CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ASANESTII – primii imparati ai Imperiului Româno-Bulgar

 
Imperiul Româno-Bulgar al Asănestilor 

Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni) la sud de Dunăre

488px-Bulgarian-Wallachian-EmpireÎN JURUL anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială si de la cancelaria patriarhală îi mentionează la sud de Dunare pe aromâni, populatie romanică din regiune.

În anul 1185, în Bizant domneste tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-si pregătească cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el pune o dare nouă asupra supusilor săi. Darea îi afectează în primul rând pe cei ce au turme de oi si vite.

Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări si felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc în muntele Hemus.

Acestia trimit la împărat, care se afla la Kypsella în Tracia, o delegatie condusă de fratii Petru si Asan, fruntasi ai lor, pentru a-si prezenta plângerile.

Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, Asan este pălmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrăzare”.

În aceste conditii, ei se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, cheamă poporul la răscoală împotriva bizantinilor.

Răscoala porneste în momentul în care normanzii din Sicilia ocupă orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic.

Răsculatii atacă rând pe rând orasele din zonă, stârnind o îngrijorare tot mai mare la curtea imperială.

Împăratul se decide să conducă el însusi operatiunile militare si reuseste să înfrângă pe cei doi frati vlahi, care se refugiază peste Dunăre.

Urmare a promisiunilor de supunere făcute de cei doi, Isaac renuntă a mai ocupa si satele din munti si îsi întoarce armata din drum. Petru si Asan se întorc de peste Dunăre cu forte proaspete de la vlahii si cumanii de pe celălalt mal, si încep să prade Tracia.

Imperiul Romano-BulgarÎmpăratul Isaac trimite o nouă armată, de data aceasta sub conducerea sebastocratorului Ioan, cel care îl pălmuise pe Asan.

Acesta nu rămâne mult timp la comandă, fiind bănuit de complot, si este înlocuit cu Ioan Cantacuzino, cumnatul împăratului.

Acesta nu are nici o experientă militară si, în urma unui atac pe timp de noapte, suferă o grea înfrângere din partea vlahilor.

În 1187, împăratul Isaac revine în regiune în fruntea unei noi armate si, desi îi urmăreste pe răsculati de la Adrianopole la Filipolis si Triadita (actuala Sofia), nu reuseste să obtină nici o victorie majoră.

El se reintoarce la Constantinopol pentru a petrece iarna, iar campania militară este reluată în primăvara lui 1188.

Operatiunile se opresc temporar în momentul în care Isaac o prinde pe nevasta lui Asan si primeste ca ostatic pe cel de-al treilea frate, Ionită.

Trei ani mai târziu, împăratul Isaac trece muntii Balcani, cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asănestilor, dar întimpinând o rezistentă îndârjită, se retrage.

Pe drumul de întoarcere, armata sa cade într-o ambuscadă într-o trecătoare din munti si suferă pierderi grele. Împăratul însusi scapă cu fuga, pierzându-si coiful.

Victoria întăreste si mai mult pozitia Asănestilor, care rămân stăpâni pe teritoriul dintre Dunăre si Balcani.

În 1194, Isaac îl numeste pe Alexios Gidos în fruntea ostilor din răsărit si pe Vasile Vatatzes comandant peste armata din apus. Acesta din urmă poartă o bătălie cu vlahii lângă Arcadiopole si este înfrânt, murind omorât în luptă.

Împăratul se decide să preia încă o dată conducerea. Insă, în primăvara lui 1195, desi beneficiind de o oaste mare si sprijin trimis de socrul său, regele Bela al Ungariei, pierde din nou luptele.
Isaac este detronat de un grup de nobili nemultumiti si este înlocuit de fratele său, Alexios III Anghelos, care le propune pacea răsculatilor vlahi. Petru si Asan pun conditii inacceptabile si, în timp ce Alexios se află în răsărit pentru a înăbusi răscoala pornită de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o altă armată bizantină în apropiere de orasul Seres.

În 1196, Asan este ucis în urma intrigilor bizantinilor, recunoscuti pentru asemenea manevre.

Aceeasi soartă o are si Petru, un an mai târziu (1197).

După Petru, tronul este preluat de cel de-al treilea frate, Ionită cel Frumos (Caloian, 1197-1207), ce dovedeste remarcabile însusiri de militar si om politic.

În urma mai multor victorii împotriva bizantinilor, întelegând că Bizantul nu-l va recunoaste niciodată ca „împărat”, Ionită apelează la Papa Inocentiu III, căruia îi cere recunoasterea ca Impărat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de Patriarh pentru întâi-stătătorul bisericii sale.

Profitând de conjunctură,papa Inocentiu al III-lea  urmăreste să impună autoritatea bisericii romano-catolice asupra statului Asănestilor.

În prima sa scrisoare, formulată în decembrie 1199, Inocentiu afirmă că victoriile “nobilului Ionită” au fost posibile cu ajutorul lui Dumnezeu.

De asemenea, Papa îi invocă pe strămosii lor comuni – romanii – dovadă a faptului că Ionită, împreună cu fratii săi Petru si Asan, erau vlahi, iar nu bulgari, asa cum încearcă să dovedească azi unii istorici bulgari.

Mai mult, cronica grecească a lui Nicetas mentionează în mai multe rânduri că Petru si Asan erau „vlahi” si că ei apartineau acelui neam de oameni „care locuiesc în muntele Hemus” si care „înainte se numeau Mysi, iar acum vlahi se cheamă”.

Originea valahă a fratilor Asănesti este confirmată de numeroase izvoare contemporane.

Descendenta Asanestilor

Chiar daca faptele si miscarile istorice care dateaza deja de 900 de ani au fost in mare parte reconstituite, nationalitatea rasculatilor care au instaurat „Cel de-al doilea tarat bulgar”, asa cum a ramas in cartile de istorie, este inca controversata.

 

Cert este ca invatatii bulgari contesta originea romana a Asanestilor. In opinia lor, acestia ar fi fost bulgari sau chiar cumani, iar titlul pe care il purta Ionita de „Rege al bulgarilor si al vlahilor” nu ar fi decat varianta modificata de catre scribii cancelariei papale, care au inlocuit cuvantul „graecorum” din documentele slave de la Tarnovo, in „blachorum”.

Prin urmare, Ionita nu era „Rege al bulgarilor si al vlahilor”, ci al „bulgarilor si grecilor”. Pentru ca afirmatiile acestora nu sunt sustinute in ochii invatatilor romani, acestia din urma considera ca nationalitatea valaha a Asanestilor este mai presus de orice indoiala.

Dovezile citate se bazeaza pe o serie de documente, provenind din surse si zone geografice diferite. Istoricul roman Constantin C. Giurescu face in a sa lucrare „Istoria Romanilor”o expunere detaliata a surselor pe care invatatii romani se bazeaza in sustinerea nationalitatii valahe a Asanestilor.

 

 

 

 

 

Cea mai importanta dintre acestea este cronica lui Nicetas Choniates Akominatos, care mentioneaza in repetate randuri ca Petru si Ioan erau vlahi si ca apartineau „acelui neam de oameni care locuiesc pe Muntele Haemus si care inainte se numeau Mysi (locuitori ai Moesiei) si care acum vlahi se cheama”.

Intr-o alta mentiune detaliaza cum intr-una din expeditiile bizantinilor, un preot a fost luat prizonier, iar acesta „s-a rugat lui Asan, graindu-i in limba lui, stiutor fiind de limba vlahilor, sa aiba mila de el si sa il sloboada”.

Mai departe, cronica lui Ansbertus, descrie trecerea cruciatilor prin Peninsula Balcanica si povesteste cum, la un moment dat, acestia au fost luati prin surprindere de acel valah Ionita (in textul original „Blachus ille Iohannitius”), care avea pe langa el „valahi si cumani si altii”. Iata cum, un al doilea izvor, de origine germana de aceasta data, sustine nationalitatea valaha a Asanestilor.

Mai departe, vine randul cronicarilor francezi sa „depuna marturie” in favoarea romanilor. Geoffroy de Villehardouin, Henri de Valenciennes si Robert de Clary il mentioneaza pe Ionita sub numele de „Jehan le Blac” sau „Johanice le Blac”.

In ultimul rand, dar nu in cele din urma, sunt documentele cancelariei papale, in care se consemneaza originea valaha a lui Ionita si chiar faptul ca acesta se trage din vechii romani.

 

 

 

 

 

Toate aceste cronici, mentiuni si documente, luate laolalta, reprezinta pentru istoricii romani o dovada de netagaduit a nationalitatii valahe a celor trei frati Asanesti care, prin perseverenta si darzenia lor, au scris episodul in care istoria romanilor s-a intalnit cu cea a bulgarilor pentru a crea una dintre cele mai surprinzatoare pagini din istoria Balcanilor.

O istorie pe care ambele popoare ar trebui sa si-o recunoasca reciproc, in spiritul adevarului istoric.

Se pune întrebarea cum au reusit acesti vlahi, care nu constituiau o majoritate în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul că vlahii erau elita conducătoare peste mozaicul de neamuri din regiune.

În plus, ei aveau deja o traditie în opozitia fată de autoritătile bizantine.

De exemplu, în jurul anului 1000, ei sprijiniseră activ rezistenta împotriva împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul.

De asemenea, ei fusesera principalii animatori ai unei răscoale cu caracter etnic si social din zona specific românească, Larissa (Thesalia) în preajma anului 1066.

Ionită îi răspunde Papei abia în 1202 si vorbeste despre sine folosind cuvintele Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum (Caloian, împăratul bulgarilor si al vlahilor). Ii multumeste Papei pentru scrisoare si îi dezvăluie că si fratii lui, Petru si Asan, încercaseră să ia legătura cu el, nereusind însă din cauza vicisitudinilor vremii.

Papa se dovedeste un abil negociator si astfel, pe 8 noiembrie 1204, Ionită este încoronat ca „rege al bulgarilor si valahilor”, primind coroana, sceptrul si bula de recunoastere trimise de Papă, împreună cu un steag cu chipul apostolului Petru.

Ionită primeste si dreptul de a bate monedă. Întâi-stătătorul bisericii româno-bulgare, Vasile, devine arhiepiscop primat. În schimb, Ionită îi dă cardinalului un act prin care el, boierii si întregul cler se obligau a se supune bisericii romano-catolice si a urma legile si ritualul acesteia. Se specifică, de asemenea, că teritoriile noi ce s-ar adăuga statului lui Ionită vor urma acelasi regim. Cardinalul se întoarce la Roma, luând cu el si doi copii, unul fiind chiar fiul lui Ionită, pentru a studia limba latină la Roma.

Spre dezamăgirea Papei, împărătia Asănestilor nu devine un pilon al Romei în sud-estul Europei si nici nu se apropie de Imperiul Latin de Răsărit, fondat de Balduin de Flandra, care cucerise Bizantul în cea de-a patra Cruciadă (1204) proclamându-se Impărat al Imperiului Latin de Răsărit.

Ionită, dorind să stabilească legături cu noii stăpâni ai Bizantului, trimite o delegatie, cerând să fie recunoscut si de acestia. Latinii fac însă o greseală fatală, cerându-i regelui să nu li se mai adreseze ca unor egali, ci ca un vasal stăpânilor săi.

Lui Ionită, ofensat, care porneste război, i se alătură o serie de nobili greci, fosti ofiteri în armata lui Alexios III, izgoniti de latini. Ionită preia conducerea noii aliante, iar latinii ajung repede să înteleagă ce greseală au făcut. Vrând să înăbuse revolta lui Ionită, ei se decid să lovească punctul principal si asediază Adrianopolele. Bătălia care are loc în ziua de 5 aprilie 1205 se încheie însă cu un dezastru pentru latini, iar Balduin este prins si dus la Târnovo, unde moare în chinuri grozave, după cum povesteste cronicarul Nicetas.

Ionită socoteste că e momentul potrivit să-si rotunjească hotarele împărătiei. Intentia avea să îi fie fatală. In timpul asediului asupra Salonicului, rămas fără rege după moartea nobilului Bonifaciu de Montferrat, este este asasinat de Manaster, unul din comandantii cumani aliati, pe 8 octombrie 1207.

Papii încearcă mentinerea statului Asănestilor în sfera lor de influentă, prin abile actiuni diplomatice si politico-militare, cu implicarea regatului Ungariei, a Ordinului Teutonilor si a Imperiului Latin. Totul se dovedeste zadarnic. Urmasul lui Ionită, Borilă (un nepot de frate, 1207-1218), convoacă un sinod la Târnovo, după legea ortodoxă, iar urmasul său, Ioan Asan II (fiul lui Asan), care domneste între 1218 si 1241, repudiază oficial legăturile cu biserica Romei.

În 1235, patriarhul ecumenic de la Niceea recunoaste oficial patriarhia autonomă a Bulgariei. În timpul lui Ioan Asan II, împărătia Asănestilor cuprinde Moesia (teritoriile dintre Dunăre si Balcani), o parte din Serbia cu orasele Belgrad, Nis si Skopie, Macedonia cu orasele Seres, Ohrida, Bitolia, Prosak si Sturmita, Tracia cu Adrianopole si Dimotica si Albania, fără orasul Durazzo.

In anul 1258, dinastia regilor valahi se stinge, iar statul devine în scurta vreme exclusiv bulgar. Valahii sunt redusi la rangul de minoritate, supusă intens deznationalizării. Statul Asănestilor, devenit acum cel de-al doilea tarat bulgar, este lichidat ulterior de expansiunea otomană din prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Surse:

http://foaienationala.ro – Bogdan Mateciuc; Descopera ro.

03/12/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

POLITICA DEMOGRAFICA A REGIMULUI NAZIST DE DEPOPULARE A ŢĂRILOR OCUPATE

 

 

 

Adolf Hitler. Unpublished Photos (39 pics)

 

 

INCA INAINTE de venirea la putere în Germania, naziştii au conceput planuri de ocupare a Europei Occidentale.

La Conferinţa partidului din 1932, s-a vorbit despre faptul că „fertilitatea biologică crescută a regiunii” trebuie blocată, printr-o politică bine gândită de depopulare.

Cu toate acestea, Hitler a încercat să-şi ţină în secret conceptele sale referitoare la populaţie.

Hitler a împrumutat ideile despre controlul populaţiei de la Hermann Rauschning, unul dintre primii adepţi ai nazismului, care, la mijlocul anilor ’30, a rupt relaţiile cu Hitler.

În volumul său „Glasul distrugerii”, el redă dialogul său cu Hitler, din 1934, pe tema slavilor.

În special, Hitler a subliniat:

„Suntem obligaţi să reducem populaţia, şi trebuie să elaborăm o tehnică de depopulare… Nu am în vedere neapărat exterminarea ei; voi lua măsuri sistematice de stopare a fertilităţii… Sunt multe căi, sistematice şi relativ fără dureri, în tot cazul nesângeroase, ca să facem rasele nedorite să moară.”

În 1939, imediat după ocuparea Poloniei, naziştii au emis un decret:

„Toate măsurile care au tendinţa de a reduce natalitatea, trebuie permise şi susţinute. Avorturile pe teritoriul Poloniei trebuie lăsate libere. Mijloacele de realizare a avortului şi a contracepţiei trebuie promovate public, fără nici o oprelişte politică. Homosexualitatea trebuie declarată întotdeauna legală. Nu trebuie îngrădite instituţiile şi persoanele care se ocupă în mod profesional de avorturi.”

 

 

 

 

Reclamă stradală anti-avort în POlonia cu referire explicită la decretul nazist de liberalizare a avortului

 

 

Reclamă stradală anti-avort în POlonia cu referire explicită la decretul nazist de liberalizare a avortului

 

 

În 1941, Conferinţa Ministerului Afacerilor Interne de la Berlin a salutat această politică, care, printr-un decret al lui Hitler, a fost extinsă şi în alte zone ale Europei Occidentale.

Un istoric a descris acest decret drept „cel mai reacţionar document politic, emis vreodată de Hitler”.

Experţii germani propuneau planurile lor pentru asigurarea colaborării cu medicii din teritoriile ocupate. Redăm aici câteva extrase din unul din aceste planuri:

„Orice mijloc de propagandă, în special presa, radioul şi cinematograful, precum şi foiletoanele, broşurile şi lecţiile publice, trebuie folosite pentru a insufla populaţiei slave ideea că nu este bine să aibă mai mulţi copii. Trebuie să accentuăm cheltuielile pe care le implică mai mulţi copii în familie.

De asemenea, să le vorbim despre lucrurile bune, care pot fi cumpărate pe banii economisiţi în familie pe seama copiilor. La fel, trebuie să subliniem influenţa nefastă pe care o au naşterile asupra sănătăţii femeii… Va trebui să deschidem instituţii specializate pentru realizarea avorturilor şi să pregătim personalul în acest scop. Populaţia va recurge mai uşor la avorturi… Trebuie recomandată sterilizarea voluntară…”

Puterea de la Berlin a subliniat mereu următorul aspect: reducerea natalităţii nu are nici o restricţie în planul comportamentului sexual. În memorandumul din 1944, se subliniază:

„Pentru a introduce practic propaganda, trebuie să se distribuie contraceptive (costul este susţinut de stat).”.

Ocupantii au distribuit sistematic literatură pornografică în Europa Occidentală, facilitând integrarea acesteia în relaţiile culturale, politice şi spirituale. Istoricii confirmă faptul că departamentul de propagandă al lui Hitler organiza sau subvenţiona, în oraşele Poloniei, expuneri şi difuzări de literatură pornografică ieftină.

Succesul nemţilor în această activitate a dus la apariţia unei mişcări poloneze de Rezistenţă, care organiza „detaşamente speciale de represalii”.

Acestea luau măsuri dure disciplinare împotriva polonezilor care organizau programele de varieteuri şi distracţii.

Naziştii, întâlnind rezistenţă la programele lor, şi-au exprimat de mai multe ori nemulţumirea faţă de ţinuta morală de neclintit a populaţiei poloneze.

Îndeosebi, nemţilor nu le plăceau familiile mari şi puternice, din Polonia şi din Ucraina.

În primăvara şi vara anului 1943, în Germania, nemţii au hotărât, în secret, liberalizarea avorturilor până în perioada de viabilitate a fătului (6 luni de gestaţie) la femeile pe care le aduceau pentru muncă din teritoriile ocupate.

Acestea erau trimise în clinicile universitare şi în şcolile de asistente, fiind folosite pentru demonstraţii practice pentru studenţi.

Această campanie nazistă era însoţită de o propagandă, care promova greutăţile naşterii de copii.

Se făceau presiuni asupra despărţirii mamei care lucra de copil, imediat după naştere, pentru a face maternitatea mai puţin importantă.

Legalizarea avortului s-a făcut printr-un decret special de către Himmler, în Germania, şi a dus la reacţii de împotrivire din partea medicilor. După datele poliţiei germane, unii medici, în special cei de religie catolică, nu erau de acord cu o asemenea politică, deoarece „decretul nu corespundea datoriei morale a medicilor de a salva viaţa”.

Ei le aminteau naziştilor că, în medicină, nu poţi să faci deosebiri în funcţie de rasă.

O altă categorie de medici, deşi recunoştea că avea „opinii rasiale”, avertiza că această politică putea deveni „un experiment foarte periculos”.

Ei subliniau că, dacă decretul lui Himmler ar deveni cunoscut pentru toţi, se va răspândi pe larg accepţiunea avortului şi în rândul nemţilor.

Lichidarea celor „inutili” a fost o idee fixă şi obsesivă a conducătorului nazist. Încă din 1924, în cartea sa Mein Kampf, Hitler scria că una dintre datoriile principale ale statului trebuie să fie „realizarea unui control modern asupra natalităţii”: „cei slabi sau bolnavi nu au voie să aibă copii”. Hitler s-a exprimat foarte clar în legătură cu aceasta:

„Dacă puterea de a lupta pentru sănătate îi lipseşte unui om, dreptul lui de a trăi în această lume dispare.

Lumea aparţine doar omului puternic „întreg” şi nu „subomului” slab.”

Venind la putere, führerul a luat măsuri concrete pentru reducerea natalităţii celor „necorespunzători” din punct de vedere genetic. Sterilizarea a început prima dată în lume, după apariţia legii din 1933 privind împiedicarea naşterii de urmaşi la oamenii cu boli congenitale. În perioada nazismului, peste 300 de mii de oameni au fost supuşi sterilizării.

Cel puţin 100 de persoane, în principal femei, au murit în timpul operaţiei. În 1934, Hitler a dat dispoziţii medicului principal al Reich-ului, dr. Wagner, „să întrerupă sarcina la femeile cu boli congenitale sau la femeile care rămân însărcinate de bărbaţi cu asemenea boli”.

Legalizarea oficială a avortului s-a întâmplat un an mai târziu, cu amendamentul, care permitea avorturile, până în perioada viabilităţii fătului, adică până la sfârşitul celei de-a 6-a lună de gestaţie.

Cu toate acestea, programele naziste au fost mult mai puţin exagerate decât cele pentru care au optat majoritatea grupurilor ce promovează controlul naşterilor din ţările cu democraţii occidentale.

 

 

meet-margaret-sanger-klanparenthood

„Cel mai milos lucru pe care o familie îl poate face pentru unul din copiii săi este să-l omoare” (Margaret Sanger, fondatoare a Planned Parenthood și „eroină a feminismului” american, admiratoare a politicilor eugenice ale hitlerismului)

 

 

Politica Germaniei naziste de control al populaţiei poate fi rezumată la următoarele:

• Politicile medicale şi legale privind contraceptivele, avortul şi creşterea copiilor erau îndreptate spre reducerea natalităţii grupurilor nedorite din societate. Contraceptivele erau disponibile şi adesea oferite gratuit. Avortul a devenit legal, sigur şi disponibil pe larg în clinicile specializate sau în cabinetele private. Mamele trebuiau să muncească şi erau deliberat separate de pruncii lor foarte curând după naştere, pentru a face maternitatea mai puţin însemnată.

• Pentru populaţiile ne-evreieşti, controlul populaţiei era voluntar, însă erau exercitate presiuni întotdeauna cel puţin în măsura în care evitarea naşterii era promovată a fi mai facilă decât creşterea unui copil. Pentru cei care trăiau în condiţii modeste, acest lucru era suficient pentru a se exercita presiune asupra lor în favoarea avortului. Pentru evrei, sterilizarea şi avortul erau de cele mai multe ori impuse.

• Mass-media coopera prin accentuarea dezavantajelor personale de a avea copii şi oferind moduri de evitare a naşterii de copii prin controlul naşterilor şi avort. Pornografia şi sexul fără a avea copii (inclusiv homosexualitatea) erau promovate pentru a slăbi familia, a distrage atenţia de la rezistenţa politică şi a distruge valorile spirituale.

• La fel ca şi Holocaustul, scopul adevărat al politicilor de reducere a grupurilor nedorite ale populaţiei era ţinut în secret. Acest lucru ducea adesea la conflicte între cei care stabileau asemenea politici şi cei care le implementau, fără a le cunoaşte scopul.

După război, politicile de control al populaţiei promovate de nazişti în Europa de Est au dus la recunoaşterea unei noi crime în dreptul internaţional – genocidul.

Traducere şi adaptare după Mike W. Perry, „As Many Abortions as Possible” de Asociatia ProVita Media Bucuresti

03/12/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 3 DECEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 decembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anul 311: A decedat imparatul roman Diocletian; (n. 244).

 

 

 

 

 

 

Gaius Aurelius Valerius Diocletianus, imparat roman din data de 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.Între anii 297-298, Dioclețian a  purtat un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii Imperiului Roman  în Orient.

Odata cu domnia sa  a luat sfarsit  asa numita perioada  a  imparatilor soldati, restaurandu-se autoritatea centrala in stat.

 

 

 

 649 : A murit Sfantul Birin din Dorchester (n.cca.600), primul episcop de Dorchester si evanghelizatorul regatului Wessex  din Anglia.

Era de origine franca si a fost trimis de papa Honorius I sa-i converteasca la crestinism pe saxonii de vest.

Este  venerat ca sfant in Biserica Catolica si Biserica Anglicana.

 

 

 

 

915: Papa Ioan al X-lea il incoroneaza pe  Berengario de Friuli imparat al Imperiului Carolingian.

Berengario de Friuli ( 845- 7 aprilie 924) a fost margraf de Friuli  din 874 până între 890-896, Rege al Italiei si  din 887 și împărat al Imperiului Carolingian  din 915 până la moartea sa.

 În ciuda tilului imperial, Berengario nu reușește să își exercite puterea în întreg Imperiul. Spre sfârșitul domniei sale este acuzat de incompetență și a fost atacat de trupele lui Rudolf al II-lea de Burgundia  care l-au invins  în 923, Berengario fiind detronat de facto, în 924 murind, fiind ucis de unul dintre oamenii săi.

 

1154: A murit Papa Anastasie al IV-lea (n.cca.1073, nume laic: Konrad de Suburra sau Corrado della Suburra). A fost din 12 iulie 1153 papă al Romei, succedandu-l pe Papa Eugeniu al III-lea 

 

 

1368: S-a nascut regele Charles al VI-lea al Franţei; (d. 21.10.1422).

 

 

 

 

 

 

 

Cunoscut și ca Charles le Fou („Carol cel Nebun”), regele avea probleme psihice serioase. Se pare că suferea de schizofrenie paranoida paranoidă. Una din cauze ar putea fi de natură genetică: mama sa, Jeanne de Bourbon, avusese, în 1373, timp de mai multe luni, un acces de nebunie.

Printre bizareriile sale de comportament se poate menționa faptul că avea iluzia că este din sticla motiv pentru care hainele sale aveau cusute bare metalice pentru a-l proteja în cazul unei eventuale căderi.

Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.

 

1447: S-a nascut sultanul otoman Baiazid al II-lea ( d. 26 mai 1512), fiul sultanului Mahomed al II-lea . A domnit în perioada 1481 – 1512.

În războiul dus împotriva Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare, a ocupat Chilia și Cetatea Albă (1484).

Pe 25 aprilie 1512 a fost  detronat de o răscoală a ienicerilor, conduși de fiul său Selim I, și asasinat prin otrăvire.

 

 

 

1533: A murit marele cneaz al Moscovei, Vasili al III-lea ; (n. 25 martie 1479).

 

 

 

https://i2.wp.com/www.russia-ic.com/img/news/news_4631_n.jpg

 

 

 

 

A fost fiul tarului Ivan al III-lea cel Mare (1440- 1505) si al Sofiei Paleolog . S-a casatorit cu Solomonia Iurievna Saburova la 4 septembrie 1505 dar nu a avut urmasi timp de 20 de ani.In 1525, Vassili III a divortat cu acordul mitropolitului Daniel al Moscovei si al boierilor sai si s-a recasatorit cu Elena Glinska , cu care a avut doi fii, Ivan al IV-lea cel Groaznic si Iuri,care era surdo-mut.

Aceasta decizie a amanat stingerea dinastiei Riurik si o criza de succesiune la tron.

 

 

 

 

1596: S-a născut Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri.

 

 

 

Nicolò Amati by Jacques-Joseph Lecurieux.jpg

 

Foro: Nicolò Amati de  Jacques-Joseph Lecurieux

 

A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650; (m. 12 aprilie 1684).

 

 

 

 

1800: Armatele franceze conduse de generalul Jean Moreau  au repurtat o victorie decisivă langa Munchen, în fața unei coaliții austro-bavareze în batalia de la Hohenlinden.

 

 

 

 

 

 

 

 Jean Victor Marie Moreau (n. 14 februarie 1763 – d. 2 septembrie 1813) a fost un general francez care l-a ajutat pe Napoleon Bonaparte să ajungă la putere, dar care mai târziu i-a devenit rival.

 

 

 

 

1818: Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

1854: A încetat din viaţă Johann Eckermann, poet şi memorialist, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia (“Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui”); (n. 21 septembrie 1792).

 

 

 

 

 

 

 

1857: S-a nascut   Joseph Conrad, (Józef Teodor Konrad Korzeniowski), scriitor britanic de origine poloneză, maestru al prozei scurte (“Taifun”)  (“Condamnatul din insule”, “Lordul Jim”, “Agentul secret”, “Nostromo”); (m. 3 august 1924).

 

 

 

 

 

 

1860: Se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, prima convenţie internaţională a Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. Convenţia a intrat în vigoare la 1 februarie 1862.

 

 

 

 

 

1861: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunţă  in mesajul sau  la deschiderea Camerelor, că “Înalta Poartă şi toate puterile garante“ recunosc  Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei, care vor alege aşa cum “România o va simţi şi o va dori“.

 

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

 

 

 

 

1865: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza  promulgă legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf în România.

 

 

 

 

1873:  S-a născut lingvistul Ilie Bărbulescu, membru a numeroase societăţi ştiinţifice, membru corespondent al Academiei Române; a înfiinţat Catedra de Slavistică a Universităţii din Iaşi; (m. 5 iunie 1945).

A fost, de asemenea, director al revistei „Arhiva”, organ al Societății de Istorie și Filologie din Iași (1921-1940).

 

 

 

 

 

1880:  Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al regelui Romaniei  Carol I, este desemnat moştenitor prezumtiv al tronului României.

 

 

 

 

 

1883: S-a nascut  Anton Webern, compozitor şi dirijor austriac, părintele serialismului; (d.15.09.1945).

 

 

 

 

 

 

1888: A încetat din viaţă Carl Zeiss, inventatorul sticlei Zeiss. A întemeiat, în 1846, firma de instrumente optice care-i poartă numele.

 

 

 

 

 

 

 A fost fondatorul întreprinderii de microscoape “Carl Zeiss” din Jena, Germania,respectiv “Jenaoptik”; (n. 11 septembrie 1816).

 

 

 

 

1891: S-a nascut  marele sculptor roman Oscar Han ; (d. 14 februarie 1976) .

Tatăl său era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. Oscar Han a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea si   (sculptura) și cu Frederic Storck.

În 1911, Oscar Han s-a făcut remarcat cu lucrarea „Cap de fetiță”.

 

 

 

Foto: Oscar Han, Ştefan Dumitrescu, Nicolae Tonitza şi Franscisc Şirato

 

A fost membru al „Grupului celor patru„, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza,Stefan Dumitrescu si Francisc Sirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română

În 1945, comuniștii l-au acuzat pe Oscar Han că ar fi fost legionar (poate din cauza bustului Prof. Nae Ionescu , realizat de el în 1928).

În temeiul legii privind purificarea din cauza asocierii în trecut cu regimul profascist, adoptată într-o nouă formulă la 30 martie 1945, sculptorul Oscar Han, profesor la Școala de Arte Frumoase, a fost îndepărtat din învățământ pe termen de un an printr-un Decret semnat de Mihai Ralea , proaspăt ministru al Artelor. Ulterior, Oscar Han s-a adaptat noului regim

 Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia , cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu Romania, statuia domnitorului moldovean lui  Vasile Lupu ,realizată din bronz  în 1932,amplasată in orasul Orhei din Basarbia,statuia regelui Carol I al Romaniei , amplasată în curtea Castelului Peles din Sinaia, statuia lui Constantin Brancoveanu din Bucuresti, realizată din bronz în 1939, chiar în curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul,statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, executata in bronz in anul 1936 etc.

 

 

 

 

1892 : Regele României, Carol I, şi regina Marii Britanii, Victoria, semneaza tratatul privitor la căsătoria principelui Ferdinand, moştenitor al Tronului României, fiul lui Leopold, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen, şi al Antoniei, infanta Portugaliei, nepot de frate al regelui Carol I, cu Maria, principesă de Marea Britanie şi Irlanda, fiica Mariei Aleksandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea) şi a lui Alfred, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria).

 

 

 

 

 

1894: A încetat din viaţă scriitorul Robert Louis Stevenson (“Comoara din insulă”); (n. 13 noiembrie 1850).

 

 

 

 

https://i0.wp.com/d2hej51cni6o0x.cloudfront.net/images/magill/ph_0111201588-Stevenson.jpg

Robert Louis Stevenson

 

 

 

 

 

1901: S-a înfiinţat societatea “Tinerimea artistică” de către pictorii Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe Petraşcu ş.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viaţa ţăranilor, a oamenilor de rând.

 

 

 

 

 

1919: A murit pictorul impresionist francez Pierre-Auguste Renoir; (n. 25 februarie 1841).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1920: La Geneva este semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga.

 

 

 

 

 

 

 

1931: La Moscova, se desfăşoară lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România. Alexandru Ştefanski (Gorn), membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general al partidului.( 3-4 decembrie).

La acea dată, partidul număra 1500 de membri. În hotărârile Congresului sunt menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale. Privind problema națională a României și sarcinile P.C.R., congresul adoptă o rezoluție de 7 puncte. Astfel, România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice. Spre exemplu, punctul 5 stipula:

Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa[…].(Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956, p. 371–377)[5].

De aceea, România era pregătită de o revoluție burghezo-democratică, dar care trebuia să fie condusă nu de burghezia națională, ci de proletariat în alianță cu țărănimea. Se arată că numai în alianță cu URSS, țara își putea rezolva problemele și putea deveni o națiune industrială modernă.

În cadrul Congresului, Comitetul Central este restructurat, la conducere este impus Alexander Ştefanski-Gorn, comunist de origine poloneză, care a condus P.C.R. în perioada 1931-1936. În continuare împărţite între fracţiunea din interior şi cea aflată la Moscova: pe lângă veterani ca Boris Ştefanov sau Elena Filipovici, apar (sau reapar) Lucreţiu Pătrăşcanu, Remus Koffler, losif Chişinevschi, Vasile Luca, losif Rangheţ, Leonte Răutu sau Mihai Roller.

In ţară se  afirma o noua generaţie de comunisti: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu, Alexandru Bârlădeanu, tanarul Nicolae Ceauşescu, ş.a.

 

 

 

 

1934: A fost înființat Spitalul de Urgență in Bucuresti , actualul Spital de Urgenta Floreasca .

 

 

 

 

 

1937: A decedat   József Attila, scriitor maghiar cu radacini romanesti, unul dintre cei mai mari poeţi ai Ungariei secolului XX ; (n. 11.0.4.1905; “Cerşetorul frumuseţii”, “Rău mă doare”).

 

 

 

 

 

 

 

 

1941: Stalin îi spune lui Wladysław Sikorski, lider al polonezilor din exil,că unii ofiţeri polonezi prizonieri  pe teritoriul URSS  lipsesc, probabil pentru că au evadat în Manciuria.

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoricii vor dovedi mai târziu că ofiţerii fuseseră asasinaţi la ordinul liderului sovietic.

 

 

 

 

 

1948: S-a nascut  Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath.

 

 

 

 

 

 

 

1954:  A încetat din viaţă Maria Ventura, actriţă de teatru, societară a Comediei Franceze;  S-a născut în 1886 sau, după alte surse, la 13 iulie 1888 ca Aristida Maria, fiică a actriței Lea Fanșeta Vermont, dintr-o legătură romantică cu omul de teatru și scriitorul român Grigore Ventura, al cărui nume de familie l-a primit.

 

 

 

 

 

 

 

 A fost protagonista unor filme mute franceze realizate de Victorin Jasset -”Herodiada”, Alberto Capellani – “Mizerabilii”.

 

 

 

 

 

1966: S-a nascut  la Alexandria (Teleorman), Catalin Botezatu, cunoscut designer vestimentar.

 

 

 

 

 

 

 

1967: A avut loc primul transplant de inima, efectuat de dr. Christian Barnard, in Africa de Sud. Persoana operata, Louis Washkansky, in varsta de 53 de ani, a decedat dupa 18 zile din cauza unor complicatii. In ciuda pneumoniei pe care a contactat-o, inima lui Washkansky a functionat normal pana in clipa mortii.

 

 

 

Christian Barnard si Louis Washkansky

 

 

 

 

Inima a fost transplantata de la o tanara de 25 de ani care a decedat in urma unui accident de circulatie. Chirurgul Christian Barnard a folosit o tehnica descoperita de un grup de cercetatori americani in anii ’50 – doctorul Norman Shumway fiind primul care a realizat cu succes un transplant de inima la un caine.

In urmatorii ani tehnica a avansat, fiind creat si un tratament medicamentos care sa previna respingerea organului transplantat. Dr. Barnard a continuat operatiile, iar la sfarsitul anilor ’70 pacientii sai au reusit sa traiasca si cinci ani dupa transplant.

 

 

 

 

 

 

1971: Armata pakistaneză a atacat India, declanșând Razboiul indo-pakistanez din 1971.

 

 

 

 

 

1973:  Planeta Jupiter a fost survolată pentru prima dată, de nava spaţială americana Pioneer–10.

 

 

 

 

1977: Au fost inaugurate lucrările de construcţie a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.

 

 

 

 

 

 

1991: A  încetat din viaţă filosoful roman Petre Ţuţea; ( n. 6 octombrie 1902 la Boteni, Muscel, jud Arges).

 

 

 

 

A  fost deţinut politic între anii 1948–1953 şi 1956–1964; (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creştină”, “Între Dumnezeu şi neamul meu”, “Bătrâneţea şi alte scrieri filosofice”).

 

 

 

 

1993:  A început să emită, la Bucureşti,  postul „Radio Romantic”.

 

 

 

 

 

 

1997: In orasul canadian Ottawa, reprezentanti ai 121 de state au semnat un tratat privind interzicerea fabricarii minelor antipersonal.

Statele Unite, China si Rusia au refuzat insa sa semneze acest document.

 

 

 

 

 

1999: Tori Murden a devenit prima femeie care a traversat singura intr-o barca Oceanul Atlantic, dupa o calatorie de 81 de zile.

 

 

 

 

 

 

 

2005: S-a nascut  la Oslo, printul Sverre Magnus de Glücksborg al  Norvegiei, fiul printului mostenitor Haakon al Norvegiei si al sotiei acestuia, printesa Mette – Marit.

El ocupa al treilea loc in ordinea de succesiune la tronul norvegian.

 

 

 

 

 

  2014: A decedat tenorul român Corneliu Antoniu Fânățeanu ;(n.18 ianuarie  1933).

 

 

 

 

 

 

 

A fost atașat cultural al Ambasadei Române din Roma si  director al Operei Române.

În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Der Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chénier”, „Walkiria”.

 

 

 

 2014 : Agenția spațiu japoneza JAXA,a  lansat din Centrul Spatial Tanegashima  nava spațiala  Hayabusa 2, cu  misiunea de  a colecta mostre de roci de pe un asteroid.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a nascut in anul 1730, intr-o familie din Salistea Sibiului. La varsta de 19 ani ajunge in Tara Romaneasca si intra in slujba mitropolitului grec Rosca, arhiereu aflat in Bucuresti. In anul 1750 ajunge impreuna cu acest arhiereu la Athos. Primeste treapta diaconiei in Manastirea Vatoped.

Dupa moartea mitropolitului, ajunge ucenic al renumitului parinte carturar Paisie Velicicovschi, staret pe atunci al Manastirii Vatoped.In anul 1763 il insoteste pe marele staret in Moldova, la Manastirea Dragomirna, iar din anul 1775 – din pricina ocupatiei austriece instaurata asupra Bucovinei – se muta impreuna cu parintele sau duhovnicesc si cu alti monahi la Manastirea Secu.

 Dupa o alta perioada de 4 ani petrecuta la Sfantul Munte, ieromonahul Gheorghe revine in Moldova, la Secu si la Neamt (aici fiind staret Paisie Velicicovschi), apoi trece in Tara Romaneasca, cu gandul de a se intoarce la Athos.

Este convins de Mitropolitul Tarii Romanesti, Grigorie al II-lea, sa primeasca a revigora viata in schitul Cernica, aflat in totala parasire de vreo trei decenii, astfel ca oranduieste aici o manastire cu aleasa viata de obste dupa tipicul Muntelui Athos si al obstilor paisiene din Moldova. A refacut vatra monahala in doar cinci ani, adunand in jurul lui 103 ucenici.

Roadele carmuirii sale la Cernica au facut ca, in 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea sa-i dea in seama si manastirea Caldarusani, conducandu-le efectiv pe amandoua din aprilie 1794 si pana la moartea sa, in decembrie 1806, locuind, pe rand, in fiecare dintre ele si asezand egumeni (stareti) care sa le poarte de grija, mai ales cand el era plecat dintr-o manastire intr-alta.

In ambele manastiri a randuit viata monahala dupa traditia athonito-paisiana. A trecut la cele vesnice la 3 decembrie 1806 si a fost inmormantat la Manastirea Cernica.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta din 20 – 21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei privind canonizarea Cuviosului Staret Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica si Caldarusani (avand ziua de sarbatorire 3 decembrie).

 

 

 

 

Tot astazi, facem pomenirea :

 

– Sfantului Sfintitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei;
– Sfantului Cuvios Teodul;
– Sfantului Cuvios Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei;
– Sfintilor Mucenici Agapie, Seleuc si Mamant;
– Sfantului Mucenic Gavriil, episcopul Ganului;
– Sfantului Mucenic Anghel.

 

 

 

 

 

 

VIDEO:  ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

http://www.youtube.com/watch?v=3m1JM_YzhEU

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. e.maramures.ro;

  4. Istoria md.;

  5. Istoriculzilei blogspot.com;

  6. Mediafax.ro;

  7. Wikipedia.ro;

 

 

03/12/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: