CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 23 februarie în Istoria Românilor

 

 

 

 

1271: Prima menţiune documentară a oraşului Braşov.

 

 

1633: Matei Basarab este recunoscut domnitor al Țării Românești de către Poartă.

 

 

 

 

 

 

 

 

1821: Țarul Rusiei, Alexandru I, dezavuează revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în Țara Românească și mișcarea lui Alexandru Ipsilanti declarându-se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre.

 

 

 

 

 

 

 1832: Impăratul rus Nicolae I aprobă denumirile unui șir de noi colonii bulgare întemeiate în Basarabia țaristă. Districtul Bugeacul de Sus: Ferapontievca, Tvardița, Chiuriutne. Districtul Ismail: Tabac, Vaisal, Derment-Dere. Districtul Bugeacul de Jos: Iserli, Devlet-Agaci, Pandacli, Glavans, Galițî, Selioglu, Traianul Vechi sau Minicevo, Ciumlechioi, Ghiulmn, Cuporan. Județul Akkerman (Cetatea Albă): Burgugi, Deljelere, Iscopolos, Beimagala, Dragodan, Trapoclu, Camcic, Culevcea.

 

 

 

 

1856: În numele conaționalilor săi, Nicolae Golescu a adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia   într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene.

 

1866: Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de Monstruoasa Coaliţie.

 

 

Alexandru Ioan Cuza (n.1820-d.1873), domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

Alexandru Ioan Cuza (n.1820-d.1873), domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

La 23 februarie 1866 stil nou (11 februarie 1866 stil vechi) Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de „monstruoasa coaliţie” (conservatori şi liberali radicali). Se forează o locotenenţă domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Munteniei şi al liberarilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentant al armatei), precum şi un guvern provizoriu, condus de Ion Ghica (prim-ministru şi ministru de externe). Unirea Principatelor este în primejdie.

O parte din elita politică a noului stat România, creat în baza a două principate româneşti: Moldova şi Valahia (Muntenia), considera că reformele în stil occidental ale lui Cuza veneau prea repede. Unii dintre marii proprietari de terenuri se temeau de desproprietăriri în folosul ţăranilor.

Se contura tot mai mult ideea precum că adevărata suveranitate, faţă de Imperiul Otoman, România o poate obţine doar sub un principe străin. În baza acestui ultim deziderat se va crea viitoarea coaliţie din reprezentanţii a unor tabere diametral opuse, lucru care va mira toată lumea. Coaliţia dintre conservatorii cei mai de dreapta şi liberalii cei mai de stînga, cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare, va fi numită ulterior şi monstruoasa coaliţie.

În noapte de 22 pe 23 februarie 1866 (stil nou), la orele 5, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mînă silindu-l pe principele Cuză să semneze abdicarea. Ulterior,  domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, printre două rînduri de soldaţi care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atît de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza…

A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria de unde el niciodată n-a revenit şi unde niciodată făcînd vre-o plîngere, repetînd mereu că şi el dorise venirea unui principe străin. Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la vîrsta de 53 ani, relativ tînăr, în 1873.

 

La 23-24 februarie 1869 la Miercurea-Ciuc are loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, la care se creează Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu (Ilie Măcelar).

 1871: Potrivit raportului prezentat de curatorul circumscripției din Odesa și al Ministerului Instrucțiunii Publice, împăratul rus decretează încetarea predării limbii române în scolile din Basarabia țaristă.

La 22-23 februarie 1907 au loc primele mișcări țărănești mai însemnate din România. Răscoala țărănească inițial ia amploare în principal în localitățile din județele Dorohoi și Iași.

 

1912: S-a născut Romulus Vulcănescu, scriitor şi etnolog, membru de onoare al Academiei Române (d.09.11.1999).

1916: A luat ființă Muzeul de Antichități din Iași.

1929: Încep și în România concursurile de frumusețe, prin declararea Magdei Demetrescu drept „Miss România 1929”.

 

 

 

 

 

La 23 februarie 1937 are loc remanierea guvernului Tătărăscu în România. Prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu preia funcția de ministru de interne, iar V.P. Sasu, ministrul Agriculturii, devine titular și al departemntului Justiției.

 

1949: Decret comunist privind aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române.

 

 

1992: Crin Halaicu este ales primarul municipiului Bucuresti.

Crin Halaicu (n. 22 iunie 1952, Bucuresti, România) este un om de afaceri și politician român, fost primar general al Bucureștiului in perioada februarie 1992 – iunie 1996.

 

 

Membru al Partidul Național Liberal din 6 ianuarie 1990, participă în 1992 la alegerile locale pentru fotoliul de primar general al Bucureștiului (organizate conform Legii nr. 70 din 26 noiembrie 1991) ca reprezentant al Convenției Democrate Române (CDR), alături de alți 40 de candidați. Dintre aceștia, după primul tur de scrutin din 9 februarie 1992, au rămas în luptă Crin Halaicu, cu 45,94 % din voturile bucureștenilor, și Cazimir Ionescu, din partea Frontului Salvării Naționale (FSN), cu 31,45 %.

 

 

 

1996: Conform unui raport al OECD, România nu a scăpat de inerţia caracteristică planificării centralizate. „Este crucial pentru România”, se afirmă, „de a adopta în sectorul agricol politici şi reforme orientate către dezvoltatrea pieţei”.

1999: A murit compozitorul George Grigoriu; (n.08.04.1927).

 

 

 

 

 

 

 

A activat alături de frații săi Cezar și Angel de la finele anilor cincizeci și până la jumătatea deceniului 1960 în formația Trio Grigoriu, oglindire a evoluției culturii românești între cele două decenii, de la proletcultism la o oarecare libertate (stilistica ultimelor înregistrări ale formației aduce mult cu muzica rock, o achiziție foarte nouă a muzicii românești la vremea respectivă).

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, Bucureșt, 2008.

  3. Istoria md.

  4. http://www.worldwideromania.com;

  5. Wikipedia.ro;

  6. mediafax.ro

 

 

23/02/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Dragobetele, sărbătoarea iubirii si tinereții la români

 

 

 

Sarbatorile calendarului popular nu au fost asezate la intamplare. Dupa o iarna friguroasa in care stam la gura sobei, primavara explodeaza cu activitatile sale, cu freamatul naturii, cu bucuria dragostei. Sarbatorile ce se petrec de la mijlocul lui februarie pana la sfarsitul lunii martie au tocmai menirea de a prilejui obiceiurile primaverii, de a urni omul din lenevirea de peste iarna. O astfel de sarbatoare este si Dragobetele.

Cine este Dragobetele?

Dragobetele este, de cativa ani, sarbatorit pe data de 24 februarie, dar data acestei sarbatori este una variabila, in functie de zona (28 februarie, 1, 9, 25 martie). De asemenea, numele sarbatorii a devenit o conventie a zilelor noastre, insumand denumiri, traditii si obiceiuri din diverse zone ale tarii.

Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa.

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”( cu tema slava), adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”.

Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete.

Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Zafiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris).

În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.

Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”.

Se spune ca era fiul Babei Dochia, asociat cu alti zei balcanici precrestini, in principiu personificari ale iubirii.

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”.

Obiceiuri si traditii de Dragobete

De Dragobete se intampla multe lucruri. In primul rand, oamenii incearca sa refaca ritualurile naturii. De exemplu, se spune ca de Dragobete pasarile se logodesc. Dragobetele este o sarbatoare a fertilitatii, a fecunditatii, de aceea in aceasta zi au loc logodirile simbolice. Tinerii necasatoriti, imbracati de sarbatoare, se strangeau in imprejurimile satului unde culegeau flori de primavara si alte plante pe care le foloseau in descantecele lor.

Fetele adunau zapada inca netopita si apa de pe frunzele de fragi spunand ca este apa zanelor. Aceasta apa, odata sarutata, avea sa le faca dragi oricui.

Obiceiul Zburatoritului era o fuga rituala intre tineri ce se sfarsea cu sarutari si imbratisari in vazul lumii, tocmai pentru a marca logodna pentru un an a celor indragostiti.

dragobete

De aici a ramas zicala „Dragobetele saruta fetele!” Multe dintre logodirile din cadrul jocului se implineau si in realitate, de aceea se spune ca de Dragobete trebuie sa ne bucuram impreuna cu persoana iubita pentru ca dragostea sa nu ne ocoleasca.

Feciorii strangeau lemne la sfarsitul zilei pentru a aprinde un foc mare. In jurul lui se spuneau povesti si se incingeau hore. Toata ziua era sortita bucuriei, rasului, daruirii de flori, statului in natura.

Tot in aceasta zi, cei cununati pana intr-un an ieseau pe ulita satului si serveau cu vin sau tuica barbatii straini ce treceau prin sat tocmai pentru ca acest contact sa aduca noroc si fertilitate cuplului de tineri.

Dragobetele marcheaza, practic, inceputul noului an agrar. In aceasta zi se facea curat in casa si in ograda, dar nu se incepeau treburile grele sau cele de la camp. Hranitul pasarilor aducea noroc si belsug viitoarei recolte.

 

In vremurile noastre, Ioan Dragobete, frumosul flacau iesit din Panteonul mitologic al poporului nostru, este inlocuit grabit pe 14 februarie de Sfantul Valentin, venit pe la noi acum cateva decenii  din lumea anglo-saxona.

Sfantul Valentin cel martirizat de pagani  pentru ca a crezut in frumusestea si sfintenia iubirii curate, nu poate sa reprezinte in nici un  fel un concurent pentru Dragobetele nostru.

 

 

 

 

 

 Crede cineva ca navalnicul  nostru Ioan Dragobete are a se teme ca nu vor mai fi fete carora sa le vrajeasca inimile ?

A venit an de an, va veni  negresit si in acest an !…


El este  feciorul iubit al  Maicutei Dochia si este „Cap de Primavara”, un tanar frumos  care a strabatut istoria cucerind inimile fetelor  din generatie in generatie , de la strabunii daci si pana la noi…

 

Surse: http://www.crestinortodox.ro; Wikipedia.ro; http://www.livrarefloribucuresti.ro;

 

 

 

23/02/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: