CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 4 mai în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1646: Apare, la Iași, Cartea româneasca de invațatura de la pravilele imparatești și de la alte giudețe (sau Pravila lui Vasile Lupu), primul cod de legi tiparit in limba româna (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa).

 A fost scrisă de mitropolitul Moldovei Varlaam Moțoc, având ca izvoare Legea agrară bizantină de la sfârșitul secolului VII și începutul secolului VIII și o lucrare a lui Prospero Farinacci.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu dzisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și Domnul Țărâi Moldovei, di în multe scripturi tâlmăcită di în limba ilenească, pre limba româniască. În Tipariul Domnesc s-au tipărit în mănâstirea a Trei S(fe)ti(te)le în Iași, de la Hristos” 1646.

Va fi urmata, în 1652, de Codul muntenesc „Îndreptarea legii”, tipărit la Târgovişte.

Traducătorii celor două cărţi sunt Eustratie logofătul şi Daniil Andrei Panonianul (Ardeleanul).

 

 

 

 

 

1837: S-a  nascut juristul, omul politic si publicistul român, Theodor G. Rosetti, descendent al unei vechi familii boiereşti ; (d. 1923).

Unele surse (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Theodor_Rosetti) dau ca dată a naşterii 5 mai 1837.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A făcut studii juridice la Viena şi Paris. A fost ministru în mai multe rânduri ; prim-ministru (1888-1889), presedinte al Senatului Romaniei, guvernator al Băncii Naţionale (1890-1895.

S-a numărat printre fondatorii Societăţii literare „Junimea” si a fost  membru de onoare al Academiei Române din 1891.

 

 

 

 

 

 

 1840: S-a născut chirurgul şi profesorul Constantin Dimitrescu-Severeanu,  întemeietor de învăţământ chirurgical, iniţiatorul chirurgiei viscerale  româneşti; (m. 1930).

 

 

 

 

 

 

1848: Se desfasoara  Adunarea românilor din comitatul Caraş, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.

La 4 mai / 16 mai – 5 / 17 mai 1848 are loc Adunarea românilor din comitatul Caraş, cu participarea unor moldoveni şi munteni, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.

 

 

 

 

 

  1856: S-a nascut in comuna Deleni, jud Iasi, scriitorul  și folcloristul  român Theodor Dimitrie Sperantia (numele la nastere: Theodor Dimitrie Nadejde); (d. 9 martie 1929, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Theodor Sperantia

 

 

 

 

 

 

 

Si-a inceput  studiile superioare la seminarul „Veniamin Costachi” din Iasi, pe care-l paraseste sub influenta ideilor socialiste. Se inscrie la Facultatea de Stiinte si la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Iasi.

Urmeaza studiile de filosofie la Universitatea  din Liege, unde isi da doctoratul in litere si filosofie (1886).

Scoate impreuna cu fratii Nadejde si cu doctorul  Russel ziarul socialist Besarabia. A fost membru al Cercului socialist din Iasi (1880).

Impreuna cu Z. C. Arbore si St. Besarabeanu scoate revista Amicul copiilor (1891).   Cunoaste miscarea folcloristica europeana si se introduce in cercetarea comparatista.

Stabilit la Bucuresti, tine la Universitate  un curs de folclor in calitate de docent privat (Lamuriri asupra literaturii romane culte si populare. Lectiune de deschidere tinuta la 27 ianuarie 1906 la Facultatea de Litere din Bucuresti) si un curs liber de Istoria teatrului.

Debuteaza cu versuri la Perdaful (1873).

Colaboreaza la ziarele Adevarul, Convorbiri literare, Dimineata, Drepturile omului, Familia, Graiul nostru, Literatura si arta romana. Munca literara si stiintifica, Noua revista romana. Rampa, Revista noua. Universul literar etc.

Editeaza publicatii proprii: Cascavalul, Tamiia, Revista copiilor s. a.

S-a numărat printre întemeietorii şi primii colaboratori ai revistei „Contemporanul” (1881-1888); datorită strădaniilor sale, în 1901 s-au pus, în Bucureşti, bazele primului muzeu etnografic; a fost  membru corespondent al Academiei Române din 1891

 

 

 

 

 

1875, 4/16: S-a născut in comuna Zavoieni, jud. Valcea, Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog, diplomat şi om politic liberal.

A urmat cursurile Facultatii de Drept din București, si  a frecventat simultan și cursurile Facultatii de Filosofie.

 

 

 

 

În ianuarie 1901, după trecerea examenului de licență   a plecat la Sorbona, în vederea obținerii doctoratului în sociologie. În 1904,  îsi susține teza de doctorat sub conducerea lui Durkheim, fiind primul român titrat la Paris în sociologie.

In aprilie 1905 a fost numit conferențiar la catedra de sociologie a Universității din Bucuresti, unde a funcționat până în anul 1910, iar intre 1916 – 1918 s-a aflat la Paris, pentru a promova interesele României în occident.

După terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite.

A fost membru al grupului de recunoaștere a drepturilor românilor de a avea un stat național în granițele lor etnice la „Congresul naționalităților”, ținut la Roma, între 9 – 12 aprilie 1918, obținând din partea reprezentantilor tuturor națiunilor participante acordul ferm de a se recunoaște românilor dreptul la unitatea în granițele lor etnice și de a fi în continuare considerați ca parteneri ai coaliției beligerante.

A fost ambasador al României în Mexic (1934-1936),  primul trimis român într-o ţară latino-americană (m. 14 septembrie 1945).

 

 

 

 

 

1888: S-a născut  baritonul  român Aurel Costescu–Duca; (d. 1955).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1891: 4/16 mai – A murit in localitatea Florica, jud.Arges, Ion C. Brătianu, om politic român, fondatorul Partidului Naţional- Liberal  Român (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii si unul dintre întemeietorii României moderne ; a fost membru de onoare al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

Portretul lui Ion C. Brătianu de George Demetrescu Mirea

 

 

 

Ion C. Brătianu a fost prim-ministru al României în perioada 24 iulie 1876 – iulie 1881; (n. 2 iunie  1821, Piteşti, România).

 

 

 

 

 

1903: A murit chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu Anghel Saligny si  iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate;  a fost membru corespondent al Academiei Române din 1902; (n. 1853)

 

 

 

 

1921: S-a nascut dirijorul, compozitorul și profesorul  universitar român Mircea Basarab; (d. 29 mai 1995, București).

A debutat în compoziție la sfârșitul anilor 1940. A scris lucrări pentru orchestră, printre care se numără două concerte, pentru vioară (1952) și pentru oboi (1960), muzică de cameră, piese vocale și muzică de film.

Și-a început cariera pedagogică în 1951 la Conservatorul din București, unde a predat până în 1964 cursuri de orchestrație, citire de partituri și dirijat orchestral în calitate de lector, asistent și apoi profesor asociat.

A fost dirijor permanent al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București, funcție pe care a avut-o până în 1986, la pensionare. Din 1964 a fost timp de cinci ani directorul aceleiași filarmonici.

A participat alături de orchestre românești și din străinătate la numeroase turnee, desfășurate în  Argentina, Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Japonia, Luxemburg, Regatul Unit ș.a.

A fost membru în juriile unor festivaluri muzicale din România și de peste hotare. A publicat articole și a prezentat emisiuni radiofonice și de televiziune.

 

 

 

 

 

 

1922:  S-a nascut Vlad Musatescu ,autor de romane poliţiste si umorist roman ; “De-a v-ati ascunselea”, “De-a baba oarba”; (d. 4 martie 1999).

 

 

 

 

 1925: S-a născut Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română stabilit în Franţa în 1969, fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl;a fost  membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; (m. 2008).

 

 

 

 

 

1927: Se infiinţeaza Institutul  de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România, prin Decretul Regal nr. 1205, promulgat de regele Ferdinand (organizator şi primul director, Gheorghe Ionescu-Siseşti).

   În anul 1932, legea se completează, stabilindu-se secţiile ce compun institutul, scopul acestora, obiectivele, precum şi înfiinţarea, în diferite regiuni ale ţării, a staţiunilor agronomice, viticole, horticole, sericicole, agricole şi a unor staţiuni speciale pentru ameliorarea plantelor. Totodată, în această lege, la art. 9, se prevedeau şi suprafeţele de teren cu care se dota institutul, cu specificarea expresă:

„Toate terenurile, toate clădirile şi întreg inventarul aflate azi în folosinţa Institutului, a staţiunilor şi laboratoarelor ce depind de el, trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice. Terenurile şi clădirile  Institutului sunt inalienabile şi nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte”.

Potrivit legii, I.C.A.R. înfiinţează staţiuni în diferite regiuni ale ţării cu scopul de a executa cercetare ştiinţifică şi de a aplica rezultatele obţinute, de îndrumare a cultivatorilor din regiunile respective, de aplicare a legilor speciale referitoare la controlul seminţelor, la folosirea insecto-fungicidelor şi examinarea produselor agricole. 

Din 1962, s-a numit Institutul de Cercetări Agricole, iar din 1969, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

 

 

 

 

 

1931: Se constituie la Bucuresti sub conducerea lui Theodor Fisher si avandu-l ca presedinte de onoare pe Adolf Stern, Partidul Evreiesc din Romania, avand drept scop promovarea intereselor populatiei evreiesti si implicarea ei activa in viata politica a tarii.

Partidul, care a fost susţinut numai de o parte a evreilor, se pronunta pentru ramanerea in tara a populatiei evreiesti si a obţinut rezultate electorale modeste.

In 1938 acest partid si-a  incetat activitatea.

 Potrivit recensământului din 1930, minorităţile naţionale din România reprezentau 28,1% din totalul populaţiei, fiind  înregistraţi 728.115 3 evrei, reprezentând 4%, din totalul populaţiei României.

 

 

 

 

1933: Apare la Cluj, lunar, revista de cultură Gînd Românesc, editată de Astra. Revista Gînd Românesc va apărea pînă în aprilie 1940, fiind editată de Ion Chinezu.

 

 

 

 

 

 

 

 1940: S-a născut Grigore (Constantin) Bostan, folclorist şi scriitor român din Ucraina; s-a preocupat de studierea comparată a folclorului românesc, de cercetarea moştenirii literare româneşti din Bucovina şi a literaturii contemporane din această zonă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; (m. 2004).

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut Anton Cosma, critic şi istoric literar; (m. 1991).

 

 

 

 

 

 

 

1950: S-a născut in Bucuresti, Anghel Iordănescu, fost jucător de fotbal şi antrenor, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României (1993-1998; 2002-2004).

 

 

 

 

 

Image

 

 

 

A fost senator de Ilfov din partea UNPR si actualul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, fiind la cel de-al treilea mandat la conducerea cestei echipe. În data de 5 septembrie 1994 a fost avansat la gradul de general (M.A.N.) A fost trecut in rezerva cu acest grad la data de 15 iulie 1998.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1955: S-a stins din viata la Paris, marele compozitor roman George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani ).

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999 dă ca dată a morţii sale, 5 mai 1955.

 

Compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor,  George Enescu este  pe bună dreptate considerat cel mai mare muzician român.
Debutul, în calitate de compozitor, îl face în ziua de 6 februarie 1898 în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.

Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei  Elisabeta aI-a a Romaniei (Carmen Sylva).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

George Enescu cu vioara, imagine preluată de pe stormfront.org

 

 

 

 

 

 

 

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, avînd parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

În timpul Primului război mondial rămâne în București, iar după război își continuă activitatea împărțită între România și Franța.

De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Dirijează orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938), în timpul călătoriilor sale în Statele Unite.

Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

„Pentru mine, Enescu va rămîne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume.

A dedicat-o Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai tîrziu.

Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.

Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris, a fost Andre Piernet.

 

 

 

 

 

 

 

 

1955 : S-a nascut Mihaela Runceanu, profesoara de muzica si solista de muzica usoara; (d. 1 noiembrie 1989); “De-ar fi sa vii”, “Fericirea are chipul tau”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1959: S-a născut sculptorul şi profesorul Darie Dup, Doctor în Arte Vizuale, personalitate de prim rang a artei românești.

 

 

 

 

1964: S-a născut, în Republica Moldova, Vitalie Ciobanu, scriitor, eseist, critic literar şi publicist român.

 

 

 

 

 

 1965: Apare Decretul de constituire a Teatrul „Ion Creangă” din Bucuresti.Inaugurarea Teatrului a avut loc la 24.XII.1964 cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru.

 

 

 

1974: A murit compozitorul Nicolae Oancea; (n. 1893).

 

 

 

 

 

 

 1977: A decedat, poetul şi traducătorul Dragoş Vrânceanu; a tradus în limba română din literatura italiană din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.

  A tradus în limba italiană din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană; (n. 1907).

 

 

 

 

 

 

1981: A murit Iosif Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană, tatăl poetei Nina Cassian; (n. 1896).

 

 

 

 

 

 

 

 

1992: La Strasbourg s-au  deschis lucrarile celei de-a 44-a sesiuni a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, la care Romania participa ca invitata speciala.

 

 

 

 

1993: A fost semnat de Guvernul  României şi  de Comisia Comunităţilor Europene, programul indicativ de asistenţă PHARE pentru România.

 

 

 

 

 

 

2009:  In Romania, senatorii au adoptat ordonanţa de urgenţă care prevede că preşedintele Senatului îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/04/o-istorie-a-zilei-de-4-mai-video-3/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9.  tiparituriromanesti.wordpress.com

 

04/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Buna ziua!

    1646: Apare, la Iași, Cartea româneasca de invațatura de la pravilele imparatești și de la alte giudețe (sau Pravila lui Vasile Lupu), primul cod de legi tiparit in limba româna (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa).

    As vrea sa stiu daca este vorba de aceiasi lucrare cu:

    „Cazania” sau „Cartea românească de învățătură de la prăvilele împărăteșt”, a Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei?

    Va multumesc!

    Comentariu de Mihai Verzea | 04/05/2016 | Răspunde

    • D-le Verzea,

      Pravila lui Vasile Lupu este o culegere de legi cunoscută sub numele de Carte românească de învățătură,si a fost tipărită la Iași în anul 1646.
      A fost scrisă de mitropolitul Varlaam Moțoc, având ca izvoare Legea agrară bizantină de la sfârșitul secolului VII și începutul secolului VIII și o lucrare a lui Prospero Farinacci.

      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/10/31/pravila-lui-vasile-lupu-iasi-1646/

      Cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam, și în același timp una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi românești, este intitulată „Cartea românească de învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“ sau Cazania, apărută la Iași, în 1643.
      In ea putem citi : Cu zisa și cu toată cheltuiala lui Vasilie [Lupu] Voivodul și Domnul Țărăi Moldovei. Di în multe scripturi tălmăcită. Di în limba sloveniască pre limba romeniască. De Varlam Mitropolitul de Țara Moldovei în tipariul domnesc. În mănăstirea a Trei Steli, în Iași. De la Hristos 1643.

      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/12/04/cazania-lui-varlaam-iasi-1643/

      Comentariu de cersipamantromanesc | 04/05/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: