CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dosare prăfuite despre un personaj aproape uitat: Generalul de poliție Gabriel Marinescu, omul regelui Carol al II-lea

 

 

 

 

 

 Generalul  de politie Gabriel Marinescu  a fost un bărbat impozant, robust, avea 96 de kg. si o înălţime de 1,75 m,  un personaj  care degaja energie şi putere.

Numit adesea si  Gavrilă Marinescu, s-a nascut la  7 noiembrie 1886, in localitatea Tigveni, judetul Arges.

Tatăl său a fost timp de peste patru decenii comandant al Școlii Primare de la Malmaison, astfel încât tânărul Gabriel si-a trăit copilaria si adolescenta  printre ofițeri.

Curajos luptător, acoperit de glorie în Primul Război Mondial, cavaler al Ordinului Militar „Mihai Viteazul”, prefect al Poliţiei Capitalei, subsecretar de stat mai mulţi ani, ministru de Interne o săptămână, ministru al Ordinii Publice două luni, preşedinte al „Societăţii Poliţiştilor din România”, al Federaţiei Române de Fotbal Asociaţie, al Clubului „Venus” Bucureşti, sforar politic, om de lume, şmecher, bogat, mafiot, manipulator de informaţii, un dur – Gavrilă Marinescu a fost toate cele de mai sus.

A  participat la Campania din Bulgaria, fiind mobilizat cu Regimentul 6 Vânători. A îndeplinit funcţia de comandant de companie mitraliere, la 23 iunie 1913 înapoindu-se şi fiind demobilizat la 27 august 1913.

Pentru aceasta, a primit medalia „Avântul Ţării”, care are pe avers efigia regelui Carol I şi inscripţia cu majuscule „În amintirea înălţătorului avânt”, iar pe revers „Din Carpaţi peste Dunăre la Balcani”.

După declaraţia de război a României faţă de Austro-Ungaria (14/27 august 1916), Marinescu a fost iarăşi mobilizat şi a plecat pe frontul Primului Război Mondial cu Regimentul 2 Vânători. La 1 aprilie 1917 îl găsim pe Marinescu în acelaşi regiment.

La 21 de ani e sublocotenent, la 24 locotenent, la 29 căpitan, la 31 maior, la 35 locotenent-colonel, la 40 de ani împliniţi colonel. Si-a luat toate gradele pe merit.

Prin Înaltul Decret Regal Nr. 849/ 11 august 1917, lui Gabriel Marinescu i se conferă Ordinul „Mihai Viteazul” Clasa a III-a.

Motivaţia decorării a fost:

„Pentru spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă cerând să lupte în linia întâi cu batalionul său la ruperea frontului german de la Mărăşti unde, în ziua de 11 iulie 1917, a cucerit poziţiile întărite ale acestuia şi apoi satele Topeşti şi Bârseşti, de pe valea râului Putna”.

La data de 15 mai 1923: locotenent-colonelul Gabriel Marinescu e unul dintre cei patru ofiţeri care poartă sicriul cu Eroul Necunoscut.

In 1926-1928, la varsta de 42 de ani, devine comandant al Regimentului 9 Vânători de Gardă (la 1 iulie 1927 este avansat colonel) iar in 1929 e decorat cu „Steaua României” în grad de Ofiţer.

In zilele de 7-13 iunie 1930 participă la lovitura de stat a lui Carol. Îl însoţeşte pe Principele Carol la Palatul Cotroceni cu regimentul sau.

La data de 11 iunie 1930: demisionează din armată pentru a fi numit de rege prefect al Poliţiei Capitalei (va rămâne doar prefect până la 23 februarie 1937, după care va cumula şi alte funcţii).

Asadar, nu i-a mai plăcut regimul cazon  şi a intrat în viesparul din jurul aventurierului rege Carol al II-lea.

Mai vârstnic cu şapte ani decât Carol, Gabriel Marinescu l-a sprijinit în revenirea în ţară, in timpul  loviturii de stat (7-13 iunie 1930), ceea ce i-a asigurat un ascendent.

In anii 1932 -1935 este  preşedinte ale „Societăţii Poliţiştilor din România”, iar la 10 mai 1932 e decorat de rege cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer. 

Gabriel Marinescu a fost primul care-a construit pentru poliţia romană clădiri, astfel încât, pentru prima oară în istorie poliţiştii au avut posibilitatea sa traiasca in conditii civilizate.

 A dat poliţiştilor, cu aprobarea regelui  cele mai frumoase uniforme din istorie. 

I-a stat aproape regelui toată perioada, inclusiv în timpul dictaturii regale.

În 1934, regele îl considera „garda mea personală”, iar un an mai târziu îi spunea lui Nicolae Lupu: „[Gavrilă Marinescu e] singurul om în care am încredere”.

Este cel care in februarie 1933: conduce operaţiunile de represiune a greviştilor de la Atelierele Griviţa.

 

In 1936 Gabriel Marinescu  inaugurează Palatul Prefecturii Poliţiei Capitalei (pe Calea Victoriei).

Intre anii 1936-1940 e preşedinte al clubului de fotbal Venus Bucureşti dupa ce  tot in 1936 devine vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Asociaţie (F.R.F.A.).

10 mai 1937: este avansat la gradul de general de brigadă.

23 februarie 1937: intră subsecretar de stat la Ministerul de Interne în cabinetul Gh. Tătărescu. Îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de prefect al Poliţiei Capitalei.

3 ianuarie 1938: în calitate de prefect al Poliţiei Capitalei, primeşte şi atribuţiile de secretar de stat, depinzând direct de Ministerul de Interne.

7-12 iunie 1938: România găzduieşte în sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei cel de-al XIV-lea Congres al Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală (Interpol-ul de astăzi).

31 ianuarie 1939: este ales preşedinte al F.R.F.A., funcţie în care rămâne până la 6 septembrie 1940.

21-28 septembrie 1939: ministru de Interne în guvernul generalului Gh. Argeşanu. Execută legionarii din Capitală şi din ţară după asasinarea premierului Armand Călinescu.

In septembrie 1939: se ocupă de tranzitul prin ţara noastră a tezaurului polonez (12 vagoane), de refugiul preşedintelui, al guvernului Poloniei şi a mii de civili.

28 septembrie-23 noiembrie 1939: este titularul noului Minister al Ordinii Publice în cabinetul Constantin Argetoianu.

Octombrie 1939: începe declinul. Gabriel Marinescu se dezice de Rege şi de apropiaţi, cu care intră în conflict. Nu mai face parte din camarilă.

25 noiembrie 1939: este demis de la Prefectura Poliţiei Capitalei (în locul său e numit Rodrig Modreanu). Predă funcţia de prefect la 27 noiembrie 1939.

La data de 6 septembrie 1940 regele Carol al II- lea abdica.

18 septembrie 1940: în timp de încerca să părăsească ţara, Gabriel Marinescu este arestat la Ada Kaleh (sau Băile Herculane), adus la Timişoara şi apoi la Bucureşti.

30 septembrie 1940: eliberat, i se fixează domiciliu obligatoriu.

11 octombrie 1940: este arestat ca urmare a cercetărilor efectuate de Comisia specială de anchetă criminală; aceasta fusese înfiinţată de conducătorul statului, generalul Ion Antonescu.

27 noiembrie 1940 (noaptea de 26 spre 27, orele 1:00): are loc „Masacrul de la Jilava” sau „Noaptea Sf. Bartolomeu”.

Gabriel Marinescu este asasinat în celulă de către o echipă a morții legionară in noaptea de 26/27 noiembrie 1940 la orele 01:00.

În corpul său s-au găsit 10 gloanțe, din care trei i-au străpuns craniul. După cum precizează relatările celor care au asistat la asasinatele din acea noapte, generalul i-a primit pe asasini și, cu ultimele vorbe,i-a  înjură birjărește. Fostul prefect e înmormântat într-o capelă de la cimitirul bucureştean Şerban Vodă (Bellu).

 Existenţa generalului Gabriel Marinescu a fost un veritabil roman, al carui personaj tragic, cu un sfarsit tragic, a fost chiar el.

A fost un exemplu de cum trebuie croită o carieră militară, si de cum nu trebuie să fie o existenţă de poliţist, sau de demnitar al statului român.

 

 VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=_oWmscdCjeg

 

 

 

 

 

Sursehttp://www.historia.ro/exclusiv;  http://www.dcnews.ro ; http://adevarul.ro

11/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dezvăluiri PRIVIND TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA. INVENTARUL UNEI ISTORII DE 100 DE ANI… VIDEO

 

 

 

 

 

Noi nu am uitat… Rusii au amnezie !

„Tezaur?… Ce Tezaur?… Noi nu stim nimic despre acest Tezaur !”

– Leonid Brejnev –

 

 

 

 

 

 

Sa le reamintim, daca i-a lovit uitarea …

 

 

 

Primul razboi mondial

 

 

 

La 4/17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei, primind asigurari, din partea aliatilor, ca va avea dreptul de a-si recastiga teritoriile aflate sub stapanire austro-ungara: Transilvania, Bucovina, Banatul (inclusiv cel sarbesc), ca va fi sprijinita (prin Rusia) cu munitie si materiale de razboi, ca actiunile armatei romane vor fi intarite de cele ale aliatilor prin ofensiva de la Salonic si cea de pe frontul austriac.

 

In noiembrie 1916, fortele Puterilor Centrale inainteaza, prin Valea Jiului si Oltenia, ajungand in Muntenia; in sud, trupele germano-bulgare au trecut Dunarea indreptandu-se catre Bucuresti.

Ultima incercare romaneasca de rezistenta pe Neajlov esueaza..

Autoritatile se refugiaza in Moldova, mutand capitala tarii la Iasi; o parte a populatiei Olteniei si Munteniei ii urmeaza, retragandu-se in conditii de infern, cum le caracterizeaza chiar I.G.Duca;

la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916 Bucurestiul cade sub ocupatia trupelor Puterilor Centrale.

In Parlamentul refugiat la Iasi, in clipe de mare cumpana pentru o tara care parea sortita disparitiei, ocupata si incoltita din toate partile, Nicolae Iorga a rostit cel mai frumos discurs din cariera sa politica, remintind cuvintele lui Petru Rares:

 

„Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat ! „

 

 

In decembrie 1916 situatia era atat de tragica, incat s-a pus problema evacuarii tezaurului Bancii Nationale in Rusia țaristă, cu scopul de a fi adăpostit de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

Existau alternative: transportul in Anglia, Suedia sau Norvegia, dar I.I.C.Bratianu a considerat ca ar fi fost interpretat ca un act de neincredere fata de marea putere de la rasarit, pe care o considera prietena si careia ii prevestea un viitor stralucit, desi germenii unei revolutii proletare erau de mult vizibili.

Sunt umplute 17 vagoane.

In final, se incheie un protocol, in 3 exemplare originale: unul pentru delegatul guvernului rus, unul pentru ministrul roman de finante, Victor Antonescu, si al treilea pentru delegatii Bancii Nationale.

Pretioasa incarcatura includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc.

 

Mai precis, Tezaurul care a luat drumul Moscovei includea trei categorii principale de valori :

 

 

  • acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare;

  • efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.);

  • o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României); valoarea acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de aproximativ 13 miliarde de lei, adică 3,2 miliarde de euro  (estimare din aprilie 2011).

 

 

 

O buna parte din Tezaur era  alcatuita din obiecte fara pret, iar unele din odoarele manastiresti, cum sunt acele minunate Evanghelii de la Neamt, chivotele si epitrahilul de la Bistrita si toate darurile lui Vasile Lupu si ale sotiei sale Tudosca, de la biserica Trei-lerarhi din lasi, intre care si acea minune de Evanghelie scrisa de Isidor din Badauti, apoi monezile si medaliile vechi romanesti ale Academiei si comorile de la Pietroasa, fiind unice, nu se pot plati cu tot aurul lumii  !

 

 

Dezvăluirile din acest documentar, pun ȋntr-o lumină nouă cea mai controversată problemă a istoriei româneşti recente.
Subiect tabu pentru români multă vreme, ȋn perioada comunistă dar şi după 1989, acest film documentar reia istoria tezaurul românesc, având ȋn fundal relaţiile bilaterale româno-sovietice şi româno-ruse, dar şi chestiunea basarabeană.
Este primul documentar tv produs pe această temă, cu mărturiile tuturor părţilor implicate.

Apar preşedinţi de stat, diplomaţi, oamenii politici, istorici din România, Federaţia Rusă şi Republica Moldova, ȋntr-o panoramare completă a tuturor părţilor implicate.
România este singura ţară ex-comunistă care nu a fost vizitată ȋncă de un preşedinte al Federaţiei Ruse.

Relaţiile noastre bilaterale cu Rusia au fost dintotdeauna echivoce, problemele Tezaurului şi Basarabiei fiind, din 1917 până astăzi, surse de disensiuni.
Ȋn premieră, ȋn acest documentar fac declaraţii membrii părţii ruse a Comisiei mixte de istorici, Guvernatorul BNR – Mugur Isărescu, preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, apar Traian Băsescu, Vladimir Putin, Mircea Druc, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu.
De asemenea sunt prezentate ȋn premieră, documente din Arhivele Naţionale, obiecte din tezaur necunoscute publicului, sunt revelate informaţii din arhivele de la Moscova, Londra, Washington, Chişinău.
Documentarul este regizat de Marian Voicu, cu contribuţia lui Liviu Iurea, corespondentul TVR la Moscova.

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/09/25/va-restitui-rusia-tezaurul-furat-romaniei/

 

 

 

 

 

 

11/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 11 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

  11 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

  1784: Limba germană a fost introdusă printr-o lege speciala semnata de de împăratul Iosif al II-lea, ca limbă oficială în Transilvania, care înlocuia  limba latină folosită până atunci ca limbă oficială in acest principat.

 

 

 

 

 

1830: S-a nascut fizicianul, matematicianul și chimistul  român Emanuel Bacaloglu.

 

 

 

 

 

1830: Este pusă piatra de temelie a Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău, in  Basarabia ţaristă, conceputa de arhitectul A.I.Melnicov.

 

 

 

 

Catedrala Nasterea Domnului din Chisinau, sec.XIX, sursă:monument.sit.md 

 

                   Catedrala Nasterea Domnului din Chisinau, sec.XIX

 

 

 

 

 

 

 

 

Concomitent cu înălţarea Catedralei, în faţa ei, la o depărtare de 40 metri este ridicată o clopotniţă cu 4 niveluri, care a fost dăramată în noaptea de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici.

La 15 octombrie 1836 Catedrala a fost sfinţită și începe să funcționeze.

 

 

 

 

 

1845: A murit, la Veneţia, Carl Filtsch, pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea; (n. 28 mai 1830, Sebeșul Săsesc, Transilvania). Tatăl său, Joseph Filtsch era pastor (preot) evanghelic.

A început cursurile de pian la vârsta de trei ani si pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educație muzicală și tovarăș de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.

A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.

În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Karl Filtsch, cca.1843

 

 

 

Din nefericire, în scurt timp  Filtsch s-a îmbolnăvit de tuberculoză și  a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinerețe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găsește la cimitirul San Michele din Veneția.

Filtsch, care a început să improvizeze la pian încă de tânăr, a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele care au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843.

În ciuda influențelor ușor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie și un talent remarcabil.

 

 

 

 

 

 

 

1849: A murit la Cluj (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar), pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania, participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni; (n. 1796).

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Stephan Ludwig Roth (n. 24 noiembrie 1796, Mediaș.

 

 

 

 

În 1842 cand  Dieta de la Cluj  procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, Roth a scris revoltat  în celebra sa broșură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.

În 1846, Roth a alcătuit Istoria Transilvaniei în 3 volume și a tradus în limba germană (traducere rămasă netipărită) și a prefațat lucrarea de istorie bisericească „Istorie pe scurt a credinței românilor” scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845, mai târziu episcop unit al Orăzii (Oradei).

Stephan Ludwig Roth a participat și la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut deșteptată conștiința națională a românilor și hotărârea zecilor de mii de țărani da a sfărâma lanțurile iobăgiei și de a cere drepturi politice pentru elita românească.

Puternicele sale impresii de la aceasta Adunare populara și o descriere a Marii Adunări, au fost publicate în ziarul săsesc „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848.

Articolul lui Ștephan Roth, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, „Walachen” pentru „români”.

Roth justifica expresia: „…un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” (transilvănenii revendicaseră printre altele la Blaj, să fie numiți români și nu doar, de multe ori injurios, numele de „olahi”.

Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările și voința românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”.

 

 

 

 

 

 

 

 

1877: Guvernul Romaniei a sistat plata tributului catre Turcia, iar suma, in valoare de 914.000 de lei, a fost pusa la dispozitia Ministerului de Razboi.

 

 

 

 

 

 

 

1886: A fost inaugurata, în fata Universitatii din Bucuresti, statuia carturarului iluminist Gheorghe Lazar, fondatorul primei scoli in limba romana din Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Statui din Bucureşti - Gheorghe Lazăr

 

 

 

 

 

 

Monumentul de marmura este opera sculptorului lui Ion Georgescu, viitorul profesor al lui Constantin Brancusi, la mai mult de o jumatate de secol de la moartea lui Lazar.

 

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut in satul Giuleşti, jud. Suceava, biologul Vasile Jitariu, profesor universitar, iniţiator al şcolii româneşti de biomagnetism.; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1929 a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Secţia de Ştiinţe Naturale, de la  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

În 1930 şi-a început activitatea didactică, în calitate de asistent la Catedra de Fiziologie generală şi comparată, de la aceeaşi facultate.

În 1938, şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe naturale la Universitatea din Iaşi, cu o teză privind fiziologia ficatului, iar apoi, în perioada 1938-1939, şi-a desăvârşit specializarea în domeniul fiziologiei animale la Universitatea din Göttingen (Germania), sub îndrumarea renumiţilor fiziologi H. Rein, E. Lehnartz şi R. Pohl.

În 1947 a devenit profesor titular la Catedra de Fiziologie animală de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, predând cursuri de fiziologie animală comparată şi ecologică până în 1975, când a devenit profesor consultant.

De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1974, fiind iniţial secretar al Filialei din Iaşi şi apoi preşedinte al acesteia (1974-1989). De asemenea, a fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate şi i s-au decernat multiple titluri onorifice, diplome, ordine şi medalii. Şi-a continuat activitatea până în ultima clipă, când a încetat din viaţă la 30 iunie 1989.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1911: O echipa de gimnasti romani a participat la concursul international de gimnastica de la Torino, cucerind medalii de argint; prima participare pe plan international a unei echipe romanesti.

 

 

 

 

 

1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina), actriţa şi profesoara de actorie din România, de origine evreiasca, Beate Fredanov; (m. 20 martie 1997 la Düsseldorf, in Germania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit  Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Viena (promoţia 1933). A  fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967),  „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A interpretat roluri in  filmele „Fii cuminte, Cristofor ! „; (TV) / (1967), „Trecătoarele iubiri”; (1974),
„Bietul Ioanide”; (1980).

 

 

 

 

 

 

1923: Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării  ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”.

 

 

 

 


Foto: Mormantul ostasului necunoscut din Bucuresti

 

 

Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. 

 

 

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut in localitatea Iclănzel, jud. Mureș,  poetul, traducătorul şi publicistul Aurel Gurghianu ; (m. 1987).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A decedat la 28 septembrie  1987, in orasul  Cluj-Napoca. A fost asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua.

 

 

 

 

 

1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; (m. 2008).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București.

Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași (1952–1953), a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul Alexandru Davila din Pitești (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroșani (1958–1959), Teatrul din Constanța (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanța (1991–1994), Teatrul din Galați (1995–1996), Teatrul din Reșița (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000).

În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.

 

 

 

 

 

 

1931: Conferinta sefilor Statelor Majore ale tarilor semnatare ale  Micii Intelegeri, desfasurata la Bucuresti, a definitivat textul Conventiei militare unice a Micii Intelegeri.

 Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă), a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state semnatare, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor.

Construită pe principii democratice, a fost efectiv a cincea putere europeană şi a  constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor.

Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München. 

In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state, s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale, prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria.

Conventia militara dintre Romania si Iugoslavia, semnata la 23 ianuarie 1922, prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei conventii, prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari, in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de forte armate bulgare sau ungare.

Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat, la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluand, insa, cu unele modificari, prevederile acestora.

Astfel, alianta opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie si 14 divizii escadrile aviatie.

 

 

 

 

 

 

 

1931: S-a născut in localitatea Cerneţi-Mehedinţi, prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonimul lui Laurenţiu Bobleanţă).

A  fost elev  la Liceele Militare „D. A. Sturdza” din Craiova si  Liceul „Traian” din Turnu-Severin, dupa care a urmat Liceul seral la Timişoara (1950–1951) si Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, la Universitatea din Timişoara (1968–1973).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost funcţionar la C.F.R., om de serviciu, contabil, redactor revista „Orizont” (1971–1979).

A colaborat la: „Scrisul bănăţean”, „Orizont”, „Tribuna”, „Cronica”, „Ateneu”, „Urzica”, „Tvaranie” (Titograd), „Bagdala” (Crusevac), „Ahoj na sobotu” (Praga), „Luceafărul”, „Literatorul”, „Meridianul Timişoara”, „Anotimpuri literare”, „Amfitrion”, „Banatul”, „Pardon”, „Orient Latin”, „Delvilag” (Szeged), „Păcală” etc.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1978), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997, 1999), Diploma de onoare „Opera Omnia” a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (2001).

 

 

 

 

 

 

1933: S-a născut la Orăștie, în județul Hunedoara, Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA; (m. 2009).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat  cursurile de Regie Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, pe care le-a absolvit în 1955, devenind regizor.

În 1954 a turnat un prim film, „Aurel Vlaicu – Povestire cinematografică” după un scenariu de Eugenia Busuioceanu, dupa care a făcut filmul „Blanca”, în colaborare cu Constantin Neagu, în 1955, prima ecranizare după o operă de Mihai Eminescu.

Au urma două filme făcute împreună cu regizorul Mircea Drăgan, „Dincolo de Brazi”, în 1957, și „Setea”, în 1960.

Tot regizorului Mihai Iacob îi revine și meritul de a fi făcut și prima biografie din cinematografia românească, filmul „Darclée”, turnat în 1960, după viața cântăreței de renume mondial Haricleea Darclee, cu Silvia Popovici în rolul principal, alături de Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Critea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici., care a vea să devină și cel mai cunoscut film al său, cu care a reprezentat România la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1961.

În 1961 a făcut iarăși un film în colaborate, „Celebrul 702”, împreună cu Alexandru Mirodan, căruia îi apartine piesa. Este vorba de o lovitura data de niste gangsteri, într-o tara fictiva „Alergica”, vina fiind data pe Kid, care ajunge la puscaria „Bing-Bing”, dar scapa de scaunul electric, fiindca scrie o carte etc., aluzii si paralele foarte stravezii la America… cu actorii: Ilarion Ciobanu…

În 1963 toarna filmul „Strainul”, dupa romanul scriitorului Titus Popovici, cu Radu Beligan, Colea Rautu, Flavia Buref.

Apoi mai turnat  si episodul „Întoarcerea” din filmul „De trei ori Bucuresti” în 1967.

A fost  nu numai profesor de regie la IATC, si începând din 1966, si Secretar de Partid la Studiourile Buftea.

Participa, în 1968 la doua filme în colaborare, într-o coproductie cu regizorul vest-german Wolfgang Liebeneiner, „Moarte lui Joe, Indianul” din „Die Ledertrumpf-Erzählungen” dupa autorii americani James Fenimore Cooper, respectiv „Tom Sawyer”, dupa Mark Twain.

Mai toarna doua filme, „Castelul Condamnatilor” împreuna cu Nicolae Țic și Mircea Drăgan în 1970, și „Pentru ca se iubesc” în colaborare cu Ion Omescu, în 1971.

Cu ocazia unei calatorii de documentare în SUA cere însa azil politic, si ramâne acolo, stabilindu-se la Los Angeles, spre surprinderea tuturor.

A murit pe 5 iulie 2009, la 76 de ani, la Los Angeles.

 

 

 

 

 

 

 

1934: A murit la Paris, lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), stabilit în Franţa în anul 1901.

Elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice.

Este autorul unor valoroase lucrări despre limba şi folclorul român; (n. 23 aprilie1859, Ploiesti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.  Lazăr Șăineanu și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. 

În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. 

Este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais).

A inițiat cercetări de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze.

Lazăr Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță cu  numele de scenă Elizabeth Nizan.

 

 

 

 

 

 

 

1939: Se semneaza acordul economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizații comerciale engleze în România, înființarea de zone libere în porturile românești, etc.

 

 

 

 

 

1940: S-a născut în satul Limpeziş, judeţul Buzău, poetul şi publicistul Gheorghe Istrate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Si-a facut debutul in poezie in anul 1956  în ziarul „Viaţa Buzăului”.

   Câţiva ani a fost  respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. A fost o vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al Şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”.

  Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.

In timp ce se afla incorporat pentru serviciul militar, a participat la  un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară” si obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat  lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară.

 Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu – şi e lăsat la vatră.

Va fi coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965).

Isi ia licenţa în Litere, cu nota maxima in 1968.

A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”, „Tribuna României”) si a fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii.

A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005).

   A participat  în grupul lui Mircea Dinescu la emisiunile in direct de la  Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.

E Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000).

S-a stabilit in Germania unde este membru al „Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern” – asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilorsai, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene.
Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literar㠄V.Voiculescu” –din Buzău.

A publicat articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi „Curierul Romanesc”, in revista Asociatiei, „Observator-München”, „Adioletea” (apare cu sprijinul fundatiei „Amprenta” – Buzau) etc.

 

 

 

 

 

 

1949: A apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, va apărea un decret privind organizarea radioficării în RPR)

 

 

 

 

 

 1950: A avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, în regia lui Nicolas Bataille, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, academician francez de origine franco- romana.

 

 

 

 

Eugene Ionesco

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

1955: Au inceput lucrarile Conferintei de la  Varsovia, in cadrul carora a fost creat Tratatul cu acelasi nume.


Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi. Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest; astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.

 Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev.

Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor sovietice baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe.

Singura țară europeană comunistă europeana care nu a fost prezenta era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

 

 

 

 

1956: România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa .

Creată la 11 aprilie 1919, OIM era o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor; (din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva).

Intre anii 1946 şi 1956 România nu mai participase la lucrările OIM.

 

 

 

 

 

1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar autor al unor apreciate  cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”) si studii de literatură comparată; (n. 1901).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate, şi avea o capacitate de producţie de 55.000 de bucăţi pe an. În cinstea zilei de 23 august 1968  a  început  si producţia de serie.

 

 

 

 

 

 

1980: A incetat din viata sculptorul baimarean Vida Geza. Artistul s-a nascut in Baia Mare in 28 februarie 1913 si inca din copilarie a inceput sa ciopleasca in lemn.

Din 1931 si pana in 1935, a studiat cu celebrul pictor Sandor Ziffer, iar debutul sau a avut loc cu ocazia expozitiei artistilor plastici baimareni din 1937.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A prezentat mai multe lucrari realizate in lemn, printre care si opera „Mineri”. De altfel, de-a lungul carierei sale, Vida Gheza a avut ca modele minerii maramureseni, mai multe opere surprinzand chipurile aspre ale acestora.

Intre 1938-1939, a luat parte ca voluntar la Razboiul Civil din Spania, alaturi de brigazile internationale ale Armatei republicane.

A revenit in tara doi ani mai tarziu, insa pentru o scurta perioada pentru ca a plecat la Budapesta, unde s-a inscris la cursurile Academiei de Arta.

Pe timpul studiilor a realizat numerose sculpturi, toate in lemn, surprinzand prin maniera bruta de a lucra materialul. A fost recompendat cu numerose distinctii, printre cere Premiul de Stat – 1953,

Titlul de Artist al Poporului – 1964, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta – 1971, iar din 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Romane.

A realizat monumentele de la Moisei si de la Carei, precum si Sfatul batranilor – ultima lucrare amplasata in fata Palatului Administrativ din Baia Mare.

 

 

 

 

 

 

 

1990: Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale  de la 20 mai in Romania.

 CPUN fusese constituit la 9 februarie 1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai.

Era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

 

 

 

 

 

 

 

1991: A fost semnat, la Bucuresti, Acordul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui „regim de cer deschis”.

 

 

 

 

 

 

 

 

1994: La Strasbourg, in cadrul Sesiunii Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei, Teodor Melescanu, ministul de externe al Romaniei, a semnat Protocolul 11 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, considerat document cheie al Conventiei si care prevede, printre altele, dreptul cetatenilor de a se adresa Curtii Drepturilor Omului.

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: La Palatul Europei din Strasbourg, Romania a fost prima tara care a depus la Consiliul Europei instrumentele de ratificare a Conventiei-cadru privind minoritatile nationale.

 

 

 

 

 

1995 : A murit George Uscăţescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române; (n. 5 mai 1919).

 

 

 

 

 

1999: Legea privind accesul la propriul dosar de Securitate si deconspirarea Securitatii ca politie politica, a intrat in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor a Romaniei, dupa ce, timp de 16 luni, s-a aflat la Senat, iar pentru o perioada de sapte luni a fost analizata in Comisiile juridica si de aparare ale Camerei.

 

 

 

 

 

 

2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010); (n. 1930, la Beirut, Liban).

 

 

 

 

 

 

 2010: A murit inginerul Radu P. Voinea; specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor; membru titular al Academiei Române din 1974, preşedinte al acestui for (1984-1990); (n. 1923).

 

 

 

 

 

 

2010: A murit, la Paris, Imre Tóth, filosof și filolog român de origine maghiară (n. 1921, la Satu Mare).

 

 

 

 

 

 

  2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov; fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara. Colaborează la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont”; (n. 1951).

 

 

 

 

  2014: A decedat  actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat; (n. 1933).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959 si desfășoară o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii” ).

Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, regizor Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, regizor Virgil Calotescu).

După 1990, a desfasurat o intensa activitate didactică, la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/11/o-istorie-a-zilei-de-11-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

11/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: