Ziua de 2 iunie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

2 iunie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

1247: Diploma cavalerilor ioaniţi semnaleaza existenţa formaţiunilor politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau.

 

 

 

 

 

Diploma Cavalerilor Ioaniţi este un act de donaţie al regelui Bela al IV lea al Ungariei în favoarea Cavalerilor Ioaniţi , emis la 2 iunie 1247,  care  consfinţeşte dăruirea unui întins teritoriu de la sud de Carpaţi  si  care cuprindea primele mici state feudale româneşti.

Acest document ne furnizează  date legate de viaţa economică, socială, politică şi militară a acestora.

Regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270), acorda lui Rembald, preceptorul Ordinului cavalerilor ioaniţi, Banatul de Severin, impreuna  cu alte posesiuni.

Cu acest prilej diploma semnala existenţa formaţiunilor politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi cnejii Ioan şi Farcaş.

Banatul de Severin şi cnezatele lui Ian şi Farcaş urmau să se afle sub autoritatea Ordinului, in timp ce voievodatele conduse de Seneslau şi Litovoi rămaneau în stăpînirea românilor, în condiţiile pe care le avuseseră pană atunci.

 In document se spune ca ”manati de acest gand, dupa o indelunga sfatuire cu fruntasii si baronii regatului nostru, ne-am oprit la aceasta hotarare, luata dimpreuna cu venerabilul barbat Rembald, marele perceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim, din partile de dincolo de mare, cu privire la repopularea regatului, care prin năvălirea dusmanoasa a neamului numit tatari a indurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor cât si prin uciderea locuitorilor.”

 

 

 

 

 

 

 

 

1816: S-a născut Constantin A. Rosetti, om politic liberal, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848.

 

 

 

 

 

 

 

A fost un promotor al ziaristicii romanesti moderne, scriitor, director al Teatrului National din Bucuresti (1859-1860).

In calitate de  ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867), a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române (1866), numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia; (d. 8 aprilie 1885).

 

 

 

 

 

 

1821: S-a născut Ion C. Brătianu, personalitate de frunte a vieţii politice româneşti.

 

 

 

 

 

 

 

A pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii şi a contribuit decisiv la aducerea în ţară a principelui Carol I de Hohenzollern; (d. 4 mai 1891).

Pe plan intern, a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic.

Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1885.

 

 

1867: Ștefan Gonata devine membru activ al Societății Literare Române (Academia Română). La 22 septembrie 1870 este ales membru de onoare al acestei Academii.

Ştefan Gonata s-a nascut la 1 februarie 1838, in localitatea Trifăneşti, judeţul Bălţi, pe mosia tatalui sau din Basarabia tarista si a decedat la 18 septembrie 1896, Chişinău.

A fost un agronom  si om politic român basarabean, prieten cu Mihail Kogălniceanu. 

A studiat  la Paris filosofia si viticultura.

Revenit în ţară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 – 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite judeţe.

A fost unul dintre acei care a adus şi a aclimatizat în Basarabia viţa-de-vie franceză. Tot aici a încercat să transplanteze viţa-de-vie americană şi a făcut cercetări pentru combaterea filoxerei, care ruina podgoriile basarabene.

A colaborat la mai multe publicaţii agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observaţiile sale ştiinţifice le împărtăşea cu savanţi din România şi din alte ţări europene.

La Zberoaia, in Basarabia, a deschis un spital şi a organizat un muzeu. 

 

 

 

 

 

 

1877: A murit Ion C. Massimu lingvist, reprezentant al curentului latinist si membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867; (n. 1825).

 

 

 

 

 

 

1880: Guvernul SUA rcunoaște independența de stat a României.

 

 

 

 

 

1882: S-a născut mareşalul Ion Antonescu, militar şi om politici român, fost prim ministru al României şi “Conducătorul Statului”,  în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – septembrie 1940 – august 1944.

 După mai bine de 60 de ani de la moartea sa, încă este un personaj controversat, iar Istoria Romaniei nu şi-a spus încă ultimul cuvant privitor la persoana sa.

Cert este că a rămas în inimile multor români ca un mare conducator, al carui patriotism  nu poate fi contestat.

 

 

 

 

 

 

 

Ion Antonescu s-a născut la Piteşti la 2 iunie 1882, într-o familie de militari.

A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război.

 Din 4 septembrie 1940 pînă pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducător).

După cum ştim, Antonescu a luat decizia de intrare a României în cel de-al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.

Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-a adus porecla de “Cîinele roşu”. Între anii 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie.

După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al “Şcolii Superioare de Război” între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat Major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.

 

 

 

 

 

Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940).

La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice, iar fiul acestuia, Mihai a devenit noul rege.

 În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a căutat să facă o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici.

Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

 

 

 

Ion Antonescu şi Horia Sima

Antonescu s-a apropiat politic de Garda de Fier, oferindu-le mai multe portofolii guvernamentale.

El spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului.

Această perioadă de coabitare între General şi Gardă a făcut ca statul să fie decretat “Stat naţional-legionar”.

Până în cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de Antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941).

Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea legionară, (avînd aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingînd înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi modifice poziţia şi să ceară un armistiţiu.

De aceea, pe 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de principalele partide politice, a organizat o lovitură de stat, în urma căreia l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat.

După arestare, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, ţinut în arest timp de doi ani în U.R.S.S., a fost readus în ţară doar pentru a fi judecat “exemplar”.

Condamnat la moarte de instanţa “Tribunalului Poporului” la data de 17 mai 1946, a fost executat la inchisoarea Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie.

 

 

 

 

 

 

 

1882 (2/14): S-a născut la Tecuci, Ion Petrovici, filosof, scriitor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru).

In 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga.

În 1904 se licenţiază în Filozofie cu dizertaţia O problemă de filosofie iar un an mai târziu, în iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filozofie al unei universităţi româneşti cu teza Paralelismul psiho-fizic.

În anul universitar 1905-1906, timp de două semestre, frecventează cursuri de filozofie la Leipzig şi la Berlin.

 

 

 

 

 

 

În noiembrie 1906 a fost numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. În anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi.

La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la “Academia de Ştiinţe morale şi politice” din (Paris), unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi respectiv L’Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier.

La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române. În guvernul prezidat de Octavian Goga (1937-1938), Ion Petrovici devine Ministru al Educaţiei Naţionale.

În 1941 acceptă portofoliul de Ministru al Culturii Naţionale în guvernul lui Ion Antonescu. 

Printre lucrările sale cele mai importante se numara : Paralelismul psihofisic, Atelierele Grafice Socecu, Bucureşti, 1905; Cercetări filosofice, Tipografia Dacia Iliescu Grossu, Iaşi, 1907; Teoria noţiunilor. Studiu de logică, Tip. Dim. C. Ionescu, 1910; Introducere în metafizică, Bucureşti, 1924; Studii Istorico-Filosofice. H. Poincaré (ca filosof), Alfred Fouillée, H. Spencer şi problema cunoştinţei, Ed. a II-a completată, Bucureşti, 1929; Viaţa şi opera lui Kant. 12 lecţii universitare, Bucureşti, 1936; Spiritul filosofic în comparaţie cu spiritul ştiinţific, Editura Academiei, Bucureşti, 1972. Postum: Douăsprezece lecţii universitare despre Immanuel Kant, Editura Agora, Iaşi, 1994); Schopenhauer. Viaţa şi opera, Garamond International, Bucureşti, 1995; Schopenhauer. Monografie istorico-filozofică, Eurosong & Book, Bucureşti, 1997; Din cronica filosofiei româneşti, Institutul European, Iaşi, 2005.

A fost membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941);

Dupa venirea comunismului la putere cu ajutorul armatei sovietice, este arestat şi condamnat la închisoare, petrecând 17 ani neîntrerupţi în temniţele regimului, până în 1964.

La 17 februarie 1972 se stinge din viaţă la Bucureşti.

 

 

 

 

1882:  S-a constituit  sub direcţia lui Gregoriu Ştefănescu, Biroul Geologic, cu scopul întocmirii unei hărţi geologice a României (realizată în 1898, la scara 1:200.000).

Biroul Geologic a  funcţionat până în anul 1889, fiind urmat apoi de Serviciul de Mine şi Geologie, în perioada 1896 – 1906, iar din 1906, de Institutul Geologic al României.

Grigoriu Stefanescu (uneori Grigore, Gregoriu, n. 10 februarie 1836, Eliza Stoenesti, Ialomita – d. 20 februarie 1911, Bucuresti), a fost un geolog si paleontolog roman, explorator, membru titular (1876) al Societatii Academice Romane.

Impreuna cu Grigore Cobalcescu, a fost intemeietorul scolii romane de stiintele pamantului (geologie, mineralogie, paleontologie).

A fost primul profesor in acest domeniu al Universitatii din Bucuresti, a condus lucrarile pentru elaborarea primei harti geologice a Romaniei si este descoperitorul unor ramasite fosile de importanta deosebita.

A fost student al facultatii de stiinte de la Sorbona (1859-1862), iar dupa intoarcerea in Romania, a fost profesor de stiinte naturale la liceele Sf. Sava si Matei Basarab (1863). 

A scris primul manual de zoologie roman (1865).

In anul 1864, printr-un decret al principelui Alexandru Ioan Cuza, este infiintata Universitatea din Bucuresti unde Grigoriu Stefanescu este numit profesor la catedra de geologie, paleontologie si mineralogie in cadrul Facultatii de Stiinte (care avea in toamna lui 1864 sase profesori). Aici a organizat un muzeu de geologie si paleontologie cuprinzand exponate rare, unele aduse din calatoriile sale numeroase.

A publicat primul tratat român de geologie, Elemente de Geologie, in anul 1890. Pe masura ce Universitatea a crescut, din catedra sa s-au despartit o catedra de mineralogie, condusa de Ludovic Mrazec in anul 1894 si in anul 1905 o catedra de paleontologie, condusa de Sabba Stefanescu. Catedra de geologie a revenit in 1910, lui Sava Athanasiu.

A fost  pentru scurta vreme secretar general in Ministerul Instructiunii Publice si rector al Universitatii.

In timpul vietii lui s-a bucurat de o apreciere internationala deosebita, fiind membru al mai multor societati geologice straine.

 

 

 

 

 

1885: A decedat prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Carol I al României; (n. 1811).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1904: S-a născut în cartierul Freidorf din Timișoara, (pe atunci în Austro-Ungaria ),actorul si campionul olimpic de natatie Johnny Weissmüller (Peter Johann Weissmüller), interpretul popularului personaj “Tarzan”.

Părinții săi, șvabi bănățeni, au emigrat în SUA  împreună cu fiul lor pe cand acesta avea varsta de vârstă de șapte luni.

 

 

 

 

 

 

 

 Peter Johann – Johnny Weissmüller  a susținut ulterior că s-ar fi născut în localitatea Windber (Pennsylvania), probabil pentru a fi selectat în lotul național de natație al SUA. 

A fost  de cinci ori campion olimpic la înot , deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 de titluri naționale.

 S-a retras din competitii si apoi a semnat un contract cu studioul MGM, care l-a si distribuit in rolul vietii sale: ”Tarzan, omul maimuta” in 1932, ecranizări inspirate de romanele lui Edgar Rice Burroughs.

Se povestește că în timpul revoluției cubaneze, pe când Johny Weissmüller juca golf cu niște prieteni în Cuba  jucătorii s-au trezit înconjurați de revoluționari înarmați.

Fără să-și piardă cumpătul, Weissmüller a lansat celebrul strigăt al lui Tarzan, iar soldații, recunoscându-l, au fost foarte încântați să escorteze grupul într-o zonă sigură. A avut parte de bani, faima, insa nu si de mult noroc in dragoste.

A fost casatorit de sase ori, dar nici una dintre casniciile sale  nu a mers bine viata  sa  fiind presarata cu scandaluri.

A avut o biografie controversata, gasindu-si sfarsitul departe de celebritatea din timpul vietii, la Acapulco, in Mexic, la varsta de 80 de ani, la  20 ianuarie 1984.
Respectându-i-se dorința, la înmormântarea sa, coșciugul a fost coborât în groapă având ca fond sonor celebrul strigăt al lui Tarzan.

 

 

 

 

 

 

 1910: S-a născut (la Odessa, azi în Ucraina), dintr-un tată italian şi o mamă română,  Dan Petraşincu (pseudonimul lui Angelo Morretta), prozator,eseist, antropolog, scriitor şi traducător italiano-român. stabilit din 1951 la Roma , autor al romanului „Jungla”); (m. 1997).

A lucrat ca redactor la „Rampa”, „Adevărul”, „Reporter”, „Lumea românească”, România Literară.

A scos împreună cu Mihai Şerban şi Ieronim Sârbu revista Discobolul (1932-1933).

 

1917: La Chișinău, in gubernia Basarabia, s-a constituit Societatea Culturală Moldovenească. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte – P. Gore, vicepreședinte – Vl. de Herța.

1930: S-a născut în localitatea Vânju Mare, Mehedinţi,  baritonul român Dan Iordăchescu.

 

 

 

1930: S-a nascut  la Timişoara profesorul Sorin Botez, luptător  anticomunist şi om politic liberal român; (d.31 iulie 2009).

 

La 8 februarie 1949 a fost arestat sub acuzația că face parte din organizația anticomunistă „Avram Iancu” și condamnat la 20 de ani de muncă silnică (din care a executat 15 ani, fiind grațiat la 11 noiembrie 1963).

În momentul arestării, Sorin-Mircea Bottez era elev în ultimul an la Liceul „Mihai Viteazul” din București.

La 22 decembrie 1989   s-a numarat printre inițiatorii  actiunii de  reînființare a Partidului Național Liberal.

A deținut funcția de vicepreședinte al PNL și șef al Departamentului de Relații Externe până în septembrie 1992.

Între septembrie 1992-1994 a activat ca ambasador în Republica  Africa de Sud .

În perioada 1997-1998 a făcut parte din Guvernul Ciorbea, fiind numit ministru al informațiilor publice.

 

1934: S-a născut soprana Constanţa Câmpeanu.

 

 

 

1937: S-a născut biologul Dan Munteanu, specialist în ornitologie; membru corespondent al Academiei Române din 1999.

1935: In timpul vizitei in  orașul Bălți, in România Unita, regele Carol al II – lea al României a fost prezent la inaugurarea catedralei Sfinții Constantin și Elena din localitate.

Tot în această zi, monarhul a pus temelia clădirii liceului de fete și a dezvelit monumentul eroilor.

 

 

1937: A încetat din viaţă Iosif Blaga, teoretician literar şi estetician; (n. 1 iulie 1864).

1939: S-a născut Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg; (m. 1983).

 

1945: Poetul Radu Gyr rostește memorabilul  său „ultim cuvant” în fața Tribunalului Poporului.

În el arată, printre altele, și inconsistența acuzațiilor de antisemitism aduse Mișcării Legionare, el însuși fiind fondatorul teatrului Evreiesc de Stat.

 

 

 

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat:

«Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați».
Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o.

Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.

Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

 

 

 1947: S-a născut interpreta de muzică populară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1949: A încetat din viaţă Radu R. Rosetti, fost general, istoric, director al Bibliotecii Academiei Române; (n. 20 martie/1 aprilie 1877).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1952: In RPR se constituie Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej, un consiliu de miniştri care a guvernat România în perioada 2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953. 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Gheorghiu- Dj si Ana Pauker „în mijlocul maselor”

 

 

 

Vicepreşedinti ai Consiliului de Miniştri au fost desemnati:  Ana Pauker (2 iunie – 24 noiembrie 1952), Chivu Stoica (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953), Iosif Chişinevschi (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953), Gheorghe Apostol (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953).

 

 

1964: A decedat Dimitrie Caracostea, critic și istoric literar român, cu origini aromâne; (n. 10 martie 1879).

Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. 

 A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.

Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943).

Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.

  În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ.

In data de  5 mai 1950 in pofida vârstei sale înaintate a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat. 

 

 

 

 

 

1968: S-a născut la Piteşti, Teo Virginia Trandafir (Uță, înainte de căsătorie), producatoare de televiziune și radio, fost deputat PDL.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Este absolventă a  Facultăţii  de Limbi și Literaturi Străine, secția arabă.

 

 

 

 

 

1975: A încetat decedat Scarlat Callimachi, poet şi dramaturg, publicist, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi; (n. 20 septembrie 1896).

 

 

 1989: A murit interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim,  consacrat ca interpret la mandolină şi banjo; (n. 1913).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1992: In timpul razboiului din Transnistria, patriotii romani Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco si Petru Godiac, au fost arestati si aruncati in inchisoare, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilo Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), fiind acuzati  de “crime de razboi si actiuni de terorism”.

În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Procesul de judecată a fost considerat  neechitabil, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii „grupului Ilaşcu” fiind condamnati pentru „delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.), devenită stat independent din 1991. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P. Godiac a ispasit doi ani de inchisoare. Ilie Ilascu a fost eliberat în mai 2001, sub presiunea comunităţii internaţionale.

A. Leşco a fost eliberat , dupa 12 ani de inchisoare.

Dupa eliberarea sa, Ilie Ilascu a intentat un proces, in urma caruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, la 8 iulie 2004, ca guvernele R. Moldova si F. Ruse  se fac vinovate de condamnarea si tinerea in detentie a acestor detinuti politici si a dispus eliberarea imediata si neconditionata a celor care mai erau in inchisoare.

Autoritatile separatiste de la Tiraspol nu s-au supus deciziei CEDO si insistentelor repetate ale diferitor structuri internationale.

 

 

 

 

 

  1997: A fost semnat, la Neptun, Tratatul privind relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina (de către preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima).

 

 

 

 

Foto: Semnartea tratatului de presedintii Constantinescu si Kucima

 

In data de 20 iunie a avut loc ratificarea acestuia în Camera Deputaţilor, la 7 iulie – ratificarea în Senatul României, iar la 12 iulie Tratatul româno-ucrainean a fost promulgat.

Era, de fapt, o penibilă, ruşinoasă recunoaştere, după 57 de ani, a anexării, la 28 iunie 1940, de către URSS, a nordului Bucovinei, a Ţinutului Herţei, a sudului Basarabiei, a Braţului Chilia, a Insulei Şerpilor, prin notele ultimative şi anexele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, încheiat, la 23 august 1939, între Hitler şi Stalin, între nazism şi bolşevism.

Totul, prin acte de încălcare flagrantă a teritoriului românesc, rezultat după făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

1998: A decedat medicul Mihai Ioan Botez, specialist în neurologie şi neuropsihologie, considerat fondator al neuromuzicologiei.

In 1971 s-a stabilit  în Canada. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993;  (n. 1927).

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

 

 

 

 

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava s-a nascut in Trapezunt (Asia Mica), in jurul anului 1300. Sfantul Ioan isi castiga existenta facand negot impreuna cu tatal sau.

Vindeau icoane, smirna, matasuri de provenienta bizantina si cumparau grau, vite, miere sau diverse roade ale pamantului.

Intr-una dintre calatoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat in contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfârşitul acestei călătorii, catolicul i-a spus conducătorului tătar al cetăţii, ca Ioan doreşte sa devina musulman.

Dar în faţa tătarului, Ioan marturiseşte ca Hristos este singurul Dumnezeu. Dupa multe chinuri,  a fost tarat prin cetate de coada unui cal.

In urma acestei pedespe Ioan se roaga lui Dumnezeu: “Iti multumesc, Stapane, Doamne, ca m-ai invrednicit pe mine, ticalosul, sa-mi spal pacatele cu insusi sangele meu si curat a ma face de faradelegile mele cele multe ce am savarsit inaintea Ta, din pricina neputintei omenesti”.

Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia si i-a taiat capul.

Desi nu s-a permis ingroparea lui, acest lucru a fost posibil dupa ce prin minune, trei ingeri au tamaiat trupul sau.

Mai tarziu, Ioan i s-a aratat in vis unui preot, care i-a luat moastele si le-a asezat in altarul bisericii in care slujea.

Acolo au stat pana cand sfintele sale moaste au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) si aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moastele  sale au fost asezate in biserica Mirautilor, pe atunci catedrala mitropolitana.

Amintim ca in anul 1950, la propunerea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe, intre sfintii cu moaste din Romania al caror cult a fost generalizat in toata Biserica, s-a aflat si  Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.

Acest sfant este cinstit si ca ocrotitor al negustorilor.

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/02/o-istorie-a-zilei-de-2-iunie-video-4/

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;

2. Crestin Ortodox.ro;

3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

4. e.maramures.ro ;

5. Wikipedia.ro.;

6. mediafax.ro ;

7. worldwideromania.com ;

8. Enciclopedia Romaniei.ro ;

9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

10.  Istoria md.