CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 5 martie în Istoria Românilor


 

1608:  In Transilvania, principele Sigismund (Zsigmond) Rákóczi s-a retras din domnie, fiind succedat de Gabriel (Gabor) Báthory.

 

 

 

 

Sigismund Rákóczi s-a născut  în 1554/1555, a murit la 5 decembrie 1608, si a fost principe al Transilvaniei intre anii 1607-1608.

 

 

 

 

 

1658: Noul domn al Munteniei, Mihai Radu (Mihnea al III-lea), intră în capitala Tîrgovişte.

 

 

Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al Moldovei, începutul sec.XVII

Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al  Moldovei

 

 

 

 

Radu Mihnea este un domnitor relativ necunoscut în istoria românească. Este fiul lui Mihnea turcitul. Ajunge domnitor în Muntenia în 1611,intr-un timp in care tara era supusa atacurilor din afară și domnea  anarhia, la cererea boierimii.

Báthory Gabriel (Gábor), domnitorul Transilvaniei reușise să intre în Muntenia, alungându-l pe Șerban-vodă. Cu ajutor turcesc, Radu Mihnea reușește să-l alunge pe Báthory Gábor din Muntenia și se instalează la domnie.

Se dovedește a fi un bun domnitor. A reorganizat şi a sprijinit răscumpărarea satelor din rumănie.


 

 

 

 

1889: Are loc inaugurarea palatului Ateneului Român din Bucureşti odata cu primul concert susținut de orchestra Societății Filarmonice Române, astăzi Filarmonica George Enescu.

 

 

 
  Ateneul Român, Bucureşti, perioada interbelică, preluat de pe show.ro
  Ateneul Român, Bucureşti, perioada interbelică

 

 

 

Odată cu inaugurarea palatului Ateneului Român, concertele Societății de Filarmonică Române au început să se desfăşoare în aceasta sală, aşa cum se întîmplă şi în prezent, Ateneul Român devenind o emblema a culturii româneşti şi sediu al Filarmonicii. Sala mare de concert are o capacitate de 1 000 locuri.

Fondată în anul 1868, „Societatea Filarmonică Română „, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice.

Sub bagheta iniţiatorului său, „Societatea Filarmonică ” a organizat primul concert în luna decembrie a aceluiasi an. Lui Wachmann, care a condus prima orchestră simfonică permanentă din România pînă în 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch şi Richard Strauss.

 

 

 

1902: S-a adoptat Legea pentru organizarea meseriilor, cunoscută sub numele de Legea Missir; a intrat în vigoare la 13/26 septembrie 1902  şi va fi ulterior modificată în 1906 şi abrogată în 1912.

 

 

1905: Apare la Bucureşti, România, ziarul „România muncitoare„.Aceasta publicatie  va apărea pînă în august 1914, cînd îşi  va schimba titlul în „Lupta Zilnică„.

 

 

1910: S-a născut in localitatea Cândești, Argeș,    patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu; (d. 1986).

Iustin Moisescu, decedat la  31 iulie 1986 la București, a fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986).

 

Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.

Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicității la sfârșitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre „tehnocrații” aleși de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele religioase. „În general sunt preferați printre asociații ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate”, se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiași document, in Mișcarea Legionară.

Iustin a avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în rândurile clerului ortodox. De la catedra institutului este ales, în 1956, direct arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei. Momentul este pomenit și de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, într-un  interviu acordat  ziarului Evenimentul zilei.

„În veacul anterior, dar nu e mult de atunci, prin anii ’70, a fost ales mitropolit la Sibiu profesorul de teologie Iustin Moisescu. Nu era nici preot și a fost ales mitropolit. Ulterior a ajuns mitropolit la Iași și apoi Patriarh. Dar inițial era necleric, nehirotonit.”

O ascensiune deloc inexplicabilă, dată fiind apropierea sa de regimul comunist, crede istoricul Cristian Vasile. Idee enunțată clar și în raport: „Atât Iustin Moisescu, cât și Teoctist Arapașu, succesorii Patriarhului Iustinian, deși făceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite față de conducerea Partidului Comunist, primul având și o proastă reputație de politruc”.

Este cunoscută și indiferența Patriarhului Iustin Moisescu față de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârșitul anilor ’70, sau față de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de pușcărie pentru că protestase față de distrugerea acestora.

„Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securității, și santajabil în multe privințe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu și pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din București. Ba dimpotrivă, atunci când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locașurilor de cult, i-a spus ca seamană cu „fugarii de la radio Europa Liberă”.

 

 

1955: A decedat   prozatoarea și autoarea dramatică română Hortensia Papadat-Bengescu;  (n. 8 decembrie 1876).

 

 

 

 

 

 

Era fiica generalului Dimitrie Bengescu şi a profesoarei Zoe (născută Ştefănescu) si  nepoata generalului G. Bengescu-Dabija.

A studiat în perioada 1887–1894, la pensionul pentru domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti.

Căsătoria, la 20 de ani, cu magistratul Nicolae Papadat (pe care îl va urma în numeroase transferuri prin ţară) şi viaţa de familie (avea cinci copii), i-au întârziat cariera literară.

Debutul literar, precedat în 1912 de articole în presa de limbă franceză şi în 1913 de versuri lipsite de valoare şi proză poematică, şi-l va face, practic în 1919, la vârsta de 43 de ani, cu un volum de proze scurte, Ape adânci, salutat de Garabet Ibrăileanu şi Tudor Vianu.

În acelaşi an a devenit membru fondator al cenaclului „Sburătorul”, al cărui mentor spiritual a fost Eugen Lovinescu.

Foarte mândră de această realizare, Hortensia Papadat-Bengescu afirma: „Aparţin acum unei grupări literare. Acei ce nu cunosc gustul izolării, nu cunosc nici preţul unei ambianţe”. Toate scrierile sale vor fi citite mai întâi în cenaclu şi apoi publicate, cu puternică susţinere din partea criticului literar.

Următorul an se dovedeşte a fi unul de bun augur pentru ea: acum publică prozele Sfinxul şi Romanul Adrianei şi este pusă în scenă piesa Bătrânul.

Din 1923 devine membră a Societăţii Autorilor Dramatici Români. La îndemnul lui E. Lovinescu, evoluează spre o proză „obiectivă”, fapt vizibil în ciclul familiei Hallipa: Fecioarele despletite (1926), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Rădăcini (1938) şi Străina (1948, pierdut), o incisivă cronică a societăţii realizată cu mijloacele narative ale literaturii proustiene.

„Romanele ciclului Hallipa […], deşi scrise la intervale mari de timp şi relativ independente unul de altul, alcătuiesc a doua noastră cronică de familie, după aceea a lui Duiliu Zamfirescu, şi trebuie considerate împreună” (Nicolae Manolescu).

Din 1933, se stabileşte în Bucureşti. În 1936 primeşte Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români, iar în 1946, Premiul Naţional pentru proză.

În ultima perioadă a vieţii se îmbolnăveşte grav şi, în afară de nuvela autobiografică Spovedanie, păstrată în manuscris, toate celelalte proiecte literare rămân neterminate.

 

 

 

1917: Se semneaza de către ostaşii români din armata austro-ungară cazuţi prizonieri în Rusia şi aflaţi în lagărul de la Darniţa (Kiev)  următorul angajament:

Noi ofiţerii, gradaţii și soldații români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre românești de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor la România„. 

 

 

191:  A fost semnat, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia s-a definitivat Tratatul de pace de la Bucureşti (5/18).

 

 

1918 : In România,  guvernul Averescu demisioneaza. Se formează un nou guvern prezidat de Alexndru Marghiloman si care va  guverna România în perioada 5 martie 1918 – 23 octombrie 1918.

 A fost  un Consiliu de miniştri de sacrificiu, care a semnat  un armistiţiu umilitor pentru Romania Deşi semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Centrale de la Bucureşti a permis supravieţuirea Statului Român, în conştiinţa publică Marghiloman a rămas cu imaginea unui „trădător de ţară”.

 

 

 

 

Foto: Alexandru Marghiloman (n. 27 ianuarie 1854, Buzău – d. 10 mai 1925, Buzău)

 

 

Guvernul Marghiloman a venit la conducerea tarii intr-o perioada in care pozitia internationala a tarii era deosebit de complicata si grava.

Sosirea bolşevicilor la putere în Rusia a determinat ieşirea acestei tari  din război, iar acest fapt a izolat România pe front. Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos, astfel că la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu.

Acesta nu a reuşit să semneze decât preliminariile tratatului, pe 20 februarie, la Buftea.

Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate ruşinoase pentru România, dar care ar fi salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său.

Totodată, regele considera că datorită poziţiei sale filogermane, fermă de-a lungul timpului, liderul conservator va reuşi să încheie o pace mai blândă. 

În timp ce la Bucureşti se purtau tratative dificile pentru încheierea armistiţiului, primul ministru a fost martorul primei etape din procesul de făurire a României Mari. Pe 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România .

În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştinţa lui Marghiloman care, în numele poporului român, a guvernului României şi al regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea.

Cu acest prilej, el declara: „În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”.

La 24 aprilie 1918, s-a încheiat Pacea de la Bucureşti, care cuprindea prevederi umilitoare pentru România: Dobrogea era ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria lua partea vestică a Carpaţilor, Germania instituia un monopol asupra ţiţeiului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa .

Cu toate presiunile exercitate asupra sa, regele Ferdinand I a refuzat să semneze Tratatul de Pace, permiţând astfel supravieţuirea statului român. Deşi semnarea armistiţiului din aprilie a permis ţării noastre să nu fie ocupată de Puterile Centrale, Alexandru Marghiloman a avut foarte mult de suferit de pe urma deciziei sale.

Din acel moment şi până la decesul său, va fi considerat de opinia publică un adevărat „trădător de ţară”.

 

 

1919: In România, este emis decretul-lege privind adoptarea calendarului Gregorian (calendarul de stil nou), începînd de la 1 aprilie 1919 (zi care a devenit 14 aprilie stil nou).

 

 

 

1920: S-a născut Radu Stanca, poet, dramaturg, regizor român (d. 1962).

 

 

 

1925: A murit Gheorghe Munteanu Murgoci, geolog, mineralog român (n. 20 iulie 1872, Vadeni, Braila).

 

 

 

 

 

 

În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie), în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. Face călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California. Din 1908 activează ca profesor de mineralogie și geologie la „Școala națională de poduri și șosele ” din București, iar când aceasta se transformă în „Școala Politehnică” îi este încredințată catreda de mineralogie (1920). Din 1923, este președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului.[2]

Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra Dobrogei, Carpaților Meridionali, Masivului Parâng, Munților Lotrului. A descoperit lotritul – înscriind în geologie un nou mineral.[3]. În legatură cu studiile sale petrografice, mineralogice și tectonice, mare importanță o prezintă cercetările sale privind bogațiile subsolului romanesc, fiind cel dintâi care a precizat condițiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia.

Gheorghe M. Murgoci a fost întemeietorul școlii românești de pedologie, în 1909 prezentând prima schița de hartă agrogeologică a țării la scara 1: 2500000, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale.

În anul 1913, într-o sedință a “Asociației Sportive” (Federația Societăților Sportive din România – FSSR), profesorul Gheorghe M. Murgoci a făcut prima comunicare asupra cercetășiei. Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

Impreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan și a înscris numele printre fondatorii „Institutului de Studii Sud Est Europene” din București. A fost membru corespondent al Academiei Române.

 

 

1944: Al Doilea Război Mondial –  Armata Roșie începe Ofensiva Uman–Botoșani în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

 

 

 

1968: În perioada 5-10 martie 1968 a avut loc la Brasov, in România, prima ediție a Festivalului Internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur.

 

 

 

5 Cerbul de Aur

 

 

 

 

1999: A decedat  graficiana și scriitoarea Tia Peltz; (n.31 ianuarie 1923).

Fiica scriitorului şi publicistului de origine evreiască Isac Peltz şi a Lottiei (născută Feldman), face primele studii la o şcoală de maici din Pitar Moş şi la Institutul de domnişoare „Moteanu”, apoi urmează cursurile Şcolii de Artă „M.H. Maxy” din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

Opera sa diversă cuprinde grafică, desen, ilustraţie de carte şi pictură pe pânză. Participă la multe expoziţii, dintre care 44 personale. Multe din tablourile ei se regăsesc în colecţii particulare din Israel, SUA, Italia, Franţa şi Japonia.

Se ocupă de grafica ediţiilor tatălui său, Max şi Lumea lui (1957), Foc în Hanul cu tei (1974), Nopţile domnişoarei Mili (1976), Calea Văcăreşti (1989) şi ale altor autori. Publică şi câteva cărţi: albumul de proverbe ilustrate şi comentate De la lume adunate (1973), Miniaturi (1982), Descântece (1991), O lacrimă într-un minialbum (1993), Crochiuri din inima mea – cartierele Văcăreşti-Dudeşti (1995).

A fost membră fondatoare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, membră a Academiei „San Sal Maggiore” din Parma (Italia), membră a Academiei de Arte Frumoase din Roma (1976). Numele ei figurează în dicţionarul Who’s who din Marea Britanie.

A obţinut Premiul pentru grafică şi ilustraţie de carte al Salonului Naţional de Carte şi Publicaţii Culturale (1995), Premiul pentru ilustraţie de carte (Cluj-Napoca, 1997).

„Inspirată, în creaţia sa grafică, de aspecte ale străzii Bucureştiului modern, Tia Peltz se apropie cu empatie mai ales de momentele de bucurie şi petrecere ale vieţii sociale.

Notaţia sa rapidă, cu linie egală, fermă şi sinuoasă, urmăreşte expresia şi nu identitatea personajelor. Traseul ludic, de arabesc, al formelor este completat cu o deosebită plasticitate de petele neutre de acuarelă, ce umplu spaţiul fără a concura linia”.

 

2005:  A încetat din viaţă într-un hotel din Oklahoma City, dirijorul de origine română Sergiu Comissiona.

 

 

 

 

 

 

 S-a nascut  în București la 16 iunie 1928 într-o familie de evrei, tatăl său, Jean Lupu Comissiona, era  absolvent al Academiei de comerț din Berlin si proprietarul fabricii de produse chimice „Minerva” de pe șoseaua Vitan, pe care o preluase de la socrii săi, iar mama sa, Jenny, născută Haufrecht era cântăreață de operă.

În 1950, Comissiona devine directorul muzical al Ansamblului de Stat Român, iar cinci ani mai târziu, în 1955, este numit dirijor principal al Operei de Stat din București.

În 1954 reprezintă România la concursul internațional de dirijorat din Besançon (Franța).

Emigrat în Israel în 1959, a fost numit Director muzical al Orchestrei Simfonice din Haifa şi a fondat Orchestra de Cameră din Israel.

A condus Ochestra Simfonică din Baltimore între 1969 şi 1984 si Houston Symphony în cea mai mare parte a anilor ’80, precum  şi orchestra simfonică din Vancouver între 1991 şi 2000.

In ultimii ani a dirijat, ca invitat, mai multe orchestre din întreaga lume.

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

  3. Enciclopedia României

  4. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;

  5. Istoria md.

  6. Wikipedia.ro

 

Publicitate

05/03/2016 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. MULTUMESC

    Apreciază

    Comentariu de SECRIERU IOAN | 05/03/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: