Originile numelor judeţelor Romaniei

 

 

 

 

 

 

 

Fiecare localitate şi judeţ al României are o poveste care începe, în primul rând, de la numele său. 

Iata in cele ce urmează ce semnifică denumirea judeţului în care v-aţi născut sau locuiţi.

 

În cazul judeţului Alba denumirea vine de la culoarea albă a zidurilor cetăţii medievale din actualul oraş Alba Iulia, clădite din piatră.

 

Numele judeţului Arad vine de la Orod, un cavaler al Regelui Ungariei Ştefan I care a condus şi a câştigat multe bătălii, în secolul XI, în jurul anului 1080, şi care a avut un rol important în cucerirea Transilvaniei, proces ce a avut loc între secolele XI – XIII.

Ulterior, denumirea zonei, pe atunci comitat, s-a transformat în “Arad”. Actualul Arad este menţionat şi în „Cronica pictată de la Viena”, din 1331.

 

Numele  judeţului Argeş vine de la râul Argeş, căruia dacii îi spuneau Argessos, care cel mai probabil însemna „strălucitor”.

 

Bacăul cu reşedinţa de judeţ cu acelaşi nume, are o etimologie incertă. Denumirea poate proveni de la un conducător local numit Bako, de la boabele de strugure denumite bacă, sau chiar de la zeul Bachus.

 

Şi Bihorul are o etimologie incertă. Numele poate proveni din sârbeşte – vihor (volbură), dar e posibilă şi o etimologie traco-dacică, după numele cetăţii „Biharea” (bi însemnând doi şi harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.

 

 

Judeţul Bistriţa – Năsăud are denumirea slavonă a râului şi oraşului Bistriţa, care înseamă apă repede, precum şi a oraşului Năsăud, după cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor).

 

 

Judeţul Botoşani îşi trage denumirea de la oraşul cu acelaşi nume care, potrivit Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche, a fost prădat şi ars de tătari la 1439.

Potrivit cercetărilor istorice, numele oraşului vine de la un boier local pe nume Botaş.

 

Judeţul Braşov, fost Ţara Bârsei, nu are o etimologie unanim recuoscută.

Sugestiile includ:

– provine de la brad – cuvântul Brad este considerat de origine dacică de Haşdeu, I.I. Russu şi Olteanu.
– o denumire slavă
–  denumire peceneagă, de la hidronimul Baraso, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulţi specialişti cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare şi mai învolburat atunci (bara šu = „apă cenuşie”).

Teoria peceneagă este întărită şi de faptul că principale hidronime din zonă amintesc de pecenegi: Zizin, Bârsa, Tatrang (maghiară şi germană), Tömös (maghiară şi germană)

Denumirea judeţului Brăila are probabil origine indo-europeană – ”bhreg”, însemnând pisc vertical – sau dacică – ”braiglia”, însemnând ”negustorie de vite”.

 

Bucureşti – de la ciobanului Bucur care, dorind să-şi apere stâna de otomani, şi-a clădit pe malul Dâmboviţei o cetate şi o biserică. Câteva sute de ani mai târziu, datorită creşterii economice şi demografice a populaţiei din acea vreme, a devenit cetatea de scaun a domitorului Ţării Româneşti.

 

Originea cuvântului Buzău provine probabil de la „buză”, cuvânt tracic, după părerea lui Vasile Pârvan.

 

Caraş-Severin vine de la de la râul Caraş (de la cuvântul sârbo-croat Kraš – zonă calcaroasă).

 

 

Etimologia numelui  judeţului Călăraşi provine de la din cuvântul călăraş – corp militar auxiliar în evul mediu, în Ţara Românească.

 

Cluj vine de la latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniştii germani (Klausenburg).

 

Constanţa – de la oraşul Constanţa (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare).

 

Covasna este un cuvânt de origine indo europeană şi provine de la „kavoSNa” (călduţ, uşor cald) ce probabil se referea la izvoarele termale din zonă.

 

 

Denumirea judeţului Dâmboviţa vine posibil de la râul Dâmboviţa, format din cuvântul dâmb + sufix -iţa, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.

 

Dolj vine de la slavicul dolu (vale) şi râul „Jiu” („Jiul de vale”).

Denumirea judeţului Galaţi vine probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiţia. O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbescul kalhat (fortăreaţă).

 

Giurgiu – de la oraşul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre şi numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul oraşului lor natal.

 

Judeţul Gorj vine de la slavicul gora (munte) şi râul „Jiu” („Jiul de munte”).

 

În ceea ce priveşte judeţul Harghita, posibil din har („deal” sau „munte” în limbile semitice şi turcice).

 

Hunedoara provine de la oraşul Hunedoara, provenit din numele propriu maghiar Hunyad şi vára – cetate (cetatea lui Hunyad).

 

Judeţul Ialomiţa a primit numele după râul Ialomiţa, denumire de origine slavonă ialov („pustiu”).

 

Iaşi – posibil de la populaţia sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”).

 

Ilfov – este un nume de origine slavonă.

 

 

În cazul judeţului Maramureş, denumirea este probabil compusă din “mara” (origine traco-dacică: stâncă) şi Mureş.

 

Mehedinţi – din maghiară méhed, prisacă, stupină. Este motivul pentru care vechea stemă a judeţului avea reprezentate mai multe albine.

Denumirea judeţului Mureş provine de la râul cu acelaşi nume, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris.

 

Neamţ – după oraşul Piatra Neamţ (“neamţ” cu sensul de “german” – teutonii construind o fortificaţie în zonă).

 

Olt – după râul cu acelaşi nume, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus.

 

Prahova  – după râul cu acelaşi nume, denumire de origine slavonă (prah- cataractă de apă).

 

Satu Mare – de la Sătmar, nume venind de la Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în sec. al XI-lea.

 

Sălaj – probabil din latinescul “silva” (pădure).

 

Sibiu – de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis – Cibinium).

 

Suceava – probabil de râul cu acelaşi nume, a cărui denumire vine de la arbuştii de soc.

 

Teleorman – denumire de origine cumană (“deliorman” – “pădure nebună”).

 

Timiş – după râul Timiş, denumit Tibisis de romani.

 

Tulcea – denumire compusă din “tul” (etimologie necunoscută) şi turcescul “cay” (râu, apă curgătoare).

 

Vaslui – nume derivat din “vas” (care în cumană este posibil să fi însemnat “zonă împădurită”) şi turcescul “uj” (râu, apă curgătoare).

 

Vâlcea – fie din cuvântul slav “vâlk” (lup), fie din latinescul “vallicella” (vale îngustă).

 

Vrancea – foarte probabil de la “frânc” care, în româna veche, însemna “occidental”.

 

 

Surse: Wikipedia, Romturism, descopera.ro

O istorie mereu ignorata. Miscarea Legionara si Tribunalul de la Nürnberg

 

Foto:  Acuzati in boxa Tribunalului de la  Nürnberg

 

 

 

 

Adevaruri istorice care au fost mereu ignorate

 

 

 

 

Chiar daca Partidul National-Socialist n-ar fi angajat Germania in razboi si activitatea lui ar fi fost examinata pana in septembrie 1939, cand declanseaza a doua conflagratie mondiala, este indoielnic ca nu ar fi intrat cu titlu prioritar in cercetarile Tribunalului de la Nürnberg si nu ar fi fost aspru sanctionat.

De asemenea, ca hotararile Tribunalului s-ar fi incheiat cu materialul de fapte culese pana la 5 mai 1945, si hotararile nu ar fi fost luate cel putin in perspectiva evenimentelor viitorului apropiat.

Judecatorii au fost preocupati nu numai sa sanctioneze fapte din cadrul strict al razboiului, ci sa pregateasca Europa pentru o perioada previzibila rational.

Sa nu ne inchipuim, de asemenea, ca guvernul de atunci din Romania n-a intrigat in cursul cercetarilor, urmarind sa obtina o condamnare cat mai grava a Miscarii Legionare.

Faptul ca Tribunalul a exonerat-o pur si simplu si a luat o decizie, fara s-o mai treaca prin fata Consiliului de Judecata, reflecta obiectivitatea juriului si, nu mai putin, justetea actelor Miscarii Legionare inainte si dupa al doilea razboi mondial.

Privind lucrurile in realitatea desfasurarii lor, nu poti sa nu te intrebi cum ar fi putut sa se rosteasca o condamnare impotriva unei organizatii care niciodata n-a fost prezenta in arena razboiului cu titlul ei personal si n-a incercat niciodata sa-si imprime titulatura asupra conflictului in toata anvergura lui.

 

 

 

 

Vedeti si  Ce trebuie  stiut despre Miscarea Legionara 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este drept ca Legiunea a pregatit armata nationala si a injghebat ultimele rezistente antisovietice, dar prezenta ei in lupta urmarea mai degraba pregatirea perioadei urmatoare dupa incheierea razboiului, astfel incat Romania sa nu fie solidarizata cu schimbarea de front de la finele lui 1944 si sa se impuna ca un factor activ in edificarea unor stari de lucruri scutite de preponderenta armatelor sovietice si a politicii lor.

Este de retinut ca atitudinea Miscarii Legionare dupa 5 mai 1945 a intampinat dificultati pe care numai intelepciunea si simtul ei politic le-au putut ocoli.

Caci a constituit un adevarat tur de forta politica ei, reprezentata de oameni care in Romania erau urmariti de Securitate, iar in Centrul Europei contactasera oficial reprezentantii puterii americane.

Este drept ca din decembrie 1944, reprezentantii Guvernului de la Viena, convinsi ca rostul rezistentei lor era alimentat de pregatirea unor contacte cu puterea invingatoare si mai putin de convingerea ca razboiul va fi castigat de fortele nationaliste, a prezentat o platforma “politico-diplomatica” susceptibila sa faca fata noilor imprejurari.

Ca atare, era de imperioasa necesitate ca Guvernul German sa recunoasca o misiune reprezentativa a Guvernului National Roman.

Drept urmare, Guvernul National Roman perfecteaza un contact pentru intreaga Germanie, prin intermediul unui Consulat general destinat sa reprezinte Romania in conjunctura de atunci.

Stabilind ca punct de sprijin localitatea Bad Gastein, Vasile Iasinschi – ca presedinte ad interim al Guvernului National Roman – impreuna cu generalul Platon Chirnoaga – in calitate de Ministru de Razboi – si comandorul Baila – ca Director de cabinet al aceluiasi Ministru – formeaza echipa pregatita sa reprezinte Romania antisovietica in negocieri directe cu factorii din Apus.

Un rol de importanta decisiva l-a jucat memorandumul intocmit de Mihai Fotin Enescu – ca Secretar General al Ministerului Afacerilor Straine si Consul General al Romaniei in Germania – ale carui argumente situeaza Miscarea Legionara pe o pozitie pregatita sa respinga orice acuzatie de crime de razboi, de genocid, de xenofobie, de fascism sau de nazism.

N-a avut o mai mica importanta prezentarea Miscarii Legionare pe care inginerul Virgil Velescu a facut-o unei persoane, care a transmis-o generalului Robert Murphy, potrivit celor de la Revista Permanente.

 

 

 

Vedeti si  Procesele de la Nürnberg 

 

 

 

 

 

In decursul unor ample cercetari, exponentii Miscarii Legionare, asumandu-si rolul de reprezentanti ai adevaratei Romanii, nu au fost niciodata in postura de arestati, ci doar de factori centrali in discutii edificatoare cu organele de ancheta ale Tribunalului de la Nürnberg.

Astfel, Comisia Instructorie a acestui Tribunal a exonerat de orice culpa Miscarea Legionara.

Faptul este cu atat mai relevant, cu cat restul organizatiilor nationaliste au fost condamnate pentru crime de razboi si contra umanitatii si, in special, pentru fascism si colaborationism.

Constituie o inimaginabila anomalie, masurile dictate impotriva Miscarii Legionare, nu numai de catre regimul comunist, dar si in perioada de dupa 1990, “ordonantele” confectionate de succesivele guverne ale tarii, care o identifica cu spiritul xenofob, agresivitatea programatica, antisemitismul rasial si excesele dreptei celei mai furibunde, astfel incat s-o tina permanent in afara cadrului legal si s-o acopere de un oprobriu definitiv.

Asadar, exonerata de orice culpa de Puterile din Apus, ale caror criterii politice nu pot fi contestate in cazul de fata, dar condamnata pentru totdeauna in spatiul intern, situatia Legiunii aminteste cazul profesorului George Alexianu, guvernatorul Transnistriei in timpul razboiului, care a fost  felicitat de Guvernul Sovietic pentru omenia si intelepciunea administrarii Transnistriei, dar a fost executat de Guvernul asa-zis roman, pentru pretinse abominabile crime de razboi.

Redactarea si publicarea de catre Mihai Fotin Enescu, a unor documente ale anchetei Tribunalului International de la Nürnberg privitoare la Miscarea Legionara, este inca un gest de asezare pe terenul adevarului a unor calomnii si aberatii pe care o parte din clasa politica autohtona le intretine iresponsabil.

 

 

De Mircea Nicolau, Text aparut in prefata brosurii “Pozitia politica a Miscarii Legionare in vederile Tribunalului International de la Nürnberg”.

Surse: http://www.nationalisti.ro/; /cultural.bzi.ro/adevaruri-istorice /  cultural.bzi.ro/ ; / cultural.bzi.ro/procesele

Monumentul Apostolior Basarabeni din Chişinău

 

 

 

 

 

 

 

Monumentul Apostolii basarabeni, martiri ai sfintei cauze naţionale din Chisinau  a fost inălţat (1923-1940) în memoria preotului – poet  Alexei Mateevici, avocatului Simeon Murafa şi a inginerului Andrei Hodorogea. 

 Cel dintâi a  murit în timpul războiului, ceilalţi doi  au fost asasinaţi de bolşevici.

Ridicat la iniţiativa Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, după proiectul sculptorului Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923, în grădina Catedralei din Chişinău.

La inaugurare au fost prezenţi: generalul francez Henri Berthelot, miniştrii Al. Constantinescu şi I. Inculeţ, generalul de divizie I. Popovici, Pan Halippa, reprezentanţi ai armatei, clerul autorităţilor şcolare, precum si primarul Chişinăului, Gh. Pântea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1918 s-a pus problema înveşnicirii memoriei celor trei patrioţi prin realizarea unor monumente funerare,  a fost discutată în şedinţa Sfatului Ţării din 11 mai 1918.

S-a lansat o acţiune de colectare a mijloacelor şi s-au implicat şi moldovenii din dreapta Prutuluui. Astfel,la Teatrul Naţional din Iaşi a avut loc un festival, organizat de Ella Negruzzi şi V. Emilian.

Corul Metropolitan a interpretat muzică naţională.

Resursele financiare fiind  insuficiente, s-a propus a se apela la Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” (ulterior Societatea „Cultul Eroilor”), patronată de Regina Maria.

Amplasat în curtea Catedralei, monumentul a fost executat din piatră, având reliefuri, vulturul, stema, inscripţiile şi elementele decorative turnate în bronz.

Ansamblul avea un piedestal cu cinci trepte pe care era amplasat un panou vertical din piatră, unde erau încastrate reliefuri cu chipurile martirilor însoţite de inscripţiile:

„Simion Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august 1917; părintele Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917.”

Aceste reliefuri erau protejate de un vultur cu aripile larg deschise.

 

 În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat cu Stema României, amplasată între două ramuri, una de stejar şi alta de laur, toate executate în bronz.

Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de 2,75/3,00/0,60 m

Pe piedestal, în faţa basoreliefurilor şi a vulturului, se afla definitoria inscripţie; „Apostolii basarabeni, martiri ai sfintei cauze naţionale”, iar mai jos: „Sculptor Ionescu – Varo, Bucureşti”.

 

La spate o altă inscripţie menţiona: 

 

 

„Acest monument s-a ridicat de Societatea Mormintele Eroilor, Comitetul Central, preşedintele IPS Mitropolitul Primat Miron Cristea, în urma iniţiativei unui comitet din Chişinău, prezidat de domnul Panteleimon Halippa şi cu concursul Comitetului regional Chişinău, preşedintele general de divizie S. Popovici şi a generalului de divizie S. Macri”. 

Monumentul a fost realizat de sculptorul bucureştean Vasile Ionescu – Varo, care a realizat şi monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Brăila.

În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz ale lui Murafa şi Mateevici din Chişinău, au fost recuperate şi repartizate Muzeului de Artă Naţională „Carol I” din Bucureşti.

 

Ce s-a întâmplat cu basorelieful în bronz care îl reprezenta pe A. Hodorogea,si  cu vulturul şi coroana regală, nu se stie.

În schimb ASCOR a încercat insistent să afle care a fost soarta celor două basoreliefuri evacuate de armata română, pentru a le readuce acasă, sau cel puţin pentru a le folosi la reconstituire. 

 

Monumentul de piatră a fost demolat de ocupanţii sovietici în decembrie 1962, odată cu aruncarea în aer a clopotniţei Catedralei din centrul Chisinaului.

Inainte de această dată, acesta fusese transformat într-o cişmea publică.

 

 

 

 

 

 

Preotul Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 13 august 1917, Chişinău), este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia.

În 1897 este înscris  la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină  în 1902,“cu privilegii”.

Urmează studiile la seminarul teologic iar mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 17 iulie 1917, plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române.

 La 13 august (stil vechi), întors de pe front unde s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormantat la cimitirul central de pe strada Armenească.

 

 

 

 

 

 

Simion Murafa (n. 24.03.1887, Cotiujenii Mari  –  d. 20.08.1917, Chişinău). S-a manifestat pe multiple planuri: de formaţie a fost jurist (avocat), redactorul ziarului “Cuvântul Moldovenesc”, cântăreţ de mare talent şi animator al vieţii culturale din Basarabia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul Primului Război Mondial, fiind militar în armata rusă, pe Frontul român, a organizat mişcarea ostaşilor moldoveni de la Odesa (1917).

Când revine la Chişinău, adună soldaţii basarabeni de pe frontul românesc, le ţine adunări şi îi pregăteşte de luptă. 

În 1917 Simion Murafa a oferit  un drapel tricolor primului corp de voluntari români – Batalionul, „Avram Iancu”, formaţiune militară constituită în toamna anului 1916— primăvara anului 1917 în localitatea Darniţa din apropierea Kievului – la trecerea acestuia prin Chişinău spre Frontul român, la 6 iunie 1917.

Astăzi acest tricolor se păstrează în Muzeul Unirii de la Alba Iulia.

În acelaşi an, aduce de la Iaşi o tipografie în grafia latină, în serviciul Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui cofondator era.

„Răposatul a fost un om sănătos, cuminte şi vesel. Era un scriitor bun şi un cântăreţ minunat. Toţi ţin minte încă concertul lui dat la 1913 împreună cu domnişoara Dicescul.

În vremea de pe urmă răposatul venise de la front, fiind însemnat ca judecător şi a venit în Chişinău pe câteva zile ca să-şi sfârşească toate trebile şi să se mute la Cotiujeni. Aici l-a ajuns marea nenorocire. Murafa a fost ucis mişeleşte de bolşevici.

 

 

 

Andrei Hodorogea  (n. 1878, Slobozia-Hodorogea, Orhei; d.  20 august 1917) a fost un inginer-hotarnic. Este descendent dintr-o familie de mazili. Şi-a făcut studiile la Școala de Agricultură din Cucuruzeni și la o universitate din Rusia.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost elevul distinsului patriot basarabean Alexandru Botezatu şi participant la mișcarea națională din preajma Unirii din 1918 si  bun prieten cu Simeon Murafa, ambii căzând victime ale unui asasinat bolșevic la via sa din Chişinău.

Este înmormântat în cimitirul din strada Armenească.

“Hodorogea era singurul naţionalist care avusese curajul să umble printre gloanţele bolşevicilor în frumosul nostru costum naţional”.

 

 

 

Andrei Hodorogea si   Simion Murafa, au fost împușcați de către o bandă de soldați bolșevici care se întorceau de pe frontul român în Rusia

Ziarul Cuvântul Moldovenesc scria cum pe la orele şase seara, în ziua de 20 august au fost ucişi Simion Murafa şi Andrei Hodorogea proprietarul viei din şoseaua Hânceşti:

„Domnul Hodorogea (Andrei Constantin) a avut mai mulţi musafiri care au venit să se mai odihneasă de truda de toate zilele şi să mai mănânce poamă. Printre musafiri era şi domnul Murafa.

În vreme ce musafirii se plimbau prin vie s-au auzit mai multe buhnituri din puşcă.

Nu peste mult timp la via lui Hodorogea intră o samă de soldaţi înarmaţi şi apropiindu-se către ei cu strigătele ‘jos burjuii” au tras focuri. Domnul Murafa a căzut la pământ străpuns în coaste de gloanţe. Domnul Hodorogea a vrut să-i dea rănitului ajutorare legându-i rana.

Dar hoţii de soldaţi au sărit la dânsul şi au început a-l lovi cu stratul puştii şi cu baioneta în cap.

Ceilalţi musafiri văzând aceasta, în spaimă au fugit. În vremea aceea numărul soldaţilor mereu sporea.

După spusa unor feţe ce erau la faţa întâmplării au fost peste 400 de soldaţi. Domnii Murafa şi Hodorogea au fot ucişi de moarte….. peste câtva timp când a sosit miliţia pe loc nu era nici un soldat.”

Toată ţara a fost zguduită de moartea celor doi, iar convoiul mortuar a adunat mii de basarabeni.

În acest context, fostul ministru şi deputat Panteleimon Halippa a înfiinţat în 1918 la Chişinău un Comitet pentru adunarea de fonduri în vederea ridicării unor monumente funerare pe mormintele luptătorilor unionişti din Cimitirul Ortodox din Chisinau.

Trebuie să amintim şi  faptul că astăzi nu se mai cunoaşte unde au fost înmormântaţi Andrei Hodorogea şi Simion Murafa, mormintele lor fiind vandalizate de sovietici, odată cu ocuparea Basarabiei.

Au trecut anii si în februarie 2013, Comisia Monumentelor Istorice de pe lângă  Ministerul Culturii, a avizat  pozitiv locul în care va fi reamplasat Monumentul celor trei martiri, schiţa de amplasare fiind elaborată de arhitectul Gicu Bulat.

Pe acest loc, Societatea Culturală „Ginta Latină” a instalat în 1992 o placă de marmură în memoria celor trei martiri.

La 27 martie 2013, acelaşi fapt este reconfirmat de Consiliul Monumentelor de For Public. Arhitectul care coordonează opera de reconstituire este domnul Eugen Bâzgu, sculptorul Grigore Băţ lucrează la reconstituirea obiectelor din bronz (basoreliefuri, vultur şi coroană) iar reconstituirea monumentului în piatră [de Cosăuţi], a fost încredinţată meşterului popular Veaceslav Lozan din localitatea Cosăuţi, Soroca. Monumentul este reconstituit aproape integral.

Unica problemă cu care se confruntă acest proiect a fost  lipsa de susţinere din partea Consiliului municipal Chişinău, care dupa prima examinare a proiectului de decizie din aprilie 2013, a incercat prin toate mijloacele sa excluda proiectul de pe ordinea de zi si sa il respinga,în conditiile in care  fracţiunea comunistă a refuzat să susţină iniţiativa, iar fracţiunile asa zis democrate nu au manifestat nici un interes faţă de Monumentul martirilor basarabeni.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa o lunga asteptare, Executivul  din R.Moldova a aprobat, în ședința din 11 mai  2016,  reconstituirea monumentului apostolilor basarabeni – Alexei Mateevici, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, în scuarul Catedralei „Naşterea Domnului” din municipiul Chişinău.

Lucrarea distrusă de barbaria sovietica va fi amplasată exact pe acelaşi loc pe care s-a aflat până în 1962.

 

Surse: ortodox.md/monumentul-apostolilor-basarabeni; adevarul.ro/moldova ; cercetaribibliografice.blogspot.ro