CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mecanismele jefuirii bogătiilor României de către sovietici prin sovromuri


 

 

 

 

 

 

 

 După război în iulie 1945, prin decret-lege, capitalul german din România a fost „naţionalizat” şi a constituit aportul URSS la înfiinţarea celor 193 de societăţi mixte româno-sovietice (existente în 1948).

Pentru a intra in posesia despagubirilor de razboi datorate de Romania Rusiei Sovietice, s-a semnat la 8 mai 1945 un acord economic intre cele doua state, prin care se infiintau companiile mixte cu participatie română si sovietică, denumite sovromuri.

Statul roman si cel sovietic urmau sa investeasca fiecare o parte din capitalul necesar infiintarii acestor companii, iar domeniile vizate de aceste societati erau industria, agricultura, transporturile si sectorul bancar.

Rezultatele acestei colaborari urmau a fi impartite intre cele doua tari, ajutand economia romaneasca sa isi revina dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si in acelasi timp sa-si plateasca datoria de 300 de milioane de dolari fata de URSS.

 Sovromurile au fost societăţi mixte româno-sovietice, care au avut ca bază legală de înfiinţare acordul economic dintre România şi Uniunea Sovietică (semnat la 8 mai 1945).

În anul 1945, exporturile Românei erau orientate spre URSS în proporţie de 90%, in timp ce veneau din această ţară , 51% din importuri.
Dincolo de interesul declarat de a „investi în întreprinderile româneşti”, intenţia sovieticilor a fost aceea de a controla sectoarele de bază ale economiei României invinse in razboi, recent intrate in sfera de influenta ruseasca.

Principiul înfiinţării societăţilor mixte a fost acela al parităţii aportului (50% capital rusesc, 50% capital românesc).

Deoarece erau puse în exploatare aporturile a doi parteneri inegali (Uniunea Sovietică învingătoare şi România învinsă), s-a ajuns ca într-un an (iunie 1945-iunie 1946), să se înfiinţeze 19 sovromuri în ramurile industriale de cea mai mare importanţă economică şi strategică pentru România.

Rolul acestor societăţi mixte s-a realizat în baza Conferinţei de Pace de la Paris (29 iulie-15 octombrie 1946), urmată de Tratatele de Pace semnate la 10 februarie 1947, dintre Aliaţi şi statele Axei.

Astfel, au fost stabilite daunele de război pe care Italia, România, Ungaria, Bulgaria şi Finlanda trebuiau să le plătească puterilor aliate.

Pretenţiile Uniunii Sovietice faţă de România, la valorile din anul 1938, au fost de 300 milioane dolari (plătibili în 6 ani).

Dincolo de această sumă, România era obligată, prin articolul 11, la plata unor penalităţi de întârziere de 5% din produsul nelivrat la termen (pentru fiecare lună întârziere).

Se mai impune a fi precizat şi faptul că preţurile mărfurilor româneşti care urmau a fi livrate erau cele mondiale din 1938, cu o majorare de 15% pentru material rulant şi de 10% pentru celelalte, deşi, în realitate, pe piaţa mondială aceste preţuri crescuseră faţă de cele din 1938, cu 33%.

Cele 300 milioane de dolari (la paritatea de 35 de dolari o uncie de aur), reprezentau, la nivelul anilor ’40, peste 55% din venitul naţional al României, evaluat în 1945, la 519 milioane dolari americani. 

Practic, acordul nu s-a respectat, sovieticii preluand efectiv controlul asupra principalelor ramuri ale economiei românesti.

Ei au folosit drept capital utilaje capturate de la germani, pe care mai apoi statul roman a trebuit sa il rascumpere pe sume exagerate.

Specialistii trimisi de la Moscova au aservit economia Romaniei intereselor sovietice, facilitând transferul rapid si ieftin al unor importante parti ale resurselor tarii noastre catre Uniunea Sovietica, in timp ce presa vremii incaputa rapid  pe mana comunistilor autohtoni, slugi devotate ale Moscovei, ca de altfel intreaga putere in stat, punea accent pe relatiile de prietenie intre cele doua state.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comunistii români  nu s-au opus infiintarii sovromurilor, in contextul tragic in care foametea si seceta facea ravagii in 1946, valoarea monedei nationale se prabusise, iar piata era lipsita de produsele de baza.

Infiintarea sovromurilor

Pe 17 iulie 1945 a fost creat Sovrompetrol, societate care in urmatorii ani a ajuns sa detina o treime din productia interna de titei, restul apartinand companiilor de stat Muntenia si Moldova.

La 1 septembrie 1950 si aceste companii au fost dizolvate si incluse in Sovrompetrol, intreaga industrie petroliera ajungand din acel moment sub controlul sovietic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 19 iulie s-a infiintat Sovromtransport , care a intrat in posesia principalelor rute de navigatie si a porturilor Galati, Constanta, Braila si Giurgiu.

Dupa aceea a aparut Sovromcarbune, societate care se ocupa de exploatarile miniere din Valea Jiului, Sovromtractor ce va deveni Tractorul Brasov, Sovrommetal care extragea minereul de fier de langa Resita, Sovromfilm  – o unealta de propaganda prin importul de filme sovietice, Sovrombanc ce detinea monopolul bancar precum si alte zeci de societati ce vor fi infiintate in perioada 1945-1952.

 

 

Sovromcuart si bomba atomica sovietica

Sovromcuart s-a creat in 1952, fiind printre ultimele societati de acest tip. A furnizat 18.000 de tone de uraniu destinat proiectului Uniunii Sovietice de a- si dezvolta propria bomba atomica, aceeasi cantitate putand sa alimenteze reactoarele de la Cernavoda timp de un secol.

Muncitorii erau prizonieri politici si nu aveau nicio masura de protectie atunci cand manevrau materialele radioactive.

Multi mureau din cauza iradierii. In locul lor erau adusi uneori localnici pentru a scoate uraniul din mine, dar care de multe ori nu cunosteau pericolul la care se expuneau. Principalele exploatari erau la Stei si Baita din judetul Bihor, zone care si in prezent sufera de pe urma reziduurile radioactive.

În prim plan, scopul  acestor societăţi mixte a fost si acela de a asigura gestionarea recuperării datoriilor Germaniei faţă de Uniunea Sovietică (sovromurile au funcţionat până în anul 1956, an în care au fost dizolvate).

În fapt, prin aceste societăţi au fost transferate în Rusia, la preţuri derizorii, însemnate bogăţii ale ţării noastre, sărăcind astfel economia şi privând consumul intern de bunuri esenţiale.

 

Sfarsitul companiilor mixte romano-sovietice

Din punct de vedere economic tara noastra a avut de suferit foarte mult din cauza acestor societati. Preturile marfurilor erau stabilite la nivelul anului 1938, iar 85 % din exporturile romanesti se indreptau spre Uniunea Sovietica, aceasta iesind foarte avantajata din acest schimb. In acelasi timp noi importam la pret intreg.

Reparatiile de razboi oficiale se ridicau la suma de de 300 de milioane de dolari, dar sovieticii au reusit sa scoata peste doua miliarde de dolari din participatia lor in sovromuri.

Facand o comparatie, produsul intern brut al Romaniei in 1945 era de circa 500 de milioane de dolari.

Odata cu moartea lui Stalin conducerea Partidului Muncitoresc Roman a incercat sa puna capat acestei practici de drenaj a economiei romanesti.

Initiativa comunistilor romani a fost aprobata de Hrusciov, astfel ca in 1954, un numar de 12 dintre cele mai importante sovromuri au fost preluate de statul roman, dupa  plata de despagubiri catre URSS.

Dupa un timp, prin acorduri succesive, s-a reglementat vânzarea şi predarea către România a cotei de participaţie sovietică la sovromuri.

Potrivit acestora, valoarea cotei de participaţie sovietică urma să fie răscumpărata de statul român – după ce în anul 1956, se căzuse de acord asupra amânării ratelor scadente în anii 1957-1959 – în rate anuale egale, eşalonate pe un număr de 10 ani (1966-1975), prin livrări de mărfuri româneşti în URSS.

La 1 ianuarie 1959, datoria Romaniei însuma 3.516.895 mii lei (la valuta de atunci).

Evaluarea romaneasca s-a ridicat doar la trei miliarde a capitalului sovietic investit in aceste societati si dupa discutii diplomatice indelungate, suma s-a stabilit undeva la cinci miliarde.

Conform Protocolului lucrărilor Conferinţei de la Potsdam, din 1 august 1945 (punctul III, Reparatii germane, aliniatele 8, 9, 10), guvernul sovietic „renunţă la orice pretenţii cu privire la acţiunile întreprinderilor germane situate în zonele occidentale al Germaniei, precum şi la activele externe germane aflate în ţară cu excepţia celor aflate în Bulgaria, Finlanda, Ungaria, România şi Austria” şi „nu ridică pretenţii cu privire la aurul capturat de trupele aliate în Germania”.

În acelaşi timp, guvernele Marii Britanii şi SUA renunţau la pretenţiile lor cu privire la acţiunile întreprinderilor germane în zona răsăriteană de ocupaţie a Germaniei, precum şi la activele externe germane în Bulgaria, Finlanda, Ungaria, România şi Austria.

Astfel, hotărîrea Marilor Puteri de la Postdam, avea drept scop favorizarea Uniunii Sovietice în recuperarea creanţelor ei faţă de Germania.

Trecerea în patrimoniul sovietic a bunurilor germane din România s-a realizat în baza art. 26 al Tratatului de pace încheiat la Paris, în 10 febr. 1947, între România şi Puterile Aliate şi Asociate.

Articolul prevedea că România recunoaşte că Uniunea Sovietică are dreptul la toate averile germane din România care au fost transferate Uniunii Sovietice de către Consiliul de Control pentru Germania şi se obligă să ia toate măsurile necesare pentru a înlesni asemenea transferuri.

Totodată, art. 28, alin. 4, reglementa situaţia bunurilor româneşti din Germania, obligând România să renunţe în numele său şi în numele cetăţenilor săi la orice pretenţiuni împotriva Germaniei şi a societăţilor germane pendinte la 8 mai 1945, cu excepţia pretenţiunilor rezultate din contracte şi alte obligaţiuni anterioare datei de 1 septembrie 1939.

Ca urmare a acestor reglementări, transferul bunurilor germane către URSS a avut ca efect creşterea numărului sovromurilor.

Nedefinirea termenului pentru care averea germană externă avea să fie exploatată de partea sovietică accentuează şi mai mult ideea că dincolo de înţelegerile celor două părţi, ţările gazdă ale activelor externe germane trebuiau să fie „stoarse” până la epuizare, pentru a plăti un tribut pe care, oficial, nu şi-l asumau.

Concret, povara României, conform Tratatului de pace încheiat la Paris, în 1947, era reprezentată de 300 milioane dolari reprezentând despăgubiri de război asumate în nume propriu şi atât cât se putea recupera din cele 2 miliarde dolari pe care Germania le datora Uniunii Sovietice conform înţelegerilor.

Dacă cele 300 milioane de dolari reprezentau (aşa cum am mai menţionat), la nivelul anilor ’40, peste 55% din venitul naţional al României, exploatarea activelor germane externe situate pe teritoriul României a diminuat considerabil măsura în care economia românească urma să fie exploatată în interes national.

Concret, vedem că a fost pus în aplicare un exemplu istoric (inedit la acea vreme), de a despăgubi o ţară pe seama activelor altei ţări aflate într-o ţară terţă.

Mai mult, deoarece acele active nu se prezentau sub forma depunerilor în bănci (precum în cazul Elveţiei), lichidarea despăgubirilor de război a presupus instrumentalizarea întregii economii pentru a răspunde exigenţei despăgubirii în scurt timp (avându-se în vedere atât posibilităţile de a genera capital, cât şi posibilităţile de a genera bunuri prin a căror contravaloare să se asigure plata despăgubirilor).

Astfel, capitalul german a constituit, în noile societăţi mixte înfiinţate, un asa zis aport sovietic.

Conferinţa de la Potsdam n-a fost, în cazul despăgubirilor, o formă de reglementare alternativă a unei succesiuni de acţionari, ci o formă de protejare a Germaniei, exploatând resurse străine, precum minereuri, petrol, dar mai ales forţă de muncă.

Noul context creat ne permite, fără nicio reţinere, să apreciem că România a devenit, de drept, o exploatare colonială; paradoxul este şi mai evidenţiat prin aceea că, deşi României i s-a recunoscut independenţa politică, ea a rămas subjugată economic (exploatată fiind în interesul Germaniei).

Un alt aspect care frapează şi adâncea nedreptatea care i s-a făcut României, este acela privind poziţia Austriei în toată această „înţelegere” de lichidare pretenţiilor ce îşi au izvorul în achitarea despăgubirilor aferente războiului.

Austria, spre deosebire de toate celelalte state învinse în primul război mondial, n-a urmărit contestarea tratatului de pace şi revenirea la situaţia anterioară.

Problema unirii cu Germania a rămas pe agenda politică internă austriacă, până în anul 1938, când Austria a fost anexată de Germania nazistă.

Astfel, în contextul înţelegerilor privind achitarea despăgubirilor de război, capitalul austriac a fost considerat tot capital german.

În aceeaşi manieră, au fost văzute lucrurile şi de către Stalin la Conferinţa de la Potsdam; aceasta deoarece, după al doilea război mondial, Austria a fost recunoscută din nou ca stat independent, cu suveranitate deplină, abia în anul 1955.

Odata cu desfiintarea ultimului sovrom in 1956 , cuplată cu retragerea armatei sovietice de pe teritoriul Romaniei doi ani mai tarziu, se marca indepartarea de controlul exercitat de Moscova asupra afacerilor interne ale statului roman si sfarsitul ocupatiei sovietice.

Cu toate acestea, putem să apreciem că desi România a scăpat oficial  de nazism în anul 1945,  dacă privim prin prisma relaţiilor româno-sovietice (ca o consecinţă a înţelegerilor germano-sovietice) si luam în calcul maniera în care s-a realizat răscumpărarea capitalului rus  ca urmare a naţionalizărilor, putem afirma că România „a plătit” în numele înţelegerilor germano-sovietice, până în anul 1975.

 

 

 

Surse:

– jurnalul.ro
– Radu Golban, politolog şi jurist, doctor în ştiinţe economice
– Mihaela-Brânduşa Tudose, conferenţiar universitar, doctor în ştiinţe economice

– Laurentiu Dologa/ Ziare.com

27/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: