CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum e reflectata Istoria românilor de mass-media de limbă maghiară din România


 

 

 

 

Istoria românilor reflectată în mass-media de limbă maghiară

Este îndeobşte cunoscut faptul că, la nivelul reprezentării comune din România, există un handicap de imagine faţă de judeţele Covasna şi Harghita, singurele judeţe din tara noastră  unde populaţia majoritară română este numeric inferioară.

Mass-media are o influenta incontestabila asupra relaţiilor interetnice, cât şi rolul media în formarea şi influenţarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi clişeelor prezente în mentalul colectiv al publicului ţintă si de aceea,  modul în care Istoria românilor este reflectată în mass-media de limbă maghiară, în general, şi în presa din judeţele Covasna şi Harghita, în special merită o atentie deosebită.

După imposibilitatea abordării, până în 1989, a unor teme „gingaşe”, cum sunt şi cele referitoare la contenciosul româno-maghiar, şi a exagerărilor naţionaliste, din perioada comunistă, prezenţa unor dezbateri libere pe teme istorice în mass-media, este necesară şi binevenită.

Fără a mai aştepta ca specialiştii din cele două ţări, să-şi armonizeze punctele de vedere, ale istoriografiei româneşti şi ale celei maghiare, puncte de vedere adesea divergente, asupra unor evenimente, momente şi personalităţi importante ale istoriei comune, în mod deosebit, mass-media locală din judeţele Covasna şi Harghita acordă de multa vreme spaţii largi materialelor cu tematică istorică.

În acest context, nu este lipsită de importanţă, cunoaşterea modului în care Istoria românilor este reflectată în mass-media de limbă maghiară.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, problematica respectivă nu este cunoscută de publicul larg din România, din cauza barierei lingvistice. Abordarea acestei teme permite totodată, cunoaşterea unui mod specific în care, maghiarii din Ungaria şi România, în general, şi minoritatea maghiară din cele două judeţe, în special, prin intermediul principalilor lideri de opinie, se raportează la populaţia majoritară, din ţară şi din zonă.

Exprimând viziunea proprie elitei comunităţii maghiare asupra paradigmei relaţiilor româno-ungare, analiza conţinutului articolelor apărute în mass-media de limbă maghiară (din Cluj-Napoca şi câteva din Ungaria), dar mai ales din judeţele Covasna şi Harghita, ne conduce la următoarele constatări şi concluzii:

În toate articolele sunt contestate teme de bază ale istoriografiei româneşti, cum sunt cele privind continuitatea, caracterul unitar şi valorile identitare ale statului român.

„Istoriografia oficială din vremurile comuniste, dominatoare chiar şi la începutul secolului XXI, determinată de politică, este falsă. Această istoriografie falsifică fapte istorice fundamentale. Un exemplu în acest sens este originea şi continuitatea poporului român la nord de Dunăre (şi în Transilvania) din timpul Daciei romane.

Pornind de la această concepţie, despre poporul maghiar se scrie ca despre «un element intrus, asupritor, străin…» Românii au început să se stabilească în regiunile Carpaţilor Meridionali şi ale Munţilor Metaliferi din Transilvania, într-un număr mai însemnat, în a doua jumătate a secolului al XIII; apoi în cursul secolelor următoare au emigrat din Ţara Românească şi Moldova”, Kadar Gyula, „Românii şi maghiarii în vâltoarea istoriei/ Spre viitor cunoscând trecutul. Realitatea istorică”, în „Tortenelmi magazin”, nr.12/ decembrie 2004.

„Cândva, în Transilvania, uriaşele păduri nelocuite, alterau cu aşezări disparate, deseori variate, din văile râurilor. Descoperirile arheologice au indicat urme de aşezări umane din mileniile trecute dar acestea nu s-au păstrat, iar despre continuitate nu putem vorbi decât după ce s-au stabilit secuii. Ei au fost cei care au populat dens diferitele zone ale Transilvaniei, iar denumirile de localităţi atribuite de ei s-au păstrat până azi. (…)”, Gazda Laszlo, „Rădăcinile conştiinţei secuilor privind originea şi statutul lor de băştinaşi”, în „Haromszek”, nr. 4561/ 03.09.2005.

„Românii nici nu au luat la cunoştinţă faptul că însuşi părintele teoriei continuităţii daco-romane, Constantin Daicoviciu a dezvăluit el însuşi, în 1973, înainte de a muri, (în faţa angajaţilor Institutului de Istorie, ai Muzeului de Istorie, a colegilor de la Universitate şi a studenţilor) caracterul mincinos al cercetărilor sale – evidenţiază autorul însemnării (Kenez Endre Zoltan – n.n.)”, Silvester Lajos, „Cazul calificat al trădării de patrie”, în „Haromszek”, nr. 4142 / 21.04.2004.

„Prin trecutul şi aşezarea sa geografică, Transilvania este parte a Ungariei istorice până în anul 1918. (…) Autonomia, autoguvernarea Pământului Secuiesc, este îndreptăţită şi pentru că populaţia colonizată în ultimii 35 de ani, care a ajuns în oraşe cândva pur maghiare, simte, datorită unor false basme istorice – ca de exemplu vechimea daco-romană invocată şi acum ca argument – că are dreptul să modifice caracterul maghiar al localităţilor, că lor li se cuvin bunurile Pământului Secuiesc şi privilegiul ocupării celor mai importante locuri de muncă. Credem şi mărturisim: toţi cei care timp de un mileniu şi-au asumat apărarea pământului natal, a patriei, nu şi-au vărsat sângele în zadar pentru libertatea noastră!”, Kadar Gyula, „Aşezarea istorico-geografică a Transilvaniei”, în „Tortenelmi magazin”, nr. 6-8/ iunie 2004.

Un caz cu totul aparte de manipulare grosolană a publicului cititor, prin vehicularea unor neadevăruri evidente şi formularea unor frustrări, obsesii, clişee şi prejudecăţi faţă de români şi istoria lor, îl constituie articolul „Mit şi forţă vitală”, semnat de Agoston Balazs, în publicaţia săptămânală „Magyar demokrata” din Ungaria, din care redăm pe larg.

„Ardealul nu a fost niciodată românesc. Nici acum nu este altfel, în această regiune menţinându-se o atmosferă care iradiază cu mare putere. Semnele românizării forţate sunt cu atât mai bătătoare la ochi: lumea culorilor şi formelor insipide ale arhitecturii bizantine care foloseşte materiale ieftine şi acordă mai puţină atenţie detaliilor şi armoniei, steagurile în culorile roşu-galben-albastru, statuile aproape pe aceeaşi formă ale puţinilor eroi şi români de vază (Avram Iancu, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu etc.) pot fi întâlnite în mai toate oraşele, cum, de asemenea, pot fi întâlnite şi denumiri ale unor spaţii publice menite să ne prezinte anexarea Ardealului (străzi şi pieţe care poartă numele de 1 Decembrie 1918).

În acelaşi timp, propaganda naţională românească acordă o atenţie deosebită consolidării mitului continuităţii romano-daco-română, născocit în secolul trecut. După cum se ştie, românii au fost un popor de păstori din partea de sud a Balcanilor, iar primele grupuri nomade au ajuns în spaţiul vital ungar, mai precis în Ardeal, abia în secolul XIII. Nu este întâmplător faptul că, până în secolele XVII-XIX, nu pot să prezinte un român vestit sau care s-ar fi născut în Ardeal şi nu este întâmplător nici faptul că până atunci denumirea de român era necunoscută, aceştia fiind numiţi valahi sau vlahi.

Toţi conducătorii lor de oşti mai renumiţi provin din Ţara Românească sau din Moldova. Acest lucru nu a împiedicat însă propaganda naţională românească să înalţe aproape în toate localităţile statui înfăţişându-i pe „Romulus şi Remus” care evocă originea romană. În toate cazurile, pe statui au fost inscripţionate texte referitoare la latinitate, în ciuda faptului că, în limba română, pot fi întâlnite numeroase cuvinte de origine slavă şi maghiară, iar din punct de vedere religios, românii sunt ortodocşi, nu romano-catolici.

Manualele şcolare sunt oglinzi fidele ale preocupării propagandei naţionale româneşti de a falsifica istoria. Manualele oficiale în limba română şi în limba maghiară editate de către Ministerul Învăţământului îi învaţă pe elevi despre mitul romano-dac şi prezenţa continuă a românilor. (…) Această teorie este ca şi cum cineva ar dori să dovedească continuitatea românilor şi maghiarilor prin faptul că, în Epoca Romană, pe teritoriul actual al localităţii Szombathely a existat o localitate cu denumirea Savaria.

Un alt capitol (din manualul de istorie pentru clasa a IV-a, editat în 1998 la Bucureşti, autori Maria Ochescu şi Sorin Oane) se referă la formarea limbii române, încercând să dovedească înrudirea limbii române cu limbile neolatine prin asemănarea dintre salutul „Bună ziua” din limba română şi corespondentul acestuia în limbile italiană, spaniolă, franceză şi portugheză. Asemănarea există într-adevăr, limba română aparţinând familiei limbilor neolatine, în ciuda numeroaselor cuvinte de origine slavă şi maghiară, însă autorii au uitat să adauge faptul că limba română actuală a fost creată în mod artificial abia în urmă cu 200 de ani. Uneori, teoria daco-romană este contrazisă de faptul că diferite grupuri etnice româneşti abia se înţeleg deoarece vorbesc dialecte total diferite. Oltenii, lipovenii, moţii şi moldovenii vorbesc în mod diferit şi, în mod cert, de multe ori, un maghiar vorbeşte mai frumos şi mai bine limba română. (…)

Cu toate acestea, această teorie străvezie dă putere românilor şi îi face încrezători în ei înşişi. Îi face să creadă în originea lor nobilă. (…) Cel mai grosolan fals poate fi întâlnit în capitolul intitulat „Românii sub stăpânire străină”. Aici putem citi minciuni clare, ca de exemplu „românii care au trăit în Monarhia Austro-Ungară creată prin unirea Ungariei şi Austriei în anul 1867 au fost nevoiţi să suporte multe nedreptăţi. (…) Populaţia recunoscută era doar populaţia maghiară, limba oficială (obligatorie) era limba maghiară, iar denumirile oraşelor şi satelor puteau fi folosite doar în limba maghiară.” (…)

Trecerea de la o alianţă la alta în timpul primului război mondial, este apreciată de autorii manualului drept război de unificare a naţiunii. După „mica unire” din anul 1859 (unirea Moldovei cu Ţara Românească), a fost realizată „marea unire”, adică ruperea Transilvaniei de Ungaria, cu mai multe milioane de maghiari şi cu tot atâtea fenomene ale culturii şi spiritului creator maghiar. În mod regretabil, vestigii dacice şi romane nu pot fi întâlnite nicăieri în Transilvania, produsele culturii române invadând Ardealul doar în urma Trianonului, dar acest lucru mai bine nu s-ar fi întâmplat. La intrarea în localităţi, denumirea acestora este anunţată prin construcţii din beton şi tablă care îi sperie pe călătorii cu simţ estetic. (…) Realizările din perioada interbelică sunt contestate, apreciindu-se că „toate acestea sunt „dovedite” de numeroasele umilinţe la care au fost supuşi maghiari, tentativele de românizare forţată, diminuarea posibilităţii de manifestare a culturii maghiare şi de aroganţa de putere a României mari”.

(…) În legătură cu cea de a doua hotărâre de la Viena din 1940, în temeiul căreia nordul Ardealului a revenit Ungariei, este trecut în mod discret sub tăcere faptul că aceasta a fost luată la cererea României. De asemenea, nici în legătură cu Revoluţia din 1989 nu este amintit numele lui Tokes Laszlo şi, de asemenea, nu se vorbeşte nici despre progromul antimaghiar de la Târgu Mureş din anul 1990. (…)

Acesta este un manual de istorie oficial, aprobat de Ministerul Învăţământului din România. În acest mod, copiilor le sunt băgate în mod sistematic în cap neadevăruri, atitudini antimaghiare, un trecut fals din care pot izvorî doar un prezent fals şi un viitor fals. Această viziune asupra istoriei este prezentă şi în spaţiile publice, nu doar sub forma statuilor şi a denumirilor amintite ci şi sub forma unor tăbliţe comemorative care se referă la suferinţele şi eroismul românilor, la prigoana suferită din partea maghiarilor.

Şi în centrul municipiului Oradea, care, din fericire, mai păstrează din punct de vedere arhitectural vestigii ale stilului secesionist ungar a fost strecurat un asemenea text pe o tăbliţă amplasă în memoria victimelor comunismului: „În memoria martirilor, refugiaţilor şi victimelor din Ardealul de Nord ale Dictatului de la Viena din 1940”. Falsificarea istoriei atribuie eliberării Ardealului de Nord din 1940 cincizeci de mii de victime din rândul românilor. Aceasta este pur şi simplu o minciună deoarece confruntări au existat doar în câteva locuri, iar acolo unde acestea au avut loc s-au datorat faptului că partizanii români au tras în honvezii unguri. Adevărul este că cea de-a doua decizie de la Viena a fost solicitată germanilor şi italienilor de către partea română.

După cum am amintit, un rol important în crearea psihologiei sociale şi a conştiinţei naţionale româneşti revine Bisericii ortodoxe. Ortodoxia este o religie ciudată mai ales în varianta românească a acesteia. Trebuie ştiut faptul că pentru ţăranul român superstiţios cuvântul preotului este sfânt. (…) Nu de puţine ori icoanele şi frescele bisericii româneşti reprezintă momente ale istoriei (falsificate) româneşti. De exemplu, de o parte şi de alta a intrării în cea mai mare biserică românească din Târgu Mureş, poate fi văzută o asemenea scenă în care un slujitor maghiar al legii îl bate cu vergile pe un român bătrân cu barbă care are aureolă în jurul capului. Românii care vizitează această biserică pot vedea încă din copilărie această scenă. Deci, încă din copilărie, majorităţii românilor le sunt insuflate sentimentele antimaghiare.

Scrierea istoriei româneşti se manifestă uneori într-un mod în care ne face să zâmbim. De exemplu, la Târgu Mureş, se află statuia lui Bernady Gyorgy, fost primar al oraşului. Puterea română vicleană, nu a demontat această statuie, nu a topit-o, deşi putea face acest lucru, cum s-a întâmplat în multe alte localităţi. În schimb, i-a înălţat o statuie lui Emil Dandea, un fost primar al oraşului care nu a făcut nimic deosebit, însă era român. Acest lucru a fost suficient pentru a avea o statuie mai mare şi mai reprezentativă decât cea a lui Bernandy.

La Cluj, pe o coloană înaltă, se află statuia diformă şi rigidă a lui Avram Iancu care nu se potriveşte în stil şi formă cu locul în care este amplasată. Acest conducător de hoţi care, în 1848, prăda Aiudul şi împrejurimile, a ajuns în această piaţă care-i poartă numele cu scopul de a fi zărit din depărtare de vizitatorul care se apropie de oraş… În plus, dacă dăm crezare unor zvonuri auzite la Cluj, statuia a fost înălţată pe un sol afânat, existând şansa ca aceasta să se răstoarne peste clădirea Operei…

Am scris toate acestea nu pentru a stârni mânia împotriva românilor, însă nu strică să fim clarificaţi în legătură cu motivarea anumitor fenomene. După cum trebuie ştiut faptul că antimaghiarismul nu este prezent în viaţa de zi cu zi, pe stradă, în relaţiile interumane sau cel puţin acesta este mult mai puţin sesizabil decât cu câţiva ani în urmă. Antimaghiarismul este însă esenţa statului român deoarece acest stat propovăduieşte în mod continuu românismul pentru a înăbuşi trecutul maghiar. Însă cea mai importantă concluzie este acea că, în timp ce românii îşi rotunjesc istoria cu asemenea mituri, noi, maghiarii, nu-i respectăm nici pe eroii pe care îi avem, iar trecutul nostru strălucit şi glorios îl desconsiderăm. Românii nu trebuie duşmăniţi, ci trebuie să învăţăm din această forţă propulsoare care înseamnă o energie uriaşă.”, Agoston Balazs, „Mit şi forţă vitală”, în publicaţia săptămânală „Magyar demokrata” (Ungaria), nr. 47/ 25.11-01.12 2004.

În majoritatea articolelor, evenimente şi momente istorice importante din istoria comună, sunt abordate, dintr-o perspectivă diametral opusă istoriografiei româneşti, de exemplu: revoluţia condusă de Horia, Cloşca şi Crişan; revoluţia de la 1848/1849 din Transilvania; Unirea de la 1 Decembrie 1918; politica României faţă de minorităţi din perioada interbelică, Dictatul de la Viena, înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, acordarea drepturilor minorităţilor naţionale, după decembrie 1989 ş.a. De fiecare dată, doar tezele istoriografiei ungare sunt cele adevărate.

„Este o bucurie pentru maghiarul din Transilvania să-şi aducă aminte de Horea, Cloşca şi Crişan? Putem observa fericiţi aceste nume pe indicatoarele de denumiri de străzi? (…) Nu! Nu putem fi fericiţi, mai mult decât atât este umilitor, deoarece numele lor se leagă de uciderea în mod barbar a unor locuitori din mai multe localităţi maghiare. Chiar dacă am accepta ca fiind adevărate 10% din omorurile şi distrugerile invocate de surse considerate competente, ar fi greu de înţeles de ce maghiarul şi românul din Transilvania îşi aminteşte cu respect, ca de nişte eroi pozitivi, de cei care au condus acţiunile de ucidere a maghiarilor. Explicaţia poate fi căutată în istoria României care se predă în învăţământ, material cu caracter propagandistic. Din păcate nici în secolul al XXI-lea nu există o scriere obiectivă a istoriei (române), astfel că măcelul din 1784 este prezentat ca un capitol glorios al trecutului fictiv”, Kadar Gyula, „Ce simbolizează pentru noi Horea?”, în „Tortenelmi magazin”, nr.12/ decembrie 2004.

„Toate constituţiile române de după 1923, conţin un articol prin care se declară că România este „Stat naţional unitar! (…) Însă putem afirma liniştiţi că România nici în ziua de azi nu este stat naţional. (…) Să ni se permită să nu considerăm sărbătoare ziua de 1 decembrie, atât timp cât primul articol de lege al statului român consfinţeşte inexistenţa noastră, adică faptul că România este o ţară unitară, populată de români. E de înţeles că marea majoritate a românilor sărbătoreşte această zi deoarece a fost un câştig real pentru ei anexarea Transilvaniei, a Banatului şi a Partiumului, mult mai dezvoltate în plan economic. Însă pentru noi, pentru maghiari nu poate fi sărbătoare această zi de doliu căci am rămas fără patrie, suntem trataţi ca cetăţeni de rangul doi”. Kadar Gyula, „Aş putea urla de fericire/ Amintindu-ne de 1 Decembrie 1918”, în „Tortenelmi magazin”, nr.12/ decembrie 2004.

„Am relatat de mai multe ori şi rezultă şi din expunerea (…) prezentată de Barki Eva că nu ne putem baza nici pe Mafia de la Bruxelles (UE) care muşamalizează toate conflictele şi care-şi doreşte supuşi globali şi consumatori idioţi, şi nici pe ţara „mamă”, ci pe noi înşine. Aceasta nici nu este o problemă aşa de mare, cel puţin situaţia este clară. Numai că… Există o mică problemă: Nu am clarificat încă problemele de fond: Încă nu am pus întrebări decisive şi nu am dat răspuns la ele. De exemplu: Cine sunteţi Dvs: Secui? Maghiar? Secui-Maghiar? Maghiar din Transilvania? Eventual: Maghiar din România? Vreţi Dvs să profitaţi de dreptul la autodeterminare naţională prevăzut în dreptul internaţional? Dacă da, în ce măsură? (…) Vreţi Dvs să fiţi minoritar? Vreţi Dvs să fiţi în propria patrie chiriaş, slugă sau ospătar, eventual persoană care face curăţenia? (…) Vreţi Dvs să acceptaţi în cadrului respectivului „stat succesor” (stat prădător) vreo autonomie de astupare a gurii asigurată de statul succesor – care exercită puterea şi care vrea să o menţină cu orice preţ printr-o uriaşă forţă militară – „cu generozitate”, în aparenţă, pentru a câştiga „încrederea investitorilor occidentali”, dar a o retrage (…) atunci când vrea? Nota bene: România, Ceho(Slovacia), Serbia etc. până acum au dat cu piciorul tratatelor internaţionale cât au vrut… Şi în toate cele trei state succesoare, astăzi, maghiarii sunt bătuţi deseori şi cu curaj”. (…) Autonomie? Nu, noi nu vrem autonomie! ACESTA ESTE PĂMÂNTUL NOSTRU! Secuiule, gândeşte-te!”, Csiby Karoly, „De la umilinţa chiriaşului la autodeterminare naţională temerară/ Sau: Ungaria trebuie salvată (sau măcar Pământul Secuiesc)”, în „Europa-Ido”, nr. 18/ septembrie 2005.

O prezenţă constantă o reprezintă raportarea critică la adresa instituţiilor statului român (Prefectură, Poliţie, Jandarmerie, Armată, Tribunale etc.), mai ales atunci când reprezentanţii acestora nu acţionează în consens cu interesele şi priorităţile formulate de liderii maghiari.

„Publicaţia de specialitate „Capital”, care apare în capitală a denumit judeţul nostru, Ţinutul Trei Scaune ca fiind una din regiunile cele mai puţin simpatice ale ţării (…) Nu localnicii sunt responsabili pentru depravarea infrastructurii şi a drumurilor, ci guvernul român deoarece menţine Pământul Secuiesc, în mod conştient şi tendenţios într-o situaţie defavorabilă. (Este şi mai mârşavă şi mai condamnabilă incriminarea poporului din această regiune în privinţa „infracţionalităţii” la care asistă cu cinism organele de menţinere a ordinei. (…) Însă statisticile nu arată care este caracterul acestora (infracţiunilor – n.n.) şi cine le comit pe teritoriul judeţului Covasna. Câte sunt infracţiuni „băştinaşe” şi câte sunt de „import”)”, Magyari Lajos, „Noi, subdezvoltaţii şi infractorii”, în „Haromszek”, nr. 4287.

„Armată, poliţie, jandarmerie, formaţiune antitero (căci diavolul nu doarme), partide, instituţii de stat, o duzină de spectatori (care vorbesc româneşte), coroane de flori, sonorizare, rugăciune ortodoxă, retrospectivă istorică, alocuţiuni festive, drapele, paşi de defilare, totul durează doar o jumătate de oră, în timpul programului de lucru, într-o zi însorită, plăcută – astfel au comemorat anul acesta conducerea românească a judeţului ziua de 8 septembrie 1944, în faţa Primăriei din Sf. Gheorghe. Pe acoperişul acestei clădiri flutură de atunci tricolorul roşu-galben-albastru, vestind eliberarea glorioasă a unui oraş maghiar de sub puterea maghiară, luptă grea dusă pe „pământul sfînt al Transilvaniei.”, Demeter J. Ildiko, „Au comemorat cu sensibilitate”, în „Haromszek”, nr. 4566.

„Împreună cu soţia mea ne-am îndreptat spre secţia de votare de la Colegiul Szekely Miko. Aici am absolvit în urmă cu 21 de ani. Intru în hol (…) unde suntem primiţi de reprezentantul armatei române şi de reprezentantul jandarmeriei române. Simt o crampă în stomac dar mergem mai departe. (…) Mă întreabă în limba română cine sunt. (?) Am un moment de ezitare şi sunt asaltat de o viziune: doamna Ilona îmbrăcată în haine de doliu, cu mâna uscată pe baston (…) poate că vine pentru ultima dată să voteze. Îi simt nesiguranţa, tremură, nu înţelege întrebarea care i-a fost pusă. Ar fi dorit doar să voteze. (…) Femeia stă neputincioasă, umilită. (…) Simt o lacrimă în ochi, mi se pune un nod în gât, intru în cabina de vot şi votez.”, Dr. Biro Istvan, „Votează româneşte!”, în „Harmoszek”, nr.4182/ 08.06.2004.

„Faptul că Pământul Secuiesc îşi trimite fiii în altă parte în căutarea unor mijloace de supravieţuire – cum de altfel a făcut-o de atâtea ori în ultimele 2-3 secole, că are un surplus de populaţie, îl putem percepe şi ca pe o eliberare după deceniile de izolare artificială şi de colonizare în scopul românizării”, B. Kovacs Andras, „Şansele, pe Pământ Secuiesc, ale secuilor care caută un loc de muncă”, în Haromszek, nr.4078

„Sfera politică românească a dorit şi doreşte să redirecţioneze dezvoltarea de tip occidental a oraşelor, ceea ce a vizat înglobarea Transilvaniei atât din punct de vedere teritorial cât şi etnic şi cultural. (…) Colonizarea puternică a demarat în anii 70. Astfel s-a realizat, până în prezent, procesul de românizare forţată şi de cucerire etnică a oraşelor maghiare transilvane. Acest proces are „un calendar” bine definit şi este neschimbat. (…) Poate că Târgu Mureş constituie primul exemplu în privinţa unei împotriviri faţă de un asemenea procedeu.

Solidaritatea poate constitui arma unei asemenea rezistenţe, care poate fi clădită de maghiarimea transilvană prin instituţiile culturale maghiare transilvănene”, Pomogats Bela, „Oraşe maghiare transilvane”, în „Haromszek”, nr. 4535

Biserica Ortodoxă Română, respectiv Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei este percepută ca fiind „cel mai periculos duşman al intereselor maghiare” din zonă, reprezentând „principalul instrument de îndepărtare a celorlalte confesiuni şi etnii”, printr-o „expansiune continuă”.

„Citesc că popii, conducătorii Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei au obiecţii – puţin spus – faţă de titlul şi conţinutul cărţii realizată de Csaky Zoltan, intitulată „Ocuparea de patrie cu cupole sub formă de ceapă”! „Szekelyhirmondo” (publicaţie săptămânală ce apare în judeţul Covasna – n.n.) a mai scris despre această problemă şi nu vreau să dezmint dezminţirile glumeţe ale dl-ui Selejan (P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei – n.n.) privind trecutul de două mii de ani! Aş dori să adaug doar atât că eu nu am auzit de biserica ortodoxă transilvăneană în primii o mie de ani… „Episcopia de pe Pământ Secuiesc” a bisericii ortodoxe a fost construită – se presupune că a fost o măsură politică – în urmă cu zece ani, la Miercurea-Ciuc, acolo, acum 150 de ani, nu exista nici o persoană de naţionalitate română (conform recensământului oficial de stat, din anul 1850, în actualul judeţ Harghita existau 3.917 credincioşi ortodocşi şi 10.244 credincioşi greco-catolici, iar în judeţul Covasna, 12.236 de ortodocşi şi 5.392 de greco-catolici, deci un număr total de 31.789 credincioşi români – n.n.). Mă gândesc că acesta era şi numărul ortodocşilor. Episcopia ortodoxă, colonizată la Miercurea Ciuc, a atras atenţia asupra ei nu prin viaţa confesională, ci prin două lucruri de altă natură: pe de o parte a atacat continuu câteva solicitări fireşti şi drepturi fundamentale ale maghiarilor (de exemplu autonomia şi utilizarea pe scară largă a limbii materne), iar pe de alta, a cumpărat un număr însemnat de imobile la Miercurea Ciuc, cu sprijinul imens – pe jumătate secret şi discriminatoriu – al statului”, Galfalvi Csaba, „Popi supăraţi”, în „Szekely Hirmondo”, nr. 18/ 07.13.2004.

„Surse oficiale nu vorbesc despre câţi bani a pompat statul român, în anii de după evenimentele din 1989, în biserica ortodoxă. (…) Preoţii ortodocşi care slujesc pe Pământ Secuiesc au salarii duble, la fel ca în anii 20, reprezentând alte 751 milioane de lei din banii contribuabililor”, (în realitate este vorba de o contribuţie la salariul preoţilor ortodocşi, în valoare de două ori salariu minim pe economie – contribuţie ce se acordă şi clericilor altor confesiuni, din parohiile cu un număr mic de credincioşi), „Descălecare sub forma cupolelor de ceapă”, în „Haromszek”, nr. 4549

Sunt ignorate interferenţele româno-maghiare şi, în general, tot ceea ce apropie cele două naţiuni. Se practică un discurs hiperetnicizat şi o politică identitară agresivă, al principalilor formatori de opinie. Sunt predominante articolele care pun accentul pe forţele centrifuge, atomizatoare, autonomiste şi nu cele armonizatoare, integrative care au ca obiectiv comunicarea interculturală, respectiv multiculturalitatea.

 

03/03/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: