CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 8 mai în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 1653 (8 aprilie stil nou/28 aprilie 1653, stil vechi), inceteaza scurta domnie a lui Gheorghe Ştefan în Moldova.

Venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și recastiga  tronul Moldovei.

Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei

 

 

 

 

 

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Ţinut sub pază la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”.

 

 

 

 

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

 

Vasile Lupu (n.1596 – d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

 

 

 

 

 

Prin prestigiul sau pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avant culturii bisericeşti.

Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea, gandindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan.

Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi a lui Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile Lupu a fugit peste Nistru la Cameniţa, de unde se va întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş, şi va iesi învingător la Popricani, dar nu se va mulţumi numai cu recaştigarea tronului, ci îl va urmări pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gandul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în inchisoarea  Şapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, iar în 1661 moare la Constantinopol.

 

 

 

 

 

1852: Are loc premiera comediei Chiriţa în provincie, de V. Alecsandri.

 

 

 

 

 

1879: S-a născut Ion Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat, una din figurile  reprezentative ale  istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX, cu  contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; (m. 21 septembrie 1945).

 

 

 

 

 

 

 

Ioan C. Filitti

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1915, a fost ales membru corespondent al Academiei Române care i-a acordat prestigiosul său premiu Năsturel Herescu , în semn de recunoaștere a valorii monografiei sale ” Domniile Romāne  sub Regulamentul organic”, carte care a fost publicata  simultan în București (de Editura Socec), Leipzig (Otto Harrassowitz) și Viena (Carl Gerold).

A fost apoi retipărite de, Editura Academiei, sub supravegherea istoricului Nicolae Iorga.

 

De asemenea, în 1915,  Filitti si-a expus opiniile  cu privire la problema spinoasă a „Capitulațiilor”, contracte semnate de Principate (Țara Românească și Moldova), când au intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

Filitti avut o contributie importanta  la istoria socială, istoria juridică, in  genealogie și heraldică. A fost  membru al Partidului Conservator șiasistent al liderului său  Titu Maiorescu. 

 A fost un „germanofil” si opus în secret pactului dintre România și Puterile Antantei,optand  să rămână  pe teritoriul   ocupat de Puterile Centrale.

El a căzut în dizgrație pentru   colaboraționism dar a reusit sa scape de  sentința la moarte pentru trădare. 
Spre sfârșitul vieții sale, el a sprijinit regimul dictatorial cunoscut sub numele de Frontul Renașterii Naționale.

Revoluția română din 1989 a dus la o reconsiderare a operei lui  I. C. Filitti, atât ca cercetător cat și ca polemist.

Arhiva Filitti, păstrată de Manole Filitti, a fost împărțita în fonduri separate, între mai multe instituții:. Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale, colecția Palatul Cotroceni, si Muzeul Județean Ialomița Selecțiuni din jurnalele istoricului au fost publicate de istoricul Georgeta Filitti  în  Revista Istorică, la începutul anilor 1990.

 

 

 

 

 

 

 

 1885, 8/20: Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu, dă primul spectacol în limba română, cu opera „Linda de Chamonix” de Gaetano Donizetti.

 

 

 

 

 

 

 

1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu; (m. 1985).

 

 

 

 

 

 

 

 

1921: Începe, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România.

A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova, in  Rusia sovietica.

Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoricul  aparitiei P.C.R.

 

 

 

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

După discuţii îndelungate şi aprinse cu Zinoviev, Buharin şi chiar cu Lenin, primii patru membri ai delegaţiei au acceptat cele 21 de condiţii necesare pentru afilierea la Comintern, Flueraş fiind trimis înapoi în ţară, deoarece nu corespundea din punct de vedere ideologic.
Această acceptare a dus la scindarea Partidului Social-Democrat, în februarie 1921, scindare în urma căreia, la 8 mai al aceluiaşi an, a luat fiinţă Partidul Socialist Comunist ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

Pentru că primul Congres al Partidului a fost întrerupt de intervenţia poliţiei, la 12 mai 1921, lucrările sale au fost reluate la Ploieşti, la începutul lunii octombrie a anului 1922.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie a fost adoptat Statutul Partidului Comunist din România, denumire care se va menţine până în octombrie 1945. Partidul avea cca.1000 de membri si a avut o politica trădătoare şi antinaţională.

Primul punct al Statutului prevedea că: „Partidul Comunist din România este o secţiune a Internaţionalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaţionalei căreia îi aparţine”. La punctul al doilea se arăta că: „Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaţionalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale partidului comunist.”

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului român, susţinute public de către comunişti, şi eşecul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din martie-aprilie 1924, au condus la trecerea în ilegalitate a partidului la data de 11 aprilie 1924– pana in august 1944.

Răspunsul Uniunii Sovietice nu s-a lăsat aşteptat prea mult, aceasta formând, în vara anului 1924, dincolo de Nistru, o Republică Sovietică Autonomă Moldovenească, iar în septembrie provocând revolta de la Tatar Bunar, sprijinită de comuniştii români, mai ales de cei din Basarabia.

Partidului Comunist din România, total subordonat Rusiei şi indeplinind planurile Rusie bolşevice, a fost condus de ne-români împotriva românilor şi a Statului Român.

Cu exeptia primului secretar, românul Gheorghe Cristescu, eliminat în 1924 tocmai sub acuzaţia de naţionalism, toşi ceilalţi secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944.

Cei mai de seamă lideri comunişti români ai anilor ’20 – ’50 au fost recrutaţi ori s-au pus la dispoziţia serviciilor secrete sovietice, remarcându-se după 23 august 1944 în acţiunea de sovietizare a României: Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi alţii.

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice -, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de aceasta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub psudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

 

 

 

 

 

1924: S-a nascut la Baziaș, județul Caraș, marele scriitor român Petru Dumitriu, autorul romanului „Cronica de familie”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 S-a stins din viaţă pe 6 aprilie 2002 la Metz, în Franţa. Sfârșitul l-a găsit lucrând la o trilogie intitulată „Non credo, oro”, în traducere „Nu cred, mă rog”.
 
Când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu și Henriette Yvonne Stahl, o scriitoare română de origine franceză, i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte.
 
În decursul carierei, Petru Dumitriu a scris eseuri, poezii, proză şi critică literară. Potrivit Wikipedia, este primul scriitor român care a definit în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene, numărându-se şi printre primii scriitori europeni care a înțeles marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii, numit astăzi globalizare.

 

 

 

 

 

1924: S-a născut la Craiova, Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România.

In 1943 s-a inscris la Facultatea de istorie, si la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, afirmandu-se ca lider al studentilor PNT-isti, partid in care se inscrie la varsta de 19 ani. 

Dupa ocuparea Tarii de catre sovietici se afla in primele randuri ale celor care lupta impotriva samavolniciilor ocupantului si a terorii comuniste. Este curand reperat si cunoaste primele arestari : iulie, septembrie si noiembrie 1945. Urmarit, intra in clandestinitate, se refugiaza un timp in munti si participa activ la campania electorala din toamna anului 1946.

Este din nou arestat si condamnat in iunie 1947 la un an si jumatate inchisoare. Dupa o scurta perioada de libertate este iarasi arestat si condamnat in « lotul TUNT – Tineretul Universitar National-Taranesc » la cinci ani pe care ii efectueaza in mare parte in lagarul Peninsula de la Canal. Eliberat in august 1954 va lucra pe diferite santiere din Tara fiind constant urmarit de Securitate care il rearesteaza in mai 1961. Este din nou condamnat in mai multe procese politice ; intre 1947 si iulie 1964, cand este eliberat, Cicerone Ionitoiu a fost condamnat in 6 procese penale la un total de peste 24 de ani de puscarie si munca silnica, din care a executat peste 10.

A fost printre ultimii detinuti politici eliberati din inchisoari, cand acestea s-au inchis, in urma presiunilor Occidentului, in vara lui 1964.

A fost printre putinii care au refuzat sa colaboreze cu regimul comunist sau sa faca macar o declaratie de recunoastere a unor imaginare merite ale acestuia. Aceeasi intransigenta si hotarare de a persevera in lupta impotriva comunismului l-a caracterizat si dupa iesirea din puscarie, pana in ultima clipa a vietii.

In 1979, a obtinut un pasaport entru Franta, in urma interventiilor presedintelui Valéry Giscard d’Estaing. In FRanta a fost activ atat in PNT din exil cat si in cadrul Consiliului National Roman, recent infiintat ; a fost un colaborator apropiat a lui Nicolae Penescu, presedintele PNT in exil, cel care a luat initiativa constituirii CNR.

Exilul romanesc este insa profund divizat, in parte infiltrat si orgoliile si ambitiile nu permit o reala coagulare a acestuia. Dupa moartea lui N. Penescu in 1982, Ionitoiu devine presedintele PNT in exil, din care fac parte veterani ai inchisorilor comuniste : Alexandru Bratu, Nicolae Evolceanu, Dumitru Ionescu, Ovidiu Borcea, Alexandru Micle, etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti.

A decedat la 26 ianuarie 2014.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1929: S-a născut la Braila,  Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune, membru al grupului muzical celebru in epoca ,”Trio Grigoriu”, impreuna cu fratii sai George si Angel; (m. 1978).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cezar Grigoriu a fost a casatorit cu fiica cea mica a lui Gheorghiu Dej. Mariajul a rezistat aproape un deceniu, insa cantaretul nu si-a intalnit niciodata socrul sau.

 

 

 

 

 

 

 

1937: S-a nascut in comuna Crasna, judetul Gorj, scriitorul  Darie Novăceanu (numele la nastere: Aurel Mitutoiu), poet, traducator si eseist.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultatii de Limba si  si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti, sectia spaniola (1957-1962), la terminarea acesteia angajându-se ca referent la Ministerul Afacerilor Externe. Specialist pe spaţiul hispanic şi, mai ales, in  literatura spaniolă, fiind foarte activ în ceea ce priveşte traducerile din/în limba spaniolă. Deşi angajat al M.A.E., a colaborat permanent înainte de Revoluţie la diferite publicaţii, fiind redactor la revistele „Secolul 20”, „Lumea”, „Gazeta Literară”, „Luceafărul”şi „România Literară”. A mai lucrat ca funcţionar la Uniunea Scriitorilor.

Debuteaza cu versuri in culegerea Oltenia literara (1955), si  editorial cu volumul de versuri Autobiografie (1962).

A fost redactor la revistele  Secolul 20 (1962-1964), Luceafarul (1964-1966), Gazeta literara (1966-1968), functionar la Ministerul Afacerilor Externe (1966), liber profesionist din 1968, si pensionar al Uniunii Scriitorilor.

A fost un apropiat al grupului Roman din F.S.N. Oricum, în momentele Revoluţiei din decembrie 1989 a fost solicitat de către noii lideri F.S.N. să gestioneze apariţia cotidianului„Adevărul” (în fapt, fostul ziar de partid „Scânteia”, care în tumultul Revoluţiei fusese rebotezat provizoriu şi „Scânteia Poporului”).

De altfel, articolul – program din primul număr al noului cotidian, „La început de drum. E timpul adevărului”, statuează adeziunea la programul general al F.S.N.

 La 25 decembrie 1989, devine director – fondator al ziarului.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. Darie Novăceanu a condamnat în mai multe editoriale Golaniada, dintre care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.Este nevoit să plece la 29 martie 1991 de la conducerea ziarului , în urma unui conflict  cu Ion Iliescu si Petre Roman.

Asemenea multor protagonişti ai evenimentelor din anii 1989 –1990, Darie Novăceanu şi-a continuat cariera în diplomaţie. La nici jumătate de an după plecarea de la Adevărul (30 august 1991), a fost numit ambasador în Regatul Spaniei (rechemat la 24 decembrie 1996). 

 

  A publicat volumul de poezii (Pasari de lut, 1966; Tehnica umbrei, 1970; Peisaj in miscare, 1971; Exista nopti, 1973; intoarcerea gladiatorului, 1986; Lumina toamnei, 1987), eseuri pe teme culturale si politice (Noaptea, pe drumurile Italiei, 1968; Ora Americii Latine 1971; Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale, 1975; Efectul oglinzii, 1983); o monografie: Federico Garcia Lorca, 1974; texte insotitoare ale unor albume (Insulele Canare, 1981; Anotimpuri romanesti. loan Gh. Vrineantu, 1981).

Numeroase traduceri din autori de expresie spaniola, insotite de prezentari critice (J. M. Castillo-Navarro. E. Sabato, J. R. Jim6nez, J. L. Borges, F. Garcfa Lorca, H. Ziatas, G. Garcia Marquez, Luis de G6ngora, G. Torrente-Ballester, D. Samper, J. J. Armas Marcelo, antologii ale poeziei chiliene si cubaneze).

A tradus in spaniola creatia unor poeti romani, Arghezi, Bacovia, Blaga s.a.

Urmare a primirii Premiului Național al Spaniei pentru ediția „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”, București, Ed. Univers, 1982 și a prieteniei cu regele Juan Carlos, Darie Novăceanu s-a stabilit la Madrid, unde scrie poezie românească și ține un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie (Fereastra lui Darie).

 

 

 

 

 

 

 

 

1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost aceea de ambasador al României în Republica Franceză; (m. 2011).

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română

 

 

 

 

 

1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe 5 ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS (sovromurile vor fi desfiinţate în anul 1954)

 

 

 

 

 

 

 

 

1956: S-a nascut la Medias, jud. Sibiu, politicianul roman Ioan Ghişe.

In anul 1980 a absolvit Facultatea de Matematica la Universitatea din Brasov, iar in 1987 a absolvit Institutul de Educatie Fizica si Sport.

Tot la capitolul studii, Ghise se poate mandri cu un Masterat Managementul Proiectelor SNSPA, master obtinut in anul 2007.

In 1990-1991 a fost  Director al Colegiului National de Informatica Grigore Moisil  din Brasov.

Ioan Ghise este casatorit si are o fata in varsta de 18 ani.

De-a lungul timpului, a fost membru al Partidul National Liberal si  primar al municipiului Brasov din 1996 pana in 2004, deputat si senator in Parlamentul Romaniei.

A declarat ca decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului pentru demiterea președintelui României din 2012 este neconstituțională si a organizat o continuare a protestelor din ianuarie 2012 contra revenirii la Cotroceni a lui Traian Băsescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A parasit PNL, motivandu-si decizia pe  faptul ca liderii liberali si-au asumat o serie de decizii prin care, in opinia sa, au tradat votul romanilor din 2012, privind demiterea presedintelui Basescu.

Ioan Ghise este casatorit si are o fata in varsta de 18 ani.

 

 

 

 

 

 

 

1956: S-a nascut fotbalistul  si antrenorul roman Victor Piţurcă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este actualul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României; a fost în alte două rânduri antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

 

 

 

 

 

 

 

1970: S-a născut, solista vocala şi actriţa Anca Ţurcaşiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1977: A încetat din viaţă Ion Cârja, prozator şi deţinut politic român: „Cremene în apa vremii”; „Canalul morţii”; (n. 25 martie 1922).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1984: Uniunea Sovietică anunţă că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova. 

Jocurile au fost boicotate de URSS, iar Cuba si 14 tari est europene, mai putin Romania (semnatara a Pactului de la Varsovia) si  Iugoslavia, au ales sa nu participe la aceasta editie. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vedeta Jocurilor a fost romanca Ecaterina Szabo cu cele mai multe medalii cucerite la gimnastica artistica, patru de aur si una de argint.

Romania a ocupat  locul 2 in clasamentul pe medalii, cea mai buna clasare din istoria participarii la Jocuri.

 

 

 

 

 

 

1997: Presedintele R.Moldova, Petru Lucinschi, liderul transnistrean Igor Smirnov si presedintele Sovietului Suprem din Tiraspol, Grigori Maracuta, au semnat la Moscova, Memorandumul privind principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

 

 

 

2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia.

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: A încetat din viaţă la Bucuresti, actorul şi regizorul Victor Moldovan: „Regina de Navara”, „Dona Diana”, „Bădăranii”, „Vecina de alături”, „Anul viitor la aceeaşi oră”; (n. 11 iunie 1926, Zlatna)

Pe parcursul carierei sale, a fost asistentul de regie al unor personalități ale teatrului românesc: Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Moni Ghelerter, Horea Popescu, Radu Beligan și Ion Cojar. A fost și regizor de teatru, punând în scenă spectacolele Regina de Navara, Heidelbergul de altădată, Dona Diana, Bădăranii, Vecina de alături și Anul viitor la aceeași oră.

 

 

 

 

 

 

A murit actorul Victor Moldovan

 

 

 

 

 

In 1952 s-a căsătorit  cu cântăreața de muzică populară Angela Moldovan.

 A predat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, printre studenții săi numărându-se Florina Cercel, Ovidiu Moldovan și Mariella Petrescu.

A fost distins cu Medalia Meritul Cultural clasa I, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 8 mai este :

 

 

 

 

Ziua Mondială a Crucii Roşii (azi si a Semilunii Rosii).

 

 

 

Marcheaza ziua de nastere a fondatorului Miscarii Internationale a Crucii Rosii, elvetianul Henry Dunant.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din aceasta organizatie face parte si Romania, din data de 4 iulie 1876.

 

 

 

 

 

 

 

Ziua Partidului Comunist  din Romania.

 

 

 

 

 

 

Simbolurile si partidele comuniste ar putea fi interzise in Romania

 

 

 

 

 

Istoria aparitiei P.C.R

 

 

 

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu – Gherea ( fiul socialistului de origine evreiască Constantin Dobrogeanu-Gherea), Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului national român, susţinute public de către comunişti, au condus la scoaterea în ilegalitate a acestui partid, la data de 11 aprilie 1924 – pana in august 1944.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/08/o-istorie-a-zilei-de-8-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

 

 

 

 

08/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: