CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un troc cu destinul României şi o negociere ignorată de tratatele de istorie


 

 

 

 

O negociere ignorată de tratatele de istorie. Universitatea din Braşov, troc cu destinul României.


• În timpul Primului Război Mondial, austriecii au promis că vor înfiinţa o universitate la Braşov, în schimbul trecerii României de partea Puterilor Centrale

• Propunerea a fost refuzată de unguri, dar şi de români

În anii de neutralitate ai României, Antanta şi Puterile Centrale curtau ţara noastră cu promisiuni tentante, încercînd să ne convingă să intrăm în război de partea unui bloc sau altul.

Politicienii noştri cîntăreau şi ezitau să ia o hotărîre pripită. Turcia şi Bulgaria au intrat de partea Puterilor Centrale, iar Italia de partea Antantei.

Era timpul ca şi România să iasă din pasivitate. România avea însă o mare durere: teritoriile locuite de români aflate sub stăpînirea ambelor tabere, Basarabia ocupată de Rusia, iar Transilvania, Bucovina şi Banatul de austro-ungari.

Propuneri de realipire a acestor teritorii la România au venit din ambele părţi. Istoricii pun accent pe oferta Rusiei, cea pe care am şi acceptat-o în final. Dar nu se vorbeşte deloc de vara lui 1915, cînd Puterile Centrale au promis retrocedarea Bucovinei, fără niciun alt cuvînt despre celelalte ţinuturi.

Fiindcă oferta era destul de săracă, guvernul austro-ungar a adăugat încă un privilegiu: înfiinţarea unei universităţi la Braşov.

Concesia a fost considerată atît de minoră, încat tratatele de istorie nici nu o pomenesc. Însă presa vremii a consemnat ideea unei universităţi la Braşov acum 100 de ani.

Iată cum descrie negocierile de atunci un jurnalist de război american.

Între Rusia şi Austro-Ungaria

La declanşarea Primului Război Mondial, România a ales să rămînă neutră, în ciuda tratatului de alianţă cu Germania şi Austro-Ungaria din 1883. Dar nu puteam sta deoparte mult timp, România era o miză importantă pentru ambele tabere, atît prin poziţie, cît şi prin putere militară, politică, geostrategică.

În 1914, la 16 septembrie, împăratul german Wilhelm îi scria împăratului austro-ungar Franz Joseph: „Cheia reuşitei în războiul contra Rusiei este în mîna României. Sper că guvernul tău va reuşi să-i convingă pe români să intervină“. Mareşalul Paul von Hindenburg era convins că: „judecînd după situaţia militară, e suficient ca România să intre în acţiune pentru a decide soarta războiului mondial“.

Puterile Centrale au folosit toate metodele de propagandă şi manipulare, astfel că multe personalităţi, de la scriitori, la preoţi, jurnalişti şi lideri politici transilvăneni, au căzut în mirajul promisiunilor Berlinului şi Vienei. După ce Rusia a anunţat că va ceda Bucovina, germanii şi austriecii au venit şi ei cu aceeaşi ofertă.

Mai mult, n-au mai cerut românilor să se alieze cu ei, ci doar să rămînă neutri. În acelaşi timp, la fel de insistente erau şi eforturile Antantei.

Guvernul Brătianu nu voia să treacă la acţiune fără garanţii serioase, scrise şi asumate de toate puterile Antantei. În special Rusia ne trezea suspiciuni, după ce dovedise că duce o politică brutală şi expansionistă.

Îndoielile s-au dovedit a fi îndreptăţite, ruşii trădîndu-ne ca şi în alte dăţi. Nici ceilalţi nu erau mai binevoitori, ce voia Germania, nu accepta Ungaria. „Faţă de România să luăm o atitudine de aşa natură ca să-i treacă pofta de a intra in răsboiu încontra noastră“, spunea prim-ministrul ungar Istvan Tisza.

Deşi înţelegea că trebuie să înapoieze teritorii româneşti, „Ardealul ne-ar putea fi luat numai dacă vom fi biruiţi într-o luptă la cuţite“. El era de acord ca negocierile să se poarte doar asupra Bucovinei. „Ar trebui ca germanii să fie invitaţi foarte serios de a ne lăsa odată în pace cu ideea concesiunilor pentru românii noştri. Românii trebuie să înţeleagă că năzuinţele teritoriale se pot îndrepta exclusiv numai asupra Bucovinei“.

Negocieri cu minciuni şi iluzii

Negocierile evoluau în funcţie de situaţia de pe front. După o victorie a nemţilor, ruşii ne invitau să trecem de partea lor. După o victorie a ruşilor, ne presau germanii, plusînd cu noi promisiuni. Ruşii ne promiteau Bucovina, aflată în mîna duşmanului, în loc să ne ofere ceea ce aveau deja, judeţele din sudul Basarabiei luate în 1878. Banatul l-ar fi dat, dar fără Timişoara.

La 1 octombrie 1914, guvernul român a semnat doar un tratat de păstrare a unei neutralităţi binevoitoare faţă de Rusia, în schimbul mutării graniţei la Prut şi al recunoaşterii pretenţiilor româneşti asupra Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei. Toţi încercau să ne cîştige, cu orice preţ. Marea Britanie şi Franţa voiau intrarea imediată a României în război, dar se îndoiau că armata română va face faţă Puterilor Centrale.

Nici relaţiile cu Serbia nu voiau să le strice cedînd Banatul. Peste această presiune extraordinară s-a adăugat şi exportul de voie de nevoie a mii de vagoane de cereale către ambele tabere. În timp ce guvernul Brătianu se mai gîndea şi aştepta garanţii, România era singură şi izolată, Bulgaria intrase în război de partea Puterilor Centrale.

Iar Rusia a început chiar să dea înapoi. Generalul Alexeev spunea că acţiunea României „nu este atît de importantă pentru a justifica recompensa politică pe care guvernul român o pretinde fără doar şi poate“.

Cînd situaţia s-a agravat, a trecut la ameninţări: „Intrarea în acţiune a României, în momentul acesta, va avea o valoare corespunzătoare în desfăşurarea comună a sforţărilor puterilor aliate, ceea ce nu va fi cazul cînd hotărîrea ei va fi amînată pentru o epocă nedefinită. Situaţia porunceşte românilor de a se alătura nouă acum ori niciodată!“.

Un tezaur şi sute de mii de vieţi pierdute

Pe data de 17 august, reprezentanţii celor patru puteri aliate au semnat la Bucureşti tratatul prin care România se obliga ca cel tîrziu la 25-28 august să declare război şi să atace Austro-Ungaria.

Nu de frică a intrat România în război la 27 august 1916 de partea Antantei, ci pentru a-şi realiza aspiraţiile naţionale, după ce toate cererile i-au fost recunoscute de către aliaţi, prin tratat, inclusiv cele militare, printr-o convenţie semnată în acest sens.

Pentru a face o evaluare a situaţiei, germanii l-au trimis la Braşov chiar pe fratele regelui Ferdinand, prinţul Wilhelm de Hohenzollern. S-au dat bătălii grele în cei doi ani de război, printre cele mai cumplite fiind masacrele de la Predeal.

La 11 noiembrie 1918, în suburbia Parisului, în pădurea Compiegne a fost semnat armistiţiul de încetare a ostilităţilor. Astfel s-a încheiat prima conflagraţie mondială. Dispariţia imperiului va duce la începutul mişcării de eliberare naţională a populaţiei de origine română care locuia în Bucovina şi Transilvania.

La 1 decembrie 1918, odată cu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde au participat 100.000 de români din ţinuturile Transilvaniei şi Banatului, s-a luat hotărîrea de unire a Transilvaniei şi a Banatului cu România.

În timpul acestui război, avînd prea multă încredere în ruşi, am trimis la Moscova tezaurul ţării, pentru siguranţă şi păstrare: 93,4 tone de aur, care astăzi ar valora 3 miliarde de euro. În anul 1956, ca semn al prieteniei dintre URSS şi România, Hrusciov ne-a înapoiat 33 de kg de aur.

În 1916, România a mobilizat 750.000 de bărbaţi dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut în luptă. 200.000 de civili au murit de tifos. România a plătit scump reîntoarcerea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei.

O universitate la Braşov, o concesie minoră

Revenind la perioada neutralităţii, atît de dezbătută la acea vreme, dar şi astăzi, pe 23 iunie 1915, premierul Brătianu a respins propunerea contelui Ottokar Czernin, ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti şi viitorul ministru de Externe al Austro-Ungariei (1916-1918), privind intrarea în război de partea Puterilor Centrale, în schimbul retrocedării Bucovinei şi a unor concesii minore oferite de guvernul Ungariei.

Care erau aceste concesii atît de puţin importante?

La 8 iunie 1915, deputatul Erzberger îi scria contelui Tisza care sînt concesiile suplimentare ale germanilor pentru românii din Transilvania:

„1. Admiterea limbei române în faţa autorităţlor inferioare.

2. Acordarea unei autonomii şcolare, în sensul ca limba maghiară să aibă precădere, iar limba română să se predea în acelaşi timp paralel în toate clasele şi şcoalele.

3. Lărgirea dreptului de vot, astfel ca românii să obţină 30 de locuri în parlament“. Pe lîngă retrocedările teritoriale şi aceste concesii politice pentru românii din Transilvania, germanii au încercat să cumpere bunăvoinţa guvernului român cu înfiinţarea unei universităţi la Braşov.

La vremea aceea, existau universităţi doar la Iaşi, Cluj şi Bucureşti. În acest colţ al Imperiului, o instituţie de învăţămînt cu predare în limba română nu însemna recunoaşterea Braşovului ca teritoriu românesc, ci doar o bunăvoinţă din partea stăpînitorilor, susţinuţi şi de unii lideri români, printre care şi braşoveanul Aurel Popovici, autorul tratatului „Statele Unite ale Austriei“, o propunere de federalizare a fostului imperiu.

„O monstruozitate culturală“

Răspunsul lui Ion I.C. Brătianu a fost scurt şi neînduplecat: „Pentru moment, cooperarea este imposibilă. Dacă se va întîmpla mai tîrziu, atunci se va face numai în schimbul unor concesiuni teritoriale în Bucovina şi în Ungaria“. Nici contele Tisza nu a înghiţit aceste propuneri.

Pe 30 iunie 1915, îi povestea contelui Czernin cum a decurs întîlnirea cu cancelarul german: „Germania ar oferi României credite ieftine, pe cînd Austro-Ungaria ar urma să-i cedeze cele 3 judeţe din sudul Bucovinei şi să facem ceva pentru românii din Ungaria.

Lista de bucate se compunea, afară de punctele cunoscute ţie, încă dintr-un portofoliu ministerial pe seama românilor (Landsmann-minister) şi dintr-o universitate românească.

Pe aceste două din urmă am fost nevoit să le suprim: pe cel dintîiu, fiindcă era o idee absurdă, care nu ar folosi nimic românilor şi ar schimba întreaga structură a sistemului de guvernămînt maghiar, iar universitatea, fiindcă ar fi o monstruozitate culturală“. Ideea unei universităţi la Braşov, fie şi doar ca proiect iluzoriu, n-a trecut însă neobservată în presa vremii. A fost larg dezbătută chiar şi peste Ocean.

Corespondentul de la The Morning Post scria că propunerea germană s-a concretizat chiar într-un proiect de lege „primit cu o violentă opoziţie de către aristocraţi. S-ar putea crede că indulgenţele acordate de împărat liderilor minorităţilor maghiare au fost încercări de a forma un cabinet de coaliţie“.

The Evening Star adăuga de la corespondentul său că „Germania va îndeplini aceste condiţii în cel mult o lună.

Principala diferenţă dintre propunerile austriece şi cele ruseşti către România este înlocuirea Basarabiei, cu 1.000.000 de locuitori, cu Transilvania, cu 3.000.000 de locuitori, promisă de ruşi“. The New York Times scria, pe 14 iulie 1915, că propunerea germanilor, cu acea universitate la Braşov, e mai avantajoasă, iar ruşilor a început să li se facă frică.

Un american atent la detalii

Americanul Granville Roland Fortescue (1875-1952), vărul colonelului Theodore Roosevelt, în calitate de corespondent de război, a scris pentru London Daily Telegraph ştiri din timpul Primului Război Mondial şi a războiului civil spaniol. La întoarcerea de pe front, maiorul jurnalist a scris şi o carte, „Russia. The Balkans and the Dardanele“. Bun cunoscător al situaţiei politice din Est şi a României, în special, el a descris anii neutralităţii şi propunerile austriece respinse de guvernul român.

„În prima săptămînă din iulie, care a coincis cu succesele militare austro-germane în Galicia, ministrul austriac de la Bucureşti, contele Czernin, a prezentat o notă din ţara sa către Guvernul României. Aceasta conţine două seturi de propuneri condiţionate în primul rînd de neutralitatea prietenoasă a acestei naţiuni balcanice şi în al doilea rînd, pe ajutorul militar imediat.

Dacă România menţinea neutralitatea (dreptul austriecilor de a transporta muniţie în Turcia prin teritoriile româneşti), Austria ar fi dat Bucovina, cu Siretul ca limită de nord.

Aceasta era propunerea principală, dar au existat şi alte concesii, cum ar fi diverse numiri publice pentru românii din Transilvania şi fundaţia unei universităţi la Kronstadt.

Dacă România i-ar fi pus la dispoziţie austriecilor cinci corpuri de armată şi două divizii de cavalerie, atunci ar fi primit întreaga porţiune românească a Bucovinei şi teritoriul de pe malul nordic al Dunării, din zona Porţilor de Fier. Dacă prin ajutorul României, ar fi cucerit Basarabia, această provincie i-ar fi fost transferată ca posesiune permanentă. Nimic despre Transilvania“.

Jurnalistul american, singurul care a consemnat amănuntul despre universitatea din Braşov, a remarcat şi că Brătianu era prea puternic angajat faţă de Antantă, nu ceda la linguşeli sau ameninţări, el a încercat doar, diplomatic, „să se aibă bine cu toţi beligeranţii“.

Acest crîmpei de istorie, încă nedezvăluit sau doar uitat, ne învaţă ceva. Chiar dacă nu a ajuns centru universitar decît peste 33 de ani, Braşovul a cîştigat ceva mult mai de preţ: a redevenit al României.

Predeal-ultima frontieră

• Predealul a însemnat vreme de secole hotarul dintre două provincii româneşti: Transilvania şi Ţara Românească. În Primul Război Mondial, prin Predeal au trecut batalioanele române Carpaţii, înaintînd în Transilvania.

În „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război“, Camil Petrescu a evocat, ca participant la război, luptele de la Predeal, în capitolul „Ne-a acoperit pămîntul lui Dumnezeu“.

În august 1916, frontiera de la Predeal a fost forţată de o companie de grăniceri români care a ocupat gara ungară, luînd prizonieri. Prăpădul s-a soldat cu decimarea efectivelor româneşti.

„Odată cu bucăţile de pămînt săreau în aer capete, braţe, picioare, paturi de armă, ori jumătăţi de trup ostăşesc care se agăţau de crengile brazilor“.

„Trupele germane, cu hainele cafenii ca pămîntul, apar la atac, val după val. De undeva, din dosul brazilor, gorniştii batalionului nostru sună întruna atacul. Companiile se avîntă una după alta, dar pare că pier sub pămînt, aşa sînt secerate de mitralierele duşmane, care ţăcăne întruna, împrăştiind moartea. Nu-mi vine să cred că sînt teafăr şi neatins“, scria Iordache Tacu, un predelean din acele vremuri.

După Marea Unire, Predealul a devenit simbol al jertfelor din Carpaţi, oraş-martir.

La plecare, în 1918, nemţii au distrus toate instalaţiile, liniile telegrafice şi telefonice.

În Predeal există un monument al eroilor din Primul Război Mondial care au luptat la gara Predeal şi un obelisc pe care scrie:

„Aici se odihnesc osemintele ostaşilor căzuţi în luptele din jurul Predealului în anul 1916“.

 

Sursa: http://www.monitorulexpres.ro

 Autor: Camelia Onciu

12/03/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: