CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bogdan I Întemeietorul Moldovei

 

 

 

 

https://i0.wp.com/istoria.md/thumbs/uploaded/poze/PERSONALITATI/Personalitati_cu_impact_istoric_major/Tara%20Moldovei/Bogdan_I_Voievod/Bogdan_I_2p.jpg&width=207

Bogdan I, domn al   Moldovei, portret imaginar din secolul XIX

 

 

Bogdan I (supranumit Bogdan Întemeietorul; n. înainte de 1307  – d. 1367)  a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei.

Este privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine stătător, cu reședința la Baia.

Perioada domnia lui Bogdan I în Moldova a fost de patru ani, conform Letopisețului de la Putna: „Și a domnit Bogdan, 4 ani”.

Astfel,  domnia lui Bogdan I se presupune a fi fost între 1363 și sfârșitul lui 1367, dată oferită cu o oarecare certitudine de datarea bătăliei de la „Codrii Plonini” de la mijlocul anului 1368, avându-i protagoniști pe nepoții lui Petru I și Ștefan.

Rădăcinile neamului acestui voievod  se află în Maramureș, unde Bogdan era moștenitorul unui  cnezat, compus din 22 de sate, cu centrul la Cuhea. Locuința lui de la Cuhea era o adevărată fortăreață situată pe malul stîng al Izei, pe o mică înălțime.

Săpăturile arheologice de aici au indicat producerea unui mare incendiu, pus de unii istorici pe seama plecării lui Bogdan în Moldova.

 

„Descălecătorul” Dragoş, reuşise să înfiinţeze, în partea de est a Maramureşului, o nouă entitate teritorială, în calitate de Marcă Ungară, numită Moldova, după râul cu acelaşi nume.

Moldova lui Dragoş şi a urmaşilor săi până la Bogdan I era dependentă de Ungaria.

Bogdan s-a aflat în relații bune cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342), cel care i-a acordat demnitatea de voievod al Maramureșului, insa la începutul domniei regelui maghiar Ludovic I de Anjou (1342-1382) este menționat ca decăzut din demnitatea de voievod al Maramureșului şi declarat infidel.

Bogdan a intrat  în conflict cu regele Ungariei încă din 1343.

Unii istorici consideră că venirea sa în Moldova a avut loc în anul 1359, cand a avut loc si o răscoala a boierilor moldoveni.

Cronicarul  Ioan de Tarnave consemna:

„Bogdan voievodul românilor din Maramureș, adunând la el pe românii acelui district, a trecut în taină în țara Moldovei, care era supusă coroanei Ungariei, dar din cauza vecinătății tătarilor de mult timp părăsită de locuitori. Și cu toate că a fost combătut mai adeseori de oastea regelui însuși, totuși crescând marele număr al românilor locuitori în aceea țară, s-a dezvoltat ca stat”

Alte date vorbesc că Bogdan a plecat pe ascuns din Cuhea, insoţit de fiii săi, de rude şi o oaste mică, a condus o a doua răscoală a boierilor din Moldova, din 1363,  a învins oastea urmaşilor lui Sas, fiul voievodului Dragos şi l-a alungat pe fiul acestuia numit Băliţă sau Balc, care era la conducerea Moldovei  după moartea  tatălui său, silindu-l sa  se refugieze  în Maramures.

Încercările regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, astfel ca  Bogdan I, învingător asupra oştilor trimise contra lui, se menţine ca domn independent.

După moartea sa, Principatul Moldova a fost numit deseori şi Bogdania, dupa numele sau.

De la el s-a păstrat şi prima monedă moldovenească, cu inscripţia: „Moneda Moldaviae – Bogdan Waiwo(da)”.

Ungaria a încercat prin acțiuni militare să recupereze teritoriul fără a mai reuși acest lucru. Ca urmare a acestor eșecuri repetate, regele Ungariei s-a vazut nevoit să recunoască ieşirea Moldovei de sub stapînirea sa.

 

In Diploma regală acordată lui Balc de regele Ungariei Ludovic I de Anjou,  la 2 februarie 1365  se consemnează rănile cumplite suferite de Balc și moartea crudă a unor frați, rude și slujitori ai acestuia. De asemenea, s-a consemnat că Bogdan I și fiii acestuia nu se aflau la primul act de răzvrătire împotriva regelui la care diavolul i-a îndemnat de mai multe ori.

Regele se vede nevoit să renunțe la ideea supunerii Moldovei, mulțumindu-se cu confiscarea domeniilor pe care Bogdan le deținea în Maramureș împreună frații săi.

  “Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștința tuturor că, întorcându-se căutarea privirii noastre spre viteazul bărbat Balc, fiul lui Sas, voievodul nostru maramureșan, în tot timpul de când s-a alăturat maiestății noastre… a venit din Țara noastră Moldovenească în Regatul nostru al Ungariei în sânul iubirii noastre.

Iar noi, aducându-ne aminte de acestea și de alte preastrălucite vrednicii ale slujbelor sale, oriunde și mai cu osebire în Țara noastră Moldovenească, nu fără vărsarea sângelui său și îndurarea de răni cumplite și cu moartea crudă a fraților și rudelor sale și a multor slujitori de ai lui, am dăruit și am hărăzit pomenitului voievod Balc, și prin el, lui Dragoș, Dragomir, și Ștefan frații lui buni și tuturor moștenitorilor și urmașilor lor, moșia numită Cuhea, ce se află în țara noastră a Maramureșului, trecute în mâinile noastre regești de la voievodul Bogdan și fiii săi, necredincioși înveterați ai noștri, pentru blestemata lor vină de necredință, din aceea că acel Bogdan și fiii săi, fulgrați de diavolul, dușmanul neamului omenesc – care, rănindu-l greu inima cu săgețile (sale) înveninate de viclenie și înșelăciune, i-a îndemnat de mai multe ori să se abată de la calea adevărului și de la statornicia credinței datorate – plecând pe ascuns din zisul nostru Regat al Ungariei- în pomenita noastră Țară Moldovenească, și s-au silit să o păstreze spre ofensa Maiestății Noastre; pentru ca nebunia lor să nu fie cumva pildă altora, care ar cuteza fapte asemănătoare, am lipsit și despuiat cu totul, ca pe niște nevrednici, pe acel Bogdan și fiii săi sus – ziși de sus – numitele moșii.”

 

Astfel, cnezatul lui Bogdan I și titlul de voievod de Maramureș, deținut la acea vreme de nepotul Ștefan, îi sunt cedate lui Balc. 

Acesta pare să fie actul de naștere al noului stat moldovean sub conducerea lui Bogdan.

Capitala Ţării a ramas la Siret, însa Bogdan prefera să stea mai mult la Rădăuți, unde a ridicat o frumoasă biserică devenită necropolă pentru domnii Moldovei, unde a şi fost înmormântat.

Excluzând pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru Lăpuşneanu, biserica lui Bogdan I, construită din piatră brută şi cioplită, şi-a menţinut forma iniţială de bazilică adaptată cultului ortodox si a fost denumita Bogdana, dupa numele sau.

 

Manastirea Bogdana

 

 

 

 

 

În această mănăstire a fost așezată episcopia înființată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I.

Piatra funerară inițială a mormântului lui Bogdan I nu s-a păstrat, iar cea prezentă a fost amplasată din porunca lui Ștefan cel Mare la 27 ianuarie 1480

Inscripţia de pe mormântul lui Bogdan I, ca şi cele de pe mormintele celorlalţi domni care sunt înmormântaţi în acea biserică, au fost puse de Ştefan cel Mare (Ştefan al III-lea), nepotul lui Alexandru cel Bun.

 

 

 

 

 

 

Săpăturile arheologice au permis recuperarea costumului cu care fusese înmormîntat: o tunică de cavaler împodobită cu 63 de nasturi de argint, aur şi email verde; 33 de la gat la genunchi şi cîte 15 în lungul fiecarui antebraț.

La mana stînga se afla un inel de aur masiv, încrustat cu email negru şi o inscriptie cu caractere arabe, incizată ulterior, nedescifrată. 

Domnul Stefan cel Mare i-a împodobit mormîntul cu o lespede cu urmatorul text: „Cu mila lui Dumnezeu Io Ștefan voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit acest mormînt strămoșului sau batrînul Bogdan voievod, în anul 6988 (1480), luna ianuarie, în 27″.

  

A avut trei fii: Ștefan, Costea şi  Latcu, a carui fata, Anastasia, s-a  casătorit cu Roman I şi il va naste pe viitorul voievod, Alexandru cel Bun. .

Deşi a avut o domnie scurtă, Bogdan I a rămas în istorie ca întemeietorul statului independent Moldova.

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

  1. „Enciclopedia Cugetarea” (1936 – 1939) de Lucian Predescu

  2. „Istoria Românilor” de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu

  3. http://efnord.eforie.ro/webbog/cronologie.htm

  4. http://istoria.md

  5. https://ro.wikipedia.org

 

 

 

 

11/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

DRAGOS-VODA, AL DOILEA DESCALECATOR SI PRIMUL VOIEVOD AL MOLDOVEI.

Fișier:DragosIofMoldavia.jpg

DRAGOS VODA – Domn al Moldovei 1351 – 1353

 

 

 

Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca al doilea descălecător în Moldova şi primul ei voievod.

Este sigur însă că Dragoş nu a domnit decât peste o mică parte a Moldovei de mai târziu şi că de fapt, după expresia cronicarului,a fost  un fel de căpitan pus de Unguri asupra Moldovenilor.

Cronicile spun că voievodul Dragoş, fiind la vânătoare şi urmărind un zimbru, a venit din Maramureş la apa Moldovei, şi plăcându-i locul, s-a aşezat acolo cu ceata sa de români din Maramureş.

După tradiţia păstrată în „Cronica Anonimă a Moldovei”, apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părţi interpolate, precum şi la Miron Costin, se spune că Dragoş a ieşit cu oamenii săi din Maramureş şi a descălecat în Moldova „în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari de pe teritoriul viitoarei Moldove, gonindu-i peste Nistru”.

 Tătarii, care erau aşezaţi din 1241 în Moldova, de unde obişnuiau să facă incursiuni peste Carpaţi, au fost înfrânţi în Moldova de oştile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 – 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei – Andrei Lackfi.

Astfel, tătarii au fost siliţi să se retragă din ţară peste râul Nistru, spre nordul Mării Neagre şi Crimeea.

Pentru ca aceştia să nu se mai întoarcă şi să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoş, ca vasal, la conducerea noii entităţi în calitate de Marcă ungară numite Moldova cu reşedinţa la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obişnuiau să treacă peste munţi.

Oraşul Baia a fost întemeiat de Saşi din Transilvania(Ardeal) şi de Germani din Polonia încă înaintea de întemeierea Moldovei.

Acest oraş este pomenit încă din 1300 cu numele latin de Civitas Moldaviensis, adică Cetatea Moldovei, după numele râului Moldova.

Deşi Dragoş este descălecător în Moldova, totuşi Bogdan I, este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Mănăstirea Bistriţa ca cel dintâi domn al ţării.

 Acest fapt se datorează probabil obţinerii  independenţei românilor din noua creata Moldova pe timpul lui Bogdan I, datorată ieşirii acesteia de sub suzeranitate ungară.

Prin urmare  Bogdan I trebuie considerat întemeietorul Principatul Moldova independent.
Dragoş a avut doi fii: Sas, voievod în Moldova şi Gyula, cneaz în Maramureş.

 

 

Sursa: Istoria md.

 

 

Vezi şi …   Lista domnitorilor MOLDOVEI

Bibliografie (surse)

1. Enciclopedia Cugetarea, 1940, Lucian Predescu

2. „Istroria românilor”, Bucureşti 1990, Petre P. Panaitescu

 

11/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rusia,Turcia si ideologiile formatoare ale noii lor statalități, leninismul și kemalismul

 

Ancorate într-un pretins testament al împăratului Petru cel Mare, care căuta ieșire spre mările calde prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, într-o viziune ortodoxă a mitului celei de-a Treia Rome, care cerea eliberarea Constantinopolului de necredincioși, dar și ghidate de ideile panslavismului, ce urma să-i aducă pe toți slavii, dar mai ales pe cei din sud, sub un singur sceptru imperial rus, ambițiile Rusiei de imperiu și mare putere s-au ciocnit invariabil începând cu secolul al XVIII-lea de Imperiul Otoman, devenit   curând „omul bolnav al Europei”.

Ambele puteri au suferit de atunci schimbări profunde, comparabile și distincte, dar în același timp asemănătoare. După Primul Război Mondial, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, Rusia imperială  devenita Uniunea Sovietică, a doua supraputere mondială, care a pus începuturile unei statalități bazate pe o încrengătură între dominația ideologiei marxist-leniniste și a unui partid comunist unic, a omniprezenței poliției secrete și a instrumentelor de teroare, dar și a complexului militar-industrial, un amalgam care dădea statului sovietic o viziune de politică globală prin excelență.

La rândul său, Imperiul Otoman devenea după Primul Război Mondial republică si  sub îndrumarea lui Mustafa Kemal Ataturk realiza o trecere spectaculoasă de la un imperiu de tip oriental, la un tip de guvernare democratic cu față europeană, mai ales după al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

În ambele cazuri cei  doi lideri initiatori ai transformării, Lenin și Ataturk, au pus fundamentele a două ideologii formatoare ale noilor statalități, leninismul și kemalismul.

Dacă primul ne este cunoscut, mulți dintre noi mâncându-l cu pâine ani de zile si  poate toată viața, atunci kemalismul probabil ar trebui explicat.

Kemalismul este rezultatul și dovada relației îndelungate dintre Imperiul Otoman și lumea occidentală, care a supus în timp o hoardă asiatică barbară  unor efecte de modernizare și europenizare, care au transformat-o într-o punte de legătură între Orient și Occident, în care persistă elemente indiscutabile ale civilizației occidentale, dar care lasă totuși Turcia puternic ancorată în realitățile asiatice.

În același timp, kemalismul a însemnat laicizarea unei societăți musulmane, o primă dovadă de secularizare a religiei lui Allah, de înstrăinare a acesteia de deciziile politice în stat.

În plus, kemalismul a însemnat o primă experiență de democratizare a lumii musulmane, Turcia fiind primul stat islamic care a îmbrățișat trăsăturile democrației parlamentare de model european și a încercat implementarea sa în practică.

În cele din urmă, kemalismul a garantat Turciei așezarea în spațiul politic și de securitate euro-atlantic, mai întâi prin aderarea la NATO în 1952, iar apoi prin începerea unui proces îndelungat și deloc ușor de aderare la Uniunea Europeană.

Prăbușirea Uniunii Sovietice a influențat profund contextul mondial, dar mai ales cel regional, oferind Turciei posibilitatea unei redimensionări a politicii sale externe.

În primul rând, Turcia s-a transformat într-un punct de atracție economică pentru majoritatea fostelor state sovietice, lucru pe care noi de asemenea l-am resimțit în anii 1990, când mărfurile turcești inundau piețele noastre, așa cum ele acum sunt inundate de mărfuri chineze.

În același timp, pe fundalul slăbiciunii ruse, Turcia a putut ridica capul spre Caucaz, o zonă unde de secole au existat interese otomane și de secole conflictuale cu cele ruse.

În mod special acest interes era legat de Azerbaidjan, o republică sovietică cu populație explicit turcă, unde la fel ca și la noi a existat un puternic curent de unire cu Turcia.

Factorii de decizie de la Ankara și Istanbul nu și-au ascuns ambițiile nici față de republicile central-asiatice, în majoritate de sorginte turcice, pe care le vedea ținta unor aspirații de pan-turcism.

În colaborare cu poziționarea sa istorică între Est și Vest, cu acces și control asupra Mărilor Negre și Mediteraneene, cu locul său strategic în angrenajul de securitate sudic al NATO, Turcia a ajuns în condițiile perioadei post-Război Rece un mare actor politic regional și o putere cu ambiții în regiune.

 

 

Foto: Vladimir Putin,presedintele Federatiei Ruse

 

Ascensiunea lui Putin și revenirea Rusiei în politica regională și globală a încurcat ițele politicii turcești.

În primul rând, Federația Rusă a luat partea Armeniei în conflictul din Nagorno-Karabah, echilibrând balanța unei alianțe disproporționate dintre Azerbaidjan și Turcia împotriva Erevanului.

În al doilea rând, războiul Rusiei împotriva Georgiei din 2008 a tăiat și mai mult din elanul politicilor turcești în regiunea Caucazului.

Iar la pachet cu măsurile de înlăturare a oricăror forme de opoziție față de Rusia în fostele republici sovietice din Asia Centrală, aceste acțiuni ale Moscovei închideau pentru o perioadă accesul Turciei spre fostul spațiu sovietic.

Mai mult decât atât, războiul din Ucraina și anexarea Crimeii au sporit și mai mult influența Rusiei asupra regiunii, dar în mod special asupra regiunii Mării Negre, care în mod automat, prin anexarea Crimeii și bazei de la Sevastopol obținea dominație quasi-totală asupra ei.

Un lucru deloc îmbucurător pentru Turcia, care în perioada Războiului Rece a făcut față cu greu senzației de Marea Neagră – „lac rusesc” și pe care se pare că acum o are de înfruntat și mai mult.

Dar ce a încurcat lucrurile definitiv pentru Turcia este problema siriană și implicațiile Rusiei în acest conflict.

Pe de o parte, războiul din Siria a creat pentru Turcia o situație fără precedent în materie de refugiați, care în majoritatea lor s-au regăsit pe teritoriul său.

Adică o masă de milioane de oameni, cărora statul turc le face cu greu față, ceea ce a implicat suportul Uniunii Europene și a ridicat problema relațiilor dintre Turcia și comunitatea europeană la alt nivel.

Acum tot mai des se vorbește de resetarea negocierilor privind aderarea Turciei la UE, iar ceea ce cândva părea a fi iluzoriu, pare acum să aibă deja previzibilitate.

Pe de altă parte, Rusia susține guvernul Alawit al președintelui Assad, pe când Turcia opoziția predominant sunită, montată împotriva acestuia.

Prin urmare, cele două puteri au agende diferite în Siria, iar doborârea avionului rus deasupra Turciei nu este deloc întâmplătoare.

Ea are explicație în existența unei rivalități mai vechi, istorice, care s-a acutizat pe fundalul unor probleme grave de actualitate, legate de evoluția contextului regional și de rivalitatea celor două puteri.

În cele din urmă, kurzii din Siria la fel ca și cei din Irak, dar și cei din Turcia, poartă război pentru propria cauză, de creare a statului Kurdistan, ceea ce explică resentimentele Turciei față de susținerea acestor grupări din partea Rusiei.

Paradoxal că acest activism al kurzilor în Siria și Irak are loc pe fundalul unei activizări a Mișcării Muncitorești kurde din Turcia, care la ora actuală face față cu greu nu numai problemei separatismului kurd.

Era firesc ca în fața unui Putin al Rusiei să apară un Erdogan al Turciei. Așa cum pe timpuri țarilor ruși li se opuneau sultanii otomani.

Pentru mine este mai ușor acum să explic acest lucru, din moment ce majoritatea cetățenilor noștri se regăsesc cu sufletul la gură în fața micilor ecrane la serialul turc „Secolul de Aur”, care prezintă istoria lui Suleiman Magnificul, cel care a dat grandoare Imperiului Otoman.

Pentru că Erdogan, prin felul cum acționează, împinge Turcia dincolo de limitele kemalismului, proiectând o dimensiune de otomanism, așa cum altădată, timp de secole, au făcut strămoșii săi.

 

 

Foto: Recep Tayyip Erdoğan, presedintele Turciei

 

 

La fel cum de secole au făcut și țarii ruși, strămoșii lui Putin.

Prin urmare, linia de confruntare dintre Occident și Rusia, capătă și o conotație ruso-turcă, variațiune văzută în același context de rivalitate istorică, constatat de-a lungul secolelor, în care Franța și Marea Britanie, iar mai recent SUA și Germania, vor susține invariabil Turcia, așa cum au făcut și mai înainte.

Ce contează pentru noi, este să vedem ce putem obține din acest conflict și unde ne poziționăm, pentru că Turcia este actualmente de partea luminoasă a lunii.

Iar prezența sa în R. Moldova trebuie și poate fi văzută în termenii unei contracarări a poziției ruse, prin atragerea de investiții și implicări în modernizare, dar în mod special prin influențarea minorității găgăuze, care se vede încă parte a lumii ruse.

 Octavian Țâcu

 Timpul md.

11/01/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: