CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MISTERELE DACILOR – CARTEA LUI ENOH


 

Cartea lui Enoh

 

Enoh este unul dintre cei doi barbati care nu au cunoscut moartea, alaturi de Sfantul Ilie.

Dupa cum citim in cartea Facere, dreptul Enoh „a umblat inaintea lui Dumnezeu”, adica a vietuit drept si bineplacut Domnului.

Enoh a fost luat in mod tainic de pe pamant, de catre Dumnezeu, atat cu sufletul, cat si cu trupul: „Enoh, bine placut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul si este pilda de pocainta neamurilor” (Sirah 44, 16).

Enoh este cel de-al saptelea patriarh biblic, dupa cum aflam tot din cartea Facere.

Astfel, din stramosul Adam s-a nascut Set, din Set s-a nascut Enos, din Enos s-a nascut Cainan, din Cainan s-a nascut Maleleil, din Maleleil s-a nascut Iared, iar din Iared s-a nascut Enoh.

Mai apoi, din dreptul Enoh se va naste Matusalem, din Matusalem se va naste Lameh, iar din Lameh se va naste dreptul Noe.

„Enoh a trait o suta saizeci si cinci de ani, si atunci i s-a nascut Matusalem. Si a umblat Enoh inaintea lui Dumnezeu, dupa nasterea lui Matusalem, doua sute de ani si i s-au nascut fii si fiice. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Facere 5, 21-24).

 

„Cartea lui Enoh”, scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica – aramaica, undeva in secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor biblice.

Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care acesta le da fiului sau, Matusalem.

Se crede ca, pentru o anumita perioada de timp, „Cartea lui Enoh” a fost considerata scriere canonica. Acest lucru este intemeiat pe faptul ca in Noul Testament exista un citat care ar trimite spre aceasta.

„Dar si Enoh, al saptelea de la Adam, a proorocit despre acestia, zicand: Iata, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Lui, ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa mustre pe toti nelegiuitii de toate faptele nelegiuirii lor, in care au facut faradelege, si de toate cuvintele de ocara pe care ei, pacatosi, netematori de Dumnezeu, le-au rostit impotriva Lui. Acestia sunt cartitori, nemultumiti cu starea lor, umbland dupa poftele lor si gura lor graieste lucruri trufase, desi, pentru folos, dau unor fete mare cinste” (Iuda v. 14-16).

Fericitul Ieronim, alaturi de alti barbati de seama ai Bisericii, vor aseza insa aceasta carte in randul scrierilor apocrife, adica necanonice (nerecunoscute de Biserica). Datorita crestinilor din Abisinia insa, care au inclus „Cartea lui Enoh” in Biblia lor locala, aceasta scriere a supravietuit pana astazi, in varianta ei etiopiana.

 

Cartea lui Enoh este o carte fundamentala in religiile asa numite Abrahamice (Iudaism, Crestinism si Islam).

Textul cartii nu poate fi inteles fara o pregatire anterioara.

Cartea lui Enoh nu este canonica pentru niciuna din religiile mentionate; singura biserica Crestina care a inclus-o in canon este biserica Ortodoxa Etiopiana.

Cartea lui Enoch a fost in antichitate parte din Biblie, o stim cu siguranta din cauza faptului ca s-au gasit fragmente la Qumran.

 Cartea este considerata din punct de vedere literar drept carte apocaliptica asemanatoare in mesaj cu Cartea lui Daniel sau cu Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul.

Cartea lui Enoh este compusa dintr-o colectie de 5 carti, scrise in perioade diferite si redactate de doi redactori si ei din perioade diferite, iar textul sau  este parţial dependent de cele cinci cărţi ale Pentateuhului atribuite lui Moise.

Colectia contine: Cartea Veghetorilor (strajerilor),  Enoh 1 – 36; Cartea Pildelor, Enoh 37 – 71; Cartea Luminatorilor Ceresti, Enoch 72 – 82; Cartea Fantasmelor din Vis Enoch 83 – 90; Epistola lui Enoh, Enoch 91 – 107;108?; In schema de mai jos aveti si anii in care se presupune ca ar fi fost scrisa fiecare din cartile din colectia numita Cartea lui Enoh.

Cartea lui Enoh a fost denumita de academici Enoh 1 sau Enoh-ul Etiopian. Exista doua carti medievale, atribuite si denumite Enoh 2 sau Enoh-ul Slavonic si Enoh 3 sau “Secretele lui Enoh”

Mai multe concilii de la începuturile bisericii creştine, de exemplu Conciliul de la Laodicea, au considerat că este mai bine să elimine din textele sfinte anumite teme sensibile, cum ar fi ierarhiile divine sau demonice, care puteau degenera în interpretări nedorite.

Textul din Noul Testament, Epistola lui Iuda 1.14-15, apare la începutul capitolului 2 din Cartea lui Enoh, carte ce mai este menţionată de multe ori în Zohar, cartea principală a Kabbalei ebraice.

În sec. 8 d.Hr. Cartea lui Enoh nu mai era cunoscută în Europa decât printr-un număr mic de pasaje păstrate în sânul bisericii şi prin două fragmente greceşti destul de lungi, incluse în scrierile lui Georges le Syncelle şi Cedrenus.

De fapt, pana la inceputul secolului 20, nimeni nu a stiut ca exista un original al cartii. Cartea s-a pastrat in limba Ghez, limba sfanta a Crestinilor Etiopieni.

Dupa aproape doua mii de ani, in care toti au crezut-o disparuta, a aparut intr-un manuscris etiopian.  

La sfârşitul sec.18 d.Hr. un călător britanic, un oarecare Bruce, a găsit în Etiopia trei manuscrise păstrate de biserica creştină locală, ca parte a Bibliei sale.

Manuscrisele conţineau o versiune relativ completă a cărţii.

În 1821 este tradusă în engleză de Dr. Lawrence şi publicată însoţită de o prefaţă şi câteva note.

Manuscrisul se presupune că este de la sfarsitul sec.4 si  începutul sec.3 î.Hr., redactat după fragmente mult mai vechi.

Multe din evenimentele descrise de cele mai vechi scrieri biblice (aşadar şi de textul lui Enoh) se regăsesc pe tăbliţele de lut găsite la Sumer sau Babilon.

Referinţe despre cartea lui Enoh apar şi în Cartea jubileelor.

Fragmente din diverse apocrife identificate în Manuscrisele de la Marea Moartă (găsite începând din 1947), atestă că redactarea Cărţii lui Enoh s-a făcut în arameică, adică ebraica veche.

Apoi a fost tradusă în greceşte după care în toată lumea în diferite limbi. S-a descoperit în spaţiul ortodoxismului est-european o variantă în slavonă, numită Cartea tainelor lui Enoh, mult mai fragmentată, dar mai bogată în amănunte.

MISTERELE DACILOR – CARTEA LUI ENOH

 

 

„Cartea lui Enoh” este una dintre cele mai controversate lucrări cu implicaţii biblice, fiind una dintre lucrările care nu au fost niciodată incluse în învăţăturile Bibliei pe motiv că aceasta nu ar putea fi înţeleasă de oamenii de rând.

Doi cercetători britanici, Robert Lomas şi Christopher Knight, au reconstituit în cartea lor,„Aparatul lui Uriel”, unul dintre mecanismele descrise în „Cartea lui Enoh”.

Ciudatul mecanism poartă denumirea de „computer ceresc.”

Rezultatul a fost unul neaşteptat, atât pentru cei doi cercetători, cât şi pe specialiştii din întreaga lume: după respectarea întocmai a indicaţiilor de construcţie din carte, aparatul rezultat s-a dovedit a fi copia identică a calendarului solar construit de strămoşii noştri daci la Sarmizegetusa.

 

 

 

 http://i2.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2013/06/enoch_chart.jpg

„Cartea aştrilor cereşti” a lui Enoh cuprinde învăţămintele pe care îngerii se presupune a le fi lăsat unor oameni „aleşi” de ei, pentru a-i ajuta să măsoare „traseele aştrilor şi relaţiile dintre aceştia, potrivit claselor lor, teritoriului şi anotimpului (…) precum şi legile lor”.

Îngerii au numit manuscrisele „o cale în dar”.

În mod inexplicabil, strania lucrare nu a fost niciodată inclusă în învăţăturile religioase, cel puţin nu în cele adresate oamenilor de rând.

În carte sunt relatate faptele „îngerilor”, sau ale„mesagerilor lui Dumnezeu”, însă modul în care îngerii sunt prezentaţi aici este complet diferit de felul în care aceştia ne sunt descrişi de Biblie.

Mesagerii lui Dumnezeu erau descrişi ca fiind nişte fiinţe speciale, foarte înalte, care au încălcat nenumărate porunci divine, ba chiar şi-au luat neveste pământene.

Din uniunea interzisă dintre îngeri şi oameni au rezultat copii uriaşi.

De fapt, aceasta este şi singura referire la ei rămasă în cărţile Vechiului Testament:

 „Uriaşi erau pe Pământ în vremurile acelea, după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştia erau uriaşii care au fost în vechime.”

Despre Enoh nu se ştiu foarte multe lucruri. Din „Dicţionarul de mitologie generală” al lui V. Kernbach, aflăm că Enoh a fost un patriarh care a trăit înainte de Potopul Biblic.

Se pare că Enoh avea o legătură specială cu „mesagerii lui Dumnezeu” deoarece, din scrieri, rezultă că îngerii l-au luat cu ei în ceruri 200 de ani, timp în care l-au învăţat toate tainele Pământului şi Cerului, pe care l-au pus să le scrie, să le lase moştenire omenirii.

Enoh a lăsat mărturie scrisă că mesagerii lui Dumnezeu pe Pământ erau 200 şi aveau 18 conducători, iar cel care îi conducea pe toţi se numea Samiza.

Mai departe, se povesteşte cum mesagerii lui Dumnezeu i-au învăţat pe fiii lor toate tainele Cerului şi Pământului, „iar acest fapt s-a aflat în Ceruri şi ei şi-au pătat renumele”, aducând asupra lor şi a progeniturilor mânia divină.

„1. Când oamenii s-au înmulţit în acele zile, au început ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase;

2. Şi când îngerii, copiii cerului, le-au văzut, ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei dintre cele ale oamenilor şi să avem copii cu ele;

3. Atunci Samiza, şeful lor, le-a spus: eu mă tem mult că voi nu vă veţi atinge scopul;

4. Şi dacă aşa veţi face, mă tem că eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre; 5. Însă ei au jurat că n-or să renunţe;

6. Şi s-au jurat între ei cu blesteme reciproce (…)

10. Şi ei şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţat magia, toate încântările şi proprietăţile rădăcinilor şi ale arborilor;

11. Şi aceste femei au rămas grele şi au născut uriaşi.”

Conform unor teorii, Enoh ar fi fost fiul unuia dintre aceşti „mesageri”, teorie care ar explica de ce s-a bucurat de simpatia îngerilor şi de ce a fost atât de longeviv.

Conform relatărilor din carte, „îngerii l-au ridicat către cer şi l-au dus atât de departe încât Pământul nici nu se mai vedea şi peste tot domnea un întuneric deplin”.

Foarte interesant este şi descrierea pe care Enoh o face Pământului văzut din ceruri.

Acesta îl descrie ca pe o sferă de culoare albastră, aspect pe care un om din acele timpuri nu-l putea şti.

Practic, el a oferit aceeaşi imagine pe care cosmonauţii de astăzi o văd de la bordul staţiei spaţiale internaţionale.

Enoh mai descrie călătoria către un tărâm îndepărtat, unde îngerul Uriel şi ceilalţi îngeri s-au străduit să-l înveţe cum să construiască „computerul astroomic”.

Apoi, l-au pus să scrie – în 366 de manuscrise, câte unul pe an – tot ce-i arătaseră şi-l învăţaseră.

Enoh a mai fost lăsat pe Pământ încă un an pentru a-i învaţa pe oameni să desluşească cele 366 de manuscrise.

După ce anul s-a încheiat, îngerii s-au întors şi l-au luat pe Enoh cu ei în ceruri.

Dacii cunoşteau secretul „computerului ceresc”

Misterioasa maşinărie descrisă în „Cartea lui Enoh” este un aparat de calcul astronomic, un calendar, ale cărui elemente principale erau formate din „stâlpi, portaluri şi ferestre”, dispuse în cercuri concentrice, cu o „potcoavă” din 21 de stâlpi în centru – locul de observare. Sună cunoscut? (vezi Misterele dacilor – Calendarul dacic)

Experţii bănuiesc că acest computer ceresc era folosit pentru studiul mişcărilor Soarelui şi Lunii, ale eclipselor de Soare şi Lună, schimbărilor de solstiţiu şi echinocţiu, dar şi a poziţiilor nodurilor Lunare.

Conform „Cărţii lui Enoh”, îngerul Uriel i-a dat patriarhului secretul construirii acestui aparat, ale cărui elemente difereau de la zonă la zonă, în funcţie de latitudinea de la care se făceau măsurătorile.

 „Aparatul lui Uriel” era esenţial pentru agricultură, care influenţa viaţa sedentară şi dezvoltarea societăţilor.

Fragment din Cartea lui Enoh

Fragment din Cartea lui Enoh

Patriarhul a fost dus de Uriel într-un loc secret unde i-a fost arătat un aparat cu care îngerii măsurau „traseele aştrilor şi legile lor”, precum şi „ce se întâmplă în toţi anii din lume până când se va termina noua creaţie”.

Aşa cum am afirmat la începutul acestui articol, aparatul din „Cartea lui Enoh” a fost reconstituit cu grijă de doi cercetători britanici: Robert Lomas şi Christopher Knight.

Cei doi au observat o serie de similitudini între specificaţiile aparatului şi forma şi poziţionarea megaliţilor de la Stonehenge.

În mod evident, prima lor concluzie a fost că acolo, în câmpia Salisbury, îşi avuseseră observatorul îngerii şi acolo fusese dus Enoh.

Ipoteza lor este însă greşită. Enoh se presupune că ar fi trăit înaintea Potopului Biblic, deci ori complexul de la Stonehenge este mult mai vechi decât spun istoricii (data construcţiei fiind aproximată undeva între anii 3.000 şi 1.600 î.e.n.), ori Uriel l-a dus pe Enoh în cu totul şi cu totul altă zonă.

„Cartea aştrilor cereşti” oferă cele mai bune indicii despre locul în care Enoh a văzut computerul ceresc construit de îngeri: „la vest, se ridică un munte mare şi impunător, din cremene”.

Ori nicăieri în apropiere de Stonehenge nu există un asemenea masiv de cremene. Un alt indiciu este oferit de descrierea straniului aparat.

În timp ce construcţia de la Stonehenge doar seamănă cu maşinăria din „Cartea lui Enoh” (aşa cum ambii autori au concluzionat), computerul ceresc arată identic cu sanctuarul de la Sarmizegetusa, mai exact cu calendarul solar folosit de strămoşii noştri.

În lucrarea „Impactul Romei asupra dacilor”, Paul Lazăr Tonciulescu scria că „dacii cunoşteau şi foloseau un calendar solar considerat cel mai precis din antichitate.”

Anul calculat de strămoşii noştri avea 365,242197 zile, faţă de 365,242198 la care a ajuns astronomia modernă.

Calendarul dacic de la Sarmizegetusa permitea numărarea zilelor unui an cu ajutorul unor stâlpi dispuşi în formă de cerc, aşa cum le-a ieşit şi celor doi cercetători britanici.

Însă, complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare faţă de „aparatul lui Uriel”: anul ieşea cu 366 de zile! Deci, modelul ar trebui căutat în alta locaţie, la altă latitudine!

Spre deosebire de anul megalitic, anul dacic era uimitor de precis, mai degrabă acesta părând a fi inspirat din „aparatul lui Uriel”.

Aparatul lui Uriel se află la paralela 45

„Aparatele îngerilor” de pe teritoriul Marii Britanii şi Irlandei au fost construite în piatră, ca ele să rămână în picioare pentru eternitate. Ale dacilor erau mai flexibile, cu stâlpi de lemn pentru elementele variabile ale computerului şi din andezit pentru cele fixe.

Se poate trage concluzia că preoţii daci stăpâneau foarte bine tehnica de construire a acestor aparate circulare cu stâlpi, portaluri şi ferestre.

Arhanghelii conduceau care cereşti

Arhanghelii conduceau care cereşti

I-a ajutat la calcule şi „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formulă de calcul astronomic se simplifică pentru că tangenta şi cotangenta de latitudine sunt egale cu 1 şi se înlocuiesc, iar sinusul şi cosinusul sunt radical din 2 pe 2 şi, la fel, se înlocuiesc.

Cu alte cuvinte, nu-şi oboseau mintea cu calcule inutile. De aceea şi ”calea în dar” era atât de precisă, în timp ce alţii, având acelaşi model astronomic, nu reuşeau să ajungă la precizia anului dacic.

Aşa cum au evidenţiat şi Robert Lomas şi Christopher Knight legat de complexul de la Stonehenge, atât Sanctuarul Mare de la Sarmizegetusa, cât şi celelalte construcţii asemănătoare identificate până în prezent, nu numai că au o orientare exactă de la Nord spre Sud şi respectiv de la Est spre Vest, ci sunt astfel aliniate, încât razele Soarelui care răsare le traversează de la un capăt la celălalt doar într-o singură zi pe an, şi anume pe data de 22 decembrie, atunci când declinaţia Soarelui este maximă şi începe iarna astronomică.

La acea dată, toate popoarele care celebrau cultul Soarelui şi al Lunii, organizau ceremonii ale focului, ca Soarele să nu îngheţe sau să dispară. Cu acest prilej se făceau şi profeţii generale.

S-a observat la sanctuarele dacice poziţionarea „nodurilor Lunare”, puncte care au mare însemnătate pentru astrologi.

Includerea lor în „aparatele lui Uriel” se justifică prin faptul că îngerii i-au învăţat pe fiii lor şi cum să prevadă „ce avea să se întâmple în toţi anii”, sub aspect zodiacal.

Toţi astrologii care se respectă ţin cont de „nodurile Lunare”, pentru că Nodul Sud arată bagajul interior cu care ne naştem, iar Nodul Nord este calea pe care omul o are de parcurs.

Din perspectivă geocentrică, Nodurile Lunare rezultă direct din mişcările Lunii şi Soarelui în jurul Pământului, care exercită o influenţă aparte asupra dimensiunii spirituale a vieţii. Luna este exponenta Sufletului, feminităţii, receptivităţii, iar Soarele simbolizează Spiritul, masculinitatea, acţiunea.

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

18/06/2016 - Posted by | CREDINTA, ISTORIE | , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Reblogged this on radupopescublog.

    Comentariu de Radu | 18/06/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: