CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Capitulațiile incheiate intre Țările Române si Imperiul Otoman

 

 

 

 

 

Harta Principatelor Române sec XIV- XVI

 

 

 

 

Capitulațiile încheiate de Țarile  Române cu Poarta Otomană au fost  tratate bilaterale care stabileau statutul țărilor române si  raporturile lor cu Imperiului Otoman.

Principatele își păstrau autonomia internă și o anumită libertate în relațiile internaționale, fiind însă obligate să plătească în mod regulat tributul, să se abțină de la orice act de ostilitate față de Imperiul otoman și, în general, să se integreze în politica externă a Porții.

Documentele originale nemaifiind disponibile, ele au fost „reconstituite” și prezentate de delegații Țării Românești și Moldovei, la tratativele de pace între Rusia și Imperiul otoman de la Focșani (iulie-august 1772) și de la Kuciuk Kainargi (10/21 iulie 1774), și au fost luate drept bază de discuție în ceea ce privește organizarea și statutul internațional al Principatelor Române.

Se presupune că realizatorii lor principali în Țara Românească au fost banul Mihai Cantacuzino, luminatul Chesarie, episcop al Râmnicului, mitropolitul Grigorie și un boier relativ puțin cunoscut, Pană Filipescu, iar în Moldova de Petre Depasta, spătarul Ioan Cuza, postelnicul Manolachi Drăghici și postelnicul Ienachi Chirică. Istoriografia rusească susține că rușii sunt creatorii capitulațiilor.

Fapt este ca acestea reprezentau un amestec de adevăr, acte originale și reconstituiri. Nu au fost declarate false și respinse de Poartă în mod oficial, clar și ferm niciodată (singura punere sub întrebare, dar extrem de moderată a apărut la 1856, când reprezentantul turc a declarat că nu s-au putut găsi în arhivele țării sale urme ale capitulațiilor).

Chiar dacă nu au fost rescrise în forma în care fuseseră inițial, fondul lor istoric era real și nu doar o tradiție stătuse la baza redactării acestor acte, ci chiar documente reale, dar căzute în desuetudine și uitare sau chiar distruse.

În 1974 se va descoperi primul izvor turcesc ce cuprindea un act acordat lui Mihnea Turcitul, în 1585, descoperire urmată de altele în scurt timp.

În secolele XV-XVI, „capitulațiile” (tractatele) își trăiesc prima etapă, adică stabilirea raporturilor între Principate și Poartă pe baza „evoluției raporturilor de forță dintre contractanți”.

Din această etapă rămâne tradiția unei autonomii și a unor tratate garantând privilegiile principatelor române.

În aprilie 1711 la tratativele cu Rusia  de la Luțk, principele moldovean Dimitrie Cantemir va face să fie menționate în textul final de mai multe ori referiri la  granițele țării, autonomia acesteia  față de turci, organizarea internă etc., care reprezentau in fapt chiar esența capitulațiilor, aceea că avem de-a face cu un pământ liber, a carui libertate era răscumpărată anual prin diferite sume de bani înaintate Porții.

Ţările Române au făcut parte conform dreptului islamic, din „Casa păcii“ sau „Casa pactului” ( dar-al-ahd).

Statutul era fixat în ahdname sau cărţi de legământ (cărţi de pace), numite „capitulaţii” de către creştini (redactate pe articole, care se numeau ,,capitula”).

Regimul de dar-al-ahd aplicat în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, presupunea autonomia acestor principate, deţinerea tronului de către un principe pamântean, de regula din familie princiară, păstrarea instituţiilor politice, administrative, militare, judecătoresti şi ecleziastice. Domnul era ales de boieri (în Transilvania de dieta) şi confirmat de sultan.

Autonomia Ţărilor Române era recunoscută şi-n ahidnamelele (capitulaţiile) emise de Poartă.

Aceste acte interziceau musulmanilor să aibă proprietăţi sau să înalţe moschee în spaţiul românesc, să ia de aici devşirme pentru corpul de ieniceri etc.

Domnii erau obligaţi sa plătească haraci, daruri (pescheşuri) oficiale către sultan şi demnitarii lui, care de curând au devenit obligatorii.

Cu începere din secolul al XVII-lea, domnii români plătesc Porţii Otomane, pentru a obţine reînnoirea domniei, o nouă dare, mucarerul, care iniţial se percepea la trei ani (mucarerul mare), apoi la un an (mucarerul mic). Ţările Române trebuiau să pună la dispoziţie otomanilor cereale, vite, lemn pentru construcţia flotei şi altele.

Treptat s-a instituit un monopol otoman asupra grâului românesc.

Din punct de vedere politic dependenţa Ţărilor Române de Poarta Otomană însemna pentru domni obligaţia de a integra politica lor externă în cea otomană.

Ei trebuiau să fie „prieteni prietenilor şi duşmani duşmanilor sultanului”, cu alte cuvinte, să participe la campaniile organizate de el. Ulterior domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei au devenit simpli observatori ai evenimentelor internaţionale.

Transilvania, care sub suzeranitatea otomană a devenit un principat autonom, a beneficiat de un statut superior, în raport cu Ţara Românească şi Moldova, fapt ce se explica prin amplasarea ei în vecinătatea Imperiului Habsburgic.

Acesta a fost motivul care i-a determinat pe turci să-şi modereze pretenţiile faţă de ţara respectivă.

În comparaţie cu Moldova şi Ţara Românească, Transilvania pe parcursul dominaţiei otomane s-a bucurat de drepturi mai mari de a-şi alege principii, care erau investiţi cu însemnele puterii de către Poarta Otomană.

Tributul impus principatului iniţial de 10.000 florini, a sporit, în 1575, la suma de 15.000 florini.

În Moldova haraciul creşte de la 8.000 galbeni la 65.000 de galbeni şi 155.000 galbeni în Ţara Românească la sfârşitul sec. al XVI-lea. Cu mult mai reduse erau în Transilvania peşchesurile şi prestaţiile în produse.

Dintre factorii care nu au favorizat transformarea Ţărilor române în paşalâcuri pot fi subliniaţi următorii:

Ţările Romane n-au fost transformate în paşalâcuri, în primul rând, datorită capacităţii lor înalte de apărare, dârzenie, cu care şi-au apărat pământul strămoşesc.

Rezistenta romanilor s-a intins pe o perioada indelungata de timp.

O rezistenţă înverşunată au opus expansionismului otoman Ţara Româneasca sub puternica cârmuire a lui Mircea cel Batrin, Moldova in timpul lui Ştefan cel Mare si  Transilvania lui Iancu de Hunedoara si un lung sir de viteji domnitori.

În al doilea rând, turcii n-au cutezat să le cucerească de complicaţiile interne şi internaţionale.

Imperiul Otoman reprezenta pentru lumea crestină cel mai mare pericol, de aceea marile puteri erau cointeresate să aibă între ele şi turci state-tampon. Ţările Romane au jucat anume acest rol.

O alta cauză consta în faptul că, din punct de vedere economic, pentru turci era mai convenabil regimul de dominaţie indirectă, fără administraţie şi garnizoane otomane.

Prevederile  principale ale Capitulatiilor erau:

– statele să fie conduse de un principe creştin;
– alegerea principelui de către ,,ţară”, dintre familiile princiare locale;
– confirmarea alesului şi investirea lui de către sultan (începând cu secolul al XV-lea);
– păstrarea drepturilor şi privilegiilor ţării, a credinţei (organizare internă proprie, fără intervenţia otomană);
– plata unui tribut (răscumpărarea păcii) şi a unor daruri oficiale către sultan şi înalţii demnitari;
– Domnitorul trebuia să fie „prietenul prietenilor şi duşmanul duşmanilor” sultanului;
– Poarta se angaja să apere şi să protejeze Principatele de orice agresor;
– regimul vamal obişnuit pentru mărfurile otomane (tarife preferenţiale pentru produsele româneşti exportate în Imperiul Otoman);

Capitulația de la 1460 semnată la Adrianopol între Vlad Voievod Țepeș  al Valahiei și Mahomed II Cuceritorul specifica la  Art. 10 …..nu va exista niciodată nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

Capitulația de la 1511 între Bogdan cel Orb  al Moldovei și Baiazid al  II- lea mentiona la  Art. 8 ca  turcii nu vor putea avea, nici să cumpere, pământuri în Moldova; nu vor putea nici să construiască acolo moscheie, nici să se stabilească acolo în vreun fel.

Capitulația de la 1529 între domnul moldovean  Petru Rareș si Soliman I Legislatorul stipula la  Art. 6 ca : „Exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc.”

 

Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea dependenţa Ţărilor Române faţă de Imperiul Otoman a crescut sensibil, abuzurile au sporit (tributul sporeşte la 155 000 de galbeni plătiţi de Ţara Românească, 65 000 de galbeni plătiţi de Moldova, 15 000 de galbeni plătiţi de Transilvania).

Cresc dările (peşcheşurile), obligaţiile în muncă, aprovizionarea Porţii cu produse româneşti la preţuri preferenţiale (mai mici cu 15-20% decât cele de pe piaţa românească) şi se plăteau sume uriaşe pentru cumpărarea domniilor şi confirmarea lor).

Concluzie: Ţările Române erau state creştine autonome, ajunse într-un anumit grad de dependenţă faţă de Imperiul Otoman.

Au existat teritorii româneşti, sau locuite de români, ocupate de otomani: cetăţile Tumu, Giurgiu, Brăila (secolele XV-XVI), Dobrogea (secolul XV), cetăţile Chilia şi Cetatea Albă (secolul XV), Tighina (secolul XVI), o parte a Banatului (secolul XVI).

După 1774 prin înscrierea „tractatelor” Principatelor cu Poarta (a capitulațiilor) în tratatele cu caracter internațional dintre Rusia și Turcia acestea căpătau o sancțiune internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate.

Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile.

În acești 100 de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru România și au fost reale.

La capatul unei lungi perioade de reevaluare istoricul Stefan S. Gorovei scria:

” s-a pus în evidenta un lung sir de marturii autentice care atesta în diverse momente si împrejurari istorice, existenta acestor acte cu adevarat fundamentale”. Deci capitulatiile chiar daca nu în forma în care fusesera initial rescrise existau, fondul lor istoric era real si nu doar o traditie statuse la baza redactarii acestor acte, ci chiar documente reale, dar cazute în desuetudine si uitare sau chiar distruse, fusesera în mintea creatorilor acestor acte.

Cercetarile recente au ilustrat ca aceste acte nu erau nici unilaterale, ci cuprindeau o atenta negociere si nici atât de efemere, ci dependente de marile conditii strategice ce ar fi favorizat una sau alta dintre parti. Cum spunea perfect M. Kogalniceanu ” niste legaturi sui – generis care erau tari când românii erau slabi si slabe când românii erau tari”.

Aceste întelegeri între musulmani si nemusulmani erau permise de dreptul istoric pe baza unei complicate constructii politice ce depasea împaratirea stricta între o casa a drept – credinciosilor, dar – al Islam, si una a necredinciosilor, adica a razboiului, dar – al – hârb permitând existenta unui teritoriu ambiguu, intermediar, din care – am facut parte si noi – dar – al – ahd – casa a pacii, a legamântului ceea ce dadea o anumita stabilitate acestor hattiserifuri33.

Totusi aceste întelegeri au cunoscut o treptata evolutie mergând spre deteriorarea statutului juridic al Principatelor pe parcursul secolului XVI când se trece de la ahidnamele de început ce garantau drepturile tarilor române la berate si hatiserifuri de privilegii de rang inferior, aceasta evolutie fiind blocata de explozia de rezistenta româneasca din vremea lui Mihai Viteazul si perioada imediat urmatoare.

Aceste Capitulatii au fost traduse în limba franceză de M. A. Ubicini si publicate la Paris în 1858. Ele au apărut în Magazin istoric nr. 3 (96) Martie 1975 sub semnătura lui N. Copoiu.

 

*****

 

 

 

surse: Mariana Gavrilă, Vasile Manea – Istorie: Bacalaureat de nota 10, Ed. Aula, 2010, prin istoriiregasite.wordpress.com; wikipedia org.; http://www.fgmanu.ro/Istorie; vladstefancu.blogspot.ro

21/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rusia a anexat moldoveni, cărora le spunea până mai ieri români si mai înainte valahi. Acum au descoperit „nația crimeeană”

 

 

 

 

Marea Neagră și Rusia de Max Ciudin

 

 

 

 

Nația crimeeană, nația moldoveană

Anexând Crimeea, Rusia a vorbit despre națiunea Crimeei, poporul crimeean și crimeeni.

(Și despre dreptul la autodeterminare al națiunilor: „pravo naţîi na samoopredelenie”, cum a zis V. Putin.)

Dar a anexat un teritoriu populat de ruși. Ucraineni. Și tătari. Simplificând desigur.

Ruși sunt și-n alte regiuni ucrainene. Și-n alte țări.

Rușii au Rusia. Ucrainenii au Ucraina. Iar tătarii s-au opus. Mereu.

Așa că „națîia” care a rămas să se auto-determine a fost inventată pe loc – națiunea Crimeei / poporul crimeean / crimeenii.

 

*

Anexând estul Moldovei în 1812, Rusia s-a pricopsit cu valahi („volohí”).
Dreptul la autodeterminare al națiunilor nu exista atunci, așa că Rusia n-a inventat nimic.
Pur și simplu a anexat valahi.

 

 

 

                       

 

Valahii („волохи”) în Imperiul Rus, 1871
Подробный атлас Российской империи с планами главных городов, A. Iliin, Sankt Petersburg, 1871.

 

Când Moldova liberă a devenit România, valahii din Moldova ocupată de ruși au devenit români. Ne-diferiți de românii ceilalți.

 

 

 

 

 

Românii („румыны”) în Imperiul Rus, 1875Этнографическая карта Европейской России, Al. Rittich, Sankt Petersburg, 1875

 

 

 

 

Români în Imperiul Rus, 1915

 

 

Românii („румыны”) în Imperiul Rus, 1915
Новый учебный географический атлас для полного гимназического курса, Petrograd, 1915 

Când românii ocupați de ruși și-au declarat independența și bucata de Moldovă și-au unit-o cu restul României – in virtutea dreptului la autodeterminare al națiunilor – rușii i-au numit în continuare români,

 

 

 

 

Români în URSS, 1930 (în „Basarabia hașurată”)

 

 

 

Românii („румыны”) în URSS, 1930 (în „Basarabia hașurată”)
Географический атлас в 16 таблиц, Leningrad, 1930

 

 

 

 

inventând în același timp moldovenii. În stânga sovietică a Nistrului.Ocupând a doua oară estul Moldovei, în 1940, rușii au decis să anexeze moldoveni. Până mai ieri români. Mai înainte valahi.

 

 

 

 

Moldoveni în URSS, 1983

 

 

Moldovenii („молдаване”) în URSS, 1983
Атлас СССР, Moscova, 1983 
 
 
Când inventații de ruși moldoveni și-au declarat a doua oară independența (tot față de ruși), renunțând și la limba și la scrierea inventate special pentru ei, rușii i-au inventat pe pridnestrovieni (pridnestrovţî).Și i-au anexat.
Pe cei pe care până mai ieri îi numeau moldoveni. Mai înainte români. Iar și mai înainte valahi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Video: V. Putin despre poporul „pridnestrovian”

 

 

 

 

Azi, când dreptul națiunilor la autodeterminare este – vedem că este – atât de important pentru Rusia, atunci când românii (tot ei moldoveni, tot ei valahi), din estul Republicii Moldova ocupat de Rusia, au Republica Moldova și au România; atunci când ucrainenii din estul Republicii Moldova ocupat de Rusia, au Republica Moldova și au Ucraina;atunci când rușii din estul Republicii Moldova ocupat de Rusia, au Republica Moldova și au Rusia,națiunea care mai poate să se auto-determine național pe malul (malurile?) Nistrului rămâne națiunea Pridnestroviei / poporul pridnestrovian / pridnestrovienii.

La fel ca națiunea Crimeei / poporul crimeean / crimeenii.La fel ca națiunea zaporojeană?! Donceană, hersoneană, bugeacă etc.?!

Oare de ce sa nu apara la nevoie și бельцы – русский город” (poporul din „Bălți – oraș rusesc”), care sa poata fi declarat nație?!

 

*

Nota Bene

În prima sută de ani în care au ocupat estul Moldovei și până să-l anexeze a doua oară, rușii au numit palma aceasta de pământ „Besarabia”. Invariabil. Din 1812 până în 1940.

Pe toată durata celei de-a doua ocupații, din 1940 până în 1991, i-au zis „Maldavscaia SSR” și „Maldavia”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1991 – vorbesc doar de „Maldavia”.

 

 

 

 

 Max Ciudin –  natiadinurma.wordpress.com

21/04/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Chisinau”? Nu, „Kişiniov”!…

 

Odată cu repunerea în drepturi pe teritoriul Moldovei a limbii moldovenilor, s-a pus şi problema derusificării/desovietizării onomasticii moldoveneşti, inclusiv a toponimelor (denumirilor de localităţi).

Ca multe alte începuturi oportune din perioada de început a Republicii noastre, nici acest lucru n-a fost dusă până la capăt.

Deşi oraşul Chişinău este în esenţă – istoric vorbind – rusesc, localitatea în baza căreia s-a întemeiat acesta şi implicit denumirea sa, nu au nicio legătură cu ruşii, existând de secole înaintea ocupaţiei din 1812 a estului Moldovei.

Trucul rusesc cu adaptarea numelui moldovenesc Chişinău în Кишинёв („Chişiniov”), este o componentă a politicii mincinoase duse de Imperiul Rus pentru a justifica anexarea ilegală a acestei bucăţi de pământ, prin încetăţenirea în conştiinţa europenilor a caracterului rusesc al provinciei nou-achiziţionate.

La fel s-a întâmplat şi cu denumirea dată teritoriului: s-a luat un nume autohton – Basarabia, care desemna doar sud-estul Moldovei, aflat sub control otoman direct, şi s-a extins asupra întregului teritoriu, de la Cetatea Albă până la Hotin, dar dându-i-se o sonoritate slavă – Бессарабия/Bessarabia (fără arabi?!), iar partea care era numită de moldoveni şi munteni Basarabia, a început să fie numită de ruşi Буджак (Bugeac), la fel cum o numeau turcii.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru Tighina, care deşi etimologic este de origine slavă, a fost înlocuită de ruşi cu turcescul Bender, doar pentru a nu perpetua denumirea românească.

La fel, Cetatea Albă rămâne în timpul ruşilor Akkerman, ca în timpul turcilor.

 

 

 

 

 

 

Măcar din aceste considerente ruşii, cei imperiali şi cei sovietici şi cei actuali, trebuie consideraţi ipocriţi.

Căci de 200 de ani una din tezele justificative ale lor privind anexarea pământului moldovenesc dintre Prut şi Nistru este că s-a dorit eliberarea ortodocşilor de sub stăpânirea turcă (musulmană).

Pe de o parte îi eliberezi de turci, iar pe de altă parte impui denumiri turceşti străine localnicilor.

În perioada ocupaţiei ruseşti centrul provinciei ruseşti Bessarabia ajunge să fie cunoscut în lume cu numele Kishinev.

Dar a existat 1989 şi 1991.

Moldovenii reintră în drepturi, cel puţin formal.

Spre deosebire de alte state, autorităţile moldoveneşti nu adoptă o poziţie tranşantă privind promovarea denumirilor moldoveneşti de localităţi în exteriorul ţării.

Autorităţile de la Minsk, odată cu adoptarea denumirii Belarus în locul denumirii Belorusia, încep să o promoveze intens, insistând chiar ca şi Rusia să utilizeze doar această formă.

Côte d’Ivoire din 1985 solicită tuturor statelor lumii să utilizeze această denumire în propriile limbi, nefiind de acord cu termeni ca Ivory Coast sau Coasta de Fildeş.

Ucraina, odată cu schimbarea oficială a denumirilor Kiev în Kyiv, Lvov în Lviv, Kharkov în Kharkiv etc. insistă la nivel internaţional pentru utilizarea anume a formelor ucrainene.

Moldova nu a făcut astfel de demersuri în scurta sa istorie.

Deşi denumirea utilizată de ruşi Moldavia a fost utilizată şi de occidentali în perioada sovietică, odată cu intrarea Moldovei în ONU se dă preferinţă denimirii autohtone.

Acest lucru s-a întâmplat mai ales din două motive: a) Moldova a fost şi rămâne o necunoscută pentru marea majoritate a societăţii occidentale, cu atât mai mult prin alte părţi, astfel că  străinii (de regulă jurnaliştii sau oficialii) care au legătură cu Moldova utilizează denumirea recunoscută de forurile internaţionale; b) în limbile europene Moldavia este denumirea principatului Moldovei.

În privinţa Chişinăului lucrurile urmează acelaşi tipar. Cei care intră în contact cu oraşul sau ţara noastră folosesc numele utilizat de majoritatea absolută a populaţiei Moldovei.

Google este edificator în acest caz: 34.800.000 rezultate pentru Chisinau versus 5.840.000 pentru Kishinev.

Se poate obiecta că denumirile date unor localităţi sau ţări străine au rădăcini istorice.

La urma urmei şi Moscova în română nu e Moskva.

Da, însă istoria unor termeni ca Londres (eng. London), Bucharest (rom. Bucureşti), Varşovia (pol. Warszawa), Рим (ital. Roma) nu poate fi comparată cu istoria termenului Кишинёв/Kishinev (rom. Chişinău).

Tradiţia istorică este un argument în păstrarea formelor româneşti ale următoarelor denumiri: Florenţa (ital. Firenze), Marsilia (fran. Marseille), Lisabona (port. Lisboa), Praga (ceh. Praha), Viena (germ. Wien), Londra (eng. London), Copenhaga (dan. København), Hanovra (germ. Hannover) etc.

Dar denumiri precum Bologna (ital. Bologna), Valladolid (span. Valladolid), Toulouse (fran. Toulouse), Innsbruck (germ. Innsbruck), Glasgow (eng. Glasgow), Dusseldorf (germ. Düsseldorf), Brno (ceh. Brno) etc. se scriu conform limbii originare şi se citesc deasemenea în maniera originară („Bolonia, Valiadolid, Tuluz, Insbruc, Glazgou, Duseldorf, Bîrno”).

Se observă existenţa formelor româneşti pentru denumirile din proximitate, dar numai pentru cele de importanţă evidentă (capitale, centre politice sau culturale), pe când cele de importanţă secundară (raportate la vorbitorii de română) respectă regula limbii originare.

Cele din zonele îndepărtate urmează forma consacrată de specificul englezesc, franţuzesc, spaniol (Washington, Quebec, Quito) sau a transliteraţiei oficiale (Thimphu, Sana’a, Phnom Penh).

Or, Chişinău este pentru italieni similar cu Bologna pentru moldoveni, pentru spanioli – similar cu Valladolid pentru moldoveni, pentru francezi – similar cu Toulouse pentru moldoveni ş.a.m.d.

Suntem o veritabilă periferie în acest sens.

Lucrurile pot fi schimbate şi în privinţa termenului Chişinău.

Dacă tradiţia rusească ne-a impus în trecut termeni precum Pekin, Ulan-Bator, Gruzia, astăzi formele româneşti corecte sunt altele – Beijing, Ulaanbaatar, Georgia.

Şi dacă în privinţa denumirii date de ruşi avem o tradiţie istorică, vorbitorii de alte limbi, mai ales cele cu alfabet latin, trebuie să se inspire din denumirea originară – Chişinău.

Transliteraţia este simplă – Chisinau.

La fel cum se procedează în cazul capitalelor Sloveniei, a Muntenegrului şi a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei – state oarecum echivalente cu Republica Moldova, din perspectiva cognoscibilităţii internaţionale. Ljubljana, Podgorica şi Skopje rămân neschimbate în toate limbile care folosesc alfabetul latin, deşi nu întotdeauna corespund regulilor de scriere a respectivelor limbi. Şi pronunţarea/citirea lor se face la fel în spiritul limbilor originare – „Liubliana, Podgoriţa, Scopie”.

Şi Chişinău trebuie promovat ca atare – Chisinau.

Nicidecum Kishinev, care e străin moldovenilor şi nu îi reprezintă. Dar nici Kisinev, Kischinew, Kichinev, Kishinyov, Kischinau, nici chiar Chishinau.

O scurtă listă cu denumirea Chişinăului în alte limbi:

  • Albaneză – Kishinau

  • Azeră – Kişinyov

  • Belarusă – Кішынёў

  • Bulgară – Кишинев

  • Cehă – Kišiněv

  • Engleza – Chisinau/Kishinev

  • Franceză – Chisinau/Kichinev

  • Germană – Chisinau/Kischinau

  • Indoneziană – Kishinev

  • Islandeză – Kisínev

  • Italiană – Chisinau

  • Kazahă – Кишинев

  • Lituaniană – Kišiniovas

  • Letonă – Kišiņeva

  • Macedoneană – Кишињев

  • Maghiară – Chisinau/Kisinyov

  • Norvegiană – Chisinau/Kisjinjov

  • Olandeză – Chisinau/Kisjinev

  • Poloneză – Kiszyniów

  • Portugheză – Chisinau

  • Rusă – Кишинёв

  • Sârbo-Croato – Kišinjev

  • Slovacă – Kišiňov

  • Slovenă – Kišinjev

  • Suedeză – Chisinau/Kisjinev

  • Swahili – Kishineu

  • Turcă – Kişinev

  • Ucraineană – Кишинів

Denumirile în limba română ale capitalelor statelor cu nivel de recunoaştere în lume similar cu cel al Moldovei: Tirana (alb. Tiranë), Baku (azer. Baki), Reykjavik (isl. Reykjavík), Vilnius (lit. Vilnius), Riga (let. Rīga), Skopje (maced. Скопје), Sarajevo (sârb. Sarajevo), Bratislava (slovacă Bratislava), Ljubljana (slovenă Ljubljana), Podgorica (sârb. Podgorica).

Iar în privinţa convingerii vorbitorilor de rusă se pot aduce următoarele argumente: satele Republicii Moldova Delacău (rus. ucr. Делакеу), Făgădău (ucr. Фегедеу), Işcălău (ucr. Ішкелеу), Slobozia-Vărăncău (rus. Слобозия-Вэрэнкэу, ucr. Слобозія-Варанкеу), Vărăncău (rus. Воронково, ucr. Варанкеу), dar şi Bacău (rus. Бакэу), Zalău (rus. Залэу).

Chiar şi termenul rusesc Молдова (rom. Moldova), preferat de către rusolingvii moldoveni anteriorului Молдавия (Moldavia)!

Există în limba rusă resurse pentru a denumi capitala Moldovei conform formei româneşti. Nu există dorinţă!

Ruşii ne-au rebotezat până şi cel mai mărunt cătun şi persistă în încăpăţânarea lor de a nu-şi apropia propriile forme lingvistice de cele ale moldovenilor.

 Moldovenii nu vor spune nicicând Novgorodul de Jos (rus. Нижний Новгород), pe când Новые Анены (rom. Anenii-Noi) este o realitate, şi nu doar printre ruşii Moldovei.

Dar ce fac moldovenii?

Pe lângă faptul că nu fac nimic pentru promovarea denumirii corecte a capitalei Moldovei, dar şi a altor localităţi (Bălţi – „Beltzy”, Tighina – „Bendery” etc.), se admit nişte lucruri cel puţin bizare, care ar debusola orice străin dornic să folosească corect numele Chişinăului.

1. Marele KăKat moldovenesc

În 2008, pe vremea comuniştilor, apar în Chişinău maşini cu numere de înmatriculare având litera K în locul literei C.

 

 

 

 

 

(foto protv.md)

„C” înseamnă Chişinău. Ce înseamnă „K”?! Cu siguranţă nu „kaliu” sau „kelvin”.

De ce au admis autorităţile această batjocură?!

 

 

 

(foto Stela Popa)

 

 

 

Explicaţii de genul „nu mai există combinaţii disponibile”, „s-a făcut la solicitarea cetăţenilor” etc. nu sunt credibile. Dacă s-ar fi terminat şirul de numere de tipul C XX xxx (2 litere şi 3 cifre) se putea foarte simplu utiliza C XXX xxx sau C XX xxxx. Sau acelaşi CU, uitat odată cu suprimarea judeţelor în 2003. Iar cât despre solicitările cetăţenilor – de ce nu se adoptă şi stilul de înmatriculare specific unor state americane?!

 

 

 

 

 

 

A fost vremea comuniştilor şi s-a permis (sau poate s-a impus) situaţia dată!

„Moldoveni” – cum zicea fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko.

2. „Zborul frânt” (aviatic) al limbii române în Moldova

Cei care au zburat vreodată din sau spre Chişinău au observat cu siguranţă codul indicat pe bilete şi panouri informative, atribuit aeroportului din capitală – KIV.

Cum să mai ceri străinilor să folosească forma Chisinau când abia sosiţi în Moldova sunt întâmpinaţi de KIV?!!

Chiar să fi fost deja ocupate combinaţiile (din litere potrivite pentru Chişinău) care formează codurile IATA la vremea atribuirii codului pentru aeroportul chişinăuian, oricum se putea alege o combinaţie care să nu conţină o tentă atât de controversată!

CHI, CHU, CHN, CHS, CSN etc. sunt azi ocupate. CII este disponibil.

Poate nu prea aminteşte de Chişinău, dar măcar nu e atât de provocator ca acest KIV! (KishIneV)

Mai e liber şi IAC (International Airport of Chisinau). De ce nu?!

Să fie chiar unul fără vreo legătură cu denumirea Chişinău, astfel de cazuri existând peste tot în lume: YUL – Montreal, EWR – Newark, DCA – Washington, LED – Sankt Petersburg.

Dacă codul IATA pentru Chişinău mai poate fi justificat prin lipsa unor combinaţii potrivite, cel ICAO – LUKK – e de-a dreptul o scuipare pe tot ce e moldovenesc în Republica Moldova!

Codul Moldovei conform ICAO este LU, autorităţile Moldovei putând adăuga celelalte două litere pentru fiecare aeroport din ţară.

 

Au fost atribuite astfel:

 

  • LUBL – aeroportul Bălţi;

  • LUBM – aeroportul Mărculeşti (B-Bălţi, M-Mărculeşti);

  • LUCH – Cahul;

  • LUCL – Ciadâr-Lunga;

  • LUCM – Camenca;

  • LUSR – Soroca;

  • LUTG – Tighina;

  • LUTR – Tiraspol.

 

Dar de ce LUKK pentru Chişinău?!! Atât de „ruşi” am fost?!!

Şi dacă nişte rusofoni sau mancurţi au stabilit aceste coduri în anii ’90, de ce azi nu le schimbă nimeni?!! Atât de „ruşi” continuăm să fim?!!

Aceeaşi situaţie e şi la Aeroportul din Bălţi. Şi acesta are un cod IATA – BZY!!!

O fi o bâzâială continuă în aeroportul cela de-i păstrează denumirea respectivă!

De ce e mai potrivit Beltzy decât Bălţi?!!

La momentul atribuirii codului dat, BAL era disponibil, fiind însuşit abia în 1998 de un aeroport militar din Turcia.

Poate aceste lucruri sunt mai puţin importante.

Dar cum să promovezi altele mai importante, cum să promovezi imaginea ţării dacă şi la astfel de lucruri minore nu suntem capabili să gândim adecvat?

Imaginea noastră în lume ne-o facem singuri. De la fiecare moldovean care lucrează la negru în Europa, de la fiecare student care-şi petrece vara în SUA, de la fiecare familie care emigrează în Canada, de la fiecare artist care captează atenţia publicului străin şi până la acţiunile, dar mai ales inacţiunile tuturor guvernărilor moldoveneşti.

Însă în cazul muncitorului, a studentului, a familiei, a artistului, chiar să fie văzuţi respectivii ca oameni cumsecade, acest lucru nu va îmbunătăţi cu nimic imaginea Statului Moldova.

Ţara o reprezentăm fiecare în parte, dar Statul este reprezentat de conducători.

Care, din nefericire, rămân şi azi de-a dreptul impotenţi.

Sursa: natiadinurma.wordpress.com

21/04/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: