CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine a fost primul unificator al Ţărilor Române ? Prin câte uniri vremelnice au trecut Ţările Române până la MAREA UNIRE din 1918 ?


 

Cea mai mare parte a românilor cred ca primul unificator al Ţarilor Române a fost Mihai Viteazul, desi istoria ne spune altceva si anume ca Unirea lui Mihai Viteazul nu a fost prima ci…a patra, in decursul a numai 50 de ani din framântatul  secol al XVI-lea !


Prima personalitate care a consacrat ideea de unire a Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova a fost, bineînţeles, Mihai Viteazul, numai că marele domn nu a fost cel dintâi care a realizat-o.

 Ce nu prea se stie, este faptul ca domnul moldovean Petru Rares a fost primul care a realizat in fapt unirea celor trei principate române, e drept pentru foarte scurtă vreme .

 

 

 

 

 

 

 

Petru Rareş (1483 – 1546)

 

 

 

 În 1529, voievodul moldovean Petru Rareş a cucerit o mare parte a Transilvaniei, iar în Ţara Românească l-a avut domn pe ginerele său, Vlad Înecatul, căsătorit cu Ana, una din fiicele sale. Iar el stăpânea Moldova.

Lui Petru Rareş i-a lipsit însă ideea, sau conştiinţa Unirii, şi nici n-a avut inspiraţia de a se declara stăpân peste cele trei teritorii românesti, asa cum au facut cei care au incercat dupa el, la randul lor, sa unifice cele trei tari românesti sub o singura conducere.

Fără această idee, Petru Rareş nu a intrat în istorie ca întregitor al românitatii.

 

 

 

 

 

Al doilea unificator a fost, surprinzător, un italian!

 

 

 

 

Numele acestuia era  GIOVANNI BATISTA CASTALDO, marchiz de Casano, născut în Italia şi ajuns nobil în urma faptelor sale de arme.

Astfel că, pe lângă titlul de general, a primit şi titlurile  de Conte de Piadena (de la Carlo Quintul în 1545), Senior de Binasco, Rezzana, Caldignaia, Sibiu şi Binanouva.

Acest Castaldo era deja, în 1546, general în armata împăratului Carol al V-lea, aşa că nu este de mirare că, în 1551, când armata austriacă a ocupat pentru cinci ani Transilvania, el se afla în fruntea acesteia.

 Castaldo ştia că poate face multe în zonă, fără să se teamă de o ripostă imediată a turcilor, Imperiul otoman fiind implicat într-un război greu în Asia.

Assassination_of_George_Martinuzzi_1551_dec_17_in_Alvincz_Castle

Aşa se explica faptul că, pe lângă treburile administrative, militare şi politice din Transilvania (de pildă a întărit cetatea Sibiului construind turnul Haller, turn de apărare care există şi astăzi, iar la Vințul de Jos l-a asasinat  pe Cardinalul Martinuzzi), Castaldo s-a ocupat in acele împrejurări tulburi şi de Moldova şi Ţara Românească.

Astfel, în 1552, l-a înlăturat de pe tronul Moldovei pe Ştefan Rareş (al doilea fiu al lui Petru Rareș, ucis la ordinul sau de boieri tradatori la 1 septembrie 1552), iar de pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea Ciobanul, aşezând în locul lor “locotenenţi” români vasali, pe care i-a pus sub autoritatea împăratului.

 

 

 

 

 

 

castaldo

 

 

 

 

 

Orgolios şi încântat de realizarea sa, Castaldo s-a autointitulat “Daciae Restitutori Optimo”, adică unificator al vechii Dacii.

Mai mult, Castaldo a şi bătut o medalie în care, bineînţeles, apare chipul său înconjurat de textul în latină “Ioan Baptista Castaldus comandant suprem”, iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei aşezate, simbolizând Dacia şi înconjurat de textul, tot în latină: “Restauratorul cel mai bun al Daciei”.

Treaba asta nu a durat prea mult, astfel că în 1556, Castaldo părăseşte Transilvania cu coada între picioare, nu înainte de a pierde şi Moldova, şi Ţara Românească.

 

 

 

 

 

 

 

Al treilea unificator, a fost principele ardelean  SIGISMUND BATHORY. Ceea ce făcuse Castaldo cu câteva zeci de ani înainte, l-a inspirat pe acesta, aşa că  prin intrigi şi trădare, Sigismund a urmat aceeaşi idee.

 

 

 

 

 

 

 

A încheiat în 1595 la Praga un tratat cu împăratul Rudolf, în care a solicitat să fie numit „principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti”, ceea ce s-a şi întîmplat.

Mai întîi a pus mînă pe Moldova, dar nu prin luptă, ci prin trădare.

Hatmanul Ştefan Răzvan l-a arestat pe domnitorul Aron Vodă şi l-a trimis la Albă Iulia.

Ca să scape de Aron Vodă, Sigismund l-a otrăvit… tot la castelul din Vințul de Jos unde, cu peste 40 de ani în urmă, Castaldo îl asasinase pe cardinalul Martinuzzi !

Apoi, a venit şi rândul ţării Româneşti. Aici era mai greu, pentru că deja voievod era Mihai Viteazul, un bun militar şi diplomat.

Dar oricât de bun ar fi fost Mihai, puterile lui nu erau prea mari şi avea nevoie nepărat de o alianţa cu Transilvania, pentru a lupta împotriva turcilor.

În 1595, delegaţia boierilor munteni trimisă de Mihai Viteazul să semneze un tratat de alianţa cu Sigismund, îl cam trădează pe voievod semnând, de fapt, un tratat de suzeranitate în care Sigismund era numit „principe al nostru şi domn al Ţării noastre Transalpine şi rege ereditar al nostru”, în timp ce Mihai urma să fie doar subordonat lui Sigismund.

A fost însă singura cale  prin care Mihai şi-a asigurat alianţa cu Sigismud  cu ajutorul caruia a câştigat bătălia de la Giurgiu impotriva turcilor.

Sigismund avea acum toate documentele în regulă ca domn al Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti. Numai documentele, deoarece „unirea” sa  n-a fost decat una de facto şi n-a avut timp să fie una trainica.

În iulie 1595, Sigismund Bathory a bătut medalii pe care isi atribuia titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”, iar portretele sale din această vreme purtau aceiaşi titulatura, pentru ca la scurt timp, la 26 octombrie 1596, oastea creștină sa fie înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes, iar el  sa fie nevoit să renunţe la tron şi la „unirea” lui (construită prin intrigi, trădări, asasinate şi alianţe militare).


 

 

 

 

https://i1.wp.com/istoria.md/uploaded/harti/Istoria_Romanilor/Basarabia/Hara%20principatelor%20romanesti%20sub%20Mihai%20Viteazul%201600.JPG

 

 Harta ţărilor Române unite de Mihai Viteazul

 

 

 

 

În schimb, domnul Ţării Româneşti, Mihai, îşi începe de-acum ascensiunea fulminantă.A fost domnul Țării Românești între 1593-1601 si conducător al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova in 1599-1600.

 Titulatura folosită de marele voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei.

Spre deosebire de predecesorii săi, Castaldo (care avea în spate cea mai puternică armata imperială) şi Sigismund (care s-a folosit şi de mijloace perfide), el devine domn al celor trei ţări româneşti prin forţe proprii, o realizare remarcabilă pentru un  domnitor dintr-o ţară mică, înconjurată de trei mari puteri (Turcia, Austria si Polonia).

 

 

 

 

 

  

Mihai Viteazul (n. 1558  – d. 9 august 1601)

 

 

 

 

Ceea ce-l diferenţiază pe Mihai de toţi predecesorii săi în privinţa ideii de unire a celor trei ţări româneşti, era conştiinţa istorică de neam.

N-a fost un aventurier, aşa cum se scrie in diverse  carţulii pseudoistorice, şi nici un personaj animat de dorinţa de îmbogăţire. Corespondenţa sa diplomatică (un veritabil jurnal de război), stă mărturie a geniului sau militar si politic.

 

(Ca o curiozitate, după moartea lui Mihai Viteazul, generalul Basta i-a închis pe câţiva italieni credincioşi voievodului şi apoi i-a ucis în….castelul Martinuzzi din Vințul de Jos !)

 

P.S. Acest text nu este o lucrare ştiinţifică, ci doar un material de popularizare a istoriei. Deşi sursele folosite la întocmirea lui sunt credibile, interpretarea faptelor poate fi  în opinia unor istorici, diferită. 

 

 

De pe site-ul  DIN ISTORIA ROMÂNIEI, prin Certitudinea.ro

10/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

30 comentarii »

  1. Mihai este Garibaldi al nostru, Petru Rares inaintasul sau.

    Comentariu de Va continua :) | 10/05/2016 | Răspunde

  2. În primul, deși românilor le place să zică ”țările române”, erau departe de a fii țări române. Și acuma nu mă refer la componența etnică, ci că pe atunci așa ziși români nu se autointitulau români, ci vlahi sau moldoveni. Și așa cum neam obișnuit pe această pagină, scrierea este plină de greșeli.
    Nu este amintită că pe acea perioadă Ardealul era locuit de mai puțin de un sfert de români, după cum reiese din estimările biserici ortodoxe din acea vreme. Mai mult Ardealul, pe tot dealungul existenței sale a avut un singur voievod de origină română, dacă pe Mihai îl considerăm român.
    Nu este amintită nici faptul că atât Moldova cât și Vlachia au fost fondate de regile Ungariei, aceste țări balansau într-o lupă continuă pentru suverenitate și supunere regelui Ungariei. Chiar de la început putem zice că au fost unite într-o țara numindu-se Regatul Ungariei.

    Comentariu de Zsolt | 12/05/2016 | Răspunde

    • Stimate domn,

      Ma bucur sa observ ca Istoria Romanilor ii preocupa si pe compatriotii mei maghiari.
      La urma urmei, suntem cu totii fiii aceleiasi tari pe care o iubim si avem datoria sa ii cunostem trecutul, pentru a nu repeta in prezent greselile facute atunci.

      Referitor la postarea dvs.de acum,va atrag atentia asupra unor discrepante si greseli pe care le faceti in abordarea acestui subiect,dupa cum urmeaza:

      1.Românii nu vorbesc despre ”țările române”,nu dintr-un capriciu, ci pentru simplul fapt ca din Banat si pana in Transnistria si din Transcarpatia la Giurgiu, poporul care locuieste aceste pamanturi se numeste poporul român.

      Suntem români si nu „asa zisi români”asa cum incearca unii amatori de falsuri istorice sau incompetenti indoctrinati de hungarism, sau panslavism sa ne numeasca.

      Prin unmare, noi vorbim despre tarile romane locuite de romani, sau despre tara ungurilor,tara lesilor(polonezilor) etc.

      Cat despre incapatanarea cu care unii incearca sa impuna un fals istoric de tot rasul, anume ca in trecut noi romanii ne numeam cu totii „vlahi” sau ‘moldoveni”, va atrag atentia ca nu stiti despre ce vorbiti.

      Autorii strãini aratã fãrã putinţã de tãgadã cã, deşi exista în mediile externe europene şi chiar extraeuropene numele de vlah, românii se numeau pe sine rumâni, de la latinescul Romanus, în amintirea Romei, a cãrei amintire şi denumire au conservat-o peste secole si milenii.

      Aceastã idee poate fi urmãritã de la împãratul (ţarul) vlah(român Ioniţã Caloian, al bulgarilor şi românilor, în corespondenţa sa cu papa Inocenţiu al III-lea, din jurul anului 1200 şi pânã spre jumãtatea secolului al XVI-lea, când cãlugãrii de la Mãnãstirea Dealu, de lângã Târgovişte, îi relatau italianului padovan Francesco della Valle şi însoţitorilor sãi, istoria “aşezãrii locuitorilor în aceastã ţarã”, de cãtre împãratul Traian, din ai cãrui vechi colonişti se trag românii, care “pãstreazã numele de romani”, “obiceiurile” şi “limba” romanilor.

      Pãstrarea numelui de rumân/român, derivat din latinescul Romanus, pentru a denumi din interior singurul popor romanic din sud-estul Europei, este tulburãtoare şi a fost prilej de numeroase comentarii de-a lungul timpului.

      Aceastã idee poate fi urmãritã de la împãratul (ţarul) Ioniţã Caloian, al bulgarilor şi românilor, în corespondenţa sa cu papa Inocenţiu al III-lea, din jurul anului 1200 şi pânã spre jumãtatea secolului al XVI-lea, când cãlugãrii de la Mãnãstirea Dealu, de lângã Târgovişte, îi relatau padovanului Francesco della Valle şi însoţitorilor sãi, istoria “aşezãrii locuitorilor în aceastã ţarã”, de cãtre împãratul Traian, din ai cãrui vechi colonişti se trag românii, care “pãstreazã numele de romani”, “obiceiurile” şi “limba” romanilor.

      Am sa va dau numai cateva dovezi istorice:

      a) În 1646 voievodul Moldovei Vasile Lupu tipărea la Iaşi „Cartea românească de învăţătură”.. De ce voievodul moldovean nu i-a zis „Carte moldovenească de învăţătură”? Dar să vedeţi că moldovenii domnitorului Vasile Lupu ştiau că vorbesc limba română, iată ce se scria în introducere:

      ” După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.”

      Deci: voievodul Moldovei medievale a comandat o traducere din limba greacă în limba română, nu în „limba moldovenească”.

      Cu vreo doua secole inainte, in data de 13 martie 1489, Stefan cel mare pomenea intr-un act oficial, de un „Bodea Rumânul” – exact aşa scris, rumânul, nu „vlahul”.
      Altfel spus, Ştefan cel Mare cunoştea existenţa cuvântului „român” şi acesta era folosit în actele oficiale. În documentele din Moldova apare de multe ori folosit cuvântul „român”, teoria sovietică precum că „român, România” sunt cuvinte care au apărut abia în secolul al XIX-lea nu se verifică.
      De multe ori este creată o confuzie (intenţionată sau nu): termenul de „moldovean” se poate referi la un pamantean al statului medieval Moldova,sau un locuitor al regiunii istorice Moldova din actuala Românie,sau al Republicii Moldova sau al Ucraina de azi.

      „Valah”,olah,wlochy,vlaski, etc,era numele dat românilor de străini si ii desemna si pe moldoveni si pe romanii ardeleni si pe munteni si pe aromanii din Balcani.

      In arhivele Poloniei este păstrat tratatul încheiat între Ştefan cel Mare şi regele Poloniei în anul 1485, tratat care poartă menţiunea „ex valahico in latinum versa est” – „a fost tradus din valahă în latină”. De ce au ales diecii polonezi să denumească „valahă” limba în care a fost redactat un tratat cu Ştefan cel Mare?
      Dacă voievodul Moldovei ar fi fost pătruns de o identitate moldovenească fermă ar fi trebui să fie folosită denominarea de „limbă moldovenească”.

      ,Polonezii contemporani cu Ştefan cel Mare cunoşteau destul de bine realităţile: moldovean se referea la identitatea politică, însă identitatea lingvistică şi etnică era „valahă” – sau mai bine zis românească, „valah” fiind numele dat, asa cum stie oricine,cu exceptia celor care se obstineaza sa nu vrea sa stie, românilor de străini.

      La 8 februarie 1470 Ştefan cel Mare emitea în Suceava un document extrem de interesant, din care va redau în rândurile următoare un fragment de interes pentru discuţia de faţă:

      ” (…) am dat această carte a noastră tătarului şi robului nostru care au fugit de la noi şi din ţara noastră în Ţara leşească, anume Oană tătarul, şi copiilor lui, pentru aceea ca el să vină de la sine înapoi (…) iar de robie să fie iertat (…) aşa cum stau şi trăiesc în ţara noastră toţi românii după legea românească (…) şi să nu dea şi să nu plătească niciodată nimic după legea robilor şi a tătarilor, nici coloade, nici dare să nu plătească nici unui boier al său, la care va trăi atunci.
      Iar cine îi va pârî pentru orice faptă (…) ei să nu plătească nici o ajutorinţă mai mult, ci numai să plătească după legea românească, cum este legea românească, iar mai mult de aceasta să nu dea, ci să fie în ţara noastră după legea românească.”

      În lucrarea „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” cronicarul Miron Costin lămureşte cât se poate de clar diferenţele între identitatea lingvistică, identitatea etnică şi identitatea politică. În termenii actuali, cetăţenia era moldovenească, însă locuitorii Moldovei medievale erau români care vorbeau limba română.

      În introducerea lucrării amintite, Miron Costin enunţă scopul efortului său:

      „Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenescu şi muntenescu, şi cîţi sunt şi în ţările ungureşti cu acest nume şi români şi pînă astăzi, de unde şuntşi de ce seminţie, de cînd şi cum au descălecat aceste părţi de pămîntu…”

      Deşi boier moldovean, cronicarul si carturarul Miron Costin se considera având aceeaşi origine etnică şi vorbind aceeaşi limbă
      cu românii din Transilvania şi Ţara Românească.

      „Şi aşa neamul acesta de carele scriem, al ţărilor acestora (Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românilor din Ardeal), numele vechiu şi mai direptu iaste rumân, adică râmlean, de la Roma, tot acest nume au ţinut şi ţin pînă astădzi..”, subliniază cronicarul.

      „Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobîndescu şi alte nume, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, iară nu întrebăm: „ştii moldoveneşte?”, ce „ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească”.

      Intre Ştefan cel Mare si Miron Costin este o diferenţă de mai bine de 150 de ani….

      La celelalte probleme ridicate de d-ta, unele amuzante, voi raspunde in cele ce urmeaza …

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/05/2016 | Răspunde

    • b) D-ta continui acest expozeu, spunand ca este plin de gresel si exemplifici clamand ca :

      – „Nu este amintită că pe acea perioadă Ardealul era locuit de mai puțin de un sfert de români, după cum reiese din estimările biserici ortodoxe din acea vreme.
      Mai mult Ardealul, pe tot dealungul existenței sale a avut un singur voievod de origină română, dacă pe Mihai îl considerăm român.”

      Voi incepe cu sfarsitul pentru ca aici observ un cinism nemaipomenit ! :))

      Pai cum ar fi putut concepe d-ta sau altcineva, ca pe un teritoriu cotropit, de ei, ungurii s-ar fi putut supune unor dinastii de voievozi romani,atata vreme cat aveau proprii lor conducatori si case nobiliare.Interesant cum este sucita istoria de d-ta si de altii si cum sunteti cuprinsi de o sfanta mirare intr-o problema atat de simpla !

      – D-ta mai spui, fara a mentiona sursa, ca Ardealul era locuit mai putin de un sfert de romani ? Serios ? In ce secol si ce documene aveti, in afara de asa zisele registre ale bisericilor ortodoxe din Ardeal, despre care nu spuneti nimc in plus?
      Se pare ca uitati un fapt important,anume ca în Transilvania dominată de pactul Unio Trio Natiorum, ortodocșii, în mare parte iobagi, erau marginalizați de nobilii maghiari și de coloniștii sași catolici sau protestanți, fiind socotiți doar tolerați.

      În această situație, trecerea la protestantism sau unirea cu Roma puteau fi moduri de a pune capăt acestor discriminări.

      – Cat despre voievodul Mihai Viteazul, una dintre teoriile lansate spune ca ar fi fost considerat fiul nelegitim al unei hangiţe pe nume Tudora, care vindea rachiu şi deţinea un han în inima Oraşului de Floci. „Orice domnitor trebuia să aibă în Evul Mediu o origine impecabilă, să provină din familii importante. Ori în cazul lui Mihai Viteazul precizarea referitoare la mama sa care era hangiţă şi vindea şi rachiu era un lucru greu de acceptat în acea perioadă” si servea fara indoiala dusmanilor marelui domn, explică istoricii.

      În realitate, provenienţa domnitorului Mihai Viteazul ar fost una nobilă.Izvoarele istorice susţin faptul că el este urmaşul Basarabilor, născut legitim în urma căsătoriei domnitorului Pătraşcu cel Bun cu Teodora doamna.

      Mai mult, adevăratul loc al naşterii lui Mihai Viteazul nu este Bărăganul, ci ţinutul Olteniei.
      „Există o serie de dovezi istorice in care este precizată o anumită petrecere dată de Pătraşcu cel Bun în cinstea fiului său proaspăt născut, pe meleagurile Olteniei” spun istoricii.

      O altă dovadă a originilor olteneşti ale voivodului Mihai Viteazul o reprezintă impresionanta avere pe care o avea în acea zonă. Zvonurile legate de posibila sa naştere în Bărăgan au fost create după ce domnitorul ar fi avut legături comerciale la Oraşul de Floci.

      Asadar, da, Mihai Viteazul era mai roman decat erau unguri, multi regi ai Ungariei sau principi ai Transilvanie, al caror sange era mixat cu cel al multor neunguri din toata Europa.

      In cele ce urmeaza va voi explica si cate ceva despre fundamentarea primelor state romanesti,la inceputul celui de-al doilea mileniu.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/05/2016 | Răspunde

    • In ceea ce priveste parerea d-tale conform careia :

      „Nu este amintită nici faptul că atât Moldova cât și Vlachia, au fost fondate de regile Ungariei, aceste țări balansau într-o lupă continuă pentru suverenitate și supunere regelui Ungariei. Chiar de la început putem zice că au fost unite într-o țara numindu-se Regatul Ungariei”.

      Ma vad nevoit sa va atrag atentia in primul rand asupra definitiei termenului de SUZERANITATE

      1) Drept al suzeranului asupra vasalilor săi.

      2) Drept al unui stat suzeran asupra altui stat.

      In Evul Mediu chestia asta cu suveranitatea unei tari era extrem de fluida si avea un cu totul alt sens decat acum.

      Fapt este ca ambii intemeietori ai Tarilor Romane erau domni pamanteni, nu unguri.
      De asemenea, din perspectiva românilor, încoronarea domnitorului lor era o problema internă, care nu necesita acordul pretinșilor suzerani.

      Înțelegerile scrise și jurămintele de omagiu erau des încălcate, atat de romani,cat si de unguri, polonezi etc., în funcție de interesele domnitorului sau ale altor regi, în cazul în care un suzeran nu-și respecta angajamentele.
      Românii au încercat să găsească un echilibru între pretențiile marilor puteri vecine,(Atentie! nu vorbim doar de Ungaria ci si de Polonia sau Turcia), profitând de conflictele de interese.

      Pe scurt,odată cu secolul XIII, documentele istorice oferă din ce în ce mai multe informații despre începuturile principatelor Moldovei și Țării Românești.
      Simultan, în Transilvania, intrată în sfera de influență a catolicismului, reprezentat prin Regatul Ungariei și prin Ordinul Teutonic, jupânii și boierii români rămași ortodocși sunt marginalizați sau constrânși să treacă dincolo de Carpați („descălecarea” în Moldova și Țara Românească), pe când cei trecuți la catolicism se maghiarizează devenind grofi ai Ungariei.

      Nu va grabiti sa exaltati maretia Regatului Ungariei,sau a principatului Transilvaniei, pentru ca in istorie, atat Ungaria cat si Transilvania au trecut prin numeroase episoade dramatice in conflictele cu romanii. Si invers !

      Daca mai doriti sa aflati ceva, va stau la dispozitie.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/05/2016 | Răspunde

      • Eu, din prima am vorbit numai de perioada amintită și de dvs. adică de la începutul sec. al XIII-lea până la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul sec. al XVII-lea, adică exact aceeași perioadă de aproximativ 400 de ani despre cari și dvs ați vorbit.

        Și acuma iau pe rând:
        După bătălia de la râul Kalka, 1223 Cumanii pierd influență. Regele Ungariei,II. András, presimțind posibilitatea de a se extinde spre est, începe expediții în vestul teritoriilor cumane (Valachia Basarabia, Transnistria, Moldova și Dobrogea de mai târziu), Să nu uitam suntem cu 100 de ani înainte de Basarab I. Încă de atunci au început regii Ungariei să-și expună influența pe acele teritorii. A venit apoi invazia mongolă care a stopat puțin timp această extindere spre est.

        În timpul domniei Carol Robert de Anjou începe să se formeze o formațiune prestatală condusă de Basarab I (au mai fost și încercări înainte de Basarab I), care reușește, prin victoria de la Posada să-și obține o autonomie temporară, dar în scurt timp își recunoște statutul de vasal al regii Ungariei.

        O situație similară după peste 100 de ani a fost și în Moldova în timpul domniei Ludovic I de Anjou. Acesta, dorea să înființeze Batantul Moldovei, acesta sarcină dând la Cnezul Dragoș din Maramureș (1356), care în schimb dorea o autonomie față de regele Ungariei (1359). În scurt timp Moldova devenind vasalul Poloniei (1402). Și acest fapt a caracterizat Moldova în următorul secol, balansând între Ungaria și Polonia și luptând în est cu tătarii.

        Acest lucru s-a menținut până la pierderea bătăliei de la Mohács. Mátyás, de exemplu îl avea vasal atât pe domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, cât și pe domnitorul Vlachiei, Vlad Țepeș. Bătălia de la Mohács pune capăt politicii de expansiune al Ungariei, Imperiul Otoman preluând acest rol asupra țărilor române. Mai sus este amintit controversatul Báthory Zsigmond, care vine în ajutorul lui Mircea, importanța bătăliei de la Giurgiu a fost că de la Mohács că turcii prima dată au fost bătuți într-o bătălie pe câmp deschis.

        Dacă scurta perioadă al domniei lui Mihai îl considerăm unire, atunci și perioada respectivă de aproape 400 de ani în care cei mai mulți conducători ai Moldovei sau al Valachiei, începând chiar de la Basarab I, prin Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, cei mai conducători au fost vasali Regii Ungariei, putem considera unire.

        Comentariu de Zsolt | 14/05/2016

      • 1. Nu ati explicat de unde ati aflat ca, in conformitate cu datele existente la bisericile ortodoxe din Transilvani,romanii nu reprezentau nici un sfert din populatia acestui teritoriu.Noi stim ca inca din 1279, Ladislau Cumanul, legifera interzicerea construcţiei bisericilor de zid în rit ortodox pe întreg teritoriul Regatului Maghiar.
        Asadar, romanii puteau construi numai bisericute din lemn,mare parte din ele fiind distruse de-a lungul timpului, inclusiv de faimosul general Bukow, care nu a ezitat sa puna tunurile pe manastirile si bisericile ortodoxe romanesti.
        Asadar, de unde aveti datele, ca de la bisericile romanesti nu le puteati avea?
        2. D-ta crezi ca perioada perioada de aproape 400 de ani în care cei mai mulți conducători ai Moldovei sau al Valachiei, au fost vasali Regii Ungariei, putem considera unire, confundand grav cotropirea acestor tari romanesti de catre Ungaria cu Unirea celor trei tari romanesti Muntenia, Moldova si Transilvania.
        Dupa logica d-tale, in 1918, atunci cand armata romana a ocupat Budapesta si mare parte din statul ungar al lui Kun Bela, s-a facut o „unire” a Romaniei cu Ungaria !
        Sa fim seriosi, exista o deosebire fundamentala intre notiunile de ocupatie si anexiune si cea de Unire a unor teritorii aflate sub administratii diferite, dar care sunt locuite de acelasi popor, asa cum a fost cazul Moldovei, Ardealului si Munteniei.
        A fost o perioada in care turcii au primit tribut de la toate cele trei principate (Adeal,Muntenia si Moldova.
        Dupa logica d-tale, turcii au fost atat de draguti si amabili, incat i-au unit si ei pe romani ?

        3.Controversatul principe ardelean Báthory Zsigmond (Sigismund) nu a venit în ajutorul lui Mircea,in bătălia de la Giurgiu, asa cum crezi d-ta. El l-a ajutat de fapt pe Mihai Viteazul. Mircea cel Batran a trait vreo doua secole inaintea acestor evenimente.

        Comentariu de cersipamantromanesc | 15/05/2016

  3. 1. În registrele bisericești din Vatican, făcut între anii 1332-1337 apar 66.200 de familii de origine catolice și 3600 de familii ortodoxe în Ardeal. Tot în aceste registre făcut între anii 1592-1600 găsim 200.000 de familii catolice și 50.000 de familii ortodoxe. (Monumenta Vaticana Historiam Regni Hungariae). De ce apar în aceste registre și ortodocși dacă acestea nu plăteau tribut papal? De ce nu apar toți? Unde sunt restul populației?
    2. Mulțumesc că mi-ați dat dreptate că toate aceste ”uniri” nu sunt de fapt unire, dar în acest caz vă contraziceți chiar cu subiectul scrierii dvs.
    3. Da, eu am greșit, nu Mircea ci Mihai a fost ajustat la bătălia de la Giurgiu. După pierderea bătăliei de la Călugăreni Mihai cere ajutorul lui Báthory Zsigmond, care în fruntea unei armate de 23.000 de oameni vine în ajutorul voievodului din Vlachia. Mihai avea atunci 8.000 de ostași. Cum am scris mai sus importanța bătăliei de la Giurgiu a fost că pentru prima oară după Mohács o armată otomană a fost bătut pe câmp deschis de o armată creștină.

    Comentariu de Zsolt | 15/05/2016 | Răspunde

    • 1.Nu v-am dat nici o dreptate… Dupa cum am spus, d-ta confunzi unirea unor teritorii locuite de acelasi popor, cu anexarea acelorasi teritorii de catre o tara straina.
      In cazul de fata,eu am vorbit de unirea celor trei principate locuite de romani si care in decurs de 50 de ani,in sec.XVI-lea, au fost unite de patru ori,constituindu-se intr-o entitate separata de Ungaria, Turcia sau Polonia, si nu de anexarea lor de catre Ungaria, Polonia sau Turcia…

      2.Nu stiu ce recensaminte au fost facute de catolici si nici nu mi-ati dat linkul ca sa vad ce spun ele.
      Totusi, avand in vedere ca au fost facute potrivit spuselor d-tale dupa Marea Schisma din 1054 si mai ales imediat dupa Legea antiortodoxa data de regele Ladislau Cumannul in 1289 astfel de statistici sunt in cele mai multe cazuri simple actiuni de propaganda ale catolicilor.Astept totusi sa-mi indicati sursa, astfel incat sa pot sa citesc si sa ma lamuresc.

      3.De asemenea,d-ta te incurci rau, atunci cand afirmi ca :

      „Nu este amintită că pe acea perioadă Ardealul era locuit de mai puțin de un sfert de români, după cum reiese din estimările biserici ortodoxe din acea vreme.

      Mai mult Ardealul, pe tot dealungul existenței sale a avut un singur voievod de origină română, dacă pe Mihai îl considerăm român.

      Sper sa va hotarati despre care confesiune vorbiti in privinta recensamintelor pe care le evocati : cea Ortodoxa sau cea Catolica ?

      In ceea ce priveste voievozii romani ai Transilvaniei,eu stiu ca au fost mai mult de unul, numit Roland Borșa, care provenea dintr-o foarte veche familie, originară de pe valea Borșei (Județul Cluj).
      A domnit cu intreruperi in Ardeal, intre anii 1282-1294.
      4. In ajutorul lui Mihai au venit dupa batalia de la Calugareni : Sigismund Báthory care a trecut pasul Branului în fruntea unei armate de 13.200 de mercenari, 8.000 de secui, 1.500 de germani trimiși de arhiducele Maximilian⁠ , la care se adăuga corpul de 300 de artileriști din Toscana înarmați cu tunuri, în total 23.000 de oameni.
      Joncțiunea cu cei 8.000 de oșteni ai lui Mihai a avut loc în pădurile de pe Dâmbovița.

      La Giurgiu,trupele otomane în retragere au fost surprinse de aliatii crestini, iar robii luați ostatici au fost eliberați. După un bombardament efectuat de artileria toscană, cetatea Giurgiu a fost cucerită.
      Mihai a fost ca de obicei omniprezent in valtoarea luptelor si de aceea probabil cronicarul turc Naima, care a dat o întinsă descriere a acestor evenimente, nici nu-l cunoaştea pe Sigismund Bathory şi atribuia întreaga înfrângere a turcilor „apostatului şi blestematului Mihail.”

      El arăta cum „infamul Mihail a ieşit din păduri,” a luat Târgoviştea şi Giurgiu, unde „duşmanii au năvălit ca nişte porci turbaţi, rupând podul şi înecând pe musulmani”. „O asemenea retragere dezastruoasă şi înfrângere n-a mai fost pomenită în istorie”.

      Expediția de pedepsire, ordonată de sultan s-a terminat rușinos. Sinan pașa a fost destituit.

      Prada luată de creștini a fost enormă și era evaluată la mai bine de 2 milioane aur.

      O mărturie contemporană spune: ”Nu numai comandanții oștirii transilvănene au devenit bogați, dar și ostașul cel mai mic avea măcar patru cai, afară de alte spolii”.
      La Mohacs, turcii nu au fost invinsi de unguri, din contra…

      Comentariu de cersipamantromanesc | 15/05/2016 | Răspunde

      • P S :

        În Transilvania, aflată la răspântie de drumuri, încercarea de supunere a românilor Bisericii Catolice îşi are rădăcinile în secolul al XIII-lea, când regele Bela al Ungariei depune în 1234 jurământ în faţa legatului papal că ,,îi va stârpi pe ereticii şi creştinii mincinoşi, silindu-i să asculte de Biserica romană”.
        În aceeaşi perioadă, papa Grigorie îi scrie acestuia despre valahii care nu ascultau de episcopul catolic al cumanilor, si de ,,nişte episcopi ai grecilor şismatici (schismatici)”, îndemnându-l să îi întoarcă pe români la Biserica Romano-Catolică.

        Din epistola papei reiese că şi în acele vremuri tulburi, Biserica Ortodoxă din Transilvania era organizată, având episcopi. Prigoana împotriva ortodocşilor nu a încetat nici după moartea regelui Bela, la sinodul de la Buda al episcopilor catolici, din anul 1279, stabilindu-se că ,,preoţilor şismatici nu le este iertat a ţinea slujbă dumnezeiască, a zidi biserici, iar credincioşilor nu le este iertat a lua parte la slujbe. Preoţii trebuie opriţi cu puterea de la slujbe”.

        Mai târziu, în 1366, regele Ludovic cel Mare îi exilează pe preoţii ortodocşi din zona Banatului, şi îi înlocuieşte cu preoţi catolici, ca mai apoi, sa fie aplicata măsura luată de Sigismund în 1428, de a confisca moşiile celor care îşi botează copiii la preoţi „schismatici”, astfel incat să-i determine pe unii nobili români, boieri şi cnezi să treacă la Biserica Catolică.

        Comentariu de cersipamantromanesc | 15/05/2016

      • 1. ”Dupa cum am spus, d-ta confunzi unirea unor teritorii locuite de acelasi popor, cu anexarea acelorasi teritorii de catre o tara straina.”
        Asta spun și eu. Ardealul a fost anexat de o altă țară.În tot decursul istoriei nu a existat nici o unire, unirea presupune, cel puțin în timpurile moderne un vot popular. În epoca medievală aceste ”uniri” au fost realizate în fruntea unor armate (și nu numai în evul mediu, ci și la 1918).
        2. ”Nu stiu ce recensaminte au fost facute de catolici si nici nu mi-ati dat linkul ca sa vad ce spun ele”.
        Primul recensământ în Ardeal a fost făcut între anii 1784 și 1787. Înainte avem date numai din regiștrii bisericești. Lucrarea care adună toate aceste documente fiind, cum am scris și mai sus Monumenta Vaticana Historiam Regni Hungariae. În această lucrare vastă au încercat să adune toate documentele Vaticanului despre Ungaria. Lucrarea vă ajută ca să găsiți mai ușor în documentele Vaticanului. Uite și un link către lucrare:
        http://regesta.arthist.mta.hu/A-I%20A%20Magyar%20Orsz%C3%A1gos%20Lev%C3%A9lt%C3%A1rban%20%C5%91rz%C3%B6tt%20iratokr%C3%B3l%20k%C3%A9sz%C3%BClt%20regeszt%C3%A1k/A-I-29%20Vatik%C3%A1ni%20p%C3%A1pai%20tizedjegyz%C3%A9k/index.html
        3. Bineînțeles dacă privim sub acest aspect trebuie să face diferență între principe, care era oarecum independent și voievod, care depindea de actuala rege. Uite aici și o listă complectă despre voievozii și principii Ardealului:
        https://hu.wikipedia.org/wiki/Erd%C3%A9lyi_vajda
        Borsa Lóránd, bineînțeles nu era român. De unde credeți că era.
        4. Bătălia de la Giurgiu (Gyurgyevó) era o mare victorie ale creștinilor, dar nu este strict legată de acest subiect.

        Comentariu de Zsolt | 15/05/2016

      • 1.D-ta nu spui ce „alta tara” a anexat Artdealul. In timpurile moderne a existat un vot popular,iar in Evul Mediu unirea a fost indeplinita de cei patru de care am vorbit in articol.
        In plus, e bine sa aflati ca unirea unor tari se poate face prin votul parlamentelor tarilor in cauza. Asa s-a intamplat recent cu cele doua Germanii si nimeni nu a clamat inexistenta „votului popular”
        De asemenea, se pare ca d-ta nu ai idee despre ce vot popular a fost vorba in cazul unificarii Germaniei in sec.al XIX-lea.
        Unirea facuta atunci de Bismark prin „foc si sabie”, poate fi contestata ? De cine ?.

        Prin contrast, avem „unirea”facuta de Rusia in Crimeea in urma unui asa zis vot popular. Credeti ca a fost legal acel referendum de unire ?

        2.Din materialul care poate fi accesat prin linkul propus de d-ta, nu reiese numarul populatiei romanesti din Transilvania si nici al populatiei maghiare, astfel incat nu reiese despre ce majoritate maghiara (sau catolica ) vorbesti d-ta in sec.13 -14, in Transilvania.

        Unde se vorbeste acolo de recenzarea ortodocsilor romani ?

        3. D-ta ar trebui sa nu fii atat de sigur ca nobilul Borsa nu era roman.Exista materiale care spun ca era roman.Eu presupun ca vorbim despre un roman maghiarizat, asa cum s-a intamplat cu mare parte din familiile cnezilor si voievozilor romani din Ardeal.

        4.Batalia de la Giurgiu are legatura cu subiectul,fie si pentru motivul ca in lupta respectiva au participat pe langa romani si unguri,germani secui si italieni(toscani), cu totii aflati in conditia de supusi ai imparatului Rudolf de la Viena.

        Apropos, toscanii aceia care s-au aflat alaturi de Mihai la Giurgiu erau italieni, sau trebuie sa urmam modelul istoriografiei ruso-maghiare care face distinctie, din motive pur propagandistice, intre „valahi”,”moldoveni” si „olahii”ardeleni ? Sa credem ca acele cateva sute de artileristi toscani nu erau italieni ci apartineau poporului …”toscan”, diferit de popoarele venetian, genovez,sard,friulan,calabrez,napolitan,sicilian,corsican,milanez etc?

        Comentariu de cersipamantromanesc | 16/05/2016

  4. 1. Eu am spus, și susțin în continuare că nu a existat nici o unire a ”celor trei principate române” după criteriile dvs. nici în evul mediu și nici timpurile moderne. Formulați dvs. un criteriu după care să reiese când putem considera unire și când este o ocupare prin forță. Dvs în articol spuneți că au existat mai multe uniri, cel realizat de Petru Rareș,Báthory Zsigmond, Giovanni Batista sau de Mihai Viteazul. Eu susțin că aceste așa zise uniri, sau mai precis încercări de unificare nu au fost și nici unul nu pot fii considerate uniri ale celor trei principate. Dar dacă formulăm un criteriu, acest criteriu după care aceste încercări îl putem considera unirea celor trei principate este satisfăcut de nenumărate ori și în secolele de dinainte.
    Problema cea mare, altfel întâlnit de nenumărate ori la istorici români, este că formulează opinii valabile numai pentru un caz anume, pentru o altă situație similară deja folosesc o formulare exact opusă. Ce vreau să spun? Dacă considerăm că este dreptul fundamental al unei nații autodeterminarea, dacă este majoritar pe o anume parte al unei alte țări, de ce nu este aplicat acest drept și în cazul secuilor sau al Ardealului de Nord? În Ardeal, chiar și după recensământul din 1930 făcut de autoritățile române se putea trasa o graniță în interiorul căreia populația maghiară era net majoritară.

    2. Cum am zis, sunt nenumărate încercări de înscrieri ale populației, chiar dacă nu a existat recensământ după criteriile moderne. De fapt populația, plătitor de tribut era sursa cea mai importantă de venit ale regelui, nu se putea întâmpla, cum spun istoricii români că o parte așa de însemnată a populației să nu plătească nici un fel de tribut nici nobilului, nici bisericii și nici regelui. Ca jumătate din populație să nu apare în documentele vremii. Și de fapt acesta spun istoricii români, vlachii nu apar în regiștrile Vaticanului pentru că erau ortodocși, dar atunci de ce apar totuși într-un număr crescător, fiind neînsemnat în secolul al XIII-lea, și din ce în ce mai mulți în secolele următoare? Dar nu apar nici în documentele regale, dvs chiar credeți că regele și nobilii vremii tolerau ca jumătate din populație să nu plătească tribut? Majoritatea populației pe atunci era iobag, sau răzes cu termenul românesc, credeți că numai maghiarii, secuii și sași plăteau tribut, vlachii erau scutiți?
    Sunt nenumărate lucrări care prin studierea acestor documente, atât cele regale cât și cele bisericești, au dat un număr destul de precis referitor la componența etnică al Regatului Maghiar, incluzând și Ardealul. Avem date destul de precise referitoare la numărul populației, dar și la componența ei etnică, numai istoricii români refuză să accepte aceste date, susținând un mit al continuității, dând ca dovadă drept niște cronici în care pe aici sau pe acolo apare termenul de vlach sau latin.
    Dvs vorbiți de legea antiortodoxă ale lui IV. László (Cumanul). Dar arătați unde scrie că această lege a fost introdusă împotriva creștinilor ortodocși? Dvs. vorbiți de fapt despre ”legile cumane”, fiind nevoit să introducă regele la presiunea nobililor și ale bisericii pentru creștinizarea cumanilor din interiorul regatului.

    3. Există documente că Borsa era român maghiarizat? Unde, arătați-mi și mie? De fapt după logica dvs. tot Ardealul era maghiarizat pe vremea aceea.

    4. ”.Batalia de la Giurgiu are legatura cu subiectul,fie si pentru motivul ca in lupta respectiva au participat pe langa romani si unguri,germani secui si italieni(toscani), cu totii aflati in conditia de supusi ai imparatului Rudolf de la Viena.”
    Această formulare este tipic românească. Cum că pe lângă români mai erau și unguri, germani secui și italieni?
    Haideți să vedem atunci contextul acestei bătălii. După bătălia de la Mohács Ungaria pierde teren în favoarea Imperiului Otoman și Vlachia (am scris mai sus contextul formării acestui voievodat care la început era numit Ungro-Vlachia) intră în influența turcilor. Nu era transformat în pașalâc, dar domnitorul era numit din Constantinopol. Nu era altfel nici în cazul lui Mihai. În 1593 devine domnitorul (voievodul) țării. Suntem în perioada războiului de 15 ani între Imperiul Habsburgic si Imperiul Otoman. Mihai, observând pierderea puterii ale turcilor, speculând că poate să obține o independență se oferă vasal domnitorului Ardealului. Asigurând spatele, respectiv obținând și un ajutor militar substanțial trece la ocuparea cetăților turcești din nordul Dunării, într-o campanie trecând chiar și Dunărea. Dar, cum era de așteptat turcii nu lăsau fără răspuns acțiunile lui Mihai, în anul 1595 intră în Vlachia și în bătălia de la Călugăreni obține victorie asupra voievodului vlach. Acesta se retrage în Ardeal, cerând ajutorul lui Báthory, care trimite o armată destul de mare (23.000 alte surse vorbesc de 40.000) condusă de Bocskai István, care cucerește Târgoviștele, Bucureștiul și-l prinde pe truci în retragere la Giurgiu.
    Deci nici comandantul armatei care bate turcii la Giurgiu nu era Mihai, iarăși oastele Transilvănene erau în număr mult mai mare decât aliații lor vlachi. dar istoricilor romnești le place să-i dea această victorie lui Mihai și oștilor lui vlachi.

    Comentariu de Zsolt | 16/05/2016 | Răspunde

    • 1. D-ta afirmi sus si tare „că nu a existat nici o unire a ”celor trei principate române”.
      In cazul acesta devine clar ca d-ta nu stapanesti notiunea de Kin-state, desi a fost inventata de…Ungaria.

      Termenul Kin State (sau state rude),se referă la tarile care au pe teritoriul lor o minoritate națională dintr-o altă țară (numită statul de origine).
      Rusia este un stat – rudă pentru etnicii ruși care trăiesc în Ucraina, sau in statele baltice și alte foste republici sovietice.
      Armenia este un stat- rudă pentru locuitorii enclavei Nagorno-Karabah, din cadrul Azerbaidjanului.

      Termenul „state-rude „datează din timpul litigiului declansat in anul 2001 intre Ungaria și vecinii săi, în special cu România.
      Ungaria a adoptat o lege care acordă tratament preferențial conationalilor sai,cetățeni ai țărilor învecinate, iar țările UE nu au agreat faptul că Ungaria a actionat în mod unilateral.
      Comisia de la Veneția a Consiliului Europei (sau dupa titlul său complet : Comisia Consiliului Europei pentru Democrație prin Drept), s-a pronunțat în această privință.
      Situatia statelor din zonă este complicata din punct de vedere juridic,datorita faptului ca definirea notiunii de „națiune” este interpretată diferitsi in contradictie cu vecinii sai de catre Ungaria.( sursa: virtuallinguist.typepad.com ).

      D-ta mai spui ca : „unirea celor trei principate este satisfăcut de nenumărate ori și în secolele de dinainte” ceea ce este evident fals, dovedind ca d-ta nu ai inteles ca anexarea unui stat nu inseamna unire ,dar ca reunirea unor teritorii care sunt locuite de populatii apartinand aceluiasi popor inseamna incontestabil un act de unire.

      Asadar, toate „unirile”despre care vorbesti d-ta in afara celor 4 evocate in articol,nu au fost altceva decat anexiuni,cotropiri,actiuni efemere de jaf etc.

      In sec.XIX- XX popoarele italian,german,roman,polonez etc.s-au unit intr-un stat unitar comun.

      In prezent ,unirea a ramas sa fie desavarsita in cazul popoarelor grec (Grecia si Cipru), albanez (Kosovo si Albania), roman (Basarabia si Romania),si asta doar in Europa.

      Cat priveste referirile la „dreptul natiunilor la autodeterminare”, observ ca d-ta nu ai inteles ce am spus in urma cu cateva luni, cand am explicat clar ca autodeterminarea popoarelor nu se poate extinde asupra unor minoritati nationale de felul celei maghiare din Romania, daca pe teritoriul etnic ancestral în care locuieşte un popor (cum este in acest caz poporul roman), mai locuiesc minorităţi nationale care, (cazul găgăuzilor, rusilor, ucrainenilor din Republica Moldova, sau al al sasilor, svabilor,secuilor,tiganilor etc.din Romania), în virtutea unor consecinţe istorice, au fost strămutate nationalitati de altă origine.
      Răspunsul nu este prea complicat, deoarece autodeterminarea pe teritorii străine a altor nationalitati nu este posibilă, teritoriul tarii fiind indivizibil şi inalienabil.
      In ceea ce priveste asa zisul Tinut secuiesc (in fapt trei judete din centrul Romaniei), băştinaşii constituie circa 1/3 din populatia regiunii si fac parte din masivul national central numit romani care, în virtutea consecinţelor istorice provocate de destrămarea Imperiului austro- ungar, s-au autodeterminat aderand la statul numit Romania.

      Ar fi un non-sens ca ei să ceară autodeterminarea într-un al doilea stat romanesc, nu-i asa ?
      Germanii si alte nationalitati, cum ar fi maghiarii, nu pot cere constituirea unui stat al lor pe acest teritoriu, deoarece astfel de state există deja (Germania, Ungaria etc.).
      Şi atunci apare o întrebare firească, de ce separatiştii ar putea pretinde la al doilea stat maghiar in mijlocul Romaniei?
      Argumentele invocate, precum că acest teritoriu ar fi un teritoriu unguresc sunt atât de eronate, încât pot trezi numai nedumerire şi demonstrează un analfabetism istoric si politic agresiv.
      În acest sens este foarte stranie şi poziţia Ungariei, care că îşi dă prea bine seama de absurditatea încercării creării celui de al doilea stat unguresc suveran şi independent pe teritoriul actual al Romaniei, dar ii susţine tacit separatiştii unguri în aspiraţiile acestora.
      Pe teritoriul Romaniei nu locuiesc mai multe popoare ci există un singur popor, cel al Romaniei si mai multe minoritati nationale care apartin altor popoare.

      In tarile vecine,romanii sunt cei care au statutul de minoritati nationale.

      Este cunoscut faptul că, dacă o parte a unui popor emigrează pe teritoriul altui popor , atunci aceşti emigranţi şi urmaşii lor constituie un grup etnic care se integreaza în ansamblul poporului la care s-au alipit.

      Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea, deoarece statutul juridic al unui popor şi al unui grup etnic nu este identic.

      Ungurii din Romania (inclusiv secui, care si-au pierdut identitatea nationala, maghiarizandu-se), nu reprezintă un popor cu drept la autodeterminare, ci o minoritate nationala ca oricare alta, iar la soluţionarea „problemei” lor trebuie să se ţină cont de standardele internaţionale aplicabile grupurilor etnice sau minorităţilor naţionale.

      Situatia romanilor din Jula spre exemplu este identica.

      Voi raspunde mai tarziu la celelalte chestiuni ridicate de d-ta, acum am altceva de lucru…

      Comentariu de cersipamantromanesc | 17/05/2016 | Răspunde

    • 2. D-ta repeti ca numarul romanilor era neinsemnat in sec.XII si tot d-ta spui, citez : „dar atunci de ce apar totuși într-un număr crescător, fiind neînsemnat în secolul al XIII-lea, și din ce în ce mai mulți în secolele următoare?”
      Foarte interesant e si faptul ca romanii cei nerecenzati in evul mediu aveau cnezi si voievozi si mai mult,au intemeiat peste munti, in Moldova si Tara Romaneasca noi state…
      Asadar, repet intrebarea legata de linkul anterior despre care d-ta ziceai ca da date despre romani in sensul ca reprezentau cca1/3 din populatia ardealului. Acum aflu tot de la d-ta ca erau jumatate…
      Cati zici d-ta ca erau ungurii si romanii din Ardeal si cine i-a numarat ?

      3.In ceea ce-l priveste pe voievodul ardelean Roland Borsa, cititi : http://istoriefurata.istorieveche.ro/transilvania-intre-anii-1280-1324/;
      sau https://en.wikipedia.org/wiki/Roland_Borsa
      4.D-ta intrebi : „Cum că pe lângă români mai erau și unguri, germani secui și italieni?”

      Pai da,cronicile vremii consemneaza ca la batalia de la Giurgiu au luptat contra turcilor :8.000 de oșteni ai lui Mihai, 8.000 de secui,13 mii de mercenari ai lui Bathory, 1.500 de germani trimiși de arhiducele Maximilian⁠, la care se adăuga corpul de 300 de artileriști din Toscana înarmați cu tunuri..
      Dupa batalia de la Mohacs ,Ungaria nu „a pierdut teren in favoarea Turciei”asa cum spui d-ta, ci pur si simplu a disparut ca stat de pe harta Europei.”Una e sa ‘pierzi teren”dupa o lupta si alta e sa pierzi toata tara !

      E bine sa stiti si ca denumirea Ungro-Vlahia insemna „Tara de langa Ungaria”si nu este nimic extraordinar in aceasta denumire, care nu avea vreo conotatie politica de subordonare a Munteniei la Ungaria.
      Ungro-Vlahia era numele dat Țării Românești în izvoarele grecești de Patriarhia de Constantinopo și în unele izvoare slavone din perioada medievală, pentru a o deosebi de Valahiile Balcanice și de Moldova.
      Țării Românești i s-a spus Ungro-Vlahia, adică Valahia dinspre Ungaria, iar Moldovei i se spunea Ruso- Vlahia insemna Tara de langa Rusia (Ucraina de azi,nu Rusia moscovita, un nume dat Principatului Moldova în unele izvoare slavone din perioada medievală.
      Pentru a o deosebi de Țara Românească, Moldovei i s-a spus asadar Ruso-Vlahia, deoarece era mai aproape de Rusia Roșie (Ucraina). I se mai spunea si „Bogdania”.
      Munteniei i se mai zicea Megali-Vlahia, Valachia Maior sau Grosse Valachei, iar Olteniei: Mikri-Vlahia, Valachia Minor sau Kleine Valachei.

      În portulanele genoveze de la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București, Moldova mai apare și sub numele de Velacia Bogdana adica Valahia, adica tara romanilor), în timp ce Transilvania apare sub numele de Velacia Interiore (adica Valahia interioara), iar Țara Românească sub numele de Velacia Bassaraba.

      Mihai nu s-a retras de la Calugareni in Ardeal,asa cum crezi d-ta ci s-a oprit in Carpati, în tabăra de la Stoenești, de lângă pasul Bran-Rucăr, unde a ocupat o poziție avantajoasă de apărare si unde a asteptat ajutorul promis din partea imparatului Rudolf si a principelui ardelean Bathory.Efectivele militare care au venit in ajutorul muntenilor le-am enumerat deja.
      Mihai nu a fost comandantul suprem al ostilor antrenate in batalie,numai ca el s-a implicat direct,luptand cu arma in mana la Giurgiu ca si la Clugareni, astfel incat cronicarii turci pe el l-au blestemat pentru dezastrul armatei turcesti.

      Spre exemplu,cronicarul turc Naima, care dă o întinsă descriere a acestor evenimente, nici nu cunoaşte pe Sigismund Bathory şi atribuie întreaga înfrângere a turcilor „apostatului şi blestematului Mihail.”

      El arată cum „infamul Mihail a ieşit din păduri,” a luat Târgoviştea şi Giurgiu, unde „duşmanii au năvălit ca nişte porci turbaţi, rupând podul şi înecând pe musulmani”. „O asemenea retragere dezastruoasă şi înfrângere n-a mai fost pomenită în istorie”.
      Inchei asigurandu-va ca de fiecare data istoricii romani au consemnat ajutorul dat de Sigismund Bathory lui Mihai si numarul ostenilor veniti in Muntenia sa lupte alaturi de romani impotriva turcilor. In consecinta, afirmatii de genul „Această formulare este tipic românească. Cum că pe lângă români mai erau și unguri, germani secui și italieni” e pur si simplu rauvoitoare si umorala.Nu asa se invata istoria …

      Comentariu de cersipamantromanesc | 17/05/2016 | Răspunde

      • 1. Nu ați descris principiul după care dvs., repet dumneavoastră considerați unire sau criterii prin care considerați anexiune, ocupare cu forță, etc.
        2. ”Ungurii din Romania (inclusiv secui, care si-au pierdut identitatea nationala, maghiarizandu-se), nu reprezintă un popor cu drept la autodeterminare”. Dar de ce, românii din Ardeal au reprezentat?
        3. Nu o treime, nesemnificativ la sfârșitul sec al XIII-lea, crescând la aprox 1/5 la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul sec al XVIII-lea, dar în acel secol crescând brusc la aproape 1/2 din totalul populației Ardealului.

        Comentariu de Zsolt | 19/05/2016

      • 1.Unirea unor teritorii se defineste prin contopirea administrativă într-un singur Stat,cu o conducere unica, pusa adesea subb garanția colectivă a unor mari puteri.

        Noţiuni referitoare la definirea cotropirii:

        Ocupaţie – luare în stăpânire de către forţele armate ale unui stat a unei părţi sau a totalităţii teritoriului unui alt stat;
        Teritoriu ocupat = teritoriul cucerit şi stăpânit de o armată străină;
        Stat ocupanteste statul care,folosindu-se de forţele sale armate ia în stăpânire un teritoriu un oraş străin etc., şi care impune, în spaţiul ocupat,un anumit regim.

        Anexiune – încorporare prin violenţă de către un stat, a unui teritoriu aparţinând altui stat.

        În Convenţia cu privire la legile şi cutumele războiului terestru, semnată la 18 octombrie 1907 la Haga, ocupaţia este definită în felul următor (art. 42):

        „Teritoriul este recunoscut ca ocupat dacă acesta se află efectiv sub autoritatea statului inamic. Ocupaţia se extinde numai asupra acelor regiuni, unde această autoritate este instalată şi are capacitatea de a-şi manifesta activitatea”.

        Dreptul internaţional evidenţiază trei forme de ocupaţie:

        1. Ocupaţie imperială – în cadrul căreia teritoriul ocupat este încorporat în teritoriul statului ocupant, fiind lipsit, în totalitate, de suveranitate.
        În cazul ocupaţiei imperiale, pe teritoriul ocupat, sau, altfel spus, pe teritoriul coloniei, este transferată legislaţia ţării ocupante (a metropolei), însă populaţia coloniei nu beneficiază de drepturile cetăţenilor metropolei.
        Este cazul printre altele al Transilvaniei pana in 1918.

        2. Ocupaţie militară – în cadrul căreia teritoriul ocupat nu este încorporat teritoriului ţării ocupante, dar pe teritoriul ocupat este interzisă legislaţia locală şi activitatea instituţiilor puterii locale, acestea fiind înlocuite de regimul de ocupaţie, în care populaţia teritoriului ocupat nu obţine drepturile cetăţenilor ţării ocupante.
        3. Ocupaţie de garanţie – care se produce în rezultatul intrării trupelor unui stat pe teritoriul altui stat în scopul asigurării garanţiilor de securitate pentru statul ocupat, în conformitate cu acordul anticipat, încheiat între cele două state.
        În cadrul ocupaţiei de garanţie statul ocupat nu-şi pierde suveranitatea, însă este limitată sub unele aspecte. Teritoriul ocupat nu este încorporat teritoriului statului ocupant şi, respectiv, legislaţia statului ocupant nu se extinde asupra teritoriului ocupat.

        Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, in principal de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia, si drepturile nationale ale populatiei majoritare pe acel teritoriu.
        Separare acesteia de un stat si unirea teritoriului pe care il locuieste la alt stat, este rezultatul pasnic al unor negocieri atat cu Guvernul national, cat si cu comunitatea internationala. Asa s-a intamplat in cazul tuturor provinciilor istorice care s-au unit cu Romania: Transivania, Banat,Basarabia, Bucovina.
        Sa nu uitam că poporul român – care formează marea majoritate a provinciilor în chestiune – s-a alăturat la Regatul României prin actul solemn de la Alba Iulia din l Decembrie 1918.
        Se uită de un al doilea act de semnificaţie politică deosebită şi anume declaraţia de la Mediaş, prin care saşii din Transilvania îşi proclamă, la rândul lor, alipirea la România astfel incat, alipirea acestor provincii la România a fost perfect justificată din punct de vedere juridic, prin voinţa liber exprimată de marea majoritate a locuitorilor lor.
        Dreptul internaţional clasic, ca şi principiile formulate de preşedintele Wilson au fost pe deplin aplicabile şi la cazul romanilor la momentul incheierii primului razboi mondial.

        In timpul tratativelor de la Paris, atât Aliaţii cât şi adversarii cunoşteau exact situaţia reală din Transilvania, lucru ce reiese din numeroasele rapoarte şi scrisori ale oamenilor politici, militari sau oameni de afaceri ai vremii.
        3. Nu ati reusit pana acum sa prezentati date statistice privitoare la evolutia populatiilor maghiare si romane in Transilvania, Banat, Crisana si Maramures.
        Mai mult,d-ta ocolesti sa vorbesti despre drepturile istorice ale romanilor in aceste teritorii,in calitate pe care o au de bastinasi ai acestor pamanturi.Daca vorbim despre vechimea romanilor pe acest pamant,vorbim si de drepturile lor indiscutabile asupra lui. Gagauzii, secuii,maghiarii,germanii,ucrainenii,sarbii,slovacii,tiganii,turcii,tatarii sunt asezati in aceasta parte de lume, dupa poporul roman.
        Culmea, dar dintre toate neamurile pe care le-am enumerat mai sus,numai liderii maghiarimii revendica intaietatea in Transilvania,ca si cum,la sosirea lor din Asia in sec.al IX-lea, ar fi gasit teritoriul Transilvaniei pustiu…Cine sa creada chestia asta ?

        Comentariu de cersipamantromanesc | 19/05/2016

  5. 1. Având aceste definiții puteți să-mi formulați, pe rând, cele partu ”uniri”, dpdv. al dvs. de ce considerați unire, respectiv de ce nu îl considerați de ex. unirea Banatului Severinului cu Ungaria din timpul lui Carol Robert de Anjou, al Banatului Moldovei în timpul lui Ludovic I (cel Mare), sau al Valachiei și al Moldovei în timpul lui Mathias Rex?
    2. V-am dat sursele, respectiv cred că sunteți capabili de o căutare de lucrări pe internet despre evoluția populației vlachă din Ardeal, într-adevăr majoritatea sunt pe limba maghiară, dar găsiți și în limba română, deși, cum am mai scris de nenumărate ori, istoricii români refuză să accepte documentele vremii, fiindcă aceste contrazic mitul teoriei daco-romane. Dar haideți să vedem totuși:
    Mai întâi sursele pe limba română:
    Lucian Boia:
    ”Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut-o, un drept etnic asupra Transilvaniei, dar nu şi vreun drept istoric”
    ”(Transilvania) Nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria şi, chiar dacă Ungaria dispăruse, continuase, prin elita sa conducătoare şi prin organizarea de stat, să se înfăţişeze ca parte a vechiului regat ungar”
    Dar, fiindcă dl. Boia tace generos de timpurile de dinaintea secolului al XIX-lea, să vedem și mai departe în timp.

    Domnul Marius Diaconescu vorbește de situația politică și financiară ale românilor din Transilvania începând din secolul al XIII-lea:
    ”Da, marele mit al asupririi permanente a romanilor de catre unguri. Poate pentru secolele 18-19 e putin adevarat, dar pentru Evul Mediu propriu zis, secolele 13, 14, 15, cand avem documente mai multe, este gresit.”

    Dar găsim și alte adevăruri, pe care istoricii români în general l ascunde, rari, ca la dl Diaconescu putem auzi așa cum au fost într-adevăr. Iată cum răspunde la întrebarea:
    ”Iobagii nu erau legati de glie la momentul respectiv?”

    ”Asta apare tarziu, la 1514. Pana atunci, iobagii se puteau muta pe o alta mosie, dupa ce isi achitau obligatiile fata de vechiul stapan. Cand vii pe o mosie noua si ti se da o casa, in anul urmator platesti impozitele. Daca insa destelenesti pamantul si iti faci o casa, 7 ani esti scutit de impozte, pentru ca se considera ca ai investit ca sa construiesti acea casa.

    Daca vrei sa pleci, poti, acolo unde stapanul iti oferea conditii mai bune. Era o concurenta intre nobili sa aduca iobagi pe mosiile lor. Sa nu va inchipuiti ca satele din Evul Mediu erau la fel de populate ca astazi. Un sat in Evul Mediu avea in medie 15-20 de familii. Era o roire a populatiei, oamenii se mutau, iobagii cautau conditii mai bune.”

    Să mergem și mai mult înapoi în timp. Voievodul Vasile Lupu, în scrisoarea sa către Înalta Poartă spune că ”o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români” (sursa Wikipedia română) . Bineînțeles domnul Lupu nu avea un census la nivelul zilelor noastre, dar totuși datele lui coincid cu datele bisericești din vremea aceea.

    Sursele în limba maghiară chiar sunt fără număr, și care vorbesc nu numai de Ardeal de după Mohács, dar și din timpurile de dinainte, în care sursele în limba română, nu întâmplător, sunt din ce în ce mai puține,

    Várkonyi Ágnes: Az önálló fejedelemség utolsó évtizedei
    Erdély története II. A váradi békekötéstől János Zsigmond haláláig
    Lukinich Imre: Erdély területi változásai a török hódítás korában
    Makkai László: Erdély helye a középkori Magyar Királyságban
    Mályusz Elemér: A magyarság és a nemzetiségek Mohács előtt.

    Comentariu de Zsolt | 21/05/2016 | Răspunde

    • Am spus si repet, ca pot fi luate in consideratie doua criterii principale in legatura cu drepturile unui popor asupra unui teritoriu:
      – dreptul istoric al primului venit.
      – drepturile populatiei majoritare pe acel teritoriu.
      Luand in considerare aceste criterii, putem raspunde dupa cum urmeza :
      1.1. La intrebarea dv. : „de ce nu îl considerați de ex. unirea Banatului Severinului cu Ungaria din timpul lui Carol Robert de Anjou, al Banatului Moldovei în timpul lui Ludovic I (cel Mare), sau al Valachiei și al Moldovei în timpul lui Mathias Rex?, argumentul e simplu, anume acela ca in aceste cazuri nu vorbim despre o unire ci despre o invazie, urmata de o ocupatie militara si o anexiune teritoriala.
      Pentru a vorbi despre o unire trebuie sa aveti in vedere criteriile de mai sus.
      2.Sursele pe care mi le propuneti nu sunt in fapt niste surse demne de luat in seama, neavand o legatura stiintifica cu istoria evolutiei populatiei maghiare si romane in Ardeal.
      Citatul d-tale din Lucian Boia („Transilvania Nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859) este un oximoron, iar acest Boia se contrazice plin de gratie.
      Da, Transilvania nu a apartinut niciodata Romaniei, pentru simplul motiv ca Romania a aparut ca stat independent, rezultat din Unirea principatului Moldovei cu Muntenia, in a doua jumatate a sec. al XIX-lea.
      Noi vorbim aici in primul rand despre drepturile istorice ale poporului roman si despre drepturile etniei romanesti majoritare asupra teritoriului in discutie, si abia pe urma despre dreptul unui stat ca exponent al poporului respectiv, derivat din dreptul international.
      De altfel acest domn eseist controversat Lucian Boia a precizat ca, citez : „Bineînţeles că Transilvania este a României. Cred că trebuie să vorbim despre istorie mai decontractat, mai relaxat, fără să exagerăm pentru a ne susţine nişte drepturi pe care în mod evident le avem oricum”.
      Cat despre dl. Marius Diaconescu pe care il evoci d-ta, mi se pare interesant un citat di scrierile sale :

      ” Sunt secuii unguri? O mare parte a istoricilor spun că nu.Nici măcar ungurii cei mai naţionalişti nu au căzut de acord cu privire la originea secuilor.

      În secolele XII – XIII, cronicile maghiare vorbeau despre secui ca fiind urmaşi ai hunilor. Treptat, din dorinţa de a se crea o legătură între secui şi unguri, au fost create o serie de teorii.

      Marius Diaconescu mai afirmă că toate aceste teorii sunt poveşti frumoase “de adormit copiii seara, care însă influenţează opinia publică”.

      În urmă cu 500 de ani, secuii aveau conştiinţa originii lor, acum mulţi îşi spun maghiari. Ungurii au distrus autonomia, nu românii. Când spun ungurii că românii le-au distrus autonomia este o minciună, un fals. După 1876 nu mai putem vorbi de nici un fel de autonomie secuiască.
      Cat despre documentele despre care vorbiti si vorbesc si altii,acestea nu pot fi extrapolate asupra intregii populatii dintr-un teritoriu, in lipsa unui recensamant. Lipsind recensamantul,prevaleaza dreptul istoric asupra teritoriului respectiv.
      Rusii au masacrat milioane de cerchezi in sec. XIX,reducand supravietuitorii la conditia unei minoritati infime,dupa ce au colonizat in zona alte neamuri.
      Cu toate acestea,chiar daca pe pamantul respectiv ar ramane un singur cerchez,acesta va apartine de drept poporului cerchez, nu rusilor. Istoria ne mai da si alte exemple de acest fel,unul fiind cel al evreilor din Israel.
      Cat despre iobagie, daca doriti sa spuneti taranii iobagi huzureau sub stapanirea maghiara, ramane sa explicati de ce se rasculau ei din moment ce o duceau ca in sanul lui Avram ?

      Va amintesc ca Adunarea Naţională de la Blaj, din 15–17 mai 1848, a formulat o serie de revendicări politice, religioase, social-economice, culturale şi de altă natură.
      Dintre revendicările de natură social-economică reţineti: desfiinţarea iobăgiei fără nici o despăgubire din partea ţăranilor iobagi; desfiinţarea dijmelor; desfiinţarea dării asupra vitelor ; desfiinţarea dijmei (zeciuielii) metalelor produse în Transilvania; suportarea comună a sarcinilor publice după starea şi averea fiecăruia..

      Cererile românilor, formulate de Adunarea Naţională de la Blaj, nu au fost sancţionate de împăratul Ferdinand I al Austriei, sub pretext că acestea ar fi fost soluţionate prin unirea Transilvaniei cu Ungaria, la înfăptuirea căreia românii nu consimţiseră niciodată.

      În Transilvania, desfiinţarea iobăgiei şi a decimelor s-a produs mai târziu decât în alte ţări ale monarhiei, prin legi absolutiste datând din 1854 şi 1858, în condiţii foarte favorabile pentru nobilii feudali.
      Referindu-se la modul cum au fost calculate despăgubirile urbariale în Transilvania, deputatul Schuller-Libloy declara următoarele în senatul imperial din Viena: „Din toate ţările monarhiei această ţară este cea mai asuprită şi stoarsă în favoarea familiilor privilegiate dintre care câteva au primit despăgubire îndoit şi chiar întreit mai mare decât li se cuvenea după drept şi dreptate”[8].
      Pe lângă servituţile feudal-iobăgiste, ţăranii dependenţi, alături de cei liberi, de locuitorii oraşelor şi de lucrătorii din mine şi ocne, aveau obligaţii şi faţă de biserica catolică, ca şi faţă de stat.
      Birul datorat statului, denumit venitul cămării, de la 18 dinari pentru o poartă sau gospodărie în secolul al XIV-lea a crescut la 30 de dinari pentru o poartă mare şi 15 dinari pentru una mică în prima jumătate a seoclului al XV-lea şi la 100 de dinari la finele acelui secol.
      Ca sa conchidem,incercarea de a-i scoate pe romani minoritari pe pamantrurile lor de bastina nu va putea niciodata sa faca uitat faptul istoric ca maghiarii au invadat teritoriul Transilvaniei, dupa ce si-au parasit vetrele lor ancestrale,aflate la mii de kilometri departare.
      Faptul ca regii unguri au colonizat in Ardeal de a lungul vremii, numeroase populatii straine,distrugand echilibrul etnic al regiunii, nu poate sterge adevarul apartenentei istorice al acestui teritoriu la vatra de formare a poporului român.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 22/05/2016 | Răspunde

    • PS.
      Va mai propun sa cititi cartea istoricului clujean Ladislau Gyémánt (n. 1947, Oradea),un specialist în istorie central-europeană în secolele 18-19 si in Istoria Transilvaniei, autor a 31 de cărți și 115 studii de specialitate. El spune printre altele, citez :
      „românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei , menţinuţi în permanenţă pe pământul pe care îl locuiesc, anterior celorlalte popoare (deci şi ungurilor)”. El mai vorbeste si de”caracterul nedrept şi abuziv al sistemului politic instalat ulterior (n.m.de Ungaria), cu excluderea românilor”.
      – Istoricul maghiar Kovary Laszlo, în lucrarea sa „Statistica Ardealului”, susţine că „românii sunt urmaşii romanilor colonizaţi în Dacia de împăratul Traian, fiind găsiţi aici de unguri, prin sec. al IX-lea (955-956)”.
      – În „Antichităţile Ardealului”, Kovary Laszlo, scrie: „La venirea maghiarilor, Ardealul era locuit de neamul românilor (olah nemzet). De la ei au preluat maghiarii stăpânirea Transilvaniei”.
      – Szilagyi Sandor preciza, la rândul său: „Nu se poate contesta faptul că românii au deţinut Transilvania cu mult timp înainte de venirea principelui maghiar Tuhutum, care s-a luptat cu valahii lui Gelu în partea de nord-vest a Transilvaniei, cu Glad în Banat şi cu Menumorut în Crişana, căpetenii demne de amintit.”
      – Csetrenyi Svartics Ignac seria: „Românii trăiau aici (în Transilvania) la începutul domniei lui Arpad. Ei au fost cei cuceriţi de către Tuhutum.”
      – Carturarul sas Stephan Ludwig Roth scria in 1842:: „A declara o limbă drept oficială a ţării nu e nevoie. Căci noi avem deja o LIMBĂ A ŢĂRII. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, CI ESTE LIMBA ROMANĂ.
      Oricât ne-am suci şi ne-am învârti noi, naţiunile reprezentate în Dietă, nu putem schimba nimic. Asta este realitatea”
      Argumentele sale decurg din practica socială: „De îndată ce se întâlnesc doi cetăţeni de naţionalităţi diferite şi nici unul nu cunoaşte limba celuilalt, limba valahă le slujeşte ca tălmaci”.

      Comentariu de cersipamantromanesc | 22/05/2016 | Răspunde

  6. Dumneavoastră vorbiți de două criterii majore prin care deosebiți unirea unor teritorii de anexare:
    ”– dreptul istoric al primului venit.
    – drepturile populatiei majoritare pe acel teritoriu.”

    Deci primul venit are dreptul asupra unei teritorii, dacă după în momentul respectiv este majoritar pe acel teritoriu. Această formulare în timpurile moderne nu prea stă în picioare, ajunge să ne gândim numai la timpurile colonizării, când europenii au colonizat lumea, Marea Britanie ajungând în ani 30 al secolului trecut să fie cel mai mare imperiu pe glob din toate timpurile. Dar în secolele XVII-XIX-lea nici americanii nu prea aveau drepturi de a cucerii teritorii în vest sau în sud. Oricum această formulare este simplă banalitate, neavând nici o legătură cu realitatea. Dar totuși să vedem iarăsi pe rând

    Luând ca atare adevărat mitul continuității daco-romane, dreptul pe aceste teritorii îl aveau dacii, nicidecum romanii, iarăși românii, care teoretic sau format din asimilarea dacilor de către romani (limba română are incontestabil origini latine, elementele dacice sunt chiar lipsite în totalitate, chiar și cei mai înfocați susținători ai teoriei continuității vorbesc numai de toponime, eventual nume de plate, pentru care noi veniții, romani aici, nu aveau cuvinte). Dar să trecem mai departe, chiar dacă românii nu au moștenit ”dreptul istoric al primului venit” de la daci, erau, cel puțin după teoria continuității înaintea invaziei triburilor maghiare.

    Mergând mai departe în timp, aceste teritorii au fost cucerite de un șir de popoare, mulți dintre ei formând state centralizate care au rezistat timp de secole. Peste care sau pus și un șir de alte popoare care au trăit sub dominația altor nații, aceste popoare îl numim acum slavii, chiar și originea numelui acestora vine din cuvântul sclav. Cu toate aceste românii reușesc să se menține în număr majoritar tot timpul. Să nu uităm că densitatea populației pe atunci era mult mai scăzută, mai ales în Ardeal (chiar și la sfârșitul secolului al XVIII-lea era acoperit de 90% de păduri). În aceste condiții trebuie să vorbim de un număr foarte scăzut de ex ”avari sau goți” ca ei cu tot cu slavi să fie totuși mai puțini de populația așa zisă băștinașă.

    Invazia maghiară îl putem data destul de bine, respectiv chiar putem forma și o imagine asupra numărului de populație, sursele vorbesc de 250.000 până la 600.000 de oameni. În orice caz au fost destul de mulți ca în câteva secole să asimileze populația găsită. Dar istoricii susțin că numai românii nu au fost asimilați.

    Mergând mai departe în timp, regii maghiari, ca să contracareze pierderile de populație în urma războaielor (invazia mongolă) dar și datorate bolilor (ciuma) au adus din afara tării un număr destul de mare de populații sau au dat voie la elemente de nații să se refugieze în țară (sași,șvabi, cumani, pecenegi, iași). Cu toate acestea românii încă mențin majoritatea.

    Și așa ajungem la Mátyás I, care prin reformarea modului de impozitare ne-a lăsat documente prețioase prin care putem forma o imagine despre populația țării, dar și despre componența ei etnică. Urmașul lui pe tron, Ulászló al doilea, printr-un decret scutește preoți ortodocși de impozitul de 1 forint. Și de aici știm că în 1495 numărul preoților ortodocși era de 283 în toată țara . Dar Ungaria atunci avea o populație între 2-3 milioane (au fost numărate numai porții, poarta fiind baza de impozitare), iar tot Ardealul avea între 700.000-1.000.000 de locuitori. Deci dacă din această populației să fie majoritară românii un preot trebuia să aibă mult peste 1.000 de enoriași, socotind cu numărul mediu 15-20 familii/sat și cu 4,5-5 membrii/familii (aceste date sunt reale în vremea respectivă) un preot ortodox trebuia să aibă cel puțin 12 sate. Oricum cu orice membrii/familie sau familii/sat socotim un preot trebuia să aibă peste 1250 enoriași.

    Bineînțeles acest lucru nu este adevărat, mitul continuității nu stă în picioare din mult mai multe cauze, eu am încercat să arăt de ce nu putea să rămână în număr majoritar timp de peste un mileniu.

    Dar nici acuma nu ați descris de ce considerați cele patru ”uniri” amintite unire în toate drepturile.

    Comentariu de Zsolt | 22/05/2016 | Răspunde

    • Primul principiu de drept pe care l-am enumerat este valabil de doua milenii :“Qui prior tempore potior iure”, adica “CINE-I PRIMUL IN TIMP, ARE DREPTUL DE PARTEA LUI”.
      Conform acestor principii, valabile si astazi, dreptul de proprietate al romanilor asupra gliei stramosesti, este indubitabil si orice alta pretentie este nula.
      Unde mai pui ca in zilele noastre romanii sunt de trei ori mai numerosi in Ardeal decat maghiarii !

      D-ta spui ca „în secolele XVII-XIX-lea nici americanii nu prea aveau drepturi de a cuceri teritorii în vest sau în sud”
      Eu spun ca nu de americani vorbesti d-ta ,ci de puterile coloniale Anglia,Franta,Spania, Portugalia,Olanda sau Rusia.
      Din acest punct de vedere,nici Germania, Austria, sau Ungaria nu erau mai indreptatite din punctul de vedere al dreptului popoarelor, sa colonizeze alte teritorii apartinand altor popoare.

      Adagiul latin despre care vorbeam, este valabil in dreptul international si in zilele noastre, astfel incat este nu doar cinic ,dar si potrivnic regulilor de drept international care guverneaza lumea, sa spui ca d-ta „această formulare este simplă banalitate, neavând nici o legătură cu realitatea”.

      1.Continuitatea daco-romana nu este un mit,asa cum i-ar place sa creada oricine contesta continuitatea locuirii pe aceste pamanturi.

      Ar fi tare comod,nu-i asa, sa spui si sa si crezi asa o stupiditate, ca triburile migratoare maghiare au gasit o tara pustie, depopulata, frumoasa, intinsa pe cateva sute de mii de kilometri patrati,bogata in rauri,munti,campii,paduri si pasuni,cu un subsol fabulos, abundand in aur, argint, fier, plumb s.a ?

      Unde sa se fi intamplat asta ? Nu pe o insula izolata in mijlocul Oceanului, ci in mijlocul Europei, pe teritoriul de azi al Romaniei !

      Cine sa creada in ridicolul unui astfel de basm ? Uite ca nazdravania asta se tot repeta obsesiv de generatii intregi copiilor de scoala unguri, pana la saturatie…
      Dovezile istorice, arheologice sau scrise, nu sunt voit luate in seama sau sunt contestate cu nerusinare, de o cohorta de asa zisi istorici, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna.

      2. Sunt de acord cu d-ta, ca dreptul asupra acestor teritorii il aveau tracii (dacii).
      Tot asa urmasii dacilor,românii, au in continuare acest drept.
      Procesul acesta il numim CONTINUITATEA vietuirii pe acelasi pamant.
      Atentie, dacii nu au fost asimilati in totalitate de catre romani, asa cum trambiteaza unii dacopati, ci numai cultura lor, care era inferioara celei latine.

      Asadar dacii (si pe plan mai larg tracii),s-au romanizat in plan cultural,iar pe unele teritorii din Balcanii de sud, s-au grecizat.

      Fenomenul asimilarii culturale poate fi urmarit si in cele doua Americi, unde cultura europenilor a inlocuit cultura amerindienilor si tot asa explicam pierderea culturii tribale maghiare, in contact cu marea cultura europeana.

      Toponimele dace care s-au pastrat si pe care le pomenesti d-ta, vin si ele in sprijinul acestei argumentatii.

      D-ta sustii ca unii istoricii spun că numai românii nu au fost asimilați de unguri. Este cat se poate de neadevarat.
      Exista exemplul germanilor sau al tiganilor, care au rezistat foarte bine ca neam timp de 1000 de ani. La fel si armenii,evreii s.a.
      D-ta mai spui ca „regii maghiari, ca să contracareze pierderile de populație în urma războaielor (invazia mongolă) dar și datorate bolilor (ciuma) au adus din afara tării un număr destul de mare de populații sau au dat voie la elemente de nații să se refugieze în țară (sași,șvabi, cumani, pecenegi, iași). Cu toate acestea românii încă mențin majoritatea „.
      Noi vorbim in acest caz despre romanii care formau un grup etnic important, dar caruia nu-i erau recunoscute drepturile nationale, chiar daca erau bastinasii acelor tinuturi si chiar daca ungurii stiau bine asta.

      O politica tipica de ocupant, aplicata de maghiari dupa acelasi model ca si englezii,spaniolii etc.in teritoriile pe care le invadau.
      Ce este interesant, este ca musulmanii erau in epoca aceea, mult mai toleranti si mai luminati, decat unii crestini, in raporturile lor cu alti crestini.Inclusiv cu ortodocsii romani.

      In continuare d-ta faci niste calcule legate de numarul preotilor ortodocsi si al enoriasilor ortodocsi, dupa care,(foarte ciudat !) tot d-ta vorbesti de …”mitul continuitatii”.

      Admintand ca romanii scazusesera numeric in Ardeal in anumite perioade, in urma masacrelor,epidemiilor, asimilarii etnice fortate , asta nu anuleaza cu nimic ce am spus pana acum,anume ca romanii,ca urmasi ai daco-romanilor erau BASTINASII ACESTOR LOCURI, nu migratori,nu venituri de pe alte meleaguri,de multe ori ramase necunoscute.

      Intrebarea aceasta legata de scaderea populatiei Transilvaniei se pune doar pentru romani?

      Despre unguri si celelalte nationalitati ce stiti ? Cati unguri au ramas in urma unor astfel de catastrofe succesive ?

      Oare numai romanii se diminuasera numeric in urma invaziilor, ciumei,exodurilor etc.? Ce spun sursele d-tale despre numarul precis al ungurilor,sasilor,secuilor,tiganilor ramasi dupa astfel de tragice evenimente ?

      Va spun eu ca nu aveti date exacte, pentru ca statisticile au aparut mai tarziu ,iar daca incercati sa emiteti pareri,intrati cu buna stiinta pe taramul fabulatiilor…

      Au fost mai multe astfel de evenimente de-a lungul timpului, nu-i asa ?
      Cati romani au fost oare in Ardeal, INAINTE de aceste pustiiri ?

      Comentariu de cersipamantromanesc | 22/05/2016 | Răspunde

      • Deci, după cum văd dvs. vreți să reduceți totul la ”cine a fost primul în Ardeal”. De fapt, cum nimic în lume nu este ori negru ori alb, nici aceasta nu este așa de simplă. Indiferent dacă suntem de acord cu problema continuității daco-romane sau nu aici nu despre asta este vorba. Nu se poate reduce, cum încercați să explicați dvs., dacă ne place considerăm un fapt drept mândru de amintit, dacă nu ne place ignorăm și negăm cu orice preț.

        Încerc în continuare să vorbesc numai referind la perioada amintită, adică de la formarea statului Vlachia (Ungro-Vlachia) și secolul imediat anterior până la începutul secolului al XVII-lea, terminând cu răscoalele/războaiele de independență Rákóczi.

        Nu avem date exacte de la formarea statului Vlachia (sau Țara Românească ), dar știm că au fost numeroase încercări de consolidare al unei formațiuni statale încă din a doua jumătate a secolului XIII-lea. Încă de aici până la bătălia de la Mohács aceste teritorii au fost strâns legate de Regatul Maghiar, care încerca să extindă limita de apărare, al așa numitei gyepű cât mai către est. Formarea statului Moldova la mijlocul sec al XIV-lea este poate și mai strâns legată le Regatul Maghiar, în primii ani acesta funcționând ca și Banatul Moldovei, făcând parte din Regatul Maghiar. Aceste numiți dvs. anexiune, aducând argumente că ”românii au fost primii pe aceste meleaguri”.

        După aceste perioade aceste state, adică Moldova și Vlachia au fost de nenumărate ori state vasale regelui Ungar. Ignorând acest fapt, dvs. aduceți exemplul că Mihai sa autooferit vasal Principelui Transilvaniei, Báthory Zsigmond. Nu știu de ce se poate acest fapt considera unire, până când faptul că lui Mátyás I au fost vasali atât domnitorul Moldovei cât și domnitorul Vlachiei nu.

        Comentariu de Zsolt | 31/05/2016

      • a) Am spus si repet ca drepturile unui stat asupra unui teritoriu, sunt legate de doua aspecte esentiale:
        1. Continuitatea de trai a poporului respectiv pe teritoriul in cauza
        2. Existenta unei majoritati a etniei respective (in cazul nostru romanii) pe acel teritoriu.
        Ca un corolar,trebuie sa avem in vedere si prevederile dreptului international, in primul rand dreptul gintilor si de asemenea recunoasterea acestor drepturi in conformitate cu legislatia internationala.
        Dupa cum vedeti, in cazul unirii Transilvaniei si Banatului cu Romania, toate aceste conditii au fost indeplinite.
        La fel se pune problema si cu alte teritorii care s-au unit cu Romania in 1918 : Basarabia si Bucovina.
        In consecinta,este cel putin bizar din partea d-tale sa spui ca eu asi reduce totul la ”cine a fost primul în Ardeal”.

        b)Putem considera UNIRE, orice actiune care a dus la formarea unui stat unitar populat de romani,indiferent daca cel care a initiat aceasta unire a fost roman,ungur sau italian.
        Alipirea (anexarea) teritoriilor Tranislvaniei, Banatului, Bucovinei sau a Basarabiei de catre state vecine, diferite etnic, nu poate fi numita unire, aceasta fiind nimic altceva decat un act colonialist de exindere teritoriala.
        Exact asta am spus si spun in continuare, anume ca anexarea la Austria, Ungaria ,sau Rusia, a unor teritorii care apartin romanilor, nu poate fi considerata un act de unire a romanilor ci o extindere teritoriala facuta prin forta PE SEAMA ROMANILOR.

        E o mare diferenta, nu-i asa ?

        Pentru a fi mai pe inteles, hai sa nu vorbim pe moment de Ardeal,care are pentru unguri o incarcatura emotionala evidenta si sa ne referim la Bucovina.

        Acest tinut a fost ocupat mai tarziu (1774),fiinmd rupt din trupul Moldovei, insa nu putem vorbi si nici nu vorbim in acest caz de o unire a aceastei regiuni cu Austria sau cu Austro- Ungaria.
        Unirea adevarata s-a petrecut in data de 15/28 noiembrie 1918,cand Bucovina a intrat in componenta Romaniei.
        Ar fi culmea sa aud acum voci in Austria sau in Ungaria, care sa reclame „drepturi”sfinte asupra Bucovinei…E de ajuns sa-i auzim acum pe ucraineni care incearca pe toate caile sa-si justifice „drepturile” acupra Bucovinei de nord, Bugeacului sau Transcarpatiei…

        Comentariu de cersipamantromanesc | 01/06/2016

  7. Deci numai să verificăm: Putem considera unirea realizată de Báthory pentru că românii erau primii în Ardeal (majoritate nu au avut în vremea respectivă, formau o minoritate în jur de 30%), respectiv în contradicție Mátyás a făcut o anexiune fiindcă românii erau minoritari dacă considerăm tot regatul Ungariei (primii nu putea să fie și să aibă dreptul istoric asupra teritoriului complect al Ungariei în timpul lui Mátyás I).

    Comentariu de Zsolt | 02/06/2016 | Răspunde

    • Ma vad nevoit sa repet inca odata ca exista numeroase izvoare maghiare şi italiene, în care Sigismund Bathory apare cu titulatura de „principe al Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti”.
      Istoricul maghiar János Decsi Baranyai, un contemporan al principelui Bathory, adaugă precizarea: „într-un cuvânt întreaga Dacie” (uno verbo tota Dacia).
      Sa mai adaugam ca la Alba Iulia, la Muzeul Naţional al Unirii, se păstrează sigiliul lui Sigismund Bathory, considerat cea mai veche atestare a utilizării unei steme a Transilvaniei, alături de cele ale Ţării Româneşti şi Moldovei.

      Mathias (Mátyás) Corvin nu poate fi considerat un unificator al principatelor Transilvania, Moldova si Muntenia, pentru ca in vremea domniei sale Transilvania era alipita la Ungaria si nu era unita cu celelalte doua provincii romanesti.
      Cat despre insistenta cu care d-ta proclami procentul de 30% in privinta populatiei romanesti din Ardeal la vremea respectiva,eu va repet ca acea cifra este nesigura si nu are nici o relevanta in ceea ce priveste componentei etnice a regiunii.In plus, d-ta uiti ca am vorbit si de alte criteriide atribuire a drepturilor teritoriale.
      Am sa dau din nou exemplul cerchezilor, care sunt cel mai vechi popor din Caucaz, si care au purtat in anii 1763-1864 un razboi indelungat cu Rusia. 4.000.000 de cerchezi au fost masacrati si peste un milion au fost forţaţi să plece in masa în exil.Dupa 1864 circa 90% din populaţia cerkeza care supravietuise razboiului,a fost silita sa se expatrieze in Turcia si in alte tari.
      In prezent, in componenta Federatiei Ruse exista o republica a poporului adîg cunoscuţ încă din secolul al XIII-lea şi cu numele de circassieni sau cerchezi. Regiunea Autonomă (Adâgă) Cercheză a fost proclamată în cadrul RSFS Ruse pe 27 iulie 1922, pe teritoriul Regiunii Kuban-Marea Negră. A fost redenumit Regiunea (oblastul) Autonomă Adîgă (Cercheză) pe 24 august 1922.Pe 3 iulie 1991, regiunea a fost ridicată la rangul de republică autonomă în cadrul Federaţiei Rusă.
      În conformitate cu rezultatele recensământului din 2002, ruşii formează 64,5% din totalul populaţiei republicii, în timp ce adîghii (cerchezii) numai 24,2%. Alte naţionalităţi prezente în republică sunt: armeniii, ucrainienii, kurzii, tătarii şi alţii.
      Populatia cercheză a fost împărţită în anul 1920 (din motive politice) in mai multe „republici” rusesti, devenind peste tot minoritara.

      Dupa cum vedem, cerchezii, cel mai vechi popor din regiune, pana in 1864 majoritar, a ajuns minoritar in propria tara !
      D-ta cui spui ca ii apartine de drept acest teritoriu caucazian?

      Comentariu de cersipamantromanesc | 02/06/2016 | Răspunde

      • ”pentru ca in vremea domniei sale Transilvania era alipita la Ungaria” Ca și în 1918, altfel.
        Indiferent, că unii domnitori s-au autotitulat domnitori al altor țări, provincii sau regiuni, după criteriul acesta nu ne putem lua. În perioada respectivă aceste relații internaționale erau mai ales de vasali față de un alt domnitor/rege. Așa era și în timpul lui Mátyás I, care la un moment dat îl avea vasali atât pe domnitorul Moldovei cât și pe domnitorul Valachiei. Nimi mai puțin decât Báthory Zsigmond.

        Cât despre numărul etnicilor români (vlachi) acesta era în continuă creștere de la prima amintire a vlachilor în Ardeal pe la sfârșitul secolului al XII-le, numărul lor fiind atât de mic (numai trei sate cunoaștem) până la primul recensământ efectual în Ardeal, când ajungea la 44%.

        Comentariu de Zsolt | 02/06/2016

      • Exact despre asta e vorba, despre faptul ca in timpul lui Matei Corvin Transilvania era alipita Ungariei,astfel incat ,chiar daca temporar Corvin (care avea origini romane) era si suzeran al Moldovei sau Munteniei in sensul dreptului feudal,nu putem sa vorbim despre o unire a celor trei principate romane, care se constituisera pe teritoriul fostei Dacii.
        Sigismund Barhory,desi era maghiar,avea constiinta continuitatii pe teritoriul fostei Dacii, a sustinut-o inclusiv pe sigiliul de stat care reunea stemele celor trei provincii, materializand astfel cele spuse si de istoricul si scriitorul János Decsi Baranyai (uno verbo tota Dacia).

        În Ungaria si Ardeal, o numărătoare a populaţiei ce ar corespunde în linii mari sensului noţiunii de recensământ a avut loc in timpul stapanirii austriece începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
        Prin ordonanţele din anii 1753/54 se urmarea cunoaşterea numărului real al populaţiei, structura ei în funcţie de sex, vârstă, stare civilă şi socială, prin aşa-numitele „consemnări de suflete” (Seelen-Consignation, Consignatio Animarum).
        Recenzările erau proiectate a fi făcute cu o periodicitate de trei ani, populaţia fiind recenzată în mod separat atât de către autorităţile administrative cât şi de cele bisericeşti, confruntarea şi însumarea datelor obţinute pe cele două căi revenind în sarcina administraţiei ţinutului (Landesstelle).

        Primul recensământ de acest gen a avut loc în 1754. Războiul de şapte ani a împiedicat efectuarea următorului recensământ, el derulându-se abia în 1761.
        Cea mai cuprinzătoare recenzare a secolului al XVIII-lea a fost cea din timpul imparatului Iosif al II-lea.
        Aceasta a reprezentat totodată şi primul recensământ general al Ungariei şi Transilvaniei, care viza toate regiunile aflate sub administraţie civilă, toate persoanele,inclusiv preoţimea şi nobilimea.
        Scopul lui principal a fost o mai bună organizare a recrutării şi a impozitării, dar el are o importanţă extraordinară şi din perspectiva posibilităţii de cunoaştere a situaţiei socio-economice a ţării din vremea respectivă.
        Pe baza înregistrărilor individuale s-a urmărit şi distribuţia după sex, stare civilă, ocupaţie şi poziţia socială, si s-au strâns date referitoare la distribuţia pe vârste a populaţiei masculine.

        A vorbi despre cunoasterea numarului membrilor unei etnii in Transilvania secolelor 12- 18 e hazardat,daca nu cumva putem numi asa ceva drept o incercare nestiintifica de a justifica …nimic.

        Putem vorbi despre referiri documentate despre existenta uneia sau alteia dintre etnii in Ardeal,dar nu putem sa ne lansam in evaluari de felul celor pe care le incerci d-ta.
        Cat despre Unirea Transilvaniei, Moldovei si Munteniei, ramane cum am stabilit.

        Comentariu de cersipamantromanesc | 03/06/2016

    • Post Scriptum:
      Rusia, Austria şi Prusia si-au impartit de trei ori Polonia in 1772, 1793 si 1795.
      In 1918,parti din statul polonez anexate de cele trei imperii s-au reunit,reconstituind statul Polonia.
      D-ta ce spui,in cazul Poloniei, putem vorbi despre o unire in anul de gratie 1918?

      Comentariu de cersipamantromanesc | 02/06/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: