PRIMA ANEXARE A BASARABIEI SI PREMISELE RĂPIRII EI DE CĂTRE IMPERIUL RUS

 16 MAI/28 mai 1812 – PRIMA ANEXARE A BASARABIEI

 

 

 

 

Actul de anexare a Basarabiei de către Imperiul Țarist a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internațională si  normele de drept existente in acel moment.

Actul din 1812 a fost începutul unui calvar cu consecințe grave resimțite si astazi, dupa doua sute de ani.

Până atunci Imperiul Otoman avea statut  de putere suzerana în raport cu Imperiul Otoman.

Insemna că Moldova nu fusese cucerită de către Poarta Otomană și turcii au fost nevoiți să încheie anumite tratate si sa acorde anumite garantii  acestui  stat  medieval.

Aceste tratate prevedeau  începând cu secolul XVI și până în 1812, faptul că Poarta Otomană nu avea dreptul să anexeze sau să ocupe militar acest stat. Astfel, nici Imperiul Rus nu avea acest drept.

De asemenea, Imperiul Rus nu avea dreptul să negocieze o clauză de anexare a unor teritorii moldovenesti  cu Imperiul Otoman.

A fost un act criminal, o fraudă care venea în contradicție cu practica internațională, cu toate normele de drept existente la acea data, cand toate normele de drept erau constituite din prevederile tratatelor bilaterale.

Dacă nu ar fi fost iminent un război al Rusiei cu Franța lui Napoleon Bonaparte, negocierile ruso-turce  din  1812 de la Hanul lui Manuc din Bucuresti,  ar fi continuat până când granița Principatului Moldovei s-ar fi oprit la Siret.

Așa afirmă cei mai mulți dintre istoricii care au studiat perioada aceea de câteva luni, în care, cu 200 de ani în urmă,s-a hotărât tăierea trupului Moldovei în două și despărțirea fraților de frați, fără ca românii sa fie intrebati.

„Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului țarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: “Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”.

Nici chiar turcii nu înțelegeau ura cu care acționau rușii… Nicolae Iorga transcrie, în “Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declarație deconcertantă a Marelui Vizir de Rusciuc, dinaintea generalului conte Alexandre de Langeron,un francez ce-şi pusese sabia în slujba Rusiei:

“E rușinos ca rușii, care stăpânesc un sfert al globului, să se certe pentru o palmă de pământ, care nici nu le este folositoare”… Folositoare sau nu, prin Tratatul de pace ruso-turc de la 16/28 mai 1812, rușii și-au adjudecat Basarabia, iar o sută de ani mai târziu, sfidând orice lege a bunului simț diplomatic, sărbătoreau, la Chișinău și-n toate orașele pământului furat, această anexare a unui teritoriu românesc.”

Contextul în care a fost răpită Basarabia

 

 

Războiul ruso-turc din 1806-1812 a izbucnit pe 18/28 octombrie -1806 , atunci cand  țarul Alexandru I a ordonat trupelor sale să treaca Nistrul și să ocupe Țările Române.

Cei mai importanți factori de influențare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese intre Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic.

La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia”, urmărind doar „prevenirea intenției lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru”.

În pofida asigurărilor inițiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie/7 iulie 1807 dintre Rusia și Franța și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene – Valahia și Moldova – în cazul victoriei rușilor în războiul cu otomanii din 1806-1812.

Un armistițiu a fost semnat cu sârbii revoltați și s-a acordat autonomie Serbiei.

Tratatul, semnat de comandantul rus Mihail Kutuzov, (“Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”) a fost ratificat de către Alexandru I al Rusiei cu doar o zi înainte de invazia lui Napoleon în Rusia.

Având asemenea asigurări diplomatice, rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia.

Propunerile țariste prevedeau, în mod imperialist, ca „principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia” să se alipească „pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii”.

Mediatorii britanici și francezi au încercat să tărăgăneze cât mai mult tratativele de pace, iar, în același timp, din partea țaristă, Mihail Kutuzov depunând toate eforturile pentru încheierea păcii mai înainte de previzibila invazie napoleoniană.

Înalta Poartă s-a opus propunerilor inițiale țariste, și atunci Rusia s-a declarat mulțumită și cu ocuparea „doar” a teritoriului Principatului Moldove dintre Siret și Nistru.

Evoluțiile militare și politice i-au determinat pe unii politicieni și generali ruși să ceară guvernului țarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele județe Cahul, Ismai și Cetatea Albă).

Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru (ulterior numit Basarabia).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima încercare nereușită, de anexare a fost a în anul 1806, cand Imperiul Țarist intrând cu armatele în  Principate Române, Muntenia și Moldova, dorea  și spera să reușească anexarea ambelor  Principate.

Iată promisiunile făcute poporului român de țarul rus  Alexandru I, la intrarea în Moldova și Muntenia a armatei Imperiului Rus (1806) – PROMISIUNI (MINCINOASE), ÎNCALCATE 6 ANI MAI TĂRZIU !

 

 

 

 

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825	Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus

Noi, Alexandru I, Împărat și monarh al tuturor rușilor etc.

 

Salutare domnilor, mitropoliților, episcopilor, preoților, monarhilor din toate bisericile, căpitanilor și tuturor locuitorilor provinciilor Moldova și Valahia. Grijile sale părintești și atenția constantă pe care înaintașii noștri au arătat-o în toate circumstanțele pentru siguranța și libertatea slujitorilor bisericii, boierilor și tuturor locuitorilor Moldovei și Valahiei și grija cu care au stipulat în tratate autentice bunăstarea Domniilor voastre au stabilit, pe drept cuvît, suveranii Rusiei – protectori ai țării Domniilor voastre.

De la înscăunarea noastră, pășind pe urmele înăintașilor noștri, noi n-am încetat nici pentru o clipă să veghem la menținerea liniștii Domniilor Voastre fie exercitînd drepturile obținute, fie recurgînd la acțiuni pe care ni le-a insuflat dorința de a vă vedea fericiți.

Domniile Voastre știu că privilegiile care au fost garantul averilor Domniilor Voastre și Domniilor Voastre în persoană atît cît permitea caracterul acîrmuirii sub care trăiți erau rezultatul atît al grijii vigilente a înaintașilor noștri, cît și ale noastre.

Intențiile de care ministerul otoman a dat dovadă de cîtva timp încoace, acțiunile arbitrare pe care și le-a permis și refuzul său de a-și îndeplini angajamentele a făcut necesară intrarea trupelor noastre în Moldova și Valahia, astfel prezența armatelor noastre vă va apăra de toate relele la care țara Domniilor voastre urma să fie expusă și vă va permite libera existență a religiei și a tuturor drepturilor Domniilor voastre.

Identitatea credinței și a obiceiurilor, amintirea atîtor servicii reciproce și, în sfîrșit, legămîntul de atîtea secole vă va face să considerați trupele mele ca pe o parte din Domniile Voastre înșivă.

Noi am depus toate eforturile ca să prevenim abuzurile parțiale care ar fi putut fi rezultatul libertății exagerate a soldaților; generalii noștri și ceilalți agenți însărcinați cu executarea ordinelor mele vor reuși să păstreze cea mai strictă disciplină, să consulte autoritățile țării, și să demonstreze în fiecare zi că această expediție, departe de a fi însoțită de vreuna din greutățile unui război străin, nu are alt scop decît acela de a le preveni și de a apăra interesele noastre comune.

Intenția noastră este să păstrăm în exercițiul funcțiunii toate autoritățile conform uzanțelor precedente cu condiția ca pe de altă parte ele să faciliteze atît înaintarea și stabilirea trupelor noastre, cît și operațiunile cu care sunt însărcinate și care intenționează doar să păstreze toate drepturile provinciilor.

Oricare ar fi evenimentele, noi vă promitem că în toate circumstanțele vă veți bucura de importanta noastră protecție și că folosind toate tipurile de resurse de care dispuneți pentru a coopera în vederea rezultatului salvator pe care ni-l propunem, acela de a respinge de la frontierele voastre orice dușman care ar avea să tulbure fericirea Domniilor Voastre. Domniile Voastre trebuie să vă arătați în toate demni de soarta pe care v-o pregătim.

 

Focșani, 12 decembrie 1806

Din ordinul expres al Maiestății Sale Împăratului tuturor rușilor.

Michelson

Comandant-șef al trupelor imperiale

„…Domniile Voastre trebuie să vă arătați în toate demni de soarta pe care v-o pregătim.” 

 

– SOARTA PE CARE NE-AU PREGĂTIT-O  S-A VĂZUT :

…1812-1918, …1940,   …1944-1990  

…și o vedem și azi, când R.Moldova este independentă.

 

 

 

 

 

SURSE: rbnpress.info , istoria.md, ro.wikipedia.org, timpul.md

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/08/premisele-rapirii-basarabiei/

 

Publicitate