CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PROBLEMA BASARABIEI ÎN EVOLUŢIA RAPORTURILOR ROMÂNO-SOVIETICE: 1918-1924. Bătălia diplomatică pentru Basarabia


 

 

Cadrul general al raporturilor româno- sovietice: 1918-1924

 

 

  Relatiile româno-ruse erau profund deteriorate dupa 1918, deoarece  odată cu preluarea puterii politice de către bolşevici, ideile lui Lenin privind rezolvarea problemelor naţionale s-au schimbat radical, noua putere din Rusia militând nu pentru autodeterminarea până la despărţire a naţiunilor  asuprite din vechiul imperiu, ci pentru menţinerea lor în cadrul noului imperiu comunist, continuându-se astfel, pe noi coordonate, vechea  politică imperiala inaugurată de ţarul Petru I.

Nerecunoaşterea unirii Basarabiei cu România de către guvernul sovietic, a fost cauza principală a înrăutăţîrii relaţiilor dintre tara noastra si soviete.

De fapt, se ajunsese la întreruperea raporturilor diplomatice, încă de la data de 13/26 ianuarie 1918.

Actul Unirii cu Basarabia a fost interpretat de guvernul rus drept un casus belli cu România şi deşi starea de război nu s-a declarat oficial, ea a existat de fact0: au avut loc incidente  de graniţă, reprezentantul român la Petrograd a fost arestat, a fost sechestrat tezaurul românesc, au fost arestate reciproc de către autorităţile române şi ruse vasele comerciale pe Dunăre, Moscova a refuzat să elibereze prizonierii români etc.

Evitând prin toate mijloacele agravarea onflictulului cu Rusia Sovietică, ce putea degenera oricând într-un război, încercând să obţină antamarea unor discuţii pentru realizarea unor raporturi de bună vecinătate, guvernele româneşti au angajat tratative care vizau „reglementarea problemelor care apăruseră în urma evenimentelor din ultimii ani”.

Numai că, în cadrul discuţiilor bilaterale care au avut loc la Copenhaga, Varşovia, Genova şi în alte localităţi, Rusia şi Ucraina au declarat că ele „nu recunosc nici 0 validitate a unui act privitor la Basarabia, încheiat fără participarea lor”.

Rusia nega valabilitatea oricărei acţiuni democratice desfaşurate în Basarabia, pe motiv  că totul fusese facut sub presiunea trupelor române intrate în Chişinău la data de 13 ianuarie 1918.

Rusia contesta legalitatea Sfatului Ţării din Basarabia şi deci valabilitatea deciziilor sale, nega ideea că Basarabia ar fi aparţinut odinioară României si nu recunoştea preponderenţa elementului românesc în Basarabia.

Era limpede pentru toată lumea, că politica guvernului de la Moscova se indentifica cu cea a fostului Imperiu Ţarist, care nu dorea altceva decât reînvierea planului expansionist al lui Petru cel Mare, iar  Basarabia era un punct cheie în acest plan, ea dând posibilitatea ruşilor de a avea acces la gurile Dunării si  de aici la Marea Neagră şi apoi la Marea Mediterană.

În 1921, după conferinţa româno-rusă de la Varşovia, au avut loc convorbiri neoficiale între reprezentantii celor doua tari.

S-a emis atunci  ipoteza că ruşii ar recunoaşte unirea Basarabiei cu România, în schimbul recunoaşterii guvernului sovietic şi a platii a cel  puţin 65 milioane $ în aur catre Rusia sovietica.

Deasemenea, reprezentantul Rusiei bolsevice sugera şefului delegaţiei române ca, „în cazul unui război declarat de un alt stat Rusiei Sovietice, România sa se angajeze să rămână neutră, pe baze de reciprocitate”

Era un şantaj politic evident, care nu putea sa-i determine pe români să-şi modifice opiniile în relaţia cu Rusia Sovietică.

 

Către începutul anului 1921 devenise clar că procesul restabilirii relaţiilor dintre lumea democratică şi Rusia Sovietică va căpata un caracter stihinic, iar economicul va fi prioritar în faţa politicului.

La 16 martie 1921, se încheia acordul economic dintre Marea Britanie şi Rusia Sovietică. În acelaşi proces, s-au angrenat şi cercurile politice din Italia şi Cehoslovacia.

În cazul României, această perspectivă era îngreunată de caracterul relaţiilor politice sovieto-române. Insecuritatea frontierei sale orientale, contestată de guvernul sovietic şi problema tezaurului confiscat de Moscova, constituiau elemente de mare pondere în determinarea evoluţiei situaţiei internaţionale a României, într-o direcţie nefavorabilă consolidării ei politice şi economice.

Mai grav era însă faptul că această situaţie, în raport cu obiectivele politicii externe sovietice faţă de România, a devenit precară şi fără perspective de ameliorare, in contextul noului cadru al relatiilor externe.

Primele manifestări ale acestei politici nu au întârziat să apară imediat după nota de protest din 1 noiembrie 1920.

Într-un interviu acordat ziarului „Dimineaţa”, A. Manuilskii, vicepreşedintele delegaţiei sovietice la tratativele de pace sovieto-polone, a declarat că Rusia Sovietică nu are nici un interes să atace România, care i se pare redutabilă ca forţă armată şi situaţie defensivă pe Nistru.

„Dar noi ne considerăm în conflict cu România care a anexat în mod ilegal Basarabia, nu recunoaştem Convenţia care ratifică legitimitatea României asupra Basarabiei şi cerem în această problemă plebiscit, cu evacuarea prealabilă a provinciei de trupele şi autorităţile române”, încheia diplomatul sovietic.

 

Poziţia guvernului sovietic faţă de problema basarabeană apare tranşant în dispoziţia lui V.I. Lenin privind editarea hărţii „Partea Europeană a Federaţiei Ruse”.

Considerând că teritoriul dintre Nistru şi Prut a fost ocupat în anii războiului civil şi a  intervenţiei militare străine, liderul de la Kremlin a dat indicaţii să se arate pe hartă că „…Basarabia este şi în prezent parte componentă a statului sovietic”.

Din acel moment şi până în anul 1940, Basarabia se haşura pe hărţile geografice sovietice cu culoarea roşie, având inscripţia „ocupată provizoriu de trupele române”.
Constatând revenirea Rusiei Sovietice la vechea politică intransigentă faţă de România, nu putem să nu arătăm cât de justificat a fost sfatul dat de O’Grady lui N. Ciotori cu ocazia tratativelor de la Copenhaga. Diplomatul englez s-a pronunţat pentru încheierea cât mai rapidă a unui tratat cu Sovietele, pentru că îndată ce ele vor ajunge la acorduri cu unele din puterile europene, pacea cu România nu le va mai fi de nici un folos şi, în consecinţă, îşi vor modifica întreaga politică.

În perioada 24 februarie – 1 noiembrie 1920, guvernul sovietic, din cauza dificultăţilor sale externe, fusese într-adevăr animat de o mare dorinţă de finalizare a tratativelor cu România, dar odată cu irosirea acestei ocazii s-a mai pierdut un moment.

Era vorba de dispoziţia, necontestată până atunci la Moscova, de a vedea în autodeterminarea provinciilor periferice o dogmă a revoluției ruse, idee care a fost compromisă de altfel, şi de comportamentul unor guverne naţionaliste.

Concepţia diplomaţiei româneşti, potrivit căreia statul sovietic nu era succesorul politicii externe a regimului ţarist şi, ca o consecinţă a acestui fapt, speranţa că principiile noi afirmate de documentele programatice sovietice s-ar fi putut întâlni fericit cu cele care călăuzeau politica externă românească, se vedeau astfel serios periclitate.

Noile realităţi internaţionale au dus la abandonarea teoriei autodeterminării de către regimul sovietic, ea fiind sprijinită de Soviete doar acolo unde era îndreptată împotriva Puterilor Aliate, spre exemplu, în Turcia şi Persia.

Acolo insă unde interesele politice ale Rusiei Sovietice erau vitale, cum era cazul Finlandei, Poloniei, României, Ucrainei sau Georgiei, Moscova a luptat deschis împotriva acestui principiu.
Schimbarea atitudinii sovietice în problema Basarabiei a fost sesizată şi  în timpul tratativelor sovieto-române de la Varşovia (22 septembrie – 25 octombrie 1921).

Interpelat de grupul parlamentar socialist în problema tratativelor de pace sovieto-române, Take Ionescu a expus Adunării Deputaţilor modul cum s-a ajuns la aceste negocieri.

Potrivit relatării sale, tratativele dintre cele două părţi durau din februarie 1920. Iniţial s-a acceptat ca loc de întâlnire oraşul Reval, iar delegaţia română avea instrucţiuni să încerce o dezlegare generală a problemelor existente.

Întâlnirea de la Reval nu a mai avut loc. Abţinerea de la o întâlnire şi o eventuală înţelegere cu Rusia Sovietică trebuie privită prin prisma alianţelor pe care România şi le crease în această perioadă.

În timp ce Anglia şi Italia mergeau pe calea unei apropieri de Moscova, Franţa a continuat aceeaşi linie intransigentă trasată de Al. Millerand la 20 iunie 1920, prin care „…recunoaşterea statului sovietic se va face odată cu asumarea din partea sa, a responsabilităţii pentru angajamentele predecesorilor săi faţă de guvernele străine”.

În aceste condiţii, diplomaţia franceză a lansat ideea unui cordon sanitar care trebuia să cuprindă statele limitrofe ale Rusiei Sovietice, iar România, legată de directivele politicii externe franceze, a susţinut eforturile Franţei de a realiza acest proiect.

Către această perioadă atât România, cât şi Rusia Sovietică, adoptaseră limbajul care a definit caracterul relaţiilor sovieto-române în problema Basarabiei pe tot parcursul perioadei interbelice.

Pentru România primordială era soluţionarea problemelor secundare în chestiunea Basarabiei, deoarece o socotea definitiv tranşată în favoarea sa.

Partea română se lovea însă de refuzul de principiu al guvernului sovietic de a recunoaşte această realitate.

Rusia Sovietică contesta legitimitatea Unirii Basarabiei cu România, pretinzând soluţionarea acestei probleme prin tratative bilaterale.

Atitudinea în cauză a guvernului sovietic era constatată cu regret de delegaţia română, condusă de C. Filality, încă de la prima şedinţă a tratativelor sovieto-române de la Varşovia.

Reprezentantul sovietic L.M. Karahan a propus discutarea tuturor problemelor litigioase existente între cele două părţi, insa conform planului sovietic ordinea de zi a viitoarei conferinţe prevedea înainte de toate discutarea problemei Basarabiei, şi doar ca o anexă a acesteia, soluţionarea altora ce decurgeau din acest fapt.

Propunerea era conformă directivei din 21 august 1921, elaborată de V.I. Lenin special, cu ocazia tratativelor de la Varşovia.

Delegatul român a precizat de la începutul tratativelor că România în niciun caz şi sub nici o formă nu acceptă să pună în discuţie legalitatea sau caracterul definitiv al Unirii Basarabiei cu România.

Relevantă este în acest sens informaţia trimisă cu ocazia tratativelor Ministerului român de externe de C. Filality.

Din mesajul său reiese că delegatul sovietic a insistat asupra chestiunii Basarabiei din cauza Ucrainei, pe care soarta provinciei nu putea să n-o intereseze.

Conform declaraţiei lui L. Karahan, într-un limbaj tipic diplomaţiei sovietice, era invocată reacţia maselor din Ucraina faţă de o eventuală lipsă de atitudine a delegaţiei sovietice în ceea ce priveşte Basarabia.

Sesizând atitudinea intransigentă a delegaţiei române în problema Basarabiei, L. Karahan a prezentat adevărata ofertă, pentru care delegaţia sovietică a venit la Varşovia. El a declarat că dacă România consimte să elimine pretenţiile sale financiare faţă de Moscova, Rusia Sovietică ar renunţa la problema Basarabiei şi cea a minorităţilor.

Pentru a fi mai convingător în propunerea sa, delegatul sovietic a mai adăugat că tezaurul nu mai este intact, fiind evacuat din Moscova în diferite oraşe, când exista pericolul ofensivei lui Denikin, iar o parte a sa a fost pierdută.

Partea română a reuzat să mai trateze în asemenea circumstanţe, iar  C. Filality a declarat că în situaţia dată întreruperea tratativelor este inevitabilă.

Delegatul sovietic a insistat însă asupra continuării dialogului. Întâlnirea neoficială dintre L. Karahan şi C. Filality a elucidat cauzele acestor insistenţe.

Rusia Sovietică dorea semnarea unei înţelegeri prin care România să rămână neutră, pe bază de reciprocitate, în cazul unui conflict.

L. Karahan a explicat că guvernul rus trebuia să prezinte poporului o compensaţie oarecare în schimbul unor concesii României şi credea suficientă o declaraţie de neutralitate din partea ei pentru renunţarea la Basarabia.

„Ştim că Basarabia va rămâne a voastră, recunoştea delegatul sovietic, dar pentru a dobândi titlul de proprietate, care vă va fi de mare folos mai târziu, trebuie să plătiţi.

Nu uitaţi că din toate guvernele ruse noi suntem singurii capabili să v-o dăm. Nu suntem atât de naivi încât să ignorăm enormul vostru câştig în urma unei ratificări a situaţiei realizate de un guvern rus şi nu încerc să neg că vrem să vă facem să plătiţi preţul. Iar acest preţ este neutralitatea şi concesii economice şi financiare”.

Corespondenţa dintre Take Ionescu şi C. Filality cu ocazia tratativelor arată că propunerile sovietice au fost respinse de primul. El vedea într-o înţelegere de neutralitate cu Moscova o alianţă limitată.

Părerea lui L. Karahan că statul român ar avea vreun interes să obţină de la guvernul sovietic recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România, era considerată de Take Ionescu o speculaţie politică.

În aceste condiţii, atât partea sovietică cât şi cea română au trecut prin formalitatea de a-şi menţine drepturile asupra Basarabiei.

Tratativele din 1921 de la Varşovia au fost importante prin schimbarea accentelor politicii sovietice faţă de problema Basarabiei.

Atât în timpul tratativelor din 1920, cât şi a celor din 1921, ea era privită de Moscova ca una de oportunitate politică.

În 1920, recunoaşterea Basarabiei din partea Sovietelor ar fi putut fi obținută în condiţiile unui tratat prin care România ar fi recunoscut Rusia Sovietică.

În 1921 această recunoaştere trebuia să includă un tratat de neutralitate, precum şi abandonarea pretenţiilor faţă de tezaurul românesc depozitat la Moscova.

Aşa cum România nu avea nici o intenţie de a ataca statul sovietic, iar şansele de a recupera tezaurul erau minime, Bucureştiul ar fi renunţat la puţin, în comparaţie cu semnificaţia internă şi internaţională pe care ar fi oferit-o recunoaşterea formală de către Rusia Sovietică a frontierei Nistrului.

Odată cu tratativele de la Varşovia, ultima manifestare de oportunism politic în problema Basarabiei, aceasta devenea pentru statul sovietic o chestiune de principiu.

Acest fapt era grav, deoarece concorda cu tendinţa Rusiei Sovietice de a se afirma în relaţiile internaţionale ca mare putere.

 

Surse: http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/; Timpul md.- Octavian Țâcu

 

 

 

Nota:

 

Am văzut că in 1921, după conferinţa româno-rusă  de la Varşovia, au avut loc convorbiri neoficiale între reprezentantii Romaniei si ai Rusiei sovietice si am mai vazut că atunci, ruşii ar fi acceptat unirea Basarabiei cu România, în schimbul recunoaşterii guvernului sovietic şi a platii catre Rusia sovietica a cel puţin 65 milioane $ în aur.

 Rămâne sa ne intrebăm, ce se alesese de dreptul popoarelor la autodeterminare trâmbitat fără incetare cu neruşinare de bolşevici, la inceputurile revoluţiei lor anticapitaliste si antiimperialiste ?

 

 

 

 

 

08/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

4 comentarii »

  1. Atatea milioane de morti, atata suferinta pentru ca Tache Ionescu nu a vrut sa renunte la tezaurul Romaniei ? Ce ratiune a avut acest refuz? 90 tone de aur iar restul bijuterii. Prin comparatie acum Rosia Montana se cauta a o da gratis.

    Comentariu de Catalin | 18/05/2016 | Răspunde

    • De ce sa renunte ? Nu era vorba doar de aurul BNR, de bijuterii, documente nepretuite ale trecutului nostru si obiecte de arta.
      Expresia „DEMNITATE NATIONALA” va spune ceva ?

      Comentariu de cersipamantromanesc | 18/05/2016 | Răspunde

      • Aveti dreptate, cedarile teritoriale din 1940 sunt un exemplu de demnitate nationala. In politica sunt doar interese .

        Comentariu de Catalin | 12/06/2016

      • S-ar parea ca d-ta nu ai idee ca cedarile teritoriale din nefastul an 1940 nu au fost facute de NATIUNEA ROMANA, asa cum incerci d-ta sa ironizezi, ci de o mana de politicieni.

        Comentariu de cersipamantromanesc | 12/06/2016


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: