CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Modernizarea României şi Constituţiile sale de-a lungul timpului


$article.media.images[0].description

 

 

 

 

 

 

 Constituţiile românilor

 

 

Prima reglementare cu astfel de tentă a fost  “Proclamaţia de la Padeş către norodul omenesc” din Ţara Românească, dată de Tudor Vladimirescu la 23 ianuarie 1821.

Alt act, rămas însă în stadiul de proiect de Constituţie a fost cel al “Cărvunarilor” moldoveni din 1822.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Au fost şi alte reglementari, fie cuprinse în dispoziţiile unor legi, ca Regulamentul Organic, fie în acte interne, ca programe ale divanurilor ad-hoc, sau în proclamaţii de drepturi, cum au fost cele ale Revoluţiei de la 1848.

 

Un alt act cu caracter constituţional a fost Statutul lui Cuza adoptat în anul 1864 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Constituţia  lui Cuza din 1864, denumită oficial Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, a fost un act cu caracter pur constituţional, adoptat la 2 mai 1864 după „lovitura de stat” a lui Alexandru Ioan Cuza.

A fost în fapt prima Constituţie a României.

În ciuda numelui, actul nu mai urmărea prevederile Convenţiei, ci mai degrabă îi schimba radical sensul.

Domnitorul dispunea de puteri sporite, iar Corpul legiuitor devenea bicameral. Odată cu noua constituţie a fost adoptată şi o nouă lege electorală.

Pentru aprobarea ei s-a organizat un plebiscit între 10 şi 26 mai.

Pentru „da” au fost exprimate 682.621 de voturi, 1.307 voturi pentru „nu” şi 70.220 abţineri. Statutul a fost publicat în „Monitorul oficial” nr. 146 din 3 iulie 1864.

Textul de bază pe care făuritorii noii Constituţii l-au urmat îndeaproape a fost Constituţia belgiană din 1831.

Această reformă constituţională a permis înfăptuirea reformei agrare (vezi articolul reforma agrară din 1864)din 14 august 1864, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ.

A fost o reformă fundamentală pentru modernizarea tânărului stat român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1866, in timpul principelui Carol I.

 

 

Istoria ne spune ca România a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora si ca prima Constituţie a tarii a fost aplicata în 1866 si  modificată în 1879, ca urmare a dobândirii independenţei.

În martie 1866, locotenenţa domnească instaurată după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza a prezentat proiectul acestei  Constituţii care a fost dezbatuta si votata de Adunarea Electivă la 29 iunie 1866 şi publicată la 1 iulie 1866 în “Monitorul Oficial” nr. 142.

Aceasta a fost o Constituţie modernă, influenţată de Constituţia belgiană din 1831, considerată un model pentru acele vremuri, fiind inspirată la rândul său din principiile Revoluţiei franceze din 1789. A fost cea mai longevivă Constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Constituţia din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al responsabilităţii ministeriale, al separării puterilor, al drepturilor cetăţeneşti, al egalităţii în faţa legilor, al libertăţii presei şi a conştiinţei, pe scurt – principiile fundamentale ale lumii moderne. 

 

 

 

 

 

 

 

(w400) Constituţ

 

 

 

 

 

Proclamarea Regatului în 1884 a adus o nouă modificare a Constitutiei. În 1916 s-a început o revizuire care a fost finalizată în 1917, când s-a acordat votul universal. În 1923,se voteaza  altă Constituţie şi apoi în 1938, o nouă Constituţie. Între anii ’40-’44,  în timpul celui de-al doilea Război Mondial, Constituţia a fost suspendată. În 1948, 1952 şi 1965 au urmat alte trei Constituţii. În 1991 a venit rândul Constituţiei de după căderea comunismului. Această lege fundamentală a fost revizuită în 2003.Unele revizuiri au fost de importanţă capitală, precum cea din 1884, care includea proclamarea independenţei şi Regatul, sau cea din 1974, care instituia funcţia de preşedinte al ţării.

 

Alegerea Constituţiei belgiene ca model a fost inspirată (unii oameni politici români şi visau să transforme România într-o „Belgie a Orientului”). 

Era în multe privinţe Constituţia cea mai înaintată şi cea mai echilibrată din Europa, o constituţie chintesenţă a modelelor francez, englez şi american, modele în circulaţie şi din care s-au inspirat toate constituţiile europene din veacul al 19-lea.

Constituţia din 1866 introducea trei principii fundamentale: principiul suveranităţii naţionale, potrivit căruia toate puterile emanau de la Naţiune, principiul guvernării reprezentative, după care Naţiunea nu poate guvema decât prin delegaţi, şi principiul separării puterilor în stat: legislativă, executivă şi judecătorească, ai căror titulari erau independenţi unii de alţii.

Puterea legislativă era exercitată de Parlament (bicameral) şi de către rege. Numai acordul de voinţe al celor trei ramuri ale puterii legislative, Adunarea Deputaţilor, Senat şi rege asigura introducerea şi funcţionarea legislaţiei.

Puterea judecătorească era formal independentă de celelalte două. Nici o jurisdicţie nu se putea crea decât în virtutea unei legi.

Curtea de Casaţie avea drept de a cenzura actele administrative la cererea unui recurent, proclamând, dacă era cazul, ilegalitatea lor (s-a întâmplat in martie 1912, când a fost respinsă legea tramvaielor, adusă de guvemul P.P. Carp, obligându-l pe acesta să demisioneze).

Puterea executivă avea ascendent asupra celorlate două (potrivit principiului liberal al separării puterilor cele trei puteri trebuiau să aibă o forţă egală, pentru a evita supremaţia uneia asupra celorlalte).

Ea era asigurată de suveran şi de miniştri (până la 15 martie 1881, cănd Romania s-a proclamat regat, suveranul avea titlul de Domn). Prin Constituţie, regele era irevocabil, în sensul că puterile lui erau pe viaţă şi erau ereditare şi era inviolabil în sensul că nu era răspunzător nici pentru actele sale personale.

Principiul inviolabilităţii avea şi reversul său. Actele regelui nu aveau nicio putere decât dacă erau contrasemnate de un ministru.

În intenţia legiutorilor de la 1866, dar şi a acelora de mai târziu, regele urma a fi un element ponderator intre cele trei puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiul colaborării puterilor. Regele era deasupra partidelor planând deasupra pasiunilor politice. Raţiunea de a fi a suveranului era astfel foarte limpede exprimata de oonstiuţionalii de la 1866: asigurarea stabilitatii intregului sistem constituţional.

Nu întamplator suveranul era străin pentru a curma rivalitaţile inteme pentru domnie.

Şi nu întamplator era dintr-o familie domnitoare din Europa (în cazul lui Carol I din familia Hohenzollern-Sigmaringen ce se afla pe tronul Germaniei).

Aceasta fusese una din doleanţele cele mai insemnate ale Divanurilor ad-hoc din 1857.

Ei sperau ca un principe strain, dintr-o casa domnitoare din Apus, prin prestigiul familiei din care provenea şi, de ce nu, prin sprijinul acesteia le putea fi de folos în dobândirea independenţei şi în păstrarea ei.

Şi în momentele de criză din Europa anilor de domnie ai lui Carol I calculul oamenilor politici romani s-a dovedit exact.

În aceeaşi idee, a asigurării unei stabilităţi politice, Constituţia de la 1866 introduce principiul eredităţii în desemnarea monarhului.

Puterea executiva era exercitata de guvern si rege, care desemna primul ministru, aproba lista ministrilor, primea juramântul lor.

Cu mandat regal regele putea proroga sau dizolva parlamentul acesta din urmă pe de alta parte, putea da vot de blam unui ministru sau întregului guvern cum s-a şi intamplat la 12 februarie 1901 sau la 17 ianuarie 1922.

Constituţia din 1866 a fost modificata în octombrie 1879, pentru a incorpora Dobrogea, pentru a inscrie independenţa tarii şi naturalizarea evreilor.

Apoi, în 1884, pentru a include în prevederile sale transformarea Romaniei în Regat şi largirea dreptului de vor.

În 1917, în plin razboi, Constituţia e revizuita din nou, prin introducerea principiului exproprierii averilor si al votului universal.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

O modificare substianţiala sufera Constituţia în martie 1923, dupa realizarea deplinei unitati a statului roman, cand sunt înlocuite 20 de articole, se adauga 7 articole noi, in timp ce alte 25 sufera modificari de redactare si primesc adaosuri (doar 76 au fost  menţinute întocmai).

Modificarea din 1923 e o sinteza între prevederile din 1866 şi acelea introduse în 1917.

Se introduce votul universal, egal, direct şi secret, se aseaza interesul public înaintea celui individual şi se proclama libertati cetaţeneşti în spiritul democratic al vremii.

În sistemul politic rolul esenţial îl are, mai evident decat în 1866, parlamentul, ramas bicameral, care avea drept de control al puterii executive pana la a cere urmarirea ministrilor şi trimiterea lor inaintea Curţii de Casaţie şi Justiţie.

Puterea executiva era incredintata regelui şi guvernului. Prerogativele regelui ramaneau cele stabilite în 1866, dar erau practic diminuate, ca urmare a creşterii rolului Parlamentului ales prin vot universal.

Cresc, de asemenea, prerogativele Curţii de Casaţie şi Justiţie. Cu modificarile ei importante din 1923, Constituţia Romaniei era una dintre cele mai avansate din Europa acelor ani, raspundea unor necesitati istorice şi asigura cadrul necesar dezvoltarii statului naţional unitar.

Partidele care n-au acceptat modificarile din 1923 (confruntarea politica era intensa), au guvernat apoi pe baza ei, iar în anii cand a fost atacata de forţele de dreapta, au militat pentru apararea Constituţiei.

 În ansamblu, Constituţia a constituit un argument puternic pentru aducerea la ordine a celor tentaţi s-o încalce şi a asigurat cadrul legal de desfăşurare a democraţiei romane..

Nu trebuie uitat ca posibilitatea aplicarii ei a fost puternic afectata de un context internaţional nefericit, un context care a favorizat un alt regim politic, acela al monarhiei autoritare a lui Carol II, susţinut legal de o noua Constituţie, opera a lui Istratie Micescu, pe baza sugestiilor date de Carol.

Acest nou act legislativ a fost  publicat la 20 februarie 1938 şi aprobat printr-un  plebiscit la 24 febuarie.

 

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

Prin cele 8 titluri şi 100 articole, noua Constituţie consacra principiul supremaţiei regelui şi suprima separaţia puterilor. Puterea legislativa era exercitata de rege prin intermediul parlamentului bicameral, limitat doar la legiferare şi avand un caracter corporativ.

Puterea executiva o exercita tot regele, prin guvern, numit şi revocat de el, fără raspundere politica faţa de parlament. Libertaţile şi drepturile oetaţeneşti sunt restranse considerabil.

În fapt suntem sub o dictatura aceea a regelui. De la monarhia parlamentara se trecuse la dictatura monarhica.

Constituţia din 1938 a  fost suspendata la 5 septembrie 1940 de însuşi regele Carol al II- lea, care, o zi mai tarziu, abdica în favoarea fiului sau Mihai, trecand puterea generalului Ion Antonescu, sub a carui dictatura noul rege nu va mai fi decat un element decorativ.

 

 

 

 

 

 

(w400) Suspendare

 

 

 

 

 

Generalul Ion Antonescu n-a mai condus ţara dupa o Constituţie, ci cu Decrete-legi.  S-a revenit la un regim constituţional după 23 august 1944, dar în condiţiile de ocupaţie a ţarii de catre trupele sovietice, care au şi adus un alt regim, cel comunist.

Prima Constituţie pe care şi-o da acest regim este aceea din 13 aprilie 1948. O copie dupa Constituţia sovietica din 1936, care consfinţea transformarea tarii în republica populara, creata „prin lupta dusa de popor in frunte cu clasa muncitoare împotriva fascismului, reactiunii şi imperialismului” şi stabilea principiile construirii socialismlui în România şi noile organe ale puterii de stat.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

Patru ani mai tarziu, la 24 septembrie 1952, Marea Adunare Naţionala (parlatnentul unicameral în acei ani) voteaza o altă Constituţie, a construirii   socialismului, care face bilanţul transformarilor societaţii romaneşti din punct de vedere economic, social şi politic, consacra rolul dominant al sectorului socialist în economia naţionala şi statueaza Partidul Muncitoresc Român (noul nume al PCR după 1948), drept „forţa politica conducătoare” atât „a organizaţiilor celor ce muncesc”, cat şi a organelor şi instituţiilor de stat.

 

Mai închegata juridic şi cu un conţinut mai amplu a fost  noua Constituţie  ceausista din 21 august 1965, modificata de 10 ori în anii succesivi, care schimbă titulatura statului din republica populara în republică socialistă, statua existenţa economiei bazata pe proprietatea socialista asupra mijloacelor de producţie, rolul conducator al PCR (se revine la vechiul nume) în întreaga viaţa a societatii şi propunea “conducerea colectiva” ca principiu calauzitor al vieţii de stat.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

Punerea în practică a acestei Constituţii va fi la bunul plac al familiei Ceauşescu.

La o practică constituţională reala, se revine abia dupa revoluţia din 1989, prin adoptarea la 21 noiembrie 1991 a unei Constituţii care proclama România drept “stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalitaţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit Decretului-Lege 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României. 

La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională , condusă de profesorul Antonie Iorgovan, pentru a redacta tezele proiectului de Constituţie.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei, inspirată din Constituţia franceză din 1958,  au durat aproape un an şi jumătate.

Prevederile care au provocat cele mai aprinse discuţii s-au referit la caracterul naţional al statului român, la drepturile minorităţilor naţionale, forma de guvernământ, lipsa garantării proprietăţii (fiind preferată formula de „ocrotire” a acesteia), dreptul de proprietate asupra terenurilor ca atribut exclusiv al cetăţeanului român sau la separarea puterilor în stat.

Constituţia a fost adoptată în Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendum naţional. În 8 decembrie 1991 din cei 11 milioane de români care au participat la vot, peste 77% au spus DA noii Constituţii. Începînd din 1995, ziua de 8 decembrie este proclamată Zi a Constituţiei României”. 

O serie de prevederi constituţionale anterioare comunizarii României, sunt reluate pentru a se pune un acord intre starea de drept din Romania şi aceea existenta în Occidentul Europei.

În 2003, după dezbateri generale asupra propunerilor făcute de partide, dezbateri pe articole, dezbateri generale şi medieri între cele două Camere ale Parlamentului, a rezultat un nou text al Constituţiei.
Mai mult de jumătate dintre articole au suferit modificări.După o campanie puternică de promovare şi cu susţinerea tuturor partidelor parlamentare, cu excepţia Partidului Romania Mare, Constituția a fost revizuită.La referendumul naţional din 18 şi 19 octombrie 2003, s-au prezentat la vot 55,7% dintre cei 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar 89,7% dintre participanți au votat pentru modificarea Constituţiei, aceasta intrand în vigoare pe 29 octombrie 2003.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

Principalele modificări aduse Constituţiei se referă la prelungirea mandatului preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror, la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Imunitatea parlamentară este limitată, minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție şi nu se mai stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar.

Tot din 2003, Constituţia mai prevede: cetăţenii străini şi apatrizii au posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la UE; cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local, dacă sunt rezidenți ai localității respective.

România se  întoarce în Europa şi din punct de vedere constituţional.Dezvoltarea constituţională a statului român este o parte componentă a modernizării sale şi a istoriei sale, supusă mereu frământărilor.

Teoretic, ea a reflectat evoluţia juridică europeană, dar, în perioada dictarurilor, între anii 1938 şi 1989, modelul democratic european n-a mai fost un punct de referinţă, iar în perioada anterioara celui de al doilea război mondial, practic aplicarea Constituţiei a luat forme  în care legea a fost mai mult invocată decât respectată.

Procesul de modernizare a ramas neterminat în spaţiul sud-est european şi moravurile au ramas şi ele legate în primul rând de interese personale şi de grup şi nu de interesul general, invocat dar nu şi luat în consideraţie.

Sub presiunea valurilor istoriei starea de drept a fost în acest spaţiu prea mult legata şi prea adesea subordonată influenţelor politice. Este de sperat o mai corectă reaşezare a normelor juridice cu năravurile oamenilor într-o Europă unită.

 

 

Surse: Ion Bulei – https://istoriiregasite.wordpress.com/ constitutiile-romanilor/; http://stiri.tvr.ro/cate-constitutii-a-avut-romania; http://legeaz.net/dictionar-juridic/constitutiile-romaniei

18/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: