CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce sărbătoresc la 9 mai, după 25 de ani de independenţă, cetaţenii R.Moldova? VIDEO

La 9 mai 2016, după 25 de ani de independenţă, Republica Moldova va sărbători, alături de Federaţia Rusia, victoria asupra fascismului.

În aceşti 25 de ani de independenţă, orice încercare de a răspunde la câteva întrebări simple, legate de acest subiect, sunt calificate ca acţiuni de subminare a statalității, de rusofobie sau chiar fascism.

Una din aceste întrebări este – ce legătură are statul Republica Moldova, creat la 27 august 1991, cu victoria URSS asupra Germaniei naziste?

Ce sărbătorim la 9 mai noi, moldovenii, care am trecut printr-o istorie dramatică, bunicii noștri luptând mai întâi cot la cot cu armata română şi naziştii împotriva sovieticilor, iar mai apoi, alături de sovietici şi armata română, împotriva naziştilor?

Din moment ce URSS, implicit poporul sovietic, a încetat să mai existe, iar la 27 august 1991 ne-am proclamat independenţa faţă de fosta metropolă, de ce continuăm să sărbătorim victoria în cel de-al doilea război mondial la 9 mai, după cum a decis Stalin, şi nu la 8 mai, când sărbătoreşte toată omenirea?

Am decis să scriu aceste rânduri, deoarece am ferma convingere că o persoană sau un popor care nu-şi cunoaște trecutul, sau acceptă falsuri despre trecutul său, nu are nici un viitor. Mereu am fost pasionat de istorie, deși nu sunt istoric. Fiind jurist de profesie, în interpretarea şi înțelegerea unor evenimente istorice, încerc să aplic aceeași procedură pe care o aplic pentru calificarea juridică a anumitor fapte – recurg la probe, fără a le comenta.

Mai jos voi face recurs la o serie de fapte incontestabile, pentru a înțelege cine a declanșat cel de-al doilea război mondial: doar Germania nazistă sau a fost o acțiune comună a lui Stalin şi Hitler? Iar mai apoi să încercăm să răspundem la întrebarea dacă avem ce sărbători la 9 mai?

 

Tratatul de la Versailles

 

La 28 iunie 1919, la Palatul Versailles (Franţa) a fost semnat Tratatul de pace de la Versailles, care a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial din anii 1914-1918. Tratatul a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, după ce a fost ratificat de Germania şi patru principali aliaţi – Anglia, Franţa, Italia şi Imperiul Japonez.

Ca rezultat al Tratatului de pace de la Versailles, Germania a pierdut 67,3 mii km² din teritorii şi toate coloniile. Deosebit de umilitoare au fost condiţiile impuse din punct de vedere militar: Germania nu putea deţine o armată mai mare de 100.000 de soldaţi; corpul de ofiţeri nu putea depăşi 4 mii de persoane; armata nu putea deţine artilerie grea, tancuri, avioane de luptă, submarine; au fost lichidate Statul Major General, toate instituţiile de învățământ militar; a fost anulat serviciul militar general obligatoriu; au fost interzise misiunile militare în alte state, cetăţenii nu puteau face pregătirea militară în armatele altor state. Germania a fost obligată la plata unor importante despăgubiri de război Antantei.

Condiţiile Tratatului de pace de la Versailles erau considerate, pe atunci, umilitoare şi dure pentru Germania.

Se consideră că aceste condiţii au cauzat instabilitatea socială internă, ducând la apariţia unor forţe extremiste de dreapta şi accederea naziştilor la putere (în anul 1933).

Relaţiile germano-poloneze şi polono-sovietice din anii 1918-1921

Potrivit tratatului de la Versailles, Germania redă Poloniei teritoriul din Marea Poloniei (pl. Provinz Posen), o parte a regiunii Pomerania (pl. Pomorze) şi alte teritorii ale Prusiei de Vest; or. Danzig (Gdansk) primeşte statutul de „oraş liber”; regiunea Memel (Klaipeda) a fost pusă sub controlul francez (în februarie 1923 fiind anexată de Lituania).

În aceeaşi perioadă de timp, pe teritoriul Imperiului Rus destrămat, în timpul războiului civil din Rusia, în anii 1920-1921 se derulau mai multe conflicte militare simultane (între Polonia şi Rusia Sovietică, Bielorusia Sovietică şi Ucraina Sovietică).

 

Războiul polono-sovietic

 

Războiul polono-sovietic a decurs în 3 etape:

Etapa 1. 25 aprilie – mai 1920 – ofensiva forţelor polone (40 mii de soldaţi) şi a soldaţilor conduşi de Simion Petliura(15 mii). Ofensiva a fost oprită de trupele reorganizate şi întărite ale Frontului de sud-vest al Armatei Roşii.

Etapa 2. Sfârșitul lunii mai – iulie 1920 – contraofensiva Armatei Roşii în Ucraina. Preluarea controlului asupra unor regiuni ale Ucrainei de Est şi a uneia din Belarus. Ofensiva Frontului de vest (condus de M.Tuhacevski) către Varşovia, a Frontului de sud-vest (condus de A.Egorov) spre Lvov.

Tentativa Antantei de a aplana conflictul, de a opri ofensiva pe Linia Curzon.

Sovieticii au respins propunerea în speranţa de a ocupa întregul teritoriu al Poloniei şi de a instaura puterea sovietică.

Tentativa de a ocupa oraşele Varşovia şi Lvov a eşuat din cauza greşelilor tactice ale comandanţilor sovietici, rezistenţei dure a armatei poloneze şi celei conduse de Petliura, insuficienţei rezervelor.

Etapa 3. August – octombrie 1920 – retragerea trupelor sovietice în raioanele Berdicev şi Zhitomir. Epuizarea forţelor de ambele părţi; încheierea armistiţiului de pace în octombrie 1920. Forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei.

Urmările războiului au fost consfinţite în Tratatul de la Riga (Pacea de la Riga) din martie 1921. Teritoriile în litigiu au fost împărţite după cum urmează: Polonia recunoaşte teritoriile Ucrainei de Est, iar Poloniei îi revin Volynul de Vest, Galicia de Est, Holmshina, Polesia de Vest, Podliashie.

Aceste evenimente – cedarea teritoriilor germane Poloniei şi rezultatele războiului polono-sovietic – au marcat relaţiile ulterioare dintre Germania, Polonia şi URSS.

Colaborarea germano-sovietică

Contrar unei opinii larg răspândite, colaborarea germano-sovietică a început cu mult înainte de accederea lui Adolf Hitler la putere.

La 11 august 1922, cu doar patru luni mai târziu după ce, la conferinţa de la Genova, delegaţia sovietică a venit cu propunerea de a reduce capacităţile militare generale, a fost încheiat Tratatul de la Rapallo, care prevedea si un acord temporar de colaborare dintre Reichswehr şi Armata Roşie.

Acordul stabilea principiile acestei cooperări: cooperarea în domeniul studiilor teoretice, exerciţiilor militare, stabilirea unor programe de pregătire comune; efectuarea experienţelor chimice (!); organizarea unor şcoli de aviaţie şi tancuri; trimiterea în misiune în Germania a reprezentanţilor forţelor militare sovietice (Forţele Aeriene Sovietice, Comitetul tehnico-ştiinţific, Direcţia generală sanitară militară şi altele) pentru iniţierea în organizarea unor acţiuni secrete şi studierea acestora.

În 1924 la Lipetsk s-a organizat şcoala de aviaţie a Reichswehr-ului, care a activat timp de 10 ani, cu numele conspirativ de Escadrila a 4-a a Unităţii de aviaţie a Flotei Aeriene Roşii. Numeroşi aviatori germani (Blumensaat, Heinz, Voss, Blume, Ressing, Makratski ş.a. ),care au devenit cunoscuţi ulterior, au fost instruiţi la Şcoala din Lipetsk.

Potrivit Tratatului de la Versailles, Germaniei i s-a interzis să deţină tancuri, iar Reichswehrul trebuia să se descurce fără ele.

Însă generalul Hans von Seeckt, fiind înzestrat cu spirit de previziune, promova ideea că tancurile ar putea face parte din aceeaşi unitate militară specială, alături de infanterie, cavalerie şi artilerie.

Astfel, urmând teza lui von Seeckt, în anul 1926 germanii au pus bazele Şcolii de tancuri cu denumirea codificată „Kama” din Kazan. Instruirea şi pregătirea la „Kama” a unei pleiade de tanchişti, printre care se numărau 30 de ofiţeri, a facilitat, mai târziu, crearea neîntârziată a trupelor germane de blindate.

Cel mai secretizat obiect al Reichswehr-ului în URSS a fost „Tomka”, investiţia germanilor fiind circa 1mln. de mărci germane. Era şcoala armelor chimice, situată în regiunea Samara, în apropierea nemijlocită de teritoriul Republicii Autonome a germanilor de pe Volga. Or, alin.1 art.171 al Tratatului de pace de la Versailles interzicea Germaniei folosirea gazelor asfixiante, otrăvitoare şi altor gaze, ca şi a tuturor substanţelor analoage, precum şi introducerea acestora pe teritoriul Germaniei. La „Tomka” se experimentau metodele de utilizare a substanţelor toxice în artilerie, aviaţie, precum şi mijloace şi metode de degazare a terenurilor.

Secţia de cercetare ştiinţifică a şcolii era înzestrată cu cele mai avansate tehnologii în domeniul construcţiei de tancuri pentru a experimenta substanţele toxice, iar laboratoarele şi atelierele erau asigurate cu aparate şi instrumente aduse din Germania.

E incontestabil faptul că colaborarea dintre Armata Roşie Muncitorească-Ţărănească şi Reichswehr în centrele menţionate (cu denumirile codificate „Lipetsk”, „Kama” şi „Tomka”) era contrară prevederilor Tratatului de la Versailles.

În conformitate cu art.168 al Tratatului, amplasarea şi crearea unor obiective militare trebuie coordonată şi acceptată de către guvernele statelor aliate.

Partea sovietică primea anual „recompense” materiale pentru utilizarea acestor obiective de către germani şi dreptul de a participa la experimentele, operaţiunile militare şi industriale.

Comandantul Armatei Roşii Muncitoreşti-Ţărăneşti Ieronim Uborevich spunea că germanii sunt pentru sovietici singurul „canal” care oferă posibilitatea de a studia performanţele în domeniul militar ale altor state, în special referitoare la armată, şi alte realizări interesante în alte domenii.

Până la un moment, opinia publică nu a ştiut nimic despre colaborarea militară germano-sovietică, şi doar în 1926 a devenit cunoscută datorită unui articol publicat în ziarul britanic „Manchester Guardian”.

A urmat criza guvernamentală în Germania, cu demisia cabinetului Cancelarului Wilhelm Marx. Social-democraţii au făcut un demers la Reichstagîn legătură cu livrarea în Germania a unor proiectile din URSS.

Cu toate acestea, întărirea forţelor armate germane în Rusia Sovietică a continuat până în anul 1933.

Anume în Rusia au fost puse, în mare măsură, bazele viitoarelor forţe ofensive ale Germaniei , care au înspăimântat Europa în 1939, iar în 1941 au atacat URSS. (Trebuie să menţionăm faptul că Reichswehr-ul ţinea, în paralel, legături secrete de acelaşi gen cu alte state).

După 1933, „prietenia” germano-sovietică s-a redus considerabil, cu toate acestea, relaţiile germano-sovietice au continuat.

Un exemplu elocvent constituie Acordul general privind colaborarea, asistenţa mutuală şi activitatea comună, semnat la 11 noiembrie 1938 de şeful NKVD-ului Lavrenti Beria şi Reichsführer-ul SS.

Acordul general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună

Semnat în or. Moscova,

la 11 noiembrie 1938.

Comisariatul Popular pentru Afaceri Interne al URSS, denumit în continuare NKVD, reprezentat de șeful Direcţiei principale a Securității de Stat (GUGB), Comisar de securitate de rangul 1 Lavrenti BERIA, pe de o parte, și Direcția Generală de Securitate al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, reprezentată de șeful Departamentului IV al Biroul Principal de Securitate (Gestapo) Heinrich Müller, în baza procurii nr. 1-448/12-1 din 3 noiembrie 1938, emisă de şeful Direcției Generale de Securitate Reichsfuehrer-ulSS Reinhard Heydrich, denumit în continuare GESTAPO, pe de altă parte, au încheiat prezentul Acord general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună între NKVD și GESTAPO.

 

Colaborarea germano-sovietică şi împărţirea Poloniei

 

3 mai 1939 – Comisarul poporului pentru Afaceri Externe Litvinov (evreu) a fost înlocuit cu Molotov (rus).

5 mai 1939 – Ministrul propagandei germane Goebbels dă indicaţii surselor mass-media să se abţină de la utilizarea unor cuvinte dure în adresa Uniunii Sovietice.

20 mai 1939 – Molotov îi reaminteşte Ambasadorului german la Moscova Schulenburg că tratativele cu privire la cooperarea economică germano-sovietică trebuie, de asemenea, să fie „fundamentată politic”.

3 august 1939 – Ambasadorul german la Moscova Schulenburg primeşte 2 telegrame secrete de la ministrul afacerilor externe al Germaniei Ribbentrop, prin care este informat că, de la Marea Baltică la Marea Neagră, nu există nici o problemă care nu ar putea fi soluţionată pozitiv şi de comun acord de către URSS și Germania. Ribbentrop s-a arătat interesat să plece la Moscova pentru tratative.

16 august 1939 – Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Ernst von Weizsacker, îi dă indicaţii lui Shulenburg să-i comunice lui Molotov că Germania este gata să semneze un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică pe o perioadă de 25 de ani.

18 august 1939 – la Berlin a fost semnat Acordul comercial între Germania și URSS. Moscova primește mărfuri de producţie germană, iar Berlinul – materii prime strategice. Molotov susţine că Ribbentrop poate sosi la Moscova pe 26 sau 27 august.

20 august 1939 – o nouă indicaţie pentru Schulenburg – să obţină confirmarea, nu mai târziu de 23 august, că Ribbentrop va fi primit la Kremlin pentru semnarea pactului de neagresiune.

Moscova şi-a dat acordul şi, la doar 14 ore de la sosirea lui Ribbentrop la Moscova, pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică a fost semnat.

Discursul lui Stalin în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.C.(b) din URSS, 19 august 1939

Pace sau război, întrebare ce intră într-o fază critică pentru noi. Dacă vom încheia o convenţie de asistență mutuală cu Franța și Marea Britanie, Germania va renunţa la Polonia şi va fi pusă în situaţia să caute „modus vivendi” cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, însă evenimentele ulterioare ar putea lua o întorsătură periculoasă pentru URSS.

Dacă vom accepta propunerea Germaniei de a încheia cu aceasta un pact de neagresiune, este cert faptul că ea va ataca Polonia, iar intervenția Franței și Angliei în acest război va fi inevitabilă. Europa de Vest va fi supusă unor tulburări și revolte grave. În aceste condiții, avem mari șanse să rămânem deoparte de conflict și putem spera la o intrare în război favorabil nouă.

Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că, în timp de pace, este imposibilă prezenţa unei mișcări comuniste în Europa, unei mişcări atât de puternice încât partidul bolșevic să poată prelua puterea.

Dictatura acestui partid este real posibilă doar ca rezultat al unui mare război. Noi am făcut alegerea, iar aceasta este clară. Trebuie să acceptăm propunerea germanilor și să refuzăm politicos misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom avea va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galicia ucraineană.

Germania ne dă mână liberă în a acţiona în Țările baltice și nu se opune întoarcerii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ea este gata să ne cedeze ca zone de influență România, Bulgaria și Ungaria. Rămâne o problemă deschisă legată de Iugoslavia.

Totodată, trebuie să anticipăm consecințele care vor decurge atât din înfrângerea, cât și din victoria Germaniei. În cazul înfrângerii, în mod inevitabil, Germania va fi sovietizată și va fi creat un guvern comunist.

Nu trebuie să uităm că Germania sovietizată se va confrunta cu un pericol major, în cazul în care sovietizarea va surveni ca urmare a înfrângerii Germaniei într-un război de scurtă durată. Anglia și Franța vor fi suficient de puternice pentru a ocupa Berlinul și a distruge Germania sovietică.

Și noi nu vom putea sări în ajutorul tovarăşilor noștri bolșevici din Germania. Astfel, scopul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai mult timp posibil, astfel încât Anglia și Franța, slăbite și epuizate, să nu poată învinge Germania sovietizată. Urmând poziția de neutralitate și în aşteptarea momentului potrivit, URSS va acorda ajutor actualei Germanii, prin aprovizionarea cu materii prime și produse alimentare. Însă, bineînţeles, ajutorul nostru nu trebuie să depășească anumite limite, pentru a nu submina economia și slăbi puterea armatei noastre. În același timp, e necesar să ducem o propagandă comunistă activă, în special în blocul anglo-francez și, predominant, în Franța.

Trebuie să fim pregătiți de faptul că în această țară, în timp de război, partidul va fi nevoit să renunţe la activitatea legală și va trece în ilegalitate. Cunoaştem cu toţii că vor fi multe sacrificii, însă tovarăşii noştri francezi nu vor avea dubii. Dezorganizarea şi demoralizarea armatei şi a poliţiei va constitui sarcina lor principală.

Dacă aceste acţiuni pregătitoare vor fi îndeplinite în modul corespunzător, siguranța Germaniei sovietice va fi asigurată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței.

Pentru a pune în aplicare aceste planuri, este necesar ca războiul să dureze cât mai mult timp posibil și anume în acest sens ar trebui să ne îndreptam toate forțele de care dispunem în Europa de Vest și Balcani.

Să examinăm acum cea de-a doua ipoteză, adică victoria Germanei. Unii sunt de părere că aceasta ar prezenta pentru noi un pericol grav. Poate fi o fărâmă de adevăr în aceasta, dar ar fi greşit să credem că acest pericol va fi atât de aproape și atât de mare, cum o cred unii.

Dacă Germania va ieşi victorioasă din război, ea va fi prea epuizată pentru a începe un conflict armat cu URSS, cel puțin în următorii zece ani.

Preocuparea ei esenţială va fi să urmărească Marea Britanie și Franța învinse, cu scopul de a împiedica restabilirea lor. Pe de altă parte, Germania victorioasă va deţine teritorii vaste și în cursul mai multor decenii va fi preocupată de „exploatarea lor” și stabilirea ordinii germane în acele teritorii. Este evident faptul că Germania va fi foarte ocupată ca să se întoarcă împotriva noastră.

Ar mai fi o chestiune care va asigura securitatea noastră. În Franţa învinsă, Partidul comunist francez (PCF)va fi întotdeauna foarte puternic. Revoluția comunistă este inevitabilă și ne vom putea folosi de această circumstanţă pentru a veni în ajutorul Franței și a o face aliatul nostru.

Mai târziu, toate popoarele trecute sub „protecția” Germaniei victorioase vor deveni aliații noștri. Vom avea un câmp vast de activitate pentru dezvoltarea unei revoluții mondiale.

Tovarăși! Este în interesul URSS – Patria clasei muncitoare – să înceapă războiul dintre Reich și blocul capitalist anglo-francez. Trebuie să facem totul ca acest război să dureze cât mai mult timp posibil, pentru a epuiza ambele părți.

Tocmai din acest motiv trebuie să acceptăm încheierea pactului propus de Germania și să întreprindem toate acţiunile pentru ca acest război, odată declarat, să se prelungească la maximum.

Va fi necesar să intensificăm acţiunile de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătiţi de momentul în care războiul se va încheia.(Центр хранения историко-документальных коллекций, бывший ОСОБЫЙ архив СССР, ф.7, оп.1, д.1223).

 

Pactul Ribbentrop – Molotov

 

Pactul de neagresiune între URSS și Germania, cunoscut sub numele de Ribbentrop – Molotov, a fost semnat la Moscova pe data de 23 august 1939. Acest document, în mare măsură, a contribuit la începutul celui de-al doilea război mondial.

În afară de aceasta, pactul a determinat în mare măsură soarta letonilor, estonienilor, lituanienilor, precum și a ucrainenilor occidentali, belarușilor și moldovenilor.

Ca urmare a pactului, aceste popoare, multe dintre care pentru prima dată în istoria lor au format state unitare, au fost aproape complet absorbite de URSS.

 

 

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov

 

 

La 28 august 1939 a fost semnată o expunere (hartă) detaliată a „protocolului adițional secret„, care delimita sferele de influență, în caz de rearanjare teritorială și politică în zonele ce aparțineau statului polonez.

În zona de influență a Uniunii Sovietice intra teritoriul polonez la est de râurile Pissa, Narev, Bug, Vistula și San. Această linie de demarcație aproximativ corespunde așa-numitei „Linii Curzon”, care presupunea stabilirea frontierei de est a Poloniei după primul război mondial.

Adițional interesului față de părțile vestice ale Ucrainei și Belarus-ului, negociatorii sovietici și-au expus și interesul față de Basarabia, pierdută în 1919, primind un răspuns pozitiv din partea germană, care și-a declarat un total dezinteres politic în aceste regiuni. Mai târziu, acest teritoriu a devenit parte a RSS Moldovenești în cadrul URSS.

 

Protocolul adițional secret

 

Reprezentanții plenipotențiari declară semnarea acordului dintre guvernul Germaniei și cel al URSS, după cum urmează:

Protocolul adițional secret, semnat la 23 august 1939, trebuie să fie corectat la alineatul 1, având în vedere faptul că teritoriul statului Lituania a trecut în sfera de influență a Uniunii Sovietice, în timp ce, pe de altă parte, regiunea Lublin și o parte a regiunii Varșovia au trecut în sfera de influență germană. De îndată ce guvernul URSS va întreprinde măsuri speciale pe teritoriul lituanian pentru a-și proteja interesele sale, prezenta frontieră germano-lituaniană, în scopul stabilirii unei frontiere naturale și simple, va fi corectată astfel încât teritoriul lituanian, situat la sud-vest de linia marcată pe harta atașată, va fi transferat Germaniei.

În continuare se declară că acordul economic actual între Germania și Lituania nu va fi afectat de activitățile Uniunii Sovietice menționate mai sus.

Moscova, 28 septembrie 1939.

I. Ribbentrop
V. Molotov

 

 

Semnarea tratatului

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 2

În centru, in dreapta lui Stalin – Joachim von Ribbentrop

Pactul Ribbentropp-Molotov 3

Joachim von Ribbentrop și Stalin

Pactul Ribbentropp-Molotov 4

Pactul Ribbentropp-Molotov 5

Pactul Ribbentropp-Molotov 7

Pactul Ribbentropp-Molotov 8

                                   Stalin e multumit, acum stim de ce…

Pactul a fost ratificat de către Sovietul Suprem al URSS peste o săptămână după semnarea acestuia, iar deputații nu au știut de existența „protocolului adițional secret”, care niciodată nu a fost ratificat.

Pe data de 1 septembrie 1939, a doua zi după ratificarea pactului, Germania a invadat Polonia.

Ca urmare a pactului, între 1939 – 1944, Germania a evitat un război pe două fronturi, invadând succesiv Polonia, Franța și o serie de țări mici din Europa, în cele din urmă obținând, pentru un atac asupra URSS, o armată cu doi ani de experiență de luptă.

Astfel, după părerea multor istorici, principalul beneficiar de pe urma pactului poate fi considerată Germania nazistă.

Cu toate acestea, și URSS-ul a primit suplimentar doi ani de pace, precum și teritorii suplimentare considerabile la frontiera sa vestică.

Când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în cel de-al doilea Război mondial?

Se consideră că cel de-al doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, odată cu invazia germană în Polonia (de fapt, și această dată este convențională).

După cum se știe, invazia a avut loc sub pretextul unui atac înscenat de către serviciile secrete germane, îmbrăcați în uniforme poloneze, asupra postului de radio german Gleiwitz, în apropiere de frontieră. În aceeași zi, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea privind recrutarea universală în rândurile armatei.

La 3 septembrie 1939, Anglia și Franța au declarat război Germaniei (apropo, peste o zi S.U.A. și-a declarat neutralitatea față de război), pe 6 – Uniunea Sud-Africană, iar pe 10 – Canada.

La 17 septembrie 1939 a venit rândul URSS. Începuse „campania de eliberare” a Armatei Roșii în Polonia, direcționată în întâmpinarea Wehrmacht-ului german. Spre sfârșitul lunii septembrie (în mare parte datorită eforturilor Wehrmacht-ului), armata poloneză, care rezistase cu înverșunare în așteptarea zadarnică a unui ajutor din partea Marii Britanii și Franței, a fost învinsă, iar teritoriul Poloniei a fost împărțit între Germania și URSS (Uniunea Sovietică a redobândit teritoriile pierdute ca urmare a războiului sovietic-polonez din 1920). Ambele state, Germania și Uniunea Sovietică, au intrat în contact direct: a fost stabilită frontiera sovieto-germană, pe linia de demarcație fixată în protocoalele așa-numitului Tratat privind frontierele și de prietenie, semnat pe 28 septembrie 1939.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 9

Atacul Armatei Roșii asupra Poloniei 17 septembrie 1939.

Pactul Ribbentropp-Molotov 10

 

Comandantul Diviziei Blindate 19, generalul Heinz Guderian, discută cu comisarul politic Borovski.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 12

                       Prietenii sovietici și germani

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 13

                       Prietenii sovietici și germani – 1

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 14

               Prietenii sovietici și germani – 2

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 15

                Prietenii sovietici și germani – 3

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 16

Prietenii sovietici și germani – 4

Pactul Ribbentropp-Molotov 17

               Tanchiștii sovietici și germani – prieteni – 5

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 18

              Prietenii sovietici și germani – 6

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 19

             Prietenii sovietici și germani – 7

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 20

Vizita lui Veaceslav Molotov în Germania, 12 noiembrie 1940

Pactul Ribbentropp-Molotov 21

Pactul Ribbentropp-Molotov 22

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 23

V. Molotov și Ribbentrop trec prin fața Gărzii de onoare, stația Anhalt, Berlin

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest, 1939

 

 

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest (în germană: Deutsch-sowjetische Siegesparade in Brest – Litowsk) – marșul solemn al subdiviziunilor Armatei a XIX-a a Wehrmacht-ului (comandantul corpului – general al Diviziei a 2-a Panzer, Heinz Guderian) și brigăzii 29 de tancuri a Armatei Roșii (comandant – colonel Semion Krivoshein) pe strada principală a orașului, la 22 septembrie 1939, în timpul procedurii oficiale de cedare a orașului și a cetății Brest părții sovietice în timpul invaziei Poloniei de către trupele germane și sovietice.

Procedura s-a finalizat cu coborârea solemnă a steagului german și ridicarea celui sovietic. Cedarea orașului a avut loc în conformitate cu protocolul sovieto-german privind stabilirea liniei de demarcație pe teritoriul fostului stat polonez, semnat la 21 septembrie 1939 de către reprezentanții comandamentelor sovietic și german. Evenimentul a fost filmat de serviciul media de propagandă germană „Die Deutsche Wochenschau”.

Istoricul Michael Meltiuhov notează că, la acel moment, Germania încerca din răsputeri să arate Angliei și Franței că Uniunea Sovietică este aliatul ei, iar în același timp, în Uniunea Sovietică, depunea eforturi să-și demonstreze ”neutralitatea” sa.

Parada comună Brest – Litovsk a reprezentat, în viziunea istoricilor, un simbol al împărțirii statului polonez.

 

Porțile paradei în orașul ocupat Brest

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 24

         Brest – Litovsk, 22 septembrie 1939

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 25

 

                  Foto: Generalul german Guderian şi generalul rus Krivoşein

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 26

Pactul Ribbentropp-Molotov 27

Pactul Ribbentropp-Molotov 28

 

Foto: Generalul german Guderian şi generalul rus Krivoşein, la parada sovieto-germană, în Polonia ocupată, Brest 1939

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 29

Pactul Ribbentropp-Molotov 30

Pactul Ribbentropp-Molotov 31

Pactul Ribbentropp-Molotov 32

Pactul Ribbentropp-Molotov 33

Pactul Ribbentropp-Molotov 34

Pactul Ribbentropp-Molotov 35

Coloana sovietică de tancuri trece pe lângă un grup de motocicliști germani

 

Agresiunea URSS împotriva Finlandei

 

La 29 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică rupe relațiile diplomatice cu Finlanda, și a doua zi, după ce asupra pozițiilor Armatei Roșii a fost deschis focul (fapt care până astăzi nu a fost elucidat), trupele sovietice au atacat teritoriul acesteia.

În consecință, a fost proclamată crearea Republicii Democratice Finlandeze, fiind stabilit un guvern condus de binecunoscuta figură a Comintern-ului, Otto Wille Kuusinen.

Cu acest guvern imediat au fost stabilite relații diplomatice (desigur, toate aceste lucruri s-au întâmplat la Moscova, deși în caietul de sarcini au figurat întotdeauna adrese finlandeze; nenumărate documente ale acestui guvern finlandez au fost scrise de mâna lui A.A. Jdanov).

Războiul cu Finlanda a continuat până în 1940 și a luat sfârșit pe data de 12 martie. Nu s-a reușit distrugerea completă a armatei finlandeze.

Conform Tratatului de pace încheiat la Moscova la 12 martie 1940, Uniunii Sovietice i-au fost cedate istmul Karelia, inclusiv orașul Vîborg/Viipuri, și baza militară navală dislocată pe peninsula Hanko (închiriată pe o perioadă de 30 de ani).

Drept compensație, Finlandei i-au revenit teritoriile pustii din regiunea nordică a peninsulei Kola.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 36

La 14 decembrie 1939, Uniunea Sovietică a fost exclusă din cadrul Ligii Națiunilor, care în perioada interbelică a jucat rolul actualei Organizații a Națiunilor Unite (doar trei state au fost declarate agresori – Japonia, Italia și Germania. Adițional – URSS-ul).

Ocupaţia sovietică a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi a celor trei state baltice

La 28 iunie 1940 România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care i se cerea evacuarea administrației civile şi militare de pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord. În aceeaşi perioadă URSS anexează teritoriile Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 37

La 23 august 1944, trupele sovietice reiau controlul asupra teritoriului Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În 1947, ca parte a tratatului de pace de la Paris, România și Uniunea Sovietică au semnat un tratat cu privire la frontieră, prin care frontiera comună era „fixată în concordanță cu înțelegerea sovieto-română din 28 iunie 1940”, aceasta în condițiile în care pe 28 iunie nu a fost semnată nicio înțelegere, ci s-a răspuns unui ultimatum, iar anterior acestei date nu au existat nicio înțelegere scrisă în această privință.

 

Sursa: traducere şi adaptare după http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html)

***

Acestea sunt faptele şi contextul pe care nu-l putem ignora atunci când vorbim despre victoria în cel de-al doilea război mondial. 

Tot ce mi-am propus este să înţeleg: ce sărbătorim la 9 mai noi, cetățenii statului Republica Moldova, care la 27 august 1991 şi-a proclamat independenţa faţă de URSS şi care, prin Declaraţia de Independenţă, a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop si „ocuparea prin forţă la 28 iunie 1940” a teritoriului Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Ținutului Herţa?

Cine sunt învingătorii în cel de-al doilea război mondial? Cei care au reușit să recunoască şi să-şi asume crimele nazismului, sau cei care deplâng imperiul şi se bazează în continuare pe teoriile staliniste în relaţia cu lumea exterioară?

Eu cred că adevărații învingători în cel mai mare măcel al secolului XX sunt cei care au învăţat aceasta cumplită lecţie a istoriei, plătită cu viețile a zeci de milioane de oameni. Învingători sunt cei care au reușit să se debaraseze atât de fascism, cât şi de comunism şi să edifice democrația în statele lor.

Adevăratul învingător în cel de-al doilea război mondial este astăzi Germania, ţara cu cea mai avansată democrație şi economie în Europa. Este ţara care a știut să înveţe cumplita lecție a istoriei.

Este ţara, liderul căreia, asumându-și trecutul aşa cum este el, va merge la 10 mai la Moscova pentru a onora memoria celor căzuți în cel de-al doilea război mondial.

A adus această victorie libertate moldovenilor? Așadar, ce sărbătorește Republica Moldova la 9 mai?

 

 

 

Articol: CE SĂRBĂTOREȘTE REPUBLICA MOLDOVA LA 9 MAI?

de Alexandru Tănase

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/05/06/despre-prietenia-sovieticilor-cu-nazistii/

 

 

VIDEO: Prietenii sovietici si nazisti- Polonia, 1939

https://www.youtube.com/watch?v=PAPctERefgk

 

09/04/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 9 aprilie în Istoria Românilor

 

 

1654: A murit Matei Basarab, domn al Țării Românești; (n. 1580).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Matei Basarab (n. 1580, Brâncoveni, Muntenia) a fost domnul Ţării Româneşti între 1632 şi 1654. Domnia i-a fost marcată de confruntări cu domnitorul Vasile Lupu  al Moldovei.

Pe plan cultural, Matei Basarab a ctitorit şi a refăcut o seamă de lăcaşuri de cult.

Matei Basarab a fost cel care a adus o contribuţie majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viaţa oficială, religioasă şi civilă. El a introdus prima legislaţie scrisă: „Pravila mică” (tipărită la mănăstirea Govora, 1640), care a fost tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum şi „Îndreptarea legii” (Târgovişte, 1652).

  Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost iniţiatorul şi comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Ţările Române, Polonia şi Rusia. Cel care a fundamentat ideologic doctrina poporului român a fost savantul domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711), membru al Academiei din Berlin.

Liga antiotomană a eşuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare.

Sfârşitul domniei a fost caracterizat de o slăbire a autorităţii domneşti în raport cu mercenarii seimeni, care avea să ducă la Răscoala seimenilor din timpul lui Constantin Şerban.

Dacă Ştefan cel Mare a zidit 45 de biserici şi mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurescu.

Printre altele, a reconstruit Episcopia Buzăului, „după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoşii săi, arsă şi stricată de năvălirile varvariceşti”, aşa cum scria un cronicar al vremii.

Dar cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab rămâne Mănăstirea Arnota (din actualul judeţ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui lăcaş de cult mai vechi.

A fost înmormântat la Târgovişte, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa – Mănăstirea Arnota – de către un sobor de preoţi, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei şi secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Românească.

 

 

 

 

 

1732: Primul memoriu înaintat de episcopul Ioan Inochenție Micu – Klein Curţii de la Viena, în care acesta cerea respectarea drepturilor acordate clerului unit prin Diploma Leopoldină.

 

 

 

 

 

 

 

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma), a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraş. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” şi mănăstirea cu acelaşi hram.

Este considerat întemeietorul gândirii politice româneşti moderne.

 

 

 

 

1749: La mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, domnul Moldovei Constantin Mavrocordat a convocat Marea Adunare a ţării.

 

 

Constantin Mavrocordat, de 4 ori domn al Moldovei (1733-1769)

Constantin Mavrocordat, de 4 ori domn al Moldovei (1733-1769)

 

Despre desfăşurarea Adunării aflăm din Aşezămîntul de dezrobire şi din relatările cronicarului Pseudo-Enache Kogălniceanu.

Conform Aşezămîntului se stabilea statutul vecinilor în comparaţie cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti.

Boierii au fost nevoiţi să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii ţigani, promiţînd că pe viitor vecinii vor fi consideraţi “săteni megieşi fără moşie”.

S-a mai convenit “ca tunci cînd se va vinde moşie oamenii să nu se vînză”. Boierii au convenit să nu le mai spună “vecini” acestor ţărani, “ci ca nişte săteni ai satelor în sat să rămînă”.

Afirmaţia privitoare la rămînerea în sat nu se referea la moşia stăpînului, ci era o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani, introdusă încă în octombrie 1741 de a nu părăsi satele fără încuviinţarea domniei.

Boierii au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia, socotind această sumă foarte mică, dar au reuşit să capete încuviinţarea domnului ca foştii vecini să presteze 24 de zile de boieresc pe an.

1850: A avut loc, pe scena Teatrului Național din Iași, premiera comediei „Coana Chirița sau Două fete și-o neneacă”, de Vasile Alecsandri.

 1864: In România este aprobată legea privind interzicerea cumulului de funcţii publice.

1916: A avut loc, la Ateneul Român din Bucureşti, prima audiţie a Suitei a II-a, de George Enescu, sub bagheta compozitorului.

1918: Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România.

Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)

Actul Unirii  cu România

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii  (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918

La 9 aprilie 1918 stil nou (27 martie 1918, stil vechi), în prezenţa prim-ministrului României Al. Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate de voturi: 86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi.

După votare, prim-ministrul român Marghiloman vine cu o declaraţie în care afirmă: „În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă„.

În Actul Unirii se menţiona: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România„. Actul cuprinde şi 11 condiţii.

Detalii… Actul Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti cu România,   Sfatul Ţării 1917-1918,   Republica Democratică Moldovenească.

1924: S-a născut Francisc Munteanu, scriitor, regizor, scenarist de film român („Pistruiatul”) (d.13.04.1993).

1939: S-a născut actriţa Anda Caropol.

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București promoția 1960, la clasa profesorului A. Pop. Marțian, asistent Cornel Todea, a fost colegă de an cu Stela Popescu, Sebastian Papaiani, Rodica Popescu Bitănescu  s.a

De peste cinzeci de ani este actriță a Teatrului Nottara din București.

În film a debutat  în 1962 cu un rol în  drama lui Francisc Munteanu ” Cerul n-are gratii „, si  șapte apariții în filme de succes dar interpretând roluri secundare.

A fost căsătorită cu renumitul actor Ion Marinescu după divortul acestuia de colega ei, Oana Diamandi și până la moartea lui din 1998.

Sărbătorită în fiecare an de colegii de teatru și presă,  Anda Caropol declară de fiecare data : „Noul an care vine în viața mea, îl privesc cu seninătate…Pentru anul ce urmează îmi doresc ca Dumnezeu să mă ferească de toate bolile de pe lume, mai puțin de aceasta boala incurabilă care este teatrul.”  

1961: A decedat Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător român interbelic, care face parte din aceeași generație cu Victor Eftimiu și Mihail Sorbul.

A fost frate cu scriitorul de spectacole de revistă Nicolae Kirițescu.

 

A scris comedii satirice („Gaiţele sau Cuibul de viespi”, „Dictatorul”), evocări istorice („Nunta din Perugia”, „Borgia”, „Michelangelo”), remarcabile prin conflictul incisiv, varietatea tipologică şi valoarea observaţiei sociale şi psihologice (n.28.03.1888).

1970: A fost inaugurat Aeroportul Internațional Bucuresti   – Otopeni (din mai 2004 se numeste Aeroportul Internaţional Henri Coandă) (foto).

1974: A fost inaugurat stadionul de fotbal Steaua din Bucuresti.

1998: La Chişinău s-a  dezvelit o statuie a lui Mihai Eminescu, în faţa Universităţii.

Iniţiativa aparţine Uniunii „Vatra Românească” şi „Ligii pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni”.

2015: A decedat solistul vocal, compozitorul şi orchestratorul roman Constantin Draghici ; (n.19 ianuarie 1932 în Bucureşti).

A debutat in 1961 la televiziune cu piesa Nu eşti de vină tu de Enrico Fanciotti. Piesa va fi înregistrată pe un disc împreună cu o altă melodie intitulată Gelozia.

A fost o prezenţă constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov şi Alexandru Bocăneţ. În 1962 obţine Medalia de Bronz la Festivalul Tineretului de la Helsinki cu melodii compuse de Nicolae Kirculescu şi Henri Mălineanu.

În 1967 obţine premiul al III-lea la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia cu compoziţia proprie N-ar trebui. Alături de Teatrul Constantin Tănase face turnee în Franţa, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Înregistrează pentru case de discuri din Germania (Amiga, Show, BASF). Participă la inaugurarea canalului german de televiziune în culori.

Alături de teatrul Ion Vasilescu face turnee în Israel. Îşi petrece o bună perioadă din viaţă în SUA.

În 1982, în urma unui contract la Town Hall, New York, i se oferă un angajament pentru încă un an. Cântă în programe de night club, musicaluri.
În Los Angeles colaborează cu Margareta Pâslaru şi cu formaţia lui Radu Goldiş. iar în 1990 se întoarce în ţară şi susţine recital la Festivalul Mamaia.

În perioada 1992-1995 se stabileşte în Germania şi apoi revine în Romania.

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/09/o-istorie-a-zilei-de-9-aprilie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. ro.wikipedia.org.

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

09/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 8 aprilie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

217  e.n.: Impăratul roman Caracalla, (211-217) (n. 186), este asasinat  si succedat la tron de prefectul Garzii Pretoriene Marcus Opellius Macrinus.

Caracalla a efectuat în 213 o călătorie în Dacia pentru a pune in aplicare programului său militar de întărire a fruntariilor europene ale Imperiului Roman.

Prezența sa in Dacia  fost atestată de numeroase inscripții  și de câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (Moigrad, jud. Salaj).

Cele două fortificații romane de la Porolissum, împreună cu un sistem defensiv complex,  au reprezentat cheia de boltă a apărării romane în regiunea nord-vestică a Daciei.

A fost asasinat  în timpul unei campanii militare in Mesopotamia.

1802: S-a nascut  la Bârzeiu de Gilort, județul Gorj, Gheorghe Magheru, general și om politic, conducător al armatei revoluționare române din Muntenia, la 1848 .

 

Fișier:Gheorghe Magheru desen.png

 

A avut o viata  aventuroasa,  fiind un haiduc celebru in zona Băileștiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din principat, luptător pentru Unirea Principatelor Române.

Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al  revolutionarului roman transilvanean Avram Iancu. A decedat la  23 martie 1880 in  București.

 

1823: Este sfinţită biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul Cinişeuţi, judeţul Orhei, Basarabia ţaristă. Biserica a fost ctitorită din piatră de către clucerul Nicolae Ziloti.

 

 

 

 

 

1828: S-a născut la Parma, in Italia, medicul român de origine franceză, Carol Davila.

Pe numele de naştere Carlo Antonio Francesco d’Avila (d. 24 august 1884, Bucureşti) a  studiat în Germania şi Franţa.

A sosit în Ţara Românească la 13 martie 1853, după ce şi-a dat doctoratul la Paris şi după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne şi Cher.

Ar fi trebuit să stea în Ţara Românească doar 3 ani dar a rămas până la sfârşitul vieţii. A venit  în Bucureşti invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar.

A contribuit fundamental la organizarea învăţământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general.

A organizat serviciul românesc de ambulanţe, care s-a distins apoi în timpul Războiului de Independenţă. Modelează viaţa medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecţii sanitare şi   proiecte de reformă.

In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a intemeiat la Bucuresti  Azilului de orfane, întecaruia îi dă numele Elena Doamna, după soţia lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape şi Regina Elisabeta.

 Datorită lui, serviciul ambulanţelor militare şi al trenurilor sanitare este pregătit din timp şi sute de vieţi sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi şi răniţi primesc îngrijiri. Printr-un decret-lege semnat de principele Carol I, la 31 mai 1868, i se acorda cetatenia romana.

  În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanţă cu concursul elevilor români din Paris şi de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.

La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuşi a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central.

La iniţiativa dr Mioara Mincu şi a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, generalul a fost numit membru post mortem al Academiei Române.

Importanţa meritelor generalului în punerea bazelor medicinei moderne din România, este recunoscută şi prin faptul că unele dintre cele mai importante instituţii de sănătate îi poartă numele, precum Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgenţe Militar Central „Dr. Carol Davila”, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” ş.a.

1829: Apare la Bucureşti primul periodic din Valahia, „Curierul românesc”, editat de Ion Heliade Rădulescu.

Ion Heliade-Rădulescu, scriitor român

Ion Heliade-Rădulescu, scriitor român

La 8 aprilie 1829, stil vechi (20 aprilie 1829, stil nou), apare la Bucureşti primul periodic din Valahia, „Curierul românesc”, editat de Ion Heliade Rădulescu.

 

 

Curierul românesc va apărea pînă la 19 aprilie / 1 mai 1848, seria a I-a  şi 29 noiembrie / 11 decembrie – 13 / 25 decembrie 1859, seria -a II-a.

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte — d. 27 aprilie 1872, Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat unul dintre cei mai importanti ctitori din cultura română prepaşoptistă.

 

 

 

 

 1869: În Basarabia ţaristă este aplicată reforma instituţiilor judecătoreşti.

 

1880: A avut loc premiera comediei lui I.L. Caragiale ”D’ale carnavalului” la Teatrul National din Bucuresti; piesa a fost publicata in „Convorbiri literare” la 1 mai 1885.

 

 

 

1898: S-a născut Alexandru Claudian, poet şi sociolog al literaturii (d.16.10.1962).

 

 

1885: La Bucureşti, in România, se stinge din viaţă Constantin A. Rosetti, om politic român, jurnalist, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Muntenia, membru fondator al Societatii Academice Romane, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti; (n. 2 iunie 1816, Bucureşti)

Constantin A. Rosetti (n.1816-d.1885), om politic și jurnalist român originar din Muntenia

Constantin A. Rosetti (n.1816-d.1885), om politic și jurnalist român originar din Muntenia

 

 

 Constantin A. Rosetti, a fost membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Naţional Liberal. S-a afirmat ca un lider radical al grupării politice liberale şi a ocupat funcţii importante în stat.

De asemenea, Rosetti a fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc.

Rosetti a fost  ales deputat şi numit secretar în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă din Muntenia. S-a numărat printre entuziaştii ce l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române, prilej cu care va rosti un discurs memorabil:

 

 

  • Măria Ta, suntem fericiţi că Adunarea electivă din Bucureşti ne-a onorat cu marea şi frumoasa misiune de a depune coroana lui Mihai în mîinile Măriei Tale, căruia fraţii noştri de aici au încredinţat coroana lui Ştefan … Românii munteni au încoronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre … Atâta timp cît Tu vei purta stindardul Unirii, al naţionalităţii, al justiţiei şi al libertăţii, muntenii şi moldovenii te vor urma ca un singur om.

 

1909: Regele Romaniei Carol I a adresat o scrisoare printului Ferdinand de Saxa Coburg, prin care recunostea independenta si proclamarea Regatului Bulgar.

 

 

1911: La Răşinari, în judeţul Sibiu, Transilvania s-a născut Emil Cioran, filozof şi scriitor român stabilit ulterior în Franţa.

Emil Cioran (n.1911-d.1995), scriitor și filozof român

Emil Cioran (n.1911-d.1995), scriitor și filozof român

 Prima lui carte apărută în 1934 în România, intitulata „Pe culmile disperării”, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi și Sfinţi (1937). 

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București.

In 1940, a inceput sa scrie ”Indreptar patimas”, ultima sa carte in limba romana, a carei varianta definitiva (ramasa inedita pana in 1991) a fost incheiata in 1945.

După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris.

Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, iar in 1949 i-a aparut la Gallimard prima carte, ”Precis de decomposition”.

Operele sale au fost apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar și pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii.

Cu exceptia Premiului Rivarol, care i s-a conferit in 1950 pentru debutul francez, a refuzat toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier).

A incetat din viata la Paris, in data de 20 iunie 1995.

 

 1917: S-a născut la Focșani, compozitorul, pianistul şi dirijorul român Florentin Delmar; (d.31 martie 1983).

 

 

 

 

 

 

1918: A luat ființă la Iasi, Liga Poporului, o formațiune politica aflată sub conducerea mareșalului Alexandru Averescu.

 

 

 

 Foto: maresalul Alexandru Averescu

 

 

 

 

1920: În România este adoptat prin decret regal, Regulamentul de funcţionare a comisiilor pentru descongestionarea organismelor administrative din teritoriile unite şi unificarea lor cu vechiul Regat, in conformitate cu  care la Chişinău, in România unita, a început să activeze o comisie regională.

Tot în această zi, Comisia centrală de unificare  prezidată de primul-ministru A. Averescu, l-a numit în calitate de Inspector general administrativ al Basarabiei pe generalul Mihail Schina.

 

 

 

1927: S-a născut la Brăila, cântarețul și compozitorul român George Grigoriu; ( 23 februarie 1999, București).

A absolvit Conservatorul Regal din Bucureşti, secţia canto.

 

 

 

 

 

Imagini pentru George Grigoriu; photos

 

 

A activat alături de fraţii săi, Cezar şi Angel, de la finele anilor cincizeci şi până la jumătatea deceniului 1960, în formaţia „Trio Grigoriu”, care a oglindit  evoluţia muzicii usoare româneşti  de la proletcultism la o oarecare libertate (stilistica ultimelor înregistrări ale formaţiei aduce mult cu muzica rock, o achiziţie foarte nouă a muzicii româneşti la vremea respectivă).

În continuare, George Grigoriu s-a dedicat compoziţiei de muzică uşoară şi muzicii de film (Dragoste la zero grade, Actorul şi sălbaticii) şi scenă (câteodată, în colaborare cu fratele său Cezar – Împuşcături pe portativ, cu Margareta Pâslaru şi Cornel Fugaru, este cea mai cunoscută colaborare a celor doi fraţi în postură de compozitor şi regizor).

  George Grigoriu a compus pentru generaţia Margaretei Pâslaru (artista s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea sa iar peste ani marele compozitor scria „Margareta Pâslaru – un mit al muzicii uşoare româneşti”) şi a promovat voci valoroase de muzică uşoară sau alte genuri; totuşi, a continuat să ajute artiştii tineri (Luminiţa Dobrescu, Angela Similea, Stela Enache, Mihaela Mihai, George Enache, Mihaela Runceanu, Marina Florea). Un „elev” mai recent al lui George Grigoriu a fost cântăreţul de muzică pop Fuego.

Printre distinctiile primite se numara Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a, în 1967 si cel de  Cetăţean de onoare al Brăilei, post-mortem, prin Hotărârea nr.303 din 30 septembrie 2005 a Consiliului Local Municipal.

VIZIONATI AICI  

 

1933: S-a născut marele istoric Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române; (d. 14 aprilie 2012).

 

 

Profesorul Academician Florin Constantiniu Foto Cristina Nichitus Roncea 150x150 Regretatul Profesor Florin Constantiniu: Tinerii de azi vor o Miscare Legionara pentru ca Parlamentul este un putregai politic

 

Istoricul  român Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, Bucureşti – d. 13 aprilie 2012, Bucureşti) a fost  membru corespondent (din 1999) al Academiei Române, iar din  anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române.

A fost cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, fiind distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.

A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei şi a abordat diverse direcţii de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărţii „O istorie sinceră a poporului român”.

A murit la 14 aprilie 2012, la Bucureşti.

 

1946: A murit poetul Ilarie Voronca; (n. 31 decembrie 1903).

A fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor  „75 HP” şi „Integral” şi al mişcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat şi Roneiro Valcia.

Naturalizat francez în 1938, va participa la mişcarea de rezistenţă, ca scriitor şi luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în ţară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general.

Se sinucide în acelaşi an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.

La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 şi 1965, tânărul grup de literaţi „Pont de l’épée” adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca.

În 1972, la editura Minerva din Bucureşti apar, sub îngrijirea lui Saşa Pană, două volume de Poeme alese.

 

1952: S-a născut la Buzău,  publicistul român Gabriel Andreescu.

Este un activist român pentru drepturile omului şi specialist în domeniul ştiinţelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceauşescu şi regimului său autoritar.

În vara anului 1989 a fost arestat de Securitate pe motiv că s-a pronunţat prin scrisori şi interviuri contra dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.

Astăzi, este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi este membru activ al mai multor organizaţii de drepturile omului.

 

 

A avut o prodigioasă activitate în presă, a scris şi predat în domenii precum multiculturalismul, minorităţile naţionale, libertatea de religie şi secularism, etica şi politica memoriei ş.a. Este directorul trimestrialului Noua Revistă de Drepturile Omului, continuatoarea Revistei Române de Drepturile Omului.

 

 

1967: Se constituie Automobil Clubul Român (ACR), care preia atribuțiile Asociației Automobiliștilor din România.

1994: A murit la Bucuresti, regizorul, actorul si scenaristul român Jean Georgescu; (n. 12/25 februarie 1904, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

Clasic al ecranizărilor caragialeşti, el semnează filme-reper ale cinematografiei româneşti din anii ’40 („Milionar pentru o zi”, „O noapte furtunoasă”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Lanterna cu amintiri”, „Năbădăile Cleopatrei”, „Maiorul Mura”) (n.25.02.1904).

Este  cel mai bine cunoscut pentru regia filmului „O noapte furtunoasă“ (1942), film produs de Ion C. Cantacuzino, cu Radu Beligan în rolul lui Rică Venturiano.

La începutul anilor ’30, cineastul s-a îndreptat spre Paris, unde a rămas până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Și acolo, a realizat filme în calitate de regizor-scenarist, printre care mediumetrajele „La miniature” (1933) și „Ça colle” (1933), în care rolul principal era interpretat de Fernandel, aceasta fiind una dintre aparițiile pe ecran ce l-au consacrat pe celebrul actor francez de comedie.

Reîntors în România în 1939, Jean Georgescu și-a îndreptat atenția către Caragiale, adaptând piese de teatru și povestiri scurte scrise de acesta.

„O noapte furtunoasă” rămâne și astăzi un reper al istoriei cinematografiei românești. I-au urmat „Vizită” (1952), „Lanțul slăbiciunilor” (1952), „Mofturi” (1965). În filmul „Directorul nostru”, realizat în 1955, Grigore Vasiliu Birlic realiza un rol de comedie memorabil.

În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor, în viața personală fiind silit să divorțeze de soția sa franțuzoaică. 

 

2004: In urma unor cercetari arheologice desfasurate in localitatea Davideni din judetul Neamt, a fost anuntata descoperirea, pe o fibula de tip romano-bizantin din secolul al VI-lea, a primei imagini reprezentand chipul Mantuitorului Iisus Hristos, de pe teritoriul Romaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/08/o-istorie-a-zilei-de-8-aprilie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. ro.wikipedia.org.

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

 

09/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: