CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 26 DECEMBRIE. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

26 decembrie, istoricul zilei

268: A decedat Papa  Dionisie. A  fost papă din 22 iulie 259, la 26 decembrie 268.

Dionisie a fost ales Papă  după martiriul Papei  Sixtus al II-lea din  anul 258.

Sfântul Scaun a fost vacant de aproape un an din cauza dificultatilor  in alegerea unui nou Papă în timpul persecuţiei violente cu care  se confruntau creştinii în acea perioadă.

File:Pope Dionysius.jpg

 

Dionisie a fost ridicat la rangul de episcop al Romei, iar cand impăratul Valerian I  care  conducea  persecuţia, a fost capturat şi ucis de către regele Persiei în 260, noul împărat  Gallienus, a emis un edict de toleranţă, punând  capat persecuţiei creştinilor şi acordand un  statut  juridic Bisericii.

Noului  Papă a avut  sarcina de reorganizare a Bisericii Romane , care  căzuse în mare dezordine. Papa Dionisie a trimis sume mari de bani pentru bisericile din Cappadocia, care  fusesera devastate de jefuitorii goţi.

418: A murit Zosim, Papa al Romei  în perioada 18 Martie 417 – 26 Decembrie 418.

 

La puţin timp  după alegerea lui  pe scaunul papal, susținătorul Pelagianismului, Caelestius, care fusese  condamnat de Papa Inocențiu I, a venit la Roma să se justifice, înainte să fie expulzat din Constantinopol.

În vara anului 417 Papa Zosim a ținut o ședință la Roma a clerului creștin în Biserica Sf. Clement, înainte ca Caelestius să apară.

În fața tribunalului său, întreaga chestiune pelagiană era acum redeschisă și discutată în toate aspectele ei. Acest prilej s-a ivit datorită declarațiilor atât a lui Pelagius cât și a lui Caelestius, remise Bisericii Romane, pentru a se justifica.

Cu toate că deciziile anterioare ale lui Inocențiu I au alungat orice îndoieli asupra  chestiunii  în sine, totuși hotararea  in legatura cu persoanele implicate nu  era indecisă, iar simțul dreptății al lui Zosim îi interzicea să pedepsească pe cineva cu excomunicarea, înainte de a fi pe deplin convins de greșeala acelei persoane.

Caelestius, care in 417  a mers la Roma personal, a lăsat la picioarele lui Papa Zosim o mărturie  detaliată, în care își afirma credința în toate doctrinele, „de la Treimea unui singur Dumnezeu până la învierea morților”.

Urmare a unei poruncii papale, s-a ținut pe 1 mai  418, în prezența a 200 de episcopi, faimosul Consiliu din Cartagina, care iarăși a etichetat pelagianismul ca erezie în opt canoane.

Între timp, îndemnată de clericii africani, puterea laică s-a amestecat și ea în dispută, împăratul Honorius, alungând toți pelagienii din orașele Italiei, printr-o ordonanță data in 30 aprilie 418.

 

 1135: Incoronarea  regelui Ștefan al Angliei (n. 1096– d.25 octombrie 1154), ultimul membru din Dinastia Normanda. A condus  Anglia în perioada 1135 – 1154.

 

 

1194: S-a născut impăratul Imperiului Romano-German, Frederick al II-lea; (d. 13 decembrie 1250).

 

 A  fost fiul împăratului Heinrich al VI-lea și al Constanței de Sicilia.  Frederic al II-lea era  denumit frecvent stupor mundimirarea lumii, pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă.

Era privit  ca o Creatură de minune între monarhii  germani din Evul Mediu si admirat  de umanistul și istoricul elvețian Jacob Bruckhardt (1818-1897),care il numea  “primul om modern pe tron”.

 

1536: S-a nascut eruditul coreean  Yi I (m. in 1584), unul dintre marii filosofi confucianisti din timpul Dinastiei Joseon, alaturi de contemporanul sau Yi Hwang (Toegye). 

Operele sale complete au fost publicate dupa moartea sa, in anul 1584.

 

1557: A murit  Pătraşcu cel Bun, domn al Ţării Româneşti.

 

A fost fiul lui Radu Paisie și domn al Țării Românești (martie 1554 – 26 decembrie 1557), succedandu-l pe  Mircea Ciobanul, fratele vitreg al tatalui sau. A fost numit de istorici  ”cel Bun”, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier.

Pătrașcu voda  a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioare.

Au avut o fiica Maria și trei fii: Petru, căruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintilă instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574 (dar numai patru zile) și Petrașcu, zis din Cipru.

Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă, ar fi avut ca fiu postum și nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga.

Patrascu voda  fi murit otrăvit chiar de marele vornic Socol, care ar fi avut el însuși gânduri de domnie: lucrul nu este dovedit. Cert este numai că Socol, la revenirea lui Mircea Ciobanu in tara, se refugiază împreună cu fiul său, Radu stolnic, în Transilvania, luând cu el și vistieria defunctului: 400.000 de ducați.

A fost succedat dupa moarte la tronul Tarii Romanesti de Petru cel Tânăr.

Este înmormântat la Mănăstirea Dealu.

 

 1687: S-a nascut  muzicianul si compozitorul german  Johann Georg Pisendel ( d. 25 noiembrie 1755).

A fost cel mai apreciat violonist german contemporan cu Bach.

 

1792: La Paris, a început judecarea regelui Ludovic al XVI-lea.

 

1806: Franta napoleoniana si Austria semneaza pacea de la Pressburg.

1825: In Rusia, are loc in  St Petersburg, revolta  decembristilor împotriva ţarului Nicolae I .

Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici .

Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei.

 Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia si in Orientul indepartat.

Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva obsolut neobișnuit.

Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară. Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori.

Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat. În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției.

Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus.

 Soțiile unora dintre decembriști și-au urmat soții în exil. Expresia „soție decembristă” exprima ideea de devoțiune a soției față de soț.

1831: Se constituie la Iaşi primul Sfat Administrativ din istoria Moldovei – “Marele sfat al miniştrilor“; logofătul Grigore Sturdza, preşedinte; logofătul Iordache Catargi, ministru de Interne; Mihail Sturdza, Finanţe şi Teodor Balş, Hătmănie. Sfatul era convocat de către domn.

În 1834, Mihai Sturdza, cu prilejul urcării pe tron, îi schimbă componenţa.

1848: La Teatrul Naţional din Iaşi, Moldova, are loc premiera primei operete româneşti Baba Hîrca, de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo.

Alexandru Flechtenmacher (1823-1898), compozitor, violonist şi dirijor român, preluat de pe emaramures.ro

Alexandru Flechtenmacher (1823-1898),

 

 

Alexandru Flechtenmacher (n.23 decembrie 1823, Iaşi, Moldova – d.28 ianuarie 1898, Bucureşti, România), pe numele său complet Alexandru Adolf Flechtenmacher, a fost un compozitor, violonist, dirijor şi pedagog din Moldova.

A fost fiul juristului braşovean – Christian Flechtenmacher.

A  urmat studii muzicale în oraşul natal Iaşi, iar apoi a studiat la Conservatorul din Viena. S-a implicat activ în Revoluţia de la 1948, perioadă în care a scris mai multe cîntece patriotice.

El a compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum şi primele vodeviluri şi cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri. Remarcabilul compozitor a scris muzică pentru aproape toate spectacolele româneşti de teatru apărute între anii 1840-1880, creînd circa 600 de piese muzicale.

Opera sa este inspirată din folclor, iar multe din creaţiile sale, în special hore şi sîrbe, au intrat în repertoriul lăutarilor români.

În perioada 1853-1858, Alexandru Flechtenmacher a fost prezent în Craiova, unde a dirijat cu prioritate muzica compusă de el însuşi, din care putem enumera opereta-vrăjitorie Baba Hîrca, melodrama naţională cu cîntece Cetatea Neamţului, operetele Crai Nou şi Sacagiu, vodevilurile Fermecătoriţa (după George Sand), Cimpoiul dracului şi Banii, gloria şi amorul, drama cu muzică Zavera lui Tudor, opera în trei acte Fata de la Cozia, spectacolele cu muzică Banul Mărăcine şi Iancu Jianu, căpitan de haiduci, feeria muzicală Fata aerului, compusă în colaborare cu Eduard Wachmann.

În perioada 1 noiembrie 1864 – 1869, Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, el fiind fondatorul instituţiei pedagogice şi primul director al acesteia. Instituţia a devenit ulterior Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Printre compoziţiile remarcabile ale lui A. Flechtenmacher se numara :

  • Baba Hîrca, Operetă-vodevil în 2 acte (1848 Iaşi);

  • Doi ţărani şi cinci cîrlani, Vodevil, după Constantin Negruzzi, (1848 Iaşi);

  • Barbu Lăutarul, după V. Alecsandri, (1850; 1854 Iaşi);

  • Scara mîţei, Vodevil, (1850 Iaşi);

  • Coana Chiriţa sau două fete şi-o neneacă, Vodevil, după V. Alecsandri;

  • Întoarcerea Coanei Chiriţa sau Coana Chiriţa în provincie, Vodevil, după V. Alecsandri, (1850 Iaşi);

  • Banii, Gloria şi Amorul, Vodevil, (1861 Bucureşti);

  • Răzvan şi Vidra Dramă istorică în 5 acte, după Bogdan Petriceicu Haşdeu, (1867 Bucureşti);

  • Fata de la Cozia, Operă în 3 acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată).

1868: A murit  Francisc Serafin Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist și profesor român de origine germană; (n.28 decembrie 1812).

 A fost tatăl compozitorului  Edouard Caudella.

1883: Are loc  în Franţa, la Théâtre des Variétés, apremiera  operetei “Mam’zelle Nitouche” de Florimond Hervé.

1883: S-a nascut  la Paris, în cartierul Montmartre, Maurice Utrillo, fiu al pictoriței Suzanne Valadon (cu nume adevărat: Marie-Clémentine Valade), iar  tatăl necunoscut.

În 1891, Miguel Utrillo y Morlius, pictor și critic de artă catalan, îl recunoaște drept fiu, îi acordă paternitatea și numele, deși – cu mare probabilitate – nu a fost cu adevărat tatăl său.

 

 

 A pictat mai ales peisaje citadine,  în special vederi din cartierul Montmartre. Stilul său este dificil de definit și nu poate fi încadrat într-unul din curentele artistice.

După o serie de opere marcate de impresionism („perioada Montmagny”), peisajele urbane realizate între 1910 și 1914 se caracterizează de o paletă de nuanțe în jurul albului („perioada albă”).

Artistul realizează peisaje în care volumele clădirilor (case, biserici etc.) sunt tratate în suprafețe ample, monocrome, de cele mai multe ori albe, luminoase (Casa lui Hector Berlioz, 1910; Biserica Notre-Dame de Clignancourt, 1913 etc.). Treptat, gama cromatică a picturilor sale se îmbogățește, si se vorbește după anul 1922,despre o „perioadă multicoloră”.

Pictorul a decedat la data de 5 noiembrie 1955.

1886: A murit astronomul austriac Theodor Ritter von Oppolzer; („Catalogul eclipselor”); (n.26.10.1841).

 

Oppolzer este autorul a peste 300 de lucrari, cele mai multe cu privire la elementele orbitale ale cometelor si asteroizilor.  A publicat, de asemenea, un manual in două volume pentru determinarea elementelor orbitale ale cometelor și planetelor.

1890: A murit arheologul german  Heinrich Schliemann; (n. 6 ianuarie 1822).

 

 

 

Schliemann a descoperit Cetatea Troiei şi tezaurul atribuit regelui Priam.

1891: S-a nascut renumitul scriitor american Henry Miller.

A crescut in New York, insa a trait mai multi ani in Europa care i-a fost sursa de inspiratie pentru doua din romanele sale celebre, “Tropicul Cancerului” si “Tropicul Capricornului”, publicate in anii ’30 in Franţa.

La  Paris a avut-o ca protectoare pe Anais Nin, care, ulterior, i-a devenit si iubită. Aceasta nu a fost insa singura femeie din viata scriitorului american, care a avut o viata plină de aventuri.

Cartile i-au adus faima si bani, dar au si starnit polemici datorita limbajului mult prea libertin pentru acea vreme, fiind foarte  controversate în epocă datorită  faptului ca inlaturau orice  tabu referitor la sexualitate.Henry Miller a devenit, în perioada anilor ’60, un idol al “generaţiei beat”.

Intre 1944-1963, a locuit in California si a reusit sa se impuna ca scriitor si in tara natala, dar si ca pictor.

S-a stins in viata  pe 7 iunie 1980.

1893: S-a născut Mao Zedong, dictator chinez (1949-1959), preşedinte al Partidului Comunist Chinez (1943-1976); (m. 9 septembrie 1976).

 

1898: Savanţii francezi Marie şi Pierre Curie anunta  in sedinta Academiei de Ştiinte din Paris, descoperirea radiului, dupa ce in iulie 1898 Marie Curie anunta  descoperirea primei substane extrase din pehblenda, (un minereu de uraniu), pe care a numit-o poloniu (potrivit tarii de origine).
In 1902, Marie reuseste sa prepare un decigram de radiu pur si face o prima determinare a  greutatii  sale atomice: 255.

1904: S-a nascut  Alejo Carpentier, scriitor cubanez, unul dintre întemeietorii literaturii latino–americane moderne (“Împărăţia acestei lumi”, “Recurs la metodă”, “Harpa şi umbra”); (d.24 aprilie 1980).

 

1908: Jack Johnson a devenit primul american de culoare care a câştigat titlul de campion la box la categoria grea, dupa un meci impotriva lui Tommy Burns.

 

1914: S-a nascut Richard Widmark, actor american de teatru şi film (“Procesul de la Nűrenberg”–1961, “True Colours”– 1990) A decedat la 24 martie 2008.

 

1918: Are loc  in Bucuresti o puternica manifestaţie muncitorească. Manifestanţii au urmat calea Victoriei, oprindu-se în faţa Teatrului Naţional, unde au fost reprimaţi sîngeros.

Manifestația  muncitorilor din București din 13/26 decembrie 1918, a avut ca principali organizatori pe agentul bolsevic  Cristian Rakovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C.Frimu,Gh.Cristescu  si  D. Pop .

 Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național.

În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vanatori de Munte, Politie si Jandarmerie , comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu care  a telefonat primului ministru Ion I.C. Bratianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor.

Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction , au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți.

Omul politic Ion Gh.Duca , care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite”.

Ministrul de Interne, George G. Mârzescu , și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin, declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu.

Maiorul V. D. Chiru, comisarul regal, a subliniat în rechizitoriul său că manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști.

Un manifest descoperit de polițiști la Clubul Socialist prezenta planul declanșării revoluției:

„Revoluția nu mai poate fi oprită. Un fluier de sirenă numai, un strigăt: La Arme! Și sute de mii de muncitori și muncitoare vom năvăli pe străzi, vom ridica din trăsuri și tramvaie baricade, vom pune în mișcare tunurile, mitralierele, puștile, grenadele, vom ocupa ministerele, polițiile, poștele, telegrafele, gările, cazărmile și vom pune mâna pe conducerea Statului!“

 

1925:  Turcia adoptă calendarul gregorian.

1926: S-a născut, la Cluj-Napoca, Jancsy Körössy, pianist de jazz, plecat din România în 1969; este considerat de criticii muzicali “unul dintre cei mai autentici pianişti europeni de jazz”;(m.21 ianuarie 2013).

1933: In Tokyo, a fost infiinţată compania de automobile Nissan Motor.

 

1933: A fost patentat radioul FM.

1935: S-a născut  Viorica Cortez, mezzo-soprană romană stabilită în Franţa; (n.Iaşi).

 

1940: S-a nascut Edward C. Prescott, economist american, laureat al  premiului  Nobel.

 

1960: A murit filosoful japonez Watsuji Tetsuro; (n. 01 martie 1889).

1972: A încetat din viaţă Harry Truman, fost  preşedinte al SUA; (1945-1953); (n.8 mai 1884).

 

1973: S-a născut  Elena Gabriela Udrea, politician român, ministru.

 

 

Din 2008 deține funcția de deputat. În trecut a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului.

Udrea este considerată o apropiată a președintelui Traian Basescu, căruia îi datorează ascensiunea politică.

În trecut, a fost membră a Partidului National Liberal  și a Partidului Democrat Liberal . La 30 ianuarie 2014 ,a demisionat din PDL și s-a alăturat  Partidului Miscarea . Din 2014 este președintele ales al acestui partid.

Deși anunțase inițial candidatura lui Cristian Diaconescu  pentru alegerile prezidențiale din 2014, Elena Udrea a oprit strângerea de semnături pentru acesta. Diaconescu și-a dat demisia din PMP, astfel că Elena Udrea a fost desemnată a doua zi candidată din partea partidului pentru alegerile prezidentiale  din noiembrie 2014.

 La 22 septembrie și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central, prezentând 400.000 de semnături

A  obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 493.376 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 4 din 14, cumulând circa 5,20% din toate voturile exprimate și validate.

 

 

 

1989:  Revoluţia Română din 1989 – Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.

 

1997: A încetat din viaţă Mircea Veroiu, regizor de film (“Nunta de piatră”, Craii de Curtea Veche”); (n. 29 aprilie 1941 la Târgu Jiu).

 

2003: Un puternic cutremur devastează oraşul Bam din Iran, cauzând  43.300 morţi şi  90.000 de persoane rămase fără case.

2004: A avut loc una dintre cele mai mari catastrofe naturale din ultimele secole, un cutremur de 9,3 grade pe scara Richter, urmat de valuri tsunami,  care au devastat mai multe zone locuite din Oceanul Indian, cele mai afectate fiind Indonezia, Thailanda, India, Maldive si Sri Lanka.

Catastrofa naturala a provocat moartea a circa 300.000 de persoane, cele mai multe dintre ele fiind înregistrate in Indonezia, in zona Aceh.

 

 

 

Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimţit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani.

In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare.

Populatia bastinasa si turistii au fost luaţi prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului.

La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriaşe au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocând panica si distrugeri insemnate.

 

 2006: A decedat politicianul american Gerald Ford, al 38-lea presedinte al Statelor UniteAmericii; (n.14 iulie  1913).

 

După succesiunea la președinție, datorată demisiei lui Richard Nixon, Ford a devenit prima persoană din istoria Statelor Unite care a ocupat cea mai înaltă poziție în stat fără să fi fost ales președinte sau vicepreședinte.

Înaintea numirii sale ca vicepreședinte al Statelor Unite, Gerald Ford a slujit peste opt ani ca Lider al Minorității din partea Partidului Republican în Camera Reprezentanților a SUA, una din cele două camere legislative ale Congresului SUA.

În timpul mandatului său prezidențial, forțele americane s-au retras din Vietnam, urmând încheierea Războiului din Vietnam din 1975, aplicarea Acordului de la Helsinki, iar pe plan intern continuarea perioadei în care spectrul amenințător al inflației și al recesiunii amenința societatea americană a epocii post-Vietnam.

Prin garantarea unei achitări prezidențiale, prin așa numita preemptive pardon, în cazul Nixon, care ajunsese în faza de impeachment datorită rolului său în Afacerea Watergate, Gerald Ford a ajuns ținta unor puternice atacuri critice care, în viziunea multor analiști politici, au condus  chiar și la pierderea alegerilor prezidențiale din 1976 în favoarea candidatului Partidului Democrat, Jimmy Carter.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana

 

 

 

 

Soborul Maicii Domnului

 

 

 

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de “Soborul Maicii Domnului.”

Cuvantul  bisericesc, “sobor” insemneaza “adunare de oameni” si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul “sobor” ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri.

Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.

Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.

E ca si când Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, “frati mai mici” ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului;

“Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin.”

Soborul Maicii Domnului

 

“Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara.”

Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406).

Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana

 

 

Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos.

Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia.

Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo.

Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri.

Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa.

Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.

In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave.

Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica.

Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare.

Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca.

Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru “rugaciunea mintii.” Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.

Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara.

El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.

A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe “barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta”.

Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.

A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana.

Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii.

Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.

Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Maine facem pomenirea Sfântului Arhidiacon Ştefan

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=mikJUBJv5r4

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. e.maramures.ro;

  4. Istoria md;

  5. Istoriculzilei blogspot.com;

  6. Mediafax.ro;

  7. Wikipedia.ro;

  8. Wikipedia.org/wiki/Alexandru_Flechtenmacher

 

Anunțuri

26/12/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Multumesc!

    Apreciază

    Comentariu de olaruionymailcom | 27/12/2015 | Răspunde

  2. Reblogged this on Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de munteanioan | 27/12/2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: