1975. Ceausescu catre Kissinger: „Nu, multumesc. Nu ma intereseaza.”

Departamentul de Stat al SUA a facut publice o serie de documente mai putin cunoscute pu­blicului larg din Romania, printre care si stenogramele discutiilor purtate intre Nicolae Ceausescu si presedintii de la Casa Alba.

Redam in randurile ce urmeaza stenograma intalnirii dintre Nicolae Ceausescu si presedintele Statelor Unite Gerald Ford de la Washington, din 11 iunie 1975.

 

 Discutia a durat mai bine de o ora, la ea participand pe langa cei doi presedinti si Vasile Pungan, Consilier al presedintelui, Corneliu Bogdan, Ambasadorul Romaniei in Statele Unite, Henry A. Kissinger, Secretar de Stat si Asistent al presedintelui pentru Probleme de Securitate Nationala, ambasadorul Harry Barnes, Ambasadorul Statelor Unite in Romania, general-locotenent Brent Scowcroft, asistentul adjunct al presedintelui pentru Probleme de Securitate Nationala.

Discutia dintre cei doi presedinti a abordat subiecte ca relatiile economice bilaterale, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, Orientul Mijlociu, Coreea, Spania.

 

Cu aceasta ocazie Ceausescu a facut propunerea ca Romania sa faca parte alaturi de SUA si URSS dintr-o presedintie rotativa destinata dezarmarii – ceea ce a smuls un zambet ironic din partea presedintelui Ford.

De asemenea Ceausescu avea sa raspunda scurt pro­punerii lui Kissinger de semnare a unui acord care sa permita imigrarea cetatenilor americani in Romania: „Nu multumesc. Nu ne intereseaza”. (Presa a facut poze)

 

 

Foto: Gerald Ford si Nicolae Ceausescu

 

 

 

Ceausescu (C.): Ati calatorit destul de mult.

Presedintele (P.): Dumneavoastra tocmai ati incheiat o vizita in Brazilia si Mexic. (Presa a parasit camera)

P.: Domnule presedinte, lasati-ma sa va spun ca sunt foarte bucuros sa va vad. E dragut din partea dumneavoastra sa va opriti in drumul de intoarcere in Romania dupa calatoria din America Latina, astfel incat putem discuta o serie de probleme de interes comun.

C.: Domnule presedinte si eu ma bucur sa va vad si sper ca aceasta intalnire va avea rezultate pozitive.

P.: Vreau sa va multumesc pentru faptul ca ati trimis un emisar imediat dupa ce am devenit presedinte. A fost o surpriza si am apreciat gestul dumneavoastra.

C.: Avand in vedere ca aceasta este prima noastra intalnire de la numirea dumneavoastra in functie, as dori sa va transmit cele mai sincere felicitari.

 

Sper ca veti ocupa acest post cat mai mult. Am auzit ca veti candida anul urmator si sper ca vom putea continua colaborarea in perioada urmatoare. Relatii economice bilaterale

P.: Va multumesc. Voi candida. Cred ca vom castiga si imi doresc sa continuam sa lucram cu dumneavoastra. Doresc ca pe durata mandatului meu sa extindem relatiile stabilite de Statele Unite si Romania prin Declaratia din 1973.

In mod deosebit dorim sa punem in aplicare Acordul de Schimb intre Romania si Statele Unite.

Am trimis Congresului documentele necesare pentru ca acesta sa ia toate masurile necesare, pentru a putea beneficia de pe urma Acordului de Schimb, important pentru Statele Unite, Romania si relatiile noastre.

C.: Desigur ca asteptam cu mare interes intrarea in vigoare a acestui Acord. Va garantez ca in Romania nimeni nu se va opune si sper ca nici in Statele Unite nu vor exista probleme.

Dorim sa continuam buna colaborare la nivel economic din ultimii patru ani, iar daca acest acord va intra in vigoare ne asteptam ca nivelul tranzactiilor sa ajunga la suma de un miliard de dolari.

 

 Kissinger (K.): In aceasta dupa-amiaza presedintele se intalneste cu o serie de membri ai Congresului si cativa lideri ai evreilor.

P.: As dori sa fac o sugestie, dar mai intai voi comenta. Asteptam cu interes ca acest Acord sa fie aprobat de Congres, acord inaintat pe 24 aprilie. Acesta are termen pana in iulie sa ia masurile necesare.

Dorim sa acordam Romaniei Clauza natiunii cele mai favorizate. Dorim ca Banca pentru Import-Export sa acorde credite si facilitati Romaniei.

Cred ca trebuie sa fiu foarte direct si sa va spun ca este posibil sa apara o serie de intrebari foarte dificile din partea membrilor Congresului legate de dumneavostra dar si de problemele noastre.

Acestia sunt foarte interesati de emigrarea evreilor in Israel si Statele Unite. Desigur ca nu suntem de acord cu prevederile legii. Consideram ca nu sunt necesare, dar asta este legea si trebuie sa urmam aceste proceduri.

 Pentru a obtine acordul Congresului trebuie sa obtinem o serie de dovezi care sa arate ca exista o crestere a numarului emigrantilor catre Israel si Statele Unite. Problema emigrarilor

C.: O sa fiu foarte direct. In ceea ce priveste Statele Unite, nu exista nici o problema. Exista totusi cate va cazuri umanitare.

Le vom rezolva si pe acestea asa cum le-am rezolvat si pe celelate. In ceea ce priveste Israelul, au mai ramas foarte putini cetateni romani de origine evreiasca. Marea majoritate sunt casatoriti cu romani.

Ca urmare, este putin probabil ca problema cresterii numarului emigrantilor sa mai apara. In ultimii patru ani 18.000 de persoane au depus cereri. Au mai existat cateva mii de cereri si in anii precedenti. Au plecat 18.300 de persoane.

La ora actuala exista aproximativ 2000 de persoane care au primit aprobarea, chiar si de doi ani. Dar avand in vedere tensiunile si razboiul din zona, desi au acordul de plecare in buzunar, au renuntat la idee sau si-au amanat plecarea. Ca urmare, in acest caz nu mai exista o problema majora.

 

 Vom incerca sa rezolvam favorabil cazurile ramase. De fapt, acum avem un numar mare de cazuri de persoane care vor sa se intoarca in Israel, dar inca nu am gasit o solutie la aceasta situatie.

Deja am discutat aceste probleme cu viceprim-ministrul Allon si in momentul plecarii acesta a facut o declaratie favorabila. S-a intalnit chiar si cu Rabinul Sef.

P.: Domnule presedinte, acesta este un lucru incurajator.

Consider totusi ca este foarte important ca dumneavoastra sa aveti posibilitatea sa furnizati aceste informatii, aceste date membrilor Congresului si liderilor evreilor deoarece acestia ne pot face probleme in privinta procedurilor din Congres.

C.: Domnule presedinte, sper ca eforturile dumneavoastra impreuna cu explicatiile pe care le voi da vor convinge Congresul sa isi dea acordul cat mai curand.

 

 

Foto: Henry Kissinger si Nicolae Ceausescu

 

K.: Cand va termina, presedintele va convinge Congresul sa adopte un amendament care sa permita libera imigratie in Romania.

C.: Nu multumesc. Nu ma intereseaza.

P.: Stiu ca sunteti interesat de Conferinta Europeana pentru Securitate si de problemele care au blocat acordul. Noi am avut o serie de rezerve cu privire la categoriile I si III. As dori sa stiu parerea dar si previziunile dumneavoastra.

K.: Macovescu si Gromyko sunt singurii care au citit toate documentele.

C.: In primul rand, as dori sa revin la o serie de chestiuni bilaterale legate de apropiata dumneavoastra vizita in Romania.

Pe langa problema acestui Acord, care sper ca va fi adoptat de Congres, consider ca, cu ocazia vizitei dumneavoastra in Romania ar trebui sa rezolvam si alte probleme. In trecut am mai ridicat problema incheierii unui acord economic pe termen lung, precum si chestiunea acordarii Romaniei a conditiilor speciale de schimb oferite tarilor in curs de dezvoltare.

Nu vreau sa discutam chestiunea acum, nu insist sa-mi raspundeti acum, dar in perspectiva vizitei dumneavoastra sper ca vom putea rezolva aceste chestiuni, pentru ca vizita sa devina una cu un rezultat concret. V-am mai trimis o invitatie pentru a vizita Romania, ca sa fiu sigur, dar vreau sa ma folosesc de aceasta ocazie sa va invit personal. Chestiunea OSCE

P.: Domnule presedinte, apreciez ca ati lansat personal aceasta invitatie. Este o oportunitate deosebita si as dori sa vin. Daca reuniunea O.S.C.E. are loc in luna iulie sau august, as putea sa ma opresc pentru o vizita in Romania dupa conferinta de la Helsinki.

C.: Dupa Conferinta O.S.C.E.?

 

P.: Da.

K.: Domnule presedinte, chestiunea unui acord pe termen lung a mai fost discutata si am convenit ca, in principu, putem anunta incheierea acestuia in orice moment doriti. Planurile noastre erau ca, mai intai Clauza natiunii celei mai favorizate sa treaca de Congres fara o dezbatere din afara, astfel incat sa ne incadram in progranul pe care l-am discutat.

P.: Daca intalnirea O.S.C.E. are loc la sfarsitul lunii iulie si Congresul va lua in discutie Acordul de Schimb, atunci Romania va obtine incheierea acestuia pana la sfarsitul lunii august.

 

Ambasadorul Barnes (A.B.): Acesta ar putea trece pana pe 15 iulie, dar este posibil ca ei sa nu faca nimic pana in septembrie deoarce ei au 60 de zile legislative si ar putea interveni vacanta din august.

K.: Aceste doua chestiuni nu trebuie sa faca obiectul acestei vizite.

P.: Dar ar fi benefic daca Acordul de Schimb ar fi incheiat fara sa ne mai complicam cu anuntarea acestuia. Acest lucru ar intari nevoia de a obtine aprecieri si demersuri favorabile din partea Congresului inainte de vacanta acestuia. Altfel, va exista o intarziere de cinci saptamani.

Este deci important sa determinam Congresul sa ia masuri, preferabil inainte de vizita si abia atunci vom putea anunta ca vom incheia un acord pe termen lung.

C.: In privinta O.S.C.E., nu suntem ingijorati de faptul ca ar putea exista intarzieri, cat suntem preocupati de discutiile si rezultatele conferintei. Pentru noi nu este interesanta data, ci rezultatul conferintei. Ne este indiferent cand va avea loc, iulie, august sau septembrie. Cel mai important lucru este obtinerea unor rezultate care sa duca la o crestere a increderii.

Ca urmare, nu categoria III este important si nici numarul jurnalistilor si artistilor care calatoresc. Aceasta este o problema a expertilor. Acestea nu sunt chestiuni esentiale. In ceea ce ne priveste, oricine poate calatori cat de mult vrea.

Principalele probleme se gasesc in categoria I. De acest lucru depinde cresterea increderii si de acest lucru depind chestiuni cum ar fi schimbul cultural. In legatura cu acestea, consideram ca exista o serie de probleme care trebuiesc rezolvate in cazul in care conferinta va avea rezultate pozitive.

In primul rand ar trebui sa existe niste angajamente ferme cu privire la renuntarea la forta si la neimplicarea altor state in chestiunile interne ale statelor.

In al doilea rand, exista o serie de probleme legate de chestiuni militare. Nu punem la indoiala chestiunea rezolvarii problemelor de baza, dar trebuie sa fim siguri ca nu va exista o implicare in problemele interne ale statului. De exemplu, as face referire la angajamentele legate de manevrele militare.

Nu este importanta daca vorbim de manevre care se intind pe 250 sau 180 de kilometri sau daca vorbim de 10.000 sau 20.000 de oameni, ci important este ca aceste masuri sa fie obligatorii si nu pe baza de voluntariat.

Ca urmare, daca acestea se rezuma la o chestiune de voluntariat, nu are rost sa face risipa de timp si resurse pentru distante de 100 de kilometri in diferite zone.

Noi incercam sa introducem in legislatia internationala o serie de reguli care au exista si pana acum. Cand un grup de state ajunge la o serie de intelegeri, acestea vor fi obligatorii si nu voluntare. Aceasta este o chestiune importanta.

Macovescu (M.): Una din problemele principale este cea legata de continuitatea conferintei si urmarile acesteia.

C.: Nu stiu care este parerea dumneavoastra dar noi consideram ca in continuare cea mai periculoasa situatie este in Europa, unde exista doua blocuri militare cu armament modern, o concentrare imensa de trupe, precum si arme atomice.

Ca urmare, am dori ca intalnirea O.S.C.E. sa nu prezinte doar concluzii referitoare la aceasta problema, ci sa reprezinte inceputul procesului de asigurare a securitatii in Europa. Din acest motiv suntem in favoarea formarii unui organism care sa asigure continuitatea rezultatelor conferintei. Romania, SUA si URSS

P.: Cat de des ar trebui sa se intruneasca acest organism? Anual, la doi ani?

C.: Odata pe an, odata la doi ani, oricand este nevoie. In momentul in care apare o situatie tensionata sau se intampla ceva, ne-am putea intalni pentru a discuta ce putem face pentru a opri inrautatirea situatiei.

K.: Ce parere aveti despre ideea unei conferinte in care sa trecem in revista eventualele probleme, conferinta organizata odata la 18 luni sau odata la doi ani?

C.: Parerea noastra este ca este o idee buna. Mai mult, existenta unui asemenea organism permanent ar putea avea rolul de a pregati astfel de conferinte. Nu ma gandesc la ceva care sa se bazeze pe foarte multe chestiuni birocratice, ci ma gandesc la un organism care sa se reuneasca periodic, odata pe an sau la sase luni. Ministrul de Externe al uneia din tari va avea rolul de coordonator, acest lucru fiind realizat prin rotatie.

K.: De exemplu, cine ar participa la aceasta rotatie?

C.: Statele Unite, Uniunea Sovietica, Romania. P.(zambind): Romania. K.: Am explicat Romaniei, si am tinut legatura cu delegatia romana de la aceasta conferinta, faptul ca insusi motivul pentru care Romania doreste acest lucru ne determina sa nu fim de acord. Nu suntem dispusi sa acordam unor state dreptul de a se implica permanent in Vest.

Ca sa fiu sincer, aceasta este problema cu un mecanism permanent. Inteleg de ce doriti sa aveti ceva la care sa puteti apela, dar noi nu dorim ca structurile care exista deja in Vest sa fie exploatate. Va intelegem totusi ingrijorarile.

C.: Nu ne gandim ca aceasta organizatie ar avea dreptul sa faca acest lucru, iar pentru a evita aceasta problema am putea reglementa bazele functionarii, pentru a exclude o astfel de interventie. Ne gandim ca acesta ar putea pregati noi conferinte si ar putea rezolva problemele care apar. Nu dorim interventia Estului in Vest, sau a Vestului in Est, sau a Vestului in Vest sau a Estului in Est. Va rog sa va mai ganditi la aceasta chestiune si sa faceti o analiza generala asupra pozitiei dumneavoastra.

(Aici au fost omise discutiile despre Orientul Mijlociu, Coreea, Spania, si dezarmare.

In timpul discutiilor despre Coreea, Ceausescu i-a spus presedintelui Ford ca a vorbit cu Kim Il Sung, care i-a spus  ca „nu doreste nici un fel de tensiune in zona, ca unirea se poate realiza doar prin mijloace pasnice, ca intelege nevoia unei paci durabile si ca acest proces va fi unul de durata”.

Sursa: Ziua.ro

 

 

 

 

Publicitate

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oamenii reprezintă un punct de interes pentru politicieni.

Acest lucru nu e întotdeauna o virtute, căci şi câinii reprezintă un punct de interes pentru purici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 – P.J. O’Rourke –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Patrick Jake „PJ” O’Rourke (nascut la 14 noiembrie  1947), originar din Toledo, Ohio, Statele Unite ale Americii, este un politician, jurnalist și satiric si de asemenea, cercetator asociat la Institutul Cato,un think tank liberal american, cu sediul in Washington, DC.

Marea majoritate a articolelor sale sunt umoristice și satirice. A fost  corespondent al Atlantic Monthly, American Spectator și The Weekly Standard.

S-a mutat la Hollywood pentru a scrie scenarii, insa recent si-a schimbat din nou domiciliul  la New York, unde a fost angajat de către revista Rolling Stone, dar a lucrat, de asemenea si cu alte publicații cunoscute ca : Esquire, Car and Driver, The Wall Street Journal, timp, Vogue, Vanity Fair și Playboy.

A  fost căsătorit 1990-1993 cu Amy Lumet, fiica regizorului Sidney Lumet și nepoata a Lenei Horne.

In 1995 s-a casatorit cu a doua sa soție, Tina, cu care are două fiice și un fiu. O’Rourke îsi împarte timpul între orașelul  Sharon (din New Hampshire) și Washington DC.

 

Generatia Scut a anului 1948

O generatie nu este numai o varsta biologica. Ci o stare de spirit caracterizata prin raspunsurile date problemelor cu care se confrunta natiunea intr-o perioada data.

„Generatia 1948” si-a adus contributia la framantarile cruciale ale acelor timpuri, reactionand organizat sau in afara partidelor, sub diverse forme individuale sau de „nuclee organizate”.

Tineri si mai putin tineri, de la elevi si studenti la cei cu raspunderi familiale, purtand greul razboiului anticomunist, cat si in special al recucerii Ardealului de Nord, ei au trebuit sa raspunda la incercarea de a ni se falsifica spiritualitatea si cultura prin desfiintarea institutiilor de baza ale societatii si ruperea filmului unei istorii bimilenare.

Totul era atacat. In fata acestui cataclism, cunoscand anticipat consecintele lui, s-a ridicat ca un zid de aparare si „generatia de la 1948”.

Aceasta generatie nu a fost o generatie „anti”, ci una de aparare, o generatie „scut”.

A  apartinut neamului romanesc pentru ca nu i-a tradat aspiratiile si i-a onorat valorile cu manifestarii proprii patrimoniului sau spiritual si biologic.

Conceptia de viata a fost cea constatata de-a lungul veacurilor la voievozi si carturari, avand ca temelie crestinismul romanesc, relevat si prin generatia de la 1922, reactionand spontan contra celor ce atentau la legea si traditiile noastre.

 

La 1 iunie 1946, în centrul universitar din Cluj a fost declanșată o „grevă de protest și revendicare”.  

Ȋn fruntea studenților se afla Valeriu Anania, cel ce avea să devină, peste ani, mitropolit al Clujului. Istoria grevei studențești din ’46 a rămas consemnată în cartea sa, „Memorii”.

„După câte am aflat, la Universitatea din București s-a încercat ceva, dar acțiunea a fost repede înăbușită; prezența instituțiile centrale nu le-a permis niciodată studenților bucureșteni să aibă un rol în viața publică”, scria Valeriu Anania. 

 

Ȋnsă studenții din București nu rămăseseră deloc nepăsători la lupta pe care o duceau colegii lor din Cluj.

Dovadă e mărturia lui Traian Popescu(foto), participant la protestele ce au avut loc la Școala Politehnică din Capitală.

 .

 

 

 

Se cere „deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios”

 

„Ȋn luna mai se petrec evenimentele bine cunoscute de la Cluj, când căminul studențesc este atacat de muncitorii de la fabrica Dermata, devenită ulterior Clujeana.

Ȋn semn de solidaritate cu colegii din Cluj și pe fundalul nemulțumirilor acumulate, în București Politehnica declanșează greva generală.

Se anunță începerea ei printr-un miting care urma să  se țină în Marele Amfiteatru.

Ȋn ajun sunt date jos tablourile marilor dascăli, bărboșii, cum li se spunea: Marx, Engels, Lenin, Stalin.

 

Mitingul se deschide în Marele Amfiteatru care era arhiplin, total neîncăpător. Ȋn prezidiu, cinci studenți. Se dă citire moțiunii de protest în care se cere:

 

1. Ȋncetarea acțiunilor agresive împotriva studenților din Cluj, atacați în cămin de un grup de muncitori de la Dermata, stabilirea vinovaților și sancționarea lor.

2. Ȋncetarea acțiunilor samavolnice privind bursele și taxele școlare care se făceau total discriminatoriu pentru studenții români.

3. Deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios.

4. Ȋncetarea presiunilor asupra profesorilor de a primi ca asistenți cadre total necorespunzătoare.

5. Ȋmbunătățirea urgentă a alocațiilor pentru hrană studenților de la căminul Barbu Delavrancea, aflați într-o precară stare de subnutriție.

Ȋn timpul citirii acestei moțiuni, se produce o ușoară rumoare, anunțându-se din student în student că sosește Agronomia. Trebuie să precizez că, în acei ani, Școala Politehnică, în afară de facultățile clasice, cuprindea sub același rectorat Agronomia și Arhitectura.”

 „Suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată”

 

„Studenții de la Agronomie au sosit într-un mod cu totul impresionant, de la Șosea, unde se află și acum sediul lor, încolonați cu Drapelul Tricolor în frunte și cântând „Deșteaptă-te române” și „Pe-al nostru steag”.

Sunt primiți cu ovații în această înghesuială care devine sufocantă. 

Se cere de către cei din prezidiu prezența rectorului. Acesta ne transmite că va veni, dar întârzie, fiind în discuții cu ministerul.

 

Către prânz, sosește recorul prof. Petre Sergescu, ilustru matematician, plecat apoi în Franța ca profesor la Sorbona.

Acesta, lac de apă, promite că va preda memoriul guvernului și ministrului învățământului.

Suntem insistent rugați să părăsim amfiteatrul, asigurându-ne de toată solicitudinea.

Deși cei noi veniți în toamna lui 1944 nu au participat la grevă, totuși la un moment dat atmosfera se încinge datorită câtorva veniți acolo pentru a cere sistarea grevei.

 

Se strigă că printre noi sunt agitatori care nu sprijină revendicările noastre și se cere plecarea lor din sală.

Ȋn acest vacarm intră în amfiteatru un sublocotenent. Cere ca să se facă liniște, ce o dată realizată îi dă posibilitatea să vorbească.

Face însă imprudența să rostească o singură frază: „vă ordon să părăsiți sala”.

Identificat ca făcând parte din Divizia „Tudor Vladimirescu”, constituită în Rusia, este huiduit și obligat să plece în fluierături.

Un student venit de la rectorat anunță că Memoriul a fost transmis și că rectorul ne roagă din nou insistent să părăsim amfiteatrul.

 

De la Căminul Politehnicii ni se comunică hotărârea comitetului de acolo, de a ne trimite hrană rece – de fapt, pâine și mămăligă – în caz că va trebui să se stea și peste noapte.

Dar în același timp suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată, curtea fiind înțesată de militari.”

 

Din nou, apar camioanele de „muncitori înarmați cu răngi”

 

„După restabilirea liniștii, studenții de la tribună anunță că greva va continua, până la satisfacerea doleanțelor. Se fixează totodată pichete de greviști care să oprească intrarea la cursuri a acelora care se opuneau acestei acțiuni și care erau în minoritate.

Ȋn momentul în care am ieșit din amfiteatu pentru a vedea ce se întâmplă afară, am rămas uluiți.

Pe lângă zidurile exterioare ale clădirilor din curtea Politehnicii erau instalați ostași, umăr la umăr, cu pistol mitralieră la piept. Toți erau gradați de la sergent în sus. Ne priveau cu multă simpatie și ne mai și încurajau, spunându-ne că ei n-au încotro, pentru că sunt în serviciu comandat. Trebuie să accentuez că nu a existat din partea acestora nici cel mai mic gest de ostilitate.

 

Era după-amiază, către orele 17:00. Ȋn curtea principală de la ieșirea spre Polizu ne aștepta altă surpriză. Ȋntrucât porțile de fier fuseseră ferecate, în stradă se aflau două camioane de muncitori înarmați cu răngi. Hotelurile din jur erau înțesate cu agenți de siguranță.

Nu s-a ieșit pentru a nu se da naștere la bătăi de stradă, deși noi eram mai numeroși. S-a început strecurarea câte unul-doi pe o poartă laterală, ce corespundea cu clădirea Liceului Industrial Polizu.

 

Un alt grup a început să poarte discuții prin grilaj cu muncitorii. Ȋn timp ce în curte rămâneau din ce în ce mai puțini, muncitorii s-au retras și ei, nefiind prea convinși de „misiunea lor muncitorească”.

 

Deși spre seară ne-am retras cu toții, greva a continuat și în zilele următoare, numai trei zile însă, când pe de o parte s-a comunicat însușirea moțiunii de către autorități, iar pe de altă parte, deoarece cei noi veniți în Politehnică nu au putut fi determinați să se solidarizeze cu masa greviștilor.

 

Au urmat imediat descinderi ale Siguranței Statului la căminul studențesc „Barbu Delavrancea” de la șosea, făcându-se arestări, deși o serie de studenți avertizați reușiseră să fugă. Studenții de la Facultatea de Arhitectură, mai omogeni și mai fermi, au refuzat începerea cursurilor până în toamna anului 1946.

Ȋn următorii doi ani, lupta de apărare nu a încetat, tinerii de atunci luând calea muntelui, a rezistenței armate, alții a închisorilor.

Această generație 1948 s-a ridicat cu toate puterile ei, ca un zid de apărare în fața cataclismului care amenința ființa neamului românesc. Ea nu a fost o generație „anti”, ci una de apărare a tuturor virtuților și a valorilor noastre – o generație scut.”     

 

Traian Popescu a fost arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „înaltă trădare”.

La descrierea infracțiunii, în fișa sa matricolă penală se menționează că „în facultate a activat în org. suversive (sic!) legionare complotând împotriva regimului de dem. – pop.”. A fost închis în penitenciarele din Jilava, Pitești, Gherla, Aiud și Văcărești. A fost eliberat în 1964, prin Decretul de grațiere nr. 176.

 

In octombrie 1948 are loc primul mare proces al acestui an, denumit procesul Marii Tradari Nationale. In acest proces, caruia comunistii i-au dat o mare amploare, au fost implicate persoane care nici nu s-au cunoscut intre ele, dar fiecare, in pozitia lui, s-a opus comunismului. Iata numele principalilor acuzati aflati in boxa: Alexandru Popp, Ion Bujoiu, prof. Gh. Manu, Max Auschnitt, Nicolaie Margineanu, Dimitrie Gheorghiu, Alex. Bals, Horia Macelariu, Gh. Bontila, Nicolaie Patrascu, Eugen Teodorescu, Nistor Chioreanu.

La 1 decembrie este interzisa Biserica Greco-catolica si este arestata ierarhia ei. Vizata inca de mult de Siguranta si urmarita in cele mai mici amanunte in relatiile cu Vaticanul.Istoria unui neam este in mare masura raspunsul pe care acesta il da provocarilor mediului inconjurator.

Daca un astfel de raspuns nu exista, identitatea nationala s-a pierdut.

La o jumatate de veac de la acele timpuri, monografia generatiei tinere – studenti si elevi – care a fost supusa unei decapitari asemenea celei aplicate intregului spectru polito-religios-cultural-national al epocii, este putin cunoscuta.

Istoria unui neam este în mare masura raspunsul pe care acesta îl da provocarilor mediului înconjurator. Daca un astfel de raspuns nu exista, identitatea nationala s-a pierdut.

Întelegându-si menirea si acceptând-o, cei ce îsi asuma conducerea societatii – sub toate aspectele ei – vor ramîne înscrisi în Cartea Neamului ca personalitati, grupuri sociale si, mai ales, ca generatii reprezentive.

Istoria românilor nu este lipsita de asemenea situatii. Generatiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultura, legislatie, filosofie, si au dat în esenta raspunsul national la chemarea lui Iisus:Crestinismul românesc.
Noi, cei care ne-am confruntat cu evenimentele anilor ’40-’60 suntem si noi o generatie reprezentativa a neamului nostru? La o jumatate de veac de la acele timpuri, monografia generatiei tinere – studenti si elevi – care a fost supusa unei decapitari asemenea celei aplicate întregului spectru polito-religios-cultural-national al epocii, nu este cunoscuta.
O generatie nu este numai o vârsta biologica. Ci o stare de spirit caracterizata prin raspunsurile date problemelor cu care se confrunta natiunea într-o perioada data.
Apreciem ca „generatia 1948” si-a adus contributia la framântarile cruciale ale acelor timpuri.
Tineri si mai putin tineri, de la elevi de liceu si studenti la cei cu raspunderi familiale, purtând greul razboiului anticomunist, cât si în special al recucerii Ardealului de Nord, toti acesti membri ai generatiei noaste s-au confruntat cu atentatul la fiintarea istorica si geografica a poporului român.

Ei au trebuit sa raspunda la încercarea de a i se falsifica spiritualitatea si cultura prin desfiintarea institutiilor de baza ale societatii si ruperea filmului unei istorii bimilenare.

Totul era atacat…

a. Originea românilor nu mai era geto-daco-romana, iar limba era prezentata ca o forma neoslava.
b. Familia, ca institutie de baza a societatii a fost atacata fiind supusa la o încrâncenata lupta între parinti si copii. Acestia erau învrajbiti împotriva parintilor, carora li se recunostea doar meritul de a-i fi conceput, restul – educatia, pozitia în societate – revenind statului. Parinti si copii, soti, frati si rude erau cuprinsi de paienjenisul supraveghierii reciproce diabolic dirijat dinafara prin obligativitatea delatiunii ridicata la rang de virtute ca înalta ratiune de stat.
c. Armonia sociala, prezentata, ca si familia, drept o minciuna, taranii, muncitorii, intelectualii fiind obligati sa se supuna razboiului „luptei de clasa” si organizati a se denigra reciproc.
d. Traditiile au fost interzise sau mistificate.
e. Forta care a unit generatie de generatie, religia crestina, prezentata ca un opium dat maselor si înlocuita prin cele mai abjecte metode de denigrare, cu materialismul stiintific, ucigator al libertatii spirituale, distrugator al idealurilor si al bunei cresteri.

 
Când teritoriul national, pamântul stramosesc ne-a fost calcat, aceasta generatie nu a ezitat sa-si puna chezasie „pe aici nu se trece!”.

Generatia 1948  a fost strivita nu numai la figurat, ci si la propriu.

A  luat drumul muntelui, ca de atâtea ori în vremuri de bejenie pentru neamul românesc, sau calea închisorilor.

S-a aparat din munti ceea ce comunismul ataca cu mare virulenta: satul românesc. Vârfurilor studentimii si elevilor, datorita atitudinilor de aparatori, în care s-au înrolat fara reticenta – li s-a taiat posibilitatea de formare profesionala la care le dadea dreptul calitatile intelectuale pe care le dovedisera cu prisosinta.

Coborâti în iadul închisorilor, spiritul lor viu, inteligent nu a pierit ci, fecundat de vrajmasiile vietii, s-a cristalizat, s-a rafinat.
Dar supravietuitorii acestei generatii nu si-au spus ultimul cuvânt, desi calvarul lor nu a încetat odata cu iesirea din transeele luptei de aparare a identitatii neamului românesc.

Eliberati în masa începând cu primavara lui 1964, acesti „fosti tineri” încearca sa-si vindece ranile fizice, dar mai ales pe cele sufletesti, din anii monstruozitatii pe care o ura nemarginita a dezlantuit-o.
Analizându-si cu luciditate înfrângerile, punându-le la piciorul Crucii lui Iisus, stiind ca înfrânt nu esti decât daca nu-ti mai poti gasi libertatea spirituala, deci personalitatea, acesti tineri tânjeau si dupa împlinirea vietii personale, familiale si profesionale.

Iesiti din închisori într-o „lume” care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe niste morti-vii, acesti fosti „tineri” au înfrânt adversitatile unei structuri organizate pe principii straine neamului nostru, si-au reluat locurile în amfiteatre si în fata comisiilor de examen.

Au studiat cu seriozitate si capacitatea lor intelectuala deosebita s-a impus.

A fost o adevarata competitie între durerea personala si setea de înfaptuire, care a condus la realizari superioare celor ce nu au cunoscut drama generatiei noastre.

Unii au luat studiile de la început, schimbându-si chiar profilul profesional, terminând pe primele locuri sau chiar sefi de promotie, alaturându-se tineriolor de care îi despartea o generatie.

Au devenit ingineri, medici, profesori, preoti, multi preoti monahi, alti meseriasi de elita, de data asta cu studii.
Aceasta este Generatia de la 1948. Tinerii acestia nu au fost mercenarii nimanui, n-au fost nici „revolutionari de profesie”, nici nu au trait o „moda”. Ei au fost robii unui crez.

Învinsa vremelnic, Generatia de la 1948 a  înscris totusi o fila de istorie eroica pe care, din pacate, contemporanii o ignora sau, în cel mai bun caz, o subliniaza timid si nesemnificativ.
Putini supravietuitori ai ei, trimit acest mesaj având constiinta datoriei împlinite.

 

Sursa: Traian Popescu – „File din procesul comunismului”, Editura Scara, 2004; Traian Popescu, „Renasterea Banateana”, 4 noiembrie 2002; http://www.activenews.ro/cultura/Procesul-comunismului-VII-.-Generatia-1948-a-fost-una-de-aparare-a-tuturor-virtutilor-si-a-valorilor-noastre–o-generatie-scut ;