CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Savant român,răpit şi asasinat de NKVD. Radiografia unei crime

 

 

Caz unic. Istorici şi arhelogi au devenit dedectivi pentru a elucida moartea savantului geolog şi arheolog român basarabean Nicolae Moroşan.

 Arheologia românească îl revendică drept întemeietorul cercetării ştiinţifice a paleoliticului dintre Carpaţi, Nistru şi Mare Neagră,dar mai puţin ştiut este faptul că enigma morţii sale a fost dezlegată tocmai de foştii săi colegi de breaslă, obişnuiţi cu cele mai lungi şi anevoioase investigaţii.

Istoricii şi arheologii au participat, în calitate de detectivi, la dezlegarea misterului unei crime oribile.

Astăzi se cunosc cu certitudine circumstanţele morţii lui Moroşan, suprimat de NKVD, precursorul KGB, pentru că în timpul celui de al Doilea Război Mondial a refuzat să colaboreze cu autorităţile sovietice de pe teritoriul Basarabiei, în detrimentul României.

Această colaborare ar fi trebuit să constea într-o evaluare amănunţită a resurselor subsolului românesc, pe de o parte, şi într-un apel în limba română la Radio Moscova, adresat armatei române de a depune armele, pe de alta.

 

A fost denunţat de un ilegalist comunist

 

Nicolae Moroşan s-a născut în 1902, în satul Cuconeştii Vechi, judeţul Edineţ, din Basarabia. A absolvit liceul “B. P. Haşdeu” din Chişinau, apoi a studiat la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1927.

Morosan_N_N

Va îmbrăţişa cariera de geolog şi arheolog şi va publica peste 40 de lucrări şţiinţifice, descoperind zeci de aşezări paleolitice pe terasele fluviale ale Nistrului şi Prutului.

Membru al Colegiului Arheologic şi al Institutului Internaţional de Arheologie, Moroşan îşi susţine doctoratul în Franţa, în 1933, cu o teză despre Pleistocenul şi Paleoliticul României de Nord-Est, care va fi publicată peste cinci ani, în Anuarul Geologic al României.

După răpirea Basarabiei de către sovietici, refuză să se retragă în ţară şi rămâne cu părinţii la Chişinău.

Ceea ce s-a întâmplat cu el mai departe este demn de pana unui romancier. Sovieticii care erau informaţi despre valoarea lui ştiinţifică l-au făcut profesor la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, director al Muzeului de Etnografie, l-au curtat până au făcut din el deputat în Sovietul Suprem al Naţionalităţilor din URSS.

 

In 1941, la trei săptămâni după ce armata română trecuse dincolo de  Prut, este arestat de NKVD, în urma denunţului unui profesor de istorie, pe nume Dubrovski, ilegalist comunist, alias Polik Ovim Mendel Gdolev.

În denunţul lui Dubrovski, Moroşan este acuzat de faptul că este “român fervent şi antisovietic, rămas special cu o misiune de la statul român”.

Anchetat şi transportat de la Chişinău la Tiraspol, va fi predat, în cele din urmă, biroului NKVD din Odesa.

Apoi a refuzat să ia cuvântul la radio, la prima aniversare a eliberării Basarabiei de sub boierii români. De la începutul războiului dintre Germania şi URSS, Moroşan a început un mod de viaţă suspect. Cu toate că din Chişinău a fost evacuat guvernul RSSM, el a rămas. S-a decis: Moroşan N. N., anul naşterii 1902, să fie arestat şi percheziţionat….

 

Iată ce scrie în actul de incriminare al NKVD, recuperat şi păstrat astăzi în arhiva Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei:

“Examinând materialele ce au parvenit de la NKVD cu privire la activitatea criminală a cetăţeanului Moroşan Nicolai Nicolaevici, a reieşit că, din anul 1939, Moroşan N.N. a participat la activitatea partidului burghez «Frontul Renaşterii Naţionale a României».

După reintroducerea în Basarabia a puterii sovietice, a refuzat să candideze ca deputat în Sovietul Suprem. (…) Apoi refuză să ia cuvântul la radio, la prima aniversare a eliberării Basarabiei de sub boierii români. De la începutul războiului dintre Germania şi URSS, Moroşan a început un mod de viaţă suspect.

Cu toate că în Chişinău a fost evacuat guvernul R.S.S.M. (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească – n.n.), el a rămas. S-a decis: Moroşan N.N., anul naşterii 1902, să fie arestat şi percheziţionat. Anchetator suprem al NKVD al RSSM, indescifrabil”.

A stat închis în puşcăria din Chişinău, apoi a fost escortat la puşcăria din Tiraspol, iar de acolo la cea din Odesa, de unde a ajuns tocmai la penitenciarul din Novosibirsk, de unde este eliberat pe 25 noiembrie 1941, fiind găsit nevinovat.

Secretul morţii sale, descoperit la Foreign Office

 

La 25 iulie 1941, Biroul NKVD din Odesa îl transferă în Siberia, la Novosibirsk, iar pe 25 noiembrie i se recunoaşte nevinovăţia.

Este eliberat, dar cu condiţia să accepte catedra de profesor de geologie a Institutului Politehnic din Tomsk – Siberia. Pentru că a refuzat să fie ales deputat al Sovietului Naţionalităţilor al Sovietului Suprem al URSS, va face obiectul mai multor anchete ale NKVD.

Locuia la Tomsk, unde preda cursuri la un institut din localitate şi executa anumite cercetări geologice. Aflându-se la Moscova la sesiune, în data de 3 februarie 1944, s-a sinucis în odaia 240 a Hotelului Naţional ori, conform altei versiuni, care e mai verosimilă, a fost simulată sinuciderea de angajaţii NKVD-ului, căci le parvenise informaţia că el a intrat în contact cu ambasada britanică de la Moscova.

Ceea ce pare a fi mai aproape de realitate, dacă citim un răvaş trimis fostului său coleg de la Liceul „M. Eminescu”, Gheorghe S. Chicu, care se afla în evacuare şi i s-a adresat după ajutor:

Dragă Gheorghii Savici ! După cum vedeţi, scrisoarea D-stră a ajuns până la mine. Nu m-am aşteptat. M-a mirat acest fapt. Vă mulţumesc: şi dacă o să aveţi norocul să trăiţi şi să ajungeţi pe pământurile noastre, atunci, să săruţi din partea mea, pământul meu sfânt şi neuitat.
Eu! – dacă sunt sănătos! – nu pot spune că sunt smintit – nu chiar! Dar deseori am halucinaţii şi aştept momentul odihnei finale.

– D-stră, scrieţi că aţi trecut printr-o… epopee…

– Dar la mine ce e?

Doar din momentul ieşirii mele din casă am nimerit în spitalul-„închisoare” şi aşa din una în alta, mă duceau, mă lecuiau. Astfel am ajuns în Siberia.

După multe luni de închisoare, am nimerit la Tomsk. Nu ştiu din ce motive n-am pierit. Nu ştiu de ce inima nu mi-a crăpat. Am obosit să trăiesc. Deja vreau odihnă şi aş găsi-o – ştiu calea spre ea, dar – … dragostea fidelă pentru pământul meu sfânt strămoşesc mă face să mai amân momentul, deoarece… aproape de hotarul drag am o dorinţă de a dormi veşnic.

Despre nimeni din ai mei nu am ştiri… Nu sunt singur că nervii vor rezista. Sper că vom mai face schimb de scrisori.

În ceea ce priveşte, Gheorghii Savici, rugămintea de a vă ajuta cu transferul, păi… „am luat act”, dar despre asta vom mai vorbi prin scrisori, dacă vom trăi – ultimele cuvinte mi se referă.

Salutări D-stră, Gheorghii Savici şi rudelor D-stră.

Să fiţi cu toţii sănătoşi.

Moroşanu,
Tomsk, reg. Novosibirsk.
Post restant.
26.IV.1943
.”

Presimţirea lui N. N. Moroşan s-a adeverit, căci peste zece luni şi-a încheiat socotelile cu viaţa.

Cercetările arhivistice ale arheologului Nicolae Chetraru, care i-a dedicat o biografie, înclină spre ipoteza că Moroşan ar fi cedat în urma anchetelor dure la care a fost supus, şi că în cele din urmă ar fi acceptat să lucreze în favoarea sovieticilor.

La 2 februarie 1994 este găsit mort în camera 240 a hotelului “Naţional” din Moscova.

După revoluţia din 1989, istoricul Valeriu Dobrinescu, de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană – Iaşi, a descoperit un document deosebit de important, în Arhivele Ministerului de Externe al Marii Britanii, datat la 2 februarie 1944, care răstoarnă ipoteza colaborării lui Nicolae Moroşan cu autorităţile sovietice.

Din conţinutul documentului reiese că însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Majestăţii Sale Britanice la Moscova, John Le Rougetel, a fost vizitat de Moroşan la ambasadă, unde savantul i-a încredinţat, confidenţial, următorul mesaj:

“Eu nu mi-am trădat ţara, nici cu bună-ştiinţă şi nici voluntar”.

Documentul este arhivat la Public Record Office, Foreign Office, 371 şi face parte din dosarul nr. 43.984 fila 50: “Un anume domn Nicolae Moroşan a telefonat dimineaţă şi a cerut să-l vadă pe ambasador (…).

Mi-a spus că după ocuparea sovietică a Basarabiei a fost închis şi apoi eliberat pentru a preda la Omsk (Tomsk – n.n.). Sovieticii insistau să vorbească la radio pentru România şi el nu putea să facă acest lucru, deoarece era sigur că ruşii intenţionau să anexeze întreaga ţară (…).

L-am sfătuit insistent să accepte oferta de a vorbi, spunându-i că şi câţiva prieteni ai mei români din Cairo deja făceau asta, şi cu cât românii ieşeau mai repede din război, cu atât era mai bine (…). mai mult, a declarat el, un comisar din Republica Moldovenească, pe nume Porş, l-a informat că ruşii intenţionau să anexeze întreaga Românie, Bulgaria şi Iugoslavia.

Chiar el fusese rugat să pregătească nişte rapoarte geologice pentru ruşi despre România şi Bulgaria, dar el a refuzat”. Intors la hotel, Moroşan a fost asasinat de NKVD în noaptea de 2/3 februarie 1944.

Asasinii i-au înscenat sinuciderea, lăsând o scrisoare de adio adresată de savant soţiei. Numai că Moroşan n-a fost căsătorit niciodată şi n-a avut niciun urmaş…

 

În memoria lui Nicolae Moroşan

 
În mediile oamenilor de ştiinţă basarabeni, cu afinităţi proruse, persistă ipoteza că Nicolae Moroşan s-ar fi sinucis.

Leonid Cemortan, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, i-a făcut lui Moroşan un portret deloc măgulitor, aproape pe placul regimului sovietic, în articolul “Drama intelectualilor basarabeni de stânga, publicat în anul 2000:

“Tragic a fost destinul lui Nicolae Moroşanu, savant de renume internaţional (cercetări în domeniul geografiei naturale, geologiei şi paleontologiei istorice).

Pentru a-l atrage de partea lor, autorităţile sovietice i-au oferit postul de profesor la Institutul Pedagogic din Chişinău şi l-au numit director al Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală, promovându-l şi deputat în Sovietul Suprem al R.S.S.M. În timpul războiului, el, ca deputat al corpului legislativ al republicii, a fost evacuat în adâncul Rusiei. În februarie 1944 se sinucide la Moscova, scăpând astfel de situaţia de ostatic al regimului stalinist”.

Ca un fapt divers, academicianul Leonid Cemortan, care face asemenea aprecieri despre Nicolae Moroşan, nu este nici istoric şi nici arheolog, ci teatrolog…

La comemorarea a 50 de ani de la tragica sa dispariţie, slujba de pomenire a lui Nicolae Moroşan a fost săvârşită în decorul auster al Bisericii Colţea din Bucureşti, pe 3 februarie 1994. 

Au participat elitele arheologiei româneşti, între care cei mai mari specialişti în paleolitic de la Chişinău, Iaşi şi Bucureşti:

dr. Alexandru Păunescu, de la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”;

dr. Nicolae Chetraru, de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei; Ilie Borziac, colaborator ştiinţific principal la Institutul de Arheologie şi Istorie Veche din Chişinău;

dr. Vasile Chirica, de la Institutul de Arheologie Iaşi;

dr. Anatolie David şi Tudor Obada, de la secţia de paleozoologie a Institutului de Zoologie din Chişinău;

dr. Costin Rădulescu, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Speologie “Emil Racoviţă” din Bucureşti.

Dacă Moroşan a murit ca un erou al neamului românesc, fără să-şi trădeze ţara, cele două obiective pentru care a fost asasinat vor fi realizate de cozile de topor dispuse să colaboreze cu trupele de ocupaţie sovietice.

La Radio Moscova vor vorbi în favoarea sovieticilor Valter Roman şi Ana Pauker, iar resursele minerale ale tarii noastre vor fi jefuite de sovromuri, inclusiv prin semnătura ministrului Bujor Almăşanu.

Sovromcuarţit a exploatat rezervele de uraniu ale României, pe care le-a exportat în URSS, în contul despăgubirilor de război.

În intervalul 1952-1960, din România au luat drumul URSS, 17.000 tone de uraniu metalic, utilizat în cea mai mare parte la programul nuclear militar sovietic, pentru fabricarea bombelor şi rachetelor atomice.

Iurie Colesnic – ziarul Timpul; Gardianul.ro

15/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 15 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus  Olahus, umanist şi istoric român de talie europeană originar din Transilvania , arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie.

Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi guvernator al Ungariei; (n. 10.01.1493).

  NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 14 ianuarie 1568, iar altele, data de 17 ianuarie 1568.

Numirea sa in demnitatea de  guvernator al teritoriilor maghiare de vest, a fost facuta  de Habsburgi, noii titulari ai coroanei Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu turcii la Mohács în anul 1526.

În 1562, Nicolaus Olahus a fost creat cardinal al Bisericii Catolice de către papa Pius al IV-lea.

De numele lui se leagă Academia Iezuită din Nagyszombat (1554), considerată de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei.

În calitate de umanist și cărturar, Olahus a întreținut o vastă corespondență cu capetele luminate ale epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam.

Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attila, redactate, se pare, în perioada șederii în Olanda, oferă prețioase informații cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei.

Intre operele sale cele mai importante se numara

1536 – Hungaria
1537 – Attila
Genesis filiorum Regis Ferdinandi
Ephemerides

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

Stema si harta Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

La 15 ianuarie 1824 împăratul rus ratifică hotărîrea Consiliului de Miniştri privind alegerea, pe un termen de trei ani, a mareşalilor  nobilimii din trei ţinuturi basarabene: Hotin, Iaşi şi Orhei. Drept urmare, în cadrul alegerilor nobiliare din 1825 au fost desemnaţi: Iordache Dimitriu (jud.Hotin), Dinu Rusu (jud.Orhei) şi Alexandru Leonard (jud.Iaşi).

 

1834: S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din Bucureşti, “Şcoala de muzică vocală, de declamaţie şi de literatură”, care avea menirea de a pregăti actori calificaţi.

Directorul şcolii era Ion Heliade Rădulescu.

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București), scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

 185o: S-a nascut la Botoşani (după altă versiune la Ipoteşti), in Moldova, Mihai Eminescu,  poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă, drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Mihai Eminescu, poet, prozator şi jurnalist român, membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1889)

S-a stins din viaţă la 15 iunie 1889, Bucureşti.

1870: Ministrul de Externe adresează marilor puteri europene o notă prin care solicita  recunoaşterea oficială a denumirii de România.

1880: In Romania este promulgata Legea pentru înfiinţarea Casei de Economii (CEC).

1883: A apărut, la Iași, revista Recreații științifice (până în anul 1888), care a avut o importantă contribuţie la dezvoltarea ştiinţelor matematice în România.

1894: S-a născut  la Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Vasile Toderoiu), supranumită Eroina de la Jiu.

A fost cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești ,luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Imagine similară

Provenită dintr-o familie modestă, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara noastră.

După intrarea României în Primul Război Mondial, a lucrat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a continua lupta celor patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate combatantă.

A fost luată prizonieră, a evadat după ce a ucis santinela germană și a fost rănită de două ori.

În spital, a fost decorată și avansată la gradul de sublocotenent. A participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie în ziua de  22 august 1917, lângă Panciu. Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist.

1919:  Banca Naţională a României a deschis la Chişinău cea dintîi agenţie a sa.

 

1919: S-a născut Boris Cazacu, lingvist şi filolog român (d.24.08.1987).

 1934: A fost dat  în folosinţă  postul  naţional Radio România de la Bod, cu un emiţător provizoriu de 20 kw, pe o lungime de undă de 1875 metri, produs  de firma „Marconi”.

1937: S-a născut Valeriu Cristea, critic şi istoric literar român (d. 22.03.1999).

1937: A murit   prozatorul român Anton Holban; (n.10.02.1902).

1940: S-a născut Nicolae Anastasiu, geolog român, membru corespondent al Academiei Române.

 

1943: Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe al României propune omologului său italian, contele Galeazzo Ciano, ieşirea simultană din război a Italiei, României şi Ungariei.

Propunerea va fi repetată în vara aceluiaşi an, fără rezultat.

1977: S-a nascut  la Arad, Daciana Octavia Sârbu, politician român, membru al Partidul Social Democrat, care reprezintă din 2007 România în Parlamentul European. 

Imagini pentru Daciana Sârbu photos

Daciana Sârbu este fiica politicianului și fostului ministru Ilie Sârbu, și este căsătorită cu politicianul Victor Ponta,fost prim ministru al guvernului României.

1980: A murit Constantin Motăş, zoolog, biolog, ecolog; ca profesor la Facultatea de Agronomie din Iaşi, a ţinut primul curs de hidrobiologie şi piscicultură din România; împreună cu S. Karaman şi P. C. Chapuis, a pus bazele unei noi discipline – freatobiologia, ştiinţa care studiază organismele din apele freatice; membru titular al Academiei Române din 1948; (n. 1891).

1990: Prin Decizia civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului Bucureşti,se reinfiinteaza  oficial, Partidul Naţional Liberal, partid politic interzis in timpul dictaturii comuniste.

 

Reînființarea partidului a fost hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai săi.

PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864 şi fondat în mai 1875, având printre fruntaşii săi pe Dumitru şi Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti şi fraţii Golescu.

După instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii acestui partid.

 1990: A decedat compozitorul, muzicologul şi pedagogul Zeno Vancea (n. 1900).

1993: Cel de-al III-lea Congres al UDMR, ținut la Brașov, este în atenția opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activității UDMR. Această propunere venea în urma intenției UDMR de a aproba în Congres un „Program de autoguvernare pe principii etnice”.

1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului este declarată ilegală.

1999: A murit George Şerban, scriitor, ziarist și om politic; a iniţiat Proclamaţia de la Timişoara (11 martie 1990); membru fondator al Alianţei Civice, vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii Timişoara (1990-1994), deputat PNŢCD; (n. 1954).

Proclamația de la Timișoara, actul devenit istorie, dar niciodată aplicat a fost adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990. 

George Șerban, mai târziu deputat PNȚCD de Timiș, inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș.

Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)”.

În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale Golaniadelor.

12 martie 1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara - foto: presalibera.net

Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism. Succesul limitat al Proclamației a fost atribuit rezistenței structurilor comuniste.

2000: A murit la București, Dan Smântânescu, scriitor, istoric si profesor, secretar particular al marelui istoric Nicolae Iorga în perioada 1931-1940.

Născut la 3 ianuarie 1909 în Bucureşti, în perioada 1931-1940 a fost secretar particular al lui Nicolae Iorga, în 1936, luându-şi doctoratul.

A fost profesor de limba şi literatura romană la clasa palatină (probabil după 1937), o clasă specială de elevi formată în anii 1940 la cererea Regelui Carol al II-lea al României pentru educația fiului său, Voievodul Mihai (mai târziu Majestatea Sa Regele Mihai I al României).

Elevii clasei au fost atent aleși, astfel încât viitorul rege să fie pus în contact cu colegi din clase sociale cât mai diverse (copii de funcționari, țărani, industriași, intelectuali etc.)

A lucrat ca Bibliotecar la Arhivele Statului (1933-1934) şi la Academia Română (1934-1937), profesor de limba română la Colegiul „Sf. Sava”, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul”, Institutul Militar Muzical din Bucureşti (1933-1955), funcţionar la Straja Ţării (1938-1940), din 1956 a predat istoria literaturii universale şi istoria artelor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.

2006: La Biblioteca Academiei au fost prezentate următoarele cinci volume ale ediţiei facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu. Pe 15 ianuarie 2005 a fost lansat primul volum al ediţiei facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române.

 2011:  Începând cu acest an, de ziua poetului Mihai Eminescu, va fi sărbătorită „Ziua Culturii Naționale”, în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.

Potrivit iniţiatorilor, membrii Academiei Române, alegerea datei are legătură cu naşterea lui Mihai Eminescu, în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie”.

 

 

Propunerea legislativă (adoptată de Senat la 6 septembrie 2010 şi de Camera Deputaţilor la 16 noiembrie) mai prevedea că autorităţile centrale şi locale vor sprijini material şi financiar manifestările şi acţiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR şi Radioul public vor realiza programe speciale

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/15/o-istorie-a-zilei-de-15-ianuarie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  2. Istoria md.;

  3. Istoricul zilei blogspot.com;

  4. Crestin Ortodox.ro;

  5. Wikipedia;

  6. http://www.worldwideromania.com

 

15/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

DOCUMENTE DIN ARHIVELE BRITANICE DEZVALUIE CA TRUPELE SOVIETICE PLANUIAU SA INVADEZE ROMANIA PE 22 NOIEMBRIE 1968

 

Foto: Tancuri sovietice la Praga, 1968

 

 

 

 

PLANURI SOVIETICE DE INVADARE A ROMÂNIEI

 

 

Documente ale Oficiului Arhivelor Publice din Marea Britanie demonstrează că trupele Tratatului de la Varşovia urmau să invadeze România pe 22 noiembrie 1968, la ora 4 dimineaţa.

Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile  secrete sovietice a început să se manifeste din plin.

În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

 În prag de invazie sovietică

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.

Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia. Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito. Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat. Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.

Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.

Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele!

Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor centrale de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie. În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

Istoricul dr. Cristian Troncotă a dezvăluit, în premieră, că în 1968, după invadarea Cehoslovaciei, Securitatea cu aprobarea lui Ceauşescu a fotocopiat întreaga Arhivă operativă, iar microfilmele au fost depozitate într-un loc sigur, lucru care s-a petrecut şi cu arhiva MApN, a Ministerului de Externe, CC al PCR, Secţia manuscrise a Academiei, Arhiva Statului. S-a încercat astfel evitarea situaţiei din 1944-1945, când unităţi speciale sovietice au triat arhivele secrete.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa.

Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română.

Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110

URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară.

La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operaţiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008:

„O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“).

Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România.

Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

„Ruşii voiau să ne termine“

Ca replică, la Bucureşti, Securitatea Statului ia măsuri contrainformative „pe linia Uniunii Sovietice“ şi a ţărilor vecine din Tratatul de la Varşovia. Unitatea nou-înfiinţată se va numi UM 0920/A, devenită ulterior UM 0110, care este cunoscută mai mult sub denumirea de Unitatea anti-KGB, deşi se ocupa de toate ţările socialiste.

Contrele dintre serviciile secrete române şi cele sovietice au fost extrem de dure.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte.

„Ruşii voiau să ne termine. Vă explic.

În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă.

Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…) Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

 

Unii observatori ai vieţii politice din România susţin că operaţiunea „Nistru“ (Dnestr), întocmită în 1969, a reuşit abia în 1989…

“Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva (n.r. invazia Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei); mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia.” – Nicolae Ceauşescu, fost preşedinte al României

 

PLAN

 

Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

Potrivit lui Pacepa, operaţiunea avea cinci prevederi de bază:

1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;

2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;

3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;

 4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

 

 

 Sursa: Organizatia studentilor basarabeni-constanta

15/01/2016 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: