CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Badea Cârţan, dacul coborât de pe Columna lui Traian

 

 

 

 MOTTO:

 

„Precum adunam oile, adunam slovele. Tare-mi plăcea să citesc, de credeam că-s împărat“, avea să se confeseze Gheorghe unui ziar din România.

„Eu cerşesc lumină, pentru cei ţinuţi în întuneric”

Gheorghe  Cârţan

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Cârţan, adică Badea Cârţan, după numele cu care a intrat in istoria noastră, a fost un ţăran român care a luptat pentru drepturile nationale ale românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti, aduse clandestin din România, la sate.

A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român.

În 1877  s-a înrolat voluntar în războiul de independenţă al României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a născut în Cârţişoara, Sibiu, la 24 ianuarie 1849, al doilea din cei şapte copii ai lui Nicolae şi Ludovica Cârţan.

 

 

 

 

 

 

 

 Casa lui Gheorghe Cârţan

 

 

 

De la mătuşa sa, Raşila, ascultă primele basme,iar legendele despre semnele lăsate de cei vechi pe pământul Ţării Făgăraşului au fost primele lui învăţături de istorie.

Când în 24 ianuarie 1859 împlinea 10 ani, românii din Moldova şi Muntenia s-au unit sub domnia lui Cuza.

Copilul ce auzise vorbindu-se de unirea cu ţara nu înţelegea de ce românii au fost nevoiţi să nu stea laolaltă şi de ce cei din Ţara Făgăraşului trebuie să stea încă despărţiţi de ceilalţi.

În 1860, Gheorghe se tocmeşte mocan la stână. Începe o viaţă aspră, o luptă cu adversităţile naturii, căreia trebuia să-i pătrundă tainele şi pe care trebuie să şi-o apropie.

În faţa lui se deschidea o lume nouă, destinată bărbaţilor, pasionantă şi emoţionantă, cu ademeniri şi primejdii la tot pasul. Ciobănaşul visa, de pe atunci, să treacă dincolo, „în ţară” şi numea vama dintre Transilvania şi Muntenia, „graniţa drăcească”.

Se întreba el: „cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării? ”, graniţă care a separat românii doar politic şi administrativ pentru că sufletul şi conştiinţa n-au avut graniţă.

În vara anului 1865 are loc prima trecere a lui Cârţan în „ţară” prin „Vama cucului“ prin locul vegheat de cei doi soli ai pământului românesc trimişi către înălţimi: Negoiul şi Moldoveanul. Aude aici legenda lui Negru Vodă. Din 2 oct. 1865 rămâne în fruntea familiei căci îşi pierde tatăl. În 1867 îi spune mamei sale: „Anul aista am să plec dincolo”.

Şi-o face în 22 mai, ajunge în Bărăgan unde, spre mirarea lui, câmpul se termina departe, acolo unde cerul se uneşte cu porumbul verde sau cu grâul galben. Aici alături de ciobanul Cotigă, Cârţan află despre dacii cei drepţi şi viteji, despre împăratul Traian, despre moartea lui Decebal.

 

Şi întreabă:

 

„- Cum aş face bade Ioane să învăţ şi eu a ceti?

– Ai să înveţi dacă vei voi

– D-apăi cum păcate să nu voiesc?”

 

Gheorghe Cârţan, elevul, i-a relevat învăţătorului său, ciobanul Cotigă Ion, o minte capabilă să reţină multe.

După căţiva ani a ajuns să citească şi să scrie destul de bine. Întors în Ţara Făgăraşului află că l-au căutat „jandarii” să-l ia la oaste.

Auzind, a răspuns că „ai noştri de dincolo”, se pregătesc de război cu turcii. Şi pleacă voluntar până în 1881.

Oile îi sunt „robite” şi el atâta ştie: „trebe să stau de vorbă cu împăratul şi gata treaba”. A stat la Viena două zile pentru a intra la împărat,  7 zile în „beciurile Vienei”, arestat şi apoi trimis la Pesta. „Dumnezeu Viu Este!”.

Cu aceste vorbe începe cererea lui Badea Cârţan, mai degrabă plângerea lui către Impăratul Franz Josef.

După ce arată că i-a slujit cu credintă, îi spune că a fost batjocorit de „aceşti satrapi deregători care m-au jefuit şi mi-au robit oile de atâtea ori.”

Scrie mai departe Badea Cârţan:

M-am rugat iară de solgabirau să-mi dea drept să vânz cărţi, să-mi căştig pânia. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Aşa dară noi numai datorinţe facem şi avem (…). Mă rog deci Maiestăţii tale să fii judecătoriu şi să fie traşi la răspundere…”.

Nu i-a făcut dreptate împăratul, căci n-avea cum să fie de partea unui român aflat în judecată cu ungurii, dar l-a eliberat din închisoare, mai ales că însuşi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, mişcat profund de dragostea lui de ţară, de drumurile nenumărate pe care le-a făcut pentru a căra cărţi spre folosul neamului său asuprit din Ardeal.

Ca să ştie că au părinţi. Cine li-e „tată şi mamă”. Se întoarce în ţară şi se îngrijeşte de oi, dar doreşte să facă negoţ cu cărţi româneşti. I se refuză această cerere.

Când împlinea 42 de ani, la 24 ianuarie 1891, la Bucureşti îşi începea activitatea „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, sub preşedinţia istoricului V.A.Urechia. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.

Aceleaşi simţăminte îl făceau şi pe Cârţan să caute căi noi prin care să circule slova românească printre despicăturile munţilor Făgăraş şi Bucegi.

Aşa că, atunci când Memorandiştii din Cluj sunt întemniţaţi, el spune:

 

„Eu, cioban George Cârţan./ Nici n-oi bea, nici n-oi mânca/ Pân-de Seghedin n-oi da,/ De iubiţii osândiţi/ Ce-s în temniţe zvârliţi.” Face drumuri la Vacz (lângă Budapesta) unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închiţi Memorandiştii şi se plânge: „La grădină-n Seghedin/ Plâng florile de iasomin/ De răsună uliţa/ Şi tremura temniţa./ De la Seghedin la Vacz/ Numai drumuri de la fraţi/ Numai lacrimi, jale, dor/ Pe fetele tuturor”.

Fiindcă cere din nou autorizaţie pentru a difuza cărţi româneşti este arestat în 1895.  Citind în 1895 Cronica românilor a lui Şincai, cumpărată la Viena, şi recitind „Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul” a lui N. Bălcescu, doreşte să vadă statuia marelui voievod. Şi pleacă la Bucureşti.

Ajuns la statuie îi mulţumeşte Domnului pentru reuşită şi-i cere realizarea Unirii. Este găsit de Ion Grama ce-l slujea pe V. Alexandrescu Urechia.

Istoricul îl găzduieşte, îl plimbă prin muzeele Bucureştiului, îl duce la Liga culturală unde cunoaşte personalităţi cărora le cere cărţi pentru românii din Transilvania şi ajunge personajul principal al unor articole din ziarele vremii.

Revine de multe ori ca sol al Transilvaniei la Bucureşti şi ca militant al Ligii culturale pe pământul Transilvaniei, trecând prin „vama cucului” ziare şi cărţi româneşti.

Povestea pe care Badea Cârţan o citea şi o recitea este aceea relatată de Titus Liviu despre întemeierea Romei şi-i spune lui Urechia că „e musai să merg la Roma”.

Îşi pregăteşte straiţa şi pleacă din Cârţişoara la 3 ianuarie  1896 , a trecut prin Timişoara, Budapesta, Tirol (Austria), Alpii Sloveni, Apenini, Genova, Pisa, Livorna şi dupa 45 de zile de drumeţie a ajuns la marginea oraşului etern, pe care l-a salutat cu:

 

„Bine te-am gasit, maică Romă”.

 

A pătruns în Roma prin Via Compana a trecut pe lângă Terme, ruinele Coliseului, bazilica Maxentiu şi Palatinul, Forul Roman  şi…deodată – Columna.

„- No că asta este! ” Aici, obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârţişoara s-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Şi-abia apoi şi-a adus aminte că avea o misie, că nu venise cu mâna goală la Maica Roma.

Din desaga lui din lână vârstată, mirosind a mămăligă şi caş, a scos un săculeţ cu pământ luat din grădina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei.

Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână.

Şi fiindcă venise noaptea şi datoria era împlinită, s-a întins pe cojocul lui ciobănesc, visând, pe aripi de somn, că intrase şi el în mulţimea de pe Columnă, printre dealurile săpate în piatră, pe sub pădurile dese, păşind pe un drum care nu mai urca spre vârful coloanei, ci spre munţii lui de acasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi o mulţime de gură-cască: poliţişti, pompieri, măturători, precupeţe…

„Excelenţă, un dac a coborît de pe Columnă“, s-a adresat un jandarm italian primarului Romei. Asemănarea lui cu dacii de pe monument era intr-adevar izbitoare…

Presa din Roma a scris în ziua următoare:

„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie, iar Duiliu Zamfirescu, secretarul reprezentantei noastre la Roma i-a făcut cunoscut oraşul şi l-a introdus la mari personalităţi ale vremii.

S-a mai abătut apoi încă de două ori la Roma, tot pe jos, ultima oară făcându-şi intrarea triumfală în mijlocul Congresului orientaliştilor, care întrunea 700 de învăţaţi din 40 de ţări.

I-a fost încredinţată misiunea de a depune o coroană de bronz la Columna lui Traian, din partea Congresului, moment consemnat de toate ziarele Europei.

Cu vorba scurtă, ruptă din cremenea Făgăraşilor, Gheorghe Cârţan a spus atunci doar atât: „Roma e mama noastră!”.

După prima călătorie la Roma, Badea Cârtan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei.

În cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii.

Dintr-o dată, ochii mai-marilor s-au aţintit asupra lui. Era in centrul atentiei, era la moda, era „şic” să-l prezinţi invitaţilor. Iată cum suna o invitaţie la un astfel de banchet:

„Cred că am plăcerea să cunoaşteţi pe păstorul român Cârţanu, care, plin de sentimente românesti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian.

Sunteti rugată să luaţi parte la ospăţul ce dau astăzi, marţi, 2 aprilie, 7 seara, 1896, în cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2″.

Haiducul cu cărţi în desagă a fost hăituit de către duşmanii neamului mai crîncen decît cei mai mari răufăcători ai vremii.

„Aici, pe vârfurile munţilor, nu trebuie să fie graniţă căci şi dincolo de ei au locuit moşii şi strămoşii noştri, dacii şi romanii”, „Cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării?” spunea Badea Cârţan.

Vorbea câteva limbi străine şi a luptat alături de reprezentanţii Școlii Ardelene pentru drepturile românilor transilvăneni. Nu a fost căsătorit niciodată și şi-a dedicat întreaga viaţă răspândirii culturii româneşti.

Însetat de cunoaștere, nu numai că și-a procurat cărți din România, dar a și răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei circa 200.000 de volume. 

Simţind pericolul cărţilor de propagandă naţională pe care Badea Cârţan le trecea Carpaţii şi le răspândea românilor din Ardeal, autoritățile au dat dispoziţie de confiscare a lor.

În 1903, Badea Cârţan e arestat de autorităţile maghiare, închis în temniţă pentru „uzurpare a statului maghiar“, iar marele lui depozit de carte, pastrat în mai multe locuri, confiscat.

Gazete, reviste, publicaţii în limba română aduse cu trudă în spate pe potecile ascunse ale Carpaților, au fost ridicate de autoritati.

Inventarul era uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai în podul casei lui din Cârtişoara.

Abia după 6 luni, prin intervenţia personală a regelui Carol I către Franz Iosif, împăratul Austro-Ungariei, Badea Cârţan a fost graţiat şi eliberat din temniţă.

Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, şi acolo, în preajma anului 1907  fiind, i-ar fi întrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard.

I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri.

Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: „De pământ are nevoie, ca să aibă unde-şi pune gardul”.

Era un înţelept fără astâmpăr, voia să ştie, să cunoască. Îl interesa mai ales începutul neamului şi al tuturor lucrurilor, obârşia lor, rădăcina istorică dătătoare de nobleţe şi demnitate. Istoricului Vasile A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896:

„Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie. Am ţinut mult să văz Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi – George Cârţan”.

Badea Cârțan nu a reușit să-și vadă împlinită cea mai mare dorință, unirea neamului românesc. S-a stins cu 7 ani mai devreme de Marea Unire, în 1911, când Transilvania era încă sub ocupaţie austro-ungară.

În una din multele sale călătorii, Badea Cârțan a fost prins de viscol pe crestele Carpaţilor, cu desagii de cărţi de care nu se îndura să se despartă.Vreo două zile s-a chinuit până a putut să iasă de-acolo.

S-a îmbolnăvit grav, slăbit mult după acea întâmplare și, simţindu-şi sfârşitul aproape, își exprimă dorinţa de a muri pe pământ liber românesc.

Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, care îl cunoştea şi îi aprecia spiritul patriotic i-a oferit o cameră în castelul său de la Poiana Ţapului, unde Badea Cârţan îşi petrece ultimele sale zile și moare, pe 7 august 1911.

Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau să-l îngroape acolo, în pământul liber al ţării, unde să poata aştepta împlinirea visului de-o viaţă – întregirea neamului românesc.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului din Sinaia, de unde, îmbrăcat într-un costum mocănesc a fost depus la capela spitalului. Înmormântarea a avut loc în ziua de 10 august, în cimitirul oraşului Sinaia, în prezența a numeroase autorități și a unui public numeros. Pe crucea mormântului său se pot citi cuvintele: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.   

Despre viata sa, badea Cartan a povestit in cuvinte simple si cumpatate cu câţiva ani înainte de moarte, revistei „Poporul român” :

  „ Insurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În  ’77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” şi alte cărţi. În  ’78, am venit acasa, am tras sorţ şi am jurat. Am cătanit în Bosnia. În ’81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină între români şi unguri. Până în ’93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară.

Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis:

„Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti.

La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.”  .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Gheorghe Cârţan a fost numit de Nicolae Iorga „un fanatic ţăran român al romantismului naţional“.

Ciobanul din Cârţişoara a călătorit pe jos până în Italia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Belgia, Macedonia, Viena şi Ierusalim si a adus în satul natal zeci de mii de cărţi scrise în dulcea limba românească.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/07/15/badea-cartan-dacul-coborat-de-pe-columna/

 

 

 

 

 

Surse (Bibliografie):

 Ion Dianu, Pe urmele lui Badea Cârţan, ed.Sport-Turism, Bucureşti, 1979 ; Revista Agero, prof.George Baciu; http://romaniaistorica.ro/badea-cartan-un-daccoborat-de-pe-columna/

Publicitate

04/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 4 aprilie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

1459: Se încheie pacea moldo-polonă între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz.

Se prevedea încetarea stării de razboi între Moldova şi Polonia, îndepartarea fostului domn Petru Aron de la hotarele Moldovei si readucerea  cetatii  Hotin în componenţa principatului Moldovei.

 Ştefan cel Mare recunoştea suzeranitatea polona.

Ştefan cel Mare şi Sfînt (Ştefan III Muşat), domn al Moldovei  (1457-1504)  

Tratatul a fost semnat după ce moldovenii au asediat timp  de doi ani  cetatea  Hotinului. 

Aceasta cetate fusese  înălţată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova şi a fost cedată polonezilor de Ilie, feciorul lui Alexandru, in 1436.

 

 

 

Domnul Petru Aron a recastigat cetatea, dar a fost  nevoit sa cedeze tîrgul Siretului şi alte localităţi.

După o anumită vreme Hotinul a  trecut din nou în mainile polonezilor, pană la recucerirea sa de catre Ştefan cel Mare.

La 1538 generalul polonez Tarnovski i-a aruncat în aer zidurile.

Petru Rareş în a doua sa domnie, le restabileşte şi sporeşte capacitatea de apărare, pe timpul domniei acestui luminat voievod cetatea ajungand din nou la vechea ei frumusete si maretie.

Mai târziu, voievodul carturar  Dimitrie Cantemir în a sa „Descriere a Moldovei” avea sa afirme, ca cetatea „…..în ziua de azi iaste vrednică de a se socoti cea mai frumoasă şi mai mare decât celelalte ale Moldovei”.

În anul 1562, domnitorul Ioan Heraclide Despot cedează Hotinul prietenului sau Albert Laski, iar  Bogdan al IV-lea repetă gestul predecesorului sau, oferindu-l  în dar nobilului Dobrovolski.

Cand a venit la tron vrednicul domnitor Ion Voda cel Viteaz, acesta  cucereste cetatea şi o pune din nou sub stăpânirea legitimă a moldovenilor.

 

In 1712 turcii pun mâna pe cetate, o repară şi o întaresc. Anume pe timpul ocupatiei lor e ridicată în interiorul cetăţii o moschee.

Dupa o suta de ani Hotinul fu stăpânit de rusi, cetatea işi pierdu importanţa de altă dată, ca mai apoi la 1856 sa fie desfiinţată şi lăsată pradă uitării.

Nimic de mirare, dacă ne gândim ca Imperiu ca cel Rus, care işi extinse cu mult hotarele în urma războaielor şi a tratatelor favorabile, nu avea nici un interes sa păstreze pentru istorie o cetate aparţinând poporului văduvit de pământurile sale străbune.

Nici până în ziua de azi cetatea Hotinului nu a scapat de  stăpânirea straină.

 Se zice ca prin anii treizeci ai secolului nostru cheia de la cetatea Hotinului se mai pastra în Finlanda, în colecţia   generalului Mannerheim, temerarul conducator al poporului finlandez in razboiul purtat impotriva agresorilor sovietici in 1939.  

 

 

 

 

 

 1877: La Bucureşti, in  România, ia fiinţă Societatea Ştiinţelor Medicale avandu-l  preşedinte pe dr. Alexandru S. Marcovici.

 

 

 

1877: Se  semneaza la Bucureşti, in România,  Convenţia româno-rusa, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea pe teritoriul României spre Balcani.

În acelaşi timp guvernul rus se obliga să menţină şi să apere integritatea teritorială a României şi să respecte drepturile politice ale statului român.

 

1902: Se încheie la Bucureşti,  Tratatul secret de alianţă româno – austro-ungar, care îl reînnoiape cel încheiat la 13 iunie 1892.

La tratat a aderat  în 12 iulie – Germania, iar în noiembrie – Italia. Tratatul prevedea prelungirea automată după cinci ani dacă niciuna din părţi nu-l denunţă.

 

 

 

 

1904: In sala de festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău s-a desfăşurat şedinţa de inaugurare a Sicietăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din gubernia Basarabia.

Decan al Societăţii este ales protoiereul A.V.Ianovski ,  locţiitor – A.M.Parhomovici si şef al serviciului administrativ – Ion Halippa.

 

1915: S-a născut in  comuna  Manga-Pietrari, jud. Dambovita , Vasile Florescu, teoretician, critic literar român (d. 14 ianuarie 1982, Bucuresti.).

A afost absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii  din Bucuresti (licentiat 1940), apoi al Scolii Normale Superioare (1940-1942) si  elev al al Institutului Francez de inalte Studii.

 A debutat in revista  Cadran (1937) si a facut parte din redactia revistelor  Cadran si Comentar. A colaborat  la: Universul literar, Gazeta literara, Viata Romaneasca, Luceafarul,  Revista de filosofie, Romania literara, Tribuna, Vatra, Philosophy and Rhetoric (Pennsylvania, SUA), // Verri (Milano, Feltrinelli).

În 1973 ii apărea la Bucureşti volumul   Retorica şi neoretorica. Geneză. Evoluţie. Perspective (Editura Academiei), lucrare de referinţă în domeniu, nu numai pe plan naţional, ci şi internaţional. De altfel, cartea apăruse într-o versiune italiană cu doi ani înainte: La retorica nel suo sviluppo storico, Bologna, II, Milano, 1971, iar după editarea în română au urmat două versiuni în limba franceză (La rhétorique et la néorhétorique, Geneva, 1982 şi Bucureşti-Paris, 1982).

A fost membru al Academiei  de Stiinte Sociale din Bologna, al Societatii  Internationale de Istoria Retoricii; corespondent al Societatii  Americane de Retorica, membru al Consiliului de Directie (Editorial Board) al revistei  Philosophy and Rhetoric.

A fost  tradus in italiana (1970) si in engleza (1970). In limba  italiana ii mai apare lucrarea „La retorica nel suo sviluppo storico” (1971). Volumul ” Retorica si neoretorica” (1973) este tradus in japoneza (1979).

A elaborat capitolul Ascension et decadence din lucrarea colectiva consacrata retoricii, la initiativa „Grupului din Liege”.

 

 

 1920:  Consiliul Dirigent al Transilvaniei, constituit la separarea acestei provincii de Ungaria, se desfiinţează printr-un decret-lege, atribuţiile acestuia trecand asupra guvernului regal al Romaniei Mari.

 

 

 

 

 1920: Primul film de desene animate românesc – Păcală în lună, creat de desenatorul Aurel Petrescu.

 

 

 

 

1930: Politicianul de origine basarabeană Constanin Stere,  se retrage din Partidul Naţional-Ţărănesc din România impreună cu grupul condus de el şi infiinteaza  Partidul Ţărănesc-Democrat.

 

 

 

1931: Se constituie  Banca Agriculturii Româneşti pentru asanarea financiară şi economică a agricultorilor din România.

 

 

 

 

1931: In România are loc demisia guvernului naţional-ţărănesc prezidat de G.G.Mironescu.

 

 

 

 

1933:  S-a născut actorul Ştefan Tapalagă. (m. 21 mai 1994).

 

 

 

 

 

 

A jucat pe scena Teatrului de Comedie București. În tinerețe a fost campion la scrimă.

A fost fratele actriței Rodica Tapalagă.

 

 

 

1938: S-a nascut la Lugoj, ziaristul, realizatorul de televiziune si scriitorul român Aristide Buhoiu (d. 17 septembrie 2006).

A fost absolvent al facultății de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, promoția 1962.

A devenit popular în rândurile publicului, dupa ralizarea ciclului de reportaje Drumuri europene, difuzat de postul național de televiziune TVR între 1976 și 1983.

A emigrat în 1984 în SUA. Fiica, Luana, a lucrat pentru celebrul regizor Steven Spielberg, la fundația lui din Hollywood. Fiul, Aristide, editează în SUA ziarul de limba romana  Universul, care apare de 20 ani.

Aristide Buhoiu a murit la vârsta de 67 de ani. Suferea de cancer cu multiple metastaze. Trupul neînsuflețit i-a fost depus la biserica din Piața Amzei, iar înmormântarea a avut loc la cimitirul Bellu din București.

 

 

 

 

1942: A murit la Bucuresti, istoricul literar român, bibliograful si  publicistul  Gheorghe Adamescu; (n. 23 iulie 1869, Bucureşti – d. 4 aprilie 1942, Bucureşti).

A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, iar in 1892 a luat licenţa în istorie şi filologie, dupa care si-a continuat studiile universitare la Geneva şi Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întors în ţară, a fost profesor la Galaţi şi la Bucureşti, la Liceul Gheorghe Şincai, respectiv Sfântul Sava. În 1898 a fost numit membru în Consiliul General de Instrucţie, iar între 1901-1904 a fost secretar general pentru învăţământul rural şi primar.

A debutat în literatură cu poezii în anul 1885, publicate în ziarul „România”.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 12 iunie 1921.

 

 

 

 

 1944: In timpul celui de-Al Doilea Război Mondial,  Bucureştiului este masiv bombardat de către aviaţia agnlo-americană.

Un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortărețe zburătoare) și 93 bombardiere B-24 (Libertador),  au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia. Și au făcut prăpăd.

 

 

 

 

 

VIDEO 4 aprilie 1944, ziua în care americanii au OMORÂT 2942 de bucureșteni. REVOLTĂTOR: românii le-au ridicat două monumente aviatorilor americani doborâți!

 

 

Oficial, în bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane și au fost rănite alte 2.126.

 Au fost vizate ținte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar și partea centrală a orașului, zone care nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iași-Chișinău, iar luptele încetaseră de la sfârșitul lunii martie.

O mare parte din victime erau refugiați basarabeni, care fugeau din calea urgiei sovietice. 

Morții au fost îngropați într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naționale. Cimitirul va purta numele „4 aprilie”, dar va fi desființat în anii comunismului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aviatia americana au pierdut 10 avioane. Dacă de morții noștri nu își mai amintește nimeni, in București există astăzi doua monumente ridicate în memoria aviatorilor americani morti în misiunile de bombardament asupra orașului: unul a fost realizat în 2002 în Cișmigiu, iar celălalt se află în Parcul Kiseleff și a fost inaugurat în 2007.

 

 

 

 

 

 

 1944:  Ştefan Foriş este inlăturat din funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Se constituie o conducere provizorie, în frunte cu Emil Bodnăraş, Constantin Pîrvulescu şi Iosif Rangheţ.

 

 

 

 

Foto: Stefan Foris , activist comunist de origine maghiara din România și Ungaria.

 

A fost membru al  Partidul Comuniștilor din Ungaria și a activat în cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare a lui Kun Bela.

În 1919, dupa anihilarea Republicii Sovietice Ungare de catre armata romana, Foriș s-a reîntors la Brașov. În 1921 a aderat la nou înființatul Partid Comunist Român (care în 1924 a fost interzis).

A fost redactor la două gazete de stânga. În 1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, însă Foriș s-a refugiat în URSS.

Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena și Berlin. S-a întors în România în 1930 și o parte din pedeapsă a ispășit-o în detenție între anii 1931-1935.

Foriș a fost secretarul general al PCR in perioada 1940-1944, ales de Comintern şi recomandat de zelul cu care respecta prescripţiile Moscovei.

A fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie 1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și antiantonesciene), iar la 9 iunie 1945 a fost arestat si acuzat de trădare (colaboraționism cu Siguranța în anii războiului) de trei membri ai secretariatului PCdR – Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea).

Foriș a fost ucis în 1946 cu lovituri de rangă aplicate de Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), în complicitate cu șoferul său D. Neciu.

Pintilie-Bodnarenko și agenți ai Siguranței din Oradea au fost implicați și în asasinarea mamei (în vârstă de 70 de ani) lui Foriș, pe care au înecat-o în Criș.

A  fost reabilitat de Ceaușescu în anul 1968. Ancheta din același an a stabilit oficial că mama lui Foriș ar fi murit de moarte naturală, dar că gazdele sale, soții Fogel, i-ar fi aruncat cadavrul în Criș.

S-a mai stabilit de asemenea că decizia asasinării lui Foriș fusese luată de Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Ana Pauker și alți demnitari ai PCR.

 

 

 

 

 

1945: Al doilea război mondial –  Teritoriul Ungariei a fost complet eliberat, de către trupele române și sovietice.

 

 

1949: A fost semnat Tratatul Atlanticului de Nord, care a consfinţit crearea Organizaţiei Alanticului de Nord.

Tratatul  a fost semnat de reprezentantii a douăsprezece națiuni: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia.

 

 

 

 

 

 1953: A murit regele Carol al II-lea,  al Romaniei. A fost primul rege nascut in Romania si a  domnit  între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Aceasta decada  a domniei regelui Carol al II-lea, a reprezentat o epoca de prosperitate economica si de inflorire culturala a  tarii, dar si o epoca de ascensiune a extremismului de dreapta, a unor abuzuri si a unui regim dictatorial instaurat de rege.

Principele Carol s-a nascut la Sinaia, la 3 octombrie 1893. A fost fiul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria.

 

 

 

 

 

 

Regele Carol  al II- lea al Romaniei

 

 

 

 La 10 martie 1921, Principele Carol s-a casatorit cu Principesa Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Casatoria nu a durat. Carol s-a indragostit de Elena (Magda) Wolf Lupescu, cu care a fugit la Paris, in decembrie 1925, renuntand la drepturile sale de mostenitor al coroanei.

Regele Ferdinand l-a desemnat in aceasta situatie ca succesor la tron pe tanarul sau nepot, Mihai. Carol s-a reintors in tara la 8 iunie 1930, si-a inlaturat fiul de pe tron si s-a proclamat Rege.

In 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit Constitutia si a instaurat un regim de autoritate monarhica.

Lipsa de suport extern din partea aliatilor traditionali ai Romaniei, Marea Britanie si Franta, inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial si, in 1940, destramarea Romaniei Mari prin cedari teritoriale, au dus la erodarea completa a sprijinului politic pentru regimul lui Carol al II-lea. La 6 septembrie 1940, pe fondul tulburarilor interne, Regele Carol al II-lea a fost nevoit sa abdice.

A  parasit tara impreuna cu Elena Lupescu si a locuit in Statele Unite ale Americii, Brazilia si Portugalia.

A fost  inmormantat in capela Regilor Portugaliei din Estoril.

Din anul  2003, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea se odihnesc la Curtea de Arges, alaturi de predecesorii sai.

 

 

 

1961: A murit Simion Stoilov (Stoilow), matematician român, membru al Academiei Române; (n. 14 septembrie 1887, Bucuresti).

A studiat la Universitatea din Craiova si din 1907 la Universitatea din Paris, ca trei ani mai târziu să obțină diploma de absolvent. În 1916 obține doctoratul în matematici sub îndrumarea lui Émile Picard.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A  fondat  școala româneasca  de analiză complexă  și autor a peste o sută de publicații.

În 1936 este admis ca membru corespondent al Academiei Române, ca în 1945 să devină membru deplin.

Din 1941 a activat la Universitate, în perioada 1944 – 1945 fiind rector, iar între 1948 și 1951 decan al Facultăților de Matematică și Fizică.

Este cunoscut drept creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice si  totodată creatorul școlii românești de analiză complexă.

In perioada 1946 – 1948 a fost  ambasador al țării în Franța, iar în 1946, membru al delegației române, conduse de Gheorghe Tătărescu, la Tratatele de pace de la Paris.

 

 

 

 

1972: A murit la Bucureşti,  fizicianul și geofizicianul român Gheorghe Atanasiu ; (n. 13 decembrie 1893, Iași), membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

A efectuat cercetări în domeniilegeomagnetismului, opticii, radioactivitatii.

 

 

 

 

 

1990:  La Patriarhie a avut loc solemnitatea întoarcerii în scaunul patriarhal – la iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – a Prea Fericitului Teoctist Arapaşu, care se retrăsese temporar, din motive de sănătate.

 

 

1992: A murit la  Collado Villalba, Madrid, Spania, scriitorul român Vintilă Horia.

 

 

 

 

 

 

 

Vintilă Horia (pseudonimul literar al lui Vintilă Caftangioglu, n. 18 decembrie 1915 (S.N. 31 decembrie), Segarcea ),  a fost un diplomat, eseist, filozof,  jurnalist, pedagog, poet și romancier român, care a scris în special în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după exilul său.

 

 

 

 

1995:  Comisia politică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat admiterea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei.

 

 

 

1997: A fost fondată echipa de fotbal Sheriff Tiraspol.

 

 

 

 

2003:  A fost inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi – la Bucureşti.

Apărut la iniţiativa primului ministru, Adrian Năstase, acest muzeu reuneşte documente rare si  hărţi de o mare valoare istorică.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/04/o-istorie-a-zilei-de-4-aprilie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. ro.wikipedia.org.

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

04/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTOGRAFIA ZILEI

Port popular, Primar din Prahova la Jubileul din 1906

Primar din Prahova in costum popular  la Jubileul din 1906

 

Sursa: irifa.wordpress.com – Istorie romaneasca in fotografii

04/04/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: