CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Secolului XXI şi modificările suferite de ideologia geopolitică a Eurasianismului în cursul ultimilor 20 de ani


 

 

eurasia

 

 

Eurasianismul în contextul secolului XXI

Ideologia Eurasiei a suferit o serie de modificări în cursul ultimilor 20 de ani.

După ce Nursultan Nazarbaev, bazându-se pe o abordare eurasianistă, a propus formarea unei noi uniuni de state (în locul URSS-ului) bazată pe un nou principiu, au trecut câţiva ani până când aceste idei au început să fie implementate în practica de stat.

Dacă proiectele interguvernamentale pot fi considerate puncte de cotitură, atunci 1 ianuarie 2010, dată în care Uniunea Vamală dintre Rusia, Belarus şi Kazahstan a început să funcţioneze, reprezintă un astfel de moment.

De asemenea, 1 ianuarie 2015 poate fi considerată o dată importantă, dată la care Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) a început să funcţioneze oficial.

Totuşi, pe lângă problemele ridicate de unificarea cadrului legal şi apărarea intereselor cetăţenilor fiecărei ţări care aderă la UEE, există o traiectorie a filosofiei politice care, deşi rămâne în afara activităţilor politice oficiale, influenţează indubitabil luarea deciziilor şi progresul dezbaterilor publice din mediile academice într-o direcţie sau alta.

Preponderent, avem de-a face cu concepţiile eurasianismului dezvoltate de emigranţii ruşi din anii ‘20, ale căror teorii au fost mai târziu implementate în practica politică de către un număr de intelectuali şi politicieni în Rusia şi Kazahstan.

Conform caracteristicilor pragmatismului Realpolitik precum şi schimbărilor situaţiei internaţionale, ideile exacte care sunt subliniate în munca gânditorilor eminenţi nu sunt totdeauna realizate.

Problemele noilor provocări şi ameninţări, de la cunoscutele confruntări geopolitice la tehnologiile disruptive şi obscure, multe dintre acestea având ca ţintă directă sau indirectă proiectul Uniunii Eurasiene, au devenit relevante în mod special.

În acest articol vom încerca să conturăm câteva dintre posibilele traiectorii ale viitoarei dezvoltări a proiectului Uniunii Eurasiene în timp ce ne concentrăm asupra unui număr de aspecte considerate un minim necesar pentru funcţionalitatea unei asocieri interguvernamentale.

Acesta include întrebări pornind de la teoria politică şi economică până la regândirea ordinii globale şi strategia de apărare.

Etimologia şi construcţia  politică

În primul rând, este necesară definirea mai întâi a aparatului terminologic asociat perspectivelor creării Uniunii Eurasiene.

Este imposibil de ratat oportunitatea de a extinde baza terminologică deja existentă prin adăugarea unor inovaţii distinctive discursului politic care reflectă structurile profunde ale gândirii.

Așa cum afirmă Martin Heidegger, limbajul este casa ființei.

În formularea (şi reproducerea) unei etimologii corespunzătoare, participăm nu doar la procesul creării de noi idei, dar şi la cel al creării de noi procese legate de reorganizarea regiunii Eurasia.

În plus, este necesar să depăşim abordarea pozitivistă în care terminologia latină şi, prin urmare, cea centrată pe Vest se impune asupra subiectului.

Mai mult decât atât, este necesară construcţia unui lexicon, mecanism şi cultură a relaţiilor internaţionale adecvate celui de-al treilea mileniu, nu doar pentru regiunea considerată dar şi pentru alte colţuri ale planetei.[1]

Cuvântul “uniune” în rusă înseamnă legătură, sau conexiune, când se referă la o anume comunitate.

Acesta este în esență un cuvânt împrumutat din latinescul conjūnctiō (conexiune, contingență, legătură) sau grecul Σύνδεσμος (conexiune, legătură).

Considerând direcţiile de dezvoltare ale acestor termeni, observăm o diferenţă semnificativă. Termenul englezesc foarte răspândit “union” are aceeaşi sursă latină, însă doar într-o formă trunchiată, în măsura în care cuvântul joncţiune are o însemnătate mică şi nu reflectă ideea de comunitate.

În plus, într-un dicţionar politic acesta poate însemna asociere instabilă, inclusiv anumite contracte sau “uniuni”.

Există multiple interpretări negative date acestui concept, precum “junta”, care se referă la numeroase lovituri de stat în ţările latino-americane purtate de miliţii.

Interpretarea acceptată este nominal potrivită pentru o viitoare uniune, însă există multe alte sinonime.

Totuşi, acesta va fi numai o etichetă pentru forme de structuri interguvernamentale. Care îi va fi conţinutul?

Întrebarea privind formele de guvernare (sau coguvernare) şi mecanismele de luare a deciziilor se ridică imediat. Se va crea un parlament eurasian sau puterea legislativă va fi delegată unei adunări interparlamenare a Uniunii Eurasiatice?

Este, oare, exemplul delegării de autoritate unui parlament eurasian, unul adecvat pentru această situaţie?

Sau există posibilitatea creării unei structuri mai flexibile şi sensibile la interesele cetăţenilor Uniunii Eurasiatice?

Vor fi acceptate legea policentrică sau consociaționalismul drept instrumente pentru rezolvarea problemelor economice şi socio-politice?

Va rămâne economia forţa locomotivei Eurasia sau vor exista motive mai adânci (cu toate că e dificil pentru politicieni să le descrie în cuvinte) pentru consolidarea geopolitică (precum afirmă Aristotel – întregul este mai mare decât suma părţilor)?

La momentul prezent, Uniunea Economică Eurasiatică funcţionează sub forma Uniunii Vamale.

Noi elemente, în special factorul apărare, capacitatea personalului, dar şi o ideologie unificatoare, nu reprezintă un subiect de interes pentru elitele naţiunilor opozante datorită unor motive subiective şi obiective.

Filosofi antici au considerat statul drept cea mai înaltă formă de creativitate umană. În aceste condiţii, o astfel de unificare a statelor într-o forţă unită cu politici interne şi externe atent alese, un sistem de echilibru şi contrapuneri împotriva ameninţărilor externe, ar fi cea mai înaltă formă dintre toate.

Însă o componentă spirituală, o ideologie, trebuie să existe dincolo de construcţiile politice ale trecutului.

În opinia noastră, Ideocrația, caracterizată de o viziune comună asupra lumii şi dorinţa elitelor conducătoare de a servi unei idei comune şi unui element derivat reprezentând “beneficiul tuturor oamenilor care locuiesc în această lume autarhică specială”[2] ar trebui să devină sistemul politic de guvernare al Uniunii Eurasiatice. Din păcate, această teză rămâne doar o teorie sub actuala nomenclatură. Formarea unei noi elite este o misiune relevantă în prezent.

Predestinarea geografică

Ce este Eurasia? Deşi Eduard Suess a folosit acest cuvânt în lucrarea sa fundamentală “The Face of the Earth”[3] pentru a sublinia samavolnicia graniţelor dintre Europa şi Asia, este indiscutabil necesar să luăm în considerare, în primul şi în primul rând, şcoala gândirii eurasianismului clasic a lui Piotr Savițki până la Lev Gumilev, întrucât nu putem construi fundamentul teoretic al unei realităţi politice solide doar într-un context pur geografic [4].

Considerând lucrul acesta drept fundament, descoperim că eurasianiștii au folosit acest termen într-un sens de excludere. Eurasia este o lume specială, nu doar o simplă totalitate a Europei şi a Asiei.

Este lipsit de valoare că “în sensul acesta ei au urmat viziunile slavofile ale lingvistului, etnologului şi geografului Vladimir Lamanski, care a fost primul care a sugerat că Lumea Veche era divizată nu în două ci trei continente – Europa, Asia, şi Rusia, sau “Lumea de Mijloc” a Europei de Est şi Nordului Asiei – pe baza datelor lingvistice şi geografice.“[5]

În acest caz avem de a face cu o contopire a culturilor şi oamenilor ce locuiesc în acest spaţiu care nu “se potrivesc” graniţelor europene şi asiatice [6].

O metodă similară de geopolitică apofatică poate fi folosită pentru a modela posibilul viitor al Uniunii Eurasiei.

Noua configuraţie politică nu va fi o recreare a URSS-ului sau a imperiul Rusiei. De asemenea, nu va fi asemănătoare Uniunii Europene, unde ţările sunt divizate conform diferenţelor lingvistice, administrative şi, în unele cazuri, monetare, ci mai degrabă vor fi unite în baza unei administraţii politico-economice.

Datorită faptului că un număr de state din viitoarea uniune au propria lor limbă, nu va fi similară proiectelor integratoare latino-americane. [7]

Pe de altă parte, în acest proces nu există doar o continuitate a istoriei comune, dar şi rădăcini lingvistice şi culturale comune care au permis eurasianiștilor să vorbească de o uniune a limbilor.

Spre exemplu, denumirea lui Roman Jakobson de spaţiu comun al corelaţiilor fine practic coincide cu graniţele URSS-ului, cu excepţia Estului îndepărtat, unde graniţele se întindeau aproximativ de-a lungul râului Omolon, separând peninsula Ciukotsk de Kamceatka (această zonă a fost acoperită de Mongolia şi regiunile nordice ale Chinei).

Iar Lev Gumliev a subliniat complementaritatea popoarelor turcice, slave şi fino-ugrice care au locuit în Eurasia, zona muntoasă de la Hindukuș până la Tian-Șan.

În plus, formarea Uniunii Eurasiene presupune oportunitatea evaluării tuturor insuficiențelor proiectelor trecute, de la nivelul de sistem de guvernare până la interese şi comunităţi locale.

Însă, masa Eurasiei trebuie privită în primul rând din perspectivă globală.

Datorită ambiţiilor imperialiste, purtătorii de cuvânt ai geopoliticii anglo-saxone vorbesc despre Vechea Lume şi cointinuitatea culturii politice a Europei de Vest în timp ce ignoră imaginea holistică a lumii.

Axa geografică a istoriei, ca şi Pământul de Mijloc (Inima Pământului – Heartland), sunt localizate în Rusia [8].

De aici faimoasa formulă a dominaţiei mondiale care a fost corectată de Nicholas Spykman, Zbigniew Brzezinski şi Henry Kissinger, şi care, în ciuda modificărilor, nu şi-a pierdut esenţa. Însă, la fel ca oricare organism politic, această Inimă a Pământului ar fi incompletă fără elementele vitale.

Prin urmare, Kazahstanul este regiunea de sub abdomen a Eurasiei, oferind acces către celelalte ţări din Asia Centrală, precum şi către China şi Rusia [9], care reprezintă Pământul Interior (Innerland) al Eurasiei, departe de zona de coastă (Rimland) dar şi Pământul de Mijloc.

În Vest, Belarusul şi Ucraina sunt extremele logice ale spaţiului cultural-geografic eurasiatic, la graniţa munţilor Carpaţi şi izotermele lunii ianuarie (conform lui Savițki).

Drept urmare, Ucraina este o verigă importantă a Uniunii Eurasiene şi lupta amară a SUA şi a Vestului pentru această republică posedă implicaţii geopolitice întrucât Uniunea Eurasiatică ar fi incompletă fără Ucraina.

Între timp, Uniunea Eurasiatică este un pod între Vest şi Est. Din punct de vedere economic, aceasta este o importantă linie de comunicare între giganţii politici precum Uniunea Europeană şi China.

În legătură cu expansiunea spaţială a Uniunii Vamale, de la mlaştinile mazuriene în Nord şi bazinul Marii Negre-Caspice în Sud, pe de o parte şi, Dzungaria pe de altă parte, posibilitatea creării unui puternic coridor de transport deja reprezintă interes pentru Beijing.

Deci, conceptul lui Piotr Savițki privind spaţiul geografic (pământ şi mare) al Eurasiei îşi găseşte realizarea în al treilea mileniu.

La Summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai ținut la Ufa în 2015, liderii Rusiei şi Chinei au discutat posibilitatea unei sinteze a Uniunii Eurasiatice şi proiectul Cordonului Economic al Drumului Mătăsii pe care China a început să-l implementeze în 2013.

“Integrarea acestor două proiecte de transport şi logistică de dimensiuni continentale este capabilă să ofere nu doar beneficii economice semnificative, dar şi, fără exagerare, crearea unei noi realități geopolitice în spaţiul Eurasiei şi să genereze noi condiţii favorabile maximale pentru vieţile şi interesele economice şi socio-politice ale ţărilor de pe continent, astfel reducând orice posibilă presiune asupra Rusiei şi Chinei.”[10]

Deşi China, drept actor civilizaţional auto-suficient, trăieşte în afara schemei clasice a eurasianismului (India şi Asia pacifică sunt de asemenea “străine”), o asemenea cooperare este acceptabilă şi în unele cazuri chiar necesară din perspectiva neo-eurasianismului.

Dincolo de cadrul eurasianismului clasic

Principalele teze pentru regândirea eurasianismului clasic au fost expuse după prăbuşirea URSS-ului de către Nursultan Nazarbaev, preşedintele Kazahstanului, şi profesorul şi geopoliticianul Alexander Dughin. Aceştia au abordat eurasianismul din perspective diferite, însă conceptele lor pot fi combinate şi sunt complementare.

N. Nazarbaev a susţinut eurasianismul din perspectiva unui om de stat şi a prezervării continuităţii Uniunii.

Conform propriului plan, o nouă asociere va reuşi să depăşească discordia inerentă doctrinelor bolşevismului, marxism-leninismului şi a sistemului sovietic, şi în acelaşi timp să menţină legăturile economice dintre republici.

Propunerea acestuia a rămas ignorată pentru mulţi ani datorită unui număr de motive precum conflictele în diferite republici, orientarea eronată a establishmentului liberal-capitalist impus de către stat, dar şi actori non-statali precum FMI şi Banca Mondială.

Proiectul lui Alexandr Dughin, neo-eurasianismul, a apărut ca o doctrină geopolitică la scară largă ce ajunge dincolo de optica convenţională a graniţelor geografice. Dihotomia clasică a lui Carl Schmitt privind Pământului şi Apa, diviziunea inamicilor şi a prietenilor a extins eurasianismul la scară planetară.[11]

Dughin subliniază că “eurasianiștii nu sunt doar reprezentanţi ai oamenilor ce locuiesc în continentul Eurasia.

Eurasianiștii sunt toate acele personalităţi libere şi creative care recunosc valoarea tradiţiei, inclusiv reprezentanţii acelor regiuni care în mod obiectiv rămân bazele atlantismului.”[12]

Cercetătorul chinez Tao Xu a punctat recent, în mod corect, că “reaproprierea dintre China şi Rusia este un rezultat inevitabil al presiunii strategice venite din partea SUA dar şi rezultatul alegerilor pe care cele două părţi le-au luat pentru a supravieţui”[13].

În lucrarea lui, Xu a notat că “Poporul Republicii Chineze şi al Federaţiei Ruse sunt cele mai durabile entităţi politice şi economice din continentul eurasian, posedând civilizaţie durabilă istoric şi o bază industrială şi agricolă complexă.

Interacţiunea dintre China şi Rusia nu doar că promovează securitatea şi dezvoltarea celor două state, dar ar putea atrage atenţia altor ţări de pe teritoriul Eurasiei, inclusiv Iran şi Pakistan, pentru a zădărnici planurile strategice ale SUA în regiune”[14].

Printr-o analiză regională continuă prin prisma imperativelor geopolitice, Xu punctează, logic, că America Latină reprezintă o forţă externă a comunităţii eurasiene, în timp ce Africa reprezintă o forţă prietenă. De asemenea, el evidenţiază că există mulți suporteri ai Rusiei şi Chinei în Asia.

Deci, formarea Uniunii Eurasiatice împreună cu alte procese integratoare în alte locuri ale lumii ar reprezenta un pas spre crearea unei lumi multipolare (policentrice).

Cu cât Uniunea Eurasiatică ia fiinţă mai devreme, cu atât mai repede statele care o compun, dar şi alte ţări care îşi aduc contribuţia la modelarea noii ordini mondiale, vor fi capabile să se elibereze de influenţa SUA prin căi directe (hard power), sau indirecte (soft power).

Este importantă în mod particular crearea unei sinergii a puterii Eurasiei astfel încât să fie dificil forţelor străine, şi în primul rând Statelor Unite, să stabilească zone de control sub forma bazelor militare sau statelor satelit.

Deşi influenţa Washingtonului încă se poate observa în Asia Centrală, în special în Afganistan, este totuşi fezabil în viitorul apropiat ca, prin cooperarea statelor din regiune, această influenţă să fie diminuată.

Este de notat că există alte două proiecte asociate Rusiei şi Chinei: ruta mării artice şi strategia “Pearl necklaces”.

Primul este un proiect geo-economic realizat de Rusia, din moment ce mare parte din Arctica se găseşte în zona economică suverană a acesteia.

China a realizat propriul proiect cumva mai devreme. Acest “lanţ” reprezintă un fel de secvențialitate (sau înlănţuire) de coduri unde fiecare “perlă” este un nod de prezenţă militară chineză sau influenţă geopolitică cu ajutorul căreia Beijing-ul îşi construieşte relaţii strategice militare şi îşi dezvoltă oportunităţi pentru stabilirea unei prezenţe de-a lungul căilor de comunicare marine care conectează China şi Orientul Mijlociu [15].

Aceste două centuri protejează Eurasia de la Nord şi Sud şi, dacă este necesar, ar putea fi integrate într-un inel naval logistic.

Economia

Ar trebui să urmăm ideea germană a autarhiei (auto-suficiență) aşa cum a fost descrisă în cărţile lui Johann Fichte (“spaţiu comercial închis”) şi ale lui Friedrich List (“sistem naţional de economie politică”) pentru a depăşi variate naţionalisme (rusesc, kazah etc.) şi să avansăm la nivelul de economie colectivă suverană?

Sau ar trebui să rămânem fideli conceptelor lui Nikolai Trubețkoi şi Piotr Savițki, care vorbesc nu doar de decizii economice favorabile Eurasiei, dar şi de un ideal uman universal care ar putea fi întruchipat în lumea specială a supranaţionalismului eurasian? [16]

Sistemul gesellian al monedei libere, sau economia etică, care ar fi bazată pe funcţiuni variate depinzând de specificităţile regionale, într-un fel sau altul trebuie să depăşească logica capitalismului neoliberal.

Discuţia recentă privind posibilitatea stabilirii unei bănci BRICS este un start bun pentru depăşirea dependenţei de bunurile speculative ale Vestului.

În fine, precum a notat Gregory Gleason, doctor în ştiinţe politice din SUA, “crearea unui spaţiu economic pe întinderea teritoriului Eurasiei trebuia demult făcută” [17].

Însă dacă această “formulă oficială a actualului proiect de integrare în cadrul Uniunii Eurasiene presupune integrare economică concomitent cu menţinerea suveranităţii politice şi garantarea securităţii collective” [18], atunci în viitor aceasta ar trebui să se extindă pentru a include procese de unificare socială şi politică, inclusiv la nivelul diplomaţiei publice.

Aceasta ar permite atingerea nivelului de integrare a sistemului şi dezvoltarea propriilor reguli de joc.

Drept răspuns la provocarea globalizării, este de asemenea necesară: (1) stimularea producţiei pentru pieţele domestice, (2) uilizarea principiului subsidiarităţii, (3) apărarea comerţului local de distrugerile provocate de corporaţiile transnaţionale şi tarifele scăzute, (4) încurajarea introducerii de tehnologii ecologice şi (5) formarea unei economii mixte [19].

Indiferent de ce se spune despre economia inteligentă şi tehnologia informaţiei, cei doi pioni principali întotdeauna vor fi alimentele şi energia.

Fără alimente, funcţionalitatea corectă a oricărei forţe de muncă este imposibilă, iar fără componentele energetice ale oricărei fabrici, acestea şi transportul se opresc.

Rusia şi Kazahstanul sunt cei mai mari producători şi exportatori de grâu.

În plus, Rusia şi Kazahstanul deţin vaste stocuri de hidrocarburi şi materiale radioactive şi au infrastructura necesară pentru procesarea acestora.

Componentele materiilor brute au un caracter ambivalent pentru că Rusia şi Kazahstanul sunt considerate de Vest drept propriul apendice de petrol şi gaz.

Însă energia nucleară, în ciuda incidentului din Japonia [20], va rămâne promiţătoare şi relativ ieftină pentru o perioadă lungă de timp şi, în legătură cu aceasta, viitoarea creare de cereale alternative (şi, mai extins, a agriculturii alternative) şi schimburile energetice vor aduce un nou rol şi status pentru Uniunea Eurasiatică.

În acest context, accesul Rusiei în WTO este calificat de mulţi politicieni şi experţi ruşi drept o eroare.

Dacă revenim la spaţial post sovietic, observăm că Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kârgâzstan sunt în procesul tranziţiei de la cadrul Uniunii Vamale către Uniuniea Economică a Eurasiei.

Chiar dacă un declin al relaţiilor economice şi comerciale poate fi observat între aceste ţări datorită actualei crize globale, modele alternative sunt dezvoltate în mod activ, ceea ce se potriveşte cu pachetul documentelor generale ale Uniunii Economice Eurasia şi nu intră în conflict cu normele statelor naţionale şi legilor internaţionale.

Atenţie specială este îndreptată către servicii sau, mai precis, formarea unei pieţe unice a serviciilor drept un proces complex şi cu multiple faţete [21].

Grupurile etnice în procesele politice ale Uniunii Eurasiatice

Abordarea care se va dezvolta, pentru a rezolva problemele etnice şi tradiţional-culturale între oamenii viitoarei uniuni va afecta succesul acesteia într-o măsură mare.

Bazându-ne pe teoria lui Lev Gumilev, cel mai probabil, vom putea evita conflictele de tipul Huntington, deşi încercări de instigare la conflicte etnice şi destabilizare din interior nu pot fi excluse.

Următoarele căi pot fi desemnate ca metode de rezolvare a diferenţelor etnice: (1) integrare şi/sau asimilare, (2) controlul hegemonic, (3) arbitrajul (incluzând un terţ în proces), (4) cantonizarea şi/sau federalizarea, (5) consociaționalism sau separarea puterilor [22].

Prima opţiune a fost testată în Europa de Vest într-o versiune “umanizată” cunoscută drept multiculturalism.

Eşecul acesteia a fost recunoscut în 2010 de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi de către Germania prin vocea Angelei Merkel.

A doua şi a treia variantă nu sunt potrivite cazului nostru. A patra a fost suficient studiată în exemplele ţărilor din Europa de Vest, şi nu este deloc adecvată realităţilor spaţiului Eurasiei.

Consociaționalismul, care este des asociat cu corporatismul, este mai interesant din moment ce nu este bazat pe principii economice care ajută la reglarea conflictelor de clasă, ci “pe baza armonizării fragmentării sociale în liniile etnice şi religioase” [23] care deja există, chiar şi în Rusia.

Precum unii specialiști în legislația internaţională au subliniat, există un număr de condiţii care ar eficientiza consociaționalismul. Acestea sunt:

Izolarea segmentată a comunităţilor etnice

O balanţă a puterii pluraliste

Prezenţa unor ameninţări externe comune tuturor

Loialitate generală către stat

Tradiţia acomodării elitelor

Egalitatea socio-economică

Dimensiune redusă a populaţiei, reducerea presiunilor politice

Pluripartidism moderat cu partide segmentare [24]

Mai există un alt aspect important: depăşirea graniţelor care nu reprezintă linii administrative ci mai degrabă spaţii sociale cu specificităţi particulare.

Spre exemplu, dacă un astfel de fenomen este armonizat de comun de particularităţile etnicilor slavi şi cultură religioasă ortodoxă împărtăşită de Belarus şi Rusia, atunci între Rusia şi Kazahstan există mai multe diferenţe, nu doar în direcţia slavi vs. turci sau ortodocși vs. musulmani, dar şi, spre exemplu, prezenţa elementului cazac şi împărtăşirea unui super-etnos turc compus din părţi diferite.

Cu toate acestea, fenomenul graniţelor hibrid s-ar putea să aibă şi efecte pozitive.

Experienţa istorică ne arată că intermixtura culturilor contribuie la stabilirea unei polilogii de oameni în ciuda diferenţelor rituale, culturale şi domestic specifice dar şi viziunilor globale diferite.

Critici şi opozanţi

Cât priveşte actualele critici la adresa ideii de Uniune Eurasiatică, există un număr de politicieni şi experţi, în principal din SUA şi Europa de Vest, care au catalogat iniţiativa drept o încercare de renaştere a Imperiului Sovietic cu rolul principal major atribuit Moscovei drept centru major decizional.

Analiştii mai vicleni consideră această inţiativă în contextual situaţiei internaţionale, al puterii crescânde a unui număr de state şi a geopoliticii regionale.

Lauren Goodrich de la centrul de analiză al informaţiilor Stratfor a catalogat planul creării Uniunii Eurasiene o restaurare a Imperiului Sovietic “ cât mai mult posibil”.

Acesta crede că, datorită condiţiilor geografice unice, Rusia are graniţe neprotejate şi deci trebuie să-şi maximizeze teritoriul și să creeze profunzime strategică la “periferiile” sale. Goodrich scrie că “planul final al Rusiei este recâştigarea controlului în majoritatea fostelor teritorii de influenţă … Rusia va începe această nouă integrare a Imperiului Rus prin crearea unei uniuni cu fostele republici sovietice pe baza actualelor asocieri precum Uniunea Vamală, Uniunea Statelor şi Tratatul Organizaţiei Apărării Comune.

Lucrul acesta va permite Uniunii Eurasiene să dețină sfera economică şi cea a securităţii” [26]. Cu toate acestea, expertul american admite că Uniunea Eurasiatică nu va fi o nouă copie a URSS-ului întrucât Moscova a luat în considerare toate erorile asociate cu controlul.

În consecinţă, “Moscova va influenţa diplomaţia externă şi securitatea, însă nu va fi considerată responsabilă pentru o mare paarte a treburilor interne ale ţărilor membre”.

Lovitura de stat din Ucraina trebuie să fie evaluată drept o încercare nu doar de a controla statul, dar şi de a slăbi integrarea Eurasiei, întrucât evenimentele din Ucraina au provocat acţiunile Moscovei care a fost întâmpinată cu reacţii mixte.

Spre exemplu, preşedintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a recunoscut regimul de la Kiev şi a oferit suport logistic Ucraieni pentru desfăşurarea de operaţiuni militare represive în Donbas. Lucrul acesta a provocat reacţii negative la Moscova.

Agenda zilei de asemenea include ascensiunea statelor din Asia Centrală, o perspectivă care n-a scăpat atenţiei specialștilor în ştiinţe politice. Tadjikistanul este interesat de aderare la UEE şi Uzbekistanul este considerat, de asemenea, o piesă la fel de importantă pe tabla Eurasiei în planurile geopolitice.

Însă, există tensiuni privind resursele de apă între aceste țări. Activitatea militarilor în Afganistan a contribuit în mod particular la întărirea rolului Tratatului Organizaţiei Apărării Comune (există prezenţa militară rusească în Tadjikistan care a fost recent întărită de transportoare militare şi elicoptere de atac), însă, cu oate acestea, o integrare adecvată a acestor două ţări necesită dezvoltarea unei “hărţi de parcurs”.

În orice caz, orice critică trebuie analizată în profunzime. Imaginea este mai puţin clară când argumentele “împotrivă” sunt exprimate de către tink-thank-urile neoliberale ale SUA şi Europei Occidentale pentru care, bazate pe o logică neocolonială, procesul unificator al Eurasiei nu este în interesele acestora.

Dacă există un nucleu raţional în obiecţiile oponenţilor, atunci este necesară luarea în considerare a acestor puncte şi dezbaterea extensivă a acestora. Este necesar să înţelegem că Uniunea Eurasiatică nu este un proiect de conducere elitist, ci materializarea aspiraţiilor popoarelor continentului nostru.

Strategie sau strategii?

Fiecare stat are propria strategie de activitate a politicii externe conectată la interesele naţionale şi valorile naţionale. În exemplul blocului ţărilor NATO, vedem ridicate frecvent argumente privind problemele de politică externă care sunt conectate cu principiile culturii strategice.

Acelaşi lucru se poate întâmplă şi cu Uniunea Eurasiatică dacă nu se produc de acum tentative de sincronizare a strategiilor naţionale, inclusiv în problemele de securitate.

Însăşi proiectul Uniunii Eurasiene va necesita o strategie pe termen lung care cere un context ideologic dar şi instituţionalizarea unei noi culturi strategice care ar trebui să depăşească contradicţiile etnice, naţionale, civile şi regionale, care, în stadiile istorice precedente, au reprezentat cauze pentru escaladarea conflictelor.

Luând în calcul noua situaţie internaţională, acestea ar putea lua noi forme asociate cu priorităţile tactice ale elitelor conducătoare şi influenţelor externe.

Această strategie trebuie imperativ să fie o Mare Strategie, din moment ce implică nu doar o vastă scală geografică şi reforme economice în statele care aderă la viitoarea uniune, dar şi o reacţie puternică a ţărilor şi blocurilor comunitare rivale [27].

Deşi acest termen [Înaltă Strategie] s-a aplicat originar artei războiului şi a fost direcţionată către nevoia unui stat de a dezvolta eforturi la scară largă în sfere de activitate variate în timpul unui război [28], el a fost reconsiderat mai târziu de către geopoliticieni şi a început să fie întrebuinţat pentru a schiţa activităţile consolidate ale unui stat sau alianţele făcute cu scopul obţinerii unor ţinte strategice.

Pentru acest scop este necesar să accesăm potenţialul sincretic al existentelor doctrine şi al acordurilor colective.

Acumulările academice, întrebările privind determinismul natural, gândirea seniorilor oficiali, întrebările strategice şi sferele regionale şi interguvernamentale ar trebui să culmineze într-o paradigmă unită, comună a Eurasiei.

Este necesar studiul contextului geopolitic general. Precum a afirmat proeminentul geopolitician Colin Gray, contextul (de la latinescul contextere) are două înţelesuri. Se poate referi la ceea ce “înconjoară”, sau ceea ce are relevanță zilnică. În acelaşi timp, poate însemna “ceea ce se ţese împreună” [29].

Unitatea este contextul securităţii naţionale a ţărilor din Uniunea Eurasiatică şi fundamentul viitoarelor dezvoltări. Iar dacă erorile tactice în realizarea variatelor programe pot fi încă corectate, o eroare strategică nu beneficiază de acelaşi avantaj.

În cazul nostru, nu avem dreptul să facem o astfel de greșeală întrucât înseamnă pierderea multor decade viitoare.

Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, actorii şi fondatorii Uniunii Eurasiatice trebuie, ei înşişi, să formuleze contextul geopolitic, iar nu să fie influenţaţi de acesta.

Note

[1] Însuși termenul “relaţii internaţionale” nu este pe deplin adecvat întrucât toate şcolile existente – realismul, liberalismul şi constructivismul – descriu în primul rând relaţii între state şi nu între oameni care ar putea fi divizaţi de graniţele statelor sau, dimpotrivă, rămân pe teritoriul unei ţări.

[2] Trubetskoy, N.S. “On the Idea of the Ruler of the Ideocratic State”. Eurasianist Chronicle. 11th Edition. Paris, 1935. pag. 29-37.

[3] Suess, Eduard. Hotel Das Antlitz der Erde. Vienna, 1885.

[4] Contradicţii similare pot fi observate în dezbaterile geopolitice contemporane care au avut loc în America Latină, unde reprezentanţii şcolii de integrare din America Centrală şi de Sud critică gândirea politică contemporană a Americii de Nord la nivelul termenilor, numindu-şi regiunea proprie “America Noastră” (“Nuestra America”) şi condamnă procesele de colonizare ale fostelor puteri europene.

[5] Serio P. “Structure and Integrity. On the intellectual sources of structuralism in Central and Eastern Europe. 1920-1930”. Moscow: Languages of Slavic Culture, 2001. pag. 89.

[6] Însă o perspectivă mai adâncă şi largă de unificare este absolut posibilă. La acest moment, un număr de geopoliticieni europeni (Carl Haushofer, Jean Thiriart, Jordis von Lohausen) au propus deja proiectul unui “Imperiu Eurasian de la Dublin până la Vladivostok” continental subliniind nevoia de integrare a ţărilor din Vestul Europei şi Uniunea Sovietică. Mai recent, cercetătorul chinez Tao Zu a propus crearea unei alianţe eurasiatice între Rusia şi China pentru apărarea comună a intereselor aflate în opoziţie cu ambiţiile hegemonice ale SUA.

[7] Locuitorii tuturor ţărilor de pe acest continent, cu excepţia Braziliei, vorbesc spaniola (împreună cu nativii indieni guarani, aymara etc).

[8] Makkinder, H. “The Geographical Pivot of History”. Geographical Journal, 1904.

[9] O astfel de formulare a fost propusă de Z. Brzezinski în cartea sa The Grand Chessboard.

[10] A Grozin, V. “The Integration Projects of Beijing and Moscow for Eurasia: Perspectives of Cooperation”. The Post-Soviet Mainland Nr. 2 (6)/2015, pag. 91.

[11] Vezi Our Path de Dughin: Strategic Perspectives for the Development of Russia in the 21st Century. (Moscow, Arktogeya: 1999); Proiectul “Eurasia” (Moscow, Eksmo, Yauza: 2004); The Eurasian Path as a National Idea (Moscow, Arktogeya: 2002); Foundations of Geopolitics: The Geopolitical Future of Russia (Moscow, Arktogeya: 1999).

[12] Dughin, A.G. “Eurasian View”. Geopolitics Nr. XIII, pag. 5.

[13] Xu Tao. “China and Russia should create a Eurasian alliance.” People’s Daily Online. 30/01/2012

[14] ibid.

[15] Savin, L.V. “The New Wave of American Geopolitics: a look at China”. The Institute of High Communitarianism.

http://communitarian.ru/publikacii/aziaokeania/novaya_volna_amerikanskoy_geopolitiki_vzglyad_na_kitai

[16] Trubetskoy, N.S. “Thoughts on Autarchy.” New Era. Narva, 1933. pag. 25-26.

[17] Paramanov, V. Eurasian Integration and China: virtual expert forum. Part 5. Information-Analytic Center. 04/12/2011. http://www.ia-centr.ru/expert/12185

[18] Solozobov, Y.M. “Eurasian Union: from idea to practice.” Geopolitics Nr. XIII, pag. 15-16.

[19] Savin, L.V. “Globalization for the benefit of peoples. Perspectives for the Fourth Political Theory.” Text dintr-un raport pentru conferinţa internaţională “Earth, live! From Enmity to the Cooperation of Civilizations”. Moscow, 04/12/2009.

[20] Trebuie notat că centrala nucleară Fukushima este un model american. Modelul rusesc al centralelor nucleare au nivel ridicat de securitate inclusiv în cazul dezastrelor naturale.

[21] Oshakbaev, R.S. “New approaches to regulating the sphere of trade and services in the framework of the Eurasian Economic Union.” Union Eurasia № 3, 2014. pag. 64.

[22] John McGarry and Brendan O’leary. “The Marco-Political Regulation of Ethnic Conflicts” from The Politics of Regulating Interethnic Conflicts: Case Studies of Protracted Ethnic Conflicts (London, Routledge: 1993) pag. 1- 40.

[23] A Hassel. Salaries, Social Pacts, and the Euro: A new role for the state (Amsterdam, Amsterdam University Press: 2006) pp. 281.

[24] Michael, K. Imposing Power-Sharing: Conflict and Coexistence in Northern Ireland and Lebanon (Dublin, Irish Academic Press: 2006) pag 27-28.

[25] În contrast cu dialogul (Greek: Διάλογος) în care participanţii unei interacțiuni sunt două subiecte, termenul “polylogue” (or “multilogue”) este folosit pentru relaţii multilaterale.

[26] Goodrich, L. “Russia: The Restoration of the Empire as much as Possible.” Geopolitics Nr. XIII, pag . 35-40

[27] Savin, L.V. “A Grand Strategy for the Eurasian Union.” Geopolitics Nr. XIII, pag. 26-30.

[28] Vezi The Strategy of Indirect Actions de Hart (Moscow, Eksmo: 2008).

[29] Gray, Colin. Modern Strategies Capitolul 5 “Strategic Culture as Context” (Oxford, Oxford University Press: 1999).

 

 

Sursa:

http://katehon.com/article/eurasianism-context-21st-century

http://news.russiatoday.ro/

 

27/05/2016 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: