CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fascinanta poveste a numelor de familie


 

 

 

Aceasta hartă a fost realizată de lingvistul ceh Jakub Marian, care este preocupat de studiul numelor de familie.

Cu roşu  sunt evidentiate numele care reflectă calităţi fizice sau morale: Finlanda, Korhonen – care aşteaptă răul, pesimistul; Rusia, Smirnov – liniştitul; Italia, Rossi – roşul.

Cu maro este desemnată o profesie: România, Popa; Anglia, Smith – fierar; Germania, Muller – morar; Grecia, Papadopoulos – fiul preotului.

Cu albastru sunt desenate ţările care desemnează numele tatălui: Norvegia, Hansen – fiul lui Hans; Belarus şi Bulgaria, Ivanov – fiul lui Ivan.

Cu turcoaz sunt trecute locurile de origine: Albania, Kelmendi – din regiunea muntoasă Kelmendi; Horvath în Slovacia şi Croaţia înseamnă croat.

O a cincea categorie, trecută cu verde, desemnează nume din natură: Letonia, Berzins – mesteacăn pitic; Portugalia, Silva – pădure.

Mai sunt şi nume a căror origine e mai greu de decriptat, precum spaniolul Garcia, despre care s-ar crede că vine din limba bască şi ar însemna „urs”, dar ar putea la fel de bine să însemne şi „tânăr”.

 

 Minunata istorie a numelor de familie

Un nume de familie este o parte a numelui compus unei persoane care indica apartenenta sa la o familie.

Folosit alaturi de prenume, care este conferit pentru a distinge individual un membru al familiei de ceilalti, utilizarea numelui de familie este o practica foarte raspandita in toate culturile umane, dar fiecare are regulile sale de aplicare si folosire.

 

Numele de familie au inceput sa fie folosite in Europa in momentul in care familiile nobile venetiene si-au transmis un al doilea nume din tata-n fiu, in secolul al XI-lea.

Populatia in crestere, migratiile masive ale oamenilor de diferite natii si triburi, precum si comunicarea greoaie au determinat insuficienta numelor de botez.

Anterior secolului al XI-lea, numele de familie, in cazul in care era folosit, reprezenta de obicei numele unui clan sau trib primitiv.

Dupa caderea Imperiului Roman, s-a renuntat chiar si la aceasta utilizare rarisima a celui de-al doilea nume, acesta nefiind reintrodus decat dupa aproape o mie de ani.

Primele trei feluri de nume proprii au fost: patronimice, de genul „Michael, John’s son” („Michael, fiul lui John”), ce a evoluat ulterior in Michael Johnson; nume de breasla, precum „Thomas the Baker” („Thomas brutarul”), din care s-a ajuns la Thomas Baker; si nume de locuri, ca „Charles-at-the-well” („Charles de la fantana”), devenit in final Charles Atwell.

 

Alte nume de familie, cu mult mai plastice, au eclipsat aceste exemple prin descrieri ale trasaturilor de caracter sau ale obiceiurilor stramosilor familiei respective.

Drinkwater – bautor de apa (in franceza, Boileau; in italiana, Bevilaqua) era numele folosit pentru un membru al familiei ce se lasase de baut. White (in franceza, Leblanc; in italiana, Bianchi; in germana, Weiss; in galeza, Gwynne) insemna de obicei ca familia respectiva avea un membru cu pielea extrem de deschisa la culoare sau care albise prematur.

 

In ciuda nevoii de folosire a numelor de familie si a extinderii lor in intreaga lume, in secolul al XV-lea multi englezi, si practic toti irlandezii, n-aveau un al doilea nume.

In anul 1465, regele Eduard al IV-lea a decretat ca toti irlandezii vor trebui sa „isi ia un nume de familie englez, al unui oras ca Sutton, Chester, Trym, Skryne, Crok, Kinsale; sau al unei culori ca White (alb), Black (negru), Brown (cafeniu); sau al unei meserii, ca Smith (fierar) sau Carpenter (dulgher); sau al unei indeletniciri, cum ar fi bunaoara Cook (bucatar) sau Butler (valet), iar el si urmasii sai vor purta acest nume”.

 

Fiecare cultura a avut un mod propriu de a repartiza numele patronimice. In secolul al XV-lea, irlandezii au adoptat prefixul „O” pentru a indica „descendentul lui”; in general, acesta era folosit pentru desemnarea nepotilor celui in cauza.

Astfel, primul O’Dwyer era nepotul lui Dwyer. Iar David, fiul lui Patrick, a devenit David Fitzpatrick, „fitz” fiind forma engleza a cuvantului ce insemna „fiu” in franceza veche, introdusa in Anglia de catre normanzi.

 

Italienii foloseau adesea particula „di”, ca in di Giovanni, varianta italiana pentru Ionescu.

Rusii utilizau sufixele patronimice „viei” sau „ici”; de asemenea, mai foloseau si „ov” sau „ev”, astfel ca Petrov inseamna „al lui Petru”, iar Ivanov inseamna „al lui Ivan”.

Adeseori, ei foloseau si un sufix patronimic secundar, „ski”, pentru a se obtine Ivanovski, care inseamna „din familia urmasilor lui Ivan”. Numele marelui romancier rus Feodor Mihailovici Dostoievski inseamna „Feodor, fiul lui Mihai din neamul lui Dostoi” si spune multe despre genealogia sa.

 

Alte nume de familie au aparut prin simpla adaugare a consoanei s la sfirsitul numelui tatalui: Abrahams, Clements, Edwards, Franks, Hawkins, Jacobs, Phillips, Roberts, Samuels sau Waters. Totodata, alte nume de familie din ziua de astazi au aparut ca matronimice: Nelson este „Nell’s son” (fiul lui Nell), Allison este „Alice’s son” (fiul lui Alice), Babson este „Barbara’s son” (fiul Barbarei). Aparent, la formarea numelor de familie nu au existat prea multe semne de misoginism.

 

 

Numele la ROMÂNI

 

 

In dezvoltarea antroponimiei distingem patru mari perioade.

1. Epoca de formare a poporului si a limbii române, epoca in care au circulat nume daco-romane, ca cele intalnite in inscriptiile din provinciile dunarene romanizate, nume de sfinti (Paul, Toader), precum si numele laice formate din cuvinte de origine traca (Brad, Bucur, Murg, Mos) sau din limba latina, privind culoarea ca (Albu, Caruntu, Negrea), rudenia (Fecior, Fratu, Sora etc), sau nume explicatile prin cauze (Aura, Bunea, Corbu, Cucu, Soare, Ursu).

 

2. Faza a doua incepe dupa asezarea slavilor in Dacia si cele doua Moesii, cand românii au imprumutat de la slavi, pe langa toponimie, si nume de persoana de origine veche slava ca: Bogdan, Branu, Cernea, Dragu, Neagu, Preda, Radu, Vlad.

Tot acum s-au primit de la percenegi si cumani o serie de toponime sau nume de persoana ca: Basarab, Coman, Talaba etc.

Mai tarziu au patruns si nume de la unguri si ucranieni.

 

3. A treia perioada este marcata de influenta culta a bisericii ortodoxe de limba slavona in statele române, dupa intemeierea lor in anul 1185.

In acest timp, biserica ortodoxa impune onomasticii o forma greco-slava. De la inceputul secolului al XIX-lea circulau asa-zisele nume-biblice sau nume calendaristice (Dimitrie, Ioan, Gheorghie, Vasile).

Incepand din secolul al XII-lea si pana in secolul al XIX-lea, in antroponimia româna predomina numele de aspect hagiografic in defavoarea numelor laice de creatie româneasca sau imprumutate de la popoarele vecine.

 

4. Perioada moderna se caracterizeaza prin nume luate din istoria româneasca, sub infuenta Scolii Ardelene, urmate de un „val de nume exotice”, aduse de moda sub influenta culturii apusene, dupa 1848, val care a sporit necontenit pâna la alterarea majoritatii numelor de botez ale locuitorilor de la orase, extinzandu-se progresiv in satele supuse influentei urbane.

In aceasta perioada se observa o reluare a numelor istorice: Decebal, Bogdan, Mircea, Anibal, nume care, la origini , au fost nume de botez, dar care  cu timpul, macar unele dintre ele, au devenit nume de familie.

Multe din numele de familie din onomastica româneasca sunt compuse, avand sufixe traditionale, asa cum ar fi -escu, -ascu, -eanu, -an, -aru, -atu, -ir sau -oiu, ta, care sunt cele mai frecvent intalnite.

Aceste sufixe sunt specifice limbii române, constituind un semn de recunoastere al apartenentei respectivelor nume la familia onomasticii limbii române.

De obicei, sufixul -escu este atasat unui prenume masculin, cu semnificatia fiul lui, la prenumele tatalui.

Spre exemplificare, nume de familie precum Anghelescu, Danescu, Georgescu, Ionescu, Popescu, Savescu, Stanescu si Udrescu respecta modalitatea de formare descrisa.

Sufixul usor schimbat, -ascu, este mai rar intâlnit, corespunzand unei faze mai vechi a limbii române.

In acest caz, procesul de fuziune a fost diferit, semnificatia fiind diferita.

Alte nume proprii, au fost folosite prin compunere, iar in aceasta categorie se inscriu nume precum Borascu, Darascu, Marascu, Orascu, Zarascu s.a.

 

Sufixul –eanu, sau varianta simplificata –anu, este, de obicei, atasat numelui unui loc, rau, deal, munte, zona sau chiar al unui oras sau al unei regiuni traditionale românesti.

Astfel, nume de familie, precum Argesanu, Ardeleanu, Banatanu, Constanteanu, Deleanu, Dobrogeanu, Faleanu, Hateganu, Moldoveanu, Munteanu, Prahoveanu, Oroveanu, Racoveanu, Sadoveanu, Timoceanu, Vranceanu, Urleanu si Zogreanu intra in aceasta categorie.

 

 

Alte nume de familie românesti sunt descriptive, derivând din ocupatii, diminutive sau evenimente – Botezatu, Barbu, Balan, Croitoru, Fieraru, Galasescu, Lemnaru, Moraru, Prodan, Olaru, ~aranu, Tutunaru sau Vanatoru.

 

Exista o serie de nume de familie românesti care desemneaza numele unui animal sau al unei plante, la care s-a atasat sau nu un sufix – Bourean(u), Capreanu, Ciubotea, Florean(u), Jderoiu, Lupu, Oieru, Ursu, Vacaru, Zimbrean.

 

Numele de familie românesti sunt invariante, indiferent ca se refera la femei sau la barbati.

Desi ordinea obisnuita de prezentare a numelui oricarei persoane este prenume, urmat de numele de familie, in catalogarea oficiala se foloseste, pentru motive evidente de ordonare alfabetica, ordinea nume de familie urmat de prenume.

Similar, de multe ori, romanii se prezinta in situatii diferite mentionand numele de familie ca prim nume sau doar numele de familie.

 

 

Cum se adopta un nume?

 

 

Nu este nimic gresit cand un barbat isi doreste ca sotia lui sa adopte numele sau de familie odata ce se casatoresc.

Totusi, desi aceasta este o practica foarte comuna in intreaga lume, istoria numelui de familie este una legata de paternalism, discriminare si tratarea femeii intr-o maniera asemanatoare cu proprietatea.

 

In Conventia Natiunilor Unite cu privire la „Eliminarea discriminarii de orice forma asupra femeilor”, din 7 aprilie 1986, se afirma in articolul 5(a) ca „se vor lua masuri adecvate pentru a modifica tiparele sociale si culturale in scopul eliminarii prejudiciilor si obiceiului bazat pe ideea superioritatii sau inferioritatii sexelor”, iar in articolul 16 (g) ca „ne vom asigura ca sub premisa egalitatii dintre barbati si femei, sotul si sotia au aceleasi drepturi, inclusiv cel de a-si alege numele de familie”.

 

Numele de familie traseaza atat identitatea personala, cat si cea de grup. in plus, deosebeste un Andrei sau o Maria de ceilalti cu acelasi nume.

Indicatorul care deosebeste o femeie singura de o familista este chiar trecerea de la „numele de domnisoara” la numele sotului. Obiceiul islandez de a pune numele unei persoane dupa parintele acesteia, precum Magnus- Magnusson (fiul lui Magnus), duce mai departe traditia generatiei, ceea ce pentru unii oameni este important.

Poate te simti indiferent sau jenat de descendentii tai, dar multe persoane sunt foarte interesate de ai lor.

Traditia islandeza presupune totusi alegerea intre numele mamei si cel al tatalui.

O varianta care impaca ambele parti este practica numelor asociate prin cratima, care poate fi utila, iar unele combinatii sunt chiar reusite.

Totusi, care ar fi sfarsitul? Dupa douazeci de astfel de combinatii, cineva rational si-ar scurta din nou numele!

 

 

 

 

 

 

 

 

Familia, ca grup social, este un factor motivant puternic, si cu certitudine oamenii incearca sa formeze asocieri cu intentia ca ele sa dureze. Dilema este de fapt alegerea intre identificarea cu originea si familia initiala sau cu familia pe cale sa fie intemeiata, decizie care ar trebui sa priveasca si barbatii.

Este o certitudine ca doi oameni sunt egali intr-o casnicie, dar sunt predispusi sa aiba prioritati diferite.

Totusi, barbatii, in marea lor majoritate, si-au exprimat dorinta ca femeile sa preia numele lor de familie. in timp ce, in teorie, alegerea intre numele de familie al barbatului si cel al femeii ar trebui sa fie una rationala, preferintele sunt dictate de nenumarati factori, cum ar fi caracteristicile masculine – mandria, marcarea teritoriului, dorinta de a avea o familie, chiar gelozia si posesivitatea.

Chiar si in ziua de astazi, disputa numelui de familie este in mare masura castigata de barbati, dar asta nu inseamna ca traim intr-o societate exclusiv masculina.

Se pare doar ca este o dilema in care barbatii au o pozitie mai ferma decat femeile.

Hillary Clinton a renuntat la numele „Rodham”, cand a candidat pentru presedintie, iar sondajele de opinie au demonstrat ca a fost in asentimentul multor barbati, dar si femei cu drept de vot.

In general, barbatii sunt mai preocupati ca femeile sa le ia numele decat sunt femeile dornice sa caute alternative.

Asta explica si practica larg raspandita de preluare a numelui barbatului: avand in vedere egalitatea dintre sexe si sansa unei alternative, sotii isi doresc acest lucru mai mult decat feministele care il resping.

In Romania, similar cu aproape intreaga Europa, se obisnuieste ca sotia si, respectiv copiii unei familii sa mosteneasca numele de familie al tatalui. Exista si exceptii, depinzand de o anumita situatie specifica.

Spre exemplu, daca parintii nu sunt casatoriti si/sau tatal copilului este necunoscut ori refuza recunoasterea copilului, numele de familie al mamei devine numele de familie al copilului.

Modern si democratic, actuala lege a casatoriilor din Romania permite alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selectionarea „traditionala” a numelui de familie al barbatului, al femeii sau al amandurora, sub forma unei a doua nume separate sau chiar unite printr-o liniuta de unire.  

amfms.ro ;  RTV.NET:  romaniatv.net

 

 

 

 

Numele „AL ROMÂNIEI Paul-Philippe”, este  un caz unic în România. Și poate, în lume…

Numele din cartea de identitate a lui Lambrino Paul, fiul lui MIrcea Lambrino, al carui tata a fost regele Carol al II-lea, a fost schimbat de curand in … „AL ROMÂNIEI  Paul-Philippe”.

Deși născut Lambrino, așa-zisul prinț și-a schimbat  numele  pe cale administrativă, întâi în Hohenzollern și ulterior, pentru că i s-a părut insuficient în a releva calitatea sa de „prinț”, l-a modificat din nou in „AL ROMÂNIEI”.

31/05/2016 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: