CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine deplânge Trianonul pe umărul iredentistilor unguri chiar şi acum, in secolul XXI ?


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când, la 4 iunie 1920, la Trianon a fost semnat Tratatul de pace cu Ungaria, la Bucuresti nu au fost manifestatii exuberante de satisfactie. Bucuria a fost prezenta printre români, o bucurie „linistita”, profunda, calma.

Românii considerau recunoasterea Unirii un fapt de normalitate care trebuia sa se întâmple, mai devreme sau mai târziu, pentru ca ideea de unitate româneasca era sapata adânc în constiinta lor de o istorie lunga de secole.

 

Pe buna dreptate, Nicolae Titulescu declara:

 

„Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, si îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfintire a unei ordini de drept mult mai redusa decât aceea pe care veacuri de convietuire si suferinte comune au sapat-o în constiinta istorica a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastra publica, Tratatul de la Trianon evoca mai curând ideea unei completari decât ideea unei amputari”.

Si mai era ceva, care poate surprinde în atmosfera de ura acumulata în anii razboiului, prelungita si în anii postbelici: respectarea durerii celor învinsi.

Acestui sentiment îi dadea glas Nicolae Iorga:

„Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, întelegem si prin experienta proprie, care e lunga de atâtea veacuri, durerile morale cele mari ale altora, pe care-i atinge suprema nenorocire a înfrângerii. (…)

Din suflet compatimim pe unguri, ale caror calitati de rasa suntem în stare a le pretui, pentru cumplita nenorocire la care i-au adus defecte tot atât de însemnate si neputinta de a se conduce în momente de criza.

Si, oricât ar fi fost de firesc ca la Bucuresti sa se faca demonstratie pentru triumful final al unei ostiri asa de încercate, care e cea mai mare iubire si mândrie a noastra, n-a stat în intentia noastra sa ofensam suferinta. (…).

Si am dori ca prin aceasta sa fim si provocatorii acelui reviriment în spirite, care ar reda operei comune a civilizatiei moderne pe un popor maghiar rationabil, fara nimic din acel imperialism coplesitor pentru altii, care exclude pâna acum pe unguri de la orice colaboratie folositoare”.
Întelegerea româneasca pentru durerile altora ar trebui sa implice, obligatoriu, si respectul altora pentru drepturile românesti.

 

 

 

 

Foto: Delegatii participanti la tratativele de pace de la Trianon

 

 

A trecut aproape un secol de la primul Trianon, a mai fost un război mondial şi un tratat de pace, la Paris in 1947, putem să-l numim al 2-lea Trianon, în care Ardealul a rămas ceea ce este: pământ românesc.

Apoi, la intrarea în Uniunea Europeană, Ungaria a semnat că nu are pretenţii teritoriale la vecini – al 3-lea Trianon, după care a urmat intrarea Ungariei în NATO semnând al 4-lea Trianon.

La Conferinţa de la Lisabona din 2008, alt Trianon!

Și tot aşa de un secol, guvernele Ungariei semnează tratat după tratat, dar tot revizioniste și revanșarde au rămas.

Detestabili ipocriți: semnează la masa tratativelor Trianon după Trianon şi apoi merg la masa cu palincă şi gulaş, unde strigă că românii-s împuţiţi înapoiaţi şi le-au luat Ardealul !

Nişte obsedaţi, dar măcar să aibă respect faţă de ungurii simpli, corecţi cu care trăim în pace în Ardeal, să nu mai plăsmuiască himere cu Nem! Nem! Soha !!!, după câte tratate au  semnat.

Sa nu-i mai amăgeasca, sunt minoritari cu drepturi cetăţeneşti egale în România, plus nişte privilegii ca bonus politic !

In cartea „Primul Război Mondial”, tiparita la editura  „Humanitas-2014”, istoricul cu pedigriu Lucian Boia, este de-a dreptul josnic in felul cum distorsionează şi falsifică adevărul istoric, pentru interesele lui meschine.

El confecţionează o istorie denaturată, cu tendinţe anti-româneşti, pe placul iredentiştilor unguri din ţară şi străinătate. 

Capitolul patru din acea carţulie este intitulat: România: „atât de mult noroc”.

Da, se întâmplă să mai aibă şi ţările noroc, după atâta nedreptate şi supunere în imperiile în care au fost înglobate cu forţa.

Oare cât noroc a avut şi Ungaria în 1686, când austriecii au eliberat-o de sub turci, sub ocupatia carora  era un paşalâc otoman de 160 de ani.

Eliberarea le-a venit pe tavă din partea austrecilor, iar ei, ungurii nu au dat nici un tribut de sânge!

Apropo, stie acest  asa zis „reputat istoric”, cu cât sânge a plătit România norocul ei?

Chiar nu stie acest Lucian Boia, ca pe lângă cei 220.000 de militari combatanţi români morţi înrăzboi,  pierderile totale au ajuns până la 800.000 de români ?

Capitolul „Dreptatea şi nedreptatea de la Versailles”, trebuie  recomandat insistent românilor de astăzi, fiind partea ce ne arată cât de departe poate merge Boia cu josnicia sa de avocat al intereselor unguresti, falsificând grosolan adevărul despre Actul Unirii Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Trebuie citit, veți afla cum pledează Boia, în Anul 2015, Ardealul în favoarea Ungariei, sperând absurd că poate întoarce roata istoriei!

Iredentiştii unguri au avut mult mai mari avocaţi în trecut, i-au plătit şi au pierdut !

Acum, caută alții și găsesc amatori de retribuții abjecte precum Boia, care și de data aceasta a fost aspru contestat de autoritatea adevăraților istorici români.   

 

Surse: http://www.ziarulnatiunea.ro/lucian-boia-avocatul-iredentistilor/ http://www.historia.ro/

01/05/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: