Istorii românesti. Modele de automobile interesante concepute in România, rămase in uitare

 

 

 

8 masini românesti interesante, despre care sigur nu stiati nimic

 

Daca aveti impresia cumva ca industria auto romanească s-a limitat in trecut la Dacia, Oltcit si ARO, chiar asa a fost.

Insa nu despre industrie vorbim, ci de inventivitate si geniu in domeniul auto, demonstrat de atatea exemple de automobile realizate inca din 1880.

Din nefericire, aceste masini putin cunoscute publicului larg,nu au ramas in istorie pentru ca au fost produse in numar mic. Ar fi insa pacat sa le dam uitarii.

Primul automobil romanesc – Dumitru Vasescu (1880)

Dumitru Vasescu este un roman care ar fi trebuit sa intre in cartile de istorie.

Si asta pentru ca a reusit in 1880 sa construiasca o masina pe aburi cu care a circulat pe strazile din Paris.

  Nu trebuie sa uitam ca la vremea aceea, inca nu existau automobile cu motoare termice, dar nici vehicule personale pe aburi.

Numai cateva utilaje agricole cu motoare pe aburi erau cunoscute publicului larg, asa ca atunci cand romanul noastru a inceput sa se plimbe printre trasuri cu aceasta masina care mergea singura, a facut o impresie fantastica.

Masina avea rotile invelite cu cauciuc rigid si putea transporta pana la 4 persoane si a venit o singura data in Romania, la Bucuresti, in anul 1906.

Nu se cunoaste nimic  ce soarta a avut acest vehicul istoric.

 

Automobilul aerodinamic Aurel Persu (1922)

Un nume cu rezonanta in industria auto este Aurel Persu. El reuseste in 1921 sa construiasca primul vehicul aerodinamic din lume, cu rotile integrate in caroserie.

Cu aceasta masina el merge 120,000 de kilometri pentru a-i dovedi fiabilitatea.

Interesant este ca masina lui Persu, ce poate fi admirata si acum in cadrul Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida din Bucuresti, are un coeficient aerodinamic de numai 0,22 adica exact cat un Ferrari modern de ultima generatie.

Persu a realizat aceasta masina in forma de picatura in Germania, unde a obtinut si brevetul, dar a venit ulterior in Romania si a donat masina muzeului.

Din pacate, masina nu este intr-o stare de conservare foarte buna, avand sasiul de lemn putrezit si rupt.

Daca acest vehicul nu are parte de o restaurare urgenta, riscam sa dispara unul din cele mai importante elemente ale istoriei noastre auto.

 

Roadsterul M.R. (1945)

 

Numele acestei masini realizate in doua exemplare vine de la cel care a realizat-o. E vorba de Radu Manicatide, un inginer cunoscut in anii ’40-’50 pentru realizarile sale in domeniul aeronautic.

Radu Manicatide s-a nascut la Iasi, la 17 aprilie 1912, fiind fiul reputatului profesor de pediatrie Mihail Manicatide.

A urmat Scoala Politehnica din Bucuresti si Scoala de Aeronautica si Constructii Automobile din Paris (a fost sef de promotie), in perioada 1931-1937.

Inca din aprilie 1926 era preocupat de aviatie, castigand cu un planor propriu, M-1, locul I la concursul de aeromodele si planoare. In 1931 a facut scoala de pilotaj, luandu-si brevetul.

Insa noi il pomenim aici pe dl. Manicatide nu pentru realizarile in domeniul avioanelor, ci pentru ca a reusit sa produca un automobil de conceptie proprie in 1945, exact cand se termina Al Doilea Razboi Mondial.

E vorba de un roadster de mici dimensiuni construit la IAR Brasov, dotat cu motor in doi timpi de motocicleta care producea 11,5 cp la o turatie de 4.000 rpm.

Masina avea doua locuri, motor pozitionat in spate si atingea o viteza de 70 km/h.

Greutatea proprie a masinii era de 270 kg si consuma in jur de 4,5 l/100 km, dar avea o caroserie eleganta inspirata de Jaguar XK120.

In 1947, tot in uzina IAR, Intreprinderea Aeronautica Romana, s-au construit 3 vehicule. Acestea au fost dotate cu motorul IAR002 in doi timpi cu patru cilindri dubli in linie, cu o capacitate de 1000 cmc ce producea 45 cp la 4300 rpm.

Viteza maxima a acestor automobile era de 124 km/h. Au existat chiar si variante sport ale acestui motor IAR002 care erau capabile sa produce 100 cp la 5300 rpm, tot proiectul fiind realizat sub indrumarea aceluiasi Manicatide.

 

 

 

 

Autoturismul Malaxa (1945)

Malaxa a fost un automobil romanesc construit in 1945 la Resita, in fabricile industriasului roman Nicolae Malaxa, al carui nume il poarta.

Proiectul autoturismului apartine unu grup de ingineri si tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. si Malaxa din Bucuresti, in colaborare cu IAR din Brasov, condusi de ing. Petre Carp.

Masina avea un motor cu 3 cilindri in stea, cu racire fortata cu aer, capabil sa dezvolte 30 cp.

Propulsorul era pozitionat in spate, acolo unde era si tractiunea.

Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferentialul si cutia de viteze ajungea la 150 kg.

Pentru a asigura racirea motorului, intre plafon si acoperis era lasat un spatiu pentru canalizarea aerului necesar.

Aerul era captat din fata, de deasupra parbrizului si era canalizat prin acoperisul cu pereti dubli, cu ajutorul unui ventilator mecanic, care il absorbea, dirijand o parte peste cilindri, iar restul la carburator.

Se pare ca acest design a fost inspirat de VW Beetle.

Malaxa oferea un nivel inalt de confort si putea transporta pana la sase persoane.

Caroseria avea o forma aerodinamica, foarte eleganta, cu portbagajul in partea din fata, sub capota, unde se afla si roata de rezerva.

Prinderea caroseriei pe sasiu se facea prin tampoane de cauciuc. Viteza maximă era de 120 km/h si un consum de benzina de 10 l/100 km.

Caroseria era montata pe sasiu cu tampoane de cauciuc de 10 cm grosime, ceea ce-i dadea un confort in mers neegalat de alti fabricanti. S-au produs cam 800 de automobile pe an, intre 1945 si 1947, dar majoritatea au plecat la export, de unde se explica si lipsa unui astfel de exemplar in zilele noastre.

Productia ei a fost oprita cand sovieticii au decis sa mute linia de asamblare in U.R.S.S., dupa ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa si a ramas impresionat de performantele acestuia.

(Numele acestui general- maior, era Leonid Brejnev (1906-1982) fiind insotit de colonelul Vladimir Semiciastnii (1924-2001). Generalul Brejnev a fos asa de impresionat de acel automobil incat a chemat Kremlinul la telefon si a cerut mutarea uzinei Malaxa din Resita, la Podgorye, in Urali.

 

 

Three-wheeler GAL (1954)

In anii ’50 circula pe strazile Bucurestiului un automobil cu trei roti care uimea opinia publica.

Masina a fost realizata intr-un atelier modest ce-i apartinea unui automobilist amator numit Gheorghe Gal, fost campion si recordman de motociclism in anii ’30.

Microautomobilul GAL a fost construit complet manual in cateva exemplare. Are doua locuri si este dotat cu motor Jawa de 250 cmc, avand o greutate totala de 260 kg.

Sasiul este tubular, iar caroseria a fost confectionata din tabla de 1.5 mm.

Directia este pe fata, ca la orice alt autoturism, schimbatorul de viteze la volan, iar franele actioneaza pe toate cele trei roti.

Ecartamentul are 1.35 metri, iar lungimea totala este 2.6 metri. Motorul are 12 cp si consuma 4.3 l/100 km si poate duce masina la o viteza maxima de 75 km/h.

„Masina lui GAL”, asa cum era cunoscuta aceasta curiozitate pe strazile capitalei, era inspirata de Morganul englezesc si de Velorex-ul cehoslovac.

Gal si-a dorit ca ulterior sa faca un astfel de microcar cu 4 locuri, dotat cu motor de 350 cmc si 18 cp.

 

 

 

Automobilul Rodica (1957)

Unul din cele mai putin cunoscute autoturisme romanesti poarta numele de… Rodica. La Brasov a luat nastere in anii ’50 un microcar realizat de un inginer numit Nicolae Lucaci ce i-a acordat numele fetitei sale.

Automobilul avea doua locuri si motor pozitionat frontal, un motor de conceptie proprie a aceluiasi inginer.

Puterea de 13 cp si transmisia manuala cu 3 viteze, aparent luata de la o Skoda Felicia, i-au permis acestui inginer sa parcurga la bordul micului vehicul peste 50.000 de kilometri fara probleme.

Din pacate, in afara de o poza gasita online cu acest model, nu se cunosc alte detalii si nici starea actuala a acestui automobil valoros.

Microcar Oszkar Beke (1958)

O masina extrem de interesanta, care, aparent, inca exista in Romania, undeva la Oradea, este automobil homemade din anii ’50 construit de un maghiar pe numele sau Oszkar Beke. Evident, pentru realizarea acestei masini s-a inspirat de la microcarul Iso Isetta, care a fost lansata pe piata in 1953.

Oszkar Beke a realizat caroseria complet manual si a folosit un motor de la o motocicleta Zundapp, nemteasca.

Din pacate, alte detalii nu se cunosc despre aceasta creatie exotica, insa cel mai probabil a fost un proiect unicat realizat numai pentru uz personal, fara gandul de a o produce in masa.

De Karaso Simplon (2000)

 

In anii 2000, la Resita este realizat un cabrio care se doreste a fi inspirat de roadsterele anilor ’50, Morgan si Jaguar.

Designul nu este unul foarte urat, aceasta masina atragand ceva priviri, mai ales la expozitiile la care a fost prezenta de-a lungul vremii.

Intreaga masina este realizata manual, avand o caroserie monobloc din rasina poliesterica armata cu fibra de sticla montata pe o infrastructura de Dacia Solenza.

Sub capota este motorul masinii romanesti, adica un propulsor Renault E7J de 1390 cm3, 75 cp si 114 Nm cuplu.

Finisajele interioare sunt destul de saracacioase: tapiterie din piele ecologica, prelata din bumbac, bord din lemn, mocheta, ornamente exterioare nichelate, sigle gravate manual, toate realizate unicat.

Insa cei de la De Karaso, care au si website online, spun ca pot realiza aceasta masina si cu dotari premium, precum climatornic sau ABS, dar si cu un motor Renault de 2 litri care produce peste 170 cp.

 

 

 

 

 

Pentru mai multe detalii vizitati : http://www.4tuning.ro/top-10/8-masini-romanesti-interesante-despre-care-sigur-nu-stiai-nimic-24676.html

Publicitate

PRIVILEGII PENTRU ROMÂNII TIMOCENI IN TIMPUL STAPÂNIRII OTOMANE

 

Aria de răspândire a românilor (vlahilor) in Valea Timocului

SUB TURCI – PRIVILEGII PENTRU SUPUȘII ROMÂNI TIMOCENI

          În 1425, printr-o coordonare a armatelor muntene, bănăţene şi transilvănene, trupele bănăţene au cucerit cetatea Vidin după o luptă îndârjită [14].

Şi Iancu de Hunedoara va ţine piept în sudul Dunării otomanilor. În campania din 1443 i se alătură un uriaş număr de voluntari din zona Morava. La 3 noiembrie  va cuceri Nişul.

Tot atunci Skanderbeg va întoarce armele împotriva turcilor în Albania în înţelegere cu Iancu de Hunedoara.

În 1444 Ioan Corvin ia cetatea Cladova, oraşul Vidin, apoi Razgradul, Şumenul, Novi Pazarul ajungând până la Varna, iar sfârşitul tot în sudul Dunării îl va găsi[15].

Se spune că el a împărţit satelor de aici dascăli şi popi. Viaţa bisericească era sub ascultarea episcopului de Râmnic. Turcii acordă privilegii românilor.

,,Craina era sub cârmuirea eredidară a familiei Carapancea. Vestit a fost şi Stoian Bulibaşa beg la Cladova care avea o soţie Fira şi care s-a opus turcilor.

,,Raşcovicii” avură timp îndelungat o putere asemănătoare în Starivlah, iar plasa Cheii (Cliuci) îşi păstra dreptul de a-şi alege cnejii săi. Balada lui Pătru din Cobilia spune că satele aveau fiecare cnezi care fac ,,săbor de săteni şi adună birul” [56].

          Vlahii din sangeacul Semedriei participă la luptele dintre turci şi unguri.

Soliman Magnificul le va acorda în 1521 în schimbul serviciilor cu caracter militar un codice de legi ,,kaun-name” din care cităm: ,,vlahii din Branicevo şi Vidin să nu plătească nici un haraciu, nici ispenge, să fie scutiţi şi liberi de orice dare, nici o dare de muncă să nu dea, gloabe şi pedepse să nu plătească”.

Ocuparea Semedriei (de la românescul Sâmedru-Sf. Dumitru) de către turci în 1459 duce la sfârşitul despotatului sârb, în 1521 căzând şi Belgradul. Un eveniment important în timpul ocupaţiei turceşti îl constituie ,,răscoala chinejilor” (cnezilor) de la Dii (numele românesc al Vidinului care în antichitate a fost Bononia).

La 22 iunie 1560, în faţa palatului paşei Muzafer din Vidin protestează atunci când se încearcă să li se impună darea ,,filurgiei” 500-600 cneji români din sangiacul Vidin care se întindea până spre Niş şi dincolo de Morava. Este o dovadă că atunci erau peste 500 de sate valahe în zonă [62].

Provincia era autonomă pentru că ţinutul era o moşie a fostei împărătese ,,valide sultanie” de la Aja Sofia din Constantinopol cu rostul de a asigura fonduri pentru întreţinerea bibliotecii şi palatului imperial al sultanei.

Vlad Ţepeş va ucide în aceeaşi zonă 29.000 turci, ale căror capete le va trimite inventariate lui Matei Corvin. În 1595 detaşamente ale banului Craiovei au ars împrejurimile Vidnului şi Vârşeţul înaintând până către râul Sava. Mihai Viteazul spunea că a alungat turcii din 2.000 de sate dintre Ţara Românească şi Grecia, primind la nord de Dunăre 16.000 refugiaţi [16].

El a fost sprijinit şi de haiducii din Balcani. La 1596 românii atacă şi în Dobrogea iar Baba Novac, român sud-dunărean şi el, a eliberat regiunea Vidinului şi a nimicit garnizoanele Cladovei, Plevnei şi Nicopolului [17].

În 1598 Mihai Viteazul a determinat Poarta să-l recunoască domn al Munteniei prin victoriile de răsunet care au dus la cucerirea cetăţilor Nicopol, Vidin, Cladova [18].     

 Constantin Brâncoveanu va apăra şi reconstrui şi el cetatea Fetislam din Cladova la 1689. În ,,Mărturii româneşti peste hotare”, Virgil Cândea indică un număr impresionant de documente care atestă ctitoriile românilor în zona Timoc şi prezenţa românească la sud de Dunăre. La 1696 marele geograf contele Marsigli a întâlnit un ”bloc românesc” la sud de Dunăre, locuitori care vorbeau ,,rumuneşce”.

          În cursul sec. XVII-XIX în Timoc noi elemente româneşti din Oltenia şi Banat se adaugă celor existente.

Pazvantoglu (1793-1807) din Vidin s-a înţeles numai în româneşte cu ofiţerul superior din armata austriacă, Henig, venit într-o vizită de 8 luni [19].

Maxim Radacovici, exarh al mitropolitului din Belgrad a călătorit în 1733 în zona văilor râurilor Poreci, Pec şi Mlava şi găseşte o populaţie majoritar românească.

          Dacă astăzi preoţii din Timoc nu au voie să spună nici un cuvânt în româneşte chiar dacă în unele cazuri ei şi toţi credincioşii sunt români, iată cazuri din trecut în care în bisericile lor li se vorbea şi în limba lor de către preoţi dintre ai lor.

În Maidanpec la 1734 preotul Şerban ,,nu ştia nicicât sârbeşte”, în Neresniţa, Duboca şi Voluia la 1734 popa Pavel ,,sârbeşte citeşte puţin, iar româneşte ştie bine”.

În Pojarevaţ la 1733 preotul Ştefan Arnăutul era venit din Ţara Românească. Pe la 1823 cneazul Miloş îl vrea popă pe ,,vlahul Strahin”. La 1734 în Ruda Glava preotul Crezoi nu ştia sârbeşte.

Mai erau veniţi din Ţara Românească popa Barbu (1780-1790) din Zaiecear, popa Simion (1834) din Iabucovaţ, popa Pătru Dimitrie din Kladova, Marcu din Sip, popa Ioanichie din Vratna.

Nu ştiau sârbeşte popa Ion Guran din Zlot (sec XVIII) şi popa Ion Vladu (1839) din Bârza Palanka.

          Alţi preoţi care slujeau în româneşte: popa Radu şi popa Constantin (1833) în Negotin şi Bucopcea, popa Matei (1837-1847) şi Ion Nedelcu (1847-1855) în Bucopcea, popa Ion Anastasie (până în 1854), popa Radu, popa Gheorghe Nicolaie şi popa Dimitrie (1869) în Geanova (acum Duşanovaţ), popii Dragoie, Călin, Constantin, Dinu, Ion, Ieftimie, Ion (1851) în Mocrani, popii Ieftimie (1837) şi Pătru Iovan în Sârbovlaş, popii Călin (mort în 1738) şi Anghel Dâlboceanu în Cameniţa Mică, popa Simion în Uroviţa, preoţii Lazăr Lăpădat şi Ion Gămanu în Slatina, popa Gheorghe în Podvârşca, popa Radu în Iasicova Mare şi Mică (1837-1860), popii Ghiţă, Radosav, Ion, Nică, Stancu, Constantin, Stan, Ristea, Mitru, Ispas în Bregova, popa Stan în Brădet şi Dii (Vidin), popa Ristea în Dii, românii din Dii şi-au făcut o biserică în 1884 în care se slujea româneşte.

          Următorii preoţi au organizat şi şcoli româneşti pe lângă biserică: Ieftimie (1843-1873) în Cobişniţa, Tudor Petru şi Ieftimie Stoian ((1837) în Raduievăţ, călugării mănăstirii Sf. Manasie (1824), dascălii Ion Ciolacu în Bregova şi Pătru Pavel în Bolievaţ (1864). În Techia pe la 1736 a fost popă Marcu Radul, iar mai apoi popa Trăilă.

Slujbă românească s-a făcut aici până în 1875 (cel din urmă preot român a fost Dumitru Dungheriu.

Românii din Techia au scris în româneşte o solicitare bănească pentru biserică cneazului Miloş la 10 ianuarie 1837. Acesta le-a dat banii şi le-a scris tot în româneşte.

 

 

 

 

 

 

După anul 1836 când la Belgrad s-a deschis şcoală de preoţi, în Timoc se introduce treptat slujba doar în sârbeşte.

          În Bulgaria preoţii români încep să fie înlocuiţi de cei bulgari începând cu 1878.

În unele sate mai era slujbă în româneşte şi la 1918 [63]. Astăzi doar la Sofia este biserică românească.

A încercat după anii 2000 în satul Rabrova preotul Gheorghiev să ţină slujbă şi în româneşte, dar a fost ameninţat imediat de mai marii bisericii bulgare (Asociaţia Învăţătorilor Arădeni a protestat în presă). La Vârf în 1854 sătenii angajau pentru 150 groşi pe învăţătorul Ion Brudar din Transilvania.

La Vidin, în cartierul Cumbair din cei 950 elevi, peste 700 sunt români şi 9 grupe învaţă româna ca limbă străină facultativ.

Facultativ se mai învaţă româna şi tot sporadic în Bregova, Rabrova, Vârf, Gumătariţ, Gâmzova, Silistra prin grija organizaţiei AVE, a Comunităţii Românilor din Bulgaria şi a statului român.

          Românii nu au statut de minoritate în Bulgaria şi nu au deci şcoli şi biserici.

Aceste încercări de cursuri de română sunt organizate după ore, uneori în weekend, uneori în case particulare şi cu plata unor profesori din fonduri ale statului român.

Revistele lor bilingve ,,Salut” şi ,,Timpul” cu apariţie sporadică şi în număr ridicol de mic sunt şi ele scoase pe bani din România. Statul bulgar închide chiar şi şcolile bulgăreşti din satele româneşti (Deleina şi Rabrova) [66].

La Sofia am vizitat singura biserică românească din Bulgaria unde am discutat cu preotul Oprea.

Clădirea a fost ridicată de comunitatea bogată a aromânilor şi cu sprijinul statului român de altădată. Există tot la Sofia şi un gimnaziu în care 50 elevi învăţau în 2002 şi limba română (pe b-dul Al. Stambolinski 125).

Această instituţie este singura cu caracter oficial. La Vidin unde trăiesc într-adevăr români mulţi (majoritari în 30 de sate) Bulgaria nu a permis aşa ceva.

În Serbia, unde românii sunt mult mai mulţi nu se permite nici măcar facultativ limbă română în satele timocene.

Note:
[14]. Istoria militară …, vol. II, pagina 195
[15].M. Stoian, Nici cuceritori, nici cuceriţi, Bucureşti 1982, pagina 353
[16].XXX, Poporul român şi … , pagina 161
[17].XXX, Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti 1987, pagina 172
[18].XXX, Istoria României în date, Chişinău 1992, pagina 124
[19].XXX, Poporul român şi … , pagina 23
[56]. Chestiunea timoceană, sub îngrijirea Ariadnae Filum, 2003 pag.55
[62]. Cristea Sandu Timoc, Istoria românilor timoceni din Serbia şi Bulgaria, ed. ziarului Nădejdea, Vârşeţ, 1944 (editia 2003), pag.2
[63]. Cristea Sandu Timoc, Istoria românilor timoceni din Serbia şi Bulgaria, ed. ziarului Nădejdea, Vârşeţ, 1944, pag. 142
[64]. ,,Timpul”, editat de Asociaţia vlahilor/românilor din Bulgaria, august 2004, pag 8
66 Salut românesc, editată de AVE-Uniunea tinerilor etnici români din Bulgaria, nr.1 şi 3/ 2004 pag.18 şi 14.

Viorel Dolha – Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“În secuime noi nu suntem minoritari, în Europa noi nu ne simţim minoritari. (…) Noi, maghiarii din Ardeal, avem dreptul să trăim în Europa, ştim de unde venim, ştim ce vrem, ştim cum va arăta lumea pe care o dorim.

Suntem dispuşi, dacă este nevoie, să-i facem pe români să simtă cum este să trăieşti în minoritate şi pentru asta vă cer ajutorul”

 

 

 

 

 

 

 – Csaba Sógor, eurodeputat ales pe lista candidaţilor UDMR la alegerile  europarlamentare din 2014. –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Csaba Sógor (născut la 12 mai 1964 la Arad), este un politician român de etnie maghiara, membru al Parlamentului European si membru al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

A absolvit în anul 1988 cursurile universitare ale Institutului Teologic Protestant din Cluj,

Întrebat de jurnaliști despre obiectivele sale la Bruxelles, el a spus că va insista pentru autonomia asa-numitului „tinut secuiesc” si pentru ca limba maghiară sa fie recunoscută ca a doua limbă de stat in România.