CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Domnul Eminescu despre ofensiva ireligioziţatii


 

 

 

Ireligiozitatea se întinde într-un mod înspăimîntător

 

[…]  Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională.

Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept.

Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă.

Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.

Astfel întîmpinăm în orăşele mari biserici cari aparţineau fiecare la cîte o breaslă, iar în Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează şi întreţine învăţămîntul primar, cel secundar clasic, ba chiar şi cel real al poporului.

Preotul de acolo n-a învăţat numai canoanele, ci şi disciplinele economiei de cîmp; el e învăţător şi sfătuitor în interesele morale şi materiale, ba chiar în cele juridice ale poporenilor săi.

Cu toată toleranţa dar care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică.

Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar.

Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se ţeseau materii de lînă, se lucra lemnărie de toată mîna, ba erau şi fonderii de turnat metale.

Pe cînd egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în acelaşi timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începînd cu cele agricole, sfîrşind cu manufactura de lux: adevărate comunităţi şi de credinţă şi de muncă.

Tot spiritul acesta începe a dispărea […]. Ireligiozitatea, abstracţie făcînd de dogme, se întinde într-un mod înspăimîntător în secolul nostru.

Căci, la dreptul vorbind, credincioşii bisericilor nu prea au ştiinţă deplină despre dogmele şi canoanele cari îi stăpînesc: ceea ce formează adevărata tărie a Bisericei este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frăţească între membrii comunităţii bisericeşti.

Acest sentiment piere pe zi ce merge din România: comunitatea naţională şi religioasă, legăturile de iubire şi de reciprocitate cari existau înainte între toate clasele societăţii şi cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie şi sete de cîştig fără muncă […].

 

Mihai Eminescu

 [TIMPUL  6 septembrie 1880]

24/05/2016 - Posted by | CREDINTA | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: