CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Corneliu Coposu in 1940: „Ungaria ne cere pământul…Nu avem pământ de târguit!”


In luna august a anului 1940, cu putin timp inainte ca marile puteri europene sa sfârtece România si asa imputinată prin pierderea Basarabiei, a părtii de nord a Bucovinei, a Durostorului si a Caliacrai , rapindu-i nordul Ardealului pentru a fi dat Ungariei, prin Diktatul de Viena, din 30 august 1940, la Tipografia „Luceafarul” din Zalău apărea cartea lui Corneliu Coposu, secretarul lui Iuliu Maniu, „Ungaria ne cere pământul...”.

 

 

 

Foto: Corneliu Coposu

 

Ne vom opri asupra ei, precum si la actul samavolnic, dictat de interese străine, care a adus atatea suferinte românilor ardeleni.

„Povestea zbuciumatului nostru trecut se repeta din nou. Dreptatea româneasca rasarita din morminte fara numar, dupa o asteptare mai lunga decat vremea insemnata in cronici, este pusa in cumpănă nouă.

Si incă nu s-au amestecat cu pământul strămosesc oasele de eroi.

N-au crezut, desigur, vitejii care au insemnat cu crucile lor hotarul, ca pofta nesatula va pangari, cu dor pagan de stapanire, rodul atator suferinte (…) Si ungurii ne cer Ardealul ! (…) Noi avem hotar statornic.

Nu avem pamânt de târguit! „

Sunt cuvintele de inceput ale cărtii amintite, prefigurand acea filă cernită din pagina istoriei neamului, in chenar indoliat asezata de români, a raptului inadmisibil prin care ne era furat nordul Ardealului, cand România era hacuita, si in Est, si in Sud, si in Nord, si in Vest!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acestea erau in august 1940, gandurile  seniorului Corneliu Coposu despre conducatorii unguri de la Budapesta, macinati de prejudecati si ambitii, care „isi striga pretentiile asupra pamantului care s-a aflat sub copitele cailor lor, intocmai cum stravechiul Arpad isi trimitea poruncile catre neamurile slabe, care trebuiau sa ingenuncheze inaintea lui.

Ei striga si cer !

Noi, românii, ne afirmam in schimb ce avem, cu „temeinicia drepturilor noastre istorice si etnice asupra Ardealului, Trianonul recunoscând definitiv „un drept al nostru, la care nu vom renunta, niciodata!”.

Se spune ca, pentru a-i prapadi pe unii, Domnul le ia mintile, ii orbeste si ii innebuneste, lasandu-i prada urii, zavistiei, puterii, lacomiei, smintelii.

Romanii stiu ca orice autonomie teritoriala inseamna o „ciuntire a mosiei stramosesti , o amputare a drepturilor istorice ale neamului romanesc”.

„Revizuirile”asupra pamantului stramosesc, aici, unde nu avem nimic de dat, sunt echivalente cu un atentat la „granitele noastre trase cu sange” .

„Si nimeni, spunea Corneliu Coposu , in afara de natiunea romana, nu le poate discuta .

Sa fie clar tuturor celor care mereu incearca marea cu degetul!

Romanul, prin firea lui, iarta, dar nu uita!”

Corneliu Coposu ia, apoi, pe rând, toate argumentele invocate de Ungaria în cererea de anexare a Ardealului de Nord și le demontează, cu date și cifre, pe fiecare.

„Ce vor ungurii? Vor  «dreptate»!

– Și ce înțeleg ei prin dreptate? «Refacerea Ungariei Milenare!»

– Pe scurt, vor să ne ia țara. «E dreptul nostru!»- zic ei. Se bat cu pumnul în piept, către noi, pentru el.

Și îl cerșesc de la alții , scria Coposu, enumerând argumentele ungurilor: situația geografică, integritatea economică anterioară, starea culturală superioară, voința populației de a se întoarce în Ungaria, supremația etnică și tradiția istorică.

Argumentul geografic: „N-au aur și cărbune! (…) Noi încă n-avem stepe și nu le cerem de la ei!”

 

„Se spune, mai întâi de toate, că Ungaria veche a fost o închegare bine alcătuită, cu hotare mai potrivite și cu regiuni de tot felul.

Noi nu contestăm. Dar, poate fi aceasta un motiv de revizuire?

Ori, hotarele României noastre nu sunt bine rotunjite, de caută ei a le îndrepta?

– N-au păduri de brazi și munți, n-au grădini și cariere de piatră, n-au aur și cărbune! Dar, noi purtăm vina? Aceasta nu este un motiv să le ia pe ale noastre. Noi încă n-avem stepe și nu le cerem de la ei! N-au destul pământ? Dar grofii lor stăpânesc sute de mii de hectare!

Noi credem că Ardealul a fost grădina Ungariei, dar „grădinarii” nu-l mai arendează, nici de dragul geografiei…”, puncta el.

Argumentul economic: nu poate fi soluționată criza unei țări prin împingerea altei țări în criză

La argumentul potrivit căruia Ardealul ar fi fost spațiul comercial al Ungariei, fără de care economia Ungariei s-ar prăbuși, Corneliu Coposu punctează că „soluția economică a stărilor din Ungaria nu este revizuirea frontierelor, ci revizuirea stărilor lăuntrice: reforma agrară și reforma financiară, iar pe plan extern, încadrarea Ungariei într-un sistem economic internațional”, spune Corneliu Coposu, anticipând înaintea „părinților” UE necesitatea unui spațiu economic comun: „este o necesitate inexplorabilă înfăptuirea unei confederații economice internaționale.

(…) Ar crea un teritoriu economic unitar (…)”, spunea, în 1940, Corneliu Coposu, subliniind că „nu poate fi soluționată criza unei țări prin împingerea altei țări în criză”.

 

Argumentul geografic si economic, oricui si oricand la indemana, este usor de contracarat prin „hotarele Romaniei noastre (…) bine rotunjite , pe care ei ar dori sa le „indrepte” .

„Ne vor padurile de brazi, muntii, gradinile, aurul si carbunele! – scria Corneliu Coposu.

Noi sa fim de vina pentru lacomia lor? Ei au pusta care noua nu ne trebuie.

Daca grofii lor au atatea mii de hectare, de ce, oare, se lacomesc la pamantul nostru? De dragul geografiei, Ardealul sa fie  gradina Ungariei ?

Cu visul imposibil la un Ardeal in spatiul economic al Ungariei, ei uita ca, fiind la ei acasa, pe romani nimeni si nimic nu i-au putut impiedica de la realizarea idealului lor national .

Ungaria se situa, atunci, intr-o pozitie jenanta „din punctul de vedere al economiei nationale” . Or, „criza economiei nu poate fi inlaturata prin razboi , prin revizuirea frontierelor, ci prin reforme interne”.

Nici argumentul cultural invocat nu ramane in picioare, nici elementul de stat, in cazul unui „mozaic de nationalitati (…) fara unitate”.

Vazandu-se in situatie noua, refractara incadrarii in ritmul noului stat roman, minoritatea maghiara cultiva iluzii revizioniste „mai mult decat pretinsa stare de cultura superioara, mai greu de verificat.

Procesele, inscenarile si regizarile, suprimarea libertatilor cetatenesti, impiedicarea manifestarilor artistice si culturale ale romanilor, samavolniciile sunt doar cateva dintre argumentele-dovezi.

Cum tot argumente sunt „sutele de preoti si intelectuali romani, care si-au irosit sanatatea la Vatz si Seghedin, gazetarii nationalitatilor din Ungaria, intemnitati cu anii pentru scrisul lor, deputatii nostri loviti in Parlamentul de la Budapesta, doamnele romane insultate, in sfarsit, martirii neamului – schingiuiti, asasinati si ingropati de vii de  leaderii culturii si ai civilizatiei maghiare .

Voința populației de a se întoarce în Ungaria: „o manifestă numai domnii de la Budapesta”

Presupusa voință a populației din Ardeal de a se „transfera” la Ungaria o manifestă, de fapt, „numai domnii de la Budapesta” și redă câteva pasaje din articole și discursuri publicate, anterior, de lideri ai maghiarimii din Ardeal care vorbesc despre dorința acestora de a rămâne în România.

„Dreptatea revizionistă nu este dreptatea noastră” (fragment din apelul Uniunii Muncitorilor și Țăranilor Maghiari din România).

Supremația numerică: „un milion și trei sute de mii de unguri și secui au drept să stăpânească Ardealul de cinci milioane și jumătate de locuitori”

Pentru a demonstra că românii sunt majoritari în Transilvania, Corneliu Coposu face apel la studii și cifre demografice, începând cu „legenda celor 4 milioane de robi”, încorporați în statele succesorale ale Monarhiei dualiste, și continuând cu istoria prezenței secuilor și a ungurilor în Ardeal.

Corneliu Coposu prezintă și rezultatele recensămintelor efectuate în Ardeal începând cu secolul XIX și concluzionează:

„Dacă „dreptatea” pe care o așteaptă Ungaria înseamnă că un milion și trei sute de mii de unguri și secui au drept să stăpânească Ardealul de cinci milioane și jumătate de locuitori, drept pe care nu l-au avut nicicând;

dacă, în sfârșit același drept este contestat celor peste trei milioane de români autohtoni;

și dacă și Dumnezeu – care trebuie să ocrotească destinele neamului nostru, vrednic de îndurarea lui…

E de-al lor
Nu-l mai vrem ocrotitor
Ne-nfrățim cu Iadul!
(Coșbuc)”

Ungaria Milenară: „Ungaria propriu-zisă a stat sub tătari, sub turci și sub germani.”

Corneliu Coposu combate și argumentul tradiției istorice a Ungariei în Ardeal, apreciind că „însăși afirmarea „Ungariei Milenare este falsă, în ce privește raportarea de drepturi asupra Ardealului, din această afirmare.

În afară de perioada anilor 1867 – 1918, Ungaria nu a deținut Ardealul”.

„În legătură cu suveranitatea ungurească, nu este de prisos a pomeni,  când se vorbește de stăpânire milenară”, de împrejurarea binecunoscută că Ungaria propriu-zisă a stat sub tătari, sub turci și sub germani. Austria și Polonia încă au ocupat părți ale Ungariei de Nord”, spunea Seniorul.

Despre vointa populatiei romanesti din Ardeal ce sa mai spunem? In conditiile pacii, prin Tratatul de la Trianon, plebiscitul, cu gand de revizuire, nu a fost prevazut!

Asadar,”vointa Ardealului este clara,de cand „romanii, de mult timp oprimati, au aratat limpede ca vor sa se uneasca cu fratii lor .

Ce alta „consultare vor ungurii, decat mareata Adunare Nationala de la Alba Iulia, care „a decretat, spontan, incorporarea neconditionata si liber consfintita a Ardealului la Romania ?

Asa ca „vointa de transfer a unor minti bolnave este absurda si stupida.

Iluzia desarta, infiltrata de revizionism in masele maghiare, jertfele pe altarul ambitiilor inutile, intr-o Romanie cu o soarta comuna, ameninta chiar fiinta celor care toarna gaz pe foc.

Invocarea suprematiei numerice, in scopul revizuirii, s-a dovedit si ea falimentara si aberanta.

Se afirma ca, dupa Primul Razboi Mondial, li s-au luat ungurilor doua treimi din teritoriu si 63 la suta din populatie.

„Pentru a distruge o Ungarie, cu 55% unguri  ziceau ei, s-a dat Romaniei un teritoriu in care romanii sunt doar in proportie de 53% (….).

Romania stapaneste 1.665.000 de unguri (…)  si este „o alcatuire artificiala, care trebuie despuiata de Ardeal .

Asa se face ca, plangandu-se mereu, cu lacrimi de crocodil, pe la curtile occidentale, ungurii au „suprasaturat Europa si lumea intreaga cu lamentarile indoliate ale propagandei revizioniste , iar lipsa de reactie a noastra, a romanilor, i-a incurajat, i-a obraznicit, le-a asigurat prieteni.

Care erau „cele patru milioane ale maghiarilor robiti ?

Conform buletinelor statistice maghiare, la care apela, in carte, Corneliu Coposu, in ciuda maghiarizarilor fortate, a situatiilor statistice falsificate dintr-un condei, in 1910, in intreaga monarhie erau 10.050.575 de unguri in afara Ungariei, din care 7.415. 431 se aflau in patria lor.

Deci, peste 2.535.144 unguri, in afara Ungariei. Asadar, nu patru milioane!

La naruirea „legendei’ celor patru milioane a contribuit si concluzia dr. W. Winkler care considera ca „numarul ungurilor din Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia este de 2.681.413. 

Apoi, referindu-se la populatie, preciza:

„Romania nu are teritorii maghiare. Asdar, „drepturile noastre, nu numai ca sunt inlauntrul actualelor frontiere scria Corneliu Coposu , dar trec si peste ele .

Tocmai de aceea, prin brutala actiune de maghiarizare fortata, intreprinsa mereu de guvernele sovine de la Budapesta, in unele zone romanesti din interiorul fostei Ungarii, urmareau un scop precis: intreruperea continuitatii noastre geografice si lingvistice!

Desi „natiune distincta si diferita de natiunea maghiara, propriu-zisa , secuii au fost mereu atrasi in urzelile si socotelile Ungariei.

„Popor aparte , mereu oropsitii ungurilor (cu actiuni devalorizate pana si la bursa budapestana!)   dupa o statistica din 1910, erau 415.441  secuii deveneau, ori de cate ori Ungaria avea nevoie de prezenta lor  ca si azi! , „frati in robie straina , „fratii graniceri de la Rasarit.

Sa nu mai vorbim ca, in goana dupa a „fabrica  unguri, conform documentelor oficiale de la Budapesta, cei 500.000 de evrei din Ungaria au ajuns, peste noapte, „unguri de vaza „.

  Asa se face ca, dupa 1918, prin insumarea cifrelor, conform recensamantului din 1930, in Ardeal traiau 786.800 de unguri si 565.200 de secui! Deci, total 1.352.000!

Aici este necesara o precizare: proportia numerica a ungurilor din Transilvania trebuie asezata sub semnul statisticilor falsificate si al exagerarilor.

Dupa recensamantul oficial maghiar din 1840, Transilvania avea 1.694.239 de locuitori  din care unguri 474.451.

In anul 1880, dupa Keleti Karoly (in „Magyarorszï  statisztik ), in Transilvania erau 2.084.084 locuitori din care romani  1.184.883, maghiari 630.477 (inclusiv, svabii maghiarizati si evreii).

Plus alte minoritati.

In anul 1910, la o populatie de 4.570.099 locuitori ardeleni, 2.702.599 erau romani, 1.136.375  unguri si secui.

In anul 1919 si pe vremea cand se incheia Tratatul de la Trianon, Ardealul avea o populatie de 5.114.121 de locuitori, din care romani  2.930.120 (57,5 la suta), unguri si secui  1.305.753 (25,7 la suta), germani 534.427 (10,45 la suta), evrei 184.427 (3,6 la suta), alte minoritati.

Acestea erau cifrele cuprinse de Corneliu Coposu in cartea amintita.

Asa ca avem toate motivele sa ne intrebam: care sunt drepturile ungurilor asupra Ardealului?

„Argumentul”existentei Ungariei Milenare, ca motivatie istorica revizionista, care pretinde ca aceasta a fost „un stat national unitar maghiar, care a stapanit 1.000 de ani Ardealul „, ceea ce i-ar acorda un „drept suveran de stapanire”, asupra altor teritorii invocate prin cancelariile europene, toate sunt lipsite de temei.

Romanii au un drept istoric asupra acestui pamant care le apartine, stapanit de o dainuire neintrerupta.

Corneliu Coposu avea temeiuri sa sustina ca :

 a) Ungaria n-a fost niciodata un stat unitar;

  b) n-a fost niciodata un stat national maghiar;

  c) n-a stapanit, niciodata, pe dreptul si cu dreptul, Ardealul ! 

Iar „injghebarea artificiala din centrul Europei, care se cheama Ungaria veche a fost, intotdeauna, o temnita de nationalitati” !

Ungaria a fost impartita de patru ori, tot de atatea ori pierzandu-si unitatea si suveranitatea. Ea niciodata „nu a reusit sa-si formeze o majoritate absoluta in stat”.

Deci, n-a fost vreodata „stat national maghiar” , „Ungaria Milenara fiind „un vast conglomerat de nationalitati terorizate de minoritatea maghiara, veacuri de-a randul”.

Ungurii au reusit mereu „sa creasca  doar prin artificii statistice si arhicunoscute exagerari ale natiunii dominante’.

Ungaria, care se lauda cu o „stapanire milenara, a stat sub turci, sub tatari si sub germani” .

Transilvania insa, avea voievozii ei de neam, cu „administratie, justitie, legislatie si armata proprii’.

„Transilvania era tara deplin independenta, guvernata de principi suverani”, iar natiunea romana a contestat vehement unirea Transilvaniei cu Ungaria, nerenuntand la autonomia Ardealului.

Tot timpul, romanii s-au opus unirii si fuziunii cu Ungaria, si la 15 mai 1848, la Blaj, si pe timpul Revolutiei de la 1848-1849.

Au luptat pentru „zdrobirea puterii legilor, iar autonomia Ardealului s-a restabilit.”

„Ungaria Milenara  este o himera legendara, o „revoltatoare stare de injustitie feudala „, un anacronism „sub pecetea injustitiei si a nelegalitatii”, „traditia invocata fiind sinonima cu teroarea indelung exercitata”.

Toate acestea au fost dovedite inca in anul 1865.

Despre ce „drept castigat” poate vorbi Ungaria, cand „romanii si-au stabilit asezarea in Transilvania cu multe veacuri inaintea celor trei natiuni recepte”?

„Multi si multe au trecut peste noi – spunea Simion Barnutiu. Neclintiti am ramas aici, pe pamantul stramosesc, care a fost, este si va fi al nostru. Si aici vom ramane vesnic!”

Pentru ca, scria Corneliu Coposu, pe vremea in care inaintasii celor care azi se lauda cu o „stapanire milenara”rataceau „prin stepele pustii dintre Volga si Kama , „cand popoarele, in istoria lor impotmolita la anul 896, cautau inca focul, noi aveam voievodate si voievozi .

„Noi stapanim Ardealul inca din vremurile cu piatra. In fata trecutului nostru, care se pierde in neguri de basm, nu exista drepturi castigate. Nu stau in picioare traditii de o mie de ani. Noi suntem aici deodata cu vremea!” 

„In fata atator provocari  scria Corneliu Coposu  Ungaria ne cere pamantul!  .

In fata provocarilor si a pretentiilor de ieri si de azi, vom recurge la raspunsul, plin de demnitate romaneasca, dat cu 11 veacuri in urma soliei trimise de regele Arpad, de neinfricatul Menumorut, voievodul valah peste tinuturile dintre Tisa, Mures si Somes:

 Iar noi, nici din dragoste, nici din frica, nu dam din pamantul nostru, nici macar o palma de loc !”

(Din cartea de publicistica „Martor”, Editura Nico, 2008).

 

Scriind si publicand aceasta carte, in august 1940, cu doar cateva zile inainte de Diktatul de la Viena, peste ani, adica dupa 23 august 1944, sub stapanire si cizma bolsevica, in „obsedantul deceniuï  Corneliu Coposu va avea de suferit. 

A suferit cu demnitate, stiind ca are de partea sa dreptatea neamului sau cel romanesc.

 

 

 

 

 

Surse: 

 

  • adevarul.ro/locale/zalau/cum-demonta-corneliu-coposu-1940-pofta-ungariei

25/05/2016 - Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: