CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Alcatraz – povestea închisorii de unde nici un evadat nu a scăpat cu viaţă

În Golful San Francisco, la 2,4 km de metropola americana cu aceaşi nume, se găseşte o insulă a cărei faimă a făcut înconjurul lumii, datorită închisorii din care nimeni nu a reuşit o evadare de succes

 

 

 

 

 

Cu mult timp înainte de a deveni faimoasa închisoare de maximă securitate, Alcatraz era o insulă pustie, cu o suprafaţă de 8,9 hectare, unde cel mai înalt punct atinge 41 metri deasupra nivelului mării, o insula  pe care amerindienii o evitau, crezând că este bântuită de spirite malefice.

Bastinasii, cunoscuţi sub numele de Ohlone, foloseau insula ca loc de pedeapsă, unde îi trimiteau pe cei care încălcau regulile tribului.

Primii europeni care au vizitat insula au fost spaniolii. În 1775, exploratorul Juan Manuel de Ayala a fost primul care a străbătut golful San Francisco şi care a denumit una dintre cele trei insule „Isla de los Alcatraces” sau „Insula pelicanilor”.

Mai târziu, numele insulei a fost scurtat, ajungandu-se la Alcatraz.

Când spaniolii şi-au început expediţiile în sudul Californiei, mulţi dintre membri tribului Ohlone utilizau insula ca ascunzătoare, pentru a evita creştinarea impusă de europeni.

 

 

Primul proprietar înregistrat al insulei a fost Julian Workman, care a fost desemnat în iunie 1846, de către guvernatorul mexican Pio Pico, să construiască aici un far.

În 1848, la sfârşitul războiului dintre americani şi mexicani, teritoriul California, împreună cu insula, au devenit proprietăţi ale Statelor Unite.

La începutul anilor 1860, când a izbucnit Războiul Civil, Alcatraz a servit drept loc de protecţie şi depozitare al armelor de foc pentru arsenalul militar din San Francisco.

Realizând poziţia sa strategică pentru golf,  autoritatile au construit aici  o fortăreaţă unde, deasemenea, au fost amplasate unsprezece tunuri. În timpul războiului, pe insulă erau trimişi in detentie simpatizanţii Confederaţiei.

În 1868, după ce s-a terminat de construit o închisoare din cărămidă, aceasta a fost destinată în mod oficial să servească drept loc de detenţie pe termen lung pentru prizonierii militari.

Din 1909 până în 1911, a fost construită o nouă închisoare, îmbunătăţită. Noua clădire, care mai târziu este cunoscută ca „The Rock”- „Stânca”,  a fost realizată chiar de către prizonieri.

Insula a stat sub jurisdicţia armatei Statelor Unite din 1850 până în 1933, când a fost transferată în proprietatea Departamentului de Justiţie, fiind folosită de către Biroul Federal al Penitenciarelor.

Atunci a fost luată decizia ca Alcatrazul să devină închisoare federală de maximă securitate, cu privilegii minime acordate celor mai periculoşi deţinuţi de pe teritoriul american , iar la 12 octombrie 1933 au inceput lucrarile de  transformare a  fortului intr-o inchisoare federala a Statelor Unite.

 

ALCATRAZ

 

Primii prizonieri au fost aduşi în 1934, încătuşaţi şi păziţi de către agenţi FBI. Primul director al închisorii a fost James A. Johnston, care a condus instituţia cu o mână de fier până în 1948.

Se păstra o tăcere absolută din partea autorităţilor închisorii, iar prezenţa presei era interzisă.

Personalul închisorii număra iniţial în jur de 150 de oameni , care locuiau împreună cu familiile lor pe insulă. De regulă erau ţinuţi 250 de condamnaţi, fiecare având propria celulă.

Cu toate că era cunoscută ca fiind „Insula Diavolului”, mulţi prizonieri îşi doreau să fie transferaţi acolo, condiţiile de detentie  fiind mai mult decât decente, comparativ cu alte inchisori.

De-a lungul timpului, inchisoarea a gazduit cei mai periculosi criminali. Se faceau periodic transporturi de prizonieri, iar in anul 1934, printre alti condamnati s-a aflat si celebrul mafiot Al Capone a carui cariera de gangster s-a încheiat în 1931, când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscala. 

 

 

 

 

 

 

Al Capone a petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care si la vestita Acatraz, unde a fost inchis în detenția sa cea mai lungă.

In septembrie 1934, a fost adus la Alcatraz si George Kelly, un alt cap al criminalitatii organizate, iar in anii 1940, un alt prizonier faimos al inchisorii Alcatraz a fost Richard Stroud, care fusese condamnat pentru omor, supranumit si “Omul-Pasare” din Alcatraz, datorita studiilor sale asupra pasarilor. 

 

 

 

 

 

 

Celulele inchisorii aveau o suprafata de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaleta si pat. Timpul petrecut in celula era intre 18 si 23 de ore pe zi.

Cei care dovedeau o purtare exceptionala faceau exceptii, fiind pusi sa lucreze in spalatorie, sau la bucatarie.
Conditiile erau destul de bune in inchisoare. Alcatraz era singura inchisoare din SUA cu dusuri cu apa calda.

 

 

 

 

 

In 29 de ani, niciun detinut n-a reusit sa evadeze, acestia murind impuscati, inecati in apa rece sau au fost mancati de rechini.

Se presupune  ca unul singur ar fi reusit totusi, fiind dus de curentul puternic la nord de Golden Gate.

Cadavrele celor evadati despre care se crede ca au murit in apele ce inconjoara insula, nu au fost descoperite niciodata.
In 29 de ani (1934 – 1963) cat a functionat inchisoarea, au existat 14 tentative de evadare, ce au implicat 36 de oameni, dintre care 23 au fost prinşi, 6 au fost împuşcaţi mortal, 2 s-au înecat, iar restul se presupune că s-au înecat şi ei în mare.

 

Incercari de evadare

 

 

 

Cu toate acestea, au existat două tentative de evadare, una în 1937 şi alta în 1962, în urma cărora, deşi s-a presupus că deţinuţii muriseră, se crede că aceştia ar fi dispărut fără urmă, lăsând astfel impresia că ar fi putut scăpa cu viaţă.

 

Seria tentativelor de evadare

 

Cea mai controversată şi, totodată, spectaculoasă tentativă de evadare a fost cea din 11 iunie 1962:

Frank Morris şi fraţii Anglin au fost protagoniştii celei mai spectaculoase evadări de la Alcatraz. În Corpul B al închisorii, unde se aflau ei, exista un mic coridor lat de aproximativ 1 metru, la capătul căruia ei au săpat în peretele deja surpat al sistemului de ventilaţie.

Pentru acest lucru s-au folosit de unelte  banale, cum ar fi lingurile cu care mâncau la cantina închisorii şi de motorul unui aspirator pentru a confecţiona un dril electric, cu care să sape în perete. Zgomotul era acoperit de sunetele instrumentelor muzicale la care deţinuţii cântau în orele de muzică.

Astfel au ajuns în etapa următoare a planului lor : ieşirea din penitenitenciar. După ce au spart peretele, traseul lor s-a desfăşurat prin sistemul de aerisire al închisorii.

Au reuşit şi au ieşit în afara închisorii. Au luat cu ei şi vreo 50 de pelerien de ploaie, din cauciuc, pentru a le servi la improvizarea unei ambarcaţiuni şi la protecţia lor corporală, pentru că marea era agitată şi apa foarte rece.

Au reuşit să iasă din celulele lor şi să ajungă pe acoperişul penitenciarului de maximă securitate prin sistemul de ventilaţie al acestuia. De acolo, toţi trei ar fi coborât pe o conductă de apă, trecând apoi peste gardul se sârmă şi ajungând la ţărm.

Ajunşi acolo, ei au improvizat un fel de plută şi au dispărut pe mare.

Cei trei evadaţi s-ar fi înecat însă după ce pluta lor improvizată s-ar fi scufundat în în Golful San Francisco. Oficial, au fost dat dispăruţi, deoarece nu au mai fost de găsit şi nici cadavrele lor. O altă variantă este aceea că ei ar fi scăpt, totuşi, cu viaţă din toată această aventură şi ar fi dispărut într-o ţară unde nu ştia nimeni cine erau ei de fapt.

Raportul oficial al FBI despre dispariţia lor a arătat în concluzii că cei trei evedaţi pieriseră în apele reci şi curenţii puternici din golf. În apă s-au găsit o parte din pelerinele lor de ploaie, precum şi din ceea ce pare să fi fost o ambarcaţiune improvizată.

Cadavrele lor nu au fost găsite niciodată şi nici în viaţă nu a mai fost găsit vreunul dintre ei. Alte anchete, precum şi investigaţii făcute de unii jurnalişti şi prezentate au sprijinit ipoteza că, totuşşi, cei trei sau măcar unul dintre ei ar fi scăpat cu viaţă şi ar fi ajuns pe Angel Island.

Totuşi, ipoteza nu s-a verificat, iar Biroul Procurorului Statelor Unite a decis să închidă cazul definitiv după ce fiecare dintre cei trei deţinuţi ar fi avut să împlinească 100 de ani de viaţă.

16 Decembrie 1937: Deţinuţii Theodore Cole şi Ralph Roe au reuşit să se strecoare printre barele de fier ale magaziei de saltele a închisorii dintr-o clădire industrială a complexului. Era o zi cu ceaţă foarte densă care i-a ajutat să nu fie observaţi de gardienii din turnurile închisorii.Au evadat şi au ajuns la ţărm.

De acolo, s-au aruncat în apă, încercând să părăsească zona închisorii  înoatând. Nu s-a mai auzit nimic despre ei, dar toată lumea a ajuns la concluzia că ei au murit înecaţi în valuri, deoarece pe mare era furtună, iar cadavrele lor ar fi fost duse de curenţii foarte puternici din Golful San Francisco. Theodore Cole şi Ralph Roe However figurau în primele două poziţii ale Listei FBI cu cei mai căutaţi criminali.

 

 

 

27 Aprilie 1936: Deţinutul Joseph Bowers ardea gunoiul în incineratorul închisorii de pe insulă. La un moment dat, a ţâşnit de lângă incinerator, s-a căţărat pe gardul închisorii, încercând să sară peste acesta.

Din turn, l-a văzut însă ofiţerul de pază. Bowers a ignorat somaţia ofiţerului şi nu s-a desistat. Soldatul a tras un foc de avertisment, dar deţinutul l-a ignorat şi această somaţie. Deţinutul a fost împuşcat cu mitraliera şi ucis.

23 Mai 1938: Deţinuţii Rufus Franklin, Thomas R. Limerick şi James C. Lucasau atacat şi ucis un gardian al închisorii cu un ciocan în atelierul de tâmplărie din aripa industrială a închisorii, unde deţinuţii munceau.

 

 

După ce l-au omorât pe gardian, au ajuns pe acoperiş, unde un alt gardian, înarmat, i-a împuşcat. Imediat, la locul atacului şi i-au înconjurat pe deţinuţii care încercaseră să fugă. Lucas s-a predat de bunăvoie.

13 Ianuarie 1939:  Arthur (Doc) Barker, William Martin, Rufus McCain, Henri Young şi Dale Stamphill erau deţinuţi care fuseseră încarceraţi într-o unitate de maximă securitate a complexului peniternciar, numită D-Block. De acolo, criminalii au reuşit, totuşi, să evadeze, în ciuda măsurilor sporite de securitate.

 

 

 

Au ajuns până la ţărm, în noaptea de vineri, 13 ianuarie şi au improvizat o plută cu care urmau să iasă pe mare. Dar gardienii din turnuri i-au văzut. Unul dintre ei a deschis focul asupra fugarilor. Barker a fost împuşcat mortal, Stamphill a fost rănit, iar ceilalţi capturaţi din nou şi încarceraţi în celule individuale.

21 Mai 1941: Deţinuţii Joe Cretzer, Sam Shockley, Arnold Kyle şi Lloyd Barkdoll lucrau în aripa industrială a complexului penitenciar de la Alcatraz. Au profitat de neatenţia paznicilor şi au încercat să forţeze gratiile închisorii, Dar nu au reuşit şi s-au predat imediat neavând încotro. Cretzer şi Shockley avea să facă o nouă încercare în Bătălia de la Alcatraz.

15 Septembrie, 1941: John Richard Baylesslu se ocupa de salubrizare în cadrul închisorii. A reuşit să scape din complex şi a ajuns la ţărm, de unde s-a aruncat în apă. Voia să înoate către San Francisco, dar a renunţat repede să se lupte cu curenţii de apă şi s-a întors în penitenciar, predându-se.

 

14 Aprilie 1943: James Boarman, Harold Martin Brest,  Floyd Garland Hamilton şi  Fred John Hunter au evadat după ce atacaseră şi legaseră fedeleş doi dintre gardienii care îi păzeau. Au ajuns la ţărm şi au intrat în apă, dar nu au apucat să se depărteze prea mult, pentru că unul dintre gardieni a reuşit să se desprindă din legături şi să dea semnalul de alarmă.

 

 

 

Boarman a fost împuşcat mortal şi cadavrul lui a fost înghiţit de ape. Toţi ceilalţi evadaţi au fost capturaţi, în ciuda faptului că unul dintre ei, Hamilton, petrecuse două zile tremurând de frig într-o mică peşteră înainte de a ceda şi a se întoarce în penitenciar, unde a fost descoperit de către gardieni în clădirea industrială.

 

 

2-4 Mai 1946: Batalia de la Alcatraz

A fost o tentativa nereusita de evadare din Penitenciarul Alcatraz care a durat 2 zile .

Deţinuţii Clarence Carnes, Bernard Coy, Joseph Paul Cretzer, Marvin Hubbard, Sam Shockley, Miran Edgar Thompson Coy, un jefuitor de bănci din Kentucky şi un deţinut însărcinat cu curăţenia în închisoarea Alcatraz au reuşit să fure două arme de foc din interiorul penitenciarului, profitand de greşeala unui ofiţer al închisorii şi au încercat să subtilizeze cheia de la uşa ce ducea spre curtea închisorii, pe unde deţinuţii plănuiau să fugă.

La ora 1:40 p.m, in data de 2 mai 1946, Bernard Coy, condamnat la 26 de ani de inchisoare la Alcatraz pentru jefuirea unei banci, urmat de Marvin Hubbard, Joseph Cretzer, Miran Thompson si Clarence Carnes au reusit sa ajunga la rastelurile cu arme.

Coy a profitat de absenta gardianului ce pazea armele si s-a innarmat. Obiectivul a fost sa fure mai apoi o barca si sa se indrepte spre libertate, spre San Francisco.
Acestia au luat mai multi ostatici. Bill Miller, unul din ei avea cheia de la poarta inchisorii. N-au reusit sa evadeze, fiind blocati spre drumul lor de mai multe usi. In disperarea lor de a gasi cheia potrivita pentru fiecare usa din gramezile de chei, ceilalti gardieni au aflat de incercarea lor de evadare si au blocat toate iesirile. In timpul atacului au fost ucisi mai multi ofiteri ai inchisorii.

Situatia s-a complicat pentru ofiteri si au fost nevoiti sa astepte pana la lasarea serii, iar apoi sa opreasca electricitatea.
Fortele de securitate au gasit un plan pentru a innabusi revolta. Au facut gauri in tavanul inchisorii si au aruncat grenade in zonele unde se credea ca se afla detinutii.

Planul s-a dovedit a fi un succes, iar fortele armate au intrat in celule tragand in mod repetat focuri de arma asupra detinutilor.

La ora 9:40 a.m., in data de 4 mai, garzile au intrat in coridorul inchisorii si l-au gasit pe Cretzer, Coy si Hubbard morti.

 

 

 

 

 

 

Ceilalti trei (in imagine – Clarence Carnes (stanga), Sam Shockley (mijloc) si Miran Thompson (dreapta) in drum catre curtea de judecata) participanti la evadare au fost dusi inapoi in celulele lor.
Miran Thompson si Sam Shockley au fost executati in camera de gazare la data de 3 decembrie 1948 pentru omorarea unor garzi ai inchisorii. Carnes a mai primit o pedeapsa, insa a fost eliberat in anul 1973.
In urma acestui incident au fost imbunatatite masurile de securitate, pentru a se asigura ca nimeni nu v-a mai scapa vreodata din acea inchisoare.

 

Gardienii i-au prins în scurt timp şi le-au cerut să se predea. Au refuzat şi a izbucnit o adevărată luptă şi un schimb de focuri între gardieni şi cei doi deţinuţi care furaseră armele.

În aceste lupte, Coy, Cretzer, Hubbart şi două gărzi ale închisorii şi-au pierdut viaţa în confruntările cu gardienii care s-au sfârşit abia după două zile, mai exact, pe 4 mai 1946.

Carnes a supravieţuit „bătăliei” şi, pentru că era foarte tânăr şi nici nu răspunsese celorlalţi „colegi” ai lui care îl îndemnau să ucidă gărzile penitenciarului, a fost scutit de pedeapsa cu moartea. În schimb, a primit pedeapsa cu închisoare pe viaţă.

 

Shockley şi Thompson au fost condamnaţi la moarte şi apoi executaţi în camera de gazare din San Quentin, în 1948.

 

 

 23 Iulie 1956: Deţinutul Floyd Wilson a dispărut de la locul său de muncă din cadrul închisorii şi a reuşit să iasă din penitenciar. A ajuns la ţărm şi a stat ascuns între stânci timp de 12 ore. S-a întors la penitenciar, după ce şi-a dat seama că nu era în stare să fugă de pe insulă, pentru că ar fi reuşit să îşi confecţioneze o plută din lemnele pe care le avea la îndemână.

29 Septembrie 1958: Aaron Burgett şi Clyde Johnson lucrau la sortarea deşeurilor în curtea închisorii. Au reuşit să treacă neobservaţi şi să ajungă la ţărm. De acolo, au sărit în apă, încercând să ajungă în larg.

Gardienii i-au văzut însă şi au plecat pe urmele lor. L-au prins pe Johnson, dar Burgett a dispărut. Mai târziu, cadavrul lui a fost descoperit în apă, în apropiere de ţărmul din San Francisco, la două săptămâni de la evadare.

16 decembrie 1962: John Paul Scott şi Darl Parker au fost printre ultimele „serii” de deţinuţi care au încercat să evadeze de la Alcatraz. Scott a folosit coardele unui banjo şi un ferăstrău improvizat, iar cu acestea s-a strecurat într-o bucătărie a închisorii, pentru a trăia barele de fier de la fereastră. După ce a ieşit, s-a repezit la două gărzi care i-au ieşit în cale şi pe care le-a înjunghiat şi apoi le-a strangulat cu coardele bonjo-ului. Apoi a fugit către ţărm şi s-a aruncat în mare.

A reuşit să ajungă la Fort Point, unde a fost găsit în hipotermie de nişte adolescenţi. După ce a ieşit din spital, s-a întors la Alcatraz. Este singurul deţinut de la Alcatraz care a reuşit să ajungă la ţărm înotând.

Celălalt deţinut, Parker, care fugise cu el, a ajuns pe o mică insulă, o formaţiune de roci, căreia i se spunea „micul Alcatraz”, unde a fost găsit mai târziu. 

În 1963, Procurorul General al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, a hotărât închiderea penitenciarului, din cauza costurilor mari de întreţinere.

Închisoarea a fost transformată în muzeu, devenind una dintre atracţiile principale din San Francisco.

În prezent, peste 1.5 milioane de oameni vizitează penitenciarul Alcatraz în fiecare an.

Surse: http://cultural.bzi.ro/; www.expresspress.ro/; http://www.descopera.org/; www.tribuna.ro/; romania libera.ro

 

 

 

Publicitate

12/03/2016 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ziua de 12 martie în Istoria Românilor

 

1510: Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea cel Rau, este asasinat la Sibiu, de rivalul său boierul Danciu şi de sârbul Dimitrie Iacsici.

Fișier:Mihnea cel Rau.jpg

 

 

Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509).

A fost fiul natural al lui Vlad Ţepeş, conceput înainte de căsătoria cu o rudă a regelui maghiar Matei Corvin si  a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni.

A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”.

În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre, lăsându-si  averile pradă furiei domnului.

Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg Mihaloglu, sangeacbeiul de Nicopole,  să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Acesta le pune la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn.

Sesizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea.

S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510.

Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat.

 1821: În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia, sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu, care au atacat şi prădat nişte boieri la Beneşti.

Execuţia s-a făcut din ordinul lui Tudor Vladimirescu.

 

1835: Impăratul Rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

1838: Din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, apare la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, cu rol important în lupta de eliberare naţională.

 

 

Imagini pentru George Bariţiu, Gazeta de Transilvania 1838 ,photosImagine similară

 

 

 

Primele ediţii ale Gazetei au fost scrise şi pregătite integral de George Bariţiu.

Tot el a susţinut şi apariţia „Foii pentru Literatură” care avea sa devina ulterior „Foaia pentru minte, inimă si literatură”.

În scurt timp, i s-au alăturat membrii familiei Mureşenilor. Ziarul a fost editat, apoi si tipărit, în casa acestora.

Aurel Mureşianu a fost primul ziarist profesionist din Transilvania iar soţia sa, Elena, prima femeie manager de ziar.

  Prestigioasa publicatie şi-a încetat activitatea în 1946 in urma presiunilor noului regim comunist. 

1848: Patriotul ardelean  Simion Bărnuţiu a lansat o proclamaţie prin care cerea românilor din Transilvania să se ridice la luptă pentru drepturile lor naționale, recunoaşterea  lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei.

 1863: Este înfiinţată prima agenţie diplomatică a României, cea de la Belgrad.

Agenţia a avut un caracter oficial recunoscut atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte puteri care aveau reprezentanţi la Belgrad.

1882:  Iosif  Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, de Emilia Lungu.

1878: S-a născut  (n. 12/24 martie 1878, Iași), matematicianul si astronomul  român, membru de onoare al Academiei Române, Constantin C. Popovici ; (d. 26 noiembrie 1956, București).

 

A înfiinţat  Observatorul Astronomic (1913) de la Iaşi şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943)

1907: În contextul situatiei grave in care se afla tara , ca urmare a extinderii rascoalei taranesti din Moldova in Muntenia si Oltenia, guvernul conservator Gh. Gr. Cantacuzino demisionează si se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).

1910: S-a născut  compozitorul si dirijorul român Dumitru Eremia; (d. 1975).

1914: Constantin Brâncuși are prima expoziție personală, la New York; (12 martie – 1 aprilie 1914).

 

 

Imagini pentru Constantin Brâncuşi expozitie new york photos

Foto: Constantin Brâncuşi, născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, judetul Gorj – d. 16 martie 1957, Paris)

 

 

 

 

1912: S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz.

Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal.

În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in  în 1939 licența în științe agricole.

S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participând la războiul împotriva AXEI.

 

 

 

irving-layton-01

Încă din anii ’40 a fost catalogat  drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959.

Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian.

A decedat la 4 ianuarie 2006.

1925:  S-a născut in comuna Ibăneşti, judeţul Vaslui, scriitorul şi scenaristul Constantin Chiriţă.

 

 

Imagini pentru scriitor constantin chiriţă photos

  A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti.Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.

  In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista.
In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”.
Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor).
Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Otelul” (1960), din seria „Ciresarilor” a aparut „Drum bun, Ciresari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Ciresarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc.
In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor.
In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Ciresarii”: „Cavalerii florii de cires”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Ciresari!”.
Doi ani mai tarziu a publicat „Adancimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”.
Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor.
In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania.

La data de 14 noiembrie 1991 a  decedat la Bonn-Konigswinter, în Germania. A fost adus in tara si inmormântat la Poiana Ţapului.

 

 

 1933: Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România.

Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 

 1934: S-a nascut  la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.

  S-a remarcat prin  prestigioase titularizari la diverse institutii romane si  americane  :

Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al  Academiei Române  din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al  American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988).

Afost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright  la University of Chicago (1972-1974).

 

1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar si  eseist român.

 

 

 

 

 

A lucrat ma întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București.

Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).”

În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite.

A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord. Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj.

Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.
A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989).

A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

 

 

1941: S-a născut  istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent  cercetător literar, critic literar, filolog,  paleograf și pedagog român.

In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu.

Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar  după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română.

În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

1948: S-a născut Andrei Nicolae Pippidi, istoric român, fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorgai,  specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident. Este editor al operei bunicului său.

Imagini pentru Andrei Nicolae Pippidi,photos

 

În calitate de publicist, Pippidi a scris din 1990 în Revista 22. În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995),iar  din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.

Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

1950: S-a născut la Ploiesti,  compozitorul și solistul vocal nevazator, George Nicolescu.

 

Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”. Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze. În 1973, a fost lansat primul său hit, „Eternitate”.

În luna decembrie a anului 2007, ii apare albumul „Muzică ușoară…lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.

Cea mai nouă melodie a sa e lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift.

1965: Se stinge din viaţă  criticul, istoricul literar şi scriitorul român,

George Călinescu (Gheorghe Vişan),

George Călinescu (Gheorghe Vișan), critic, istoric, scriitor român

George Călinescu (Gheorghe Vișan), scriitor român

A fost o mare personalitate a culturii romanesti, avand  după unii critici, o orientare clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semna întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu.

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.). Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului.

A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965.

Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. A mai scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Intelectual cu idei de stînga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu a aderat, după abdicarea regelului Mihai și instaurarea comunismului, în 1947 la noua ideologie, surîzîndu-i, bineînțeles, avantajele practice obținute de pe urma acestei adeziuni.

A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă (Am fost în China nouă, 1953) , publicîndu-și impresiile de călătorie în aceste două volume.

În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în viața literarã printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămînalul cultural Contemporanul.

Începînd cu anii 1955-1956 și pînă la moarte (12 martie 1965), el va fi ”reabilitat” și se vor formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa civică, activitatea sa de intelectual democrat din perioada interbelică.

Își retipărește aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.

În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

 

 

1966: A murit Victor Brauner, pictor suprarealist evreu  de origine română; (n. 1903).

 

 

1990: A fost adoptată Proclamația de la Timișoara, în cadrul unei manifestații populare desfășurate în Piața Operei.

 

 

1992: A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul  român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

 

 

2008: A  decedat in Bucuresti,actorul român de teatru și film Ovidiu Iuliu Moldovan; (n. 1 ianuarie 1942, sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul interbelic Cluj, astăzi în județul Mureș).

 

 

 

Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii:

Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004);
medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”;
Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”;
IDe asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/12/o-istorie-a-zilei-de-12-martie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Andrei Eşanu, Cultură şi civilizaţie medievală românească, Editura Arc, 1996.

  3. Istoria md.

  4. Wikipedia.ro

  5. Enciclopedia Romaniei.ro

  6. worldwideromania.com

12/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: