CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 29 aprilie în Istoria Românilor


 

 

 

 

 

29 aprilie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1459: Încep represaliile domnitorului muntean Vlad Ţepeş, împotriva negustorilor saşi  care nu respectau poruncile sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

https://i0.wp.com/www.donlinke.com/images/Vlad/vlad_tepes_big-x01.jpg  

 

 

 

 

 

 

 

Se pare că sașii din Brașov complotau, mai pe față, mai pe ascuns, să-l alunge de la domnie.

Cronicile timpului spun ca Țepeș a strâns în ziua de Paște a anului 1459 câteva sute de negustori brașoveni (sau aflați în trecere).

43 au fost trași în țeapă, iar Țepeș a luat micul dejun printre țepele în care agonizau cei osândiți.

Alți 300 ar fi fost arși de vii, dupa care oştile muntene năvălesc in Transilvania, atacând ţinutul Sibiului, apoi al Barsei, prăpădind şi arzînd numeroase sate. 

 

 

 

 

 

 1818 : La Chişinău, Basarabia ţaristă, ţarul Alexandru I sancţionează un nou regulament de administrare a Basarabiei – Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei.(Aşezămîntul constituirii regiunii Basarabia).

 

 

 

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

Alexandru I, ţar al Imperiului Rus 1801-1825

 

 

 

 

 

Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o veritabilă constituţie), a fost elaborată în limbile română şi rusă.

Conform acestei legi se menţineau vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lîngă vechele privilegii, primeau drepturile şi avantajele nobilimii ruseşti.

Judecata civilă se făcea în limba română, iar cea penală în limba rusă şi în română. Jalbele catre  guvernatori se puteau face în română şi în greacă.
Partea nefasta a Legii a constat in înlesnirea colonizării Basarabiei, care s-a observat mai ales pe teritoriile mai puţin populate de băştinaşi, precum era Bugeacul (Basarabia istorică).
Paralel cu coloniştii alogeni, adusi din strafundurile imperiului, au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, acestia fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.

 

 

 

 

1830, 29.04/11.05:  S-a născut Emanoil (Emanuel) Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist român de origine bulgară, cu contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; (d. 30 august 1891).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat la Leipzig și Paris. Din 1859 este profesor de chimie la Școala Națională de Medicină și Farmacie din București și de algebră și trigonometrie la Colegiul Sfântul Sava.

În 1863 este profesor de fizică la Școala Superioară de Științe.

A fost profesor de fizică la Universitatea București și membru titular al Academiei Române din 1879. A participat la Revoluția de la 1848.

Este creditat cu primele lucrări științifice românești de matematică, fizică și chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii. Este și unul dintre principalii inițiatori ai „Societății de științe fizice”, înființată în 1890.

 

 

 

 

 

 

1868, 29.04 / 11.05:  S-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea Filarmonică Română (astăzi Filarmonica „George Enescu”, denumită astfel din 1955), prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906); primul concert a avut loc la 15/27 decembrie 1868.

 

 

 

 

 

 

 1868: S-a înființat (după alte două tentative, în 1833 şi în 1865), Filarmonica Română, care poartă numele lui George Enescu (denumită astfel din 1955).

Filarmonica din Bucureşti a fost fondată  din iniţiativa unui grup de muzicieni, în frunte cu Alexandru Flechtenmacher şi Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906);

Primul concert a avut loc la 15/27 decembrie 1868.

 

 

 

https://i0.wp.com/www.worldwideromania.com/wp-content/uploads/2013/04/29-Filarmonica-Enescu.jpg

 

Foto: Ateneul Român din Bucuresti

 

 

 

 

În luna februarie a anului 1888, a fost inaugurat Ateneul Român, devenit de atunci simbol al culturii naţionale. 

 

 

 

 

 1877: Adunarea Deputaţilor din România adoptă o moţiune prin care se declară starea de război cu Imperiul otoman, conflagraţie care ulterior va purta numele Războiul pentru Independenţa României. Moţiunea a fost votată cu 58 voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri.

 

 

 

 

1878: A murit Dimitrie Petrino, poet elegiac, jurnalist şi traducător (a tradus din poeziile lui Goethe, Heine, Hugo şi Lenau). 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoria literaturii l-a retinut mai ales ca inamic şi detractor al lui Mihai Eminescu; a fost membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877; (n. 1838).

 

 

 

 

 

 

 

1879: (16/29 aprilie) – S-a nascut in comuna Didesti, jud. Teleorman, Gala GALACTION; ( d. 8 martie 1961, Bucuresti).

 

 

 

 

Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână

Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână

Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu), a fost un scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română.

Urmează Facultatea de litere și filosofie apoi Facultatea de teologie și dă doctoratul în teologie.

Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Rîmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).

În perioada interbelică a desfășurat o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi. A editat revistele ”Cronica” și ”Spicul”, care apar în perioada 1915-1918.

Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.

Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

După 1944, este prezent în viața literară sau politică, este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în 1947, deputat în Marea Adunare Națională și primește Ordinul Muncii, clasa întîi în 1954.

A fost membru al Academiei Române (1947).

După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață în pat.

În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile cand omenirea a fost pusă greu la încercare.

La Mangalia și Rosiorii de Vede, cate o școală îi poartă numele.

 

 

 

 

 

 1882: S-a născut matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al teoriei ecuaţiilor funcţionale; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1948; (m. 1964).

 

 

 

 

 

1885, 29.04/11.05: A decedat Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul „Amicul poporului” (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin. S-a nascut la 5 iulie 1833 în satul Seuca din actuala comună Găneşti, judeţul Mureş.

  În 1852 s-a înscris la Institutul de Teologie şi Pedagogie, ale cărui baze au fost puse de Andrei Şaguna la Sibiu. După doi ani termină teologia şi pedagogia cu cele mai bune note. Dintre cele două alege mai departe pedagogia şi intră ca profesor-suplinitor la Institutul de Teologie şi Pedagogie din Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru că era foarte apreciat de mitropolitul ortodox Andrei Şaguna, acesta din urmă l-a numit contabil şi supraveghetor al Tipografiei Arhidiecezane, iar apoi i-a încredinţat redactarea publicaţiei „Telegraful Român”.

A participat la Revoluţia de la 1848. 

Din 1861 a fost  bibliotecar la ASTRA. Va redacta publicaţia „Amicul Şcoalei” şi „Călindarul pentru popor” şi va colabora cu „Instrucţiunea Publică” a lui August Treboniu Laurian şi „Buletinul Învăţământului” al lui Vasile Alexandrescu-Urechia, ambele publicaţii pedagogice cu cea mai mare autoritate în România acelor vremuri.

A organizat prima instituţie de credit român din Transilvania. La 24 aprilie 1867, la Răşinari, a pus bazele „Societăţii de Păstrare şi Împrumut”, prima societate românească de acest gen. La scurt timp instituţia s-a răspândit şi în alte comune: Săcădata, Marpod, Fofoldea, Nucet, Sădăuş etc.

A constituit un Comitet de iniţiativă pentru înfiinţarea unei bănci româneşti cu sediul la Sibiu. Banca, infiintata in 1871, avea să se numească „Albina”si din   comitetul fondator au făcut parte: Alexandru Mocioni (preşedinte), Paul Dunca (vicepreşedinte), Ioan Hannia (casier).

Visarion Roman a fost numit director interimar, apoi definitiv al Bancii Albina, pe care a  condus-o până în anul 1884.

Banca Albina s-a constituit în timp drept cea mai importantă instituţie financiară românească din Transilvania şi un model pentru instituţiile de credit româneşti care au împânzit Ardealul, contribuind mult la emanciparea economică a românilor.

Mai mult, banca va avea o bogată activitate filantropică, dand ajutoare şi subvenţii unor şcoli şi cantine si  sprijinind  apariţia unor lucrări de specialitate cu profil economic, comercial şi contabil.

Visarion Roman nu a apucat să vadă decât începuturile acestei mari bănci româneşti, fiind răpus de o congestie cerebrală în data de 11 mai 1885, pe când avea 52 de ani.

A fost membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (.


 

 

 

 

 

 

1902: Regele Carol I al Romaniei a instituit calitatea de «veteran de razboi», care avea in vedere atunci pe cei care luptaseră în Războiul de Independenţă din 1877 – 1878.

Calitatea de veteran de război s-a perpetuat, prin hotărârea Guvernului Romaniei, care a declarat in anul 2008 ziua de 29 Aprilie «Zi naţională a Veteranilor de Război», prilej de omagiere a foştilor combatanţi, supravieţuitori ai celui de al Doilea Război Mondial, încă în viaţă, toţi în vârstă de peste 80 de ani, dar şi a camarazilor trecuţi, între timp, în eternitate.
Glorie eterna eroilor neamului nostru !

 

 

 

 

 

1918: La Iaşi in România, s-a stins din viaţă Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, orator şi avocat român,  primar al Capitalei; (n. 11 aprilie 1858, București).

 

 

 

 

Barbu Ștefănescu Delavrancea, scriitor, orator şi avocat român

Barbu Ștefănescu Delavrancea, scriitor, orator şi avocat român

 

 

 

 

Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.
Scriitorul îşi va semna operele cu varianta definitivă Barbu Delavrancea (ortografiată la început ”de la Vrancea”, după acel ținut de mare originalitate etno-culturală, de care scriitorul se simţea foarte legat sufleteşte).
În perioada 1880 – 1882, Barbu Ștefănescu publică în România liberă foiletoanele intitutale Zig-Zag, semnînd cu pseudonimul Argus.
De acum datează și debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu Sultănică (România liberă, 9 – 15 martie, 1883), semnată Argus.

 A fost  membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (n. 1858)

 

 

 


 1927: S-a nascut la Focsani, Virgil Cândea, istoric, membru titular al Academiei Române din 1993; (d. 2007).

  A fost unul dintre cei mai cunoscuti istorici ai culturii si vicepresedinte al Academiei Romane.  A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, Facultatea de Filosofie a aceleiasi universitati si Institutul de Teologie Ortodoxa, Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Si-a luat doctoratul in filosofie in 1970. A fost profesor asociat la Facultatea de Drept din Bucuresti, la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu, la Facultatea de Teologie si la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti, profesor invitat la Institut Universitaire des Hautes Etudes Internationales din Geneva, la Institut Universitaire d’Etudes Europeenes, la Universitatea din Beirut, la Universitatea din Strasbourg si la Universitatea La Sapienza din Roma. 

 A fost membru corespondent al Societăţii sud-est europene din Munchen (1990),

Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de studii sud-est europene (1988-1994), apoi Secretar general de onoare (din 1994); redactor al revistei “Studii şi Cercetări de Bibliologie” (1955-1960) şi al “Buletinului Asociatiei Internaţionale de Studii sud-est europene” (1963 -1968 şi 1988 – 1994).

 

 

 

 

 

 

 

 

1928: La Chişinău, România, este inaugurat monumentul lui Ştefan cel Mare al sculptorului român Alexandru Plămădeală.

 

 

 

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2013/04/eab36-aszxcs.jpg

 

 

 

 

 

 

 

1936: S-a nascut la Bucuresti, poetul român Gheorghe Tomozei.

 A urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu” , avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș si a debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.

 

 

 

 

 

 

 

 

Gheorghe_Tomozei

 Gheorghe Tomozei

 

 

 

 

 

 

A fost redactor la revistele Cinema, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București. A fost marcat toata viața de mari prietenii literare, cea pentru Nicolae Labiș și cea pentru Nichita Stănescu.

În memoria acestora a publicat volume de amintiri și albume memoriale, precum Urmele poetului Labiș în 1985.

S-a stins din viață la 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral.

 

 

 

 

 

 

 

 1941: S-a născut la Târgu Jiu, regizorul român Mircea Veroiu; (d.26 decembrie 1997).

A fost profesor de sport până în 1965 când se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia regie de film.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După succesul filmului sau Adela, încununat cu premiul cel mare acordat la Festivalul de Film de la San Remo din 1985, Veroiu pleaca în Franța, la Paris, unde se va stabili  în 1986 insa  lumea filmului francez nu îi oferă primirea sperată. După revoluția din decembrie 1989, Veroiu revine în țară.

În 1994 este numit directorul Studioului de Creație „Profilm”.

 

 

 

 

1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1884).

 

 

 

 

 

1956: S-a născut actorul si realizatorul român de emisiuni televizate Florin Călinescu.

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

 

1975: A decedatla Bucuresti,  Radu Gyr (Radu Demetrescu), patriot român si luptator anticomunist, poet, dramaturg, eseist ; (n. 1905).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a nascut la  2 martie 1905   la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde și pseudonimul literar Gyr,  prin derivație.

A fost fiul actorului  craiovean Coco Demetrescu si  membru de seamă al Miscarii Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, si conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Miscarii Legionare, al Imnului  lui Moța și Marin ( legionari căzuți în luptă  în 1937  în timpul  razboiului anticomunist din Spania), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

 

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

A fost de mai multe ori laureat ( in  1926, 1927,1928 și 1939) – al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și al Academiei Romane.

A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: GândireaGândul românescSfarmă-PiatrăDecembrieVremeaRevista meaRevistă dobrogeană,RamuriAdevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc.

Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul).

În timpul scurtei coguvernări legionare , septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în Bucuresti, teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioada tulbure  în care puterea o dețineau regimuri autoritare sau fasciste.

Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional.

Tadu Gyr a fost detinut  în timpul  a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui  Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea ciuc  alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade,și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui  Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sarata.

Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În  1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului,Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.

Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

  A decedat la 29 aprilie 1975 la Bucuresti. .

 

Condamnat la moarte pentru o poezie…

 

A revenit acasă în  1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru.

Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.

Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală.

O mare parte din detenția de la inchisoarea Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

 

 

 

 

 

 

 

1990: S-a nascut la Buzau, cântăreața română de muzica pop Lucia Dumitrescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A primit numeroase distinctii la festivaluri de muzica usoara : Festivalul Național ”Mamaia 2010” – Premiul I la secțiunea creație, cu piesa „La umbra ta”, compusă de Robert Anghelescu și Dragoș Dincă (Proconsul)

 A participat la Selecția Națională «EUROVISION» cu piesa «See you in Heaven, Michael», compozitor Mircea Romcescu.

In 2007 la  Festivalul Național Mamaia 2007, a castigat TROFEUL FESTIVALULUI si  Premiul de excelență Radio România pentru interpretare.

 

 

 

 

 

2014: A murit la Ierusalim, Reuven Feuerstein, medic şi pedagog israelian de origine română;  (n. 21 august 1921, la Botoșani).

Partizan al teoriei că inteligenţa poate fi învăţată, este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare.

 

 

 

 

 

 

Reuven Feuerstein

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reuven Feuerstein a studiat psihologia la Universitatea din Geneva cu Jean Piaget, Barbel Inhelder și André Rey și a fost coleg cu Lev Vygotsky. A asistat la cursuri ale lui Carl Gustav Jung, Karl Jaspers și Leopold Szondi.

 A fost profesor la Universitatea Bar Ilan din Ramat Gan și la Universitatea Vanderbilt.

A elaborat  program compact, extins pe o durată de 3 ani și destinat elevilor de peste vârsta de 9 ani, program devenit cunoscut sub numele de Feuerstein Instrumental Enrichment (FIE), care l-a condus la concepția fundamentală că inteligența este plastică și nu fixă și că, prin urmare, poate fi învățată (modificabilitatea cognitivă structurală).

 Feuerstein a dezvoltat o versiune de bază a FEI care poate fi folosită, printre altele, pentru adolescenții cu handicap intelectual sever.

În statul american Alaska, în Japonia, Marea Britanie, Italia etc. se derulează în prezent proiecte, care investighează efectele utilizării FEI la copiii cu vârste mici, în scopul de a preveni o categorizare pripită a acestora ca „având dificultăți de învățare” sau „handicap intelectual”.

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/29/o-istorie-a-zilei-de-29-aprilie-video-5/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

 

 

29/04/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: