Un război invizibil şi agresiv pentru disoluţia morală a naţiunii. VIDEO

 

 

În cartea sa „Scrisoare de dragoste pentru America”, Tomas Schuman (pe numele sau adevărat Iuri Bezmenov, fost agent secret KGB până în anii ’70), prezintă etapele „de-moralizării” – termen ce descrie procesul de disoluţie morală a unui popor.

Din nefericire pentru noi, informaţiile sale, cât şi concluziile care se desprind, se pot pune foarte uşor în legătură cu situaţia actuală a României.

Să fie oare acest lucru întâmplător?

Ce se întâmplă, de fapt? E un semn al timpurilor moderne, pe care noi nu-l înţelegem?

O devenire necesară în istoria universală?

Sau avem de-a face cu un cancer social care a pus stăpânire pe lume?

Răspunsul ni-l oferă, surpinzător, cărţile în care sunt prezentate ingineriile psihosociale prin care este condusă lumea modernă…

Ce sunt aceste aşa-zise inginerii sociale sau cum reuşesc aceste tehnici de manipulare psihosocială să transforme lumea în care trăim, contextul vieţii noastre cotidiane, putem afla din studiile de specialitate, care, în unele cazuri, sunt adunate în cărţi sau tratate precum cel al lui Iuri Bezmenov (1939-1993).

Acestea însă nu sunt mediatizate deloc, căci mass-media este tocmai unul din mijloacele principale prin care se desfăşoară procesul transformării.

Şi astfel lumea, oamenii sunt convinşi că necazurile lor sunt cauzate de simple coincidenţe nefaste, în timp ce, în realitate, ele nu sunt altceva decât efectul bine țintit al acestor tehnici de manipulare socială.
„Mi-e ruşine să spun că sunt român…”

 

 

 

 

 

 

 

Iuri Bezmenov, cunoscut în Vest sub numele de Tomas Schuman, a lucrat în KGB sub acoperirea de jurnalist al agenţiei sovietice „RIA Novosti”, până la începutul anilor ’70.

Această agenţie a acţionat în timpul Războiului Rece ca oficină a KGB-ului pentru spionaj, propagandă, dezinformare şi subversiune.

Acestea erau atunci principalele mijloace prin care statul sovietic dorea să-şi înfrângă oponenţii – metode folosite, din păcate, şi astăzi, în contextul războaielor moderne. Schuman a fugit în Vest din New Delhi, India, părăsind astfel KGB-ul.

A devenit corespondent al mai multor televiziuni din Canada şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme legate de comunism şi subversiune.

În cartea sa „Scrisoare de dragoste pentru America”, el sintetizează principalele etape de transformare a unei ţări: demoralizare, destabilizare, criză, normalizare.

Scrisă în 1984, această carte prezintă interes pentru cetăţeanul român datorită punctelor comune dintre tehnicile descrise de autor şi realitatea socială actuală.

Ne vom concentra atenţia asupra primei etape, cea de demoralizare, care prezintă numeroase asemănări cu societatea românească de după 1989.

Cu toţii auzim parcă prea des cuvintele „Mi-e ruşine să spun că sunt român” sau „Mai bine pleci afară, că aici mori de foame!”.

Cum de s-a ajuns ca nivelul de stimă al poporului român să scadă atât de mult?![1] Cum este posibil ca românii să-şi aplice asemenea etichete, mai rele decât ar putea să o facă chiar străinii?

Schuman arată că acestea sunt efectele demoralizării.

Etapa aceasta durează până la cincisprezece-douăzeci de ani. De ce atât de mult?

Pentru că aceasta este perioada minimă de educare a unei generaţii (elevi, studenţi, cetăţeni) din ţara-ţintă.

Şi, de asemenea, pentru că această perioadă este îndeajuns de lungă ca să iasă de sub percepţia de timp a individului.

Este necesar ca toate elementele care s-ar opune acestui proces – precum tradiţia, valorile morale, credinţa – să fie eliminate.

În absenţa oricărui liant moral, procesul de subversiune devine mai uşor de realizat.
„Bătălia cea mai grea se dă pentru religie…”

România de după 1989 a intrat în procesul de tranziţie către o societate democratică[2].

Necesitatea acestui proces se subînţelegea în condiţiile în care românii se săturaseră de comunism şi voiau să se îndrepte cât mai repede către standardele occidentale.

Ciudat şi, din păcate, prea puţin conştientizat, acest proces de tranziţie nu s-a mai încheiat, rămânând un laitmotiv al devenirii societăţii după 1990.

Lumea s-a obişnuit atât de mult cu ideea, că oamenii nu şi-au mai pus întrebarea firească: către cene îndreptăm, de fapt? – în condiţiile în care această tranziţie nu se mai opreşte.

Şi mai curios a fost că tranziţia nu se desfăşura pe baza unor investigaţii ştiinţifice ale opiniei savanţilor, ci avea ca dreptar instrucţiunile venite de undeva, de departe – de unde însă, nimeni nu poate preciza exact.

Care este semnificaţia acestei tranziţii fără sfârşit prin care a trebuit să treacă poporul român după 1990?

Din nefericire, logica ei poate fi urmărită foarte uşor în analiza pe care Tomas Schuman o face cu privire la mijloacele de demoralizare a unei naţiuni.

El împarte etapa de demoralizare pe trei niveluri, la care se opereaza simultan: idei, structuri sociale şi structuri materiale.

La nivelul ideilor, demoralizarea atacă zone esenţiale ale societăţii, precum religia, educaţia, media şi cultura.

Acestea sunt „centrii nervoşi” ai oricărei societăţi. Bătălia cea mai grea se dă pentru religie, pentru că ea reprezintă inima unui popor – de aceea, procesul demoralizării urmăreşte discreditarea Bisericii.

După studiile prezentate de Schuman, Biserica poate fi discreditată dacă este politizată ori implicată în scandaluri – scandaluri politice, corupţie, instigare la ură, încălcarea drepturilor omului, subminarea autorităţii slujitorilor ei etc.

Războiul se duce pe mai multe fronturi: într-un loc se creează un scandal pe tema scoaterii icoanelor din şcoli, în alt loc se ridiculizeaza credincioşii din cauza îmbulzelii la pomeni şi sfinte moaşte (de exemplu, la Sfânta Parascheva de la Iaşi), între timp apar statistici cu taxele percepute de preoţi şi, în paralel, apar reportaje alarmante cu averile preoţilor din România.

Dar cel mai pervers atac este acela care duce discuţia despre Biserică dinspre zona duhovnicească în zona argumentelor legislative, politice şi financiare– exact aşa cum indica Schuman.

Sfinţenia Bisericii şi lucrarea ei de mântuire sunt scoase din discuţie, şi rămân doar cifrele şi statisticile: mii de preoţi şi călugări, zeci de mii de biserici, zeci de mii de hectare, milioane de euro, sute de milioane de euro, toate combinate cu acuzaţii.

Şi de la aceste date, zise „obiective”, este un pas mic până la argumentele supreme reprezentate de „drepturile omului”, „valorile europene”, „separarea Bisericii de Stat”.

Şi imediat se aruncă în spaţiul public şi conceptele-cheie: toleranţă, minorităţi, secularism.

Cu acest tertip de manipulare aparent raţional şi logic, se distruge evlavia şi dragostea pe care românii o au pentru Biserică.

Cu emisiuni care prezintă „adevărul”, cu analişti şi intelectuali „obiectivi”, dar atei cu toţii, cu discuţii „imparţiale” şi „deschise”, deşi cu o structură dinainte planificată, românii sunt intoxicaţi cu propaganda antihristică.

Acesta este rezultatul demoralizării pe linie religioasă. Lipsiţi de echilibrul spiritual, de susţinerea pe care credinţa le-o conferă, oamenii devin mult mai vulnerabili în faţa procesului de demoralizare.

Nu mai vorbim de faptul cunoscut încă din timpul poporului lui Israel: că principala metodă de cucerire a unui popor este să-l lipseşti de ajutorul real, concret pe care îl poate primi de la Domnul Dumnezeu.
„Sistemul de învăţământ este în declin”

Un alt punct unde demoralizarea loveşte cu perseverenţă este educaţia. În România, sistemul de învăţământ este în declin.

Rezultatele de la bacalaureat, dar şi experienţa profesorilor cu fiecare nouă generaţie arată că ceva se petrece cu elevii şi studenţii români. Pe lângă influenţa calculatorului şi a Internetului, educaţia este sectorul unde s-au aplicat cele mai multe schimbări şi reforme, încât elevii sunt derutaţi la maximum.

Nivelul ei este scăzut, şi combinat cu declinul reperelor morale (atacul împotriva Bisericii), precum şi cu starea economiei (despre care Schuman arată că este alt sector supus demoralizării), elevii, într-adevăr, devin categoria cea mai confuză şi mai vulnerabilă din societate.

Accentul se pune pe elementele cele mai disolutive: schimbări şi reforme permanente, programă şcolară şi testări peste puterile elevilor, eliminarea reperelor morale şi naţionale – şi, peste toate, sentimentul că este inutil ca elevii să facă atâta şcoală când pot să facă bani uşor, cum văd la televizor.

Efectul este deosebit de nociv pentru elevi şi studenţi.

Aceştia, odată trecuţi prin procesul demoralizării, devin ei înşişi agenţi ai demoralizării ca viitori cetăţeni români.

Câţi dintre cei care lucrează în învăţământ s-au întrebat în ultimii ani de ce evaluarea profesorilor se face după numărul punctelor acumulate în formări şi nu după performanţele obţinute de elevii pe care ei i-au pregătit?

Dacă scopul profesorilor este ridicarea nivelului de pregătire al elevilor, de ce sunt ei obligaţi să plătească tot felul de cursuri de formare şi dezvoltare personală (care, în afară de faptul că le scoate banii din buzunar, mai mult îi epuizează şi chiar le spală creierul, decât să le ridice nivelul profesional şi educativ)?

Există măcar un studiu care să demonstreze că aceste formări sunt eficiente pentru dezvoltarea competenţelor educative ale elevilor, cu efect direct în creşterea nivelului clasei şi în succesul şcolar al elevilor pe care ei îi pregătesc?
„Mass-media a fost cucerită”

Media este un alt punct de atac în cadrul procesului de demoralizare.

Însă aici apar două elemente noi. Primul: media a încetat să mai fie atacată, pentru că a fost cucerită.

Acum ea însăşi a devenit instrumentul prin care este atacată societatea românească.

Şi al doilea element: media este singura putere din stat pe care nu a ales-o nimeni. Schuman se întreabă: au fost televiziunile alese de cetăţeni printr-un proces democratic? Atunci cum este posibil ca ele să aibă putere absolută în cadrul societăţii (româneşti, în cazul nostru) de informare/dezinformare a cetăţenilor?

Cum este posibil ca televiziunile să-şi aroge dreptul de a crea agenda de preocupări şi percepţii ale cetăţeanului, fără ca nimeni să le fi acordat această putere?

Cine le-a ales? Interesele cui le reprezintă?

Schuman explică că un alt element de demoralizare a unui stat este crearea de instituţii nealese democratic, care parazitează structura societăţii – aşa cum sunt, de exemplu, unele posturi de televiziune sau ziare.

Ţinând cont de faptul că mass-media are cea mai puternică influenţă în formarea mentalităţilor şi răspândirea curentelor şi modelor sociale, oare nu ar fi fost necesar ca statul să se asigure că acestea reprezintă interesul naţional sau că, cel puţin, nu susţin interese străine, disolutive pentru cultura, identitatea şi credinţa poporului român?

De ce oare nu se consideră important faptul că marea parte a mass-media este controlată din străinătate, că derizoriul, falsul şi depravarea guvernează, prin ea, minţile şi conştiinţele oamenilor?

Desigur, televiziunile afirmă că difuzează ceea ce publicul cere – iar publicul afirmă că se uită la ceea ce televiziunile transmit.

Însă televiziunile ştiu foarte bine că populaţia poate fi educată prin programe TV, iar scuza că transmit „ce cere publicul” este falsă, pentru că televiziunile sunt cele care stabilesc primele conţinutul şi calitatea programelor, și numai în pasul al doilea publicul ia contact cu acestea.
Promovarea superficialității şi a imoralității

O altă zonă de acţiune a demoralizării este cultura de massă.

Prin diferite fundaţii, organizaţii şi burse sunt promovați artişti obscuri, spectacole triviale, trupe şi stiluri de muzică ce încurajează desfrâul, superficialitatea şi imoralitatea, filme homosexualiste, piese de teatru şi picturi iraţionale – şi, în general, tot ceea ce ar promova în rândul tineretului goana după bani, sex şi insubordonarea faţă de valori, tradiţii şi autoritate.

Schuman arată că aceste transformari sociale nu sunt secrete sau invizibile – ci, dimpotrivă, sunt legitime, democratice, la vedere.

Cine ar putea susţine că programele de educaţie sexuală din şcoli sunt canalele de demoralizare a tineretului, ce acţionează prin educaţie şi ar trebui interzise? Aceste acuze nu pot fi demonstrate din punct de vedere legal în instanţă – pentru că educaţia sexuală este chiar legală, fiind susţinută de U.E şi O.N.U.

Cine ar putea aduce dovezi legale că televiziunea reeducă minţile telespectatorilor şi că ar trebui luate măsuri?

Nu se pot aduce nici un fel de acuzaţii, pentru că activitatea televiziunilor chiar este legală, şi legea nu stabileşte ce este şi ce nu este program cu caracter subversiv.

Deci subminarea României prin diferite canale şi mijloace se petrece chiar sub ochii noştri, pentru că este legală, şi nimeni nu poate să o conteste, din moment ce legislaţia românească şi cea europeană protejeaza aceste procese şi „drepturi”.

 

 

[1] Mai multe informaţii privind profilul psihologic al poporului român conţine studiul „Schimbarea poporului român din ultimul secol, de la spiritul de turmă la complexul inferiorităţii”, realizat de specialiştii de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj (http://activenews.ro/studiu-schimbarea-poporului-roman-din-ultimul-secol-de-la-spiritul-de-turma-la-complexul-inferioritatii_1830528.html).

[2] Silviu Brucan spunea în 1990 că „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani” – adică românii vor trebui reeducaţi în 20 de ani. Oare s-a confirmat „profeţia” lui Brucan?

 

 

***

 

Se constata că există în România cel puţin o sută de organizaţii non-guvernamentale care promovează aşa-zisa toleranţă, drepturile omului şi „valorile democraţiei”.
De fapt, după cum observa directorul executiv al „Asociaţiei părinţilor pentru o educaţie sănătoasă”, din punctul de vedere al familiei şi al valorilor educaţionale, numitorul comun al activităţii acestor asociaţii îl constituie lupta pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli, pentru drepturi sexuale şi reproductive, ca şi împotriva oricărei implicări a Bisericii în educaţia copiilor şi viaţa societăţii.

Ce-i determină pe aceşti oameni să lupte, practic, pentru disoluţia morală a poporului român prin subminarea educaţională a sănătăţii mentale şi spirituale a copiilor şi tinerilor?
Răspunsul îl găsim în cartea lui Schuman – Bezmenov,, în analiza pe care o face nivelului doi al de-moralizării culturii, gândirii şi vieţii unui popor.
El arată că acest proces trebuie să se extindă de la structurile juridice, de apărare şi securitate, până la organizaţiile non-guvernamentale.

 

Un război invizibil şi agresiv

 

Într-adevăr, o parte dintre organismele non-guvernamentale joacă astăzi un rol esenţial în disoluţia morală, în răspândirea plăgii desfrâului şi a violenţei în societate.
Ele poartă un război invizibil şi agresiv, de care forţele armate convenţionale nu ne pot apăra.

Și asta pentru că impun în mod legal în spaţiul public regulile, actele şi comportamentele ce produc schimbări în politicile publice – formale şi informale – care definesc practic viaţa societăţii, de la individ, grupuri, şi până la nivelul mai larg al comunităţii şi mediului social în ansamblul lui[1].

Iar prin aceste activităţi se diseminează şi în România ideologii şi mode intelectuale care fac ravagii în Occident: secularism, umanism, homosexualism, globalism, europenism, feminism, ecologism.

Desigur că doar o parte dintre organizaţiile non-guvernamentale se încadrează în această tipologie; acestea sunt însă cele mai active social şi ideologic prin faptul că sunt susţinute cu mari sume de bani, care, de cele mai multe ori, provin la început din străinătate.

Aceşti vectori ai schimbării ce se insinuează în societate ca un fel de „glas al poporului” sau expresie a conştiinţei publice sunt dirijaţi în societatea actuală prin mecanisme şi organisme transnaţionale, globaliste, care îşi recrutează reprezentanţii dintre studenţii mai liberali şi deschişi compromisurilor morale, pregătindu-i pentru a le reprezenta interesele ideologice.

De exemplu, prin intermediul proiectelor şi a programelor europene de tineret, se promite dobândirea diferitelor competenţe şi abilităţi ce atrag numeroşi tineri.

Dar, în realitate, odată cu dobândirea de noi competenţe, tinerii vor fi reeducaţi prin tehnicile educaţiei non-formale, şi automat vor deveni agenţi de schimbare şi multiplicare – cu sau fără cunoştinţa lor.

Aceşti oameni, chiar dacă la început sunt atraşi mai mult de câştigurile uşoare şi semnificative ce li se asigură, plus călătorii în străinătate pentru tot felul de training-uri şi divertisment, în timp ajung să creadă cu toată puterea în minciuna pe care o propovăduiesc, ca rezultat al spălării creierului la care au fost supuşi.

De fapt nu este vorba atât de credinţă, cât de identificarea psihologică cu un anumit mod de viaţă, în care transpar foarte clar chiar convingerile pe care le răspândesc.

Căci, după cum observa Giordano Bruno – magicianul-savant al Evului Mediu, precursor al tuturor sistemelor de manipulare din societatea modernă –, pentru a manipula mintal individul sau mulţimea este necesar ca operatorul procesului magic (în cazul nostru, agentul actului subversiv) să experimenteze el însuşi pasiunile puternice pe care vrea să le transmită.

În acest fel, iniţierea într-un mod de viaţă dezorganizat, în care patimile domină raţiunea, este cea mai bună garanţie că acel om va deveni un fidel şi eficient agent al contaminării corpului social cu o concepţie, o viziune şi un mod de viaţă disolutive din punct de vedere moral.

 

„Totul trebuie împietat”

 

 

Schuman – Bezmenov, descriind impactul acestor O.N.G.-uri, se întreabă: de ce aceşti agenţi ideologici nu sunt catalogaţi ca agresori şi duşmani? De ce ideea de agresiune este înţeleasă numai din punct de vedere militar, dar nu şi din punct de vedere ideologic?

Unul din cele mai expresive exemple de subversiune simbolică a moralităţii poporului român îl constituie evenimentele pro-homosexuale puternic mediatizate şi organizate în spaţiile-simbol ale românilor, cum a fost proiecţia în cadrul Muzeului Ţăranului Român a unui film de promovare a unei familii de lesbiene, cu aproape doi ani în urmă.

Evenimentul nu este singular. S-a mai încercat organizarea unor întâlniri sau conferinţe atât în spaţiul Universităţii din Bucureşti, cât şi în cadrul Bibliotecii Naţionale.

Aşadar, nu numai că se încearcă să se monopolizeze discursul mediatic, dar atacul se dă în prezent şi asupra locurilor care centrează cultural şi simbolic viaţa societăţii româneşti.

De ce trebuia să se proiecteze un film de promovare a homosexualităţii în spaţiul-simbol al ţăranului român, dar şi al Crucii pe care Horia Bernea o aşezase în centrul culturii şi civilizaţiei satului românesc?

Pentru că totul trebuie împietat. Fiecare reper, fiecare spaţiu sau reper-simbol ce poate aminti sau centra creştin şi valoric viaţa comunităţii trebuie dărâmat, pentru a se putea instaura haosul disoluţiei morale – condiţie sine qua non a surpării statului şi a instaurării noii stăpâniri globale.

De ce aceste acte de agresiune simbolică împotriva unui popor nu mai sunt considerate o ameninţare la adresa păcii şi chiar a vieţii acestuia, ci numai atacurile armate sunt avute în vedere când se discută despre apărare şi securitate?

Desigur că întrebarea poate avea în vedere şi reţelele de socializare gen Facebook şi Twitter sau alte structuri mediatice ale lumii Internetului, care au devenit astăzi platformele unde debutează revoluţiile şi schimbările de regim, după cum am văzut că s-a petrecut deja în Siria, Egipt, Ucraina. Astfel, cele mai democratice mijloace ale libertăţii de exprimare se dovedesc canale ideale pentru destructurarea unei ţări.

Și, chiar dacă cetăţenii cunosc efectul acestor tehnologii, nu se pot aduce acuzaţii, tocmai pentru că ele sunt legale.

Şi dacă totuşi sunt aduse dovezi şi sunt luate măsuri pentru limitarea efectelor de destabilizare ale acestor mijloace, O.N.G.-urile care „apără” democraţia şi statul de drept, diferiţi intelectuali, analişti sau activişti, împreună cu aparatul de care dispun, vor denunţa public atacul la libertatea de exprimare, atacul asupra drepturilor omului şi asupra „valorilor europene”.

Dar agresiunea lor, a acestor agenţi ideologici, cine o va denunţa?

 

Singura soluţie

 

 

Presiunea constantă asupra cetăţenilor, arată Schuman, care simt că încet-încet statul s-a întors împotriva lor, combinată cu o creştere progresivă şi continuă a preţurilor, taxelor şi impozitelor (la comanda diferitelor organizaţii financiare internaţionale), conjugate cu instabilitatea locului de muncă, din cauza căreia oamenii nu-şi mai pot satisface dorinţele hipertrofiate prin tot ceea ce înseamnă act publicitar, va conduce, mai devreme sau mai târziu, la antagonizarea societăţii.

Adică nu vom mai fi români în România, ci unii vor fi politicieni, alţii afacerişti, alţii pensionari, alţii funcţionari, altii plătitori de T.V.A., alţii şomeri ş.a.m.d. – ceea ce arată că unitatea şi consensul naţional au fost sparte.

Acum societatea se atomizează şi se antagonizează – proces prin care, potrivit analistului şi gânditorului de origine rusă sus-amintit, se destructurează o zonă vitală a unui stat, anume cetăţenii şi relaţiile dintre ei.

Un prim simptom este cel al sentimentului de „nervi întinşi la maxim”, a unui sentiment de aşteptare că „ceva trebuie să se schimbe”.

Potrivit lui Schuman – Bezmenov, odată ajunşi în acest punct, forţa agresoare (KGB-ul, în cazurile prezentate de el) trebuie să păstreze direcţia disolutivă a statului, care va degenera în „criză”, şi apoi, la ultimul pas, de „normalizare” pe cale armată, după modelul Primăverii de la Praga din 1968.

Dar, pentru că România este stat membru U.E. şi NATO, e de presupus că ultimele două etape nu vor avea loc.

Însă dacă antagonizarea societăţii este în plină desfăşurare şi ultimele două etape nu pot avea loc, care vor fi etapele finale ale procesului de de-moralizare a României?

În încheierea cărţii sale, Tomas Shuman promitea că o să revină cu un volum dedicat soluţiilor.

Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat din cauza morţii sale premature şi oarecum subite, în anul 1993, la numai 56 de ani.

Totuşi, în prezentările publice ale ideilor sale, el insista asupra faptului că nu pentru orice adevăr omul este dispus să lupte şi să-şi dea viaţa.

Nimeni nu se va jertfi ca să apere adevărul logic potrivit căruia 2 + 2 = 4, însă pentru a mărturisi că Dumnezeu este Iisus Hristos, milioane de oameni şi-au dat viaţa de-a lungul istoriei, şi o vor mai face încă până la sfârşitul veacurilor.

Aşadar, Tomas Schuman propune întoarcerea la Dumnezeu și promovarea valorilor morale şi creştine ca singura soluţie a crizei la care disoluţia morală a adus societatea modernă.

Și asta pentru că, subliniază Tomas Schuman, valorile morale acţionează ca un liant împotriva tendinţelor centrifuge şi de antagonizare a societăţii, iar credinţa este singura care oferă coeziunea socială pe termen lung, acţionând în acelaşi timp şi ca un factor de înfrânare lăuntrică mai eficientă decât orice normă socială.

Aşadar, pentru a rezista procesului de de-moralizare, Schuman recomanda adâncirea legăturii cu Dumnezeu şi cu aproapele – pentru că numai aşa putem rămâne împreună.

 

 

Familia Ortodoxa/ Dan Alexandru Florea

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/11/arma-secreta-a-romanilor-si-tehnicile-de-manipulare-si-demoralizare-in-masa/

 

Publicitate