CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 24 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

24 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intreprins o vizita la Constantinopol pentru a obtine recunoasterea noii Constitutii a Principatelor Unite.

 

 

 

 

 

1875: A fost constituit Partidul National Liberal, prin unirea diverselor grupări liberale existente; a fost fondat de Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, M.C. Epureanu. 

PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864; după instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi; prin Decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti se consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal, hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului

 

 

 

 

 

 

1894: Se redeschide la Bucureşti, după o întrerupere de 13 ani, Expoziţia artiştilor în viaţă.

 

 

 

 

 

 

 

1895: S-a născut Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect evreu  din România, emigrat in Israel.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost un animator al mişcărilor de avangardă din Romania si  un  apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, a fost influenţat de cubism; (m. 21 aprilie 1984).

 

 

 

 

 

 

 

1903: Inaugurarea Castelului Pelişor, reşedinţă princiară şi regală la Sinaia; a fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman.

 

 

 

 

 

 

 

 

În actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează: “Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă, primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste.

Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”

 

 

 

1906, 24 mai / 6 iunie: Apare (până la 18 februarie/3 martie 1907), la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia”, sub direcţia avocatului Emanoil N. Gavriliţă.

A fost  cea de-a doua publicație periodică în limba română din gubernia ţarista Basarabia.

 

 

 

 

 

Celebrarea a 25 ani de la lansarea ziarului Basarabia, mai 1931

Foto: Celebrarea a 25 ani de la lansarea ziarului Basarabia, mai 1931

 

 

Ziarul Basarabia aparea  de două ori pe săptămînă cu alfabet chirilic.

Avand o orientare naţional-democrată, articolele ziarului militau pentru  reforma agrară, autonomia guvernării în Basarabia şi administrarea provinciei şi a şcolii de către băştinaşii moldoveni.

Ziarul publica articole de Constantin Stere, Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Alexei Mateevici, Pantelimon Halippa, etc.

 

 

 

 

 

Publicaţia a  iniţiat  o vie campanie pentru repunerea românilor basarabeni în drepturile lor naţionale, suprimate de autorităţile imperiale ruse, introducerea limbii române în 
administraţie, justiţie, învăţământ, biserică.

În acelaşi timp, pentru prima dată  în această perioadă, in paginile gazetei a fost lansată ideea reinstaurării autonomiei Basarabiei de la 1818.

La 1 martie 1907, ziarul a publicat cântecul patriotic “Deşteptă-te române!“, fapt care a făcut ca guvernatorul rus al Basarabiei, Alexei Kharuzin să ordone închiderea ziarului, la 11 marite 1907.

A urmat o perioadă de purificare etnică şi lingvistică în instituţiile culturale şi ecleziastice din gubernia Basarabia.

Mulţi susţinători ai ziarului Basarabia, au fost forţaţi să fugă la Iaşi in  România, unde Constantin Stere  i-a ajutat să devină studenţi ai Universităţii din Iaşi.

 

 

 

 


 1908: A fost inaugurat noul sediu al Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti (ale cărui origini merg spre anul 1864), în prezenţa Regelui Carol I însoţit de Regina Maria şi a unor importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci; astăzi, poarta numele de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

 

 

 

 

 

 

 

1908: S-a născut la Ploiesti, marele actor  român de origine elveţiană, Fory (Cristofor) Etterle; (d. 16 septembrie 1983, Bucuresti).

 A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi ale Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, promoţia 1929, fiind elev al Luciei Sturdza Bulandra si coleg de generaţie cu Lucia Demetrius, Mihai Popescu, Emil Botta şi Tanţi Cocea.

A fondat împreună cu sora acesteia din urmă, Dina Cocea, „Teatrul Nostru” în 1941, în subsolurile sălii „Comedia, care s-a desfiintat odată cu instaurarea regimului comunist, în 1949, după declanşarea naţionalizării companiilor de teatru.

 A avut o remarcabilă şi îndelungată activitate teatrală (Teatrul Municipal/Bulandra).


 

 

 

 

 

Pe marele ecran a interpretat numeroase roluri de compoziţie  in filmele „Soldaţi fără uniformă”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Darclee”, „Tudor”,”Străinul „, Mihai Viteazul s.a.

 

 

 

 

 

 

1910: Romanul basarabean Vasile Stroiescu, este ales membru de onoare al Academiei Române.

 Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, d. 13 aprilie 1926, București), a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naționala.

S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroescu, menționat documentar încă la 2 iulie 1682. 

A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg și Berlin.

 

 

 

 

 

Vasile Stroescu, boierul basarabean care a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari

 

 

 

 

A moștenit de la părinți o avere uriasa, pe care a pus-o in slujba poporului sau.

Pământurile le-a dat în arendă țăranilor și a făcut donație cooperativelor agricole și forestiere.

Marea sumă de bani, obținută din vânzarea imobilelor pe care le avea, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcția de școli, biserici și spitale în toate provinciile românești – dar mai ales în Ardeal, unde școlile confesionale românești erau amenințate de maghiarizare  – pentru sprijinirea instituțiilor culturale, pentru tipărirea cărților, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios.

Ctitor al bisericilor din Șofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuți, fondator al spitalelor din Trinca și Brătușeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor și școlilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ș.a.

Drept recompensă pentru actele de binefacere și contribuția la trezirea conștiinței naționale, este ales ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910.

De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ș.a.

S-a stins din viață la București. I-au fost organizate funeralii naționale.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri din Bucuresti .

 

 

 

 

 

 

 

 

1913: S-a născut celebrul economist american  de origine română, Anghel Rugina, specialist în probleme financiare si profesor universitar.

 

 

 

 

 

https://lumeairinei.files.wordpress.com/2009/12/anghel_rugina1.jpg

 

 

 

 

A lucrat ca expert în cadrul FMI si a fost  membru de onoare din străinătate al Academiei Române, din 1990. A decedat la 15 dec. 2008.

 

 

 

 

 

 

1914: A murit istoricul literar şi profesorul român de limba franceză, Pompiliu Eliade; ( n.13 aprilie 1869, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

În perioada 1892–1895 a studiat la École Normale Superieure din Paris, ca bursier Hillel.

În 1898, şi-a luat doctoratul în litere la Universitatea Sorbona din Paris, cu teza De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie. Les origines. Étude sur l’état de la société roumaine à l’époque des règnes phanariotes.

A fost profesor suplinitor (1900), ulterior titularizat (1904), la catedra de limbă şi literatură franceză la Facultatea de litere din Bucureşti. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucuresti  în perioada 1908–1911 şi deputat din partea PNL din 1907.

A făcut parte din Consiliul permanent al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

A fost membru al Ateneului Român şi membru corespondent al Academiei Române din 1912.

O strada in Bucuresti ii poarta numele.

 

 

 

 

 

 

1917: Intre 20-24 mai a avut loc la Chișinău, Congresul I al Țăranilor din Basarabia.

 

 

 

 

 

 

1923: S-a născut în comuna Rușavăț (azi Viperești), satul Pălici, județul Buzău,  intr-o familie de tarani, poetul,traducătorul si eseistul  român Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu).

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București și a lucrat la ziarele Timpul (1942-1943) și Ecoul (1943-1944).

Debutează în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri și recenzii. Volumul de versuri Panopticum (Editura Prometeu) este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti).

Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care publică poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate (revista a fost interzisă după primul număr).

  Publică două articole virulente: Criza culturii și Criza omului în ziarul Jurnalul de dimineață. Între 1950 și 1955 face închisoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră și minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie, în urma unei condamnări politice.

Până în martie 1958 este redactor al publicației Limbă și literatură. Arestat din nou în 1958, este condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe viață. Este eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici.

Își reîncepe activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri Eseu. Scrie și publică într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării.

În 1981, Caraion primește azil politic impreuna cu familia în Elveția și se stabilește la Lausanne, unde editează revistele internaționale Don Quijote și Correspondances.

Atacă vehement „comunismul cu față fascistă”, demască detestatul regim comunist, pe conducătorii și torționarii săi, într-un volum întitulat Insectele tovarășului Hitler.

  În iunie 1986,începe publicarea primului din cele șase Caiete Caraion, în care acesta figurează cu Apa de apoi, poeme inedite, și Prima carte a exilului.

  Impotriva lui Caraion se desfasoara o campanie, vizibil organizată de organele de dezinformare din publicațiile comuniste din țară, orchestrate în primul rând de scriitorul Eugen Barbu, ca și de cele de extremă dreaptă sau pretins naționaliste din exil.

  În 2006 se publică volumul „Cazul Artur” și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS, editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion.

După 11 ani de închisoare, în data de  9 aprilie 1964 fusese recrutat de Securitate in  Penitenciarul  Aiud, care i-a oferit eliberarea din închisoare, în schimbul statutului de informator.

Primește numele de cod „Nicolae Anatol”, apoi pe cel de „Artur” și face periodic rapoarte până în 1981, când s-a stabilit în Elveția 

A scris note despre Marin Preda, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Nicolae Steinhardt. 

 

A  decedat la 21 iulie 1986 la Lausanne, in Elvetia. 

 

 

 

 

 

 

 1923: S-a născut (in localitatea Muntele Baișorii, județul Cluj), poetul și criticul literar român Victor Felea; (d.28 martie 1993,Cluj-Napoca).

 

 

 

 

 

 

 

Victor Felea la batranete

 

 

 

A studiat dreptul si filosofia la Cluj. A lucrat un timp ca ziarist la  Tribuna noua, apoi ca referent literar la Teatrul National din acelasi oras, iar timp de un an este cursant la Scoala de Literatura „Mihai Eminescu .

Ocupa functiile de redactor la revista Steaua, redactor sef adjunct la revista Tribuna,  din Cluj-Napoca.

  Din 1949 a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor literare din țară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România literară etc).

A publicat traduceri din Robert Frost, Marcel Brion, Roy MacGregor-Hastie etc.

Afost distins cu  premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979).
A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele şi liniştea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri alese, 1973), Cumpăna bucuriei (1975), Gulliver (1979), De toamnă (1986), Decorul speranţei (1988), Jucătorul de rezervă (1990).

 

 

 

 

 

1924: S-a născut in Bucuresti, traducătoarea şi publicista Antoaneta Ralian (traduceri din literatura engleză şi americană).

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (specialitatea engleză-italiană), luându-și licența în 1948. A lucrat la Direcția Generală a Editurilor, Poligrafiei și Difuzării Cărții (1950-1961) și ca redactor la Editura ”Univers” (1961-1982).

A debutat editorial, în 1956, cu traducerea unei culegeri de povestiri italiene. Din acel moment a tradus cel puțin două cărți pe an, numărul lor ajungând la peste 100.

Datorită Antoanetei Ralian, au ajuns în spațiul românesc nume mari din literatura engleză și americană: H.G. Wells (”Omul invizibil” — prima carte pe care a tradus-o din limba engleză), Carlo Goldoni (”Aventurile lui Pinocchio”), Virginia Woolf (”Spre far”), Iris Murdoch (”Vlăstarul cuvintelor”, ”Marea, marea”, ”Discipolul”), Saul Bellow (”Darul lui Humboldt”), D.H. Lawrence (”Fii și îndrăgostiți”, ”Șarpele cu pene”), Nathaniel Hawthorne (”Casa cu șapte frontoane”), J.D. Salinger (”De veghe în lanul de secară”), Lawrence Durrell (”Clea, Mountolive”), Nicole Krauss (”Istoria iubirii”) și multe altele.

La mijlocul anilor ’90, a acceptat o provocare din partea editorului Samuel Tastet, de la Editura Est, producând un șoc cultural, când l-a tradus prima oară în românește pe Henry Miller, într-un limbaj erotic: ”Tropicul Cancerului”, ”Tropicul Capricornului”, ”Sexus”, ”Plexus”.

A primit premiul Asociației Scriitorilor din București pe anul 1979, pentru traducerea romanului lui Saul Bellow, ”Darul lui Humboldt”. În cadrul Târgului de carte Gaudeamus, ediția 2009, Antoaneta Ralian a fost distinsă cu premiul pentru traducere. A fost distinsă cu premii și diplome de excelență din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației Scriitorilor din București, a revistei ”Observator cultural” sau a Departamentului de Stat al SUA.

La Târgul de carte Gaudeamus din 2010, s-a înființat Premiul special pentru traduceri care îi poartă numele.

În luna mai 2014, a lansat volumul de memorii ”Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”.

A decedat in seara zilei de 26 noiembrie 2015, in Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Împreună cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici întocmește un studiu monografie privitor la  Armata României, publicat în limba franceză.

Cea mai importantă lucrare a lui Hârjeu este Istoria armei geniu, apărută în 1902.

 

 

 

 

 

 1929: Se transmit primele cursuri de limbă germană la Radiodifuziunea Română, ţinute de Gh. Maurer, membru al orchestrei; predate prin sistemul linguaphon, lecţiile vor fi tipărite ulterior în broşuri.

 

 

 

 

 

 

1937: S-a nascut  in localitatea Siriu,jud. Buzău, interpretul  român de muzică populară, Benone Sinulescu.

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

1940: S-a născut la Cluj, regizorul de teatru şi film, scriitorul, traducătorul şi profesorul Petre Bokor ; (d. 25 aprilie 2014, Edmonton, Canada).

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa de regie film. Cariera și-a început-o lucrând alături de Mircea Veroiu și Dan Pița in calitate de  co-scenarist și co-regizor la filmul Apa ca un bivol negru.

În anul 1977 emigrează în Canada unde devine directorul Teatrului Francez din Edmonton și profesor de artă teatrală la Universitatea Alberta.

După căderea regimului comunist, a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole.

 

 

 

 

 

1942: S-a născut la Galaţi, Monica Săvulescu Voudouri, sociolog şi scriitor; trăieşte, din 1985, în Olanda, stabilindu-se în ultimii ani la Atena.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Absolventă a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (doctorat în 1974), a lucrat, de la plecarea din ţară, ca sociolog în centre europene de cercetare specializate în socio-psihologia imigraţiei.

Studiile pe această temă au apărut în numeroase limbi. Este jurnalist şi critic de teatru (autoare a unei apreciate monografii consacrate lui Anton Pavlovici Cehov)si membră a Uniunii Scriitorilor din România, din Olanda şi din Belgia.

A cultivat, cu succes egal, mai multe genuri: proză, eseu, poezie, cărţile ei traduse în olandeză, franceză, greacă fiind încununate cu premii. A semnat traduceri din literatura olandeză. Cea mai recentă traducere în greacă, romanul Tată, suntem lunatici , care a cunoscut versiuni în mai multe limbi, a apărut şi la Atena în 2010.

 

 

 

 

 

1948: Mitropolitul Moldovei si Sucevei,  Justinian Marina, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948,l- a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării” (din Gramata Sinodală de instalare).

Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 2 februaria 1901, Suesti, jud.Valcea – d.26 martie 1977-Bucuresti),  a fost al treilea patriarh al  Bisericii Ortodoxe Romane , între anii 1948 şi 1977. A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă şi autorităţile comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

A avansat rapid in ierarhia bisericeasca dupa 1945, in special datorita ajutorului pe care i l-a dat conducatorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea, dupa evadarea  acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu în anul 1944.

A actionat pentru desfiinţarea  Bisericii Romane Unite cu Roma şi integrarea credincioşilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română.

Scriitorul polonez  Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, il citează pe patriarhul Justinian în cartea sa Gandirea captiva:

“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui.

Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă.

Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului.

“Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”

 

 

 

 

 

 

1954: S-a născut in Bucuresti, poetul român Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Râpă, dupa numele mamei).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A debutat literar în anul 1962, cu versuri în revista Luminița. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu.

În anul 1981, volumul sau Cântece de trecut strada se bucură de succes editorial.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978.  A fost membru al Cenaclului de luni.

După absolvirea facultății, dupa un stagiu de profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația Cotidianul.

 A fost un personaj emblematic al generației anilor ’80 bucureștene.

 

 

 

 

 

 

1962: S-a născut la Radauti, scriitorul român Dan-Bogdan Hanu,fost deținut politic între anii 1947-1953 (încarcerat al penitenciarelor Aiud, Jilava, Pitești, Gherla, Suceava, Canal).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A terminat  Facultatea de Geografie – Geologie, Secția de Inginerie Geofizică din cadrul Universității din București, în perioada 1982 – 1987. Din octombrie 1987 și pană în aprilie 1991 a fost  inginer coordonator de echipă la Secția Prospecțiuni Magnetometrice a IPGG București (actualmente „Prospecțiuni S.A.”).

 Colaborează la revistele literare: „Antiteze”, „Ateneu”, „Bucovina literară”, „Caiete medieșene”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” (unde, în perioada septembrie 1999 – aprilie 2002 susține rubrica de critică a debuturilor, iar din mai 2002, o rubrică de critică de poezie), „Cronica”, „Dacia literară”., „Hyperion”, „Însemnări ieșene”, „Kitej-grad” (revistă a comunității rușilor lipoveni din România, unde apare cu poeme traduse în limba rusă), „Luceafărul”,  „Norii” (revistă electronică din New York, SUA, devenită începînd cu 2003 „Clouds magazine” și unde îi apar poeme traduse în limba engleză), „Paradigma”, „Poezia”, „Poesis”, „România literară”, „Tomis”, „Vatra”, „Viața Românească”,   „Ziua literară”.

Este prezent în antologiile “Biblioteca revistei Convorbiri literare” pe 2002, Editura revistei Convorbiri literare, Iași, 2003 și „Dosarul Cenaclului Euridice”, vol. I, Editura Ziua, București, 2003.

 A fost distins cu :
Premiul pentru poezie al Societății Culturale „Junimea ‘90”, Iași, septembrie 1993;
Premiul editurii „Cronica” pentru manuscrisul volumului Vindecarea de simetrie, la ediția iunie 1999 a concursului „Porni Luceafărul”, Botoșani;
Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”, ediția ianuarie 2000, pentru volumul de debut Vindecarea de simetrie, 1999 (președinte de juriu Laurențiu Ulici);
Premiul revistei „Tomis” și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, la a VII-a ediție a Colocviilor Tomitane, decembrie 2001, pentru volumul Portret în cuțit, 2001;
Premiul „George Bacovia” pentru poezie, acordat de revista „Ateneu”, octombrie 2003;
Premiul pentru poezie pentru anul 2003 oferit de revista electronică „Clouds Magazine”, New York.

 

 

 

 

 

 

 

1990: A luat fiinţă la Bucureşti, sub  conducerea  actorului  şi regizorului  Mihai Malaimare, Teatrul „Masca”, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teatrul „Masca” reprezintă o experienţă unică în peisajul teatral românesc, fiind cel care a iniţiat primele spectacole de stradă din ţară şi a oferit spectacole de teatru în spitale şi în case de copii 

 

 

 

 

 

 

 1994 (24-27): S-a desfăşurat, la Sinaia, conferinţa internaţională „România şi românii în ştiinţa mondială”, la care au participat circa 600 de personalităţi din 26 de ţări; preşedinte al Comitetului de organizare a fost George Emil Palade (1912-2008), medic şi biolog american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: Presedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, i-a conferit presedintelui PNTCD, Corneliu Coposu, distinctia de Ofiter al Ordinului National al Legiunii Franceze. 

 

 

 

 

 

 

 

  Ceremonia inmanarii inaltei distinctii s-a desfasurat in data de  6 octombrie 1995,  la sediul Ambasadei Frantei la Bucuresti

 

 

 

 

 


2004: A avut loc explozia de la Mihailesti, in urma careia si-au pierdut viata 18 oameni, printre care si doi jurnalisti, iar alte 13 persoane au fost ranite.

Explozia s-a produs dupa ce un camion incarcat cu azotat a luat foc.

Tragicul incident a avut loc pe drumul european din comuna Mihailesti, judetul Buzau. Tirul s-a rasturnat, iar cativa martori au alertat pompierii si politia.

In timp ce echipele de interventie incercau sa stinga flacarile, autovehiculul a explodat.

 

 

 

 

 

 

 

https://i0.wp.com/www.worldwideromania.com/wp-content/uploads/2013/05/Explozia-de-la-Mihailesti.jpg

 

 

 

 

 

 

 

Un crater imens s-a creat in asflat, iar soseaua a fost distrusa pe o portiune insemnata.

Printre cei morti s-au numarat si jurnalistii Elena Popescu, de 26 de ani, si Ionut Barbu, 25 de ani, care filmau incidentul.

De asemenea, in cumplita tragedie si-au mai pierdut viata: Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, soferul TIR-ului, Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani, Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, toti din Buzau – membri ai echipei de interventie, Ion Tudose, 34 de ani, Daniel Pelmus, 37 de ani, Rica Ionescu, 34 de ani, toti din comuna Mihailesti, Emil Serbu, comuna Valea Ramnicului, Camelia Simion, 50 de ani, Ramnicu Sarat, Alin Magearu, 37 de ani, din Buzau, Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzau (fratele lui Mihai), Marian Ailincai, 26 de ani, din Roman.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2011: A murit scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu ; (n. 5 aprilie 1932).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost redactor la revistele Luceafărul şi Amfiteatru şi a scris cronici sportive la România Literară. El a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu şi Adrian Păunescu.

Printre volumele pe care le-a scris se numără „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (publicistică), romanul „Scaunul singurătăţii”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, piesele „Echipa de zgomote” şi „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele „Cantonul părăsit”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din  21 decembrie 2001, membru titular al acestei prestigioase instituţii.

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru volumele „Cantonul parasit”, „Frumosii nebuni ai marilor orase”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp”.

 

 

 

 

 

       Sărbătoarea alfabetului chirilic şi a culturii slave 

 

 

 

 

 

Monumentul lui Chiril şi Metodiu, din Kiev

 

 

Comunitatea slavă din întreaga lume marchează anual, la 24 mai, Sărbătoarea scrisului şi a culturii slave, în cinstea fondatorilor alfabetului chirilic, sfinţii Chiril şi Metodiu.

Acestia au fost doi fraţi originari din  Tessalonic, care au devenit misionari creştini printre slavii din Moravia şi Pannonia. 
Prin munca lor, ei au influenţat fundamental dezvoltarea culturală a acestor popoare, binemeritând titlul de „Apostolii slavilor“.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/24/o-istorie-a-zilei-de-24-mai-video-4/

 

 

 

 

 

 


 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Istoria md;

  3. Wikipedia org.

  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  5. mediafax.ro;

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor.

23/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adevăruri ascunse. Cărei ţări i-au predat ruşii Tezaurul României ?

 

 

 

  Lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le afle românii

Un secol de zvonuri peste o tăcere de aur: soarta Tezaurului României este, probabil, unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale istoriei secolului trecut. Ar fi suficient pentru un cercetător atent ca să reconstituie traseul aurului, cu totul neaşteptat, pe care îl veţi regăsi în cronologia din ancheta pe care am initiat-o.

Studiind problema datoriei istorice a Germaniei faţă de România de 18 miliarde de euro, am găsit în arhive o conexiune cu totul neaşteptată în alt dosar nerezolvat al istoriei:

profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale „DergoldenePflug. Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti din 7 mai 1918. Iată, răspunsul poate fi găsit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar în inima Europei, la Bruxelles. Povestea reală a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franţa.

O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca românii să o cunoască.

Problema tezaurului a fost resăpată periodic, asemeni unei povesti cu zîne, adica fara vreo finalitate concretă, de politicienii României.

Pentru că suna bine. Pentru că 90% dintre români cred că problema tezaurului este importantă.

Traseul cronologic al storiei Tezaurului:


– 23 noiembrie 1916: Capitularea Bucureştilor în faţa trupelor de ocupaţie germană. În zilele următoare, Statul Major şi Comandatura germană au ocupat Hotel Bulevard, Capşa şi Athéné Palace.
– 12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi, în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă de lingouri, monede diverse şi bijuterii.Porneşte către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naţionale a României din care, aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur).

In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur. Este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţia Antantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”.


– 18 decembrie 1916: Alexandru Marghiloman scrie, în Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este următorul: ei emit indefinit, pentru a plăti soldele şi tot restul. Pe măsură ce se emite, tezaurul acoperă la Berlin în mărci.

— Eu: „Dar reglementarea cu România?”. El (n.r. generalul Petersen, şeful delegaţiei germane la Bucureşti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administraţia germană tipărea moneda în România pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul României, pe care Guvernul român refugiat la Iaşi îl evacuase din ţară.


– 5 ianuarie 1917: Banca Naţională e pusă sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, notează politicianul român. După care adaugă că, Banca Naţională a fost redeschisă a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.


– Octombrie 1917: Marea Revoluţie în Rusia. Comuniştii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul şi angajamentul Germaniei cu intenţia să încheie Frontul din Est.
u 13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotărîrea de a rupe relaţiile diplomatice cu România, articolul 3 al acestei hotărîri stipulînd că: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.


– 3 martie 1918: Rusia şi Germania semnează Tratatul de la Brest-Litovsk, marcînd astfel ieşirea Rusiei din primul război mondial, ca să înlăture astfel de pe Frontul de Est.


– 7 mai 1918: România semneazaTratatul de Pace de la Bucureşti, un document umilitor,dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte. Dincolo de cedările teritoriale impuse, România a cedat controlul activelor Băncii Naţionale către trupele de ocupatie germane.

Din interpretările asupra acestui tratat rezultă că România ar fi renunţat la Tezaur. Profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti.

Se pare că Romania ar fi renunţat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului. (http://de.scribd.com/doc/207736450/Document-e-2).

– 27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de război şi compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii germane în Rusia. Compensarile in aur se efectuează, conform tratatului, în doua tranşe: prima de 42.860 kg aur şi a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur (http://de.scribd.com/doc/207736448/Document-e-3).

– 11 noiembrie 1918: Armistiţiul de la Compiegne marchează înfrangerea Germaniei şi anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti. Conform armistiţiului semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit să fie predat puterilor Antantei care au declarat că-l vor ţine în custodie pînă la semnarea unui acord de pace.

Formularea exacta din armistiţiu este: „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau aflat în custodia Germaniei”. Textul din armistiţiu se referă la cele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre păstrare, la Moscova). (http://de.scribd.com/doc/207736453/Document-e-4).

– 5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistiţiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, în două vagoane, pe linia ferată Mainz – Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez. (http://de.scribd.com/doc/207736445/Document-e-5).

23 iunie 1919: I.I.C.Brătianu se interesează intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Franţei), ministrului francez de Finanţe Klotz şi mareşalului Foch dacă aliaţii au primit de la germani vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de finanţe este negativ. (http://de.scribd.com/doc/128701886/48980343-Tezaurul-României-de-La-Moscova-de-Andreea-Tutunaru)

– 28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles, iar Rusia, deşi nu participă la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistiţiul din noiembrie 1918. (http://de.scribd.com/doc/207736444/Document-e-6).

– 16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaşte Rusia sovietică. Totodată Germania renunţă conform art. 2 al tratatului la orice pretenţie de despăgubire împotriva Rusiei ( pretenţii admise la Brest-Litowsk şi anulate ulterior de Aliaţi) cu condiţia ca nici Rusia să nu despagubească ţări terţe pentru confiscările şi naţionalizările pe urma revoluţiei din Rusia.

Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc că Rusia nu ar fi intenţionat să ne restituie tezaurul şi să se oblige din nou la plată faţă de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk . (http://de.scribd.com/doc/207736443/Document-e-7)

– Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Mareşalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, pînă la Odessa, însă nu scoate niciun cuvant despre restituirea Tezaurului de către Moscova.


1956: Rusia a trimis către autorităţile comuniste din România, aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916. Şi, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea, dată, la Moscova.

Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns iniţial la Moscova, în cele două transporturi, obţinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantităţii stipulate în Acordul financiar germano-rus şi cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franţa, conform documentelor aferente armistiţiului de la Compiegne.


Aşadar se înţelege că aurul României se află în Germania. Nu întîmplător la data de 02 octombrie 2012 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei hotărăşte: România nu va primi Tezaurul înapoi de la Rusia!


(Sursa: Radu Golban în Politics, 19 februarie 2014) / http://www.monitorfg.ro/indexsecretul-tezaurului-romaniei / http://cyd.ro/adevarul-nespus-rusii-au-restituit-in-intregime-tezaurul-romaniei-dar-nu-tarii-noastre/

23/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

Istoricii maghiari au aflat acum, ce se știa dintotdeauna, anume ca Dacii locuiau pe spații mult mai vaste decât actualul teritoriu al României. …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O descoperire arheologică făcută joi, 19 martie, pe șantierul unui drum de centură al localității maghiare Nyíregyháza, dovedește, chiar și pentru istoricii maghiari, că dacii locuiau teritorii mult mai vaste decât actualul spațiu al României.

 

 

 

Stirea sună pe ungurește așa :

 

 

 

 Századi dákok nyomaira bukkantak a Nyíregyházát elker?

 

Nyíregyháza, 2015. március 19.
Daragó Zsolt régészeti bontómunkás egy 1700 éves ház sarkában talált tárolóedény darabjait ássa ki a Nyíregyházát nyugatról elkerülõ fõút második ütemének tervezett nyomvonalán végzett leletmentõ ásatáson a Nyíregyházához tartozó Polyákbokor határában 2015. március 19-én. A Jósa András Múzeum régészei a 2,3 kilométeres szakaszon egy a császárkorban, a III. században, feltehetõen a genocídium elõl menekülõ dákok nyomaira bukkantak az akkoriban szarmaták lakta területen.

http://nepszava.hu/cikk/1051646-amikor-meg-nem-tudtak-ki-az-a-hoffmann-rozsa/

 

Agenția de presă MTI informează că, pe parcursul escavărilor de pe șantier, au fost scoase la iveală ruinele unei locuințe.

La fața locului au fost chemați specialiștii muzeului Josa Andras, care au apreciat că este vorba despre o așezare dacică, datând probabil din secolul al III-lea.

Cu mult umor, arheologii maghiari presupun că ar fi vorba despre… fuga dacilor în fața unei agresiuni sarmate, ceea ce este, firește, ridicol.

Cum poate cineva crede că o populație care fuge în fața unui agresor, se oprește și constuiește case???

Revenind la chestiunea serioasă a importanței descoperirii de la Nyíregyháza, pare evident că avem de-a face cu o așezare a dacilor liberi din exteriorul primei provincii Dacia romană, dată fiind perioada probabilă a provenienței artefactelor descoperite.

Este un fapt istoric dovedit și incontestabil, că teritoriile triburilor daco-gețior se întindeau  în perioada ocupației romane asupra zonei centrale a fostului regat al lui Decebal, până cel puțin la Tisa.

sursa: MTI/ timisoarastiri.ro.

Mai multe informații în limba maghiarăaici.

23/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: