CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 25 aprilie in Istoria Românilor


 

 

 

 

 

 

 

 

 

1523:   In  timpul domniei  sultanului Soliman Magnificul, paşa de Nicopole,  Mehmed-bey, il  înlătură pentru a treia oară pe Radu de la Afumaţi de pe tronul Munteniei.

 

 

 

Radu de la Afumaţi, de cinci ori domn al Munteniei 1522-1529

Radu de la Afumaţi, de cinci ori domn al Munteniei 1522-1529

 

 

Spre deosebire de primele două incursiuni armate in Muntenia, de această dată, Mehmed-bey nu se aşează singur la domnie, dar instalează un domn pămantean, pe Vladislav al III-lea.

Boierii Craioveşti il sprijină pe noul domn. Radu de la Afumaţi, e silit să se retragă din nou în Transilvania.

Radu de la Afumaţi, era fiul lui Radu al IV-lea cel Mare al Munteniei şi a domnit de cinci ori în perioada 1522 – 1529, ducînd o luptă aprigă cu otomanii.

Ginere a lui Neagoe Basarab,el s-a căsătorit cu Ruxandra, la 21 ianuarie 1526, iar dupta moartea sa aceasta a devenit soţia unui alt voievod, Radu Paisie.

Semnificaţia efortului antiotoman purtat cu mijloace modeste de Radu de la Afumaţi este deosebită, deoarece Poarta Otomană a fost obligată să renunţe la transfomarea principatului Muntenia în paşalîc.

Este remarcabil faptul că Radu de la Afumaţi a reuşit  să zădărnicească planurile otomane, chiar în apogeul domniei sultanului Soliman Magnificul, care a reuşit să zdrobească Serbia la 1521 şi Ungaria în Bătălia de la Mohacs la 1526, transformîndu-le pe acestea în paşalîcuri.

Inscripţia de pe mormîntul lui Radu de la Afumaţi de la Curtea de Argeş aminteşte de 20 de bătălii purtate de acesta.

La îndemnul Craioveştilor s-a supus un timp sultanului, iar la sfîrşitul domniei, cînd a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot şi l-au ucis.

Se spune că ar fost ucis împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe şi Drăgan în timp ce se afla în biserica numită Cetăţuia (sec. XV), situată în nordul oraşului Rîmnicu Vîlcea.

 

 

 

 

 

 

 

 1619: E ste semnat Tratatul de alianţă de la Alba Iulia dintre Gavril Movilă (domn al Munteniei) şi Gabriel Bethlen (domn al Transilvaniei), care prevedea modalităţile de soluţionare a litigiilor de hotar şi restituirea reciprocă ţăranilor şerbi şi a ţiganilor fugiţi.

 

 

 

 

 

1687 : A încetat din viaţă Ion Căianu (Caioni) (n.8 martie 1629), compozitor şi organist român, de la care s-a păstrat Codicele Caioni, importantă culegere de piese muzicale.

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost un călugăr franciscan din Transilvania   primul autor roman   de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor și precursor al iluminismului.

În 1675 Căianu a fondat o tipografie la Sumuleu Ciuc , unde și-a tipărit propriile publicații, precum și manualele scolare    necesare pentru școala franciscanilor din aceasta localitate. În legătură cu originea sa, Ion Căianu însuși notează:„Natus valachus sum” („M-am născut român”).

Codex Caioni cuprinde 346 de piese foarte variate, reflectând pe deplin interesele muzicale ale epocii (îndeosebi pe cele ale lumii orasenesti  ). Pe lângă câteva dansuri transilvane (de interes pentru folcloristii  de mai târziu) și un număr mic de bucăți compuse de Căianu însuși, marea majoritate a pieselor notate în codice aparțin unor compozitori vestici  de  madrigale, motete,arii dar si piese instrumentale.

 Analiza conținutului culegerii oferă o vedere de ansamblu asupra muzicii gustate în Transilvania secolului XVII. Ținând cont de mărturiile foarte fragmentare în privința muzicii românești premergătoare secolului al XIX-lea, descoperirea  Codex Caioni atestă cu lux de amănunte interesele corespunzătoare unei perioade disputate din istoria culturii române – epocă când au pătruns simultan influențele (contradictorii) Renasterii  târzii și ale Barocului.

Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi coexistat o mare diversitate a preferințelor.

 De interes s-a dovedit a fi marcarea provenienței unor piese („dans valah” –Olah Tancz„”dans din Nireș“ – Nyiri Tancz), cât și confirmarea răspândirii unor dansuri practicate și azi – este cazul „dansului lui Lazăr Apor” (Apor Lazar Tancza), foarte apropiat de melodia „Banu Maracine” .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1840: Tăranilor din Basarabia ţaristă le-a fost acordat dreptul de a se strămuta pe pămanturile statului, în baza aceloraşi condiţii de care se bucurau ţăranii din imperiu.

 

 

 

 

 

 

1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic, fost  elev şi colaborator al lui Carol Davila, care s-a format la școala de chirurgie a lui Carol Davila de la Spitalul Mihai Vodă și apoi la Facultatea de Medicină din Paris. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1885.

A fost medicul-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879). Generalul Zaharia Petrescu a fost numit director dupa înființarea Institutului Medico-Militar, prin Înaltul Decret Regal nr. 2824 din decembrie 1883, publicat în Monitorul Oficial nr. 2/23.01.1884.

 

 

 

 

 

Fișier:General dr. Zaharia Petrescu.jpg

 

 

 

 

 

 

A facut  cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România si a fost un  precursor al chimioterapiei;   (m. 1901)

Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat p Mihai Eminescu la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: „dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”

 

 

 

 

 

 

1877: In timpul razboiului ruso-turc, localitatea dunareană Reni, din  gubernia Basarabia, este bombardată de de artileria turcă.

 

 

 

 

 

1885: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al BOR, Tomosul de autocefalie prin care “cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”.

După proclamarea autocefaliei BOR de către autorităţie de stat româneşti, la 3 decembrie 1864, a urmat un proces dificil şi îndelungat, la nivelul corespondenţei şi al tratativelor diplomatice politico-bisericeşti, până la recunoaşterea ei canonică din partea Patriarhiei Ecumenice, în 1885.

In 20 aprilie 1885, Sinodul nostru a trimis scrisoarea oficială de  recunoaştere a  autocefaliei, iar  la 25 aprilie s-a convocat Sinodul Patriarhal şi s-au întocmit: Tomosul de recunoaştere a autocefaliei şi două scrisori una către mitropolitul  primat Calinic Miclescu şi alta către primul  ministru D.A Sturza.

Cele trei documente exprimau , într-un cadru solemn, recunoaşterea  autocefaliei BOR, ca un fapt legitim în concordanţă cu canoanele bisericeşti şi cu realităţile istorice.

În data de  7 mai a fost  trimisă o scrisoare  de  mulţumire Patriarhiei  Ecumenice ,pentru gestul recunoaşterii.

Autocefalia (sau autoguvernarea – literalmente termenul înseamnă că „își este propriul său cap”), desemnează statutul unei Biserici locale din Biserica Ortodoxă, al cărei ierarh întâistătător (sau primat) nu trebuie să răspundă înaintea nici unui episcop de rang superior.

Când un Sinod Ecumenic sau un episcop întâistătător (de exemplu un patriarh) eliberează o provincie ecleziastică de sub jurisdicția (ascultarea) sa, cu păstrarea deplinei comuniuni între Biserica provinciei respective și ierarhia de sub ascultarea căreia iese, înseamnă că respectivul sinod sau episcop întâistătător acordă Bisericii provinciei respective autocefalia. 

 

 

 

 

 

 

 

1894: La 25 aprilie – 13 mai 1894 are loc la Cluj in  Transilvania, procesul politic intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul procesului, 14 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Român, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu sunt condamnaţi la închisoare.

 

 

 

 

 

 

Memorandumul şi mişcarea generată de Memorandum au reprezentat momentul de vârf al luptei de eliberare naţională a românilor din monarhia austro-ungară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

De la Supplex Libellus Valachorum (adică memoriul naţiunii române din Transilvania din anul 1791, adresat împăratului Leopold al II-lea al Austriei în vederea recunoaşterii naţiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat Transilvania) la Memorandum (1892) a fost un secol de luptă naţională a românilor, pentru afirmarea şi apărarea drepturilor ce nu se primeau în dar, ci se cuveneau unui popor căruia numai cei rău intenţionaţi puteau să-i conteste continuitatea, trăirea şi supravieţuirea într-o zonă a lumii supusă celor mai grele încercări.

Această acţiune se înscria în Hotărârea adoptată la şedinţa plenară a Conferinţei electorale române din 9 mai 1887, care stabilea ca obiectiv prioritar elaborarea unui  Memorial care urma să fie înaintat Curţii de la Viena pentru a face cunoscută situaţia reală a românilor transilvăneni şi ”toate cauzele pentru care acest popor nefericit nu poate ajunge la folosirea drepturilor competente lui”. (Arh. St. Bucureşti, fond Ioan Raţiu, dosar 45/1889)

De aici se naşte în 1892 celebrul document analitic adresat împăratului sub numele de MEMORANDUM.

Documentul a fost semnat de comitetul care l-a alcătuit: dr. Ioan Ratiu – preşedinte, Gheorghe Pop de Baseşti şi Eugen Brote – vicepreşedinţi, dr. Vasile Lucaciu – secretar general, Septimiu Albini – secretar.

O deputaţie  din 120 personalităţi, intelectuali şi ţărani au dus documentul la Viena.

Împăratul refuză să primească deputaţia.

Documentul rămâne la Ioan Ratiu care-l depune la cancelaria imperială.

Frantz Iosif nu deschide plicul. Îl trimite primului ministru ungur la Budapesta. Primul ministru, nedeschizând plicul, cere prefectului de Turda să-l restituie lui Ioan Raţiu, cu precizarea că nici pe semnatari, nici pe delegaţi nu-i consideră drept reprezentanţi autentici ai românilor.

Românii ţin o Conferinţă naţională în 1893 şi publică MEMORANDUM-ul în TRIBUNA. Oficialităţile intră în panică. Eforturile intense de maghiarizare a populaţiei româneşti tocmai primiseră o lovitura puternică. De aici prigoana jandarmerească şi judecătorească dezlănţuită de guvernul maghiar.

Partidul Naţional Român se solidarizează cu Memorandumul şi cu memorandiştii, iar la memorabila Conferinţă din 1893, Ioan Raţiu şi Nicolae Cristea propun ca, la proces, să nu se vorbească decât româneşte.

 Între 25 aprilie şi 25 mai 1894, s-a desfăşurat la Cluj “procesul memorandiştilor”, în urma căruia 15 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Roman, în frunte cu Ioan Raţiu, au fost condamnaţi la închisoare

7 mai 1894- Cluj, încep dezbaterile în proces. Oraşul este invadat de mase româneşti venite din Banat, Haţeg, Maramureş.

Vin ziarişti din Franţa, Italia, de peste munţi. Se alcătuieşte un birou de presă. Opinia publică europeană este în alertă. Ministrul Teleszky interzice transmiterea telegramelor de presă.

Ziariştii sunt obligaţi să trimită curieri în fiecare zi la Predeal sau Viena cu telegramele respective.

Inculpaţi: 22 fruntaşi români

23 mai 1894. Procurorul Jeszenszky îşi ţine rechizitoriul.

Fruntaşii Partidului Naţional Roman sunt acuzaţi de: încălcarea legilor, aţâtări la răscoală, trădare de patrie. Sfârseşte rechizitoriul aşa: …”interesele înalte ale statului naţional maghiar cer ca fapte cu scopuri atât de primejdioase să-şi afle răsplata vrednică”.

Declaraţia lui Ioan Raţiu, după rechizitoriu: ”este sub demnitatea acuzaţilor să se apere în faţa unor învinovăţiri absurde”.

De fapt doctorul în drept Ioan Ratiu face un rechizitoriu aspru al hungarismului. Momentul este unul din cele cruciale ale istoriei transilvane:

…”Ceea ce discutam aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă. De aceea nu ne dă în gând să venim înaintea d-voastră, să dovedim că avem dreptul la existenţă. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra în faţa d-voastră; nu putem decât să acuzăm în faţa lumii civilizate sistemul asupritor care tinde  să ne răpească ceea ce un popor are mai scump: legea şi limba”.

Şi concluzia care exprima esenţa hungarismului: …”Prin spiritul de intoleranţă de rasă, fără seamăn în Europa, osândindu-ne, veţi izbuti numai să dovediţi lumii că maghiarii sunt o nota discordantă în concertul civilizaţiunii” arăta la proces Ioan Raţiu. 

27 mai 1894. Se pronunţă sentinţa. Cel mai primejdios, preotul dr. Vasile Lucaciu, 5 ani temnita; Dr. Ioan Ratiu, 2 ani; Gheorghe Pop de Basesti, 1 an; Demetriu Cornea 3 ani; dr. Daniil P. Barcianu, 2 ani şi 6 luni; Nicolae Cristea, 8 luni; Iuliu Coroianu, 2 ani şi 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; dr. Teodor Mihali, 2 ani şi 6 luni; Aurel Suciu, 1 an şi 6 luni; Mihail Veliciu, 2 ani; Rubin Patiţia, 2 ani şi 6 luni; Gherasim Domide, 2 ani şi 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu Albini, 2 ani şi 6 luni. În total 31 de ani şi 2 luni, plus cheltuieli apăsătoare de judecată.

La 16 iunie 1894, ministrul de interne Hieronimy interzice activitatea Partidului Naţional Român invocând drept pretext lipsa unui statut şi existenţa unor legături cu elemente din străinătate.

Ratiu, Coroianu şi Luaciu sunt întemniţaţi în dura închisoare de la Seghedin. Ceilalti la Vaţ. Aici, în închisoa-rea de la Vaţ, Nicolae Cristea, om bătrân, (avea 61 de ani), cel care şi-a asumat responsabilitatea de a fi contribuit la redactarea documentului, va închide ochii definitiv.

Alti memorandişti şi câţiva ziarişti iau calea temniţelor. Se înăspreşte teroarea jandarmereasca. Foarte mulţi patrioţi iau calea exilului. Cei mai mulţi trec munţii în România.

Autoritatile fanatizează masele ungureşti care năvălesc asupra caselor celor întemniţaţi, prădându-le şi dărâmând o parte din ele.

Răsunetul procesului de la Cluj a declanşat nu numai agitaţie populară, ci şi proteste ale opiniei publice europene, iar  pedeapsa memorandiştilor a atras ample critici din partea unor personalităţi precum Emil Zola, William Gladstone, Georges Clemeanceau sau Lev Tolstoi, toate aceste proteste şi critici ale opiniei publice europene, precum şi intervenţia regelui român Carol I pe lângă curtea din Viena, va atrage graţierea memorandiştilor de către împăratul austro-ungar Franz Iosif, la 15 septembrie 1895.

Perioada care a urmat anului 1894, procesul intentat memorandiştilor ca şi Memorandumul şi mărturiile despre ecoul internaţional al Memorandumului sunt parte integrantă a unei lupte seculare ce va fi încununată, nu fără jertfe şi sacrificii, la 1 Decembrie 1918.

 

 

 

1920: S-a născut în comuna Spineni, din judeţul Olt, soprana română Ioana Nicola.

A studiat la Conservatorul din capitală cu Constanţa Bădescu  şi Livia Vrăbiescu-Vaţianu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In vara lui 1946, din banii câştigaţi în urma unei serii de concerte susuţinute la Ateneu (de Enescu şi Yehudi Menuhin), se oferă câtorva tineri, ocazia trimiterii la un concurs internaţional, la Helsinki. Un juriu (din care făceau parte: Enescu, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Alexandru Stroescu, Florica Musicescu şi Cella Delavrancea) i-a ales pe: Ion Voicu, Arta Florescu şi Ioana Nicola.

In ziua de 7 mai 1947, Ioana Nicola debutează la Operă în rolul Margareta din Faust. Pe scena operei l-a cunoscut pe fostul sau sot, regretatul tenor Mihai Stirbei, care facea parte din aristocratica familie Stirbei.

Alaturi de acesta a mers in numeroase turnee in strainatate, in orase ca Sofia (1949), Praga (1951), Moscova si Kiev (1952), Leipzig (1955) si multe altele.

In cei 20 de ani de activitate pe scena Operei Române din Bucureşti, dar şi în turneele întreprinse în Germania, Bulgaria, Cehoslovacia, Rusia i-au fost remarcate dicţiunea, memoria, seriozitatea şi rigoarea, intuiţia stilului, ţinuta scenică, temperamentul actoricesc;  dar – mai mult decât orice – vocea, ca un fluviu învolburat şi o culoare dramatică rară, caldă şi plină de muzicalitate.

  A fost decorata cu inaltul Ordin National „Steaua Romaniei“ in grad de Cavaler.

A murit la Bucureşti, la 13 iulie 2009.

 

 

 

 

 

1925: S-a născut  actorul român de teatru și film Vasile Nițulescu ; (d. 11 februarie 1991).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A desfășurat  o prestigioasă activitate teatrală (Teatrul Mic) si a facut roluri memorabile in numeroase filme cum ar fi:  Osînda (1976); Toate pînzele sus (serial TV, 1977) – ep. 1-2; Iarna bobocilor (1977); Iarba verde de acasă (1977); 1977 – Buzduganul cu trei peceți (r. Constantin Vaeni); Profetul, aurul și ardelenii (1978); Pentru patrie (1978); Doctorul Poenaru (1978); 1979 – Clipa (r. Gheorghe Vitanidis); Falansterul (r. Savel Stiopul)
Burebista (1980) s.a.

 

 

 

 

 

1925: A murit  compozitorul român George Stephănescu; (n.13 decembrie  1843).

 

 

 

 

 

 

 

 

Si-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe  Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian).

Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti.

A fost inițiatorul reprezentațiilor de operă în limba română și fondatorul a trei societăți lirice premergătoare Operei române.

A compus o dramă lirică, feeria muzicală „Sânziana și Pepelea”, prima simfonie românească, Simfonia în la major, Uvertura națională, două sonate pentru pian și, respectiv, pentru violoncel și pian, un octet pentru coarde și suflători, un cvartet pentru coarde și unul pentru coarde, flaut și pian, lieduri, etc.

Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902).

În fața clădirii Operei Naționale București se găsește un bust de bronz al lui George Stephănescu, realizat de sculptorul Ion Lucian Murnu.

 

 

 

 

 

 

1932: S–a născut atleta română Lia Manoliu, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 şi cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 şi la Jocurile Olimpice de vară de la  Tokyo in 1964; (m.9 ianuarie 1998).

 

 

 

 

 

Image

 

 

 

 

 

De asemenea, în legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator în municipiul Bucureşti pe listele partidului FSN.

Între anii 1990-1998, a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român.

1933: A murit Mina Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară, întemeietorul Institutului medico-legal  şi al Serviciului antropometric din Bucureşti;  (n.30.04.1858).

 

 

 

 

 

 

 

Mina Minovici

 

 

 

 

 

  Este faimos pentru studiile sale aprofundate despre  putrefactie,  simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală.

A  fost directorul primului Institut  de Medicina Legala din Romania, construit în 1892. Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

 

 

 

 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist, fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană; (m. 2003).

În perioada 1968-1971 a funcţionat ca profesor de istorie în municipiul Piteşti, devenind, prin concurs, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” din Iaşi, Sectorul de Istorie contemporană, în 1971.

A obţinut doctoratul în istorie în 1976, cu o teză privitoare la istoria tineretului universitar din Iaşi în perioada 1914-1947.

În anii 1995-2003 a fost colaborator onorific al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană din Iaşi şi profesor titular al Facultăţii de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii din Craiova.

Din 1996, a fost conducător de doctorat în cadrul Facultăţii de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii Craiova, specialitatea Istoria relaţiilor internaţionale.

A fost distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pentru lucrarea Relaţii româno-engleze. 1914-1933 (Iaşi, Editura Universităţii, 1986, 189 p.).

A publicat 22 volume de autor, 54 colaborări la volume, 17 ediţii sau coordonări de volume şi peste o sută de studii şi articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, la care se adaugă circa 140 de articole cu tematică istorică în diverse reviste culturale.

 

 

 

 

 

 

1945 : In Romania sunt declarate monumente istorice cetăţile Histria, Adamclisi, Capidava, Callatis si  Hîrşova.

 

 

 

1953: S-a născut profesorul  universitar si scriitorul român Liviu Antonesei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1974 pana in 1976 a fost redactor șef-adjunct la revista Opinia studențească. În anii 1980-1983 este redactor șef-adjunct la aceeași revistă.

Între 1978-1989 a fost cercetător în Științele educației la Centrul de științe socioumane al Universității ieșene. Din 1990 este lector la catedra de Științele educației a aceleiași universități. Din 1996 este doctorand în științele educației cu o teză despre pedagogie ca știință a culturii”.

Este autorul a circa o sută de studii științifice din domeniile sociologiei educației, istoriei intelectuale, istoriei și filozofiei culturii, didacticii moderne, metodologiei cercetării educației și științelor politice.

Între 1990-1995 devine redactor șef-adjunct la revista Convorbiri literare, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Între 1990-1995 este membru al Uniunii Scritorilor și al consiliului său de conducere; demisionează din ambele în toamna anului 1995.

Este membru al PEN Clubului român din 1990 și al ASPRO de la înființare. Devine director literar-artistic al revistei Timpul din august 1993 și director din 1998; este președinte-fondator al Fundației culturale Timpul” în 2000, instituția editoare a revistei în acest moment.

Din 1974 este autor al circa 1500 de articole, eseuri, cronici în presa culturala și curentă.

În septembrie 2001 și-a susținut doctoratul, iar din ianuarie 2002 a fost promovat conferențiar universitar. Din octombrie 2005 devine prin concurs profesor la aceeași catedră.

A fost tradus in antologii de poezie și în reviste din Ungaria, SUA, Grecia, Italia, Germania, Rusia, Franța etc.

Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994.

 

 

 

 

1958: A murit la Bucuresti, Iosif Iser, pictor și grafician român, membru al Academiei Române (n.21 mai 1881, Bucuresti).

A studiat pictura la München şi la Paris. S-a remarcat publicând schiţe satirice pentru „Adevărul” şi „Facla”. A lucrat şi în Franţa la Academia Rancon şi a colaborat cu publicaţii franceze cărora le furniza desene satirice.

În 1936 a înfiinţat, împreună cu Camil Ressu, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Steriade şi alţi pictori, gruparea „Arta”.

A participat la numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iniţial a fost inspirat de curentul expresionist.

După ce şi-a terminat studiile, Iser a lucrat pentru presa socialistă, la „Facla” şi „Adevărul”, unde a publicat un număr mare de caricaturi.

După al doilea război mondial, a pictat din nou teme socialiste, în special portrete de muncitori. În 1955  a fost ales membru al Academiei Române.  

 

 

 

 

 

 

 2005: A avut loc (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria.

Pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene.

NOTĂ: România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene de la data de 1 ianuarie 2007, (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25 aprilie 2005); numărul ţărilor membre ale UE se ridică astazi la 28.

 

 

 

 

 

2009: În România a avut loc un seism cu epicentrul în zona Vrancei, la  o adâncime de 120 km, având o magnitudine de 5.3 grade pe scara Richter.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/25/o-istorie-a-zilei-de-25-aprilie-video-3/

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfanta si Marea Luni (Denie); Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului; Sfantul Evanghelist Marcu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul  cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si culturala a Tarii Romanesti era in apogeu.

Impreuna cu ucenicul sau, ieroschimonahul Mihail, si cu alti calugari, intra in obstea Manastirii Dalhauti, in apropierea orasului Focsani, unde ramane 20 de ani. Aici este hirotonit preot si la scurt timp numit staret, chiar daca nu avea inca nici 30 de ani.

Sfantul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii. Pe langa aleasa sa viata duhovniceasca-ascetica, staretul Vasile era si un bun cunoscator al scrierilor patristice si postpatristice, din care a facut anumite traduceri.

Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva „Cuvinte“ despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrari teologice-ascetice, in limba slavona, care au ramas in manuscris.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului a trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767. Datorita vietii sfinte, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 4-5 martie 2003, a hotarat ca el sa fie trecut in ceata Cuviosilor Parinti purtatori de Dumnezeu , cu data de praznuire 25 aprilie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu l-a insotit pe Sfantul Apostol Pavel si pe Barnaba, varul sau, in prima calatorie misionara, iar dupa ce merge cu Barnaba in Cipru, il insoteste din nou pe Sfantul Apostol Pavel la Roma. Acolo se intalneste cu Sfantul Apostol Petru si dupa predica lui va scrie Evanghelia care ii poarta numele.

Dupa traditie, Sfantul Marcu a infiintat Biserica din Alexandria, unde a fost numit episcop. Se crede ca a murit martir in timpul sarbatorilor de Paste, fiind scos din catacomba in care savarsea Sfinta Liturghie, legat cu funii si tarat prin oras.

Sfantul Evanghelist Marcu, pomenit de Biserica noastra la 25 aprilie, este intemeietorul si ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei.

Leul, semnul distinctiv al Sfantului Marcu, se afla pe blazonul Patriarhiei pentru a arata originea apostolica a crestinismului din aceasta zona a Africii.

Aceasta este una din cele cinci patriarhate antice ale Bisericii, membra a „Pentarhiei”. Ocupa locul al doilea in diptice, dupa Patriarhia Ecumenica.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. ro.wikipedia.org.

  4. mediafax.ro;

  5. Istoria md.

  6. worldwideromania.com;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro

  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor

  9. Crestin Ortodox. ro;


25/04/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: