CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 6 mai în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1600: Mihai Viteazul îl alunga pe Ieremia Movila si ocupa Moldova, desavarsind nd astfel prima unire politica a celor trei tari Romane  intitulandu-se   “domn al tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara Moldovei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 21.10/1.11.1599, Mihai îsi facuse intrarea triumfala în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecand sub autoritatea sa în urma victoriei de la Selimbar  din 18/28.10.1599.

Unele surse dau ca data a  Unirii ziua de 27 mai 1600. Ea a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600.

 

 

 

 

 

1639: A fost încheiată construcţia Bisericii “Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică.

                                                       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În biserică au fost aduse în ziua de 13 iunie iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva, trimise de Patriarhia și sinodul de la Constantinopol în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci; Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.

Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.   Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iași după sfințirea acesteia la 23 aprilie 1887.

Jefuită și arsă de năvălitorii din Est (1650) și din Nord (1686), zguduită de cutremure (1711, 1781, 1795, 1802, ) biserica va fi restaurată între anii 1882 – 1887 (arhitectura) iar pictura și amenajarea interiorului a durat până în anul 1898, resființirea lăcașului făcându-se în anul 1904.

Alături de ctitori, la Trei Ierarhi își dorm somnul de veci cărturarul voievod pribeag Dimitrie Cantemir (1710-1711) și primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

 

 

 

 

 1849: Trupele maghiare conduse de maiorul Hatvani, sunt înfrânte decisiv de către Armata revoluţionară a lui Avram Iancu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Craisorul muntior – Avram Iancu

 

 

 

 

 

 

 

1885: A fost emis un Decret regal privind aprobarea Tomos–ului, prin care Patriarhia din Constantinopol  recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României .

 

In urma unui schimb de scrisori, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 26 aprilie 1885 a cerut Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol recunoaşterea formală a autocefaliei Bisericii noastre păstrând principiile canonice ale Bisericii Răsăritului, în care se spune că «în unire cu datinile cele vechi Biserica Ortodoxă Română a fost declarată autocefală, bucurându-se de o independenţă legală cu aceea a celorlalte Biserici autocefale» şi doreşte ca Patriarhia Ecumenică să binevoiască «a da binecuvântarea acestui fapt şi a recunoaşte Biserica autocefală a României ca soră în acelaşi rit şi credinţă întru toate» şi să comunice «acest fapt celorlalte scaune patriarhiceşti a Răsăritului şi tuturor Bisericilor autocefale».

Prin acest act Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române declară că «va ţine intacte dogmele sacre ale Sfintei noastre credinţe ortodoxe şi tradiţia Bisericii şi va da Preasfinţitului Tron Ecumenic şi Patriarhicesc din Constantinopol întâietatea onorifică şi va pomeni numele Patriarhului, stând în legătură dogmatică şi canonică cu acesta şi cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale».

Patriarhul Ioachim al IV-lea la 28 aprilie înştiinţa că «luând în considerare» împreună cu Sfântul Sinod Patriarhal cererea trimisă şi «chibzuind asupra ei» a găsit-o «întemeiată în drept şi corespunzătoare cu aşezămintele bisericeşti» şi binecuvintează Sfânta Biserică a României «recunoscând-o autocefală şi întru toate de sine administrată» şi proclamă Sfântul ei Sinod «de frate preaiubit întru Hristos».

Totodată trimite şi tomosul sinodal de recunoaştere şi înştiinţare că a făcut cunoscut acest lucru şi celorlalte Biserici ortodoxe autocefale

 

 

Etapele recunoasterii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane au fost in principal urmatoarele :

–  1872 – Biserica Ortodoxă Română devine autocefală, prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică față de Patriarhia Constantinopolului.

 – Mitropolitul Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de București, devine mitropolit-primat al României. Este constituit oficial Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

–  1878-1885 Schimb de scrisori între Patriarhia Ecumenică, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Guvernul român, pe tema proclamării unilaterale a autocefaliei de către Biserica română.

1885, 28 aprilie – Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea al Constantinopolului recunoaște în mod solemn autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1888: Savantul român Victor Babeş initiaza primele vaccinări antirabice la  Institutul Antirabic din Bucureşti (înfiinţat în 1887, al treilea din lume).

 

 

 

1894: S-a născut  compozitorul şi pianistul Filip Lazăr ; (m. 1936, la Paris).

 

 

 

 

 

1899: Au loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România. Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.

Delegația română, din care faceau  parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu. A avut importante  contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului.

Din 1990 a fost  membru titular al Academiei Române; (m. 1990).

 

 

 

 

1908: S-a născut istoricul comunist de origine evreiasca, Mihail Roller, colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, cu funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist din RPR.

Scrierile sale au reprezentat o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor.

Până la moartea lui Stalin, în 1953, Roller „era proprietarul istoriei“, dupa cum spunea Belu Zilber în volumul său de memorii.

Cercetările şi lucrările tuturor istoricilor erau trecute mai întâi prin filtrul ideologiei oficiale şi apoi publicate. Unul dintre cele mai regretabile exemple, dar cu cel mai mare impact, este manualul pentru învăţământul preuniversitar, Manualul unic de Istorie a RPR, editat în tiraj de masă în patru ediţii (1947, 1948, 1952 şi 1956). 

A fost practic controlorul de partid al istoriei României, a călcat în picioare valorile noastre naţionale  şi a rescris trecutul ţării masluindu-i istoria, pe care a predat-o asa cum o vedea prin oglinda deformată a marxism-leninismului de tip stalinist.

În lucrările semnate de Roller, sau în cele care aveau girul său, toate realizările românilor erau aşezate sub influenţa discreţionară a vecinilor din Răsărit: naşterea limbii române, adoptarea creştinismului, naşterea statelor medievale româneşti, tot.

Tot el a pus accentul pe influența predominantă slavă în formarea etnică a românilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A condus grupul de asa zisi istorici care a redactat manualul școlar sovieto-român Istoria României, manual unic pentru clasa a VIII-a secundară, publicat la București, Editura de Stat, 1947.

În 1956 a apărut în Editura de Stat Didactică și Pedagogică, sub redacția lui Mihail Roller, Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu.
Aceste manuale au fost formulate conform noțiunilor marxist-leniniste de periodizare și evoluție socială, fiind astfel o modalitate de indoctrinare și de propagandă comunistă a PMR-ului.

Din 1948 a fost  membru titular al Academiei Române obedienta comunistilor.

 

 

 

 

Manualul de istorie al lui Roller

 

 

I se spunea “controller”.

Maniac al puritatii ideologice, obsedat de intarirea vigilentei pe “frontul istoric”, un impostor propulsat in fruntea lumii academice romanesti, Roller a fost un şarlatan.

După moartea lui Stalin, România îşi relaxează politicile în domeniul culturii, iar in 1955, Secţia pentru Propagandă şi Agitaţie, unde Roller este director adjunct, e reorganizată. si se înfiinţează, în subordinea Comitetului Central, Secţia pentru Ştiinţă şi Cultură, care preia o parte din atribuţiile primului for.

În urma restructurării, Roller rămâne fără post. În plus, nu mai e primit nici în prezidiul Academiei.

Totuşi, nu e eliminat definitiv din structuri e doar marginalizat: la 3 martie 1955, e trimis director-adjunct la Institutul de Istorie a Partidului, de pe lâncă CC al PMR. Şeful său este Constantin Pârvulescu, el însuşi un marginalizat.

Partidul profita în continuare de „clarviziunea” lui Roller în mistificarea grosolană istoriei, numai că-i dădea un domeniu mai îngust: istoria mişcării muncitoreşti şi a partidului. 

A murit la scurt  timp 21 iunie 1958. Atunci s-a spus că ar fi fost vorba despre o sinucidere, dar ipoteza nu pare a se susţine. Se pare că Roller ar fi suferit, în realitate, un atac cerebral sau un atac de cord, care i-ar fi fost fatale. 

Biografia oficială publicată de Academia Română îl prezintă astfel:

Fără a avea studii de specialitate, a semnat manuale de liceu și cursuri universitare. …

A publicat studii și culegeri de documente, folosind munca altora.  După moartea lui Stalin în 1953, prestigioși istorici români l-au criticat acuzandu-l  de plagiere și lipsă de profesionalism.


 

 

 

 

1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru; (m. 2006).

 

 

 

 

 

 

1925: In Romania Unita a  fost infiintata Mitropolia Basarabiei.

 Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, a fost votata de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgata la 6 mai 1925, acestea fiind  primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei a  capătat  consacrare juridică.

Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17.

Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R.
Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani. 

Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”.
Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău.

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”.

Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor.
Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău. Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate.

Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți, adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte.

La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna – d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica), mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă.

Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia.

În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale.

Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.

 

 

 

 

 

 

 

1928: La Alba Iulia, a avut loc o mare adunare convocata de Partidul National Taranesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal sa demisioneze.

 

 

 

 

 

1931: Se constituie la București in  România, Partidul Țărănesc-Democrat sub conducerea lui Constantin Stere. La 13 iulie 1933 acesta fuzionează cu Partidul Țărănesc-Radical, condus de Grigore Iunian.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1943:  S-a nascut  Laurenţiu Ulici, critic literar   si  om  politic   roman.

 

 

 

 

 

 

  

 

 

 

A fost senator în legislatura 1996-2000 din partea partidului Alternativa României si  președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la  decesul sau in  16  noiembrie 2000.

Moartea  sa   a fost accidentală, prin intoxicare cu oxid de carbon, din cauza unei sobe stricate, și s-a produs în Făgăraș, unde președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor se afla la o reuniune a scriitorilor.

Împreună cu el a decedat și șoferul său.

 

 

 

 

 

 

1961:  Se stinge din viață   Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof român; (n.9 mai  1895,satul Lăncrăm, jud.Alba).

 

 

 

Lucian Blaga (n.1895-d.1961), poet român

Lucian Blaga (n.1895-d.1961)

 

 

 

 Lucian Blaga este considerat unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale.

Detalii… Lucian Blaga, biografie

 

 

 

 

 

1962: A murit Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România, cu studii la Școala Superioară de Arhitectură și Belle- Arte din  Paris.

 

 

 

 

 

 

 

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 -1962)

 

 

 

 Prima femeie arhitect România, s-a născut la 21 iunie 1894. Era nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret, nepotul care a moștenit numele fondatorului învățămantului romanescde performanță.

La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie.

Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti.

Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

 

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!

Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora.

Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri – printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Palatul Tinerimea Română.

 

 

 

Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă.

Marea arhitectă s- a stins  la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă măreaţă şi un renume mondial.

 

 

 

 

 

 

 1969: S-a născut Vladimir Filat, politician român din Republica  Moldova, fost prim ministru al acestei ţari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci.

Cu prilejul retragerii sale din activitatea competiţională, marea noastră gimnastă a primit din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, a fost premiată cu Ordinul Olimpic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989.

In 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note de 10 la o singură ediţie a JO.

 

 

 

 

 

 

 

1990: “Podul de flori” de peste Prut – prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republica Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea.

Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.

În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri, iar acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.

În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni.

De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.

Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

 

 

VIZIONATI AICI 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: A murit  Virgil Calotescu, regizor român de filme documentare și de ficțiune, multe dintre acestea realizate pe scenarii scrise de Francisc Munteanu ; (n. 16 ianuarie 1928).

 

 

 

 

 

 

 

1994: A murit  Moses David Rosen, rabin  şef al Cultului Mozaic din România; (n.23 iulie  1912).

 A fost șef-rabinul Cultului Mozaic din România (1948-1994) și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994).

În anul 1957 a devenit deputat în Marea Adunare Națională și în 1992 Membru de Onoare al Academiei Române.

 Încă din adolescenţă intră în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate.

Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă.

Din 1945 până în 1946 a obţinut trei funcţii religioase importante în cadrul comunităţii evreieşti din Capitală: rabin la Sinagoga Mare din Capitală, membru al Sfatului Rabinic şi preşedintele Secţiei Cultului, iar în iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef  Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948.

A colaborat sistematic cu regimul comunist, susţinând politica internă şi externă a partidului, propaganda şi diplomaţia comunistă, inclusiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în ţară vreo 3% din cei cca. 400.000).

A tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple şi sinagogi bucureştene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reşit Daat, Beth El, Aizic Ilie, Adat Ieşurun, Gaster, Spilman, Caritatea, Hirsch, Malbim, Zissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80 !

A fost un propagandist major al minciunilor regimului comunist privind situaţia religioasă din Romania si a sprijinit acţiunile Securităţii de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii.

A conlucrat la conceperea şi aplicarea strategiei Securităţii pentru deconspirarea şi distrugerea reputaţiei preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocşilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea expulzării din SUA a acestuia şi, implicit, slăbirea exilului românesc şi a rezistenţei sale faţă de regimul Ceauşescu.

Din 1957 a fost ales regulat deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989.

În septembrie 1980, a fost editat în România vol. IX al Operelor lui Mihai Eminescu, cuprinzând publicistica, cu articolele antisemite scrise de Eminescu.

Moses Rosen s-a adresat Academiei Române cerând interzicerea publicării acestui volum și retragerea lui din tipografii.

La data de 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României (inclusiv Transilvania de nord).

Atunci a fost menționată pentru prima dată cifra de 400.000 evrei victime ale Holocaustului din România.
Întrebat de ce nu s-a menționat pănă atunci această cifră, Moses Rosen a afirmat că „din 1941 până în 1991 nimeni n-a pomenit această cifră pentru că evreii au fost așa de terorizați în România, încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morții lor”.

Pe baza acuzațiilor sale, Senatul Statelor Unite ale Americii a emis la 11 iulie 1991 (la numai zece zile de la comemorare), o rezoluție care „condamna resurecția antisemitismului și a intoleranței etnice din România”.

Câteva citate din “opera” controversata a acestui rabin :

„Datorită cârmuirii înţelepte şi pline de omenie a domniei voastre (tov. N. Ceauşescu) aţi acordat şi acordaţi bunăvoinţă şi înţelegere problemei reunirii familiilor evreeşti în Ţara Sfântă, dând posibilitatea oricărui evreu ce o doreşte.”

„Alături de credincioşii celorlalte culte, vă exprimăm şi cu acest prilej profunda recunoştinţă pentru deplina libertate religioasă de care ne bucurăm, pentru posibilităţile largi de a ne cultiva tradiţiile, de a ne respecta credinţa şi de a trăi în armonioasă frăţie cu credincioşii celorlalte culte, uniţi prin comunitate de idealuri în serviciul patriei comune.”

S-a vorbit aici despre libertatea cultelor religioase din ţara noastră. Îmi exprim indignarea faţă de faptul că unii mai vorbesc despre lipsa libertăţii religioase într-o ţară cu atât de multe lăcaşuri de cult şi cu posibilităţi de a ne ruga oricând dorim. De aceea nu trebuie să tăcem când auzim astfel de lucruri.”

 

 

 

 

  1997:   A murit criticul de teatru şi film si traducătorul, Florian Potra; (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/06/o-istorie-a-zilei-de-6-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9. http://www.romarch.org/ro/

     

06/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: