CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 27 mai în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

27 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

1510: Prima atestare documentară a localității Comarnic, județul Prahova.

  Comarnicul se afla in stapinirea boierilor Margineni. In secolul al XVII-lea, asezarea a trecut in stapinirea familiilor Cantacuzino si Filipescu, iar doua secole mai tirziu in proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numele localitatii si  toponimia zonei este legata de terminologia oierilor.

Ca si Breaza, se pare ca acest sat a fost infiintat de mocanii transilvaneni care in drumul lor catre baltile Dunarii, poposeau aici.

Si tot aici se facea si tunsul oilor, cel putin pina in secolul al XVIII-lea.
Atestat documentar ca sat, incepind cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stapinirea boierilor Margineni.

In secolul al XVII-lea, asezarea trecea in stapinirea familiilor Cantacuzino si Filipescu, iar doua secole mai tirziu in proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.
Carausia a constituit principala ocupatie a locuitorilor Comarnicului, asezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute in raza schelei Campina spre Brasov.

O buna parte din comarniceni s-au indeletnicit cu aceasta ocupatie, transportind cu ajutorul cailor marfurile negustorilor pe potecile de plai, in samare, iar ulterior, dupa o oarecare amenajare a drumurilor, in chervane.

Carausia comarnicenilor devenise un fel de monopol in cursul secolului al XVIII-lea.

Numele satului, ne spun filologii, vine de la “comarnic”, cuvant cu care ciobanii din Tara Barsei numeau incaperea de la stana in care ei pastrau casul.

Hidronimele Valea Lanii, Valea Casariei, Valea Beliei si toponimele Dealul Lanii si Plaiul Casariei intregesc afirmatia filologilor, amintind de indeletnicirea de odinioara a ciobanilor veniti cu turmele de peste munti si asezindu-se pe aceste vetre insorite, intemeind sate ce le poarta numele, azi cartiere ale orasului : Podu Neagului, Podu Lung, Podu Vartos, Poiana si Vatra Satului.

 

 

 

 

 

 

1570: Diaconul Coresi a terminat tiparirea in limba romana a Psaltirii romanesti, care face parte din seria de scrieri imprimate de carturarul roman in tiparnita sa din Scheii Brasovului.

La baza Psaltirii stau traducerile maramuresene pe care Coresi le-a avut la indemana in copii manuscrise.

Liturghierul lui Coresi din 1570 cuprinde numai textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur.

Se crede ca traducerea Liturghierului s-a facut de preotii din Scheii Brasovului (de la biserica Sf.Nicolae din Schei ), care l-au ajutat pe Coresi si la traduce­rea altor carti in limba romana.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In epilogul Psaltirii din 1570, diaconul Coresi spune ca: „…eu diacon Coresi, daca vazui ca mai toate limbile au cuvantul lui Dumnezeu in limba lor, numa noi rumanii n-avam…drept aceia, fratii mei preotilor, scrisu-v-am aceste Psaltiri…de-am scos din Psaltirea sarbeasca pe limba romaneasca sa fie de intelegatura si gramaticilor”

 

 

 

 

 

 

1600: Domnul Mihai Viteazul realizează sub sceptrul sau,  prima unire politică a celor trei principate româneşti.

 

 

 

 

 

                         

Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei

Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă.

A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, când presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne,  puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgând între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Românesti.

Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strâns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .
Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

A dus o serie de bătalii  grele precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc.
După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Colaborarea însa s-a destrămat atât în urma instaurării în Moldova a domnului Ieremia Movilă, cât şi în Transilvania a cardinalului  Andrei Bathory.

Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman, i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării.
Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”până ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.
În scurta vreme, Mihai a hotărât o campanie peste munţi, a cărei scop era cucerirea Transilvaniei.

Bătălia decisiva cu principele Andrei Bathory al Ardealului a avut loc la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit  lui Mihai Viteazul.
La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava, care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predându-se.

Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov, “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

 

 

 

 

Statul lui Mihai-Viteazul, 1600

 

Statul lui Mihai-Viteazul, 1600

 

Dupa  unificarea sub sceptrul sau a Tarilor Române, M. Viteazul nu a reusit sa stea la cârma acestora  decât cîteva luni.

La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva Domniei sale.

În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma bataliei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul.
În acelaşi timp, Movileştii recapătă Moldova.

În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburg Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate nationala ale poporului nostru şi au implinit pentru intaia data in istorie aspiraţia sa fundamentală de unire.

“De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” (N.Iorga).

In punctul cel mai inalt al destinului sau, Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 tari române surori.

 

 

 

 

 

 

1821: Tudor Vladimirescu (n. 1780) a fost ucis  langa Targoviste, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti.

 Prinderea si asasinarea  lui Tudor  a avut loc in urma tradarii sale de catre capitanii Dimitrie Macedonschi si Hagi Prodan, aflati in slujba eteristilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Momentul mortii lui Vladimirescu a fost redat de catre marele istoric Nicolae Iorga, care scria :

“A fost omorat noaptea, la marginea orasului Targoviste, sub geana dealului de sub care privegheaza manastirea cu ramasitele pamantesti ale lui Mihai.

Calaii au fost 3 ostasi care nu statusera niciodata in fata dusmanului. Il ciocaltira cu iataganele la ceasuri de noapte, cand fac ispravi talharii, in ziua de 27 mai 1821.

Taranul acesta, Tudor, facuse un mare pacat. Voise ca in tara lui sa aiba parte de fericire si putere saracii neamului romanesc.”

Dintr-un alt document care prezinta marturia lui Chiriac Popescu reiese ca Tudor Vladimirescu a fost ucis dupa ce arnautii capitanului Vasile Caravia i-au infipt “sulitele in spatele, care a cazut in branci, zicand: «Hotilor si talharilor, daca sunteti oameni vrednici, duceti-va sa va bateti cu turcii si sa-i scoateti din tara, dara nu cu mine, om dezarmat».

 Dupa asasinarea liderului lor, oastea de panduri s-a destramat  iar dobandirea independentei nationale a avea sa aiba  loc, abia peste mai bine cinci  decenii.
 

 

 

 

 

 

 

1854: S-a născut la Iasi, pedagogul şi om ul politic Constantin Meissner.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A avut  importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de legi, regulamente, planuri de învăţământ, programe si  studii în vederea îmbunătăţirii procesului instructiv-educativ.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1934; (m.9 septembrie 1942, Iasi).

 

 

 

 

 

 

1862: S-a născut in satul Vaslăuți, in Bucovina ocupata de Imperiul Austro-Ungar, folcloristul şi muzicologul Alexandru Voevidca ; (m. 6 iunie 1931, Cernauti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat Scoala Normala de invatatori din Cernauti (1877-1881), apoi a studiat muzica cu Anton Kuzela (teorie-solfegii, armonie, dirijat cor) si la Societatea Filarmonica din Cernauti, cu Adalbert Hrimaly (armonie orchestratie).

A lucrat ca invatator la Sinautii de Jos, Boian, Cozmeni, apoi ca profesor de muzica (1919-1921), traducator de limbi straine (1919-1921), dirijor de cor si orchestra; inspector de muzica in Cernauti (1923-1927).

A compus muzica de teatru: „Doi morti vii” (vodevil pe un libret de Vasile Alecsandri, dupa „L’Homme blase” de Duvert si Lausanne (1928); muzica corala: „Poptpuriu national”, cor mixt si pian, versuri populare (1922).
A publicat mai multe culegeri de folclor: „17 Colinde, cantece de stea si urari de Anul Nou” (1924);au văzut lumina tiparului doar „17 Colinde, cântece de stea şi urări de Anul Nou” (1924) şi 300 de piese, publicate, în 1940, la Wurzburg, de Mattias Friedwagner, sub titlul „Rumanische Volkslieder aus der Bukowina”.

 

 

 

 

 

 

1867: Împăratul Austriei, Franz Joseph I  (1848-1916), se încoronează şi rege al Ungariei (1867-1916),  abrogă Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii, precum şi Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania şi aprobă Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto:  Franz Joseph I (n. 18 august 1830, impărat al Austriei, 1848-1916 si rege al Ungariei, 1867-1916).

 

 

 

 

 

 

1879: Membrii Academiei Române au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In semn de  recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala regelui, Academia Română a început publicarea lucrării lui Barbu Petriceicu Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae”), suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

1896: A avut loc primul spectacol cinematografic din România, la sediul ziarului „L’Indépendance Roumaine” din Bucureşti, la numai cinci luni după ce, la Paris, fraţii Lumière prezentaseră invenţia lor – Cinematograful.

Printr-o notă a ziarului „L’Indépendance Roumanie” (publicaţie în limba franceză) din 4 iunie 1896, redactorul Mişu Văcărescu (coborâtor din boierii Văcăreşti), îşi anunţă snobii cititori că luni 27 mai 1896 la sediul ziarului din Calea Victoriei, pe holul de la etajul I, a avut loc o reprezentaţie a „minunii secolului”.

 

 

 

 

 

 

 1905: S-a născut Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii survenita in anul 1926.

 

 

 

 

 

 

 1917: Spre sfarsitul Primului Război Mondial, sosesc la Iaşi, primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută a Romaniei impotriva bandelor de bolsevici si dezertori rusi, care se dedau la violuri si talharii.

Corpul de voluntari transilvăneni s-a constituit din circa 30 000 prizonieri de origine română din armata austro-ungară, care se aflau în Rusia.

 

 

 

 

 

1922: La Chișinău, in  Basarabia unita cu România, s-a desfășurat şedința festivă de constituire a secției regionale a Societății Române de Geografie, în frunte cu Scarlat Panaitescu.

 

 

 

 

 

 

1928: S-a născut Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998) şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); (d. 5 decembrie 2008).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România), senator în două legislaturi (1992-2000);  membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) (m. 2008).

 

 

 

 

 

 

1938: Corneliu Zelea Codreanu, seful miscarii legionare din Romania, a fost condamnat la 10 ani de munca silnica..

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost asasinat in timpul detentiei, din ordinul regelui Carol al II-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a incheiat acordul economic romano-german –  (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”) – prin care Romania se obliga sa livreze Germaniei naziste petrol si alte produse petroliere la pretul din 1938 si sa achizitioneze armament la pretul zilei.

 România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939.

 Acest acord economic s-a incheiat sub presiunea evenimentelor militare din Vest si adâncea dependenţa economiei României fata de Germania hitleristă.

Numit si „petrol în schimbul armelor”, Pactul conţinea obligaţia ca ţara noastră să livreze petrol şi produse petroliere la preţul din 1938 şi să achiziţioneze armament la preţul zilei; în condiţiile existente, România nu avea nici o alta alternativă.

 

 

 

 

 

 

1946: Guvernele SUA si Marii Britanii au adresat o nota guvernului dr.Petru Groza, semnată de reprezentanții lor la Bucuresti , Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestează împotriva încălcării democrației.

Cele doua guverne atrag atenția asupra abuzurilor, a încălcării libertaților și frecvenței violenței și sunt nemulțumite de nepromulgarea legii electorale și de restrângerea libertății de exprimare, in care se protesteaza impotriva gravelor incalcari ale drepturilor si libertatilor democratice in Romania, pe lista figurand ingradirea libertatii presei, a intrunirilor, instituirea cenzurii.

 

 

 

 

 

 

1948: Guvernul comunist al Romaniei, aservit URSS, a  emis un decret privind intrarea in proprietatea statului a bunurilor regelui Mihai I si ale membrilor familiei regale.

 

 

 

 

 

 

1958: A decedat matematicianul roman Anton Davidoglu; (n. 1876).

 

 

 

 

 

 

 

1973: A decedat Constantin Daicoviciu, istoric și arheolog român; (n. 1898).

 

 

 

 

 

 1974: S-a născut (la Bucuresti), actriţa Medeea Marinescu.

 

 

 

 

 

 

 

medeea marinescu

 

 

 

 

 

 

 

A debutat la  doar 3 ani în filmul „Iarna bobocilor” al regizorului Mircea Moldovan, dar a devenit bine cunoscută şi recunoscută după interpretarea rolului principal, Mirabela, din filmul fantezie Maria Mirabela (1981) al lui Ion Popescu Gopo şi al Nataliei Bodiul.

Absolventă în 1996 a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, clasa profesorului Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu a jucat până astăzi, în 18 filme si la Teatrul Naţional Bucureşti.

La 7 februarie 2004 a primit  Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

 

 

 

 

 

 1981: S-a născut (la Bucureşti) balerina Alina Cojocaru, prim-balerină, din 2001, a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden din Londra.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2001: A murit Corneliu Buzinschi, prozator, editor şi gazetar (n. 1937).

 

 

 

 

 

1995: A fost  infiintată Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

 

 
 
 
 
 
 

2004: Orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate  „capitale europene ale culturii” ale  anului 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE.

 

 

 

 

 

 

 

 2007: Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al regizorului român Cristian Mungiu a câştigat, pentru prima dată în istoria cinematografului românesc, premiul Palme d’Or, cea mai importantă distincţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes din Franta.

 

 

 

 

 

 

Cristian Mungiu

 

 

 

 

 

 

Regizorul Cristian Mungiu a câştigat Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d’Or, după ce a primit Premiul acordat de către Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice şi premiul acordat de Administraţia educaţiei naţionale din Franţa.

Filmul a fost nominalizat de asemenea şi la premiile americane pentru filme şi seriale „Globul de Aur” (in engleză Golden Globe Award), oferite în fiecare an începând cu anul 1944, de către Asociaţia de presă străină de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA).

Globurile de Aur ocupă un loc important în seria de premii cinematografice, culminând cu Premiul Oscar. 

 

 

 

 

 

 

 

 

2012: A decedat Ion Petrică, comparatist, traducător şi istoric literar; unul dintre cei mai importanţi slavişti români, renumit specialist in limba si cultura polona.

 

 

 

 

 

 

S-a stins profesorul Ion Petrică

 

 

 

 

 

 

Născut la 8 iunie 1934 la Moldoviţa (Caraş-Severin), Ion Petrică a urmat cursurile de filologie polonă ale Universităţii Jagiellone din Cracovia, pe care a absolvit-o în 1958.

Din anul 1959 a fost încadrat la Catedra de Limbi Slave a Universităţii Bucureşti, unde a urcat toate treptele ierarhiei universitare, începând de la gradul de asistent (1960), lector suplinitor (1968), lector (1970).

După obţinerea (în 1974) a titlului de doctor, cu o teză de referinţă pe tema relaţiilor culturale româno-polone în a doua jumătate a sec. al XIX-lea (publicată ulterior sub titlul Confluenţe culturale româno-polone, 1976), din 1978 este conferenţiar, pentru ca între anii 1993-2004 să ocupe postul de profesor universitar.

Din 2004 (anul pensionării) a fost profesor consultant la Catedra de Limbi Slave din cadrul Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti, şi conducător de doctorat, contribuind şi pe această cale la afirmarea studiilor de istorie literară slavă în România.

Pe perioada activităţii a fost de două ori şef al Catedrei de Limbi Slave (1990-1996), iar din 1973 până la momentul ieşirii la pensie a îndeplinit şi funcţia de şef al secţiei de polonă.

 A tradus din opera lui Jan Kochanowski, Władysław Reymont, Leon Kruczkowski, din proza poloneză contemporană (Ryszard Kłyś, Kornel Filipowicz, Andrzej Stasiuk, Tadeusz Dolęga-Mostowicz, Tadeusz Nowak), precum şi din poezia polonă (Adam Mickiewicz, Kazimierz Przerwa Tetmajer, Jan Kasprowicz, Tadeusz Miciński s.a

 

Este autorul traducerii Manechinelor lui Bruno Schulz şi al transpuneriiîn limba română a romanelor lui Witold Gombrowicz (Ferdydurke, Trans-Atlantic, Pornografie şi Cosmos), pentru care a fost distins cu două premii remarcabile: Premiul pentru traduceri al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti acordat în 1996 pentru versiunea românească a romanului Ferdydurke şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România, primit în anul 1999, pentru traducerea romanelor Trans-Atlantic şi Pornografie.

Pentru meritele sale deosebite în domeniul filologiei polone şi a promovării literaturii şi culturii polone, Ion Petrică a fost distins cu premii şi medalii nu numai de mediile din România (Medalia Muncii clasa III), ci şi de autorităţile statului polonez: „Meritul Cultural Polonez” (1970, distincţie a Ministerului Culturii şi Artei), primit pentru activitatea în domeniul traducerilor şi promovării literelor polone în România, „Crucea de Cavaler al Ordinului Meritul Republicii Polone” (1997) şi „Medalia Comisiei Educaţiei Naţionale” (2004), conferită pentru bogata sa activitate didactică şi ştiinţifică.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Slaviştilor din România, al colegiului de redacţie al revistei „Romanoslavica”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md;

  3. Wikipedia org;

  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  5. mediafax.ro;

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor.

27/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: