Anton-Maria del Chiaro, secretarul italian al domnului Constantin Brâncoveanu şi cartea sa „Revoluțiile Valahiei”, Veneția, 1718

 

 

Anton-Maria del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, Veneția, 1718

 

 

Iorga spunea despre cartea aceasta: ”Dar, cu toată valoarea ei, nu partea istorică e cea mai însemnată. Pe acest străin care ne înţelege şi ne iubeşte – ce rar ne-am împărtăşit noi de iubirea acelora pe cari i-a îmbrăţişat larga, naiva noastră ospitalitate! îl interesează toată viaţa dela noi. Toată – de la ceremoniile Curţii, de la petrecerile ei simple până la căsuţa ţeranului, pe care o laudă pentru curăţenie, până la elementele de credinţă şi superstiţie ale sufletului acestuia.”

Anton-Maria Del Chiaro (n. între 1660 si 1680),a fost  un învățat evreu italian din Florenţa convertit la catolicism, care a servit în Țara Românească drept secretar al domnului Constantin Brâncoveanu și ca tutore al copiilor lui Ștefan Cantacuzino.

După o perioadă de studii la universităţile din Veneţia şi Padova, în primăvara anului 1710, Anton Maria del Chiaro s-a  prezentat la Curtea domnească de la Bucureşti pentru a-şi oferi serviciile de cărturar poliglot (vorbea latina, greaca, franceza, pentru ca mai apoi să înveţe şi româna).

Domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu,l-a angajat  ca secretar pentru limbile europene în locul altui italian, care decedase, post pe care  îl va ocupa inclusiv sub următorii doi domnitori: Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat.

Del Chiaro a scris o lucrare intitulată ‘Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” (publicata in 1718  în limba italiană la Veneția), în care se oprește nu doar asupra istoriei Țării Românești, dar și asupra obiceiurilor valahilor (românilor).

Aceasta carte constituie un document important privitor la istoria românilor, cuprinzând informații generale despre Țara Românească și despre domniile lui Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu și Ștefan Cantacuzino.

Alături de descrierea evenimentelor politice la care a fost martor, precum chemarea lui Brâncoveanu la Adrianopol, acuzaţiile aduse acestuia de către otomani, detronarea şi decapitarea voievodului şi a fiilor săi, alegerea lui Ştefan Cantacuzino ca domn şi detronarea lui, apoi peripeţiile prin care a trecut domnul Nicolae Mavrocordat, Del Chiaro face o introducere asupra situaţiei politice a Ţării Româneşti.

El demonstrează o cunoaştere a trecutului Ţării Româneşti, atunci când vorbeşte despre dominaţia turcilor la nord de Dunăre şi schiţează perioada celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea, marcată de domnii care i-au premers lui Vodă Brâncoveanu.

Dar pentru că lucrarea sa era destinată publicului occidental, mai puţin familiarizat cu lumea orientală creştină, Del Chiaro prezintă tradiţiile şi obiceiurile „valahilor“, cu moravurile lor, descrie diverse evenimente, precum nunta sau înmormântarea şi chiar ceremoniile eclesiastice, care se pare că l-au impresionat mult.

La fel de marcat a rămas în privinţa „religiei valahilor“ şi a posturilor pe care le ţin, vorbind cu admiraţie de creştinarea lor petrecută încă înainte de cea a slavilor.

Ba mai mult, Del Chiaro arată că în unele biserici se slujea chiar în limba valahă, mai ales de către preoţi tineri, şi că astfel „asistenţii (credincioşii, n.n.) înţeleg mai bine slujbele în limba ţării decât în limba slavonă sau grecească, cu totul străine de ei“.

Din acest motiv, arată Del Chiaro, mitropolitul ţării „s-a hotărât a tipări în limba ţării câteva cărţi bisericeşti“.

 

 

 

 

 

 

 

„În limba lor ei îşi zic români (Romuni), patriei lor, adică Valahiei, Țara Românească (Tzara Rumaneasca), iar limbii, limba românească (Limba Rumaneasca), şi cu drept cuvânt, căci dacă e vreo îndoială că valahii sunt urmaşii coloniştilor romani, limba lor înlătură acea îndoială, şi convinge, că valaha nu este alta decât o directă şi curată derivaţie din idiomul latin.

Limba valahă totuşi conţine şi cuvinte turceşti, greceşti, slave, ungureşti etc., dar trebuie ţinut seamă de vecinătatea ţărilor, şi de relaţiile ce au avut valahii cu acele popoare […]

Din cauza continuelor asupriri, au devenit atât de deprimaţi şi nepăsători, că o bună parte din locuitorii ţării, disperaţi, au părăsit căminurile, găsindu-şi adăpost în Turcia de dincolo de Dunăre, sau în Transilvania, unde numărul lor e chiar mai mare decât al Țării Româneşti.

Trecerea în Transilvania prin trecătoarele munţilor nu e prea grea, dar căderea unui refugiat fără paşaport în mâinile păzitorilor, cari în Valahia se numesc plăieşi, ar însemna inevitabila pierdere a vieţii. Toată Valahia e o ţară deschisă, fără întăriri, fără cetăţi şi fără înconjur de ziduri. Bucureştiul este actualmente reşedinţa obicinuită a principelui şi e oraşul cel mai frecventat.

El e situat într-un loc foarte jos şi mocirlos, şi ar fi cu totul impracticabil din cauza noroiului, dacă de o parte şi de alta ale străzilor sale principale, nu s-ar fi pus scânduri groase de stejar, în formă de punte […]

 

 

  Obiceiurile valahilor

 

 

Valahii sunt de un temperament vioi, voinici şi rezistenţi la oboseală, şi obişnuiţi din copilărie cu călăria. De multe ori am remarcat curiosul spectacol, cum băieţi între 7-8 ani, călări, conduceau grupe de cai la adăpat, iar dacă vreun cal se abătea din grup, băiatul îl striga rechemându-l cu înjurături triviale, iar dacă nu izbutea, începea să plângă continuând totuşi pomelnicul de înjurături obscene, fără însă să cunoască înţelesul lor.

În popor părinţii însă-şi deprind copiii cu înjurături, şi se delectează când aceştia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când combină noi înjurături.

În timpul celor 7 ani de şedere în Valahia n-am avut ocazia să aud ca cineva să fi fost pedepsit pentru înjurături, fie de către instanţele judiciare sau de cele bisericeşti.

În general valahii nu prea sunt evlavioşi, totuşi nu uită să-şi facă cruce ori de câte ori trec dinaintea unei biserici, ori a unei icoane, şi sunt atât de riguroşi observatori ai zilelor de post, că nici nu vor să audă de scutirea lor în timpul unei boli sau altei nevoi; de aici convingerea lor că ne pot ataca pe noi, catolicii, imputându-ne uşurinţă în nepăzirea posturilor, şi considerându-se de buni creştini.

 

 

 

Harta Țării Românești (estul Olteniei și Muntenia)

Politica Turciei faţă de Principatul Valahiei.

 

Moldova şi Valahia trebuiesc privite ca două corăbii pe o mare furtunoasă, unde rare ori se bucură cineva de linişte şi odihnă.

Prima se mărgineşte cu Polonia, iar cealaltă cu Transilvania. Fără îndoială că aceste provincii ar fi un adăpost sigur pentru un domnitor care ar dori să scuture jugul turcesc, dar încercarea unei astfel de întreprinderi ar însemna expunerea la mare pericol de nenorociri.

Uciderea unora din prinţi, în special ai Valahiei, au deschis din nefericire ochii turcilor, cari, cunoscând imensele bogăţii ale ţării, au găsit că tributul e prea mic faţă de veniturile tot mai mari ale Valahiei.

Aceste bogăţii aţâţau poftele lor şi-şi întăreau tot mai mult ocupaţia în această provincie tributară, cu atât mai mult, cu .cât această stăpânire uşura pregătirile lor contra Ungariei.

Turcii nu uitaseră încă lungul şi crâncenul război ce Mihai Viteazul, în alianţă cu prinţul Moldovei şi cel al Transilvaniei, i-a făcut să suporte, şi care nu s-ar fi sfârşit fără ruina lor, dacă pasiunile interne şi nestatornicia valahilor n-ar fi întrerupt acel război, din care ţara s-ar fi descătuşat de lanţurile sclaviei otomane.

De asemenea e vestit în Istoria Valahiei numele lui Matei Basarab, care a domnit în pace peste 20 ani (unele cronici valahe spun 40), şi care cu numeroase oşti de bulgari şi sârbi atacase vitejeşte pe turcii ajutaţi de tătari, şi numai părăsit de oştile sale Matei fu nevoit să se dea învins.

Unii spun că a plătit cu preţul vieţii cutezanţa sa, alţii susţin însă că, graţie bogăţiilor sale şi a prieteniei cu unii din miniştrii Porţii, obţinu iertarea.

El fu înmormântat în mănăstirea Arnota, zidită pe un loc râpos, unde nu pot ajunge nici trăsurile, nici caii, de către Negru Vodă care o înzestrase cu bogate venituri.

Acest Matei Vodă zidi şi el mănăstiri, ca Plumbuita, în marginea Bucureştiului, la depărtare de o oră de drum, Brebul, nu departe de Câmpina unde spuneam că se află una din vămile spre Transilvania, mai zidi mănăstirea Strehaia, 6 ore depărtare de Cerneţ, care e primul punct de graniţă, la distanţă de 4 ore de Orşova.

Mai zidi Hotăranii, lângă Olt, şi mai înzestră cu mari venituri vestita mănăstire de la Sfetagora, adecă Sf. Munte, de lângă Salonic.

Mai este ştiut că pentru răscoala lui Matei Basarab, ţara a fost impusă la un tribut, urcat la 300 pungi, adecă 150.000 de galbeni, pentru a fi scutită de jaf şi ruină.

De atunci, urmaşii lui Matei au trebuit să renunţe la Târgovişte ca reşedinţă de scaun, pentru a o stabili la Bucureşti.

Nu e deci de mirare, că-n hărţile geografice, mai ales cele vechi, nu apare Bucureştiul, ci numai Târgovişte cu denumirea: Sedes Voevodae.

Mi se povesti de către persoane demne de încredere, că după părăsirea Târgoviştei ca reşedinţă domnească, localitatea se prefăcu într-un fel de pădure sălbatecă, de unde nu se mai zăreau casele de odinioară, ceea ce, cred, ar fi adevărat, cunoscând faptul descris mai sus, că casele din Bucureşti formează mici insule, înconjurate cu arbori fructiferi, foarte plăcute în timpul verii.

Chiar acum douăzeci de ani, când Constantin Brâncoveanu a hotărât să vină la Târgovişte pentru vilegiatură, ar fi găsit în pivniţa Curţii domneşti un cuib de urşi, mari şi mici, prăsiţi şi crescuţi acolo.

Se spune iarăşi că într-un loc ascuns al Curţii, s-a găsit în timpul restaurării o piatră cu inscripţia următoare: Facă Voevodul Matei să cadă blestemul ceresc asupra oricărui prinţ ce va găsi această piatră, dacă nu va reclădi Târgoviştea şi repopula ca odinioară.

De aici şi legenda că Principele Constantin Brâncoveanu ar fi găsit mari grămezi de monete. Dar lăsând domnitorii cari au urmat lui Matei Basarab, cu atât mai mult cu cât nu avem nimic deosebit de la dânşii, vom aminti însă despre un oarecare Graţian, Principe de Valahia şi Moldova, care e pomenit de Uberto Mireo, autorul cărţii intitulate: De Bello Bohemico Ferdinand II. caesaris auspicius feliciter gesto comentarius, ecc. Aceste sunt cuvintele sale, traduse de mine în limba italiană:

Toamna anului trecut 1719 a fost funestă polonejilor. Aceştia au fost chemaţi în ajutor contra turcilor şi tătarilor, de către Graţian Principe creştin al Moldovii şi al Valahiei. După prima şi a doua luptă, victoria înclinase spre partea lui Scander – Paşa, Turcul, şi a lui Galga,Sultanul tătarilor.

Au fost ucişi în aceste lupte două mii cinci sute poloni, între cari floarea nobilimii lor, şi fu ucis de asemene şi Graţian însăşi, ecc.

Cu toată silinţa mea, nu am putut da de urma acestui prinţ în hrisoavele valahilor, şi cât e de greu aflarea unor ştiri mai vechi, când nu se pot găsi acele de un secol încoace.

Detronarea Principelui Constantin Brâncoveanu, declarat rebel faţă de Poarta Otomană.

 

 

Era în ziua de marţi 4 Aprilie a anului 1714, a treia zi de Paşti după calendarul nostru latin, şi în 23 Martie după cel vechi, în Marţia Sfântă la ortodocși, când ajunse în Bucureşti, de la Constantinopol, capugiul Mustafa-aga. Era unul din cei mai vechi amici ai lui Brâncoveanu, ales anume de Marele Vizir, pentru ca sosirea sa să nu înspăimânte pe Domnitor.

Acesta îi trimese, după obicei, ofiţeri pentru a-l saluta şi a îngriji de tot ce avea nevoie, întrebându-l dacă doreşte a fi primit imediat, la Curte, în audienţă. Turcul răspunse cu fineţă că nu are nicio afacere urgentă, fiind însă în trecere spre Hotin, şi fiind obosit, iar ziua fiind spre sfârşite, ar dori să vadă pe Principe a doua zi dimineaţă.

A doua zi, miercuri, obișnuitul alai conduse pe capugiu la Curte, aşteptat de Brâncoveanu în marea sală de audienţă unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăii şi urându-i bun venit îl pofteşte să şadă.

Turcul răspunse că nu este timp de şezut, şi fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o ştire rea, dar să aibă răbdare şi să se supuie voinţii divine şi să asculte de ordinele Sultanului, şi scoţând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i: mazil, ceea ce înseamnă detronat.

Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoştinţa sălbatică a turcilor, care răsplătesc în aşa fel serviciile aduse împărăţiei în 25 şi mai bine de ani, şi voind a se aşeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron.

Fură chemaţi în grabă principalii boieri şi Mitropolitul, şi-n prezenţa lor fu citit firmanul, în virtutea căruia Voievodul Constantin Brâncoveanu e declarat cu toată familia sa hain, adică rebel, şi deci detronat.

De notat că Mustafa-aga, înainte de a pleca de la Marele Vizir, îl întrebă umil ce măsuri să ia în cazul unei provocări de răsvrătire a poporului de către Brâncoveanu, prin aruncare de bani prin ferestre, în momentul cetirii firmanului de detronare.

Vizirul îi puse la dispoziţie câţiva slujitori din cei mai fideli şi curajoşi, şi bine înarmaţi, cari vor păzi la uşa sălii de audienţă în timpul cetirii firmanului, şi cari la cel mai mic tumult vor ucide pe Principe şi pe toţi acei ce vor încerca să-l apere.

Am văzut eu însu-mi şase din slujitorii cari nu lăsau pe nimeni să pătrundă în sală, ca să nu comunice cu bietul Brâncoveanu, şi nu plecară de la uşă până ce acesta nu fu dat în paza boierilor cari aveau ordin straşnic din partea Sultanului, ca prin semnătură cu sigiliul lor, să se declare răspunzători, cu viaţa şi averea, de fuga lui Brâncoveanu. Într-atâta era grija turcilor!

Pentru mai mare precauţiune fu chemat corpul negustorilor, cărui se aduse la cunoştinţă prin formulă solemnă, ca să se constituie garant pentru boieri. În urma acestor precauţiuni capugiul porni să sigileze vistieria şi apoi tezaurul privat al Principelui, adecă Cămara, şi după ce mai dăduse anumite ordine se înapoiază la locuinţa sa. Bietul Principe se retrase în odăile sale, cu sufletul agitat de gânduri triste: îndoială, gelozie, frică şi speranţe.

Îşi aminti de scrisoarea amicului său din Constantinopol şi se căi de a nu-l fi ascultat. Nesfârşită era însă jalea când se înapoiră acasă Doamna sa cu cei 4 fii şi tot atâtea fiice, care erau consternate, neştiind unde se va termina nenorocirea. Plângeau de compătimirea lor şi persoanele care, din curiozitate, intrară în odăile lor.

Decapitarea Principelui Brâncoveanu şi a celor 4 fii ai săi

Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzaţiuni din partea Sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui ca şi a fiului cel mare la grele torturi, pentru a smulge mărturisirea averii lor. După ce mărturisiră toate, după 5 zile, Duminecă în 26 August, Adormirea Sf. Fecioare, în prezenţa Sultanului care sta la o anumită distanţă, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogator, la care Brâncoveanu răspunse fără frică, după care, la un semn, se apropie gealatul.

Când Brâncoveanu ii văzu că se apropie cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune, şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: fii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru.

Primul decapitat fu Văcărescu, apoi prinţişorul cel mic Mateiaş, şi al treilea fiu Răducanu, după care fură decapitaţi Ştefăniţă şi Constantin, cel mai mare, iar la urmă, nenorocitul Voievod, părintele lor, care a fost spectator la această cruzime şi barbarie.

După tragedie Sultanul se îndepărtă iar capetele celor ucişi fură purtate prin oraş, pe prăjini.

Se strânse lume multă în jurul acestor cadavre iar Marele Vizir, temându-se de vreo răscoală, căci însăşi turcii se îngroziseră de atâta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, fură pescuite de câţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Calchi, nu departe de Constantinopol.

În ce chinuri se zbătea nenorocita Doamnă când i se aduse vestea uciderii iubitului ei soţ şi a scumpilor ei fii, îşi poate oricine imagina.

Eu, care 4 ani neîntrerupţi am avut onoarea de a fi în intimitatea acestor prinţi, nu-mi pot aminti această teribilă catastrofă fără a vărsa lacrimi.

surse:

 

• Anton Maria del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, după textul reeditat de Nicolae Iorga, în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de Nicolae Iorga, Iaşi, Viaţa Românească, 1929;

• http://www.cimec.ro/Carte/delchiaro/index.html;

• https://tiparituriromanesti.wordpress.com;

• istoriiregasite.wordpress.comhttp://www.cimec.ro/Carte/delchiaro/;

• Sursa imaginilor: http://medusa.libver.gr/

Publicitate

O ISTORIE A ZILEI DE 8 DECEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 decembie, istoricul zilei

65 î.Hr.: S-a nascut poetul latin Horaţiu; (d. 27.11.8 î.Hr.).

 

Horațiu (Quintus Horatius Flaccus), a  fost unul din cei mai importanți poeți romani din “perioada de aur” a literaturii romane (“Secolul lui Augustus”).

Scrierile sale au  avut ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.

 

899: A decedat  prințul  Arnulf de Carinthia (n.850)rege al Franciei Răsăritene din 887 și impărat al Imperiului Carolingian în 894 până la moartea sa.

 

 

 

A fost fiul nelegitim al lui Carloman de Bavaria cu concubina acestuia Liutswind de origine carintiană. A primit moștenire de la tatăl său Ducatul Carintia, celelalte teritorii ale acestuia și anume Bavaria și Regatul Italiei revenindu-le lui Ludovic cel Tânăr și respectiv Carol cel Gras.

În 893 Papa Formosus neavând încredere în noii împărați Guido și fiul acestuia Lamberto, îi trimite o cerere de a elibera Italia cu promisiunea de a fi încoronat la Roma. Acesta trimite o armată condusă de fiul său Zwentibold în ajutorul lui Berengaro de Friuli.  

În cele din urmă, în 894 Guido moare în condiții suspecte iar fiul acestuia este confirmat împărat, în ciuda refuzului papei care este făcut prizonier.

În toamna lui 895 Arnulf traversează Alpii și în februarie 856 cucerește Roma fiind încoronat de către Papă Rege al Italiei și Împărat.

Cu toate acestea, el nu a deținut puterea în Italia decât pe durata șederii lui în peninsulă, fiind nevoit să se retragă spre sfârșitul anului fără a avea o victorie decisivă în fața lui Lamberto. La moartea lui, în anul 899, a fost urmat pe tronul Franciei Răsăritene de fiul său Ludovic Copilul.

 

 

 

1542: S-a nascut Regina Maria Stuart a Scoţiei; (d. 8 februarie 1587).

 

A devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a fost  decapitata în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.

Datorită  sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre reginele  cu cel mai tragic destin din istorie.

1560: In Brazilia satul indienilor Giarus din tribul Guaianases , est fondat  de  iezuitul Manuel de Paiva cu numele Nossa Senhora da Conceição dos  Guarulhos.

Avea menirea de a apara orasul Sao Paolo cu care se invecina .

Tropicul Capricornului imparte in doua aceasta localitate aflata in apropiere de Sao Paolo.

Orasul brazilian Guarulhos a depasit in prezent un milion de locuitori.

1626: S-a născut Regina Christina a Suediei (1644–1654), protectoare a culturii şi ştiinţei; la curtea ei a trăit, în ultimii ani ai vieţii, René Descartes, pe care l-a protejat; în 1645, prin grija ei, a fost tipărit primul ziar suedez.

A abdicat de la tron în favoarea varului  ei, Carol X Gustav; (m. 19.04.1689).

1765: Americanul Eli Whitney a inventat daracul pentru bumbac, care a revoluţionat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime.

 

 

1830: A murit  Benjamin Henry Constant de Rebecque, om politic şi scriitor elveţian, autor al celebrei lucrări „Adolf”; a avut un rol important în dezvoltarea doctrinei liberale în Franţa; (n.25.10.1767).

 

 

1832: La Bucuresti,in Muntenia, apare neregulat (1-3 numere pe săptămînă), primul periodic muntean oficial: “Buletin. Gazeta administrativă“, sub conducerea lui Ion Heliade-Radulescu, actualul „Monitor Oficial” al României.

 

 

Gazeta este editata până la 7 februarie 1859 cu unele modificări de titlu, cînd în locul sau apare Monitorul oficial al Ţării Româneşti.

1846: Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris, care va deveni şi sediul „Societăţii studenţilor români”.

1854: Papa Pius al IX-lea a decretat dogma fundamentală despre Imaculata Conceptiune (Neprihănita Zămislire), referitor la Fecioara Maria.

Dogma Bisericii Catolice  a Neprihănitei Zămisliri, spune că Maica Domnului ar fi fost fără de pacat  încă din prima clipă a conceperii ei, (neatinsă nici măcar de păcatul strămoșesc).

Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului este sărbătorită în Biserica Catolică anual pe 8 decembrie.

1862: S-a născut  dramaturgul francez din perioada numită La Belle Époque, cunoscut pentru farsele și vodevilurile sale, Georges Leon Jules Marie Feydeau (piesa “Puricele”); (m.5 iunie 1921).

1865: S-a nascut Jan Sibelius, compozitor finlandez, creator al şcolii muzicale naţionale; (d.20.09.1957).

 

 

 

1865:  Primul buletin de Bucuresti. La Arhivele Statului se gaseste un document, cu urmatorul text :

„Principatele – Unite – Române, Bilet de legitimatiune. Bun pe un an. Numele si pronumele: Lucsita Petreasca, de caracter si ocupatiune vaduva. Locuinta: mahalaua Silvestru. Etatea: 36 de ani. Dat la 8 decembrie 1865. Orice falsificatiune a biletului de legitimatiune se va pedepsi dupa legile penale, primatul comunei Bucuresti: s.s. indescifrabil”.

 

 

1869: Are loc prima sedinta a  Conciliului Vatican I care va proclama i  dogma infailibilităţii papei şi a  inspiraţiei divine incontestabile a Sfintei Scripturi.

  La conciliu au participat din partea Bisericii Române Unite cu Roma mitropolitul Ioan Vancea și episcopul Iosif Pop Silaghi.

Mitropolitul Vancea a făcut parte, împreună cu majoritatea covârșitoare a episcopatului din Austro-Ungaria, din gruparea care s-a opus adoptării dogmei infailibilității papale.

  Infailibilitatea papală este o dogmă a Bisericii Catolice care proclama  faptul că Papa de la Roma este nesupus greșelii când solemn declară sau promulgă învățăturile dogmatice ale Bisericii în domeniul credinței sau a moralei.

Această dogmă explică infailibilitatea prin lucrarea Sfântului Duh, care asigură că învățăturile proclamate vor fi desăvârșite și primite de toți catolicii.

Odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice.

Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007.

Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos.

De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa.

 

1876: S-a nascut  Constantin I. Moisil,  profesor de istorie, arheolog și numismat român, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei. În anul 1948 a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române; (d. 20.10.1958).

 

 

1876: S-a născut scriitoarea românca Hortensia Papadat-Bengescu.

 

A  avut o contribuţie importantă la modernizarea romanului românesc, în special prin ciclul romanesc al familiei Halippa: “Fecioarele despletite”, “Concert din muzică de Bach”, “Drumul ascuns”, “Rădăcini”; (m. 5 martie 1955).

 

 

 1920: In Romania are  loc cel dintîi atentat politic  terorist, soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt .

 

Max Goldstein (1898–1924), cel dintîi terorist din România	Depoziţia lui Max Goldstein privitoare la Atentatul terorist din Senatul României  în presa vremii

 

La 8 decembrie 1920 comuniştii Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau execută cel dintîi atentat politic de tip terorist soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt din România, făcînd să explodeze o bombă în Senat.

Dispozitivul exploziv artizanal plasat în sala Senatului României i-a ucis pe Ministrul Justiţie, Dimitrie Greceanu, decedat la spital şi pe senatorii Demetriu Radu, (Episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) şi Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost şi răniţi printre care preşedintele Senatului, Constantin Coandă.

Max Goldstein (1898–1924) a fost şeful unui grup anarhist-terorist format din evrei-comunişti (Vezi Totalitarism de Dreapta în România, origini şi manifestări 1919-1927, Institutul Naţional Pentru Studierea Totalitarismului Bucureşti 1996, pag. 150, şi Istoria României în Date de Dinu C. Giurescu Editura Enciclopedică Bucureşti 2007, pag. 365.).

Născut la Bîrlad, România, el s-a mutat mai apoi la Bucureşti, unde a devenit simpatizant al comunismului. După 10 ani de închisoare, el a reuşit să evadeze şi să se refugieze la Odessa (atunci parte a Imperiului Rus), de unde s-a întors cu bani şi instrucţiuni noi.

Îşi pierde o mînă, probabil în timpul unor experimente cu explozivi. Şi-a pus ca proteză un cîrlig.

Poliţiştii români îi ziceau lui Goldstein „omul cu cîrlig”. Anterior atentatului din Senat, în noiembrie 1920, Goldstein încearcă să-l asasineze pe Constantin Argetoianu, ministru al afacerilor interne, cel mai înverşunat politician anticomunist din acea perioadă.

Tentativa a eşuat, din cauză că bomba plasată sub vagonul ministerial în care se afla Argetoianu a distrus numai jumătatea neocupată de călători.

În cadrul atentatului din Senatul României, se bănuia că grupul lui Goldstein nu a acţionat singur, ci i-a avut drept complici şi pe alţii, ca Alecu Constantinescu, conducătorul grupului de extremă stîngă a Partidului Socialist din România, care în 1921 s-a desprins din acesta şi a format Partidul Comunist Român (cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist).

Atentatul a dus la condamnarea comuniştilor în Procesul din Dealul Spirii şi la interzicerea Partidului Comunist. Conducătorul partidului comunist, Gheorghe Cristescu „Plăpumaru” a respins orice acuzaţie de conspiraţie, iar implicarea partidului este încă nedemonstrată.

Directivele Cominternului recomandau acţiuni violente, dar nu e sigură implicarea acestuia în atentat. În mărturia sa de la proces, Cristescu a susţinut că acţiunile lui Goldstein erau mai degrabă inspirate de anarhism.

În octombrie 1921, Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin în România venind de la Ruse (Bulgaria).

La 28 Iunie 1922 Max Goldstein a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă pentru aruncarea bombei la senat şi pentru uciderea a două persoane şi rănirea altora.

Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse între o lună şi 10 ani de muncă forţată. Sentinţele au fost pronunţate după 125 de şedinţe.

Max Goldstein a murit în 1924 de pneumonie în închisoarea Doftana.

1921: A avut loc spectacolul inaugural al Operei Romane din Bucuresti.

 

 

Inaugurarea Operei Române din Bucureşti cu spectacolul „Lohengrin”, de Richard Wagner, traducerea lui Şt.O.Iosif, dirijor George Enescu, în regia lui Adalbert Markowsky.

Sediul de atunci al operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă parcul Cişmigiu; noul local al Operei a fost ridicat în 1953.

1925: Se  înfiinţeaza Institutul de Statistică Generală din România.

 

 

1927: A încetat din viaţă Paul Gore, istoricul  şi omul  politic basarabean , membru de onoare al Academiei Române, presedinte al Partidului National Moldovenesc ; (n. 27 iulie 1875, Chişinău).

1928: S-a nascut Toma George Maiorescu, scriitor si publicist, profesor de filosofie.

 

Este fiul Boriskăi (născută Marosy) şi al lui Ştefan Mayer, funcţionar de bancă. A urmat  şcoala primară la Reşiţa, gimnaziul şi liceul la Caransebeş şi Timişoara, luându-şi bacalaureatul în 1947, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie la Cluj (1947-1948) şi Bucureşti (1948-1949), iar ca bursier al statului român, Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1949-1954).

Toma George Maiorescu  este  autorul a peste 40 de volume de poezie,proza,si eseistica scrierile sale fiind traduse in peste 20 de limbi.

1933 : S-a nascut in comuna Bogza, județul Vrancea, Alecu Croitoru, regizor de teatru si film, membru al Academiei Tiberina din Roma. Unul dintre ultimele sale filme „Viaţă dăruindu–le” (1994), a obţinut Premiul Special al Juriului la Festivalul „Ezercitti e popoli”, Roma .

 

 

1936: S-a nascut  David Carradine, actor american de film; (d. 03.07.2009).

 

 

1941: Canada şi Noua Zeelandă declară război României.

1941:  SUA declară război Japoniei.

1941: Wiktor Alter şi Henryk Erlich, politicieni polonezi socialişti cu origini evreieşti, sunt arestaţi şi acuzaţi de spionaj de către URSS. În ciuda protestelor Aliaţilor, vor fi ulterior executaţi.

1941: Forţele japoneze invadeaza simultan Malaiezia , Thailanda , Hong Kong si Filipine.

1943: S-a născut James Douglas “Jim” Morrison, solistul celebrei formaţii “The Doors”; (m. 3 iulie 1971).

 

 

1944: S- a nascut George Baker (Johannes Bouwens),cântăreţ şi compozitor olandez (George Baker Selection).

 

 

1946: S-a nascut Virgil Percec, chimist american de origine romana de renume internaţional, stabilit în străinătate din 1981, membru de onoare al Academiei Române.

 

1953 : S-a nascut Mihai Dinu Gheorghiu, critic literar, eseist, traducător; stabilit în Franţa din 1989 („Scena culturii. Elemente pentru o sociologie a culturii”).

1953: S-a nascut Kim Basinger, actriţa americană (Premiul Oscar pentru „L.A. Confidencial”).

 

 

1955: A fost creat drapelul european, avand ca simbol un cerc format din 12 stele aurii pe un fond albastru. Incepand din mai 1986, drapelul european, al Consiliului Europei, a devenit si emblema oficiala a Uniunii Europene.

 

 

1957: S-a nascut  in Ieud, judetul Maramures, Stefan Hrusca, solist vocal, instrumentist si compozitor roman de muzica folk, cunoscut mai ales pentru colinzile sale. Cursurile scolare  le-a urmat in Sighetu Marmatiei.

Dupa ce a absolvit Liceul Pedagogic, a fost invatator in Borsa vreme de cinci ani. In 1981, s-a produs debutul sau artistic alaturi de cenaclul Flacara, in urmatorii trei ani sustinand sute de concerte si primind premii nationale pentru interpretare si creatie.

 

A plecat din cenaclu in 1984 si a inceput sa sustina spectacole pe scena Teatrului Tandarica din Bucuresti alaturi de solistii Vasile Seicaru si Radu Gheorghe.

In acelasi an a lansat si primul sau disc, “Ruga pentru parinti”, urmat de alte trei.
A inceput o cariera solo dupa revolutia din decembrie ’89, iar primul album cu colinde, culese din zona sa natala, a aparut in 1990. “Colinde I” a fost recompensat cu “Discul de aur” datorita numarului mare de copii vandute.

Cu toate ca era o vedeta in Romania, Stefan Hrusca a decis un an mai tarziu sa se stabileasca in Canada.

Nu a incetat insa sa cante. In 1993 a inregistrat al doilea album cu colinde, “La savarsitu’ lumii”, care i-a adus un nou Disc de aur, iar in urmatorii ani altele si altele.

1967: S-a nascut la Dublin cântăreaţa irlandeză Sinead O’Connor.

 

S-a făcut remarcată atât datorită calităților sale artistice cât și declarațiilor polemice și a extravaganței. Are în palmares un premiu Grammy.

1972:  A încetat din viaţă Ieronim Şerbu, prozator şi memorialist, fondator, alături de Dan Petraşincu, al revistei “Discobolul” ; (n. 1 decembrie 1911).

1974: Grecia optează, prin referendum, pentru republică şi abolirea monarhiei, care fusese instituită în 1832; la 16 iunie 1975 va fi votată o nouă Constituţie .

1978: A decedat  Golda Meir, fost prim–ministru al Israelului (1968–1974) ; (n.03.05.1898).

 

A demisionat asumându–şi responsabilitatea pentru deciziile sale din timpul Razboiului Arabo–Israelian (1973).

1980: Muzicianul britanic John Lennon, fost component al trupei Beatles, a fost asasinat la New York, de catre Mark David Chapman.

Liderul celebrei formatii britanice a fost impuscat mortal de un fan cand intra in cladirea in care locuia. Artistul, care avea 40 de ani, a fost atins de patru gloante si a murit in drum spre spital. Ucigasul sau, care obtinuse cu putine ore inainte un autograf de la idolul sau, a fost arestat la locul crimei.

Vestea asasinarii muzicianului a socat intreaga lume, in urmatoarele saptamani sute de fani venind in pelerinaj in fata blocului in care a fost impuscat Lennon si organizand demonstratii in numeroase orase de pe glob. Mark David Chapman, in varsta de 25 de ani, a fost diagnosticat cu probleme psihice.

Cu toate acestea a refuzat sa invoce acest lucru ca scuza in fata instantei si a pledat vinovat pentru crima.

Asasinul a fost condamnat la inchisoare pe viata.

1987: A fost incheiat primul acord pentru reducerea arsenalului nuclear intre SUA si Rusia.

1991: A fost adoptata “Declaratia de constituire a Comunitatii Statelor Independente (CSI)“, care consfintit desfiintarea Uniunii Sovietice.

Hotararea a fost luata de presedintii de stat Boris Eltin (Rusia), Leonid Kravciuc (Ucraina) si Stanislav Ciucekievici (Belarus).

 

1991 : Au loc primele alegeri Prezidențiale în Republica Moldova.

Președinte al Republicii este ales Mircea Snegur.

 

 

 

1991: A fost adoptata prima Constitutie post-comunista a Romaniei in urma unui referendum national. Adunarea Constituanta a adoptat legea in 21 noiembrie 1991 dupa o dezbatere de circa un an si jumatate.

 

 

1992: A decedat Gabriel Cocora, muzicolog, istoriograf şi preot; (n.01.03.1917).

 

 

1994: Instanta Curtii Supreme de Justitie a decis achitarea scriitorului  dizident anticomunist Paul Goma.

De asemenea, in urma recursului in anulare formulat de Parchetul General impotriva sentintei prin care Paul Goma a fost condamnat la 8 ani inchisoare, completul a hotarat casarea acestei sentinte.

1995: Premierul rus, Viktor Cernomirdin, şi omologul sau cecen, Doku Zavgaev, au semnat un acord care a consfintit apartenenta Ceceniei la Rusia.

1996:  A încetat din viaţă Marin Sorescu, poet şi dramaturg distins cu Premiul Herder pe anul 1991, membru al Academiei Române; în perioada 1993-1995 a fost ministru al Culturii (volumul de poezii “La lilieci”, piese de teatru “Iona”, “A treia ţeapă”); (n. 19 februarie1936 la Bulzești, județul Dolj).

 

 

2007: A murit  Ioan Fiscuteanu, actor român cunoscut pentru rolul său în pelicula „Moartea domnului Lăzărescu”(2005), în regia lui Cristi Puiu; (n. 19.11.1937).

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Cuvios Patapie

 

 

Sfantul Cuvios Patapie a trait in sec. al VII-lea fiind originar din Tebaida Egiptului. Vazand inca de timpuriu desertaciunea lumii a ales viata calugareasca, nevoindu-se multi ani in pustia Egiptului. Aici s-a inchinat vietii monahale, urmand lui Hristos si petrecand intru toate nevointele trupului si duhului spre curatirea de patimi a omului launtric.

Auzind oamenii despre virtutile Sfantului Patapie, au inceput sa vina in numar mare la locul de nevointa al sfantului, spre a dobandi de la el ajutor si alinare vietii lor chinuite.

Temandu-se insa de lauda oamenilor si gandind ca se va putea ascunde mai bine de oameni in mijlocul unei marii metropole decat in pustie,  a mers la Constantinopol. Aici si-a ridicat o mica coliba in apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns in spatele zidului colibei lui si necunoscut de nimeni, el si-a continuat viata lui de nevointa sihastreasca ca si cand ar fi fost in pustie.

Insa lumina nu poate fi ascunsa sub obroc. A venit la Sfantul Patapie, purtat de randuiala dumnezeiasca, un copil orb din nastere. Sfantul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul si-a recapatat vederea.

Minunea aceasta l-a facut cunoscut si vestit pe Sfantul Patapie in tot Constantinopolul, iar oamenii  au inceput din nou sa-l caute in numar mare pe cuvios spre a dobandi vindecare, mangaiere, si povata. Sfantul Patapie l-a vindecat pe un inalt demnitar de idropica facand semnul crucii asupra lui si ungindu-l cu untdelemn sfintit.

 Facand cu mana semnul crucii asupra unui tanar, el a scos din el un diavol care il chinuise vreme indelungata. Multe alte minuni a savarsit Sfantul Patapie, toate cu rugaciunea, intru Numele lui Hristos, si prin semnul Sfintei Cruci.

Potrivit Traditiei, moastele Sfantului Patapie au fost asezate intr-o cripta, la o manastire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se afla langa un paraclis in care se oficiau slujbe in cinstea sfantului. In anul 1904, cand s-a purces la largirea spatiului liturgic, s-au daramat peretii si s-au descoperit moastele Sfantului Patapie.

Amintim ca la Catedrala episcopala din Galati este prezenta o rasa care a apartinut Sfantului Patapie.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintilor Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar si Onisifor;
– Cuviosului Parintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=TMk_Eth6BpM

8 decembrie este in România – Ziua Constituţiei

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox.ro;

3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

4. e.maramurers.ro;

5. Istoria md;

6. Istoriculzilei blogspot.com;

7. Mediafax.ro;

8. wikipedia.org/wiki/Max_Goldstein

9. bucuresti-strictsecret.blogspot.com/2007/11/episodul-5-bomba-la-senat

10. Wikipedia.ro