CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1812 – La 16/28 mai se incheie pacea tâlhărească dintre Rusia şi Turcia, urmată de anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus. Consecinţele ocupaţiei ruseşti


 

 

 

 

 

 

 

 

1812 – Anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus si urmarile ocupaţiei ruse.

 

 

Prin semnarea la 16/28 mai 1812 a Păcii de la Bucureşti, Tratatul incheiat intre Imperiul Rus si Imperiul Otoman, prevedea printre altele (avea 16 articole publice şi 2 articole secrete), cedarea către Rusia a teritoriului dintre Nistru şi Prut, aparţinând Principatului Moldovei, cu o suprafaţă de 45.630 km2 şi cetăţile Chilia, Ismail, Cetatea Albă, Tighina şi Hotin, cu o populaţie totală de 520.000 de locuitori.

Lăţimea teritoriului mărginit de Prut şi de Nistru variază între 22 km în nord şi 200 km în sud.

Suprafaţa totală a Basarabiei este de 45.629,9 km pătraţi, iar in momentul anexării din 1812, populaţia sa era aproape în întregime românească, românii alcatuind, conform unui recensamant din 1810, 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă.

 

 

 

 

 

Harta teritoriului dintre Prut si Nistru apartinand Principatului Moldova, care a fost anexat la 1812 hoţeşte de Rusia.

 

Spre sfârsitul razboiului ruso-turc de la 1806-1812, in data de 22 martie 1812, ţarul Alexandru I accepta „Prutul ca graniţă până la vărsarea lui în Dunăre”, intre cele doua imperii.

Pacea ruso-turcă s-a încheiat cu mult fast la 16/28 mai 1812, la Bucureşti.

Articolele IV şi V  din Tratat, consfinţeau sfâşierea în două a Principatului Moldovei, vasal Porţii :

                        „Articolul IV: Prutul, de unde acest râu pătrunde în Moldova, până la vărsarea lui în Dunăre, apoi din acest loc malul stâng al acestui fluviu până la Chilia şi la vărsarea sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii: Rusia şi Turcia.

                        Articolul V: Partea din Moldova aşezată pe malul drept al Prutului este părăsită şi dată Sublimei Porţi, iar Înalta Poartă otomană lasă Curţii imperiale a Rusiei pământurile din stânga Prutului, împreună cu toate fortăreţele, oraşele şi locuinţele care se găsesc acolo, precum şi jumătate din râul Prut, care formează frontiera dintre cele două imperii.”

Turcia a mai recunoscut si dreptul Rusiei de face comerţ pe Dunăre, iar Rusia, la rândul său, s-a angajat să-şi retragă peste Prut armatele sale din Valahia şi Moldova.

 Prin acest tratat, fraudulos, poate unic în istoria omenirii,  era încălcat flagrant orice principiu al drepturilor naţionale ale poporului român, Rusia dovedind clar şi  din păcate atât de dureros, care erau dintotdeauna ţelurile ei adevărate.

Evident că, responsabilitatea pentru sfâsierea Principatului Moldovei   aparţine atât  Imperiului Otoman, cât şi Imperiului Rus, care au separat acest  teritoriu istoric românesc, fără să consulte conducerea sa.

Boierii moldoveni au protestat, însă a fost zadarnic.


Printre consecinţele imediate ale anexării au fost:

  1. Refugierea între anii 1810-1814 în dreapta Prutului a peste 5.000 de familii, care nu doreau să rămână sub stăpânirea rusească.

  2. Teritoriul anexat a fost botezat de autorităţile ţariste, începând cu anul 1813 cu numele de Basarabia. In momentul anexării acest  teritoriu rapit de Rusia fiind parte a Moldovei, nu avea o denumire distincta. Mai exact, numele de  Basarabia il avea doar sudului spaţiului pruto-nistrean si a fost extins de ocupantii rusi asupra întregului teritoriu moldovenesc anexat .

  3. Basarabia nu a fost alipită imediat la Rusia, fiind considerat teritoriu cucerit.

  4. Deoarece era considerată captură de război, în Basarabia noile autorităţi au instituit un sistem mai crunt (decât cel turcesc) de exploatare economică; întreaga economie a fost pusă în întregime sub controlul Rusiei.

  5. Un regim imperial, a fost înlocuit cu un altul.

  6. Populaţia românească a Basarabiei a fost scoasă din circuitul vieţii naţionale fireşti, au fost întrerupte toate relaţiile istorice şi tradiţionale cu românii de peste Prut, basarabenii fiindizolati de spaţiul românesc.

  7. Izolarea de spaţiul românesc, a fost urmată de eforturile metodice depuse timp indelungat de autorităţile rusesti de ocupaţie de înstrăinare a acestui teritoriu, prin deznaţionalizarea (rusificarea) populaţiei.

 

Boierul cronicar moldovean Manolache Drăghici, relata sentimentele populaţiei în anii următori anexării:

„…locuitorii moldoveni multă vreme au ţinut pacea încheiată la Bucureşti ca nestatornică, aşteptând dintr-o zi într-alta înapoierea pământului luat de către ruşi şi întregimea hotarului ţării, precum au fost dinainte, dar s-au amăgit în ideile ce hrănia.”

Tocmai în anul 1818, a fost promulgat „Aşezământul organizării oblastei Basarabiei”, prin care provinciei i se acorda o autonomie formală şi era stabilită structura administrativă (în frunte cu un general-guvernator).

Era păstrată provizoriu vechea împărţire teritorială (12 judeţe: Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Hotărniceni, Bender, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Greceni, Codru, Cahul), iar reşedinţa provinciei, care în 1812 era stabilită la Bender, era mutată acum la Chişinău.

Conform acestei legi, în Basarabia era menţinut vechiul caracter naţional, păstrată limba naţională, legile şi obiceiurile în toate domeniile de administrare dar, în  administratie documentele deja se întocmeau şi în limba rusă (astfel, din 1813 a început procesul de rusificare, funcţionarii  imperiali necunoscand limba română).

Noile autoritati au scutit populaţia locala timp de trei ani de impozite şi cinci ani  de serviciul militar.

Boierii moldoveni din Basarabia erau primiţi în tagma nobilimii ereditare ruseşti. Ţăranii însă, au fost cei care au dus povara cruntei exploatări economice a Basarabiei care a urmat.

Multe din pământurile Basarabiei, au fost date drept recompensă , nobililor ruşi.

Spre exemplu, în ţinuturile Ismail, Bender şi Akkerman, dvorenii ruşi au primit în dar din partea guvernului ţarist, peste 300.000 de desetine de pământ.

Procesul de colonizare a Basarabiei a început înca din  vara anului 1812,imediat  dupa adoptarea la 23 iulie, a Statutului special pentru coloniştii sosiţi în Basarabia.

Au fost adusi colonisti din diverse ţări (Bulgaria, Polonia, Ţările Baltice, Franţa, Germania, Elveţia, etc.), care au fost asezati in Basarabia: ei obţineau cetăţenia rusă şi mai multe privilegii, spre deosebire de băştinaşi (scutirea de impozite şi serviciul militar, etc.).

Acest proces a urmărit popularea cu alogeni a Basarabiei in vederea constituirii  unei tagme de susţinători au regimului, schimbarea componenţei etnice a Basarabiei şi deznaţionalizarea băştinaşilor. Drept urmare, dacă în anul 1810 străinii constituiau 5% din totalul populaţiei, în 1817 acestia reprezentau deja 14%.

Intr-adevar, la primul recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, au fost recenzati 86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea fiind colonizate în cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în timpul războiului ruso-turc anterior anexiunii.

Aceasta politica de rusificare a fost urmarita cu consecventa de toate  guvernele ruseşti, fapt care, prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni a condus la schimbarea caracterului etnic pur românesc al teritoriului.

In acest scop, pe lângă necontenita acţiune de rusificare prin limbă, administraţie, şcoală şi biserică, a bastinasilor români moldoveni, au mai fost puse in practica  două metode care s-au dovedit, mult mai eficiente: strămutarea unui număr cât mai mare de români din provincie şi înlocuirea lor cu venetici de toate naţionalităţile, adusi din imperiu sau din afara lui.

Pentru  obţinerea unui succes cât mai deplin, se foloseau fel de fel de tertipuri, locuitorii români fiind momiţi să îşi părăsească locurile natale, promitandu-li-se  fericirea în cele mai îndepărtate şi mai sălbatice colţuri ale imperiului.

Propaganda rusească îi îndemna pe români să migreze în Siberia, Caucaz, Amur, Turkestan etc., unde li se promiteau împroprietărirea cu pământ şi ameliorarea traiului.

Şi au existat nu puţini naivi care, sperând că măcar aşa vor căpăta pământ, au crezut minciunile propagandei imperiale ruse.

Mii de familii din zona compact românească a centrului Basarabiei şi-au părăsit pentru totdeauna căminul,bucata de pământ, prietenii, limba şi mormintele strămoşilor, pentru a merge spre noul „pământ al făgăduinţei”.

Pe cei mai mulţi dintre aceşti pribegi îi aştepta o soartă cumplită. Din pricina drumului îngrozitor, în condiţii de neimaginat şi a asprimii climei de prin locurile sărace, triste şi neospitaliere pe unde rătăceau, mulţi basarabeni, în special femei şi copii, a murit la mari depărtări de căminele pe care le părăsisera.

Migraţia spre Rusia nu reprezenta insa nimic in comparatie cu exodul care a avut loc, mai ales în primii ani ai ocupaţiei ruseşti, peste noua  graniţa cu Moldova.

Preferând bejenia la fraţii lor din Moldova, ţăranii români luau cu asalt graniţa Prutului.

În acest sens, ministrul rus al lucrarilor publice L.A.  Kasso recunostea impactul negativ al acestor miscari migratoare ale romanilor, atunci   cand declara ca:

„Martorul ocular rus, protopopul Kuniţki, a lăsat o descriere sfâşietoare de inimă a exodului ţăranilor noii noastre provincii, cuprinşi de panică, şi la distanţă de un veac stăruie o penibilă impresie a sentimentului de deznădejde de care au fost cuprinşi mii de locuitori paşnici.”

 Ca să stăvilească cumva migraţia peste Prut, ruşii au răspândit zvonul că dincolo, în Moldova, era ciumă, stabilind chiar o carantină pe malul râului.

În plus, spunea Nicolae Iorga, „când se tăie noua graniţă, cazacii trebuiau să păzească pentru a împiedeca pe ţărani de a veni dincoace de Prut.”

 Lucruri puţin îmbucurătoare releva şi consilierul rus Baikov, care se plângea că „ţăranii, nemaifiind în stare să suporte birurile grele şi taxele nelegale la care sunt supuşi, sunt siliţi să-şi părăsească vetrele şi să fugă peste Prut”, şi în legătură cu acelaşi subiect, înaltul funcţionar Miloşevici sublinia „mâhnirea şi neliniştea poporului din cauza anexării ţării de către Rusia.” 

Însuşi ţarul Alexandru I, îi scria mitropolitului Gavriil la 1 aprilie 1816: „Numeroase familii de ţărani nesiguri îşi abandonează căminele şi încearcă o refugiere dincolo de graniţă.”

Concomitent, din anul 1813, au fost interzise relaţiile culturale şi economice cu moldovenii de peste Prut.

Începea acţiunea de învrăjbire şi dezbinare a celor două maluri de Prut.

Pe o veche carte bisericească, mâna tremurândă a unui preot basarabean a scris, spre a rămâne pentru generaţiile viitorare:

,,În 1812, ca să se ştie, a pus muscalu piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”.

Asta s-a petrecut în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, încheiat cu Tratatul de Pace de la Bucureşti, din 16/28 mai 1812….

Încă în timpul războiului, ţarul Alexandru I al Rusiei, primise de la Napoleon I , împăratul Franţei, un fel de ,,cec în alb”, prin care avea calea liberă ca în caz de victorie să ocupe principatele dunărene, Valahia şi Muntenia.

Motivul care i-a îndemnat pe ruşi să extindă denumirea „Basarabia”, de la tinutul Bugeac aflat in sud, asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, a fost explicat de  istoricul, academicianul și geograful rus Lev Semionovici Berg :

„În timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-1812, Basarabia actuală purta numele de Moldova, aşezată în stânga Prutului.

În curând însă, după anexiune, i s-a dat în mod oficial numele de Basarabia, deşi încă mult timp după aceasta, prin Basarabia se înţelegea numai partea ei de sud sau Bugeacul.

Cauza pentru care denumirea părţii de sud a fost extinsă la întreaga provincie a avut un caracter diplomatic.

Unul din articolele Tratatului de la Tilsit din 1807, încheiat între Napoleon şi Alexandru I, obliga Rusia să-şi retragă trupele din Moldova şi Muntenia.

În timpul tratativelor ce au urmat la Paris la sfârşitul anului 1807, plenipotenţiarul rus arăta că în acest tratat nu se spunea nimic despre «Basarabia» şi în consecinţă el insista că aceasta trebuia să rămână la Rusia, interpretând totodată noţiunea de Basarabia în mod lărgit, adică nu numai la Bugeac, ci la întreaga regiune dintre Prut şi Nistru.” 

 Cu atât mai mult se justifică opinia lui K. Marx, despre modul cum a fost încheiat tratatul din 1812:

„Turcia nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presată de poloni să cedeze Moldo-Valahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate.” 

 Şi încheind acest scurt capitol, să notăm şi concluziile istoricului elveţian A. Babel:

„Rusia, dând numele de Basarabia întregii regiuni dintre Prut şi Nistru, prin aceasta a căutat să acrediteze ideea existenţei unei ţări basarabene istoriceşte despărţite de Moldova propriu-zisă.” 

Nu fusese aşa până atunci, dar avea să fie de atunci înainte.

 

 Se poate afirma fără reţinere că Basarabia reprezintă cel mai răsăritean spaţiu al latinităţii.

Ea este locuită de acelaşi popor român care se întâlneşte şi în Moldova, Transilvania, Dobrogea sau Banat, un popor care nu are nicio asemănare cu ruşii.

În 1863 statisticianul militar Zaşciuk observa privitor la caracterul basarabenilor:

„ Moldovenii sunt un popor paşnic şi liniştit care până astăzi nu poate uita anii îndelungaţi de robie; trecutul lui trist deopotrivă se reflectează în legendele populare, în credinţele lui şi vibrează în cântecele pline de durere şi fără de sfârşit, ca şi veacurile lungi de suferinţă.”

Cedarea Basarabiei ruşilor, era cea de a doua mare ticăloşie pe care turcii au săvârşit-o faţă de poporul român. Prima s-a petrecut în 1775, când ei au cedat Austriei  Bucovina (Ţara de Sus).

Nici Bucovina şi nici Basarabia nu erau teritorii turceşti, fiindcă nici Moldova şi nici Ţara Românească nu au fost niciodată ocupate de turci şi transformate în paşalâcuri (provincii) turceşti, aşa cum s-a întâmplat cu ţările sud-dunărene, sau cu Ungaria.

Semnificativ este şi faptul că în manifestul ţarului Alexandru I, adresat nobilimii ruse, cu ocazia ocupării Basarabiei, nu se făcea nici o referire la vreun drept istoric al Rusiei asupra acestui teritoriu, ci se referea doar la ,,noua provincie”, în care nobilimea rusă era îdemnată să se stabilească, urmând să primească moşii întinse, cu pământ roditor, păduri, iazuri cu peşte, herghelii numeroase, cirezi de vite şi turme de oi.

Vom aminti, de asemenea, că la Congresul de Pace de la Viena, din 1814-185, de după războaiele napolionene, au fost fixate graniţele de apus ale Rusiei de pe actualele teritorii ale Finlandei şi Poloniei, fără nici o referire la Basarabia, ceea ce denotă că diplomaţia rusă nu era prea convinsă de statrncia hotarului Rusiei de Prut, gândindu-se probabil, că ocuparea teritorului dintre Prut şi Nistru era una vremelnică.

,,Vremelincia” aceasta va dura însă mai bine de o sută de ani.

Adică de atunci din 1812, când ,,a pus muscalu piatră de hotar la Prut” şi până în 1918, când Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât că Republica Democratică Molovenească (Basarabia) ,,ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiilor că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Din 1812 ,,ţara numită Basarabia şi locuită în principal de valahi, a fost alipită Rusiei”.

Aşa se află scris în lucrarea întitulată ,,Descrierea etnografică a popoarelor Rusiei” (Description ethnographique des  peuples de la Russie), srisă de T. De Pauly, apărută la Sankt-Petersburg, în 1862.

Doar după câţiva ani de la ocuparea Basarabei,  guvernatorul rus al Basarabiei, Timkovski, scria negru pe alb  într-un raport din 1827:

,,Populaţia Basarabiei se compune din două categorii de locuitori: moldovenii autohtoni şi vagabonzii care reuşesc să se strecoare încoace. Tot ce e mai criminal în Rusia, caută să-şi facă drum aici, în speranţa că se vor putea ascunde de crimele lor”.

La scurt timp după ocupare, ruşii au început un puternic proces de deznaţionalizare şi de strămutare a populaţiei româneşti, dublat de o masivă colonizare a altor populaţii (ruşi, bulgari, găgăuzi, germani etc.). Aceste metode au început repede să dea roade, astfel că într-un timp relativ scurt populaţia autohtonă romanească a Basarabiei se redusese la 66,4 la sută.

In anii care au urmat anexarii de catre Rusia a acestui teritoriu, a avut loc un exod masiv al taranilor  catre partea de Moldova ramasa neocupata.

Fuga ţăranilor a  continuat până către mijlocul secolului, căci disperarea poporului când s-a aflat că anexarea era definitivă a fost de neimaginat. 

„Curentul acesta foarte păgubitor pentru prestigiul autorităţilor ruseşti, spunea L.A.Kasso, se întreţinea şi de teama pe care o aveau ţăranii, cu drept cuvânt, că administraţia rusească va introduce regimul servagiului, cum a făcut în Ucraina, – sistem exact contrar structurilor Principatului Moldovei, unde ţăranii aveau libertate individuală.” 

Locul celor plecaţi era luat de ţărani ruşi şi ucrainieni, aflaţi în aceeaşi situaţie disperată, şi cărora li se spunea că traiul era mai bun în Basarabia.

Prima grijă a noilor stăpâni ai Basarabiei a fost să favorizeze venirea coloniştilor.

La 23 iulie 1812, Rusia a acordat cetăţenie rusă oricărui locuitor care se afla în Basarabia, fie că era chiar de acolo, fie că între timp venise să se stabilească acolo, cu condiţia de a depune jurământul de credinţă faţă de ţar.


Articolul XXII al statutului oblastiei Basarabia  prevedea:

„Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce vor veni să se stabilească acolo ulterior, sunt scutiţi pe timp de trei ani de plata impozitului general şi cel agricol către stat.”

Iar articolul XXIII completa: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce ar veni să se stabilească acolo de acum înainte, sunt scutiţi de serviciul militar.”

În câţiva ani după anexare, în Basarabia, mai ales în sud, au apărut 16 colonii evreieşti, 24 nemţeşti, 42 bulgăreşti, una elveţiană, 7 căzăceşti, două ţigăneşti etc.

De asemenea, spunea Kruşevan: „Gurile Dunării i-au atras pe cazacii ruşi fugari.”  

Coloniştii germani au fost aduşi mai ales din regiunile poloneze şi baltice, în valuri nenumărate intre anii  1814 şi 1842.

Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach.

 Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se aşeza în sudul Basarabiei.

Ei erau scutiţi de impozite şi prestaţii pe timp de zece ani; primeau un împrumut de la stat pe câte zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul aşezării în Basarabia până la obţinerea primei recolte; erau scutiţi de orice prestaţie militară; le era asigurată deplina libertate a cultului.

În aceste condiţii, nu e de mirare că, pe lângă coloniştii nemţi veniţi din Principatul Varşoviei, au preferat să vină în Basarabia şi locuitori din Germania, în special din Bavaria, Württemberg etc.

Înainte, în timpul şi după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, sudul Basarabiei a început să fie colonizat cu bulgari şi găgăuzi. Primii erau partizani ai ruşilor în perioada războaielor ruso-turce şi se retrăgeau cu aceştia la încheierea păcilor, când se temeau de represiunile turcilor.

Ceilalţi, gagauzii, erau nişte turci creştinaţi din Bulgaria şi Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decât limba turcă propriu-zisă, amestecată cu elemente arabe. Ei, din cauza traiului greu, îi însoţeau pe bulgari în peregrinările lor de la nordul Dunării.

Emigrarea bulgarilor şi găgăuzilor s-a desfăşurat în anii 1769 -1834, iar centrul ei a fost în jurul oraşului Bolgrad.

Au fost si colonisti, mai putini la numar, de nationalitate  poloneza, sârba, albaneza, franceza, ultimii aduşi din Elveţia şi aşezaţi în aici  in  1824-1828

Pe deasupra, locuitorii români din Basarabia erau obligaţi să construiască ei înşişi casele coloniştilor.

Istoricul rus de origine română Nacco spunea: „Materialul necesar construirii caselor coloniştilor a fost adus din pădurea Orheiului de locuitorii (români) din Basarabia, care au muncit la construirea caselor şi au întreţinut pe propriile lor cheltuieli pe noii colonişti.”

Rusul N. Zozulinov consemna intr-o Scurta schiţa istorică asupra Basarabiei : „Majoritatea coloniştilor erau fugari ruşi care voiau să scape, unii de sclavia boierilor, alţii de serviciul militar, alţii de pedeapsa că fuseseră condamnaţi pentru crime şi în sfârşit alţii de persecuţiile religioase.”

Cu toate acestea, în lucrarea ,,Lista localităţilor din imperiul rus”, editată la Sankt-Petersburg, în 1862, se consemnează că ,,românii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Basarabiei”.

Un nou  recensământ oficial care a avut loc în Basarabia abia în 1897, cu care ocazie au fost aplicate toate metodele posibile pentru formarea unei noi imagini a provinciei, mult mai rusească decât ne-am fi putut aştepta.

Pe scurt, acum au fost înregistraţi drept ruşi toţi cei care cunoşteau cât de cât limba autorităţilor. Prin acest original procedeu, românii „scădeau” la 47,6%, dar realitatea era cu totul alta.

Rusul Butovici scria despre conaţionalii săi la acest recensământ: „Numărul lor este în realitate mult mai puţin important decât cel indicat prin recensământ.” 

De altfel, recensământul din 1897 a fost infirmat chiar şi de datele publicate de departamentul militar, potrivit cărora în Basarabia în 1900 românii erau 52%.

 Adevarul  rezultă din estimările de la începutul secolului al XX-lea care aratau ca românii atingeau proporţia de 75% (după Kruşevan), apoi  70% în 1912 (după Laşkov) (37) şi, în sfârşit, 65-67% în 1918 (după americanul J. Kaba).

Teribilul proces de rusificare a populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, ca şi urmările sale nefaste pentru aceasta, a fost recunoscută şi de unii istorici ruşi. N.N. Durnovo în lucrarea sa întitulată ,,Politica panslavistă rusă”, apărută la Moscova, în 1908, consemnează:

,,Poporul basarabean, mulţumită rusificării silnice, e transformat într-o hoardă de robi muţi şi ignoranţi. Acestui popor i s-a interzis să înveţe limba sa natală în şcoli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor săi, sute de mii de deseatine din pământul său au fost împărţite coloniştilor ruşi, bulgari şi germani şi aceasta numai de a-l sili să-şi părăsească ţara. Numai într-un singur an, 885 de familii ţărăneşti basarabene au trebuit să plece în Siberia spre a o coloniza. Bieţii oameni îşi lasă holdele roditoare pentru că nu mai pot trăi în ţara lor”.

În ce priveşte rusificarea silnică, de care vorbeşte N.N.Durnovo, acesta a continuat, cu toată împotrivirea dârză a românilor basarabeni.

Astfel, în 1867, limba română a fost scoasă din toate programele de învăţământ ale şcolilor, fiind înlocuită cu limba rusă.

După doar câţiva ani, Basarabia a fost declarată gubernie rusească, fiind trimişi aici cei mai aprigi ,,specialişti în rusificare”.

Între ei şi episcopul Pavel Lebedev (1871-1882), care a început o adevărată prigoană faţă de tot ce mai era românesc: a desfiinţat catedra de limbă română din cadrul Seminarului Teologic din Chişinău, a închis vechea tipografie eparhială, înfiinţată în 1813, de către mitropolitul Gavriil Gavrilescu-Bodoni; au fost alungaţi din parohii toţi preoţi români, fiindcă nu ştiau să oficieze sfânta liturghie în limba rusă, şi s-au înfiinţat ,,stranele ruse” în fiecare biserică românească, în care se vorba şi se cânta numai în limba rusă etc.

Cu toate acestea, conştiinţa naţională a românilor basarabeni nu a putut fi nici înfrântă, nici spulberată.

În sufletul lor ei trăit cu convingerea că au fost, sunt şi vor rămâne români, iar ,,Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri”.

 Este ceea ce remarca şi georaful francez Em. de Martonne în 1919:

„Totul indică o ţară locuită de secole şi această ţară este pur românească… îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeieşti româneşti şi câţiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc şi căciulă.” 

 Foarte importante sunt mărturiile complete ale etnografului rus de Pauly (1862):

„Valahii, vlahii (moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un popor ieşit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci, romani şi slavi, spunea acesta. El e cu totul distinct de vecinii săi slavi şi maghiari… La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriu-zişi, la sud cu bulgarii, la vest cu fraţii lor din Moldova şi la sud-est cu Marea Neagră.”

Şi continua astfel:

„Şesul care merge de la valul superior al lui Traian şi până la mare, Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deşertul get», totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geţi, pecenegi, nogai…

Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui Traian este locuită în principal de valahi sau români şi de fapt n-a fost niciodată o ţară independentă sau măcar separată de celelalte ţări valahe…

Locuitorii părţii acesteia superioare a Basarabiei sunt aceiaşi români ca şi cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeaşi limbă şi aparţin, ca şi aceştia, aceleiaşi biserici ortodoxe greceşti.”

Despre limba lor spunea: „Limba română vorbită în Basarabia este aceeaşi ca şi în Moldova.”

Iar concluzia firească era aceasta:

„Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală au rămas în toate privinţele extrem de ataşaţi naţionalităţii lor.”

De aceea, convingerea lor a fost întotdeauna fermă şi neclintită:

,,Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu toţi fraţii noştri români…Noi vrem o Românie a tuturor românilor”.

Acum, când s-au  împlinit două sute de ani de la tragicul eveniment din 1812, iar românii basarabeni au reuşit să se smulgă de sub cizma rusească şi de sub dominaţia imperială a Moscovei, va veni o zi în care se va împlini şi rugămintea lor:

,,Du-ne, Doamne, înapoi Basarabia în Ţară”!

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/05/17/razboiul-ruso-turc-din-1806-1812pacea-de-la-bucuresti-din-1812-si-consecintele-lui-nefaste-asupra-tarilor-romane/

 

 

 

 

 

Surse: http://www.morarup.narod.ru/Basarabia_1812-2012 ; https://istoriabasarabiei.wordpress.com/; http://www.ziarulnatiunea.ro/ ocuparea-basarabiei-de-catre-imperiul-rus.

 

 

 

 

 

 

 

02/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: