CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 19 DECEMBRIE. VIDEO


 

 

 

 

 

19 decembrie, istoricul  zilei

211: A murit asasinat imparatul roman Publius Septimius Geta; (n. 189).

Publius Septimius Geta (n. 7 martie 189)a fost al doilea fiu al împăratului Septimius Severus și frate cu Caracalla.

În anul 208 sau 209 a fost numit Caesar și desemnat urmaș la tronul imperiului împreună cu fratele său.

În februarie 211, după moartea lui Septimius Severus, cei doi frați își asumă guvernarea în Roma, dar dupa  scurt timp au început rivalitățile între ei.

La sfarsitul aceluiași an, Caracalla l-a asasinat pe Geta în palatul imperial, unde l-a ademenit să vină fără  guarzile sale pentru a discuta despre  o  posibila reconciliereA fost ucis de Garda Pretoriana la ordinul lui Caracalla  di moare în brațele mamei sale, Julia Domna.

Cauzele rivalității dintre cei doi frati ar fi fost  după unii, invidia  cauzata de  popularitatea din ce în ce mai mare de care se bucura Geta, iar după alții, încercarea  acestuia de a-și îndepărta fratele de la tron, in urma careia acesta doar s-a apărat.

324: A abdicat imparatul roman  Licinius.

 

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. cca.250 – d.325 ) a fost imparat din 308 pana in 324 .

Era născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia.

După moartea luiGalerius (311), Licinius a ocupat provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare  alianță întărită prin căsătoria lui cuFlavia Iulia Constantia , sora acestuia, înmartie 313 .

În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie -martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care crestinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

401: A decedat Papa Anastasius I. A condus Biserica Romei  în perioada 27 noiembrie 399 -401 si a fost prieten apropiat cu Sfinții Augustin, Ieronim si Paulin.

Sf. Ieronim  vorbea despre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia.

Tot Sf Ieronim și Patriarhul Alexandru  Teofil, au cerut și au obținut de la Papa Atanasie condamnarea scrierilor unui remarcabil teolog alexandrin – Origene, după ce lucrările sale au fost traduse în latină.

1111:  A decedat, misticul și filosoful musulman persan Al-Ghazali (Abu-Hamid bin Muhammad bin Muhammad bin Muhammad, n. 1058) , cunoscut în timpul Evului Mediu european sub numele Algazel.

  În cadrul civilizației islamice, este considerat a fi un Mujaddid sau Regenerator al credinței, care, conform tradiției, apare o dată in fiecare secol, pentru a intari  credința musulmanilor. 

 

1154: Regele Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey.

 Henric al II-lea (5 martie 1133-6 iulie 1189) a fost Duce al Normandiei si rege al Angliei (1154-1189).

  Pe lângă faptul că era rege al Angliei, stăpânea și provinciile Anjou, Maine, Touraine, Aquitania și Poitou, astfel că autoritatea sa se întindea și asupra a mai mult de jumătate din teritoriul de atunci al regatului Franței. Domnia lui Henric al II-lea este una dintre cele mai însemnate din istoria Angliei.

A initiat  două reforme de o deosebită importanță, cea militară și cea juridică, prin care puterea centrală regala  s-a întărit.

  Reforma judiciară a dus și la reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale. Statutele de la Clarendon, document elaborat în anul 1164, au fost expresia dorinței  lui Henric de a supune Biserica și clerul justiției regale.

Clerul nu mai avea voie să apeleze la instanța juridică de la Roma, astfel ca regele a ajuns la un conflict deosebit de puternic cu Biserica engleză, care era condusă de arhiepiscopul de Canteburry, Thomas Becket.

Acesta din urmă a fost asasinat în anul 1170. În cele din urmă, regele a fost nevoit să cedeze în fața Papalității si in anul 1172, el a anulat Statutele de la Clarendon și s-a împăcat cu Biserica.

1187: Clement al III-lea este ales Papă.

S-a născut în 1130 cu numele de Paolo Scolari,  și a deținut această funcție până la moartea sa la data de 10 Aprilie 1191.

1241: In Anglia  fost utilizat pentru prima oara termenul “parlament”, intr-un document regal oficial  prin care era convocat Consiliul regelui Henric al III-lea .

1370: A murit  la Avignon Papa Urban al V-lea (Guillaume Grimoard); (n. 1310).

A fost beatificat in 1870 in timpul pontificatului papei Pius al IX-lea si este sarbatorit de catolici pe 19 decembrie.

1594 : S-a nascut egele Gustav al II-lea Adolf al Suediei; (d. 1632).

  Gustav al II-lea Adolf  provenea din familia Wasa, fiind rege al Suediei între anii 1611 și 1632.

A fost un rege cu importanță deosebită pentru istoria Suediei în general și în mod deosebit pentru rolul pe care l-a jucat in războiul de treizeci de ani.

El a contribuit prin acțiunile sale politice și militare la hegemonia suedeză în secolul XVIII-lea în nordul Europei.

1683: S-a născut regele Philip al V-lea al Spaniei; (d. 1746).

 

 

 A domnit din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat  în favoarea fiului său Louis  și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul,  în urma decesului fiului său, până la moartea sa.

A  fost al doilea fiu al lui Ludovic, le Grand Dauphin  și a soției sal Ana Maria de Bavaria.La naștere a fost numit Duce de Anjou și a fost botezat în 1687.

 Filip s-a născut la Palatul Versailles  în Franța; a fost  fratele mai mic al lui Ludovic,duce de Bourgogne și unchiul lui Ludovic al XV-lea al Frantei.

1741: A încetat din viaţă Vitus Bering, navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei; a traversat marea şi strâmtoarea care îi poartă numele (Bering), ajungând până la ţărmurile de nord-vest ale peninsulei Alaska .

 

 

  Vitus Jonassen Bering (n. 12 august 1681, la Horsens, in  Danemarca),  a fost primul european care a descoperit Alaska și Insulele Aleutine.

Strâmtoarea Bering, Marea Bering, Insula Bering, Ghețarul Bering și Puntea Bering poartă numele exploratorului.

1790: S-a nascut Sir William Parry, explorator al Antarticii.

 

 

Navigatorul  britanic sir William Edward Parry (m. 8/9 iulie 1855)  a fost unul dintre primii  exploratori ai Arcticii , care a încercat în anul 1827 una dintre primele expediţii la Polul Nord. El a ajuns la 82 ° 45 ‘ latitudine nordica.

1848: A încetat din viaţă romanciera Emily Brontë, autoarea celebrului roman “La răscruce de vânturi”; (n. 30 iulie 1818).

 

1851: A murit pictorul britanic Joseph Mallord William Turner; (n. 1775).

A  fost un pictor și gravor   peisagist, reprezentant al romantismului, specializat în peisaje și scene marine. Era considerat de impresioniștii francezi drept un precursor  si  unul dintre principalele modele artistice.

1852: S-a nascut Albert Michelson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru fizică (1907).

În 1927 a determinat viteza luminii; (d. 1931).

1863: Englezul Frederick Walton obtine patentul pentru linoleum.

1872: A fost dată publicităţii “Legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi” şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române.

Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române s-a produs în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de la Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucuresti, în rangul de mitropolit-primat al României.

Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusaila pe 11 ianuarie 1865 .

Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, bisericile ortodoxe din Țările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus inițial desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când Sinodul de la Moscova și-a proclamat “autocefalia” față de Constantinopol, dând astfel naștere Bisericii Ortodoxe Ruse.

1898 : S-a înfiinţat, la Iaşi, “Societatea Universitară Română”, condusă de A. D. Xenopol.

  Alexandru Dimitrie Xenopol (nascut in data de  23, după alte surse 24 martie 1847, Iași – d. 27 februarie 1920, București), a fost un academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român.

Alexandru D. Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor.

A fost și un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga.

1898: S-a nascut pictorul român  Ion Sima; (d.1985).

 

1900: S-a incheiat  la Bucuresti, Conventia de comert între România si Grecia si un protocol prin care se recunostea personalitatea juridica a Bisericii grecesti din România.

1901:  S-a născut Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit “Hellschreiberg”, care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea; (m. 14 martie 2002).

1906: S-a născut la Kameskoe, Dniprodzeriinssk, Ucraina Leonid Brejnev, viitorul prim-secretar al Partidului Comunist a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.) şi secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

 

 

 

 

Leonid Brejnev, Prim-secretar al Partidului Comunist din R.S.S. Moldovenească din 3 noiembrie 1950 pana la 25 octombrie 1952, Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice intre anii 1964 – 1982.

Leonid Brejnev l-a urmat pe Nicolae Koval in functia de  prim-secretar al Partidului Comunist din R.S.S. Moldovenească   şi a fost urmat de Dimitri Gladki.

Odată delegat în 1950 la Sovietul Suprem şi repartizat Prim-secretar al RSSM, recent constituită în fosta Basarabie românească ocupata de URSS, a dus o politică mai moderată faţă de predecesorul său Nikolai Koval, care participase la deportarea mai multor mii de basarabeni spre Kazahstan şi la “Noul Holodomor” (înfometarea sistematică a ţăranilor refractari colectivizării, categorisiţi “kulaci“/chiaburi, prin rechiziţia tuturor resurselor).

 Leonid Brejnev s-a  ocupat  îndeosebi de repartizarea sistematică a noilor promovaţi băştinaşi moldoveni departe de ţară, si  înlocuirea lor cu oameni veniţi din alte republici unionale (mai ales Rusia, Ucraina şi Bielorusia) şi  mai ales de rusificarea  sistematică a învăţământului, administraţiei şi culturii. Această politică va fi continuată de succesorul său Dmitri Gladky.

Leonid Brejnev a fost Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, urmandu-l pe Nikita Hruşciov .

“Doctrina Brejnev” pe care a apromovat-o în planul politicii interne sovietice, a presupus adoptarea de măsuri dure împotriva intelectualităţii (a dispus retragerea cetăţeniei deţinătorului Premiului Nobel pentru Literatură, Alexandr Soljeniţîn, în anul 1974), iar în planul politicii externe, intensificarea presiunii şi controlului asupra celorlalte state aflate în sfera de hegemonie a URSS şi care se îndepărtau de modelul sovietic al socialismului (înăbuşirea, prin forţa armată, a Primăverii de la Praga, în anul 1968) .

A decedat la 10 noiembrie 1982 la vîrsta de 75 ani el fiimd urmat de Iuri Andropov.

1915: A murit  medicul german  Alois Alzheimer.

 

 

Alois Alzheimer (n. 14 iunie 1864, Marktbreit am Main) a fost un psihiatru și neuropatolog german care a descris pentru prima dată o formă de demență degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer.

1915: S-a născut Edith Piaf (pseudonim pentru Edith Gassion), celebra interpretă de şansonete (“La vie en rose”, “Je ne regrette rien”, “Milord”, “Je sais comment”, “Mon legionnaire”, “Jezebel”, “Johnny, tu n’est pas un ange”).

 

A  intrepretat roluri în filmele “Etoile sans lumière”, “Les Amants de demain”; (m. 11 octombrie 1963).

 

 

1925: La Bucuresti, a aparut primul numar din saptamanalul “Cetatea literara”, publicatie condusa de scriitorul Camil Petrescu.

 

1941: Al Doilea Război Mondial :  Dictatorul nazist Adolf Hitler devine  comandant suprem al fortelor armate germane.

1946: A murit  Paul Langevin, fizician şi inventator francez. În 1918 a creat un emitator de unde ultrasonore, cu ajutorul caruia au fost stabilite legile de propagare a ultrasunetului; (n. 1872).

1946:  Inceputul Razboiului din Indochina impotriva dominatiei coloniale franceze si a durat până la 1 august 1954. De fapt, lupta între forțele franceze și adversarii lor, partizanii Viet Min-ul, data inca din luna septembrie 1945

Data de 19 decembrie 1946 este considerata debutul Primului Război din Indochina,  după bombardarea portului din Haiphong de marina franceză datorită unui conflict de interese cu privire la taxele de import.

La 23 noiembrie 1946 flota franceză a început un bombardament naval al orașului, ucigând peste 6.000 civili vietnamezi conform unei surse și peste 2.000 persoane coinform alteia.

Vietnamezii nu au intenționat niciodată să renunțe,iar generalul vietnamez Võ Nguyên Giáp, a adus 30.000 de oameni pentru a ataca orașul. Deși francezii au fost depășiți numeric, arme lor superioare și sprijinul naval a făcut  imposibil   atacul  Việt Minh.

În decembrie între Việt Minh și francezi au izbucnit lupte și în Hanoi , conducerea comunista a lui Ho Chi Minh fiind fost forțata să evacueze capitala și să se retragă în zonele montane izolate.

A urmat apoi un indelungat zboi de gherilă dus de partizanii comunisti impotriva francezilor, care a silit Franta sa se retraga din aceasta colonie..

1947 : Are loc o vizita oficiala la Bucuresti, a unei delegatii guvernamentale iugoslave condusa de Iosip Broz Tito,in urma careia este semnat Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala între cele doua tari, pentru o perioada de 20 de ani.

Este primul act international încheiat de România dupa cel de-al doilea razboi mondial.

1961: India anexeaza coloniile portugheze Daman si Diu.

1963: Zanzibar devine  independent de  Marea Britanie  si se declara  monarhie constituţională sub conducerea  unui sultan.

1965: Generalul De Gaulle este ales primul Presedinte al Frantei prin vot universal.

1968:  A încetat din viaţă compozitorul şi folcloristul Tiberiu Brediceanu; (n. 2 aprilie 1877, Lugoj).

1970 : A murit tunarul  basarabean, Eremei Lachi,  cel mai longeviv participant la rascoala armata de pe cuirasatul rus “Potiomkin” din 1905.

1972: Nava spatială americana  Apollo 17 a amerizat în Oceanul Pacific, încheindu-si  misiunea de aselenizare controlată.

 1984: Marea Britanie si China au semnat un acord in care se prevedea trecerea Hong-Kong-ului de sub suveranitatea britanica in cea chineză, începind cu data de 1 iulie 1997.

Acordul a fost semnat de catre premierul britanic Margaret Thatcher si omologul ei chinez Zhao Ziyang. Astfel s-a pus punct dominatiei britanice in zona.

 

Ceremonia s-a desfaşurat in Casa Poporului din Beijing in perezenţa oficialilor britanici si chinezi. Pe 1 iulie 1997, acordul a intrat in vigoare si Hong-Kong-ul a fost cedat Chinei, după ce mai bine de un secol a fost in administrarea Marii Britanii.

La eveniment au luat parte premierul Tony Blair, printul Charles, presedintele Chinei, Jiang Zemin, secretarul de stat american Madeleine Albright, precum si alţi demnitari.

Decizia,chiar daca era cunoscuta dinainte cu 13 ani a stârnit proteste, mai multi cetateni din Hong Kong nefiind de acord cu această hotărâre.

1989: La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate.

Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest.

 

revolutie costi duma (21)

De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă.

La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş. Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.

S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni.

Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile.

Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.

 Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc.

In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.

1992: Patriarhia româna reactiveaza Mitropolia Basarabiei, autonoma si cu statut propriu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (hotarâre luata initial la 15.03.1992, la întâlnirea sinodala de la Constantinopol).

Actul  patriarhal şi sinodal al patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi pe stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău  din 19 decembrie 1992 mentiona ca :

 „Patriarhia Română binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei de stil vechi din Republica Moldova ca Mitropolie autonomă, sub oblăduirea sa canonică; confirmă Adunarea ei eparhială constituită şi pe Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, până la alegerea statutară a titulaului. Astfel, Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, locţiitor de Mitropolit al Basarabiei devine nembru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioşi binecuvântati, şi, ca atare, orice sanctiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită.

Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească, in acest an al mântuirii 1992, când a fost proclamat sfânt Ştefan cel Mare, neânfricatul ocrotitor al întregii Moldove.”

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost recunoscuta de autoritaţile statului moldovean la 30 iulie 2002, după ce din 1992 pana in 2002, autoritaţile de la Chisinau au respins in repetate rânduri cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei si au înregistrat-o abia dupa intervenţia Curţii Europene de Justiţie.

 

 

 

 

 

1996: A încetat din viaţă, la reşedinţa sa din Paris, în urma unui cancer al pancreasului, actorul italian Marcello Mastroiani.

 

 

 

 

A fost unul dintre cei mai importanţi actori ai cinematografului italian ( din filmografie: “La dolce vita”, “Căsătorie în stil italian”); (n. 28 septembrie 1924).

1997: A avut loc premiera filmului “Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme şi situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).

 

 

1998: A murit Masaru Ibuka, fondator, impreuna cu Akio Morita, al companiei japoneze Sony (1958); (n.11 aprilie 1908).

1999: A decedat Desmond Llewelyn, actor american, interpretul savantului nebun – „Q” – din seria filmelor James Bond.( n.12 Septembrie 1914).

2000: A murit  Prea Fericitul Diodor I,  Patriarh al Ierusalimului din data de  16 februarie 1981; (născut în Grecia, la data de 14 august 1923).

2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureş, statuia poetului şi revoluţionarului paşoptist Petöfi Sandor, operă a sculptorului Hunyadi Laszlo.

2004 : A încetat din viaţă cântăreaţa de operă Renata Tebaldi, marea rivală a Mariei Callas.

 

 

 

A intrat la Conservatorul din Parma la vîrsta de 15 ani şi a debutat în 1944, însă succesul a venit după ce a concertat cu prilejul redeschiderii celebrei La Scala din Milano, în 1946.

S-a retras de pe scena muzicală în 1970, din cauza unor probleme la corzile vocale.

2004: A decedat marele fotbalist român Gheorghe Tătaru; (n. 1948, Turnu Severin), fost Maestru al Sportului, cunoscut în fotbal cu numele de „Tătaru 2”, dat fiind faptul ca era fratele mai mic al unui alt mare fotbalist al CCA -ului și al echipei naționale a României, pe nume Nicolae Tătaru.

A jucat în cea mai mare parte a carierei sale fotbalistice la Steaua București fiind unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, si de 3 ori golgheterul echipei.

A fost selectionat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

A fost unul dintre cei mai prolifici atacanți ai echipei Steaua București din întreaga istorie a clubului, fiind de 3 ori golgheterul echipei.

2012 : Park Geun- hye devine prima femeie președinte in Coreea de Sud.

2013: A decedat popularul  actor român de comedie Nae Lazarescu; (n. in Bucuresti la 30 ianuarie 194o).

 

 

Debutul l-a cunoscut în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de Revista „Constantin Tănase” , alături de Vasile Muraru , iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile, acesta reușind să joace vreme de aproape 50 de ani.

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfantul Mucenic Bonifatie; Cuviosul Grichentie; Sfantul Trifon si Cuvioasa Aglaia.

https://i2.wp.com/str1.crestin-ortodox.ro/foto/985/98421_1219boniface.jpg

Sfantul Bonifatie a trait pe vremea imparatului Diocletian si a fost robul unei femei bogate, Aglaia, fiica proconsulului Romei.

Din Sinaxar aflam ca vietuia in pacate trupesti cu stapana sa si era betiv.

 Nu spre defaimare se spune aceasta, ci pentru a ne descoperi cum pacatosul devine mucenic al lui Hristos. Intr-una din zile, Aglaia i-a zis lui Bonifatie: “Mergi in Rasarit, unde marturisesc Sfintii, ca sa-mi aduci moaste de Mucenici, pentru a le avea ajutor si de sufleteasca mantuire.” Ajuns in fata dregatorului, Bonifatie a marturisit ca este crestin.

Pentru aceasta marturisire, a fost spanzurat cu capul in jos, impuns cu trestii ascutite pe sub unghii, i s-a dat plumb topit pe gura, a fost bagat cu capul in jos intr-o caldare plina de smoala ce fierbea, dar din toate a iesit nevatamat.

Atunci dregatorul a poruncit sa i se taie capul. Iar Sfantul, dupa ce s-a rugat, si-a plecat capul si a fost taiat.

Trupul sau a fost rascumparat cu multi bani de Aglaia si a fost inmormantat in apropiere de Roma. Mai tarziu, Aglaia va zidi o biserica mare in numele lui Bonifatie, chiar in mijlocul Romei, in care a mutat moaştele acestuia.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintilor Mucenici Ilie, Prov si Ares;
– Sfintilor Mucenici Timotei si Polieuct;
– Sfintilor Eutihie si Tesalonica si a celor impreuna cu ei, 200 de barbati si 70 de femei;
– Sfantului Ierarh Grighentie;
– Sfantului Mucenic Trifon;
– Sfintei Cuvioasei Aglaia.

 

 

ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. e.maramures.ro;

  4. Istoria md;

  5. Istoriculzilei.blogspot.com;

  6. Mediafax.ro;

  7. wikipedia.org.

 

Anunțuri

19/12/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Reblogged this on Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de munteanioan | 19/12/2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: