CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE A HOTĂRÂT CEDAREA ȚĂRILOR DIN RĂSĂRITUL EUROPEI SOVIETELOR ?


 

 

 

 

 

 

 

 

A fost cedare, tradare sau conspiratie?

 

 

 Dupa cum reiese din scrisoarea-delegatie a lui Roosevelt catre Zabrousky, evreu, membru al Consiliului tânarului Stat Israel, (juridic înca inexistent), hotarârea de împartire a lumii a fost luata cu cel putin zece luni înainte de întâlnirea celor trei mari.

In aceasta lumina întâlnirile de la Teheran si Yalta ramân simple farse, menite sa dea impresia ca ar fi avut loc totusi tratative.

 

Roosevelt, un instrument al conspiratiei

 

 

 In Februarie 1943 Roosevelt ii adresa  o scrisoare lui Zabrousky, prin care-l deleaga sa-i expuna lui Stalin gândurile si planurile sale cu privire la viitoarea împartire a lumii.

Pentru a întelege substratul acestei scrisori atât de importante pentru soarta omenirii, redam si partea ei introductiva cu atât mai mult cu cât ea ne desvâlue sursa si scopul ei (scrisoarea este preluata din „Top Secret” – Secrets d’états anglo-ame-ricains, de Léon de Poncins, aparuta în Diffusion de la Pensée Française):

 

 „Scumpe domnule Zabrousky,

 

 

„Cum am avut placerea de a va marturisi atât Dvs cât si dlui Weiss, sunt profund miscat de faptul ca Consiliul National al tânarului stat Israel a avut marea bunatate de a ma alege ca mediator pe lânga prietenul nostru comun Stalin în aceste momente critice, când orice pericol de frictiuni în sânul Natiunilor Unite, – create cu pretul atâtor sacrificii -ar putea avea consecinte funeste pentru noi toti si în special pentru Uniunea Sovietica. Este deci în interesul Dvs. si al nostru de a netezi asperitatile.”

 Dupa câteva aliniate, care priveau relatiile din trecut dintre Statele Unite si URSS, Roosevelt trecea la subiectul care ne intereseaza:

 

Statele Unite ale Americii si Marea Britanie sunt dispuse, fara nicio rezerva, sa acorde paritate absoluta si drept de vot URSS-ului în reorganizarea viitoare a lumii. Si Dvs. puteti, iubite dle Zabrousky, sa-i spuneti lui Stalin ca în egalitate cu marea Britanie si Statele Unite, Rusia va fi membra a înaltului Tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele între natiuni si ea va interveni paralel si identic în selectionarea, prepararea, înarmarea precum si în coman-damentul fortelor internationale care, sub ordinul Consiliului continental, vor supraveghea în interiorul fiecarui stat la mentinerea pacii în spiritul demnei Societati a Natiunilor.

Aceasta pozitie atât de înalta în tetrarhia universala (USA, Anglia China si URSS) ar trebui sa-l satisfaca suficient pe Stalin pentru a nu mai reînnoi pretentii în stare sa ne creeze probleme insurmontabile.”

 „In Europa, Franta va gravita în orbita Marei Britanii. Spania, Portugalia, Italia si Grecia se vor dezvolta si ele sub protectia Angliei. Noi acordam URSS-ului acces la Mediterana, acceptam dorintele ei în ce priveste Polonia si Tarile Baltice, vom cere Poloniei sa adopte o atitudine de întelegere si compromis.

Stalin va pastra un mare câmp de expansiune în micile tari inconstiente din rasaritul Europei si va recupera toate teritoriile care au fost temporar smulse Marei Rusii.”

Pentru o corecta interpretare al textului de mai sus redam si versiunea franceza din cartea lui Léon de Poncins:

„Nous accorderons à l’URSS un accès a la Méditerranée, nous accederons à ses désirs concernant la Finland et la Baltique, et nous exigerons de la Pologne une judicieuse attitude de compréhension et de compromis; Stalin conservera un vast champ d’expansion dans les inconscients pétit pays de l’Est européens – tout en tenant compte des droits qui sont dus à la fidelité de la Yugoslavie et de la Tchechoslovaquie – et il récupérera totalement les territories qui ont été arrachés a la Grande Russie.” (pp 131-132).

 

Mentionam ca aceasta scrisoare a fost redactata la 20 Februarie 1943. Zabrousky, dupa ce va fi prezentat mesajul lui Stalin, trebuia sa-l ” convinga” sa accepte participarea la o întâlnire cu Roosvelt si cu Churchill, întâlnire care a avut loc la Teheran în zilele de 29, 30 Noiembrie si 1 Decembrie al aceluiasi an.

Roosevelt multumeste în introducere, dupa cum am vazut, pentru faptul ca a fost ales de Consiliul National al tânarului stat Israel, care înca nu era nascut, Consiliu din care Zabrousky facea parte, ca mediator pe lânga prietenul comun Stalin pentru netezirea unor asperitati nefaste pentru toti si în special pentru URSS.

La rândul sau Roosevelt îl deleaga pe Zabrousky din partea Statelor Unite si al Marei Britanii sa expuna aceluiasi Stalin gândurile lor.

Aceasta filiatiune de delegatii si mai ales originea lor explica caracterul secret si subversiv al acestei actiuni.

Nimeni, nici macar propriul sau secretar de Stat Cordell Hull, nu a stiut nimic de rolul ce-l aveau de jucat Statele Unite în timpul razboiului si în conjunctura postbelica, de conventiile ce va trebui sa le încheie pentru a asigura realizarea proiectului conspirativ de împartire, organizare si conducere a lumii dupa terminarea ostilitatilor.

Si probabil ca nici Churchill nu stia în ce conspiratie va fi implicat. Singurul care stia totul a fost Harry Hopkins si mai târziu a fost initiat si Alger Hiss, autorul statutelor organizatiei Natiunile Unite, cel care mai târziu a fost condamnat în SUA pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice.

Alger Hiss de altfel a fost personajul ideal pentru a fi în miezul acestei conspiratii.

Evreu de origine, nascut în America si agent al Uniunii Sovietice, el reprezenta în acelas timp interesele celor trei factori în aceasta conspiratie, ascultând desigur mai mult de glasul sângelui decât de celel-alte obligatii de conjunctura.

In schema acestei autoritati supreme a creierului conspirativ, Izraelul, Roosevelt si Stalin erau cele doua brate executoare.

Roosevelt era sigur, pe când Stalin îsi avea probabil si ambitiile sale si-si juca rolul straduindu-se sa le armonizeze, daca eventualele pretentii ale sale nu au fost facute doar de ochii lumii, ca sa dea impresia ca au avut loc totusi „tratative”.

 

 

 

Istoricul Keith Eubank despre Teheran

 

 

Foto: Stalin, Roosevelt si Churchill la Conferinta de la Teheran

 

 

 

Istoricul Keith Eubank în cartea sa intitulata „Summit at Teheran” Morrow, 1985, la p. 423 îi reproseaza lui Roosevelt si Churchill, faptul ca nu s-au ocupat mai îndeaproape de viitorul tarilor din Europa de Rasarit, ceea ce a fost în avantajul rusilor.

„Aici a fost momentul când aceste probleme puteau fi discutate. In afara însa de fixarea frontierei de rasarit a Poloniei, restul Europei de rasarit a ramas un câmp deschis, unde Stalin si-a putut retine mâna libera.

Speculatia privitoare la  Charta Atlanticului care ar fi trebuit sa fie aplicata si în aceasta regiune, nu a însemnat nimic pentru Stalin.

Daca Roosevelt si Churchill ar fi acordat atentia cuvenita acestor probleme, ar fi putut crea obstacole în calea ambitiilor lui Stalin”.

Evident ca Eubank nu stia nimic de existenta delegatiei primite de Roosevelt de la „tânarul Stat Israel” si a delegatiei data de el lui Zabrousky, prin care Europa de Rasarit era deja promisa lui Stalin si toate celelalte jaloane ale viitoarei împartiri a lumii erau deja trasate.

Ceea ce a urmat apoi la Yalta un an si doua luni mai târziu, a fost doar stabilirea amanuntelor invaziei în Normandie (la cererea lui Stalin) si formularea asa ziselor „conventii” la care s-a ajuns, conventii pe care Amiralul William Leahy, care a facut parte din delegatia americana, le-a caracterizat ca fiind „atât de elastice, încât Stalin le poate întinde de la Yalta pâna la Washington fara sa le rupa.” (în „Architects of Conspiracy”, p. 208).

Si istoricul american Gaddis, în „Security versus Self-Determination”, p. 164, afirma:

„Faptul ca Roosevelt nu a vrut sa ceara aplicarea declaratiei pentru Europa eliberata numai la doua saptamâni dupa Yalta, când Rusii au instalat propriul lor guvern în România, (Groza, la 6 Martie 1945), a fost o indicatie precisa data Moscovei ca el nu a asteptat sa se aplice aceasta declaratie.”

 

 

Precizarea lui Churchill

 

 

 

 

 

Foto: Winston Churchill, primul ministru britanic

 

 

 

 Precisa si menita sa spulbere orice îndoiala asupra abandonarii sau cedarii tarilor din Rasaritul european rusilor în aceste conventii secrete, ramâne declaratia lui Churchill în „Triumph and Tragedy”, pag. 240, citata de Nicolae Baciu în „Sell-out to Stalin”, pp 203-204:

„Noi am fost jenati sa protestam (împotriva instalarii guvernului Groza la Bucuresti) pentru ca eu si cu Eden, când am fost la Moscova, în Octombrie 1944, am recunoscut ca Rusia trebue sa aiba un drept predominant, ultimul cuvânt, în România si Bulgaria, în timp ce noi trebue sa avem acelas drept în Grecia. Stalin a respectat riguros aceasta întelegere.”

Roosevelt si sfetnicul sau Hopkins

 Sa vedem mai întai cine este omul pe care Consiliul National al embrionarului stat Israel l-a desemnat ca sfetnic al lui Roosevelt si ca atare executor al planurilor sale conspirative:

 Cât despre Roosevelt „nu se poate afirma ca ar fi fost un geniu”, scrie Arthur Conde în „Teilung der Welt”, pag. 211.

„Ca student si avocat nu s’a profilat peste medie. A fost un om de societate, care mai degraba se întretinea cu lumea decât sa citeasca o carte. O viata întreaga i-a placut sa joace pocker… In politica a gasit un admirabil teren de activitate.”

Tot pe aceeasi pagina, Conde îl citeaza pe Robert E. Sherwood, unul din biografii lui Roosevelt: „Caracterul lui a fost multilateral, dar el continea si contradictii într’o masura uimitoare. In acelas timp el era suficient de liberal si de progresist pentru a fi fost etichetat de tradator al clasei sale, si de ‘Rosul în Casa Alba”.

 „Churchill” citându-l în continuare pe Conde, pag. 218, a respins visul unui paradis idilic universal dupa disparitia lui Hitler.

Roosevelt, din contra, dupa cum observa si Walter Lipman, comite eterna gresala a Americanilor, de a nu vedea ca lupta dintre state este o caracteristica intrinseca a naturii umane.”

Inainte de Conferinta de la Teheran, Roosevelt a refuzat o întâlnire de lucru cu Churchill pe motiv ca „nu vreau sa-i las impresia lui Stalin ca între noi doi totul a fost dinainte aranjat”, („Summit at Teheran”, pag. 58).

El a refuzat si sa se stabileasca în prealabil o ordine de zi pentru aceasta Conferinta, fapt care l-a nelinistit profund pe Churchill.

Tot Roosevelt a fost acela care a propus ca la Conferinta sa ia parte o delegatie restrânsa si sa nu participe nici  presa.

Insotitorul sau principal a fost Harry Hopkins, consilier personal, care se bucura de o autoritate si încredere atât de mare, încât semna documente în numele lui Roosevelt.

Roosevelt nu a citit nicio carte de documentare asupra Uniunii Sovietice si nu a consultat niciun raport al „State Departamentului, remarca Keith Eubank în cartea sa.

„Singura sa sursa de informatie o constituiau revistele, ziarele si relatarile lui Hopkins”, pe care autorul cartii le rezuma:

„El (Hopkins), stia ca dupa razboi Rusia Sovietica va deveni una din cele mai mari puteri din lume. Pentru acest motiv Statele Unite si Rusia trebue sa fie prietene, pentru a putea sa realizeze împreuna planurile viitoare de pace.

Prietenia lor trebue sa fie atât de puternica încât sa determine pe Rusi sa lupte pâna la înfrângerea definitiva a Germaniei si Japoniei.

Fiecare minister (departament) al Statelor Unite trebue sa considere Uniunea Sovietica ca pe cea mai mare putere din lume si ca pe o prietena sincera.

Fiecare functionar care vine în contact cu Rusii trebuie sa creada profund în aceasta conceptie.

In sfârsit, Hopkins mai cerea ca totul trebue facut pentru a se realiza o pace care sa corespunda aspiratiilor legitime ale Uniunii Sovietice.

Ideile lui Hopkins sunt importante pentru ca ele au înlocuit rapoartele Departamentului de Stat („Hopkins urged that every-thing should be done to establish a peace that would meet the legitimate aspirations of the Soviet Union. Hopkin’s ideas are important because they replaced any briefings from State Department” (Summit at Teheran”, p. 239).

 Influenta comunistilor asupra lui Roosevelt o reda în câteva cuvinte Frank Murphy, membru al Curtii Supreme, în marturisirea ce-o face Congresmanului Martin Deas, care a fost presedintele Comitetului activitatilor (anti) ne-americane (House Committee on Un-American Activities, citat în Buletinul Congresului din 22 Sept. 1950. pag. A6833):

 

„Suntem condamnati

 

Statele Unite sunt condamnate. Comunistii controleaza totul. Ei îl controleaza pe Roosevelt si pe sotia sa. Este imposibil ca cineva sa-l vada daca audienta nu-i aranjata prin David Niles si banda sa” – (and his gang).

Cine a fost David Niles?

El a fost unul dintre evreii care-l înconjurau pe Roosevelt si care efectiv guverna tara. Numele lui adevarat este Neyhus si a fost cumnatul lui Harry Hopkins care s’a bucurat de cea mai mare încredere din partea lui Roosevelt.

Dupa The Saturday Evening Post, din 24 Dec. 1949, pag. 24, Harry Hopkins a fost doar omul de fatada, condus de David Niles, cel care mai târziu a pus la cale declararea independentei Israelului si programul de drepturi civile al lui Truman.

James Combs în „Who is Who in the World Zionist Conspiracy” la pag. 88-89 spune ca „Murphy desigur ca a gresit când a facut afirmatia ca ‘comunistii domina Statele Unite”, întrucât comunismul este doar un instrument, realul stapân fiind evreimea care acuma, dupa 25 de ani, si-a consolidat controlul asupra întregului guvern al Statelor Unite.

 

La Teheran Roosevelt se instaleaza în Ambasada Sovietica

Ajuns la Teheran la 27 noiembrie, Roosevelt s-a stabilit la ambasada americana. Rusii, pretextând ca ar fi descoperit un complot al GESTAPO-ului, care ar fi aflat de sosirea lor la Teheran, l-au invitat sa-si stabileasca cartierul în ambasada sovietica, propunere pe care Roosevelt a acceptat-o.

De observat este faptul ca nici atunci si nici dupa aceea nici un serviciu secret din lume nu a semnalat vreun complot din partea Nemtilor.

La 28 noiembrie Roosevelt se instaleaza la rusi si dupa masa are o lunga întrevedere cu Stalin în patru ochi, prezenti fiind doar cei doi translatori, deci fara Churchill, caruia mai înainte îi refuzase o astfel de întâlnire.

In aceasta discutie tête-à-tête, s-a stabilit formal împartirea lumii si au fost trasate în mare liniile directoare ale subiectelor de discutat în plenarele ce urmau sa aiba loc si care au fost cele mentionate în scrisoarea lui Roosevelt catre Zabrousky.

 

 

 

 

Londra 1933. Presa vremii titra: Iudeea declara razboi Germaniei.

 

 

 

 

 

 

Spania afla de existenta conspiratiei

La 16 Aprilie 1943 (la n umai doua luni de la redactarea scrisorii în cauza), Ministrul de Externe al Spaniei, Contele de Jordana, a tinut un discurs minutios preparat si de mare rasunet la Barcelona, în Palatul Regilor de Aragona, într’un cadru foarte festiv, cu ocazia aniversarii a 450 de ani de la întoarcerea din prima calatorie a lui Columb.

In discursul sau Contele de Jordana, printre altele, a spus:

„Mai teribil decât razboiul, mai destructiva decât el si mai încarcata de ura si de porniri josnice este revolutia comunista, care reprezinta un pericol cu atât mai mare cu cât enormele cheltuieli de razboi vor compromite stabilitatea sociala a natiunilor.”

– „Acest discurs este cu atât mai important” afirma Léon de Poncins în cartea sa „Top Secrets”,  – „cu cât guvernul spaniol a luat la cunostinta de existenta unui document important, care desvaluie o conspiratie menita sa pericliteze mai multe state din Europa.

Este vorba de o scrisoare secreta a Presedintelui Roosevelt catre evreul Zabrousky, care atunci servea ca agent de legatura între Roosevelt si Stalin… „

Si Franco în discursul sau din 1 Octombrie 1943 (cu doua luni înainte de întâlnirea de la Teheran), atrage atentia asupra pericolului ce paste Europa.

 

 

 

 

 

Generalul Francisco Franco

 

 

 

„Spania considera ca independent de care va fi soarta armelor si chiar de dinainte de razboi, exista în lume o problema spirituala de cea mai mare importanta, pe care o constituie ambianta revolutionara a maselor îndepartate de Dumnezeu si care aspira la o îmbunatatire a situatiei lor materiale prin violenta lipsita de orice scrupule în alegerea mijloacelor.

Acest spirit revolutionar de diferite nuante este cuprins în termenul generic de „bolsevism”. Razboiul este un fenomen pasager, în timp ce spiritul revolutionar al maselor constituie o problema fundamentala a epocii noastre.”

 

 

Dupa acest discurs, americanii au reprosat Spaniei ca s-a apropiat prea mult de Germania si risca sa piarda ajutorul economic din partea Aliatilor.

Ambasadorul american, într’o scrisoare adresata Ministerului de Externe spaniol, face afirmatia :

„comunismul este o problema interna a Rusiei, care nu va afecta în niciun fel tarile cu un nivel de viata mai ridicat”.

La asta Contele de Jordana raspundea:

„Imi vine greu sa cred ca cineva ar putea fi de acord ca acest pericol enorm, care ameninta civilizatia noastra, s’ar putea reduce la o mica problema de ajustare de salarii. Nu, domnule Ambasador, nu este o simpla problema economica si nici una sociala, chiar daca i-am acorda cel mai larg înteles.

Este vorba de o problema spirituala, de un rau de cea mai mare gravitate, care afecteaza pâna în adânc sufletul omenesc, pentru ca atunci când se învata masele ca morala este o prejudecata burgheza si ca nu exista o justitie superioara fata de care suntem raspunzatori pentru faptele noastre, ele sunt private de orice frâna si sunt lansate la atac împotriva tuturor obsta-colelor care s’ar opune la satisfacerea celor mai brutale instincte ale lor.” (Top Secrets, pp 80-81).

 Afirmatia Secretarului de Stat American este perfida, de rea credinta, menita sa induca în eroare si sa ascunda conspiratia ce se tesea împotriva întregii Europe.

Ce urmarea Internationala comunista, cu sloganul: „Proletari din toate tarile, uniti-va!”, daca nu revolutia mondiala?

Comunismul nu a intrat nicaieri prin vointa popoarelor, ci prin siluirea lor de catre armata sovietica de ocupatie, (nelimitat sprijinita de SUA  militar, politic, economic si prin diplomatie), sau prin ajutor extern direct , cum a fost în Cuba.

* * *

In continuare aflam din brosura „Who Brought the Slaves to America”, scoasa de „Sons of Liberty”, P.O.Box 449, Arabi, LA, 70032, despre rezolutia „Conferintei Centrale a Rabinilor din America, 1956,” – care avea  subtitlul:

„Instructiuni confidentiale catre toti evreii ortodocsi, reformisti, ne-religiosi si ‘încrestinati'”- din care aflam cât de stapâni se simteau evreii pe lume în 1956:

 „Noi suntem aproape sa ne atingem scopul. Al doilea razboi mondial a avansat maret planurile noastre. Ne-a reusit sa aducem crestinii sa se omoare unii pe altii si sa aducem alte multe milioane de crestini în situatia sa nu ne poata face niciun rau. Ne-a mai ramas putin de facut ca sa câstigam controlul total asupra stupizilor de goimi (crestini)

 

Evrei din America,
acestea sunt ultimele instructiuni pentru voi:

 

  1. Continuati sa largiti controlul asupra radio-difuziunii, televiziunii, ziarelor, cinematografelor si revistelor.

  2. Educati copiii vostri si alungati-i pe crestini din avocatura, medicina, farmacie si din întreg comertul de detaliu.

  3. Transformati scolile si universitatile lor în centre de instructie pentru revolutia noastra rosie.

  4. Ridiculizati credinta crestina, desbinati poporul ei si slabiti-le bisericile.

  5. Demoralizati-le femeile si copiii.

  6. Corupeti-le tribunalele si faceti-le de rusine.

  7. Intoarceti o clasa sociala împotriva alteia, Negrii împotriva Albilor.

  8. Cumparati politicienii si continuati sa corupeti administratiile locale, provinciale si nationale.

  9. Anihilati fascistii anti-semiti în orice fel.

  10. Folositi-va de instrumente binevoitoare ca un Truman, un Eisenhower, un Stevenson si Warren; ei vor face treaba pentru voi.

  11. Planuiti emigrarea nelimitata si fara restrictii a persecutatilor nostri (din alte state) în aceasta tara.

  12. Continuati sa le controlati banii prin sistemul federal de rezerve.

  13. Continuati sa plasati evrei în posturile guvernamentale, în Armata si’n Marina.

  14. Noi trebue sa distrugem Republica asta si s’o înlocuim cu o democratie, care înseamna socialism de stat guvernat de evrei, (Jewish Governed State Socialism).

  15. Continuati controlul asupra Departamentului Muncii, faceti agitatii, provocati prin orice mijloace nelinisti, greve, violente în toate modurile si în toate împrejurarile.

 

Cu o astfel de strategie si cu aceste metode trebue sa reusimn sa prabusim aceasta tara în saracie, în demoralizare, în faliment, si’ntr’un razboi civil prin care sa micsoram numarul inamicilor nostri.

 Revolutia bolsevica ne-a facut stapânii Rusiei.

 Ultimul razboi ne-a facut conducatorii întregii Europe, mai putin Spania.

Fie ca viitorul razboi sa ne faca stapânii Americii.

Pentru prezervarea rasei noastre sunteti avizati ca daca sunteti întrebati de Goimi despre oricare din punctele de mai sus, trebue sa refuzati sa raspundeti, sa abjurati, sa repudiati si sa negati si asta chiar si sub juramânt, daca e cazul, asa cum ne învata Talmudul.

Credem ca este de prisos sa va atragem atentia asupra consecintelor teribile daca aceste instructiuni ar cadea în mânile Goimilor.

 Conferinta Centrala a Rabinilor din America – 1956.

Prin cine controleaza si domina evreii viata politica si economica a natiunilor? Câteva citate date mai jos ne vor lamuri:

 „Francmasoneria este o organizatie evreiasca, a carei istorie, grade, simboluri si parole conventionale sunt evreesti de la început pâna la sfârsit.”

(„Izraelite of America”, 3 August 1866)

„Francmasoneria este nascuta în Izrael”.

(„Jewish Tribune”, 29 Oct. 1925)

 „Anglia se lupta pentru noi, pentru cauza evreiasca si în aceasta lupta ea este sprijinita de francmasonii din întreaga lume.”

(„Jewish Chronicle”, Octombrie 1940)

„Din 670.000 de francmasoni în Europa, 475.000 sunt în Anglia. Din 4,5 milioane de francmasoni în întreaga lume, 3,5 milioane sunt în America.”

 (Statistiques maçoniques)

„Evreii, pătrunzând în orice ţară din lume, intra în viaţa socială a acesteia şi se consideră cetăţeni ai ei. Dar există o Internaţională evreiască, o sinistră confederaţie formată din evrei persecutaţi în ţările unde au crescut.

Aceşti oameni şi-au uitat propria religie şi conspiră pentru distrugerea civilizaţiei iar conspiraţia lor mondială nu încetează să se dezvolte.”

(Winston Churchill, în articolul „Sionism contra bolşevism”, publicat în Illustrated Sunday Herald, în februarie 1920)

 

 

* * *

 In 1954 Benjamin Freedman a publicat o carte „Facts are Facts – The Truth About the Kazars”, despre care au-torul spune:

„Evenimentele istorice revelate pentru prima data prin aceasta carte aduc dovezi de necontestat ca con-tinua lor suprimare (înabusire) se dovedeste a fi daunatoare securitatii nationale, (USA), pacii în lume, bunei stari a omenirii cât si progresului civilizatiei.”

Cartea a fost tradusa si publicata in limba romana  (în 1996) sub titlul: „Intâmplarile sunt întâmplari si faptele sunt fapte, – Adevarul despre Kazari”.

 Reproducem mai jos prefata ei:”Cine este Benjamin Freedman?”, în care este prezentata lupta sa, a evreului încrestinat, de a demasca conspiratia Kazarilor deveniti evrei sionisti, împotriva civilizatiei crestine:

 

CINE A FOST  BENJAMIN FREEDMAN ?

 

 

Nascut în 1890, Benjamin Freedman a fost un afacerist prosper din New York, care într’un timp detinea majoritatea actiunilor manufacturii de detergenti Woodbery.

Dar în 1946 s’a disociat de plutocratia internationala în cercurile careia se nascuse si crescuse, desgustat de planurile acesteia fata civilizatia si natiunile crestine.

Si-a dedicat restul vietii si cea mai mare parte din averea personala (peste $2,5 milioane) demascarii acestor planuri pe care le cunostea bine, caci îsi petrecuse viata în cele mai înalte cercuri ale organizatiilor evreiesti si plutocratice; fusese strâns asociat cu Bernard Baruch, cu Samuel Untermayer, cu presedintii-marionete mânuiti de acestia, ca Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, John F. Kennedy, cu tatal acestuia din urma, ambasadorul Joseph Kennedy.

Convertit cu adevarat la catolicism, nu de forma ca prelatii care populeaza Vaticanul astazi, Benjamin Freedman s’a disociat de talmudism si de sionism si a devenit astfel inamicul lor public numarul unu, atacat cu furie si descris ca un „evreu antisemit”.

Dar Benjamin Freedman nu-si ura rudele si prietenii; el obiecta doar la distrugerea civilizatiei crestine si a popoarelor care le-au asigurat prosperitatea.

 Pentru a schita personalitatea lui Benjamin Freedman, redam aici punctele principale ale unei prelegeri pe care a tinut-o în anii 1960.

 „In Statele Unite”, zice el, „sionistii au pus mâna pe absolut toate ramurile guvernului. Sionistii si coreligionarii lor domnesc în Statele Unite ca monarhi absoluti”, spune el, si-si sprijina afirmatia cu dovezi din istoria acestui secol.

Primul razboi mondial fusese câstigat de catre armata ger-mana în primii doi ani, arata el, în care armata franceza fusese complet incapacitata, iar Marea Britanie statea izolata si neputincioasa înconjurata de ape patrulate de submarine germane.

Chiar în aceste situatii, Germania a oferit Marei Britanii conditii de pace extrem de avantajoase: încheierea pacii cu revenirea la situatia dinainte de razboi.

Guvernul britanic se gândea serios sa le accepte, când în Octombrie 1916 sionistii din Londra, reprezentanti ai evreimii est-europene, au împiedecat încheierea pacii, promitând Marei Britanii o victorie pe care le-o vor procura Statele Unite, care nu intrasera în primul razboi mondial si nu erau în conflict cu nimeni – cu conditia ca Marea Britanie sa le daruiasca sioni-stilor patria palestinienilor, Palestina, la care nici Marea Britanie, nici evreii din Europa rasariteana nu aveau niciun drept.

In Statele Unite, zice Benjamin Freedman, evreii detineau pe atunci, (ca si acum) presa de mare circulatie; ei urau Rusia tarista si-i doreau înfrângerea, motiv pentru care bancherii de pe Wall Street ca Kuhn si Loeb, refuzau sa finanteze aliatii Rusiei, Anglia si Franta.

Dar imediat ce sionistii au obtinut promisiunea ca li se va „darui” patria palestinienilor, pe care-i vor putea masacra si izgoni pentru a-si întinde statul lor mesianic, toata presa americana, care fusese pro-germana, dintr’odata a descoperit ca nemtii sunt „huni” , ca taie mâinile copilasilor de tâta cu baionetele si alte astfel de fantezii.

Nu se mai putea citi nimic altceva în presa americanma decât despre cauza sfânta a razboiului împotriva Germaniei. Marioneta talmudistilor, presedintele Statelor Unite Woodrow Wilson, a declarat razboi Germaniei si la Londra a fost scrisa „Declaratia Balfour”, prin care s’a dat sentinta de moarte poporului a carui patrie fusese Palestina de mii si mii de ani.

 La Conferinta de Pace de la Paris din 1919, a participat o delegatie a evreilor condusa de Bernard Baruch si compusa din 117 evrei; „am fost unul dintre ei si stiu cum s’au petrecut lucrurile”, spune Freedman.

Delegatia a scos la iveala declaratia Balfour, prin care i se promisese Palestina, si Nemtii si-au dat seama ca tot macelul pe care-l suferisera, si toata suferinta la care erau supusi, cu tara ciopârtita si populatia epuizata de birurile crunte impuse nemtilor ca „reparatii de razboi” îsi au radacina în târgul în virtutea caruia evreii din rasaritul Europei puteau folosi forta financiara si militara a marilor puteri pentru ca sa practice geno-cidul împotriva palestinienilor.

Si aceasta impilare crunta si sângeroasa le era aplicata lor, nemtilor, care-i primisera pe evrei cu bratele deschise si-i lasasera sa se îmbogateasca si sa prospere în Germania ca nicairi în lume.

Ca si în Statele Unite, în Germania evreii detineau toata industria si întregile finante; industriasul evreu Rathenau era poate de o suta de ori mai bogat în Germania decât coreligionarul sau Bernard Baruch în Statele Unite;

Tot un industrias evreu era si cel mai mare armator, proprietarul liniilor North-German Lloyd si Holland-American Line; bancherii casei domnitoare Hohenzollern erau tot evreu, si cei mai bogati bancheri comerciali din lume erau evrei din familia Warburg din Hamburg.

Si în timp ce Nemtii trudeau ca sa-si îmbogateasca evreii, acestia aranjau înfrângerea si distrugerea Germaniei, pe care o vândusera ca sa obtina de la adversarii ei pamântul palestinienilor, care avea valoare propagandistica cruciala pentru sionisti.

Chiar ziarele sioniste din anii 1919-1923  scriau ca sentimentul anti-evreiesc care se înfiripa în Germania se datora faptului ca nemtii începusera sa-si dea seama cum au fost înjunghiati pe la spate de catre evreii pe care-i gaz-duisera si-i îmbogatisera în patria lor, arata Freedman care subliniaza ca ura pe care si-o atrasesera nemtii pentru succesul si prosperitatea lor industriala si comerciala din partea Marei Britanii si Frantei, care-si vedeau hegemonia financiara amenintata a fost folosita de sionisti pentru a distruge cele mai primitoare si generoase gazde pe care le avusesera vreodata, tara în care nu sufereau discriminari sau persecutii, si tara ai care locuitori muncitori si cinstiti le permisera sa se îmbogateasca imens.

Pâna si publicatiile sioniste ale timpului recunosteau ca antisemitismul german nu era nici religios, nici rasial, ci doar reactia la felul în care îsi rasplatisera evreii gazdele.

Documentele autentice (cu grija ascunse si falsificate de istoriografia „pe linie” din Occident), arata ca nimeni nu clintise nici macar un fir de par din capul vreunui evreu, nici macar dupa tradarea lor.

Hugo Schönfeld, un evreu pe care Departamentul de Stat american l-a trimis sa cerceteze situatia detinutilor din lagare în 1933, a raportat ca în lagarele de concentrare germane erau iternati comunistii si alti adversari politici ai regimului, care erau sanatosi si în buna conditie fizica.

Desigur, erau multi evrei în aceste lagare de concentrare caci evreii constituiau 98% din cadrele partidelor comuniste, spune Benjamin Freedman, si mai erau masoni si membrii unor organizatii similare.

In Iulie 1933 a avut loc o întâlnire a reprezentantilor evreimii mondiale, care a pus în fata nemtilor un ultimatum: „Hitler sa fie eliminat si toti evreii sa fie repusi în pozitiile pe care le doreau, indiferent daca sunt comunisti sau nu.”

Nemtii, care aveau vie în memorie puciul comunist al Rosei Luxemburg si al grupului ei din 1919, n’au acceptat ultimatum-ul, si atunci Samuel Untermeyer, reîntors de la Congresul evreimii mondiale, a anuntat public la o emisiune radio-fonica declaratia de „razboi sfânt al evreimii mondiale împotriva Germaniei”.

Acest „razboi sfânt” a luat forma unui boicot comercial care urmarea sa duca la genocidul prin înfometare a doua treimi din populatia Germaniei, caci solul Germaniei nu putea hrani populatia si doua treimi din alimentele poporului german erau importate în schimbul produselor industriale germane. Aceste produse erau acum boicotate si refuzate pe pietele de desfacere ale lumii dominate de plutocratia evreiasca.

Aceasta declaratie de „razboi sfânt” a fost publicata în „The New York Times” la 7 August 1933.

 In timp ce poporul german suferea de pe urma acestui boicot, în timp ce multimile americane erau atâtate de calom-niile pline de ura din ziare si de linia politica a lui Roosevelt la isteria colectiva anti-germana, nici un fir de par nu fusese atins în capul vreunui evreu din Germania în 1933, zice Benjamin Freedman.

Nemtii nu puteau sa nu observe calomniile si ura nestavilita revarsata împotriva lor la instigatia evreilor pe care-i îmbogatisera prin truda lor; si nu puteau sa nu observe ca sunt someri si muritori de foame pentru ca asa a hotarît Samuel Untermeyer. Dar resentimentul lor se margi-nea la vorbe, la insigne si inscriptii pe pereti; de abia în 1938, când un tânar evreu polonez a asasinat un diplomat german fara nici un motiv (caci motivul invocat de el s’a dovedit a fi mincinos), a început sa se manifeste anti-semitismul în Germania, arata Benjamin Freedman.

 „Am trait în Germania”, spune Benjamin Freedman, „si stiu ca evreii hotarîsera sa puna la încercare destinul Europei: sa hotarasca daca Europa va ramâne crestina sau va fi bolsevizata. Ei o doreau bolsevizata.”

In continuare spune: „Nici un american nu stia la vremea aceea ca fiii lor vor fi trimisi sa moara pe câmpul de lupta ca sa asigure sioni-stilor Palestina ca baza pentru dominatia lumii….

Roosevelt însa stia si Colonelul House (mânuitorul lui Roosevelt) stia, si aveam si eu o idee despre asta, caci în 1912 fusesem ofiter de legatura în campania electorala a presedintelui Woodrow Wilson ca confident al lui Henry Morgenthau Senior… si statusem la aceeasi masa cu ei când îl îndoctrinau pe Woodrow Wilson, si-i ascultam.”

 Freedman subliniaza ca evreii din Europa rasariteana, care formeaza 98% din evreimea de azi, sunt de fapt un trib asiatic da kazari izgoniti din centrul Asiei de ceilalti mongoli si revarsat în Europa rasariteana, unde la apogeu detineau un regat întins între Marea Caspica si Marea Neagra si unde sub regele Bulan s’au convertit în secolul 7 de la cultul lor pagân falic (despre care Benjamin Freedman opineaza ca era asa de desgustator încât nici nu vrea sa-l descrie) la talmudism.

Pe acesta regele Bulan se hotarîse sa-l introduca ca religie de stat, în care scop importase mii de rabini de la centrele talmudice ca sa transforme cele 20 milioane de khazari turcici asiatici, care venerasera (si, dupa parerea noastra, mai venereaza înca) falusul, reclama acum dreptul lor „ancestral” si „religios” la pamântul palestinienilor; si pentru ca ei sa obtina acest „drept ancestral si religios”, milioanele de tineri europeni si americani au trebuit sa moara în doua razboaie, caci e de „datoria noastra crestineasca” sa asiguram „poporului ales” patria sa biblica ancestrala, exclama Benjamin Freedman.

 „Sunt 54 de milioane de chinezi musulmani”, spune Freedman; „ce-ar fi daca dintr’o data si-ar zice arabi si ar avea pretentia sa alunge toti locuitorii Asiei Mici de la vetrele lor în virtutea dreptului lor ancestral si religios la locurile în care a trait Mahomed?”

La fel de absurda este pretentia khazarilor sionisti talmudisti la pamântul Tarii Sfinte;

„Si unde ai sa gasesti o minciuna mai mare decât aceasta”, exclama el. „Aceasta minciuna imensa sta la baza tuturor suferintelor acestei lumi”, spunea el în 1960.

 „De ziua pocaintelor, când intri în sinagoga, auzi cum înainte de începerea slujbei se recita de trei ori Kol Nidre”, care anuleaza orice contract si orice juramânt depus de evrei din acea zi înainte pe timp de un an; „eu stiu caci si eu am fost acolo si am recitat Kol Nidre”, zice Freedman.

„Câta încredere poti avea în sinceritatea unuia care recita Kol Nidre?”

In deceniile care au urmat eforturilor lui Freedman, Noua Ordine Mondiala si doctrina satanica a Noii Ere au avansat mult, dincolo de ce-si închipuise el la ora aceea.

Dar privirea pe care a aruncat-o el asupra ambitiilor de dominatie globala ale plutocratiei internationale lipsite de Dumnezeu (dintre care unii îsi zic evrei, unii se recunosc satanici, unii sunt simpli atei materialisti) si asupra metodelor si simbolis-ticii ei georgrafice ramâne valabila si azi, cu atât mai valabila cu cât este o privire aruncata din interior, dinauntrul cercului conspirator.

„Eu stiu pentru ca am fost acolo”, zice Benjamin Freedman, evreul antisemit pe care-l urasc sionistii.

 

 

 

Surse: Traian Golea, Romanian Historical Studies, 1997, prin  http://www.miscarea.net/http://www.revistamagazin.ro; http://truthforgermans.com

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/14/istoria-care-nu-se-invata-la-scoala-un-discurs-despre-sionisti-tinut-de-benjamin-h-freedman-consilierul-presedintelui-w-wilson/

 

06/05/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

Gândul zilei – Churchill si România

 

 

 

 

 

 

 

Noi am fost jenaţi sa protestăm (împotriva instalării guvernului Groza la Bucuresti), pentru că eu şi cu Eden, când am fost la Moscova în Octombrie 1944, am recunoscut că Rusia trebuie sa aibă un drept predominant, ultimul cuvânt, în România si Bulgaria, în timp ce noi trebuie sa avem acelaşi drept în Grecia.

Stalin a respectat riguros această înţelegere.”

 

 

 

 

 

Un citat  din cartea „Triumph and Tragedy”, a primului ministru britanic Winston Churchill

 

 

 

 

 

 

 

 

 

winston churchill photo: Sir Winston Churchill Sir_Winston_Churchil.png

 

 

 

 

 

Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 – d. 24 ianuarie 1965), s-a născut în familia aristocrată a ducilor de Marlborough, iar mama sa, Jenny Jerome, era americană.

A fost unul dintre politicienii importanti ai secolului XX, ofițer în Armata Britanică, prim-ministru al Marii Britanii în două mandate (1940-1945) și (1951-1955), istoric, scriitor și artist.

Și-a condus ţara la victoria din al doilea razboi mondial, impotriva Germaniei naziste.

Este singurul prim-ministru britanic laureat al premiului Nobel pentru literatura (1953).

 

 

 

06/05/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 6 mai în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1600: Mihai Viteazul îl alunga pe Ieremia Movila si ocupa Moldova, desavarsind nd astfel prima unire politica a celor trei tari Romane  intitulandu-se   “domn al tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara Moldovei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 21.10/1.11.1599, Mihai îsi facuse intrarea triumfala în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecand sub autoritatea sa în urma victoriei de la Selimbar  din 18/28.10.1599.

Unele surse dau ca data a  Unirii ziua de 27 mai 1600. Ea a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600.

 

 

 

 

 

1639: A fost încheiată construcţia Bisericii “Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică.

                                                       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În biserică au fost aduse în ziua de 13 iunie iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva, trimise de Patriarhia și sinodul de la Constantinopol în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci; Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.

Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.   Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană din Iași după sfințirea acesteia la 23 aprilie 1887.

Jefuită și arsă de năvălitorii din Est (1650) și din Nord (1686), zguduită de cutremure (1711, 1781, 1795, 1802, ) biserica va fi restaurată între anii 1882 – 1887 (arhitectura) iar pictura și amenajarea interiorului a durat până în anul 1898, resființirea lăcașului făcându-se în anul 1904.

Alături de ctitori, la Trei Ierarhi își dorm somnul de veci cărturarul voievod pribeag Dimitrie Cantemir (1710-1711) și primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

 

 

 

 

 1849: Trupele maghiare conduse de maiorul Hatvani, sunt înfrânte decisiv de către Armata revoluţionară a lui Avram Iancu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Craisorul muntior – Avram Iancu

 

 

 

 

 

 

 

1885: A fost emis un Decret regal privind aprobarea Tomos–ului, prin care Patriarhia din Constantinopol  recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României .

 

In urma unui schimb de scrisori, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 26 aprilie 1885 a cerut Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol recunoaşterea formală a autocefaliei Bisericii noastre păstrând principiile canonice ale Bisericii Răsăritului, în care se spune că «în unire cu datinile cele vechi Biserica Ortodoxă Română a fost declarată autocefală, bucurându-se de o independenţă legală cu aceea a celorlalte Biserici autocefale» şi doreşte ca Patriarhia Ecumenică să binevoiască «a da binecuvântarea acestui fapt şi a recunoaşte Biserica autocefală a României ca soră în acelaşi rit şi credinţă întru toate» şi să comunice «acest fapt celorlalte scaune patriarhiceşti a Răsăritului şi tuturor Bisericilor autocefale».

Prin acest act Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române declară că «va ţine intacte dogmele sacre ale Sfintei noastre credinţe ortodoxe şi tradiţia Bisericii şi va da Preasfinţitului Tron Ecumenic şi Patriarhicesc din Constantinopol întâietatea onorifică şi va pomeni numele Patriarhului, stând în legătură dogmatică şi canonică cu acesta şi cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale».

Patriarhul Ioachim al IV-lea la 28 aprilie înştiinţa că «luând în considerare» împreună cu Sfântul Sinod Patriarhal cererea trimisă şi «chibzuind asupra ei» a găsit-o «întemeiată în drept şi corespunzătoare cu aşezămintele bisericeşti» şi binecuvintează Sfânta Biserică a României «recunoscând-o autocefală şi întru toate de sine administrată» şi proclamă Sfântul ei Sinod «de frate preaiubit întru Hristos».

Totodată trimite şi tomosul sinodal de recunoaştere şi înştiinţare că a făcut cunoscut acest lucru şi celorlalte Biserici ortodoxe autocefale

 

 

Etapele recunoasterii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane au fost in principal urmatoarele :

–  1872 – Biserica Ortodoxă Română devine autocefală, prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică față de Patriarhia Constantinopolului.

 – Mitropolitul Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de București, devine mitropolit-primat al României. Este constituit oficial Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

–  1878-1885 Schimb de scrisori între Patriarhia Ecumenică, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Guvernul român, pe tema proclamării unilaterale a autocefaliei de către Biserica română.

1885, 28 aprilie – Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea al Constantinopolului recunoaște în mod solemn autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1888: Savantul român Victor Babeş initiaza primele vaccinări antirabice la  Institutul Antirabic din Bucureşti (înfiinţat în 1887, al treilea din lume).

 

 

 

1894: S-a născut  compozitorul şi pianistul Filip Lazăr ; (m. 1936, la Paris).

 

 

 

 

 

1899: Au loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România. Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.

Delegația română, din care faceau  parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu. A avut importante  contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului.

Din 1990 a fost  membru titular al Academiei Române; (m. 1990).

 

 

 

 

1908: S-a născut istoricul comunist de origine evreiasca, Mihail Roller, colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, cu funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist din RPR.

Scrierile sale au reprezentat o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor.

Până la moartea lui Stalin, în 1953, Roller „era proprietarul istoriei“, dupa cum spunea Belu Zilber în volumul său de memorii.

Cercetările şi lucrările tuturor istoricilor erau trecute mai întâi prin filtrul ideologiei oficiale şi apoi publicate. Unul dintre cele mai regretabile exemple, dar cu cel mai mare impact, este manualul pentru învăţământul preuniversitar, Manualul unic de Istorie a RPR, editat în tiraj de masă în patru ediţii (1947, 1948, 1952 şi 1956). 

A fost practic controlorul de partid al istoriei României, a călcat în picioare valorile noastre naţionale  şi a rescris trecutul ţării masluindu-i istoria, pe care a predat-o asa cum o vedea prin oglinda deformată a marxism-leninismului de tip stalinist.

În lucrările semnate de Roller, sau în cele care aveau girul său, toate realizările românilor erau aşezate sub influenţa discreţionară a vecinilor din Răsărit: naşterea limbii române, adoptarea creştinismului, naşterea statelor medievale româneşti, tot.

Tot el a pus accentul pe influența predominantă slavă în formarea etnică a românilor.

 

 

 

Imagini pentru mihail roller photos

 

 

 

A condus grupul de asa zisi istorici care a redactat manualul școlar sovieto-român Istoria României, manual unic pentru clasa a VIII-a secundară, publicat la București, Editura de Stat, 1947.

În 1956 a apărut în Editura de Stat Didactică și Pedagogică, sub redacția lui Mihail Roller, Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu.
Aceste manuale au fost formulate conform noțiunilor marxist-leniniste de periodizare și evoluție socială, fiind astfel o modalitate de indoctrinare și de propagandă comunistă a PMR-ului.

Din 1948 a fost  membru titular al Academiei Române obedienta comunistilor.

 

 

 

Imagini pentru manual istorie roller photos

Manualul de istorie al lui Roller

 

 

I se spunea “controller”.

Maniac al puritatii ideologice, obsedat de intarirea vigilentei pe “frontul istoric”, un impostor propulsat in fruntea lumii academice romanesti, Roller a fost un şarlatan.

După moartea lui Stalin, România îşi relaxează politicile în domeniul culturii, iar in 1955, Secţia pentru Propagandă şi Agitaţie, unde Roller este director adjunct, e reorganizată. si se înfiinţează, în subordinea Comitetului Central, Secţia pentru Ştiinţă şi Cultură, care preia o parte din atribuţiile primului for.

În urma restructurării, Roller rămâne fără post. În plus, nu mai e primit nici în prezidiul Academiei.

Totuşi, nu e eliminat definitiv din structuri e doar marginalizat: la 3 martie 1955, e trimis director-adjunct la Institutul de Istorie a Partidului, de pe lâncă CC al PMR. Şeful său este Constantin Pârvulescu, el însuşi un marginalizat.

Partidul profita în continuare de „clarviziunea” lui Roller în mistificarea grosolană istoriei, numai că-i dădea un domeniu mai îngust: istoria mişcării muncitoreşti şi a partidului. 

A murit la scurt  timp 21 iunie 1958. Atunci s-a spus că ar fi fost vorba despre o sinucidere, dar ipoteza nu pare a se susţine. Se pare că Roller ar fi suferit, în realitate, un atac cerebral sau un atac de cord, care i-ar fi fost fatale. 

Biografia oficială publicată de Academia Română îl prezintă astfel:

Fără a avea studii de specialitate, a semnat manuale de liceu și cursuri universitare. …

A publicat studii și culegeri de documente, folosind munca altora.  După moartea lui Stalin în 1953, prestigioși istorici români l-au criticat acuzandu-l  de plagiere și lipsă de profesionalism.

 

 

 

 

 

1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru; (m. 2006).

 

 

 

 

 

 

1925: In România Unită a  fost inființată Mitropolia Basarabiei.

 Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, a fost votata de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgata la 6 mai 1925, acestea fiind  primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei a  capătat  consacrare juridică.

Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17.

Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R.
Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani. 

Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”.
Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău.

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”.

Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor.
Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău.

Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate.

Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți, adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte.

La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna – d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica), mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă.

Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia.

În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale.

Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.

 

 

 

 

 

 

 

1928: La Alba Iulia, a avut loc o mare adunare convocata de Partidul National Taranesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal sa demisioneze.

 

 

 

 

 

1931: Se constituie la București in  România, Partidul Țărănesc-Democrat sub conducerea lui Constantin Stere. La 13 iulie 1933 acesta fuzionează cu Partidul Țărănesc-Radical, condus de Grigore Iunian.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1943:  S-a născut  Laurenţiu Ulici, critic literar  și  om  politic  român.

 

 

 

 

 

A fost senator în legislatura 1996-2000 din partea partidului Alternativa României si  președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la  decesul sau in  16  noiembrie 2000.

Moartea  sa   a fost accidentală, prin intoxicare cu oxid de carbon, din cauza unei sobe stricate, și s-a produs în Făgăraș, unde președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor se afla la o reuniune a scriitorilor.

Împreună cu el a decedat și șoferul său.

 

 

 

 

Imagini pentru Laurenţiu Ulici,photos

 

 

 

 

 

 

1961:  Se stinge din viață   Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof român; (n.9 mai  1895,satul Lăncrăm, jud.Alba).

 

 

 

Lucian Blaga (n.1895-d.1961), poet român

Lucian Blaga (n.1895-d.1961)

 

 

 

 Lucian Blaga este considerat unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale.

Detalii… Lucian Blaga, biografie

 

 

 

 

 

1962: A murit Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România, cu studii la Școala Superioară de Arhitectură și Belle- Arte din  Paris.

 

 

 

 

 

 

 

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 -1962)

 

 

 

 Prima femeie arhitect România, s-a născut la 21 iunie 1894. Era nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret, nepotul care a moștenit numele fondatorului învățămantului romanescde performanță.

La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie.

Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti.

Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

 

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!

Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora.

Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri – printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Palatul Tinerimea Română.

 

 

 

Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă.

Marea arhitectă s- a stins  la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă măreaţă şi un renume mondial.

 

 

 

 

 

 

 1969: S-a născut Vladimir Filat, politician român din Republica  Moldova, fost prim ministru al acestei ţari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci.

Cu prilejul retragerii sale din activitatea competiţională, marea noastră gimnastă a primit din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, a fost premiată cu Ordinul Olimpic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989.

In 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note de 10 la o singură ediţie a JO.

 

 

 

 

 

 

 

1990: “Podul de flori” de peste Prut – prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republica Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea.

Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.

În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri, iar acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.

În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni.

De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.

Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

 

 

VIZIONATI AICI 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: A murit  Virgil Calotescu, regizor român de filme documentare și de ficțiune, multe dintre acestea realizate pe scenarii scrise de Francisc Munteanu ; (n. 16 ianuarie 1928).

 

 

 

 

 

 

 

1994: A murit  Moses David Rosen, rabin  şef al Cultului Mozaic din România; (n.23 iulie  1912).

 A fost șef-rabinul Cultului Mozaic din România (1948-1994) și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994).

În anul 1957 a devenit deputat în Marea Adunare Națională și în 1992 Membru de Onoare al Academiei Române.

 Încă din adolescenţă intră în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate.

Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă.

Din 1945 până în 1946 a obţinut trei funcţii religioase importante în cadrul comunităţii evreieşti din Capitală: rabin la Sinagoga Mare din Capitală, membru al Sfatului Rabinic şi preşedintele Secţiei Cultului, iar în iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef  Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948.

A colaborat sistematic cu regimul comunist, susţinând politica internă şi externă a partidului, propaganda şi diplomaţia comunistă, inclusiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în ţară vreo 3% din cei cca. 400.000).

A tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple şi sinagogi bucureştene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reşit Daat, Beth El, Aizic Ilie, Adat Ieşurun, Gaster, Spilman, Caritatea, Hirsch, Malbim, Zissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80 !

A fost un propagandist major al minciunilor regimului comunist privind situaţia religioasă din Romania si a sprijinit acţiunile Securităţii de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii.

A conlucrat la conceperea şi aplicarea strategiei Securităţii pentru deconspirarea şi distrugerea reputaţiei preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocşilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea expulzării din SUA a acestuia şi, implicit, slăbirea exilului românesc şi a rezistenţei sale faţă de regimul Ceauşescu.

Din 1957 a fost ales regulat deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989.

În septembrie 1980, a fost editat în România vol. IX al Operelor lui Mihai Eminescu, cuprinzând publicistica, cu articolele antisemite scrise de Eminescu.

Moses Rosen s-a adresat Academiei Române cerând interzicerea publicării acestui volum și retragerea lui din tipografii.

La data de 1 iulie 1991, rabinul Moses Rosen a oficiat o comemorare a 400.000 de evrei victime ale Holocaustului de pe teritoriul României (inclusiv Transilvania de nord).

Atunci a fost menționată pentru prima dată cifra de 400.000 evrei victime ale Holocaustului din România.
Întrebat de ce nu s-a menționat pănă atunci această cifră, Moses Rosen a afirmat că „din 1941 până în 1991 nimeni n-a pomenit această cifră pentru că evreii au fost așa de terorizați în România, încât nici măcar nu îndrăzneau să verse lacrimi pentru morții lor”.

Pe baza acuzațiilor sale, Senatul Statelor Unite ale Americii a emis la 11 iulie 1991 (la numai zece zile de la comemorare), o rezoluție care „condamna resurecția antisemitismului și a intoleranței etnice din România”.

Câteva citate din “opera” controversata a acestui rabin :

„Datorită cârmuirii înţelepte şi pline de omenie a domniei voastre (tov. N. Ceauşescu) aţi acordat şi acordaţi bunăvoinţă şi înţelegere problemei reunirii familiilor evreeşti în Ţara Sfântă, dând posibilitatea oricărui evreu ce o doreşte.”

„Alături de credincioşii celorlalte culte, vă exprimăm şi cu acest prilej profunda recunoştinţă pentru deplina libertate religioasă de care ne bucurăm, pentru posibilităţile largi de a ne cultiva tradiţiile, de a ne respecta credinţa şi de a trăi în armonioasă frăţie cu credincioşii celorlalte culte, uniţi prin comunitate de idealuri în serviciul patriei comune.”

S-a vorbit aici despre libertatea cultelor religioase din ţara noastră. Îmi exprim indignarea faţă de faptul că unii mai vorbesc despre lipsa libertăţii religioase într-o ţară cu atât de multe lăcaşuri de cult şi cu posibilităţi de a ne ruga oricând dorim. De aceea nu trebuie să tăcem când auzim astfel de lucruri.”

 

 

 

 

  1997: A murit criticul de teatru şi film si traducătorul, Florian Potra; (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/06/o-istorie-a-zilei-de-6-mai-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9. http://www.romarch.org/ro/

     

06/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: