CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 24 iunie în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

24 iunie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

238: A murit imparatul roman Maximinus Thrax; (n. 173 e.n).

 

 

 

 

 

 

 

 

Maximinus Thrax ( 173-238),  cunoscut si  sub numele de Maximin I, a fost impărat al Romei din anul  235, pana  in anul  mortii sale – 238.

Maximin nu a tolerat creştinismul, in timpul domniei sale mulţi creştini fiind executaţi (unii martirizaţi), precum Papa Ponţian şi succesorul său Anteriu.

Potrivit Historia Augusta ( o colecţie târzie de biografii romane, în latină, ale Împăraţilor şi ale unor apropiaţi ai acestora precum şi ale unor uzurpatori din perioada 117 – 284), Maximinus s-a născut în Tracia sau Moesia. Este descris de contemporani ca primul împărat roman de origine barbară si de asemenea primul dintre împăraţii-soldaţi.

Jordanes în lucrarea sa Getica, relateaza ca  a fost deosebit de iubit de  geţi (daci) si ca  în plus, el ar fi fost  unul dintre ei.

A murit asasinat la Aquileia, în timp ce încerca să inabuse  o revoltă senatorială.

Odata cu moartea sa, a început asa numita criza a secolului III din Imperiul Roman.

 

 

 

 

 

 

 

 

1711: Petru I, tarul Rusiei, impreuna cu imparateasa si intreaga curte soseste la Iasi, unde se intalneste cu domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir.

 

 

 

 

 

 

Petru I al Rusiei

 

 

Intai intrase  in Moldova  pe la Tutora, un corp de oaste rusesc condus de generalul Seremetev, cu 4000 de soldati.

La 13 aprilie 1711, Dumitrascu Voda ( Dimitrie Cantemir), semnase   cu tarul Petru al Rusiei un tratat formal, in care se prevedea si ajutorul militar pe care-l ofera Rusia, precum si contributia Moldovei cu oaste si hrana.

Efectiv, tarul Petru si Dimitrie Cantemir au stat  in Iasi 10 zile zile, dupa care au plecat in zona luptelor pe Prut..

Ion Neculce, care era la acea vreme hatman (comandantul oastei moldovene), a descris in amanunt ospetele stropite din plin cu vin de Cotnari si sampanie frantuzeasca, tarul fiind cunoscut ca un mare iubitor de bauturi.

De altfel, oastea rusa si moldoveneasca era deja la Tutora si se pregateau de lupta, facand lucrari de fortificatii ..” atunce sau facut trei obuze” spune Neculce, ”in gura Jijiei” langa Stanilesti.

In aceste “obuze”, de fapt niste redute pentru artilerie si infanterie era concentrata oastea.

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir

 

 

 

In  luptele cu turcii, oastea moldo – rusa a fost   nevoita sa ceara  pace, iar in urma  Pacii de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea ţarului rus să se retragă din Moldova, cu toată oastea şi cu armamentul.  

Dimitrie Cantemir renunta la domnie si a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Pe 16 iulie Tarul Petru si Dimitrie Cantemir cu intreaga curte, incusiv Ion Neculce, parasesc zona si pleaca pe Prut in sus, inspre Polonia si Rusia.

 

 

 

 

 

 

1818: S-a nascut Ion Ionescu de la Brad, agronom și economist, întemeietorul școlii românești de agronomie, rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864.

 A avut rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864; (m.16 decembrie 1891).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost organizatorul primului serviciu de statistică în Moldova (1859); membru de onoare al Academiei Române din 1884.

 

 

 

 

 

1862: După asasinarea lui Barbu Catargiu, s-a format un guvern condus de Nicolae Kretzulescu, care pe langa functia de preşedinte al consiliului de miniştri (i.e. prim-ministru), o detinea şi pe aceea de ministru de interne.

Din această poziţie a evitat discutarea problemei agrare, ocupându-se de alte probleme printre care unificarea sistemului sanitar, crearea Direcţiei Generale a Arhivelor Publice, şi crearea unui Consiliu al Instrucţiunii Publice.

Susţine demersurile pentru naţionalizarea mănăstirilor închinate şi începe pregătirile pentru adoptarea Legii secularizării averilor mănăstireşti.

După remanierea din octombrie 1863 este numit ministru al instrucţiei publice în noul guvern.

Era descendent direct al domnului muntean Constantin Brâncoveanu.

 

 

 

 

 

 

Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, Bucureşti – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeş), a fost politician liberal român, care a deţinut de trei ori funcţia de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 şi în 1867).

A fost membru fondator al Academiei Române (Societatea Academică Română)

 

 

 

 

 

1874: S-a născut istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915; (m. 1933).

 

 

 

1927: S-a născut la Chişinău,  dirijorul şi maestrul de cor, Ion Păvălache; (m. 2007, la Iaşi).

 

 

 

 

 

1886:  S-a nascut inginerul si omul politic roman Ion Gigurtu; (d. 1959).

A fost  pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940. Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase.

Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler de la Viena, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei.

Mareșalul Antonescu l-a pus pe Ion Gigurtu sub stare de arest pentru cedările teritoriale în favoarea Ungariei, din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

 

Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa de autoritatile comuniste la 5 mai 1950, a fost judecat și condamnat la 15 ani de închisoare, fiind in principal de  represiunea asupra Partidului Comunist.

A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. Soția sa a fost de asemenea  întemnițată.

 

 

 

 

 

 

 

1926: In Romania este inaugurata  prima  linie aeriana  naționala civila, pe ruta București-Galați.

 

 

 

 

 

1927: In Romania a luat naştere din initiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, a lui Ion I. Mota, Ilie Garneata, Corneliu Georgescu si Radu Mironovici, organizatia nationalista Legiunea Arhanghelului Mihail.

Ulterior, Legiunea a stat la baza formarii organizatiei de extrema dreapta Garda de Fier. 

 

 

 

 

Întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail  — relatarea lui Corneliu Zelea Codreanu

 

„Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.
Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici“.

Corneliu Z. Codreanu

Această primă şedinţă a durat un minut, adică cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând ca să cugete dacă se simt destul de hotărâţi şi de tari sufleteşte pentru a păşi într-o asemenea organizaţie unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare.

 

 

 

 

 

 1939: S-a născut prozatoarea şi publicista Sânziana Pop.

 

 

 

 

1941: Se rup relaţiile  dintre România şi U.R.S.S. Ministrul Romaniei la Moscova, Grigore Gafencu, a fost covocat la comisarul poporului pentru Afacerile Externe, Veaceslav Molotov. Constatandu-se  existenta  starii de razboi intre Romania si URSS, relatiile diplomatice dintre cele dou tari au fost rupte.

 

 

 

 

 

 

 

1945: S-au desfăşurat, la Bucureşti, lucrările primului Congres general al Frontului Plugarilor. Petru Groza a fost reales preşedinte.

 

 

 

 

 1947: S-a născut Dinu Flămând, poet, eseist, critic literar şi traducător; în prezent trăieşte în Franţa, fiind ziarist la Secţia română a RFI (Radio France Internationale).

 

 

 

 

 

1947: Guvernul SUA a adresat o notă guvernului roman, in legatura cu nerespectarea de catre acesta a obligatiuniilor privind drepturile omului, în care îşi exprima îngrijorarea faţă de „arestarea arbitrară fără mandat de arestare sau acuzare a sute de membri ai opoziţiei, cât şi a altora care nu fac parte din partidele opoziţioniste”.

 

 

 

 

 

1987: A murit poetul şi eseistul roman Virgil Teodorescu, membru corespondent al Academiei Române din 1974; (n. 15 iunie 1909).

 

 

 

 

 

 

1988: A murit Mihai Beniuc, poet, prozator si psiholog (primul specialist român în psihologia animală şi comparată) ; (n. 20 noiembrie 1907 la Sebis, Arad).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Mihai Beniuc este cunoscut drept poetul proletcultist al regimurilor comuniste din Romania (romane: “Pe muche de cuţit”, “Explozie înăbuşită”).

A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor) si ca  profesor la Universitatea clujeană.

 A fost membru titular al Academiei Române din 1955.

 

 

 

 

 

 

1991: Parlamentul României a declarat in sedinta solemna, nul și neavenit, Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

  Tratatul de neagresiune germano-sovietic, aşa-numitul Pact Ribbentrop-Molotov prevedea, într-un protocol adiţional secret, împărţirea intre cele doua state a sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană.

Ca urmare a acestui pact, România a fost forţată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.

 

 

 

 

 

1995: Alpiniștii Constantin Lăcătușu și Sorin Daciu escaladează culmea Batian (5.199 m) din Kenya, iar la 4 februarie realizează cea de-a doua ascensiune românească pe vârful Kibo (5.895 m) din masivul Kilimanjaro din Africa.

 

 

 

 

 

 

 1995: A fost adoptată la Roma, Convenția privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal.

A intrat în vigoare la data de 22 iulie 1998, iar Romania  a depus instrumentele de ratificare la 21 ianuarie 1998.

 

 

 

 

 

 

1996: Biroul Electoral Central al Romaniei a comunicat rezultatele turului al doilea de scrutin organizat in data de 23 iunie 1996, pentru alegerea primarilor in 63 localitati (3 municipii, 5 orase, 55 comune) din 17 judete. 

 

 

 

 

2005: A murit Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză); (n. 1924).

 

 

 

 

2008: A murit Alexandru Lungu, medic, poet, pictor, grafician; (n. 1924 in Basarabia, la Cetatea Albă, azi în Ucraina).

Intre 1946 şi 1964 a recurs la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist- socialiste, iar în 1973 a părăsit România şi s-a stabilit în RFG .

 

 

 

 

 

2009: A murit numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală.

A desfasurat o prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie; (n. 1919).

 

 

 

2009: A decedat Matei Călinescu, critic și teoretician literar român, stabilit în anul 1973 in Statele Unite al Americii;  (n. 1934).

 

 

 

 

Matei Calinescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR  CRESTIN  ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Dragaica sau Sanzienele

 

 

 

 

 

 

 

Dragaica sau Sanzienele

 

 

 

 

 

In ziua de 24 iunie a fiecarui an bisericesc, Biserica Ortodoxa face pomenirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, cunoscuta in popor si cu denumirea de Dragaica sau Sanziene.

Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, ca ziua lor de nastere.

Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul  fac exceptie de la aceasta regula; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, Aflareacapului Sfantului Ioan Botezatorul).

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfantul Evanghelist Luca cu amanunte in Evanghelia Sa.

Nasterea aceasta a avut loc cu sase luni inainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV-V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului.

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, la 24 iunie, se pare ca a fost instituita dupa unii cercetatori, spre a inlocui sarbatorile pagane, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstitiului de vara (22-23 iunie).

 

Dragaica, Sanzienele in traditia populara.

 

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceav, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar.

Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra.

Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara,Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui.

Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor.

Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul „boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei.

Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.

Sub aspect religios, in ziua de 24 iunie, in Bucovina se sarbatoreste cu mare fast Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava .

Acum, ca si alta data, in aceasta zi se aduna mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfantului Ioan.

 

 

 

CITITI  SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/24/o-istorie-a-zilei-de-24-iunie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md;

  10. agerpres.ro;

  11.  crestinortodox.ro

24/06/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: