CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O BIOGRAFIE A MARELUI PATRIOT ROMÂN ALEXANDRU C. CUZA, NEPOTUL DOMNULUI UNIRII AL.IOAN CUZA

 

Naționalistul român Alexandru C. Cuza

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru C. Cuza,a fost profesor de economie politică la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române (1936) si om politic patriot român.

S-a născut la 8 Noiembrie 1857 la  Iaşi si  a murit la Sibiu, în anul 1947.

  Tatăl său facea parte din familia boierilor Cuzeşti, A.C. Cuza fiind şi un nepot al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 

 

Studii.

 

 

  În 1867 a fost înscris la pensionul condus de pedagogul german Anton Frey, din Iaşi, absolvind această instituţie în anul 1871. Îşi continuă studiile la Dresda şi Paris. La Paris îşi susţine bacalaureatul în Litere şi Filozofie.

După susţinerea bacalaureatului A.C. Cuza s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris.

În 1882 s-a transferat la Universitatea Veche din Bruxelles. Acolo obţine şi un doctorat în ştiinţe politice şi administrative, iar în anul 1886 dobândeşte şi titlul de doctor în drept.

 

 

Activitatea politică.

 

 

La Bruxelles, în perioada studiilor a avut contact cu alţi doi români, Constantin Mille şi Vasile G. Morţun, simpatizanţi ai ideilor socialiste pe care i le transmit şi tânărului Alexandru C. Cuza. Se debarasează repede de aceste idei şi se alătură mişcări conservatoare, cu pecădere cercului junimist.

Cu sprijinul lor ajunge ajutor de primar între anii1890-1891, în timp ce era primar Vasile Pogor. A reprezentat Partidul Conservator în Parlamentul României între anii 1892-1895.

Intră în cercul societaţii „Junimea”, colaborează la revista ei „Convorbiri literare”.

Colaborează la ziarul junimist „Era Nouă” şi la 1892-1895 se alege pentru prima dată deputat de Iaşi, când susţine “naţionalizarea şcoalelor”.

Trece la conservatori, este ales deputat şi se retrage scârbit – va spune Cuza peste ani – de politica conservatorilor… Se uneşte cu A. D. Xenopol şi înfiinţează (1897) împreună „Liga în contra alcoolismului” şi publicaţia „Biblioteca Ligii contra alcoolismului.”

La 27 Ianuarie 1901 obtine titlul de profesor universitar.

Se uneşte apoi cu N. Iorga, începe (1905) să colaboreze la ziarul acestuia „Neamul Românesc” şi împreună înfiinţează (1910) “Partidul Naţionalist-Democrat.”

În 1912 înfiinţează în Iaşi ziarul „Unirea” al noului partid.

 La 1914 ţine în Cameră un discurs pledând pentru împroprietărirea generală a ţărănimei şi pentru votul universal, dar se desparte de Nicolae Iorga printr-o declaraţie facută în plenul Parlamentului: „de astăzi înainte, eu şi domnul Iorga nu mai avem nimic în comun din punct de vedere politic”.

 Nu era dispuns la niciun fel de compromis atunci cand la mijloc erau convingerile sale naţionaliste.

Punctele de vedere diferite în ceea ce priveşte “chestiunea evreiască” au făcut imposibilă continuarea unei colaborări între Nicolae Iorga  si A.C. Cuza. “De la o vreme, profesorul Nicolae Iorga nu mai e antisemit”.

 A.C. Cuza se implică alături de Constantin Pancu in  miscarea Garda Conştiinţei Naţionale, probabil prima organizaţie de orientare naţionalsocialistă din ţara noastră. Susţine şi impune numerus clausus pentru evrei în învăţământul românesc.

Devine doctrinarul (şi fondatorul naţionalismului creştin românesc) şi mentorul generatiei de la 1922 şi educator în naţionalism pentru Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa şi alţi lideri de mai târziu ai Mişcării Legionare.

Înfiinţează impreuna cu d-rul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, „Uniunea Naţională Creştină” (1922), publicând revista „Apărarea naţională,” cu semnul Svastica.

La 4 Martie 1923 înfiinţează „Liga Apărării naţionale Creştine” (L.A.N.C.), iar la 14 Iulie 1935 se contopeşte cu Partidul Naţional Agrar al lui Octavian  Goga, dând partidului numele de „Naţional-Creştin.”

 
Omul politic Constantin Argetoianu, contemporanul sau,  caracteriza astfel personalitatea lui A.C. Cuza: „Naționalist înfocat, xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe franțuzește și cum te prindea: «Mais mon cher, c’est pas possible… » Româneasca era pentru tribună, în cabinetul său de lucru domnea franțuzeasca, pe care o ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas, în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârșită politețe”.

 

A fost decan al Facultaţii de drept, în 1919 si Ministru de Stat (28 Decembrie 1937 – 10 Februarie 1938).

A publicat  poezii în revista Convorbiri Literare, Arhiva, Făt-Frumos, etc. Din 1939 devine membru al Consiliului de Coroană.

În anul 1943 isi părăseşte casa din Iaşi din cauza invaziei sovietice şi se autoexilează nu prea departe, tot în Ţara pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieţii sale, în Ardeal, la Sibiu.

La 23 februarie 1945, guvernul român a anunțat că a fost anulat titlul de profesor onorific al lui Alexandru Cuza;[3] la data de 6 aprilie 1945 Alexandru Cuza a fost arestat la Sibiu.

 

A murit în anul 1947 la Sibiu şi este înmormântat în Cimitirul Central.

În întreaga sa carieră politică multi l-au vândut, dar nimeni niciodata nu a reuşit să îl cumpere !

 

 

 

 

 

 

 

 

Opera:

 

 

Versuri, Iaşi: 1887;

Generaţia de la 1848 şi era nouă, 1889;

Discurs asupra proeictului de lege pentru organizarea învăţământului profesional, Bucureşti: 1893;

Meseriaşul român, Iaşi: 1893;

Discurs asupra proectului de răspuns la mesagiu, Bucureşti; 1893;

Monopolul alcoolului. Discursuri. Proeict de lege, 1895;

Ţăranii şi clasele dirigente, discursuri, Iaşi: 1895;

Sergentul Grigore a Lucăi, Bucureşti: 1895;

Ce-i alcolismul? Iaşi: 1897;

Comerţ liber sau monopol? 1897;

Despre poporaţie, statistica, teoria şi politica ei, 1899;

Cei doi Spenceri şi alte descoperiei ale d-lui N. Basilescu, 1900;

Obiectul economiei politice şi însemnătatea ei, 1901;

Naţionalizarea meseriilor, 1902;

Naţionalitatea în artă, Bucureşti; 1908;

Poezii, epigrame şi cugetări în proză, Vălenii de munte: 1909;

Scăderea poporaţiei creştine şi înmulţirea jidanilor, 1910;

Cursuri de vară (cu alţii), 1910;

Plagiatul poporaţiei, 1911;

Manifest către alegători, Iaşi: 1914;

Închiderea universităţii din Iaşi, Interpelare, Bucureşti, 1910;

[prefaţă la] Eminescu, Opere complete, Iaşi: 1914;

Idealul naţional şi acţiunea d-lui C. Stere (Discurs parlamentar), Iaşi; 1921;

Jidanii în războiu, Discurs (parlamentar0, Bucureşti: 1923;

Învăţătura lui Iisus, judaismul şi teologia creştină, Iaşi: 1925;

Despre poporaţie, Bucureşti: 1924;

Mişcările studenţeşti şi cauzele lor, 1925;

Agricultura şi industria în România, 1927;

Eroarea teologiei şi adevărul Bisericii, Iaşi: 1928;

Lupta pentru credinţă, 1928;

Studii economice-politice, Bucureşti: 1930;

Doctrina naţionalistă-creştină, Cluj: 1924.

(Encyclopaedia Cugetarea, 1943)

Bibliografie secundară…

Seicaru, Pamfil, Un junimist antisemit A. C. Cuza. Madrid, Editura “Carpatii,” 1956. 22pp

Sandache, Cristian. Doctrina national-crestina în România. Bucuresti : Paideia, 1997. 150pp. BOD M01.G00914

Coban, Grigore. Fenomenul A. C. Cuza. Jassy: 1939. 56pp. BAR II 156652

Platon, Gheorghe, and V. Cristian, I. Agrigoroaiei. Istoria Universităţii din Iaşi. Jassy: Junimea, 1985. 282pp.

Bibliografia lui Alexandru C. Cuza

Cuza, Alexandru C. Generaţia de la 48 şi era nouă. Jassy: 1889. 106 pp. BAR I 60436*

Cuza, Alexandru C. Meseriaşul român. Jassy: 1893. BAR I 76229

Cuza, Alexandru C. Monopolul alcolului. Discursuri… cu un studiu introductiv. Bucharest: 1895. 141+XXVIIIpp

Cuza, Alexandru C. Versuri. Jassy: 1887. 208pp. BAR I 116581

Cuza, Alexandru C. Discurs asupra proiectului de lege pentru organizarea învăţământului profesoral rostit în şedinţa Camerei de la 8 Februarie 1893. Bucharest: 1893. 31pp. BAR I 76109.

Cuza, Alexandru C. Discurs asupra proiectului de respuns la Mesagiul Tronului rostit în Sedinţa Camerei de la 10 Dec. 1893. Bucharest: 1893. 43pp. BAR I 105878

Cuza, Alexandru C. Sergentul Grigore a Lucăi. O pagina din istoria resboiului Independenţei 1877-78. Bucharest: 1895. 19pp. BAR II 117088

Cuza, Alexandru C. Ţăranii şi clasele dirigente. Discursuri. Cu un studiu introductiv. Jassy: 1895. LXIX+35pp. BAR II 87103.

Cuza, Alexandru C. Ce-i alcolismul? Jassy: 1897. 51pp. BAR II 116894

Cuza, Alexandru C. Comerţ liber sau monopol? Respuns Domnului M. C. Haretu. Jassy: 1897. 72pp. BAR II 61996

Cuza, Alexandru C. Lupta contra alcoolismului în România. Jassy: 1897. 34pp. BAR II 117418

Cuza, Alexandru C. Despre poporaţie. Statistica, teoria şi politica ei. Studiu economic. Jassy: 1899. XVI+466pp. BAR II 49921

Cuza, Alexandru C. Victimile alcoolului. Documente sociale [culese din ziare şi publicate] cu o prefaţă de A. C. Cuza. Jassy: Tipografia Naţională, 1899.

Cuza, Alexandru C. Cei doi Spenceri şi alte descoperiri ale D-lui N. Basilescu. Studiu critic. Jassy: 1900. 120pp. BAR II 111513

Cuza, Alexandru C. Memoriu asupra lucrărilor sale, prezentat Senaturilor universitare din Bucureşti şi Iaşi. Jassy: 1900. 20pp. BAR II 115512

Cuza, Alexandru C. Obiectul economiei politice şi însemnătatea ei. Lecţiune de deschidere a cursului de economie politică dela Facultatea de drept din Iaşi 12 Februarie 1901. Jassy: 1901. 47pp. BAR II 111474

Cuza, Alexandru C. Naţionalizarea meseriilor. Reorganizarea Şcoalei de Arte şi Meserii sin Iaşi. Învăţarea meseriilor în armată. Studiu economic. Jassy: 1902. 47pp. BAR II 117347

Cuza, Alexandru C. Naţionalitatea în artă. Principii, fapte, concluzii. 243pp. Bucharest: Minerva, 1908.

Cuza, Alexandru C. Poesii, epigrame şi cugetări în proză. Vălenii de Munte: 1909. 235pp. BAR I 15383.

Cuza, Alexandru C. Scăderea poporaţiei creştine şi înmulţirea jidanilor în oraşele României. Cause şi remedii. Trei prelegeri… co o prefaţă de A. C. Cuza. Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1910. VI+91pp, BAR II 21482.

Cuza, Alexandru C. «Plagiatul populaţiei» O calomnie «More judaico» sau cum lucrează cahalul în contra „goimilor”, după Talmud. Anexă la „Jidanii în presă” de A. C. Cuza. XVI+137pp. Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1911.

Cuza, Alexandru C. Manifest către alegătorii colegiului al II-lea de Iaşi. Jassy: 1914. 30pp. BOD I 35971

Cuza, Alexandru C. Naţionalitatea în artă. Expunerea doctrinei naţionaliste, principii, fapte, concluzii. 2nd ed. Bucharest: Minerva, 1915. 345pp. CD (Univ of Michigan)

Cuza, Alexandru C. Închiderea Universităţii din Iaşi. Interpelare desvoltată în şedinţa adunării deputaţilor dela 3 Februarie 1916. Bucharest: 1916. 43pp. BOD I 47815

Cuza, Alexandru C. Idealul naţional şi acţiunea d-lui C. Stere. Discurs rostit în şedinţa Adunării deputaţilor dela 8 Martie 1921. Jassy: 1921. 52pp. BAR II 61162.

Cuza, Alexandru C. Jidanii în război: documente oficiale. Discurs rostit în şedinţele Adunării Deputaţilordela 17-18 julie 1918, asupra proectualui de lege a inpamântenirei streinilor nascuţi in ţară. Bucharest: Institutul Grafic “Steaua”, 1923. 80pp. BAR II 69047 (Boston Col)

Cuza, Alexandru C. Despre poporaţie. Bucharest: 1924. 530pp. BAR II 59864

Cuza, Alexandru C. Numerus Clausus. Bucharest: Editura Ligii Apararii Nationale Crestine, 1924. 32pp. BAR II 196509 (JEWISH NAT & UNIV LIBR, HEBREW UNION COL)

Cuza, Alexandru C. Învăţătura lui Isus, judaismul şi teologia creştină. Jassy: 1925. 32pp. BAR I 80714

Cuza, Alexandru C. Mişcările studenţeşti şi cauzele lor. Declaraţia făcută înaintea comisiunei de anchetă. Bucharest: 1925. 32pp. BAR I 80745

Cuza, Alexandru C. Agricultura şi industria în România. Discurs asupra proiectului de lege privitor la organizarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor rostit în şedinţa Adunării Deputaţilor dela 4 Aprilie 1927. Bucharest: 1927. 19pp.

Cuza, Alexandru C. Naţionalitatea în artă. Bucharest: 1927. XII+305pp. BAR I 91583

Cuza, Alexandru C. Doctrina naţionalistă creştină. Introducere. Cuzismul. Definiţie, teze, antiteze. Sinteză. Jassy: Trecerea Munţilor Carpaţi, 1929. 40pp. BAR I 486322

Cuza, Alexandru C. Eroarea teologiei şi adevărul Bisericei. „Secta d-lui A. C. Cuza”. Jassy: 1928. 42pp. BAR I 105821

Cuza, Alexandru C. Lupta pentru credinţă şi problema învăţământului religios cu ilustraţii din „Thora”. Jassy: 1928. 36pp. BAR I 96008

Cuza, Alexandru C. Despre poporaţie. 2nd ed. Bucharest: 1929. 700pp BAR II 95769 (UNIV OF PITTSBURGH, WAYNE STATE UNIV)

Cuza, Alexandru C. Studii economice-politice (1890-1930) cu o introducere. Bucharest: Impr. Independenta, 1930. 818pp. BAR II 103944 (Hoover Instit)

Cuza, Alexandru C. Doctrina naţionalist creştină. Programul Ligii Apărării Naţionale Creştine. Cluj: 1934. 23pp. BAR II 129300

Cuza, Alexandru C. Poezii, epigrame, cugetări în proză. 2nd ed. Bucharest: 1938. 304pp. BAR II 163874

Cuza, Alexandru C. Îndrumăride politică extrenă. Desfiinţarea „Ligei Naţionalităţilor”… Discursuri parlamentare rostite în anii 1920-1938. Bucharest: Cugetarea, 1941. 135pp. BAR II 174507

Cuza, Alexandru C. Generaţia 48… . 2nd ed. Jassy: 1943. 132pp. BAR I 190235

Cuza, Alexandru C. Meseriaşul român. 2nd ed. Jassy: 1944. BAR I 194810

Cuza, Alexandru C. Curs de economie naţională. Litografiat. 297pp. BAR II 462571

Cuza, Alexandru C. Curs de economie politică. An III drept. 230pp. BAR II 156552

Cuza, Alexandru C. Către alegătorii colegiului II şi III de Cameră din Prahova. Vălenii de Munte: Neamul Românesc, 1911. 14pp. BAR I 22113

Prefata la unele lucrari

Cuza, Alexandru C. „Studiu introductiv” în Ion Angelescu. Către un nou avânt al cooperaţiei în România. Bucharest: Al. Baer, 1912/1913. LV+728pp.

Cuza, Alexandru C. „Introducere” în Călăuza bunilor români. 3rd ed. Jassy: 1927. XXVIII+87pp. BAR I 91630

Cuza, Alexandru C. „Studiu introductiv” în Mihai Eminescu. Opere Complete. IX + 680pp. BAR III 41271

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în Decusarea E. C. Dreptul la Grevă. Bucharest: 1920. 44pp. BAR II 57963

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în C. Carassovici. Trustul zahărului. Bucharest: 1915. BAR II 44357

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în Tainele protocoalelor înţelepţilor Sionului. With an introduction by Roger Lambelin. Bucharest: 1933. VI+1f+XXIV+107pp. BOD I 121828

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în Ion Sava, Pericolul Satanei (în tablouri). Bucarest: 1924. BAR II 418687

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în P. Marinescu, Curs de Economie industrială. Bucharest: 1912. 93pp. BAR II 29879

Cuza, Alexandru C. „Introducere” în Întrebări privitoare la starea poporaţiei rurale. Jassy: 1901. 13pp. BAR II 105315

Cuza, Alexandru C. „Prefaţă” în B. P. Hasdeu, Studiu asupra judaismului. BAR I 440016

Cuza, Alexandru C. „Cuvânt înainte” în P. Gheorgheasa, Cântece poporane. Focşani: 1902. 19pp. BAR II 363839

Articles 1906-1908 in Neamul Românesc

“Prin adevăr,” Neamul Românesc, I (1906), No. 11 (15 Iunie), pp. 165-169.

“Sodoma şi Gomora,” Neamul Românesc, I (1906), No. 14 (25 Iunie), pp. 212-218.

“La mormântul lui Mihail Kogălniceanu,” Neamul Românesc, I (1906), No. 17 (6 Iulie), pp. 261-264.

“Vandalii din Iaşi,” Neamul Românesc, I (1906), No. 26 (6 August), pp. 426-432.

“Socialismul Român,” Neamul Românesc, I (1906), No. 32 (27 August), pp. 525-531.

“Ica=Ica. (Demonstraţie matematică),” Neamul Românesc, I (1906), No. 38 (17 Septembrie), pp. 620-575.

“Universităţile şi îndrumarea culturii române,” Neamul Românesc, I (1906), No. 51 (2 Noiembrie), pp. 835-841.

“«Ai noştri»,” Neamul Românesc, I (1907), No. 72 (14 Ianuarie), pp. 289-293.

“«Ai noştri» III,” Neamul Românesc, I (1907), No. 76 (28 Ianuarie), pp. 354-261.

“«Ai noştri» III (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 78 (4 Februarie), pp. 387-292.

“«Ai noştri» III (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 80 (11 Februarie), pp. 418-423.

“«Ai noştri» III (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 82 (18 Februarie), pp. 450-454.

“Este socialismul lucru jidovesc? I” Neamul Românesc, I (1907), No. 83 (22 Februarie), pp. 466-470.

“«Ai noştri» III (sfârşit),” Neamul Românesc, I (1907), No. 84 (25 Februarie), pp. 482-487.

“Este socialismul lucru jidovesc? II” Neamul Românesc, I (1907), No. 85 (1 Martie), pp. 498-505.

“«Ai noştri» IVa,” Neamul Românesc, I (1907), No. 87 (7 Martie), pp. 532-538.

N. Iorga, “Ce e azi oraşul şi Ţinutul Botoşanilor?,” Neamul Românesc, I (1907), No. 88 (11 Martie), pp. 547-548.

“«Ai noştri» IVb,” Neamul Românesc, I (1907), No. 89 (15 Martie), pp. 571-572.

“«Ai noştri» IVc,” Neamul Românesc, I (1907), No. 90 (18 Martie), pp. 583-587.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti I,” Neamul Românesc, I (1907), No. 92 (22 Martie), pp. 612-615.

“«Ai noştri» IVd,” Neamul Românesc, I (1907), No. 97 (8 Aprilie), pp. 693-694.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti II,” Neamul Românesc, I (1907), No. 98 (12 Aprilie), pp. 706-710.

“«Ai noştri» IVd (urmare),” Neamul Românesc, I (1907), No. 99 (15 Aprilie), pp. 725-727.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti III,” Neamul Românesc, I (1907), No. 100 (19 Aprilie), pp. 738-744.

“«Ai noştri» IVe,” Neamul Românesc, I (1907), No. 103 (29 Aprilie), pp. 787-791.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti IV,” Neamul Românesc, II (1907), No. 1 ( 6 Mai), pp. 21-23.

“«Ai noştri» IVd,” Neamul Românesc, II (1907), No. 2 (10 Mai), pp. 20-23.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti V,” Neamul Românesc, II (1907), No. 3 (13 Mai), pp. 35-38.

“«Instigatorii» răscoalelor ţerăneşti V (urmare),” Neamul Românesc, II (1907), No. 4 (17 Mai), pp. 51-54.

“Protestul contra alegerii din Iaşi,” Neamul Românesc, II (1907), No. 12 (14 Iunie), p. 179.

“Doctoratul în drept la noi I,” Neamul Românesc, II (1907), No. 49 (22 Octombrie), pp. 769-772.

”Întrunirea de la Iaşi,” Neamul Românesc, II (1907), No. 50 (25 Octombrie), p. 787.

“Doctoratul în drept la noi II,” Neamul Românesc, II (1907), No. 52 (1 Noiembrie), pp. 817-821.

“Doctoratul în drept la noi III,” Neamul Românesc, II (1907), No. 54 (8 Noiembrie), pp. 851-854.

“Doctoratul în drept la noi IV,” Neamul Românesc, II (1907), No. 56 (15 Noiembrie), pp. 883-888.

“Îndrumări ale economiei naţionale,” Neamul Românesc, II (1907), No. 59 (25 Noiembrie), pp. 929-935.

”Jidanii în presă I,” Neamul Românesc, II (1907), No. 64 (13 Decembrie), pp. 1009-1014.

”Jidanii în presă. II. «Notele» Cursului mieu de economie politică,” Neamul Românesc, II (1907), No. 67 (20 Decembrie), pp. 1065-1068.

”Jidanii în presă. III Mostre de stil jidovesc,” Neamul Românesc, II (1907), No. 70 (30 Decembrie), pp. 1113-1116.

”Jidanii în presă IV. «TOB ŞEBEGOIM HAROGH!»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 4 (9 Ianuarie), pp. 49-53.

”Jidanii în presă V. Spiritul iudaic şi tendinţele jidoveşti,” Neamul Românesc, III (1908), No. 8 (24 Ianuarie), pp. 116-121.

”Jidanii în presă VI. Meşteşugurile presei jidoveşti.” Neamul Românesc, III (1908), No. 11 (3 Februarie), pp. 163-168.

”Jidanii în presă VII. Minciuna «Zionismului» şi adevărul lui,” Neamul Românesc, III (1908), No. 14 (15 Februarie), pp. 211-217.

”Jidanii în presă VIII. Statul iudaic în România,” Neamul Românesc, III (1908), No. 17 (24 Februarie), pp. 259-264.

”Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. 20 (6 Martie), pp. 306-313.

”Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. 23 (16 Martie), pp. 356-363.

“Jidanii în presa. IX. Organizarea statului Iudaic universal.” Neamul Românesc, III (1908), No. 26 (27 Martie), pp. 356-363.

“Jidanii în presa. X. «Cahalul» şi anexele lui,” Neamul Românesc, III (1908), No. … pp.403-409.

“Jidanii în presa. XI. Puterile Cahalului,” Neamul Românesc, III (1908), No. 29 (6 Aprilie), pp.450-458.

“Jidanii în presa. XII. Talmudul şi Cabala. Neamul Românesc, III (1908), No. 32 (17 Aprilie), pp.490-495.

“Jidanii în presa. XII. Talmudul şi Cabala (urmare). Neamul Românesc, III (1908), No. 33 (20 Aprilie), pp.506-508.

“Jidanii în presa. XIII. Învăţăturile Talmudului,” Neamul Românesc, III (1908), No. 36 (1 Mai), pp.555-562.

“Jidanii în presa. XIV. Codicele «Şuehan-Aruh», Neamul Românesc, III (1908), No. 38 (8 Mai), pp.587-593.

“Jidanii în presa. XV. Educaţia Talmudică,” Neamul Românesc, III (1908), No. 41 (18 Mai), pp.633-636.

“Jidanii în presa. XV. Educaţia Talmudică (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 42 (22 Mai), pp.649-652.

“Jidanii în presa. XVI. Sistemul iudaic,” Neamul Românesc, III (1908), No. 44 (29 Mai), pp.681-685.

“Jidanii în presa. XVI. Sistemul iudaic (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 45-47 (1 Iunie), pp.697-699.

“Jidanii în presa. Conspiraţia tăcerii: «Nu ştiu, n’am văzut»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 79 (?), pp.1239-1244.

“Jidanii în presă. «Voinţa Naţională» ca organ al intereselor Jidoveşti,” Neamul Românesc, III (1908), No. 82 (?), pp. 1287-1292.

“Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. 85 (?), pp. 1334-1339.

“Jidanii în presă. Cursul de Economie Politică de la Univesitatea din Iaşi,” Neamul Românesc, III (1908), No. 88 (?), pp. 1383-1387.

“Jidanii în presă. Cursul de Economie Politică de la Univesitatea din Iaşi (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 91 (?), pp. 1431-1435.

“Jidanii în presă. Cursul de Economie Politică de la Univesitatea din Iaşi (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 95, pp. 1497-1502.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. 97 (?), pp. 1529-1532.

“Magistratura şi jidanii. Anexă la Jidanii în presă. Neamul Românesc, III (1908), No. 99 (20 August), pp. 1557-1563.

“Jidanii în presă. Problema jidovească (urmare),” Neamul Românesc, III (1908), No. 100 (23 August), pp. 1575-1581.

“Jidanii şi Magistratura. Anexă la Jidanii în presă. Neamul Românesc, III (1908), No. 104 (????), pp. 1621-1627.

“Jidanii şi Magistratura. Anexă la Jidanii în presă. Neamul Românesc, III (1908), No. 106 (20 August), pp. 1669-1676.

N. Iorga, “Cavalerul «Adivor»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 106 (????), pp. 1677-1678.

“Magistratura după dosare. Anexă la Jidanii în presă,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1717-1725.

“Magistratura vorbeşte. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1765-1773

“Magistratura lui Bădărău. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1814-1820.

“Conruperea Justiţiei. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ??? (????), pp. 1860-1869.

Nr. 120-p. 1893

“Însănătoşirea magistraturii. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 121 (????), pp. 1908-1917.

“Magistratura după raport. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 124 (17 Octombrie), pp. 1957-1965.

“«Politica» şi Magistratura. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ? (???), pp. 2004-2013.

Nota: “Jidanii în presa” va continua sub numele de “Strainatatea şi nationaliştii”

“Străinătatea şi Naţionaliştii. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 130? (31 Octombrie), pp. 2053-2059.

“Jidanii de la ziarul «Opinia» din Iaşi. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. 133 (7 Noembrie), pp. 2100-2108.

“«Alianţa Israelită» şi România. Anexă la «Jidanii în presă»,” Neamul Românesc, III (1908), No. ?? (???), pp. 2150-2155.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. 137 (16 Noembrie), pp. 2198-2202.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. ???? (????), pp. 2246-2250.

“Jidanii în presă. Problema jidovească,” Neamul Românesc, III (1908), No. 145 (????), pp. 2294-2297.

“Jidanii în presă. Partidele şi soluţia problemei jidoveaşti,” Neamul Românesc, III (1908), No. 146 (????), pp. 2310-2314.

“Jidanii în presă. Partidul Naţional Liberal şi Soluţia problemei jidoveşti.” Neamul Românesc, III (1908), No. 151 (19 Decembrie), pp. 2393-2400.

Surse:

Gabriel Asandului, A.C. Cuza – Politică şi cultură, Iaşi, Ed. Fides, 2007.

A.C. Cuza, Naţionalitatea în artă, Ed Miberva, Bucureşti, 1908

Idem, Doctrina naţionalist creştină. Introducere. Cuzismul. Definiţii, teze, antiteze, Tipografia Cooperativei “Trecerea Munţilor Carpaţi”, Iaşi, 1928.

 

 

 

Sursa: ac-cuza.info/biografie ; Wikipedia.ro

30/04/2016 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Opera e demnă de foc, autorul de spânzurătoare”- rezoluţia pusă de cenzura maghiară pe monumentala opera a cărturarului român Gh. Şincai, „Cronica românilor şi a altor neamuri învecinate”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Opus igne, autor patibulo dignus = Opera e demnă de foc, autorul de spânzurătoare„.

Aceasta a fost rezoluţia pusă de cenzura maghiară pe monumentala opera a cărturarului român Gh. Şincai, „Cronica românilor şi a altor neamuri învecinate”. 

 

 

 

 

 

 

 

Cărturarul român transilvanean Gheorghe SINCAI, s-a născut la  28 februarie 1754, in localitatea  Raciu de Campie, jud. Mures si a decedat la 2 noiembrie  1816, la Sinea, Comitatul Șaroș, azi in Slovacia.

Istoric, filolog, traducator si poet, Sincai apartinea  micii nobilimi făgără sene.
A urmat teologia si filosofia la Institutul de Propaganda Fide din Roma (1774-1779), iar Facultatea juridica si Scoala normala „Sf. Ana” la Viena (1779-1780), unde isi desavarseste cercetarea istorica si formatia luminista.

Debuteaza editorial cu Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, elaborata impreuna cu Samuil Micu, prima gramatică tipărită a limbii române (Viena, 1780).

A lucrat  ca profesor de poetica la Gimnaziul din Blaj din 1781, director al scolii „normaiesti” si al scolilor unite satesti din Transilvania (1782-1794), consacrandu-se  propasirii invatamantului national romanesc prin  elaborarea  unor manuale fundamentale.

Atitudinea nonconformista si colaborarea sa la conceperea celui mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae, memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, pentru emancipare politică şi naţională,  adresat  împăratului Leopold al II-lea al Austriei, coalizeaza impotriva-i pe puternicii zilei.

Când memoriul a ajuns la împărat, el căzuse deja de acord cu nobilimea maghiara, dar l-a trimis Dietei pentru dezbatere.

Cancelaria Aulică în frunte cu contele Samuel Teleki, respinge punct cu punct revendicările românilor, considerând inutilă ridicarea in Ardeal unei a patra naţiuni recunoscute, chiar daca romanii erau majoritari când memoriul a ajuns la împărat, el căzuse deja de acord cu nobilimea, dar l-a trimis Dietei pentru dezbatere. 

Memoriul a fost citit în Dietă în iunie 1791, producând consternare şi indignare.

Dieta Transilvaniei, dominata de unguri, refuză să accepte faptul că românii vor să constituie o naţiune politică proprie, chiar daca acestia erau asa cum se mentiona in Memoriu, „cu mult cea mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucât este un lucru sigur şi dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice”, motivând că ei se bucură deja de toate drepturile în cadrul naţiunilor existente, iar o naţiune nouă ar răsturna întreg sistemul.

S-a considerat chiar că românii erau suficienţi reprezentaţi în Dietă (deşi din componenţa acesteia facea parte doar un român, din 422 !)

Este intemnitat si destituit din functie (1794), peregrineaza ani in sir .

Numit corector la Tipografia craiasca din Buda, unde  continua munca la Hronica, dar in 1811 cenzura maghiara socotind-o primejdioasa, o confisca. 
Increzator in eficienta politica a culturii, SINCAI concepe un amplu program de luminare a maselor, in cadrul caruia largirea retelei scolilor satesti si tiparirea unor manuale, era secondata de o  vasta actiune de difuzare in mediul taranesc a cunostintelor stiintifice.

Editeaza manuale, precum Prima principia latinae grammatices, A.B.C. sau Alpliavit, A.B.C. sau Bucoavna, Catehismul cel Mare (toate din 1783), indreptare catra Aritmetica (1785), si a unor carti de propaganda stiintifica – Povatuire catra economia de camp (1806), Istoria naturei sau afirei, invatatura fireasca spre surparea superstitiei norodului   -, prima lucrata dupa un izvor maghiar, celelalte, dupa cartile lui I. H. Hellmuth. 

În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu: „Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese”.

Aceasta monumentala lucrare, a fost tiparita intr-o prima editie completa in 1853.

Opera vasta, ea se intemeiaza pe un material informativ urias, cuprins in 26 caiete in manuscris.

Cules cu metoda si discernamant critic, materialul a fost  ordonat in vederea publicarii intr-un vast corpus de documente, primul de acest fel la noi, intitulat Memoriile dacoromanilor, temelia propriu-zisa a Hronicii

SINCAI a avut  in vedere un plan amplu si complet: istoria romanilor din spatiul intra si extracarpatic, corelata istoriei sud-est europene, incepand cu anul 86 pana in zilele sale.

 
Profund implicata in viata natiunii, opera sa a fost  intru totul caracteristica pentru „epoca luminilor” romanesti, cu cele doua registre: primul, politic, al doilea, subordonat lui, cultural, marcand una din cele mai inalte cote la care s-a inaltat gandirea romaneasca a acelui timp.

Autorul a ramas fixat in constiinta posteritatii, in primul rand datorita  Hronicii  romanilor si a mai multor neamuri, care a adus in epoca sa un spirit militant pus in slujba emanciparii poporului roman.  

Viata lui SINCAI apare inchinata  unei singure cauze: aceea a neamului sau nedreptatit. Eroica si curata, ea se inscrie in cultura romana in randul marilor simboluri.

 

 

OPERA

Elementa linguae daco-romanae sive valachi-cae, in colab. cu SINCAI Micu, Viena, 1780 (ed. II, 1805; ed. III, 1980); Prima principia latinae grammatices, Blaj, 1783 (ed. II, 1785); A. B.C. sau Alphavit, mai, 1783 (ed. II, 1788; ed. III, 1796); AB.C. sau Bucoavna, Sibiu, 1783; Catehismul cel Mare cu intrebari si raspunsuri, Blaj, 1783; indreptare catra Aritmetica, Blaj, 1785; Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem, in Orodias, Oradea Mare, 1804; Epistola Georgii Sinkai de Eadem ad Spectabilem et Clarissimum Virum loannem de Lipsky, Buda, 1804; Adplausus, Buda, 1806; Povatuire catra economia de camp, Buda, 1806; Hronica romanilor si a mai multor neamuri, I-III, ed. ingrijita de Aug. Treboniu Laurian, A. Panu,  M.Kogalniceanu, Iasi, 1853-1854; Hronica romanilor si a mai multor neamuri, I-III, ed. ingrijita de Gr. Tocilescu, Bucuresti, 1886; Vocabularium pertinens ad tria regna Naturae (fragmente), in Dacoromania, V, 1927-1928; invatatura fireasca spre surparea superstitiei norodului, studiu introductiv si ed. critica de D. Ghise si P. Teodor, Bucuresti, 1964; Opere, I-IV, ed. ingrijita si studiu asupra lb. de F. Fugariu, pref. de M. Neagoe, Bucuresti, 1967-1973; Cronica romanilor, I-III, ed. ingrijita de F. Fugariu, pref., tabel cronologic si note de M. Neagoe, Bucuresti, 1978; Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Facsimil dupa ed. 1780 si 1805), ed., studiu introductiv, trad. textelor si note de M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, 1980.

30/04/2016 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

De ce ortodocşii şi catolicii sărbătoresc Învierea Domnului de cele mai multe ori la date diferite ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic “Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă “trecere”.

Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină.

Data Paştelui creştin se stabileşte după o regulă fixată la Sinodul I ecumenic, în anul 325 şi anume: Paştele cade în prima duminică, după luna plină ce urmează echinocţiului de primăvară.

Această regulă este respectată de toate Bisericile creştine. 

 

De ce catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite?

In primele trei secole ale creştinismului, nu exista o dată universală pentru Învierea Domnului. Bisericile din diferite părţi ale lumii urmau tradiţii diferite. Unii creştini sărbătoreau Paştele în prima duminică după Pesah, supranumit “Paştele evreiesc”, alţii în aceeaşi zi.

Această problemă a fost ridicată de preoţii care au luat parte la primul Sinod Ecumenic, din 325, de la Niceea.

Ei au stabilit o formă de calcul pentru a stabili data Paştelui în concordanţă cu desfăşurarea evenimentelor din Biblie.

Astfel, Paştele este sărbătorit în prima duminică de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, dar numai dacă aceasta pică după Pesah.

Pentru a se asigura că nu există confuzii în legătură cu echinocţiul, preoţii au convenit să fixeze data acestuia pentru 21 martie (în prezent, 3 aprilie în Calendarul Iulian).

În epoca modernă, însă, Biserica Catolică şi cele Protestante au decis să nu mai respecte faptul că Paştele creştin ar trebui să pice după cel Evreiesc.

Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor, a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.

În Antichitate, au existat foarte multe diferenţe în prăznuirea Paştelui în lumea creştină.

Astfel, în primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici celebrau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan.

Deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, aceştia se numeau Quartodecimani. De precizat că Nisan (nume de origine babiloniană) este cea de-a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic.

Nisan este o lună de primăvară de 30 de zile. Totodată, în limba turcă este numele lunii aprilie.

Protopashiti, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în săptămâna azimilor iudaice.

Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos.

În vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii.

Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primavară. Sărbătoarea se numea Paştile Învierii.

Unul dintre lucrurile care au condus la sarbatorirea separata a Pastelui de catre catolici si ortodocsi este Marea Schisma, care a avut loc in anul 1054, cand cele doua Biserici s-au separat – Estul ortodox si Vestul catolic.

Incepand din anul 540 si pana in anul 1583, Pastele era sarbatorit in aceeasi zi de Biserica estica si de catre cea vestica.

Ulterior, dupa ce Papa Grigorie al XIII-lea a dispus inlaturarea a zece zile din calendarul iulian, masura care nu a fost luata si de Biserica ortodoxa, datele de sarbatorire a Pastelui in cele doua Biserici nu au mai coincis.

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decis să reformeze calendarul după care funcţionează Biserica Catolică.

Noul calendar a primit numele de Calendarul Gregorian, este mai precis din punct de vedere astronomic decât cel Iulian şi este folosit în prezent de aproape toată lumea.

Calendarul creat de Iulius Cezar era cu 11 minute prea lung, iar, de-a lungul secolelor, s-a decalat faţă de fenomenele naturale, precum schimbarea anotimpurilor.

În consecinţă, în timpul pontificatului lui Grigore, echinocţiul de primăvară, de exemplu, nu mai pica pe 21 martie – dată convenită de preoţi în anii ‘300 pentru echinocţiu.

Astfel, Papa a tăiat, pur şi simplu, 13 zile dintr-un an, pentru a reface echilibrul.

În plus, anii centenari, precum 1900 şi 2000, pot fi bisecţi numai dacă sunt divizibili cu 400.

În 1923, un sinod al Bisericilor Ortodoxe a fost convocat la Constantinopol şi a luat o decizie foarte controversată la acea dată. Bisericile participante au hotărât să preia Calendarul Gregorian pentru aproape toate sărbătorile, cu excepţia Paştelui, a cărui dată este calculată în continuare după Calendarul Iulian.

În consecinţă, catolicii, protestanţii şi ortodocşii pe rit nou sărbătoresc Crăciuniul, Boboteaza şi alte sărbători simultan, însă Paştele şi sărbătorile corelate, precum Înălţarea Domnului, pică în date diferite.
Crestinatatea ortodoxa s-a impartit la randul ei din anul 1924 in doua, in ceea ce priveste data sarbatoririi Pastelui: Bisericile ramase la calendarul vechi, iulian, au continuat sa il serbeze dupa Pascalia veche, pe cand Bisericile care au adoptat calendarul indreptat au sarbatorit cativa ani (intre 1924 si 1927) Pastele pe stilul nou.

Biserica Ortodoxă respectă o regulă în plus: în cazul în care Paştele creştin coincide cu Paştele evreiesc, sărbătoarea Învierii Domnului este mutată în duminica următoare.

Aşadar sunt luate în calcul două fenomene astronomice: unul fix, echinocţiul şi unul variabil – luna plină. 

Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927), prin consens general, ca Paştele să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu bisericile rămase la calendarul neîndreptat, iulian.

Decalajul dintre paştele catolic şi cel ortodox în unii ani este cauzat, însă, de diferenţa dintre cele două calendarele avute în vedere la calculul acestei date.

Bisericile Ortodoxe ţin seama în stabilirea datei Paştelui de calendarul neîndreptat sau stilul vechi, în timp ce Bisericile Romano-catolică , Protestante şi Neoprotestante, respectă calendarul îndreptat, sau Stilul nou.

Diferenţa de 13 zile dintre aceste două calendare face ca echinocţiul de primăvară să fie şi el decalat cu 13 zile de la un calendar la altul.

Luna plină este un criteriu evident, indiferent de calendar, pentru că se vede pe cer.

Apariţia ei mai aproape sau mai departe de echinocţiul de primăvară influenţează aşadar suprapunerea sau decalajul datei Paştelui. 

Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă au serbat Sfintele Paşti în aceeaşi zi destul de rar. O astfel de coincidenţă s-a petrecut  în 2014, la 20 aprilie, în 2017, la 16 aprilie şi în 2025, la 20 aprilie.

Altfel însă, diferenţa dintre Paştele catolic şi cel ortodox poate varia de la o săptămână – cum se întâmplă anul acesta – la cinci săptămâni – cum s-a întâmplat în 2008.

Care este explicaţia? În primul rând, faptul că cele două Biserici lucrează cu calendare diferite.

Biserica Romano-Catolică foloseşte, din secolul al XVI-lea, calendarul gregorian , iar Biserica Ortodoxă pe cel iulian.

Dacă statele ortodoxe au adoptat în viaţa civilă calendarul gregorian, în prima jumătate a secolului XX (Rusia si Bulgaria în 1918, România şi Serbia în 1919, Grecia în 1923), majoritatea Bisericilor Ortodoxe merg în continuare pe varianta iuliană, dar îndreptată la Congresul de la Constantinopol din 1923.

Numai câteva biserici ortodoxe (numite „stiliste”), mai folosesc si astăzi calendarul iulian pur, neîndreptat (Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Bisericile din Patriarhia Ierusalimului şi Sfântul Munte).

Data prăznuirii Paştelui este, spre deosebire de data Naşterii Domnului (25 decembrie) variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

În calcul mai intră un element important, şi anume data Pesah-ului. (Această sărbătoare ebraică , amintind trecerea prin Marea Roşie şi eliberarea de robia egipteană, se prăznuieşte pe 15-22 Nisan.

Intre sărbătoarea creştină a Paştelui şi Pesah nu este, prin urmare, decât o asemănare de nume). Anul acesta, Pesah-ul este între 6-14 aprilie.

Pentru a elimina controversele legate de sătrbătoarea Paştilor, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştile vor fi serbate totdeauna în prima duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine.

În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

Totododată, dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cade în aceeaşi zi ca şi Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuie amânat cu o săptămână.

Bisericile Ortodoxe păstrează recomandarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, ca Sărbătoarea Invierii Domnului să nu coincidă cu Pesah-ul, ci să fie consecutivă acestuia.

În fine, catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocsii iau ca reper luna plină astronomică.

Schimbarea apărută după introducerea calendarului gregorian

Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea.

Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocţiul de primăvară să se mute înapoi în anul calendaristic.

În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare.

Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.

În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat.

Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian.

Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşi au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii.

 

 

 

 

 

 

  Vaticanul a recomandat minorităţilor catolice din ţări cu majoritate ortodoxă, să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii.

În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima săptămână ce urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos, este denumită Săptămâna Luminată şi se termină în Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma).

Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

 

 

 

*****

 

 

 

surse :  http://www.romania-actualitati.ro/; gandul.info;/ jurnalul.ro

30/04/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: