CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ungurii in Istoria Europei și in Istoria românilor


 

 

Cronicarii contemporani sosirii lor în Europa  in  special cei  germani consemnează că maghiarii erau nomazi de o cruzime nemaipomenita și că erau experți ai trasului cu arcul din goana calului. 

Dacă începând cu secolul al VIII-lea și până în secolul al X-lea, în cele mai multe mănăstiri vest-europene s-a auzit rugăciunea „Apără-ne, Doamne, de furia normanzilor!”, la sfârșitul secolului al IX lea, rugăciunea a devenit mai ales în centrul și estul Europei cu „Apără-ne, Doamne, de furia ungurilor!”.

Și asta după ce, în anul 895, triburi de călăreți războinici maghiari au trecut în Panonia si in  Bazinul Carpaților și, odată cu anul 900, au trecut Europa prin foc și sabie. 

 

Iuți și experți în mânuirea arcului din goana calului, acești războinici de elită în lupta călare au jefuit, zeci de ani, de la est la vest, bătrânul continent, fără ca cineva să le poată sta împotrivă, dand dovada de o cruzime neegalata decat poate de huni , cu cateva secole inainte de venirea lor in Europa din strafundurile Asiei.

Au ars si jefuit  până  la porțile Constantinopolelui, ale domeniilor papale sau teritoriul actualei Franțe . 

Ei își spuneau magyari, dar mai târziu, au căpătat și numele de unguri.

 

Ungurii, „strămoși ai lui Noe”…

 

Ca orice popor, maghiarii au o poveste sau o legendă despre originile sale. Legenda a fost perpetuată ca un fapt credibil și adevărat de cronicarii medievali de origine maghiară.

Astfel, maghiarii spuneau despre ei că se trag din Magog, un personaj biblic, fiul lui Iaphet și nepot al lui Noe, care locuia în stepele nord-pontice.

De aici s-ar trage și numele de maghiar, dar și originea acestui popor.

Totodată, vechii cronicari maghiari credeau în mod fals, că hunii sunt înaintașii ungurilor, având ca strămoș comun pe acest Magog.

„Primul rege al Scithiei a fost Magog, fiul lui Iaphet, și poporul acela s-a numit moger, după regele Moger. Și din vița acestui rege se trage prea vestitul și prea puternicul rege Athila[…].

După un lung timp însă, din neamul aceluiași rege Magog s-a născut Ugek, tatăl ducelui Almus, din care-și trag originea ducii și regii Ungariei”, scria Anonymus, secretarul regelui Bella al III lea (n.r. cel mai probabil), în cronica sa „Faptele ungurilor”. 

Tot cronicarul  Anonymus preciza că maghiarii, „neamul lui Magog”, trăiau în „dentumoger”, adică în zona râului Don, fiind numiți și maghiarii de pe Don, trăind, așa cum arată cronicarul maghiar, într-un ținut mlăștinos bogat în samuri.

Personajul Magog apare, însă, ca strămoș mitic abia după creștinarea ungurilor. Triburile maghiare păgâne, așa cum arată academicianul și istoricul Victor Spinei, practicau șamanismul.

Cel mai probabil, cerbul sau vulturul reprezentau animale totemice sau chiar strămoși mitici pentru maghiari.

Cel puțin asta o dovedește și o altă versiune a legendei privind originea maghiarilor. În timp ce erau la vânătoare, frații Hunor și Magor întâlnesc un cerb alb magic, care-i călăuzește dincolo de „bălțile Meotide” până în zona Levediei, descoperind marile stepe.

Totodată, în mitologia maghiară era întâlnit copacul vieții și o formă a zeiței-mamă.

 

Triburi formate în zona Uralilor

 

Dincolo de legendă, însă, triburile maghiare au o origine istorică bănuită de specialiști mai ales în urma cercetărilor istorice și arheologice.

Se pare ca  au locuit, începând cu secolul al IV-lea d Hr, teritorii din zona munților Urali, fiind o populație ce vorbea o limbă fino-ugrică.  

„Ungurii descind din ramura ugrică a familiei de triburi fino-ugrice, care, la rândul lor, alcătuiau o branșă a populațiilor de limbă uralică. Fondul principal de cuvinte și structura gramaticală a maghiarei au fost preluate din limbile fino-ugrice. Și, mai precis, din cele ugrice”, scria academicianul Victor Spinei, în lucrarea sa „Marile migrații”.

 

Locul de origine a acestor triburi maghiare, înainte de a poposi în stepe Mării Negre sau în zona Panoniei, este doar bănuit prin prisma cercetărilor arheologice. Se crede, însă, că aceștia locuiau în zona Uralilor la limita dintre Europa și Asia. 

„În ultima vreme, cei mai mulți specialiști fixează patria primitivă a fino- ugrilor fie între Volga și Munții Ural, fie între Ural și Obi sau, mai exact, între Ural și bazinul Tobolului și Ișimului, afluenți de pe partea stângă a lrtâșului.

Încercările de a identifica pe strămoșii ungurilor cu purtătorii unor culturi corespunzătoare epocii bronzului și a fierului (Volosovo, Andronovo, Lomovatovo etc.), sunt departe de a putea fi dovedite, rămanînd în perimetrul simplelor ipoteze”, adăuga Victor Spinei.

Cu alte cuvinte, maghiarii ar face parte din grupul de neamuri uralice, din ramura fino-ugrică, care au ocupat, încă din secolul I înainte de I. Hr., zona Uralilor  și a stepelor vest-siberiene. 

Alți orientaliști susțin că originea maghiarilor nu este uralică ci central-asiatică cunoscută drept Câmpia Turanică.

La un moment dat, din motive puțin cunoscute, triburile maghiare au început să migreze către sud în special în Bashkiria o zonă situată în nordul Mării Negre și a Caucazului.

Aici au locuit alături de triburi turcice, în special alături de bulgari, dar și de uralo-altaici, precum hunii sau onogurii. 


 

 

Ultimii barbari care s-au aşezat la nord de Dunăre, înainte de întemeierea primelor state româneşti, sunt  turanici, cum fuseseră si avarii: maghiarii (ungurii), pecenegii, uzii (mai scurtă vreme) şi cumanii.

Pecenegii au venit cam împreună cu ungurii în ultimii ani ai veacului al IX- lea si  sunt cei care i-au împins pe unguri, din actuala Rusie spre apus.

Ungurii au trecut la nord de Carpaţi, pe valea Tisei, şi au poposit în pusta Panoniei, propice turmelor lor de cai.

Acolo, zic unele cronici, se mai găseau încă vorbitori de limbă latină, adică protoromână (pastores romanorum). Şi după ce s-au stabilit acolo, ungurii, călăreţi năprasnici, au întreprins timp de câteva zeci de ani razii pustiitoare prin Germania şi în Franţa de azi, până când, în anul 955, în bătălia de la Lechfeld, în Bavaria, regele german Otto I cel Mare, viitor împărat i-a oprit, şi astfel au ei  rămas de-atunci sedentari în Panonia.

Maghiari sau unguri

Triburile acestea au fost cunoscute de-a lungul istoriei sub două denumiri, inițial maghiari și apoi unguri.

Se pare că ei își spuneau maghiari. Maghiar ar însemna „copiii / oamenii pământului” și arăta caracterul nomad al acestor populații.

Mai precis, cuvantul  Magy, de origine ugriană, ar însemna pământ, iar „ar” ar fi „om” sau „ființă”.

De altel, sub denumirea de maghiari sunt cunoscuți și în primele cronici care-i atestă.

Al-Madjghariyya le spune și geograful arab Ibn Rusta, în secolul X. Al-Bakri, un alt cronicar arab, pomenește același nume de maghiari.

Au avut norocul să apară curând în dinastia arpadiană (astfel numită după primul şef maghiar Arpad, care i-a adus în apus), o personalitate excepţională, Ştefan I (1000-1038), consacrat mai apoi de papalitate ca Sfântul Ştefan.

După ce şovăise un timp între Roma şi Constantinopol, integrează noul stat maghiar, locuit de populaţii vorbind mai multe limbi, în sistemul feudal occidental,care tocmai atunci se înjgheba.

Intre altele, favorizează influenţa bisericii romano catolice, isi crestineaza supusii  şi începe în tot regatul colonizări cu germani: cavaleri, plugari, mineri, meseriaşi şi negustori etc.

Opriţi în expansiunea lor către apus, regii Ungariei vor urmări de-acum extinderea regatului către sud şi răsărit, împotriva slavilor şi românilor, atacând chiar Imperiul Bizantin, iar  în ultimii ani ai veacului al XII-lea, parte prin uniuni matrimoniale, parte cu forţa, pun mâna pe regatul slav al Croaţiei, care va fi de-atunci o feudă a coroanei maghiare, dar care nu-şi va pierde limba şi particularitatea sa, şi care a fost condus de cele mai multe ori de un ban ales din randurile  nobilimii croate.

 

 

Războinici maghiari

În Ardeal, au pătruns cu încetul, tocmai în momentul când apăreau mici formaţiuni statale române  şi în arcul Carpaţilor, şi dincolo de munţi.

Aici se vor lovi de aceiaşi pecenegi cu care se ciocniseră prin stepele Ucrainei cu vreo două veacuri înainte.

Pentru punerea în valoare a Transilvaniei, regii maghiari aplică aici, ca şi în Ungaria, o intensă politică de colonizare, împotriva pecenegilor, apoi a cumanilor, ei aşează, la poalele Carpaţilor răsăriteni, nişte ostaşi-grăniceri dintr-o etnie sosită în Europa o dată cu ei; ungurii îi numesc Szâkely (în latineşte siculi), noi — secui.

Identitatea lor precisă, la origine, nu s-a lămurit, cert e însă că au fost de la început maghiarizaţi.

Pe teritoriul concedat, întins cât două mari judeţe, ei formează un fel de „marcă”, beneficiind de un regim special şi condusă de un comite din neamul lor, comes siculorum.

surse: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Aevarul.ro

29/04/2016 - Posted by | DIVERSE

2 comentarii »

  1. Prosteală jidănească-bozgorească-ţigănească…

    Comentariu de Gore | 30/04/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: