CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 15 DECEMBRIE. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

15 decembrie, istoricul zilei

37: S-a născut Nero (Claudius Drusus Germanicus Caesar), împărat roman între anii 54-68 d.Hr.

 

 

Nero a rămas în istorie pentru cruzimea de care a dat dovadă si este banuit ca ar fi  provocat, în anul 64, vestitul incendiu al Romei de care i-a făcut răspunzători pe creştini împotriva cărora a declanşat prima persecuţie din istoria Romei;

Era bănuit ca si-ar fi violat mama.

Nero face parte din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică. Doar în Grecia  au existat voci preocupate de o imagine diferită; astfel, pentru Pausanias, Nero era un exemplu pentru justețea afirmației lui Platon,  conform căreia marea nedreptate “nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită”.

S-a sinucis in ziua de  9 iunie 68.

 

 

 130: S-a nascut la Roma, imparatul Lucius Ceionius Commodus Verus Armeniacus , cunoscut simplu ca Lucius Verus.

A domnit  împreună cu Marcus Aurelius, între  anii 161 si 169, cand  murit de ciumă  în timpul războiului cu marcomanii pe Dunare.

533: Generalul  bizantin Belisarius  infrange oastea vandalilor  comandata de regele Gelimer, in bătălia de la Ticameron.

Razboaiele Imperiului Roman de Rasarit (numit mai tarziu Imperiul  Bizantin) cu vandalii s-au desfasurat in anii 533-534 si s-a incheiat prin anexarea  regatului vandalilor de catre romani.

  Acesta a fost primul dintre războaiele purtate de imparatul  Iustinian I lui pentru recucerirea teritoriilor  pierdute ale  Imperiului Roman de Apus.

 

687: Este ales Papa  Sergiu I (n. la Palermo,data nasterii necunoscuta; d. 8 septembrie 701).

După decesul papei Conon,  doi candidați, arhidiaconul Paschali și arhipreotul Teodor al II-lea s-au confruntat pentru episcopatul Romei, insă  poporul roman  și clerul simplu l-au ales pe Sergiu. 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Pope Sergius I photos

 

 

 

 

 

 

 

 

Papa Sergiu a intrat în conflict cu împăratul Bizantului Iustinian al II-lea, cand a refuzat să semneze actele Conciliului „Quinisext”.

Din chestiunile de conflict au făcut parte și mult discutata egalitate protocolară a  Patriarhului de la Constantinopol   cu Papa de la Roma, precum și interzicerea de a se ține post în zilele de sâmbătă și înfățișarea lui iisus ca Agnus Dei.

Incercarile  împăratului Iustinian al II-lea  de a-l aresta pe papă și de a-l transporta la Constantinopol, au eșuat datorită rezistenței milițiilor cetățenilor din Roma și a exarhului de la Ravenna.

Papa Sergiu a întreprins multe călătorii, sfințind mai multe biserici noi, a îmbogățit slujba liturghiei, adăugând de pildă cântarea Agnus Dei la aceasta.

Biserica Catolică îl sărbătorește pe 8 septembrie.

 

 

1025: A murit  imparatul bizantin Vasile al II-lea, supranumit Bulgaroctonul (omoratorul de bulgari) ( ; (n. 958).

A consolidat cuceririle predecesorilor săi în Siria împotriva si s-a  confruntat cu statul bulgar condus de Samuil în lupte care au durat mai multe decenii, 991–1014.

În 1014 înfrânge pe bulgari în regiunea Struma.

După bătălie orbește 14.000 de prizonieri bulgari, lasand unui bulgar din 100 un singur ochi, pentru a-i conduce pe ceilalți înapoi la tarul lor, Samuil.

  Având nevoie de ajutor, Vasile al II-lea a apelat la marele cneaz de Kiev, Vladimir, conducător puternic, dar păgân, caruia i-a oferit să i-o dea de soție pe sora sa Anna, dacă prințul vareg se va converti la creștinism. Vladimir si-a dorit o căsătoria cu o prințesa bizantină astfel ca a fost botezat, s-a căsătorit cu Anna, iar creștinismul a devenit religia oficială a statului rus kievean, Biserica Rusă kieveana  punându-se sub autoritatea Patriarhiei din Constantinopol.

Vladimir a trimis împăratului bizantin 6000 de soldați, aceștia constituind  un corp permanent de luptatori numit Garda Varegă.

 

 

 

 

 

1072: A murit  sultanul turc  Alp Arslan; (n. 1029).

a fost al treilea sultan din dinastia Seljuk și strănepotul  fondatorului dinastiei ce-i poartă numele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

El a preluat numele de Muhammad bin Da’ud Chaghri, atunci când a adoptat Islamul.

Pentru priceperea sa militară si vitejia personală  a fost  numit de familie Alp Arslan, care înseamnă Leu Războinic în limba  turca.

 

 

 

 

1467: Doua coloane de ostasi moldoveni ataca frontal si din flancul drept Cetatea  Baia, aparata de oastea maghiara condusa de  regele Mathias,dupa ce mai intai ii dadusera foc.

 

 

 

 

 

 

 

 

In noaptea de  14 spre 15 decembrie 1467, armata moldoveană (circa 12.000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei, şi ii atacă pe invadatorii unguri.

 

Campania ungară la est de Carpaţi a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tron şi pentru readucerea Moldovei în sfera de influenţă ungară. Regele ungar Matei Corvin, atacă cu un efectiv de 25.000 oameni, armată mai bine echipată decît cea a lui Ştefan, precum şi dotată cu artilerie, inclusiv de asediu.

Pînă la Bătălia de la Baia, Şefan cel Mare a adoptat o strategie defensivă permiţînd ungurilor să înainteze. Ştefan-Vodă a atacat Baia dîndu-i în prealabil foc, avînd loc lupte crîncene stradale nocturne (o strategie nouă pentru acea perioadă) soldate cu mari pierderi omeneşti pe ambele părţi (după sursele ungare Ştefan a pierdut mai mult de jumătate din efectivul armatei).

Totuşi trebuie menţionat că o parte din armată lui Ştefan cel Mare nu a atacat, precum era convenit – trădare care l-ar fi putut costa pe domnitor victoria şi chiar viaţa. Defecţiunea era expresia nemulţumirii unei părţi a marii boierimi faţă de politica lui Ştefan.

După bătălie, Ştefan cel Mare a omorît 24 mari boieri trădători printre care şi pe vornicul Crasneş, alţi 40 boieri de rang inferior fiind traşi în ţeapă.

Regele Mathias, a fost ranit in spate, langa coloana,de o sageata cu trei varfuri si la picior de o lance.

 Încheiată cu mari pierderi umane  pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţa armelor suzeranitatea sa asupra Ţării Moldovei.

 

 

 

 

1567: S-a nascut   compozitorul scriitorul  și poetul german Johann  Christoph Demantius (d.20 aprilie 1643).

A fost  contemporan  cu Monteverdi, și a reprezentat o fază de tranziție în muzică luterana germana de la stilul polifonic renascentist, la începutul celui  baroc.

 

 

 

 

 

1675: A murit  pictorul olandez Johannes Vermeer, unul dintre cei mai   cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc din  secolul al XVII–lea, ale cărui lucrări se disting prin claritatea culorilor şi prin esenţializarea compoziţiei; (n.31.10.1632). Mult timp ignorat, Vermeer se bucură astăzi de mare popularitate.

 

 

 

 

Johannes Vermeer

Vermeer- autoportret

 

  Jan Vermeer: Fată cu cercel de perlă, 1665

 

 Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri. Cele mai multe reprezintă scene de fiecare zi sau alegorii .

 

 

 

 

1802: S-a nascut Janos Bolyai, matematician maghiar nascut in localitatea Cluj-Napoca. Si-a urmat tatal pe plan profesional, Farkas Bolyai – de asemenea un reputat matematician, in ciuda faptului ca in tinerete a lucrat ca inginer militar.

 

 

 

 

 

 

 

 

A surprins prin faptul ca inca dinainte de a merge la scoala facea calcule matematice complicate. Dupa ce a absolvit Academia Tehnica Militara din Viena a fost detasat la garnizoana din Timisoara ca ofiter-tehnic si a inceput sa se ocupe tot mai mult timp cu studiul matematicii.

Spre sfarsitul anului 1823 a reusit sa descopere formula geometriei neeuclidiene pe care el a caracterizat-o intr-o scrisoare adresata tatalui drept o “lume noua”, creata “din nimic”.

In alt capat al lumii, un alt matematician, rusul Nikolai Lobacevski, a definit si el o teorie similara, astfel incat aceasta a intrat in istorie cu numele de Geometria Lobacevski-Bolyai. Studiul tanarului matematician maghiar a fost publicat, ca anexa, intr-o carte scrisa de tatal sau si a fost extrem de apreciata.

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si-a luat numele si dupa el. Matematicianul s-a stins din viata pe 27 ianuarie 1860, in Tirgu Mures.

 

 

 

 

 

1832: S-a nascut Gustave Eiffel,  inginer și arhitect francez , proiectant al  celebrului Turnul Eiffel din Paris; (d. 1923).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1840: Rămășițele pământești ale lui Napoleon I, au fost aduse în Franța de pe Insula Sfânta Elena, locul în care a murit și depuse în Domul Invalizilor din Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

1852: S-a nascut Antoine Henri Becquerel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel în anu l 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană.; (d. 25 august 1908).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1859: S-a nascut  Lejzer Ludwik Zamenhof, supranumit ”Doktoro Esperanto”, medic şi lingvist polonez.

 

 

 

 

 

 

 

Este recunoscut drept creatorul limbii esperanto,o  limbă artificială, bazată pe o gramatică schematizată şi pe un vocabular împrumutat din cele mai răspîndite limbi europene, inventată cu scopul de a deveni limbă internaţională.

În 1887, a publicat (în limba rusă), sub numele de Doktoro Esperanto, volumul ”Limba internaţională. Prefaţă şi manual complet”;(d.14.04.1917).

 

 

 

 

 

1860: Impăratul Austriei, Franz Joseph I, hotărăşte alipirea Banatului la Ungaria, fără a ţine seama de cererea românilor bănăţeni de a înfiinţa în Banat un “Căpitănat român“.

 

 

 

 

 

 Banatul Timişan, Voivodatul Serbiei şi Graniţa militară bănăţeană – harta britanica 1860

 

 

 

 1868 : Are loc concertul inaugural al “Societăţii filarmonice române” din Bucureşti, sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei.

În program au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy.

 

 

 

 

 

1876: A luat ființă Cercul Militar al ofițerilor din garnizoana București, actualul Cerc Militar Național; Construcția Palatul Cercului Militar Național, sediu de astăzi al instituției, a început în anul 1911 și s–a încheiat în 1923.

 

 

 

 

 

 

 

1885: Apare la București  revista modernistă “Analele literare”, editată de Mircea C. Demetrescu (până 1888).

 

 

 

 

 

1885: A murit  regele Ferdinand al II-lea al Portugaliei; (n. 29.10.1816) .

 

 

 

 

 

1887: S-a nascut  Adolf de Herz, dramaturg, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români; (d.9.03.1936).

Ca scriitor, a abordat mai toate genurile literare: poezii, piese teatru, gazetărie, cronici dramatice, librete de operetă, texte de revistă,traduceri.A editat cotidianul teatral Scena.

Între 1930 – 1935 s-a aflat la conducerea Teatrului Naţional din Craiova. Depune eforturi pentru clădirea unui nou teatru.

 

 

 

 

1887: Apare lunar la Bucureşti, România, “Revista nouă” condusă de Bogdan Petriceicu-Haşdeu.

Revista a fost editată pînă în septembrie 1895.

 

 

 

 

1887:  S-a născut Cella Delavrancea, distins om de cultură, pianistă, prozatoare, fiica scriitorului Barbu Stefanescu Delavrancea (scrieri “O vară ciudată”, “Dintr-un secol de viaţă”); (m. 9 august 1991).

 

 

 

 

 

 

 

1914: S-a născut Gheorghe Dumitrescu, compozitor, dramaturg, reprezentant al “realismului socialist” in muzica; (opere: “Răscoala”, “Tudor Vladimirescu”, muzică simfonică, vocală); (m. 20 februarie 1996).

 

 

 

 

1914:  S-a născut la Cernauti,  Ion Bostan, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film documentar (“Aur de Voroneţ”, “Impresii din Deltă”); (m. 29 mai 1992).

 

 

 

 1914:  In timpul Primului Razboi Mondial, armata sarba alunga trupele austro-ungare invadatoare din Belgrad.

 Capitala Serbiei, Belgrad, fusese cucerita de armata austro- ungara    comandata de  generalul Oskar Potiorek  pe 30 noiembrie.

Pe 15 decembrie Belgradul a fost recâștigat de trupele sârbe conduse de mareșalul Radomir Putnik,  după o luptă îndelungată, în care a fost distrusă o mare parte a orașului.

Intre 6 si 9 octombrie 1915,  Belgradul a căzut din nou sub ocupația trupelor germane și austro-ungare, comandate de mareșalul August von Mackensen, fiind eliberat de trupele sârbe și franceze pe 5 noiembrie 1918.

 

 

 

1917: Primul Razboi Mondial – Se incheie un armistiţiu  între noul guvern bolşevic rus şi Puterile Centrale .

 

 

 

 

1919: La Bălţi in Basarabia, in România unita, apare revista bilunară “Uniunea literară“.

 

 

 

 

1926: S-a nascut  Mircea Olteanu, unul dintre primii chirurgi oftalmologi din lume care a operat sub anestezie generală nou născuţi sub două săptămâni; lui i se datorează înfiinţarea, în România, a unui centru de transplant de cornee, în care s–au realizat peste 3 500 de astfel de operaţii.

 

 

 

 

1938: Este prezentat regelui Carol al II–lea, Memorandumul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș), semnat de Iuliu Maniu, Mihai Popovici și încă 48 de fruntași ai PNȚ .

În document se cerea “o schimbare de regim radicală” și respectarea principiilor democratice, conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918.

 

 

 

 

1939: Debuteaza în revista “Cadran”(nr. 4),cu poezia “Cântec”, poetul Geo Dumitrescu, sub pseudonimul Vladimir Ierunca.

 

 

 

 

1939: La Atlanta , in statul american Georgia,  a avut loc premiera filmului “Pe aripile vantului”, unul dintre marile filme ale cinematografiei mondiale, realizat de regizorul  Victor Fleming, avându–i ca protagoniști pe Vivien Leigh si Clark Gable.

 

 

 

 

1944 : Reapare la Bucureşti, zilnic, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, director Tudor Arghezi (16 dec. 1944 – 12 feb. 1945).

 

 

 

 

 

 

 

 

1945: Generalul Douglas MacArthur emite în calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate în Pacific, un ordin prin care shintoismul nu mai este religie de stat în Japonia.

 

 

 

 

 

1947: S-a născut George Mihail  Pruteanu, lingvist, om de televiziune, jurnalist, critic literar, traducător şi politician (m. 27 martie 2008).

 

 

 

 

 

 

 

1948: Este înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj.

 

 

 

1948: S-a nascut   prozatorul si  publicistul roman  Cornel Nistorescu.

 

 

 

1949: S-a nascut  actorul american  Don Johnson.

 

 

 

 

 

1951: S-a nascut  Ioan Luchian Mihalea, fondatorul grupurilor „Song”, „Minisong” (d. 1993).

 

 

 

 

 

 

 

1958: A încetat din viaţă fizicianul atomist Wolfgang Pauli, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1945; (n. 25 aprilie 1900).

 

 

 

 

 

1961: In Tel Aviv, Israel, a fost condamnat la moarte pentru crime de razboi ofiterul nazist Adolf Eichmann,unul dintre  responsabilii holocaustului.Adolf Eichmann
Eichmann, care s-a alaturat SS-ului in noiembrie 1932, a fost insarcinat de catre Adolf Hitler sa se ocupe de politicile de exterminare.

De altfel, dupa anexarea Austriei la Germania in 1938, ofiterul nazist a fost insarcinat sa “curete” orasul Viena de evrei, iar un an mai tarziu a avut o misiune similara in Praga. El a avansat ideea holocaustului ca “solutie finala la problema evreiasca” in luna ianuarie a anului 1942, la o intalnire cu Hermann Goering.

La scurt timp, ofiterul nazist a inceput sa se ocupe de identificarea si transportarea miilor de evrei de pe teritoriul Europei in lagarele de exterminare. Imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Eichmann a fost capturat de catre trupele americane, insa a reusit sa fuga din inchisoare in 1946.

El a ajuns in Orientul Mijlociu, iar de acolo s-a deplasat in Argentina, tara in care mai multi criminali de razboi nazisti si-au gasit refugiul datorita legilor privitoare la extradarea persoanelor date in urmarire.

In 1957, un procuror german a aflat locul in care se afla Eichmann iar dupa trei ani agentii secreti ai Mossad-ului l-au localizat intr-o suburbie a orasului Buenos Aires. Acesta se ascundea sub numele de Ricardo Klement.

Pe 11 mai, agenti ai Mossad l-au capturat pe Eichmann, iar pe 20 mai acesta a fost scos din tara in secret pentru ca operatiunea nu era autorizata de catre autoritatile argentiniene.

Procesul ofiterului nazist a inceput pe 11 aprilie 1961, iar sentinta a fost data pe 15 decembrie.

Pe 31 mai 1962 Eichamann a fost spanzurat langa Tel Aviv, dupa care a fost incinerat si cenusa sa a fost aruncata in mare.

 

 

 

 

1964: Oficialităţile canadiene au arborat pentru prima dată actualul lor steag cu  o frunză roşie de arţar in centru.

 

 

 

 

 

 

 

 

1965: Navetele spațiale americane “Gemini 6″ și “Gemini 7″ au realizat prima întâlnire în spațiu.

 

 

 

 

1966: A încetat din viaţă Walt Disney (Walter Elias), desenator, regizorul şi producătorul  filmelor  de desene animate “Mickey Mouse”, “Bambi”.

 

 

 

 

 

 

 

A fost fondatorul unui vast imperiu comercial, creatorul parcului de distracţii “Disneyland”, inaugurat în 1955 (lăngă Los Angeles); ultimul parc de distracţii “Disneyland” a fost deschis la Paris, în 1992 Walt Disney (n. 5 decembrie 1901).

 

 

 

 

 

1968:  A murit  Theofil Simenschy, filolog, eseist şi traducător (“Un dicţionar al înţelepciunii”, “La construction du verbe dans les langues indo-européennes”) ; (n.27.01.1892).

 

 

 

 

 

1970: Naveta spațială sovietică Venus–7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus.

 

 

 

 

 

 

 

 

1973:  Asociaţia Americană de Psihiatrie elimina homosexualitatea din lista oficială a tulburărilor psihice.

 

 

 

 

1973: s-a nascut  Constantin Popescu, scenarist, regizor şi producător la casa de producţie cinematografică „FILMEX”. În anul 2002 a debutat la editura Cartea Românească cu romanul „Mesteci şi respiri mai uşor…” (Premiul de debut „Radu G. Ţeposu” şi cel al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, precum şi premiul Prometheus al Fundaţiei Anonimul).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: La Conferința Uniunii Europene de la Madrid (Spania), șefii de stat și de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită “EURO” și a înlocuit moneda națională din Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia incepand cu data de  1 ianuarie 2002.

 

 

 

 

 

 

 

1997: Este semnat Tratatul de la Bangkok prin care  sud-estul Asiei devine o  zona libera de arme nucleare .

 

 

 

 

 

2000: A fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl, Ucraina.

 

 

 

 

 

Igor Kostin: Chernobyl - The Aftermath

 

In ziua de 26 aprilie 1986, ora 01:23:58 am, la Centrala atomo-electrica de la Cernobâl , aflata la 200 km de Kiev, in Ucraina sovietica, a   avut loc cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii, atunci  cand unul din cele patru reactoare ale centralei a explodat.

Vartejuri de foc si praf s-au ridicat la inaltimea de aproape doi kilometri in atmosfera, cu o puterea egala cu o suta de explozii atomice de la Hiroshima si Nagasaki luate impreuna, iar din reactorul afectat au fost aruncate pana la 1 miliard curie de energie radioactiva si aproximativ 156 tone de produse suprimate.

Norul radioactiv de la centrala a ajuns pana in Marea Britanie si Suedia.

Se afirma ca efectele nu vor disparea nici in 300 de ani.

Conducerea sovietica nu a recunoscut in primele zile dimensiunea si gravitatea accidentului si nu a ordonat evacuarea populatiei  decat mai tarziu.

 

 

 

 

 

2002: Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea secțiunii “Cel mai bun artist român”; câștigătoare a fost trupa “Animal X”.

 

 

 

 

 

 

 

 

2004:  Biroul Electoral Central a transmis Curţii Constituţionale, pentru validare, rezultatele centralizate în urma turului doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui României, care îl stabileau ca învingător pe Traian Băsescu, candidatul Alianţei D.A. PNL-PD.

 

 

 

 

 

2008 : In urma alegerilor legislative din 2008 ,liderul PDL Emil Boc, a fost desemnat pentru postul de prim-ministru al guvernului României de preşedintele  Traian Băsescu, în locul lui Theodor Stolojan, care a renunţat la această funcţie.A fost validat prin votul Parlamentului la 22 decembrie 2008.

 

 

 

2008: A decedat  in SUA, economistul american de origine română Anghel Rugină;(n.24 mai 1913, Vizurești, județul Galați).

Gândirea și concepțiile sale economice s-au format sub călăuza unor profesori și economiști excepționali, ca Virgil Madgearu, Ion Răducanu și Grigore Mladenatz, iar de la Victor Slăvescu și Cezar Partheniu. In Germania, sub îndrumarea lui Walter Eucken, profesorul Rugină a dezvoltat o metodă de cercetare simultană de echilibru față de dezechilibru.

Cel de-al IV-lea Congres Mondial de Economie Socială susținut la Toronto, în august 1986, a fost organizat în onoarea lui Anghel Rugină, având ca temă principală: „Drumul înainte – a treia revoluție în gândirea economică”.

A fost ales ca membru al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte și a primit la Congresul de la Montreal Diploma de onoare a acestei academii.

 

 

 

După Revoluția din decembrie 1989, Anghel Rugină a revenit în România și a propus un plan de refacere și stabilizare economică, monetară și financiară pentru a realiza un „miracol economic”, pe care el îl credea posibil.

El propunea instaurarea unui sistem de economie socială liberă, cu o monedă de argint convertibilă în relațiile cu străinătatea și convertibilă în diferite produse naționale pe piața internă, care reprezenta, în opinia sa, calea de ieșire din criză și de renaștere economică a României.

 

În anul 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. De asemenea, i s-au acordat titlurile de Doctor honoris causa din partea Academiei de Studii Economice din București, a Universității din București, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a Universității „Ovidius” din Constanța, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, a Universității „Petre Andrei” din Iași, a Universității de Vest din Timișoara, a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana

 

 

 

 

 

 

Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana

 

Sfantul Elefterie s-a nascut in Roma intr-o familie de nobili crestini. De mic a ramas orfan de tata fiind crescut numai de mama sa, Antia, care, potrivit traditiei, fusese botezata de catre Sfantul Apostol Pavel. Aceasta a incredintat cresterea si educatia singurului ei fiu lui Anichit, Episcopul Romei.

 

Vazand marile daruri ale lui Dumnezeu care lumineaza sufletul copilului, episcopul l-a hirotonit diacon la varsta de cincisprezece ani, preot la varsta de optsprezece ani, si episcop al Iliricului la varsta de douazeci de ani.

 

Acolo Sfantul Elefterie a atras pe multi la credinta in Hristos invatand si propovaduind. De aceea, imparatul Adrian a ordonat comandantului Felix ca sa il aresteze pe Sfantul Elefterie si sa il aduca la Roma. Sosind comandantul la Valona (Albania de astazi), orasul unde isi avea scaunul episcopal Sfantul Elefterie, si intrand in biserica, l-a vazut slujind  pe acesta. Deodata inima lui Felix s-a schimbat, si a trecut la crestinism.

 

Felix a primit botezul de la Sfantul Elefterie, apoi a plecat impreuna cu acesta la Roma. Mergand inaintea imparatului, Sfantul Elefterie a marturisit ca Hristos este Dumnezeul tuturor.

Adrian l-a supus pe Sfantul Elefterie multor torturi: biciuiri, ardere pe pat de fier, aruncarea in smoala clocotita, si arderea in cuptor de foc.

 

Dar Sfantul Elefterie s-a izbavit din toate aceste chinuri cu puterea lui Hristos. Vazand minunile, Caribus, eparhul de la Roma, s-a ridicat si a marturisit ca si el este crestin. Caribus a fost torturat si apoi decapitat impreuna cu Fericitul Felix.

 

La urma, calaii imperiali au taiat si cinstitul cap al Sfantului Elefterie. Mama sa, Antia, a fost ucisa cu sabia pe cand imbratisa si saruta pe fiul ei mort.

Trupurile lor au fost mutate la Valona, unde si astazi se preaslaveste Dumnezeu prin minunile care se savarsesc la moastele Sfantului Elefterie.

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

 

Sfintei Antia, mama Sfantului Elefterie;

 

Sfantului Coremon;

 

Cuviosului Pavel;

 

Sfintei Mucenite Suzana.

 

Sfantului Mucenic Elefterie Cubiculariu;

 

Sfantului Mucenic Vah cel Nou;

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE -TODAY IN HISTORY

 

http://www.youtube.com/watch?v=r4Lpg6oNJh4

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

  4. e.maramures.ro;

  5. Istoria md;

  6. Istoricul zilei blogspot.com;

  7. Mediafax.ro;

  8. Wikipedia.ro

 

 

Anunțuri

15/12/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. Reblogged this on Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de munteanioan | 15/12/2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: