CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rolul Masoneriei in Unirea Principatelor Române. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a fost este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în  Muntenia (Valahia).
Unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere de neam, culturală și economică între cele două țări românesti .

Procesul a început în 1848, odată cu realizarea Uniunii vamale între Moldova și  Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Deznodământul războiului Crimeii  ( din 1853 – 1856), a condus la un context european favorabil materializarii unirii.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc întrunite in 1857, a facut ca  la Convenția de la Paris din 1858, Marile Puteri sa accepte o uniune mai mult formală între cele două țări, cu, domnitori si guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, fapt care a adus cele doua principate  într-o uniune personală.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

In momentul Unirii, majoritatea boierilor favorabili unirii Moldovei cu tara Romaneasca au facut parte din Masonerie, insa rolul acestei organizatii  a fost cu ostentatie negat, atat in perioada interbelica, cat si sub comunisti .

Biserica Ortodoxa Romana si Vaticanul au condamnat oficial Masoneria, desi multi preoti si ierarhi catolici si ortodocsi au facut parte, neoficial, din organizatie.

Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, prin alegerea colonelului Al. Ioan Cuza ca Principe al tarii Romanesti la 24 ianuarie, dupa ce fusese ales la 5 ianuarie ca Principe al Moldovei, nu ar fi fost posibila fara interventia Lojilor masonice din tara si mai ales a celor din Europa.

Mai mult decat atat, ajungerea in acest punct strategic a dublei alegeri a unui singur candidat pare sa fi fost opera masonilor unionisti din cele doua Principate.

Pregatirea terenului pentru acest moment important din istoria romanilor a inceput cu mult inainte, prin actiunile Revolutiei de la 1848, prima mare actiune masonica din istoria Tarilor Romane.

Unirea a fost facuta de masonii din cele doua Principate, cu ajutorul masonilor din Europa.

Nu inseamna insa ca toti unionistii erau masoni, dar nu putem scrie istoria Unirii de la 1859, fara sa amintim eforturile depuse de Lojile masonice din Moldova ai Tara Romaneasca, incepand cu Loja infiintata de Ionica Tautu la Iasi în 1825, cu  „Fratia” lui Nicolae Balceascu si culminand cu cele trei Loji fondate de masonul francez Auguste Carance, la Iasi, Bucuresti si Galati, pentru a sprijini infaptuirea Unirii.

Sunt realitati pe care nimeni nu le poate contesta.

Din cauza unei literaturi apocrife, care a exagerat rolul Masoneriei, dar mai ales a prejudecatilor din ultimul  veac si jumatate, istoriografia romaneasca a refuzat oficial sa consemneze contributia masonilor europeni si a Lojilor masonice din tarile Romane, la realizarea unirii Moldovei cu Tara Romaneasca.

Actiunile impotriva Masoneriei au fost deosebit de intense in perioada interbelica, mai ales în timpul dictaturilor carlista si antonesciana, cand a existat un  puternic curent nationalist antisemit si antimasonic, iar în timpul comunismului o politica manifesta a regimului fata de aceasta organizatie care nu putea fi controlata ideologic.

 


Inceputul Masoneriei romane


Prima Loja masonica romana a fost înfiintata la 1825, de Ionica Tautu, la Iasi si se numea „Moldova”.

A urmat Loja fondatã de de Ion Heliade Rãdulescu si Ioan Campineanu, cu un nume destul de ambiguu, „Societatea filarmonica”.

Influentati de moda masonica occidentala, cu precadere franceza, fiii de boieri romani ajunsi in tara unde masonii au facut Revolutia franceza de la 1789, au intrat în Lojile destinate strainilor.

Întorsi pe meleagurile natale, acestia au pus bazele, dupa model francez, a primelor Loje pasoptiste, „Lumina” la Bucuresti si „Fraternitatea” la Iasi, dar si a unor societati cu nume inspirate din idealurile umaniste ale Masoneriei.

Membrii acestor Loje nu sunt altii decat intelectualii emancipati care vor moderniza Romania, prin Revolutia de la 1848 si Unirea din 1859: Nicolae Balcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ghica, Nicolae si Dinicu Golescu, dar si Ion C. Brãtianu si generatia „Junimistilor”.

 

 

Masonii si Romania moderna


Masonii au fost motorul european al Revolutiei de la 1848 si tot masonii au fost cei care au fost in spatele Unirii de la 1859.

Infiintarea cu sprijinul masonului francez Auguste Carance, a celor trei Loji Masonice de  la Bucuresti, Iasi si Galati, cu nume devenit celebru, „Steaua Dunarii”, a facut ca pe 5 si 24 ianuarie 1859 sa fie ales ca Principe la Iasi si Bucuresti colonelul Al. Ioan Cuza, mason membru al  Lojii Masonice din Galati.

Si tot masonii au fost aceia care au dus detronarea lui Al. Ioan Cuza, in februarie 1866, dupa ce acesta intrase în conflict deschis cu Masoneria si devenise un Principe absolutist.

O parte din membrii „Junimei”, cea mai importanta societate culturala moderna din Principate si Regatul Romaniei, erau masoni.

Trebuie amintita aici activitatea poetului Grigore Alexandrescu, care lucra la Vama în Focsani si crease un cadru unionist în aceasta  localitate situatã pe malurile Milcovului, localitate care va deveni, prin unificare, Orasul Unirii prin excelenta.

În perioada de dinaintea înfăptuirii Unirii pe teritoriului României activau o multitudine de loji, care reprezentau interesele diferitelor masonerii europene.

Fiecare dintre ele dorea să profite de acest moment de răscruce pentru a obţine controlul asupra unor teritorii cu o poziţie strategică între Occident şi Orient cum erau cele româneşti.

În această cursă, Alexandru Ioan Cuza, exponentul lojilor franceze era favoritul numărul unu.

Cu o lună înainte de Unire, în decembrie 1858, Poliţia află de existenţa unui complot organizat împotriva lui de lojile rivale.

Principalul actor în  acest complot a fost chiar Grigorie Sturdza, fiul fostului principe al Moldovei, Mihail Sturza, care aspira la tronul Moldovei.

El însuşi mason, Grigorie Sturdza era susţinut atât de lojile engleze (de care ţineau şi cele turceşti), cât şi de lojile ruseşti (de care ţineau şi cele poloneze) care nu vedeau cu ochi buni influenţa tot mai mare pe care o exercita asupra Moldovei masoneria franceză.

Pentru a-l îndepărta pe Alexandru Ioan Cuza, Grigorie Sturdza s-a aliat cu o serie de masoni străini care fuseseră infiltraţi pe teritoriul Moldovei.

Printre aceştia, se afla polonezul Wirzbicki, cunoscut drept Murat Bei pe vremea când lupta în armata otomană.

Aflând despre acest complot, poliţia începe să îi interogheze pe toţi străinii care se aflau în Moldova.

Descoperă astfel că au de-a face cu o adevărată reţea de agenţi ai diferitelor masonerii, care au misiunea de a atrage de partea lor cât mai mulţi boieri moldoveni.

Printre aceşti agenţi se află şi William Solioms, un mason englez, care se afla în Moldova sub pretextul practicării medicinei şi avea strânse relaţii cu polonezii.

Scrisorile sale către polonezul Tokarski, şi el anchetat cu prilejul descoperii complotului, au fost păstrate în Arhivele Iaşiului şi dezvăluie câteva din acţiunile subterane ale masoneriei din acea perioadă. 

În prima sa scrisoare, pe care o redăm mai jos, Solioms vorbeşte despre faptul că se află în Moldova pentru a „face bine Marelui Monarh”, o formă codată de a spune că a venit să racoleze noi membrii pentru masonerie. 

Prima scrisoare a lui William Solioms către Tokarski, 4 decembrie 1858

Domnule Tokarski,

Din scrisoarea dumitale m-am încredinţat că eşti sănătos, lucru de care m-am bucurat foarte. Te înştiinţez că Grigorie Sturdza va fi ales Domn, prin urmare fi sigur că vei avea şi dumneata o bucată de pâine, pentru că, precum ştii, ei protejează pe Leşi (polonezi). Wierzbicki e foarte ocupat şi în puţin timp îţi va scrie. După cum l-am cunoscut, am o bună impresie despre el şi gândesc că nu va uita să-ţi facă bine.

Wierzbicki este prieten cu Grigorie şi în puţină vreme el va avea mare somă (va ajunge un om important) şi sigur că va ajuta. Eu aştept aici până la Anul Nou şi de va vrea Dumnezeu să izbutească planurile mele, atunci te voi sluji şi făgăduiesc că îmi voi ţine cuvântul.

Îţi voi scrie mai mult când voi avea informaţii sigure despre ceea ce poate îmbunătăţi soarta noastră şi voi şti ceva clar despre ceea ce se va face în scurtă vreme cu Wierzbicki, pe care putem conta. Cu ajutorul prinţului el are de-a face cu boierimea, aceasta poţi înţelege, de aceea am încă bună nădejde.

Voi aştepta încă puţin, şi, dacă până la Anul Nou nu va fi nimic, fie voia lui Dumnezeu, nu vreau să mă pierd (să mor) aici, şi atunci îţi voi cere ajutorul spre a dobândi actele pentru plecarea mea din ţara aceasta neplăcută mie, în care am venit doar ca să fac bine Marelui Monarc.

Pentru aceasta voi opri pe femeia mea şi pe copii să nu mai spună în veci adevărul, mai ales unor oameni care merită a fi spânzuraţi de o creangă, căci pentru aceasta m-am pierdut pentru totodeauna, ruinându-mi sănătatea şi tot ce-mi ajungea să trăiesc în linişte în ţara aceasta. Dar voi aştepta şi voi mai vedea. Te îmbrăţişez.

Wiliams Solioms

Scrisoarea de mai sus era cu siguranţă codată, pentru că din interogatoriile poliţiei a reieşit că Solioms nu era căsătorit, nu avea copii şi nici medic nu era în realitate.

Dintr-o scrisoare ulterioară aflăm că demersurile englezului de a atrage în masonerie pe boierii vremii nu prea au avut sorţi de izbândă.

Solioms se teme pentru viaţa sa şi este gata să fugă din Moldova, chiar de ar fi să plece pe jos.

Ea arată de asemenea şi faptul că în cercurile masonice se ştia din decembrie 1858 că  Grigorie Sturdza, urmaşul de drept la tronul Moldovei, nu va obţine puterea.

A doua scrisoare a lui William Solioms către Tokarski, 11 Decembrie 1858.

Iubite Domnule Tokarski,

Nu i-am vizitat de mult nici măcar pe aceia care merită prietenia mea. Dar ce este de făcut, scumpul meu domn? Dumnezeu îmi este martor că am fost foarte bolnav. De vreo câteva zile mă aflu mai bine şi cunoscându-te drept un adevărat prieten, îţi scriu câteva cuvinte.

Închipuie-ţi că până acum nu mi-am sfârşit interesele, afară decât că domnul ministru mi-a trimis 100 de  galbeni, pe care nici nu i-am văzut, pentru că consulul mi-a plătit datoriile la Iliii Armanu, şi trebuie încă să aştept şi să sufăr. Dar nu vreau să mor în Moldova, ci să fug din ţara aceasta şi pe jos de ar fi, fiindcă văd că aristocraţii de aici erau să mă piardă şi, vreau să-mi scap viaţa.

Te întreb, ai bunătatea, putea-voi căpăta acel lucru ce ţi-am cerut? Când îl voi putea avea, ca să mă pot duce de aici?

Îl voi sluji  pe acel domn ce-mi va da actul trebuitor pentru plecarea mea, şi după ce voi primi hotărârea d-tale, voi putea veni la Botoşani pentru vreo câteva zile spre a sfârşi treaba aceasta.

 

Sunt al domniei tale,
Williams Solioms

P.S. Avem multe noutăţi. Îţi voi spune numai aceasta că Grigorie Sturdza n-are să fie Domn şi până la Anul Nou se va sfârşi tot.

Murad-Bei au venit şi el la Iaşi, şi Dumnezeu ştie cum îi merg treburile; el şade la Binder. Pe urmă îţi voi scrie mai mult şi acuma îţi trimit adresa me. D-sale… (sic) în casa bisericii catolice, la profesorul de dans Corvin. Te rog să-mi răspunzi.

Motivul principal pentru care demersurile masonului englez Solioms nu au avut sorţi de izbândă nu era nici pe departe faptul că „noblesa” moldoveană nu vroia să intre în masonerie, ci tocmai faptul că aceasta făcea deja parte dintr-o altă masonerie.

Toate personajele cheie ale vremii: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, boierii Manolache Costache Epureanu, Costache Negri, etc. erau masoni, dar slujeau interesele Franţei, în timp ce trâmbiţau că luptă pentru interesele naţionale.

Scrisorile lui Solioms dezvăluie un crunt adevăr: jocurile politice s-au făcut mereu în culisele lojilor masonice, iar România a fost şi atunci, ca şi acum, teatrul unor lupte pentru putere între diferitele obedienţe masonice.

 

 

 

Situatia Internationala

 

 

 

 Pe plan international, Turcia,  desi formal isi exercita inca suzeranitatea asupra Tarilor Romane, mai avea doar un control minimal asupra Principatelor Romane.

Controlul ei real asupra Principatelor scazuse drastic.

  După încă un război (1828-1829), care se termină cu pacea de la Adrianopol (septembrie 1829), ruşii au ocupat Principatele Romane intre 1829 – 1834,  dupa care Principatele se afla practic tot sub un Protectorat Rusesc pana in 1849. Ei impun o nouă constituţie care se va numi Regulamentul Organic.

 In 1856 lucrurile se schimba dramatic. Franta si Anglia inving Rusia in Razboiul Crimeei si isi asigura controlul la Gurile Dunarii.

Pentru a-si consolida controlul la Gurile Dunarii si pentru a opri expansiunea Rusiei, Franta si Anglia au crezut nimerit sa sustina Unirea Principatelor,  pentru a crea un Nou Stat Dunarean reformat pe principii occidentale, stat  care sa strajuiasca  Gurile Dunarii.

 

Situatia Interna – Fortele interne pe care se baza fiecare din puterile internationale.

 

Fanariotii greci aflati sub influenta turca.

Desi formal, dupa Revolutia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, Turcia renuntase la domniile fanariote, in realitate ea continua sa-si mentina o influenta prin structurile grecesti fanariote care continuau sa controleze o buna parte din politica, administratia si economia tarii.

Fanariotii greci aflati sub influenta greaca.

Odata cu scadere puterii militare a Turciei, fanariotii greci scapati de un strict control turcesc devenisera in Principatele Romane, o putere  cu largi ramnificatii in Grecia si in Balcani.

Avand pozitii cheie in politica si in administratia romaneasca, ei dispuneau in Principatele Romane, de proprietati si bogatii uriase, atat prin intermediul Manastirilor Grecesti „inchinate” care detineau aproximativ 11% din suprafata agricola a tarii dar si prin mosierii fanarioti care detineau o buna parte din cele 70% procente din mosiile Principatelor, mosii pe care le detineau marii mosieri fanarioti greci dar si marii boieri romani.

Multi dintre fanariotii greci cu influenta in principate, fie cler, fie mosieri greci, fie comercianti sau oameni politici fanarioti trecusera in ultima suta de ani sub influenta rusa.

Mare parte dintre ei, sustineau si lupta de eliberare a Greciei de sub ocupatia Turciei, dar in acelasi timp sperau intr-o viitoare hegemonie greceasca in Balcani, sub un posibil viitor protectorat rusesc care sa vanture ideologic stindardul „ortodoxiei”.

Puterile Occidentale isi exercitau influenta printr-un grup de „revolutionari romani” care-şi ziceau „patrioţi” şi care erau conduşi de veteranii revolutionari de la 1848, aproape toţi masoni îndoctrinaţi în lojile radicale şi republicane ale Franţei.

Ei fusesera recrutati dintre fiii de boieri care-si trimiteau copiii sa invete la Paris.

Reintorsi in tara acestia ajutati si de unii agenti francezi creaza Loji Masonice in Romania unde atrag alti tineri: functionari, intelectuali, cadre militare, scriitori, comercianti, mica boierime etc…

Dupa Razboiul Crimeei ei devin „Partida Occidentala Castigatoare”. Pilotati de Franta ei implementeaza „reformele” necesare pentru ca Statele Occidentale sa poata prelua controlul politic, economic si administrativ in Principatele Romane.

Ei vor crea astfel Statul Roman dupa model occidental.

 

 Fortele autohtone politice si economice romanesti.

 

Fortele autohtone romanesti erau reprezentate de clerul din Biserica Ortodoxa „neinchinata” Bisericii Grecesti Fanariote dar si de boierii romani care mai aveau inca mosii insemnate in Principate.

Fortele autohtone politice si economice romanesti reprezentate de boierii si de clerul ortodox roman fusesera decimate in urma a 150 de ani de Domnii Fanariote impuse de Turci.

Asa cum se va vedea ei vor fi in continuare o tinta si a „Partidei Occidentale”.

 

Marea masa a poporului roman formata 90% din tarani fusese jupuita timp de 150 de ani de un regim fanariot criminal. Multi tarani erau iogabi pe mosiile manastiresti sau pe mosiile fanariotilor sau ale boierilor romani.

Ei nu exercitau si nu vor exercita nici in viitor nici o putere politica si administrativa in Principatele Romane, dar vor fi invocati deseori de „Partida Occidentala” care ii va folosi ca pretext pentru preluarea Puterii in Romania.

„Partida Occidentala” ii va improprietari pe o parte dintre ei si le va da drepturi electorale altora pentru a-si putea consolida puterea politica si economica proprie.

Ceea ce se-ntampla in Romania intre 1856 si 1866, dar si in perioada urmatoare, este ca „masonii revolutionari romani de la 1848, multi dintre ei instruiti initial in Franta”, sunt adusi la Putere in Romania de catre Franta odata cu „Unirea Principatelor Romane”.

Ei vor prelua puterea politica, administrativa si economica, printr-un „sir de reforme”, in principal de la fanariotii si de la clerul grec impusi in Principatele Romane de Turci odata cu Domniile Fanariote.

Clerul roman si boierii romani, cei ce formau candva, pe vremea lui Mihai Viteazul si a lui Stefan cel Mare, osatura statelor feudale romanesti, fusesera deja decimati inca din timpul Domniilor Fanariote.

Ei sunt loviti si Decimati in continuare si de catre noul regim pro-occidental.

Ei pierd atat in plan politic prin lovitura de stat a lui Cuza urmata de o noua lege electorala, cat si in plan economic, fiind deposedati de o buna parte din proprietatile lor.

Toate terenurile si proprietatile detinute de Biserica Ortodoxa Romana, mai putin Bisericile, sunt nationalizate, in timp ce, o buna parte dintre terenurilor boierilor romani sunt preluate fortat in timpul Reformei Agrare.

Partea buna a acestui proces e ca fanariotii greci si clerul grec, care jefuisera timp de 150 de ani, Principatele Romane, unde au fost adusi ca „vechili” ai Imperiului Otoman, sunt deposedati de catre „masonii pro-occidentali”, de puterea economica politica si administrativa pe care o mai aveau in Principate.

Clerul grec pierde toate proprietatile din Romania prin Nationalizare iar mosierii greci pierd o buna parte din mosiile lor prin Reforma Agrara. Cu toate acestea, o buna parte din ei „naparlesc” si se transforma in „infocati” suporteri ai noului stat pro-occidental.

Partea buna a acestui proces este ca taranii romani ajung sa fie improprietariti cu aproximativ 30% din suprafata agricola a tarii.

Numai ca reforma nu se face „de dragul lor” (vezi 1907) ci ca in orice „proces revolutionar” „reforma” se face pentru a-i deposeda „pe opozantii ‘buni sau rai’ si pe cei din vechiul regim de averile lor”.

In acelasi timp, pentru a se consolida electoral si economic, noua putere pro-occidentala, formeaza din tarani, contribuali directi ai Noului Stat controlat de occidentali.

Taranii mai bogati vor deveni si electori ai noului Stat pe baza unei noi Legi Electorale, lege impusa de Cuza dupa o Lovitura De Stat.

Nu in ultimul rand, noul regim pro-occidental instalat in Principate Romane Unite deschide calea unui nou proces imigrationist masiv dupa cel generat de turci, in urma impunerii Domniilor Fanariote.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Care era Planul Frantei pentru Principate: Numind un domnitor temporar pentru patru ani, chestiunea prinţului străin rămâne în aşteptare, pana cand toate puterile isi vor da acordul.

În anul 2009 Abel Douay şi Gérard Hertault dădeau tiparului, în cartea lor intitulată Napoléon III et la Roumanie. Influence de la franc-maçonnerie [1], un document găsit în arhivele manuscrise ale României de la Academia română [2].

Documentul, nedatat şi nesemnat, emană de la Ministerul francez al Casei imperiale şi al artelor frumoase şi este adresat diplomatului valah Ioan Bălăceanu.

Deşi autorii francezi recomandă prudenţă în legătură cu sursa textului, ei îl pun pe seama contelui Alexandre Walewski, celebrul ministru de Externe al lui Napoleon al III-lea, care a condus Ministerul Casei imperiale şi al artelor frumoase între anii 1860-1863.

El este, aşadar, posterior alegerii lui Cuza ca domn şi oferă o explicaţie foarte coerentă a evenimentelor ce au condus la respectiva alegere:

Ideea de a pune pentru trei sau patru ani un domnitor [hospodar] în fruntea Principatelor vine direct de la împărat.

Iată motivele care i-au sugerat-o.

Guvernul francez doreşte cu sinceritate unirea Principatelor sub un prinţ străin;

dar această combinaţie n-are nicio şansă de succes, Turcia, Rusia, Anglia şi Austria opunându-se.

Singurul mijloc de a atinge mai târziu realizarea dorinţei poporului român este de a adopta astăzi o soluţie provizorie.

Numind un domnitor pentru patru ani, chestiunea prinţului străin rămâne în aşteptare; dăm timp Puterilor care resping în acest moment sistemul să cugete mai îndelung şi, probabil, să i se alăture.

Între timp, unirea Principatelor este menţinută, iar liniştea este asigurată prin dezarmarea ambiţiilor rivale care-şi dispută puterea şi care, în loc de a se uni împotriva unui prinţ ales pe viaţă, se vor mulţumi să-şi amâne speranţele.

Implicarea imparatului Napoleon al III- lea

Privite astfel, evenimentele capătă un înţeles limpede.

Implicarea lui Napoleon al III-lea în Unirea Principatelor este deja notorie şi nu cred că ar mai trebui argumentată.

Noutatea vine din faptul că mandatul lui Cuza ar fi fost limitat la patru ani, sau până când Puterile opuse Unirii ar fi recunoscut-o.

Cuza era doar soluţia de moment înainte de a aduce un domn străin.

Astfel, lovitura de stat din 1864 şi conflictul violent izbucnit între Cuza şi masonii care-l sprijiniseră pot fi citite acum ca o încercare a prinţului de a rămâne pe tron dincolo de limitele mandatului său.

După cum scrisorile către Napoleon al III-lea în care îşi propunea demisia, ori imediata acceptare a abdicării pot fi citite ca expresii ale unei conştiinţe vinovate, căci, indiscutabil, Alexandru Ioan Cuza a avut conştiinţă chiar şi în cele mai pervertite secvenţe ale existenţei sale.

Acum, însă, nu ne interesează domnia lui Cuza, ci alegerea lui, care marchează realizarea Unirii Principatelor.

 

 

 

 

 

 

 

Cum a fost ales Cuza ?

Cuza a fost ales Domn al Moldovei si al Valahiei de un grup de reformatori români care-şi ziceau patrioţi şi care erau conduşi de veteranii revolutionari de la 1848, aproape toţi masoni îndoctrinaţi în lojile radicale şi republicane ale Franţei.

Ei au intrat in adunarile ad-hoc in numar mare dupa ce rezultatele primelor alegerilor au fost invalidate in urma presiunilor facute de Napoleon al III-lea care a obţinut anularea primelor alegeri.

(n.red. Va suna cunoscut? Recunoasteti mesajul cu „reinnoirea clasei politice” ?)

Intelegerea initiala fixata de Franta, si agreata de Masonii Romani inclusiv de Cuza, a fost ca Alexandru Ioan Cuza sa fie doar un Domn Temporar care sa plece dupa patru ani si sa lase locul unui Domn Strain.

Prin urmare, abdicarea fortata a lui Cuza, trebuie vazuta ca o dorinta a lui Cuza de a RAMANE LA PUTERE si dupa cei patru ani „stabiliti initial”.

Refuzul lui Cuza de a abdica dupa patru ani, asa cum era intelegerea initiala, a dus la o nervozitate din partea Frantei.

Franta a organizat prin intermediul Lojilor Masonice din Romania pe care le controla, lovitura de Stat prin care Cuza a fost inlaturat de la Putere.

Prima observaţie pe care trebuie să o facem este că evenimentele din Valahia şi Moldova sunt animate de un grup de reformatori români care-şi ziceau patrioţi şi care sunt conduşi de veteranii de la 1848, aproape toţi masoni îndoctrinaţi în lojile radicale şi republicane ale Franţei, unii chiar şi în Carboneria italiană, care vor folosi din plin valenţele Francmasoneriei pentru a-şi atinge scopurile.

 

Abel Douay şi Gérard Hertault, autorii pe care i-am pomenit deja, scriu:

Odată ce Napoleon al III-lea a obţinut anularea primelor alegeri, patrioţii valahi, dar mai ales patrioţii moldoveni, au putut intra în număr sporit în divanele ad-hoc.

Aproape toţi erau masoni.

Ieşeau în evidenţă printre ei, întorşi din Franţa, majoritatea revoluţionarilor de la 1848, reveniţi din lungul lor exil:

fraţii Golescu,

Dumitru şi Ion Brătianu,

Constantin A. Rosetti,

Mihail Kogălniceanu,

Vasile Alecsandri,

Manolache Costache Epureanu,

Moruzi,

Constantin Negri, etc.

Stabilindu-şi sediul în Bucureşti, ei rămân în contact permanent cu lojile pariziene, mai ales cu L’Athénée des Étrangers.

În preajma „veteranilor” de la 1848 se formaseră şi fuseseră rând pe rând iniţiaţi tineri care nu erau deloc mai puţin activi în dificila bătălie electorală ce urma să ducă la alegerea prinţilor Moldovei şi Valahiei [3].

Existau si Anti-Unionisti Masoni – Fraţii care se găseau sub influenţă austriacă

Interesant din perspectivă masonică este că şi de cealaltă parte a baricadei, în rândul anti-unioniştilor, se aflau masoni bine-cunoscuţi, precum Gheorghe Asachi ori Theodor Balş din Moldova.

Trebuie deci să subliniem că nu există o unanimitate masonică în privinţa Unirii, iar Fraţii care se găseau sub influenţă austriacă, de pildă, vor acţiona viguros împotriva partidei unioniste [4].

 

Unirea a fost indeplinita de Masonii Pro-Unionisti, organizati si ghidati de Franta

Mulţi autori, pun Unirea Principatelor pe seama Francmasoneriei.

 

Această opinie are două motive majore:

 

1. Atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, structurile masonice au fost folosite pentru a forma şi a sprijini grupul unionist; şi

2. Unirea nu a însemnat un simplu act politic, ci a generat o transformari majore prin europenizarea spaţiului românesc şi importul de instituţii şi strategii administrative franceze care, la rândul lor,erau influentate de Masonerie.

Primul motiv, folosirea structurilor masonice, era de interes imediat.

Această acţiune este dificil de demonstrat istoric în amploarea ei, deoarece în epocă se evitau înscrisurile, iar multe personaje au păstrat regula tăcerii până la trecerea în Orientul etern.

Avem dovezi despre faptul că românii utilizau codificarea documentelor şi ascunderea lor [5], ceea ce era folositor din punct de vedere conspirativ, dar contraproductiv constituirea şi conservarea arhivelor.

Mai mult încă, acolo unde există câteva documente, precum în cazul Lojii Steaua Dunării, apar contradicţii care îi pun şi pe istorici consacraţi în situaţii derutante [6].

În plus, în epocă au funcţionat entităţi acoperite, iar asemenea entităţi nu produceau documente, decât din greşeală.

Acţiunea masonică pro-unionistă în Principatele Române a fost coordonată de Napoleon al III-lea, fie direct, fie prin reprezentanţi.

În Principate a fost două categorii de reprezentanţi: unii oficiali, alţii secreţi.

Dintre reprezentanţii oficiali sunt bine-cunoscuţi consulii de la Iaşi şi de la Bucureşti, Victor Place şi Louis Béclard.

Victor Place, diplomat şi arheolog, era un fel de Indiana Jones dublat de un tribun exaltat de ideologia masonică.

Ministerul de Externe francez trebuia să-i atragă periodic atenţia să fie mai prudent, măcar în corespondenţa oficială.

A sprijinit cu atâta ardoare şi atât de vădit unioniştii din Moldova, încât toată lumea a înţeles ce se petrecea, iar unioniştii au câştigat.

Cuza îl ruga  ulterior să-i recomande oamenii cu care să formeze primul guvern al Principatelor Unite.(nota : Va suna cunoscut?)

La rândul său, Place îi scria lui Walewski:

L’élévation du colonel Cuza à la principauté este certainement le triomphe le plus éclatant de la politique française [7].

Ascensiunea colonelului Cuza in Principate era cu siguranta un trimf stralucitor al politicii franceze [7].

Totuşi, în corespondenţa oficială datată 24 ianuarie 1859, el afirma:

„Această alegere are încă o parte interesantă:Deşi este un triumf complet al politicii franceze, a avut ceva aşa de neaşteptat, ceva chiar atât de improvizat, încât nici cea mai vădită rea-voinţă nu poate acuza agenţii francezi că ar fi lucrat la reuşita ei” [8].

Cunoscând nu mai departe decât istoricul activităţilor lui Victor Place în Moldova am rămâne uimiţi de nonşalanţa cu care acest francez entuziast putea să mintă.

De fapt, însă, consulul transmisese altceva Parisului, o informaţie extrem de interesantă si anume faptul că nu exista nicio dovadă care i-ar fi legat pe agenţii francezi de alegerea lui Cuza.

Şi astfel, oficial, dar involuntar, el  certifica existenţa unor agenţi francezi pe teritoriul Principatelor române în perioada premergătoare Unirii.

Existenţa acestor agenţi e dovedita, căci pe unul dintre ei, Auguste Carence, il întâlnim si în istoria Masoneriei române.

Auguste Carence, oficial negustor, vine în Valahia, nu se ştie când, iar din anul 1856 se activează în domeniul masonic unde are o activitate de-a dreptul prodigioasă.

În 1874, la câţiva ani după căderea lui Napoleon al III-lea, Marele Orient de Franţa îl repudiază total, pretinzând că Auguste Carence n-a fost niciodată împuternicit să facă loji ori să iniţieze masoni, ori să reprezinte Marele Orient în România [9], ceea ce era praf în ochii proştilor, căci în perioada cât activase Carence nu exista titulatura oficială de România.

În fapt, Carence a fondat şi a instalat multe loji, în numele Marelui Orient de Franţa.

Aproape toate sunt nume celebre în istoria ţării noastre: Steaua Dunării, Înţelepţii din Heliopolis, Steaua României.

Pentru lucrarea de faţă, este însă importantă povestea apariţiei Lojii Steaua Dunării.

Loja Steaua Dunarii creata de masonul francez Auguste Carence

În anul 1966, Gérard Şerbănesco afirmă, în ampla sa lucrare Histoire de la Franc-Maçonnerie Universelle [10], că Auguste Carence a venit pe teritoriul românesc în 1856 şi a înfiinţat trei loji, toate cu numele L’Étoile du Danube, la Galaţi, la Iaşi şi la Bucureşti.

Afirmaţia este reluată în monumentalul Dictionnaire de la Franc-Maçonnerie coordonat de Daniel Ligou, dar fără Auguste Carence!

Acolo ni se spune că, după războiul Crimeii şi abolirea protectoratului rus asupra Principatelor, refugiaţii care s-au întors în ţară au constituit, la Galaţi mai întâi, Loja L’Étoile du Danube, apoi o lojă cu acelaşi nume la Iaşi, iar în anul următor una omonimă la Bucureşti [11].

Alexandru Ioan Cuza ar fi fost Venerabilul entităţii din Galaţi, calitate care a contat foarte mult în decizia de a-l alege domn în ambele ţări.

Istoricii români actuali, mai ales Horia Nestorescu-Bălceşti şi Dan Berindei, neagă hotărât această aserţiune, arătând că nu se poate vorbi decât despre o singură lojă L’Étoile du Danube, cea din Bucureşti.

 

Să vedem însă faptele.

 

În anul 1856 Marele Orient al Franţei emite o patentă, nr.23540/1856, pentru Loja L’Étoile danubienne cu sediul în Bucureşti.

În acelaşi timp, la Bruxelles, se tipăreşte, sub redacţia lui Cezar Bolliac şi C. A. Rosetti, revista pro-unionistă L’Étoile du Danube, care va avea curând şi un destin românesc.

Astfel, ambele variante ale numelui, L’Étoile danubienne şi L’Étoile du Danube apar simultan şi sunt la fel de masonice.

În româneşte, de altminteri, se va impune repede titlul gazetei lui Bolliac şi Rosetti, Steaua Dunării, titlu care apare şi pe bandiera proaspetei loji.

Oficial, Loja L’Étoile danubienne era compusă doar din străini: majoritatea francezi, câţiva elveţieni, belgieni, italieni şi ruşi.

Totuşi, în biografia masonică a unor mari personalităţi române, precum Ion Brătianu, Ion Heliade-Rădulescu, ori Dimitrie Bolintineanu, găsim precizarea că în data de 1 iunie 1857 au fondat Loja Steaua Dunării din Bucureşti !

Mai mult încă, după documentele cercetate de Horia Nestorescu-Bălceşti [12],

Steaua Dunării se transformă în Mare Lojă la data de 1 iunie 1859, iar primul ei Mare Maestru este Ion Brătianu.

Totuşi, după documentele cercetate de Dan Berindei [13],

„în acel moment, cu excepţia unui anume P. Petrovici, probabil român, toţi membrii lojii erau străini”!

Ori vorbim de o lojă cu toţi membrii străini, ori vorbim de o lojă cu mari personalităţi române!

E ca şi cum am vorbi despre două realităţi diferite. De fapt, probabil, sunt două realităţi diferite: o lojă, să-i spunem oficială, cu numele de L’Étoile danubienne, patentată în Bucureşti;

şi o altă structură, L’Étoile du Danube, acoperită cel puţin până în 1859, care a lucrat pentru realizarea Unirii Principatelor.

Deoarece Auguste Carence este cel care a solicitat patenta şi a devenit Venerabilul lojii oficiale, implicarea sa în acest edificiu masonic devine clară.

În 1860 se petrece un alt eveniment straniu în legătură cu Auguste Carence: Loja L’Étoile danubienne îl radiază, pe motiv că favoriza iniţierile românilor[14].

Deoarece Carence era Venerabil, acest act a dus la trecerea în adormire a entităţii [15].

În schimb, Marea Lojă Steaua Dunării nu pare afectată de atare evenimente, căci îi are ca Mari Maeştri pe Ion Brătianu până în 1861, apoi pe Ion Heliade-Rădulescu.

Însuşi faptul că această din urmă entitate, Steaua Dunării, care în unele documente e numită Lojă-Mamă, se transformă în iunie 1859 în Mare Lojă, indică existenţa unor pretenţii de teritorialitate asupra întregului teritoriu al Principatelor.

Istoria Masoneriei române era departe de a fi scrisă…

 

[1] Ed. Le Nouveau Monde, Paris. Documentul citat aici se află la pp. 215-216, iar traducerea lui îmi aparţine.

[2] Este însoţit de o copie dactilografiată care are cota S 10/CCCXLIII – 85/933.

[3] Op.cit., p.214. Traducerea îmi aparţine.

[4] Cazul lui Asachi ar merita o tratare aparte, deoarece, deşi legat de Masoneria italiană şi de Carbonerie, acţionează permanent ca un îndârjit adversar al paşoptiştilor!

[5] Vezi în Dan Berindei – Românii şi Francmasoneria, Ed. Teşu, Bucureşti, 2009, p.31.

[6] Deocamdată nu există vreun efort sistematic de cercetare exhaustivă a arhivelor internaţionale, iar arhivele masonice naţionale sunt în aşa măsură distruse de vicisitudinile istorice, de nepăsarea şi de cupiditatea oamenilor, încât e de mirare că se mai găseşte câte ceva.

[7] Marcel Émerit – Victor Place et la politique française en Roumanie à l’epoque de l’union, Paris, Institut d’art graphique, 1931, p.147.

[8] Abel Douay şi Gérard Hertault – Op. cit., p.212. Traducerea îmi aparţine. [9] Horia Nestorescu-Bălceşti – Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. I, Ed. Phobos, Bucureşti, 2005, p.222.

[10] Are patru volume, publicate între 1963-1969, la edituri şi locuri diferite. Afirmaţiile folosite aici se află în vol. III, publicat la Paris.

[11] Dictionnaire de la Franc-Maçonnerie, Paris, PUF, 2005, p.1072.

[12] Op. cit., vol. III, p.249.

[13] Op. cit., p.51.

[14] Dan Berindei – Op. cit., pp. 52-53.

[15] Dan Berindei (Op. cit., p.53) a găsit într-un Anuar masonic francez pentru anul masonic 1862-1863 o Lojă Steaua dunăreană din Bucureşti, al cărei Venerabil este un anume profesor Bourec. Probabil din acest motiv (funcţiona o lojă Steaua dunăreană), Auguste Carence trimite în 1863 o scrisoare Marelui Orient, informându-l că L’Étoile danubienne e în adormire de 30 de luni.

Ce urmareau Franta (si Anglia) prin Unirea Principatelor Romane ?

 

Prin „Unirea Principatelor” Franta (si Anglia) urmareau scoaterea Principatelor Romane atat de sub influenta Rusa cat si de sub influenta Austriaca.Odata cu scaderea influentei Imperiului Otoman in orient, atat Imperiul Habsburgic dar mai ales Imperiul Tarist ar fi putut cu usurinta controla sau chiar ocupa definitiv Principatele Romane.

 

Pericolul cel mai mare, pentru Franta si Anglia, era expansiunea Imperiului Tarist. Rusia dorea sa ajunga sa ocupe si sa controleze atat Gurile Dunarii cat mai ales Stramtorile dintre Marea Neagra si Marea Mediterana.Acest fapt ar fi fost desigur FATAL din punct de vedere strategic pentru Franta si Anglia.

Acest fapt ar fi fost desigur FATAL si pentru Tarile Romane care ar fi urmat sa fie ocupate de rusi, in expansiunea lor spre Bosfor si spre Dardanele.

UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE DE LA 1859 s-a produs deoarece INTERESELE GEO-STRATEGICE ale Marilor Imperii de atunci Anglia si Franta, imperii care tocmai batusera Rusia in Razboiul Crimeei din 1856, au fost de a crea un STAT MAI PUTERNIC la Gurile Dunarii, un stat care ajutat de ele sa opreasca Expansiunea Rusiei la Gurile Dunarii si la Stramtori.

Victoria Frantei si Angliei impotriva Rusiei, in Razboiul Crimeei de la 1856, a deschis drumul Frantei, secondata de Anglia, „sa organizeze” Unirea Principatelor Romane, folosindu-se de Lojile Masonice din Romania, loji care au fost create si pilotate din Franta.

Pe langa acest obiectiv „geostrategic” al Frantei (si al Angliei), celelalte obiective erau obiectivele urmarite de „Revolutia de la 1848” infranta  de turci.

„Revolutia de la 1848” a fost organizata tot de Masoneria Occidentala.

De altfel, pe majoritatea „revolutionarilor” de la 1848, ii vom regasi in adunarile ad-hoc din 1859.

Distanta in timp este de 11 ani.

Revolutia de la 1848 a fost infranta in Principate de turci, iar in Transilvania de austrieci cu ajutorul Rusiei.

In Ardeal si in Ungaria, Revolutia de la 1848, a fost organizata de Lojile Masonice Maghiare conduse de Kossuth (mason gradul 33).

Revolutionarii maghiari nu numai ca au dorit desprinderea Ungariei din Imperiul Habsburgic, dar au decretat si Unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorand complet vointa romanilor care erau majoritari in Ardeal.

 

 

De notat ca, AVRAM IANCU s-a opus Revolutiei Maghiare de la 1848, deoarece Revolutia Maghiara a nesocotit drepturile majoritatii romanesti din Transilvania atunci cand a decretat Unirea Transilvaniei cu Ungaria fara a-i consulta pe romani, care erau populatia majoritara din Ardeal.

AVRAM IANCU nu a fost mason si nu a avut nici o legatura cu Masoneria. El a luptat numai in slujba romanilor din Ardeal.

Revenind in Principate, obiectivele Revolutiei de la 1848 din Principatele Romane au fost reluate cu „ocazia” Proiectului de Unire al Principatelor Romane.O parte se vor implementa in timpul Domniei lui Cuza, o parte pe care nu au mai apucat sa le implementeze se vor implementa mai tarziu.

Lista obiectivelor o regasim in Proclamatia de la Islaz din 1848.

Asa cum am aratat mai sus Unirea nu a însemnat un simplu act politic, ci a generat o transformare în domeniul mentalităţii, europenizând spaţiul românesc şi importând instituţii şi strategii administrative franceze care, la rândul lor, provin din mentalităţi modelate de Masonerie.

 

 

Textul Proclamației de la Izlaz

 

 

1. Independința administrativă și legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

2. Egalitatea drepturilor politice.

3. Contribuție generală.

4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tuturor stărilor societății.

5. Domnul responsabil ales pe căte cinci ani și căutat în toate stările societății.

6. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.

7. Responsabilitatea ministrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.

8. Libertate absolută a tiparului.

9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.

10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Poporului întreg de a’și alege Domnul.

11. Gvardie națională.

12. Emancipația mănăstirilor închinate.

13. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.

14. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.

15. Representant al țărei la Constantinopol dintre Romăni.

16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.

17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.

18. Desființarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.

19. Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.

20. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.

21. Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.

22. Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

Cel putin trei dintre ele le regasim si astazi pe lista „societatii civile” (= „ONG-urile lui Soros”) care a ajuns sa le impuna ca „prime obiective politice ale tarii”, dovada ca nu e „nimic nou sub soare” si „ca lupta pentru eliminarea vechii clase politice corupte” se ducea atunci ca si azi „cu aceleasi mijloace”.

6. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
vezi azi: „Coruptia Ucide”, vezi azi: „Lupta Impotriva Coruptiei”, vezi azi: „Reducerea Numarului de Parlamentari” etc…

7. Responsabilitatea ministrilor și a tuturor foncționarilor în foncția ce ocupă.
vezi azi: „Declaratii de integritate semnate de ministrii cabinetului Ciolos. vezi azi: „Alianta ONG-urilor pentru un Parlament Curat”, vezi azi: „Criteriile de Integritate de la PNL si PSD”, vezi azi: „Cererile pentru Eliminarea Imunitatilor Parlamentarilor” etc…

20. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.

 

 

 

 

 

Ca sa intelegeti la „ce a dus” si unde „a ajuns” Noul Stat Roman format la 1859, in conditiile descrise mai sus, trebuie sa cititi Analiza lui Petre Tutea facuta in 1934, adica mai exact, la 75 de ani de la Formarea Noului Stat Roman de la 1859.

 

 

Petre Tutea:

„Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise:

1. Interese Politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole;

2. Interese Comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;

3. Interese Economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări;

4. Interese Financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea)”.

Dar ca sa intelegeti mai bine DRAMA prin care am trecut si trecem ca popor, trebuie sa va spunem ca DOAR IN CONDITIILE DE MAI SUS am putut ajunge sa avem un Stat si ca ALTERNATIVA la conditiile inrobitoare, de mai sus, AR FI FOST sa NU fi avut DELOC un Stat.

De aceea nu se poate sa nu ne vina in minte OPTIUNEA lui Stefan-cel-Mare care, dupa ce a privit bine atat spre APUS cat si spre RASARIT, a preferat sa INCHINE TARA SI SA PLATEASCA TRIBUT TURCILOR, salvand statalitatea romanilor pentru inca 350 de ani, pana cand Imperiul Otoman s-a PRABUSIT.

Inteleptul voievod Ştefan cel Mare si Sfânt a lasat cu limba de moarte fiului sau ca, de va fi sa închine tara, sa o închine turcilor, care pentru bani macar îsi tin cuvântul, iar în cele bisericesti nu cauta nicidecum a se amesteca.

Grigore Ureche:

„Iar când au fost aproape de săvârşănia sa, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boiarii cei mari, şi alţii toţi câţi s-au prilejit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara, cum o au ţinut el, ci socotind den toţi mai puternic pe turcu, şi mai înţelept au dat învăţătură să să închine turcilor”. 

 

 

 

Surse : saccsiv.wordpress.com / /;  http://www.fluierul.ro/ Radu Comănescu; Documente din Arhivele Iaşiului / yogaesoteric.net/

 

 

14/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Reblogged this on radupopescublog.

    Comentariu de Radu | 14/05/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: