CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Explozia de lumină cu care începe viața. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

Viața începe cu o explozie de lumină. Viața începe cu o scânteie – la propriu.

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern au documentat uluitorul eveniment într-un nou videoclip care însoțește un studiu publicat în luna aprilie a.c.

La momentul concepției, ovocitul eliberează mari cantități de zinc, care creează o scânteie ce poate fi observată la microscop.

Teresa Woodruff, profesor de obstetrică și ginecologie la facultatea de medicină a Universității Northwestern, a declarat:

„A fost remarcabil. Când am văzut zincul radiind într-o explozie din fiecare ovocit uman, a fost copleșitor.”

Echipa de cercetare observase scânteile generate de zinc înainte, la ovocitele de șoareci, dar nu observase procesul niciodată la oameni. 

Woodruff a spus:

„Toată biologia începe la momentul fecundației, dar nu știm aproape nimic despre evenimentele care se produc în ființa umană.”

Unul dintre cercetători, profesorul de chimie din cadrul Northwestern, Thomas O’Halloran, a explicat știința din spatele acestui proces în 2014:

„Ovocitul trebuie mai întâi să acumuleze zinc, și apoi trebuie să elibereze o parte din zinc pentru a gestiona cu succes maturizarea, fecundația și începutul embriogenezei. Exact la momentul fecundației, vedem că ovocitul eliberează mii de pachete, fiecare eliminând un milion de atomi de zinc, și apoi totul se liniștește.

Fiecare ovocit prezintă patru sau cinci astfel de scântei periodice. Este un spectacol superb, orchestrat în mod foarte asemănător cu o simfonie.”

Deoarece cantitatea de zinc dintr-un ovocit este corelată cu succesul implantării și al nașterii, cercetătorii de la Northwestern subliniază faptul că cercetarea lor poate fi utilizată pentru a susține fertilizarea in vitro.

Totuși, acest lucru ridică îngrijorări cu privire la problemele morale grave asociate cu FIV, care implică crearea unui număr de embrioni, care sunt fie uciși, fie congelați.

Eticienii subliniază, de asemenea, că FIV este o nedreptate chiar și pentru copiii care se nasc drept rezultat al acesteia, întrucât aceștia sunt creați într-un laborator, și nu prin uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Studiul ar putea avea implicații extinse, neintenționate de echipa de studiu, precum întărirea încrederii publice în consensul științific existent de multă vreme, acela că viața începe la momentul concepției/fecundației.

Multe persoane care au văzut videoclipul de la Northwestern au afirmat că acesta stă mărturie a frumuseții vieții și a minciunilor subțiri care susțin argumentul avortului la cerere.

Senatorul american pro-viață Rush Limbaugh a declarat în emisiunea sa radio:

„L-am văzut și m-a dat pe spate. Dacă oricine din mass media majoritară recunoaște deschis că viața începe la concepție”, aceasta sfidează argumentele conform cărora copilul nenăscut ar fi doar „o masă de țesuturi”.

 

Cercetătorii au publicat un videoclip separat al scânteii generate de zinc la un ovocit de mamifere, cu mai mult de un an în urmă.

 

 

 

 

 

https://player.vimeo.com/video/114680729

 

 

 

Lucrarea, intitulată „Scânteia generată de zinc este o semnătură anorganică a activării ovocitului uman”, a fost publicată de jurnalul Scientific Reports in data de 26 aprilie a.c.

 

 

Preluare de pe LifeSiteNews.com prin culturavietii.ro

17/06/2016 - Posted by | Fără categorie | , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Reblogged this on radupopescublog.

    Comentariu de Radu | 17/06/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: