta a scos un cuţit şi a tăiat-o la braţ.

Ţipătul ei a alertat paza de frontieră şi atât ea cât şi agresorul au ajuns în arestul poliţiei.

Ecaterina Gâță era pasionată de istorie, motiv pentru care mergea zilnic la Biblioteca Centrală Universitară unde se adâncea ore întregi în studiu.

In 1944, în bombardamentele germane din 24-27 august, BCU a suferit grave avarii, iar incendiul a desăvârşit distrugerile.

 

 

 

 

 Biblioteca Centrală Universitară

În acel moment Titi a organizat acţiunea de salvare a cărţilor din Biblioteca Universităţii care era în flăcări.

Sfătuitorul şi duhovnicul Ecaterinei era Părintele Arsenie Boca, care în acea perioadă se afla la Sâmbăta de Sus în mânăstirea Brâncoveanu. Titi mergea foarte des la el consultându-l asupra deciziilor pe care le lua în coordonarea activităţilor sale.

Deşi avea mulţi pretendenţi pentru căsătorie, Titi îi refuza pentru că alesese încă din copilărie o alta cale: monahismul, pentru care îşi păstrase sufletul şi trupul neîntinate.

Părintele Arsenie îi dăduse binecuvântare pentru intrarea în monahism de îndată ce lucrurile aveau să se limpezeasca.

În anul 1948 se pregătea să treacă iarăşi graniţa spre a merge în exil. De data asta a fost arestată de agenţii din sala de lectură a Bibliotecii Academiei.

Avea în poşetă paşaportul şi toate cele necesare plecării, dar nu şi-a luat poşeta din sala de lectură când a plecat.
Un biet student, crezând că a uitat-o, a fugit dupa ea şi i-a dat-o. Astfel, dovada a căzut în mâna Siguranţei.

Titi a fost dusă la închisoarea Malmaison de pe Calea Plevnei. Fiind vorba de comandanta Cetăţuilor, în anchetă s-a implicat direct Ana Pauker care a încercat să o faca pe Titi să-şi trădeze cauza, promiţându-i libertatea. Ecaterina Gâță a încheiat discuţia cu Pauker scuipând-o.

Cu acest gest şi-a grăbit sfârşitul…

In 8 zile au omorât-o cu o cruzime de neimaginat.

Sarcina a fost dusă la indeplinire de catre maiorul Vasile Bulz,  care a legat-o,  a violat-o, a bătut-o bestial, i-a mutilat sânii cu cleştele, apoi i-a băgat un fier în vagin şi, într-un final, a omorât-o.

Pe data de 9 Aprilie 1949 a fost chemat fratele ei (venit de pe front), dus într-o celulă unde se afla spânzurată Titi cu propriul ei cordon.
Fratele a vazut în jurul gâtului urme de degete. Şocul  a fost atât de puternic, încât a luat-o la fugă şi nu s-a mai ştiut nimic de el.
Mama Ecaterinei a căutat-o zile în şir fără succes.

Într-un final a aflat adevărul şi a încercat să-i găsească trupul, mormântul.

A fost inutil: martira Ecaterina (Titi) Gâță a fost aruncata probabil intr-o groapa comuna, fie a sfarsit arsa la crematoriu. 

 

 

Sursa: hotnews.ro prin https://danielvla.wordpress.com

27/06/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

Urechea lipsă a Anei Pauker

 

 

„Ana Pauker a trăit ani mulți într-o ureche. Cealaltă a rămas în mâna unui zdrahon de jandarm care a dat-o cu capul de toți pereții și ar fi omorît-o în bătaie dacă nu săreau alți jandarmi s-o scoată din mâinile ucigașe!

Așa că a scăpat numai cu atâta: o ureche lipsă la inventar! Asimetrie care trebuia mascată, ferită de comentarii neprincipiale, ceea ce a obligat-o pe tovarășa Ana să-și schimbe coafura și să lanseze celebra tunsoare care, în anii obsedantului deceniu, era la mare modă printre fostele societare de la Crucea de Piatră, reciclate în activiste PCR.
Ciudat este că deși s-a făcut deseori caz de relele tratamente la care a fost supusă ilegalista Ana Pauker în temnițele burghezo-moșierimii carpatine, episodul cu smulgerea receptacolului auditiv nu a fost niciodată comemorat, băgat în istoria PCR, măcar consemnat într-o notă de subsol.

În nicio (auto)biografie a eroinei roșii nu este amintită cazna demnă de Evul Medieval la care a fost supusă fruntașa Kominternului din România, femeia care câțiva ani buni a dispus de viața tuturor românilor în numele internaționalismului proletar și al Revoluției Mondiale.
Fostă amantă a lui Stalin, cum lăsau unii să se înțeleagă!…
Dar nu i s-a plâns tătucului pentru halul în care o rușinase nevrednicul oltean. Și nici mai târziu, când i-a fost la îndemână, nu s-a răzbunat, nu a plătit dinte pentru dinte și ureche pentru ureche, de parcă n-ar fi fost nici fiică de onorabil rabin!

N-a respectat tradiția deopotrivă iudaică și bolșevică, așa că jandarmul mutilator s-a pomenit că nu pățește nimic după 23 augustul eliberator!…
Deși tovarășa Ana ajunsese de știau de frica ei vreo 16-17 milioane de români, câți eram noi pe atunci, iar câteva zeci, chiar sute de mii de români, i-au simțit pe pielea lor disponibilitatea de a dispune după bunul ei plac de viața altora, vărsarea de sânge, vinovat sau nevinovat, fiindu-i una din preocuparile predilecte, totuși pe jandarmul cu pricina nu l-a atins mâna cea lungă și neiertătoare a KGB-ului, a Kominternului sau măcar a proaspăt înființatei Securități locale!
De unde și până unde atâta generozitate la o persoană care nici măcar nu cunoștea cuvîntul?! Dar să mai și practice năravul iertării!…
Misterul s-a dezlegat, în ce mă privește, atunci când l-am cunoscut pe nepotul jandarmului torționar, iar acesta și-a declinat identitatea, nobila ascendență, cu cea mai afișată mândrie: sunt nepot de bunic, și nu orice fel de bunic!…
Mă așteptam să spună că-i nepotul lui Tudor Vladimirescu ! Dar de unde?! Bunică-su, bunelul, cum îi zicea individul, fusese eroul național de la penitenciarul de dame Craiova, cel care rămăsese cu urechea Anei în mână!

În mâna făcută pumn, căci îi cărăbănise și câteva scatoalce pe unde nimerise, picioare la fel, ar fi făcut-o una cu pământul în ghionturi și bușeli dacă nu interveneau salvatori și oportuni superiorii săi!
Halal bunel!

Ce-l mânase în lupta inegală dintre un bărbat cât malul și o biată femeiușcă?!… Să n-o atingi nici cu-o floare!
Pe plan național, se pare că oltenii sunt românii care-și bat cel mai rar nevestele, chiar deloc prin tradiție! Cum să dai tu, bărbat, într-o femeie?! Dacă ești bărbat bărbat, ca orice pui de craiovean, pe femei le iubești și oftezi metafizic că viața e scurtă și nu le poți iubi pe toate!… Nici scăpa de moarte!…
De ce să bați o femeie? Ba încă în chip bestial?!… Animalic!
Bunelul nostru ce-o fi avut deci de împărțit cu juna, pe atunci, bolșevică? Din ce s-au luat la poceală?
Cică, se lăuda nepotă-su, bunelul a prins-o pe tovarășa că încălcase regulamentul penitenciarului și pusese la cale cu alte tovarășe de luptă, mai tinere, un act de demascare a regimului criminal din România imperialistă: anume își procurase, cu ajutorul Ajutorului Roșu, toate cele necesare ca să otrăvească mâncarea deținutelor politice din închisoarea unde își petrecea anii de condamnare penală pentru activități teroriste împotriva regimului politic din aceeași Românie interbelică.

Din păcate, nici una dintre celelalte tovarășe nu au fost la înălțimea exigențelor cominterniste și n-au marșat, ba chiar au informat pe cale ierahică, adică prin jandarmul bunel, ce urma să se întâmple!
Așa cum aranjase lucrurile tovarășa Ana, răspunderea ar fi revenit întregului regim politic burghezo-moșieresc din România, ba chiar și Europei imperialiste, dar persoana reprezentativă pentru autoritățile locale, vinovată administrativ și penal de otrava strecurată în fiecare polonic de arpacaș, ar fi fost să fie însuși zbirul nostru, la vremea aceea oltean ferice și tînăr tată!…

Cu gândul la copilul ce i-ar fi rămas orfan de tată pe toată viața, juvetele s-a făcut fiară exterminatoare!

A măturat bucătăria cu amanta lui Stalin, a scos-o în șuturi în curtea interioară, transformată în arenă de luptă, a jucat acolo o miuță la o singură poartă și de unul singur, numai cu reprezentanta spiritului revoluționar în acțiune, pe post de balon de fotbal dezumflat!

Iar când spectatorii au dat s-o scoată pe biata deținută din ghearele morții și ale juvetelui, n-au reușit s-o extragă decât parțial, restul obiectului, adică urechea stângă – după alții, urechelnița dreaptă, a rămas pe teren, în arenă, ca-n coridele hispanice, în palmaresul sadicului toreador!…
Ce s-o fi făcut până la urmă cu urechea eliberată din servitutea față de un cap fără pic de inimă, nu se mai știe.

Nici eu nu m-am priceput să întreb. Dacă cumva aceste rânduri ajung sub ochii nepotului, l-aș ruga să mă caute și să completăm povestea de mai sus cu detaliile care i-ar putea da mai mult haz…

Mai ales numele bunului jandarm ar trebui salvat pentru veșnica sa pomenire printre eroii luptei anti-bolșevice, anti-cominterniste!
…Ce alte povești mai știu eu cu tovarășa Aniușa sunt mai puțin vesele! Dacă nu cumva greșesc eu și mă veselesc prea tare de clipa astrală a des-urecherii!…
S-ar fi cuvenit să fiu (mai) solidar cu infirma, doar de atâtea ori mi s-a spus și mie că sunt într-o ureche „…

Ion Coja

PS: ” Pe distinsul jandarm il chema State Paciurea. Cat despre pedeapsa, a fost dus 6 ani la munca la Canal fara sa fie judecat.”

Vesnica Pomenire!

 

Surse:

blog  ioncoja.ro

Wikipedia.ro

27/06/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: